Capitolul 26

 - Ai Sorn, ce dracu’ e în neregulă cu tine?! Ai trimis comanda greșită, și dacă ajunge la client așa?! Adună-te odată, idiotule! Champ a ieșit val-vârtej din biroul lui Khun Tune, țipând la cel mai bun prieten al lui, care stătea nemișcat, uitându-se fix în telefon.

Azi, Sorn nu avea niciun chef de muncă. Nu se putea concentra deloc, dar nervii? Ăia funcționau perfect, gata să sară la gâtul oricui. Măcar nu se certase cu Khun Tune, deci mai avea un dram de minte.

- Ai Thai te-a sunat? Sorn a ignorat complet ce-i spusese Champ și a schimbat subiectul, întrebând de celălalt prieten al lor.

- Da, a sunat. A răspuns Champ fără să ridice ochii din MacBook, începând deja să repare greșeala din comandă.

Sorn s-a ridicat imediat, s-a dus lângă el și s-a aplecat deasupra lui, punând presiune.

- Și ce-a zis? De ce nu e la muncă? L-am tot sunat, dar nu răspunde.

- E ocupat. Nu poate veni.

- Atunci dă-mi telefonul tău. Trebuie să-l sun. Ultimul mesaj de la Jun deja îl scosese din minți. Iar când i-a răspuns, Jun nici măcar nu s-a deranjat să-l citească. Nimic.

Încercase totul, chat pe Facebook, LINE, toate aplicațiile posibile. Dar Jun dispăruse complet. Cât despre apeluri? Nici vorbă. Nu răspundea, oricât de insistent îl suna.

Singura variantă care-i mai rămânea era Thai. Și Sorn era sigur, sigur, că tipul știa ceva despre ce se întâmplase între el și Jun.

- Tu și Thai v-ați certat sau ceva? Te porți ca un șobolan prins în capcană, te tot plimbi de colo-colo. L-ai supărat pe Thai, cumva? A întrebat Champ, sincer curios.

Nu era deloc obișnuit ca Thai să-și ia liber din senin. La început, Champ nu-și făcuse griji, dar văzând cât de ciudat se comporta Sorn, și faptul că nici Thai nu răspundea, era clar că se întâmpla ceva.

- Dă-mi telefonul odată.

Champ a oftat și i-a întins mobilul, deblocat. Sorn l-a luat fără să ezite și a sunat imediat la cine voia cu adevărat, nu la Thai, ci la Jun.

- Da, Phi Champ? A răspuns instant puștiul. Ceea ce confirma un singur lucru: Jun îl ignora intenționat. Sorn și-a încleștat maxilarul, simțind cum i se urcă nervii în cap. Voia să-l apuce de guler și să-l scuture bine, ba chiar să-i tragă una, de nervi.

- De ce nu-mi răspunzi la telefon? Ce faci, nu mai vrei să vorbești deloc cu mine? A zis Sorn, ieșind pe scara de incendiu ca să poată vorbi în liniște.

- Phi Sorn... vocea lui Jun s-a auzit slab, aproape șoptit, de parcă se speriase. Probabil nu se aștepta ca Sorn să-l sune de pe telefonul lui Champ. Evident.

Chiar credea Jun că poate fugi? Să fugă cât vrea, oricum se vor vedea diseară. Sorn avea să-l aducă înapoi acasă, cu forța, dacă era nevoie.

- Asta este tot.

- Să nu cumva să închizi, Jun! Nu mai fugi de mine! Cum naiba vrei să vorbim dacă tot dispari?! Încerca să-și țină nervii în frâu, să nu dea pe-afară toată frustrarea. Dar era aproape imposibil. Tensiunea era sufocantă.

Mai bine îl auzea pe Jun țipând din nou, ca aseară. Orice era mai bun decât tăcerea asta, decât să se simtă ca și cum n-ar mai exista pentru el.

[...]

- Știu că ești supărat. Dar vreau să vorbim, să lămurim lucrurile. Dacă tot te ascunzi, cum să rezolvăm ceva?

- ...Jun. Vocea lui se înmuiase atât de tare, încât până și Jun a ezitat, surprins.

- Nu era tonul dur și grăbit cu care Sorn îi vorbea de obicei. Era calm, dar lipsit de ascuțimea caracteristică. Chiar și când era calm, vocea lui Sorn avea mereu o tăiș. Dar acum... Și pentru o clipă, Jun nu a fost sigur dacă putea avea încredere în ceea ce auzea.

- Vorbim mai târziu a zis Jun, după câteva minute lungi de tăcere.

- Atunci vin să te iau diseară. Ești la Thai, nu? Vrei să-ți aduc ceva de mâncare?

- Cum vrei, Phi.

- Bine. Ne vedem mai târziu. A răspuns Sorn, înainte ca apelul să se încheie.

A zâmbit puțin, mulțumit. Măcar Jun era destul de calm cât să accepte să vorbească. Era mai bine decât să fie complet ignorat, mai bine decât tăcerea aia rece.

La urma urmei, lucrau în același loc. Trăiau sub același acoperiș. Dacă rămâneau certați, lucrurile n-aveau cum să se îmbunătățească.

Champ și-a luat telefonul înapoi, uitându-se la Sorn, care părea vizibil mai liniștit. Deși încă părea adâncit în gânduri, nu mai emana acea energie explozivă de mai devreme, de genul „nici nu te uita la mine”.

- Phi Champ, s-a certat Phi Sorn cu nevasta, sau ceva? Arăta ca un demon mai devreme, dar acum pare dintr-o dată bine dispus. A întrebat Korn în timp ce se apropia.

Încă simțea pe piele aura de moarte a lui Sorn, după ce avusese proasta inspirație să glumească despre cum părea că fusese părăsit. Doar o remarcă nevinovată, și Sorn l-a fulgerat cu o privire de parcă voia să-l decapiteze. Așa că, din acel moment, Korn a stat departe, cuminte.

- Nici idee, frate. Tipul ăla își schimbă dispoziția de parcă e posedat. M-am lăsat de mult să încerc să-l înțeleg, a răspuns Champ, aruncând o privire spre Sorn, ca la o creatură bizară.

Ca să fim corecți, Korn nu greșise complet. Comportamentul lui Sorn chiar semăna cu al cuiva care trecea printr-o dramă sentimentală. Doar că exista o mică problemă – Sorn nu avea o soție. Iar dacă ar fi avut, Thai și Champ sigur ar fi știut despre asta.

- Vino la mine după muncă.

Champ citi mesajul pe care Thai tocmai i-l trimisese. Încă unul care se comporta misterios, de parcă se întâmpla ceva grav. Când întrebase despre ce e vorba, Thai spusese doar că îi va explica mai târziu. Acum, tot ce avea în minte erau semne de întrebare și comportamentul ciudat al celor doi prieteni ai lui. Tot ce putea spera era că nu era ceva serios, pentru că dacă prietenii lui din totdeauna ajungeau să se certe, nu ar fi fost deloc bine.

   💚💚💚

Imediat ce termină munca, Sorn se grăbi să cumpere niște mâncare. Era singurul lucru care îl putea liniști pe Jun suficient cât să vorbească cu el, exact cum fusese și atunci când îl necăjise atât de tare încât Khun Tune îl certase.

Cu ambele mâini pline de mâncare, Sorn se îndreptă direct spre casa familiei Tangpanya. Pe tot drumul până acolo, nu se putea opri din a se întreba ce anume avea de clarificat cu Jun. Fiecare cuvânt rostit de Jun îi răsunase în minte toată noaptea, făcându-l aproape incapabil să doarmă. Iar concluzia la care ajunsese după toate acele cuvinte era simplă: nimic nu era clar.

Era vorba despre el.

 El era cel neclar în privința propriilor acțiuni. Privind în urmă, își dădea seama că Jun avea dreptate. De fiecare dată când Jun avea o problemă sau era rănit, primul lui instinct era să se îngrijoreze. Dar în loc să recunoască, spunea mereu că reacționa așa doar pentru că Thai îi spusese s-o facă. Adevărul, însă, era că grija lui nu avea nicio legătură cu Thai, era complet a lui.

Avea o mulțime de scuze pentru el însuși, dar pentru Jun, cel care trăia cu adevărat acele emoții, situația era diferită. Omisese complet acel aspect, prea prins în jocurile lui. Îi plăcea adrenalina, emoția de a face lucruri pe ascuns, ferit de privirile celorlalți. Era palpitant. Dar uitase că, drept consecință, puteau apărea sentimente.

Chiar dacă, la început, el și Jun căzuseră de acord asupra unui aranjament, cine ar fi putut prezice că apropierea lor avea să depășească limitele? Acum, tot ce crezuse că ține sub control era încâlcit într-un haos, prea complicat de desfăcut. Iar modul lui Jun de a ieși din acel haos fusese să explodeze.

Nu se gândise niciodată că ar putea plăcea pe cineva mai tânăr, în parte din cauza a ceea ce se întâmplase cu Mali. Dar și pentru că oamenii mai tineri tindeau să fie plângăcioși. Uneori, chiar și când le explicai logic, se împotriveau, luând lucrurile prea personal. Alteori, insistau că au dreptate chiar și când era evident că nu. Îl enerva. Cu cât erau mai tineri, cu atât era mai rău, plângeau ca să obțină ce voiau, făceau crize doar ca să demonstreze un punct de vedere.

De aceea nu-i plăceau persoanele mai tinere. Dar Jun nu era deloc așa. Nu se plângea niciodată, nu făcea cereri absurde. Asculta când i se vorbea. Sigur, mai și contrazicea uneori, dar dacă își dădea seama că greșise, recunoștea. Dacă nu ar fi fost diferența de vârstă, dacă nu l-ar fi etichetat pe Jun drept doar un copil, atunci Jun ar fi fost exact genul lui din toate punctele de vedere.

Cât despre Thai, scuza pe care o folosise mereu, desigur că nu era un motiv real. Dar era singura scuză care îi permitea unui laș ca el să aibă grijă de Jun. Era singura justificare pentru care cineva care chipurile nu suporta tinerii avea grijă cu atâta atenție de Jun.

Noaptea trecută, simțise că fusese lovit din plin, din nou și din nou. Să-i vadă lacrimile lui Jun dovada că ajunsese la limită, îi înmuiase inima. Cuvintele pe care i le spusese cândva lui Thanu, că dacă ar fi să fie cu cineva mai tânăr, cu siguranță nu ar fi Jun, acum îl izbeau cu o forță devastatoare. Iar când îl văzuse pe Jun urcând în mașina lui Win și plecând fără măcar să se uite înapoi, simțise ceva ce nu mai simțise niciodată: frica de a-l pierde pe Jun pentru totdeauna.

Sorn ajunse la casa lui Thai puțin mai târziu. O altă mașină intră chiar în urma lui, era Champ. De îndată ce coborî, Sorn apucă toată mâncarea pe care o adusese pentru acel copil-problemă, adunând feluri dulci și sărate, tot ce-i trecuse prin minte.

- Ce naiba ai adus atâta mâncare? Sărbătorim ceva și nu știu eu? Voi doi mă zăpăciți complet azi, spuse Champ, urmându-l pe Sorn înăuntru.

Thai, în rolul de gazdă, ieși să-i întâmpine. Dar Sorn nu îi răspunse, căutând din priviri persoana pe care voia s-o vadă. Jun nu era acolo, poate se ascundea sus, în camera lui Win. Dar înainte să urce, trebuia să treacă de primul obstacol: Thai, care îl privea fix, încruntat.

- Ce naiba cauți aici? Întrebă Thai, imediat ce Sorn lăsă mâncarea pe masa de cafea din living. O întrebare directă, care poate l-ar fi iritat pe altcineva, dar Thai voia să audă adevărul de la Sorn, ce voia, de fapt?

Champ îi privea pe amândoi, total confuz. Nu primise niciun răspuns până atunci. Thai rămânea calm ca întotdeauna, în timp ce Sorn părea agitat, de parcă făcuse ceva greșit și tocmai fusese prins.

- Unde e? E sus?

- Cine?

- Thai, nu te preface. Știu că știi. Trebuie să vorbesc cu el.

Privirile lui Sorn și Thai se încrucișară, niciunul neclintindu-se. Champ îi urmărea, fără să înțeleagă nimic. În cele din urmă, Sorn își pierdu răbdarea și porni să urce singur, să-l caute pe Jun.

- Te-ai uitat bine la tine, Sorn? Îți dai seama cum te comporți acum?

- Termină cu prostiile. Dacă nu mă ajuți, atunci nu te băga. Mă duc să-l găsesc.

- Și dacă tac, o să te calmezi? O să-ți fie mai clar ce simți pentru Jun? Strigă Thai. L-ai tot purtat de nas luni întregi, folosindu-mă ca scuză pentru grija ta prefăcută, până ai ajuns să te păcălești singur. Iar acum, când el vrea ceva real, tu ești prea laș ca să recunoști că-ți place!

Vocea lui Thai devenea tot mai dură, crescând într-un țipăt adevărat. Champ, care ascultase până atunci în liniște, începu în sfârșit să lege lucrurile. Realizarea îl lovi atât de puternic, încât se înecă cu propria salivă, uluit. Dar ce-l șocă și mai tare fu faptul că Sorn nu negă nimic. Nu zise niciun cuvânt. Doar tăcea, o recunoaștere în sine.

- Sorn… stai, tu și Jun… voi sunteți împreună?

- Hah! Împreună pe naiba! Râse Thai sarcastic. Nici măcar nu e în stare să recunoască că-i place Jun!

- Cum naiba să recunosc așa ceva? E Nong-ul tău! Trebuie să mă abțin. Dacă te-ai fi supărat...

Poc!

Înainte ca Sorn să-și termine fraza, pumnul lui Thai îi izbi fața cu putere. Nu se feri. Nu ripostă. Doar primi lovitura, ca și cum o merita.

- De câte ori te-ai culcat cu Jun? Scuipă Thai, cu furie în glas. Și de fiecare dată, te-ai gândit că e Nong-ul meu? Mă enervează la culme. Faptul că tocmai tu te-ai băgat în viața lui. Și mai rău, că și el te place. Tu, Sorn, care ești un playboy tăcut, impulsiv, temperamental, gălăgios — mi-e frică că o să-l târăști într-un haos pe care nu-l merită. Dar știi ce mă enervează cel mai tare? Să te văd cum o iei razna așa, și tot refuzi să recunoști ce simți!

Thai își strângea pumnii și mai tare, abținându-se să nu-i mai tragă unul. Champ interveni și îl opri, înainte ca lucrurile să degenereze.

- Dacă nu-l placi pe Jun, atunci lasă-l în pace. Nu-l târî și mai adânc în asta. Nu mai avea grijă de el doar pentru că ai impresia că ți-am spus eu! Pentru că, de azi înainte, eu o să am grijă de el! Așa nu o să-ți mai pierzi timpul și n-o să mai ai parte de nimic din toată nebunia asta. Îți convine?

- Băieți, calmați-vă! Hai să respirăm puțin. Unde e Jun? N-ar fi mai bine să-l chemăm și să discutăm toți? Încercă Champ să medieze, înainte ca situația să scape de sub control.

- Jun nu e aici, răspunse Thai scurt, întorcând capul. Nu mai voia să-și privească prietenul idiot. Dar Sorn îl privea fix, căutând răspunsuri. Unde era Jun? Dacă insista, Thai s-ar putea să-i mai dea un pumn doar de frustrare.

Sorn nu-l crezu. Fără să mai spună nimic, o luă la fugă pe scări, hotărât să-l găsească singur pe Jun. Thai nu îl urmă, să-și piardă mințile singur, dacă asta voia.

Sorn deschise ușă după ușă, verificând fiecare cameră, căutându-l pe acel puști năbădăios. Dar Jun nu era nicăieri. Nici Win. Un nod de panică i se strânse în piept. Jun îi spusese că o să-l aștepte, că o să-l lase pe el să vină, iar acum fugise?

- Jun! Ai Jun, unde naiba ești? Știu că ești aici! Ieși și vorbește cu mine, nu te mai ascunde ca un copil prost!

- Ai Sorn, calmează-te, naibii! Jun nu e aici, bine? Dacă era, Ai Thai l-ar fi chemat deja. Hei, hei, nu mai deschide uși la întâmplare! Dacă dai buzna într-o cameră greșită, familia lui Thai o să te dea afară, idiotule. Potolește-te, dracului!

Champ, care urcase în fugă după el, se chinuia să-l țină în loc pe cineva aproape la fel de puternic ca el. Sorn era gata să dărâme o ușă încuiată. Intrase chiar și în camera de rugăciune. În acel punct, Champ era convins că Sorn chiar îl voia să-l vadă pe Jun.

- Ar fi trebuit să mă aștepte aici! Unde altundeva să fi plecat? Izbucni Sorn, gâfâind ușor din efortul de a se împotrivi lui Champ, care încerca să-l tragă înapoi pe scări.

Thai stătea în continuare pe canapeaua din living, complet nepăsător față de haosul din jur.

- Ai Thai, trebuie să vorbesc cu Ai Jun. Spune-mi unde e...

- Atunci de ce naibi’ n-ai vorbit cu el mai devreme?

- Și când, naiba trebuia să fac asta?!

- Ai avut tot timpul din lume, idiotule! L-ai dus la tine acasă, i-ai prezentat familia ta. Ați fost împreună la serviciu și acasă. Ați petrecut o grămadă de timp împreună. Și Jun mi-a spus că ți-a mărturisit deja ce simte, tu ai fost cel care l-a respins! Așa că ce mai e de spus, huh?!

Colțurile buzelor lui Thai se arcuiră într-un zâmbet batjocoritor, o satisfacție clară strălucindu-i în ochi când îl văzu pe Sorn tot mai agitat.

- Nu o să sap în trecutul tău. Nu o să deschid răni vechi sau să pomenesc durerile pe care le porți. Dar acum… măcar pentru momentul ăsta, Ai Sorn, primul lucru pe care trebuie să-l faci nu e să-l cauți pe Jun. E să-ți accepți propriile sentimente, naibii. Pentru că, și dacă îl găsești, cel care o să ajungă rănit nu vei fi tu, va fi Nong-ul meu!

Se lăsă tăcerea între ei. Doi prieteni care se cunoșteau de ani de zile stăteau față în față, ca și cum și-ar fi testat hotărârea unul altuia. Sorn își încleștă maxilarul, strângând buzele. Coborî privirea spre podea, apoi îl privi din nou pe Thai.

- Da! Îl plac pe Ai Jun! Îl plac pe puștiul ăla obraznic atât de mult încât mi-e al naibii de frică! Frică că, dacă ajung cu el, o să mă rănească la fel cum am fost rănit și înainte! Mi-e teamă de cât de indeciși pot fi copiii, de cât de instabili pot fi cei mai tineri! Teamă că mă va face să mă îndrăgostesc doar ca să-mi frângă inima! Și nu vreau să recunosc că înghit acum toate cuvintele alea ale mele despre cum n-o să-mi placă niciodată un puști mai mic!

Confesiunea explozivă a lui Sorn, cu ochii roșii de emoție, făcu totul să se oprească în loc. Thai auzise, în sfârșit, ce aștepta. Iar Champ, auzise ceva ce nu crezuse vreodată că va auzi în viața lui.

Dacă s-ar putea întoarce în timp, la acea discuție cu Thanu, în loc să spună că Jun e singurul puști cu care n-ar ieși niciodată, ar spune că Jun e singurul cu care ar ieși. Acum, trebuia să fie el, pentru că, oricât încercase să fugă de ceea ce simțea, nu putea scăpa.

Dacă voia ca Jun să fie iar lângă el, trebuia să-și înfrunte fricile.

Thai lăsă tăcerea să se aștearnă între ei. Era șocat de ce tocmai auzise? Dacă ar fi spus nu, ar fi mințit, pentru că era complet uimit. Nu se așteptase ca Sorn să dea totul afară dintr-o suflare. Și, după cum arăta fața lui Sorn, nici el nu se așteptase la așa ceva.

Cât despre ce simțea acum, Sorn nu avea habar de unde venise, ce anume declanșase totul, sau când începuse. Tot ce știa era că propriile lui cuvinte aveau o greutate aparte, suficientă cât să se convingă singur că ceea ce simțea pentru Jun nu era o scorneală doar ca să-l revadă. Pentru că un om ca Sorn… dacă nu era complet împins cu spatele la zid, nu și-ar fi rostit niciodată adevărul din inimă.

-Uau…

Tăcerea fu spartă de exclamația șocată a lui Champ, care tocmai aflase totul într-o singură zi.

Mai întâi, că Jun și Sorn se implicaseră în secret. Apoi, că Jun îl plăcuse primul. Și acum, prietenul lui încăpățânat recunoștea, în sfârșit, că îl plăcea și el înapoi. Dar ceea ce făcea totul și mai complicat era refuzul încăpățânat al lui Sorn de a-și înfrunta sentimentele.

- UaU…

-Ai Champ, dacă mai scoți sunetul ăla o singură dată, jur că-ți dau una de nu te vezi, izbucni Sorn, aruncându-i o privire tăioasă. Nu doar Champ era șocat, și Sorn era la fel de uimit că spusese totul cu voce tare. Poate pentru că Thai era singurul care putea să-l ajute acum. Pentru că, dacă Jun nu era aici, atunci Thai sigur știa unde era.

- Stai… așteaptă un pic… Îmi amintesc când îl făceai pe Jun un puști obraznic! Și ce zici de data aia când l-ai necăjit atât de rău că l-a certat Khun Tune și-a plâns? Când naiba ați început voi doi să vă placă? Champ arăta de parcă tocmai i se prăbușise un zid în cap. Fața i se schimonosi de confuzie pură, încercând să înțeleagă ce parte a poveștii o ratase.

- Și stai, Ai Thai, tu știai deja? Deci… ați ținut asta secret de mine? De cât timp, huh?! Nenorociților! Țineați secrete față de mine?! Sunt eu… mai sunt eu prietenul vostru, măcar?! Glasul i se frânse ușor, realizând că fusese singurul ținut pe dinafară. Se uită ba la unul, ba la altul, cerând o explicație. Thai fu cel care răspunse, în cele din urmă.

- Nu te uita la mine de parcă e vina mea. Am aflat azi dimineață, pentru că mi-a zis Win. Iar Win a aflat aseară, pentru că Ai Sorn aici s-a certat cu Jun acasă, iar Jun a fugit la mine! Adevăratul nemernic care ne-a ascuns totul e el! Ticălosul ăsta ne păcălea pe toți cine știe de cât timp! Thai îi aruncă o privire tăioasă lui Sorn, care stătea acum pe podea, ținându-se de cap cu frustrare.

- Da, da! Am dat-o-n bară! Dar înainte să mă puneți să mă târăsc în genunchi pentru iertare, măcar spuneți-mi unde naiba e Jun!

Acum, nici măcar nu mai știa cât de departe se duseseră gândurile lui Jun. Vorbele cu care Jun îl tăiase complet îl ținuseră treaz toată noaptea. Nu voia să se oprească din a-l îngriji. Încă voia să fie prima persoană în care Jun avea încredere, la care apela când avea nevoie de ajutor. La început se convinsese să tacă, dar nu mai era cazul. Acum era pregătit să-l aibă grijă cu adevărat. Chiar și mâncarea pe care o cumpărase azi, fiecare lucru era preferatul lui Jun. Voia să vadă că venise aici cu adevărat, ca să îndrepte lucrurile.

-Ți-am spus deja ce voiai să auzi, Thai. Acum spune-mi tu ce vreau eu să aud, insistă Sorn, întorcându-se spre Thai ca să-l forțeze să-i răspundă. Ticălosul ăsta de prieten era chiar mai bun decât el la păstrat secrete. Thai știa mereu cum să joace jocul, cum să fie cu trei pași înainte. Îl prinsese pe Sorn în micile lui șmecherii de atâtea ori înainte, iar acum o făcea din nou.

- Greșești, Ai Sorn. Eu doar ți-am spus să-ți recunoști sentimentele. Dar persoana care trebuia, de fapt, să audă ce-ai zis nu sunt eu, e Jun. Așa că, dacă stai aici să urli la mine, n-o să rezolvi nimic. Thai zâmbi în colțul gurii, ridicând din umeri, ca și cum ar fi știut că deține controlul.

- Tu—!!

- Hei! Ai Sorn, calmează-te, dracului! interveni Champ imediat, când văzu că Sorn era gata să se arunce pe Thai. De data asta, părea cu adevărat serios, atât de serios, încât Champ începu să se teamă că urma să izbucnească o bătaie în toată regula. Thai poate că-i dăduse un pumn lui Sorn mai devreme, iar acesta îl acceptase fără să riposteze, dar nu însemna că ar face același lucru și acum. După cum arăta, Sorn era prea la limită ca să mai rămână calm.

- Atunci fă-l să vorbească! Spune-i să-mi zică unde dracu’ e Jun! strigă Sorn, aruncându-și frustrarea asupra lui Champ. Era atât de agitat, încât era cât pe ce să apuce vaza scumpă de pe masă și s-o spargă, dar își aminti că nu era a lui Thai, și eticheta cu prețul îl opri.

Champ se întoarse spre Thai, care stătea relaxat, mâncând ciuperci învelite în bacon și presărate cu condiment mala, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Întreaga lui atitudine era atât de enervantă, încât până și Champ simți că îl scoate din sărite. Thai nu spunea nimic, lungind tăcerea până când Sorn nu mai suportă.

Cu o smucitură bruscă, Sorn se smulse din strânsoarea lui Champ și ieși val-vârtej din casa lui Thai fără să mai scoată un cuvânt. Pentru că acum știa unde se dusese Jun. Cineva ca Jun, avea un singur loc unde s-ar fi putut retrage. Zona lui de siguranță.

- Hei! Ai Sorn! Unde naiba te duci?! strigă Champ alergând după el, când Sorn își porni mașina, gata de drum.

- La casa lui Ko Nueng.

- Acum?! E trecut de opt seara, omule. Până ajungi acolo, o să fie aproape zece. Ko Nueng probabil că doarme deja, spuse Champ, uitându-se la ceas. Era 20:45—un sfert până la nouă.

- O să-l găsesc pe Ai Jun acolo. În seara asta dorm la el, răspunse Sorn cu o siguranță de neclintit, apoi demară, lăsându-l pe Champ în urmă, încă năuc de tot ce se întâmplase.

Champ oftă și se întoarse în casă, trântindu-se pe canapea lângă Thai.

-Ai Thai, nu știu cum naiba reușești să fii atât de calm, dar eu sunt încă în stare de șoc. Ai Sorn chiar îl place pe Jun?

Thai desfăcu una din punguțele cu mâncare pe care Sorn le adusese. Nu mai aveau rost acum, având în vedere că persoana pentru care fuseseră aduse nu mai era acolo. Așa că… mai bine le mânca el. Nu gustase nimic toată după-amiaza.

- A țipat așa la mine. Tu ce crezi? răspunse Thai, băgându-și o bucată de mâncare în gură.

- Când naiba au început să se placă?

- Dacă ar fi să ghicesc, cred că de când am fost la meciul lui Win de sepak takraw. În ziua aia, Jun a încasat mingea direct în față, dar Ai Sorn a reacționat mai repede decât mine. L-a dus pe Jun la spital înainte să apuc eu să spun ceva. Doamne… de ce n-am suspectat nimic atunci?

- Ah… eu nu eram acolo în ziua aia, spuse Champ, părând că regretă.

Cei doi continuară să stea acolo, punând cap la cap indicii despre Jun și Sorn, încercând să-și dea seama când începuse totul. Poate că semnele fuseseră acolo de mult, dar ei nu le observaseră.

 La urma urmei, Sorn era al naibii de bun la ascuns lucruri, să ascundă totul sub fața lui ascuțită și intimidantă

-Deci toată mâncarea asta… a cumpărat-o pentru Jun? întrebă Champ, apucând un rulou de pâine umplută și luând o mușcătură zdravănă.

-Știu că puștiul mănâncă mult, dar n-am crezut că Ai Sorn ar cumpăra destul cât să hrănească un sat întreg. Mestecă gânditor, privind spre muntele de mâncare rămas neatins. La cum arăta treaba, avea să zacă în frigiderul lui Thai și a doua zi, căci nu aveau cum s-o termine doar ei doi.

  💚💚💚

Sorn ajunse la casa lui Ko Nueng la 21:30. Condusese ca un nebun tot drumul, disperat să-l vadă pe Jun cât mai repede. Dar când ajunse, casa era întunecată. Doar lumina de pe verandă era aprinsă. Coborî din mașină și rămase acolo, dezbătând dacă să strige sau nu. Dar, în cele din urmă, nu făcu decât să se plimbe înainte și înapoi prin fața porții, incapabil să se decidă.

Pierdu un timp bun doar pregătindu-se, repetându-și în gând tot ce voia să-i spună lui Jun. Dar adevărul era că habar n-avea de unde să înceapă. De data asta, era complet pierdut. Mai avusese relații. Mai avusese iubiți. Dar nimic nu fusese atât de complicat. Și, desigur, el era cel care complicase totul.

Pe deasupra, nu-și ceruse niciodată scuze cuiva în felul ăsta, cu atât mai puțin alergând după cineva mai tânăr. Nici nu era sigur că dacă repeta ce-i spusese lui Thai mai devreme ar funcționa.

Ce-l frustra cel mai tare era cât de orb fusese. Jun își arătase sentimentele atât de clar, și totuși Sorn nu văzuse nimic. Dacă doar s-ar fi așezat de la bun început și ar fi vorbit serios cu el, n-ar mai fi fost în punctul ăsta—fugind în cercuri, încercând să repare un haos care nici n-ar fi trebuit să existe.

- Pe cine cauți? O voce de femeie răsună de la etajul doi. Sorn ridică privirea și văzu o tânără stând pe balcon, cu trăsături ce semănau vag cu ale lui Jun. Îi zâmbi blând, probabil pentru că îl urmărise de ceva vreme cum stă în fața casei fără să facă nimic.

-Uh… tu ești Poysian, nu? întrebă el, doar ca să se asigure. Trecuse ceva timp de când o văzuse ultima oară. Pe când mai vizita casa bunicii Yi, o întâlnise doar de vreo două ori.

- Da, eu sunt.

- Eu sunt Sorn. Prieten cu Thai și...

- Oh! Sorn! Prietenul lui Thai, cel cu care stă Jun, nu? Stai puțin, cobor. Dispăru de pe balcon, iar un minut mai târziu, poarta de metal de la intrare scârțâi ușor când o deschise.

-S-a întâmplat ceva? E în regulă Jun?

Doar întrebarea era suficientă ca Sorn să ofteze în tăcere. Asta confirma că Jun nu se întorsese acolo.

- Uh... nu, nu s-a întâmplat nimic, minți el, gândind repede.

- Trecem prin zonă și Jun m-a rugat să-i iau ceva. Dar tocmai mi-a dat mesaj că nu mai are nevoie. Era o minciună gogonată, una inventată pe loc ca să nu-i dea motive să se îngrijoreze sau să creadă că s-a întâmplat ceva grav cu fratele ei.

Poysian încuviință ușor și îi zâmbi scurt, iar când Sorn se scuză, îl lăsă să plece, deși era încă puțin nedumerită. Cum plecase deja, se întoarse înăuntru.

- Cine era, Poy? Ko Nueng se trezise când auzise poarta. Se frecă la ochi și ieși să vadă.

- Era Sorn, prietenul lui Thai, Pa. A zis că a venit să ia ceva pentru Jun, dar apoi Jun i-a zis că nu mai are nevoie, așa că a plecat.

- Ah, Sorn? Prietenul lui Thai, zici? Pare un băiat bun. La început am crezut că n-o să se înțeleagă cu Jun, mai ales știind ce drăcușor e al nostru câteodată. Dar uite că sunt suficient de apropiați încât Jun chiar merge la el acasă. Înseamnă că băiatul meu se ține de treabă, nu o ia pe căi greșite și nu-mi face dureri de cap, râse Ko Nueng, cu o urmă de mândrie în glas. Oricât de poznaș ar fi fost Jun, măcar avea prieteni buni și nu făcea probleme.

-Da, da... ești așa mândru de Ai Jun, huh? Acum mă simt dată la o parte, îl tachină Poysian, prefăcându-se supărată.

-Dacă vrei să fiu și de tine mândru, atunci grăbește-te și găsește-mi un ginere. Să am cui te lăsa în grijă când n-oi mai fi pe lumea asta, râse ușor când văzu cum i se strâmba fața fiicei. De fiecare dată când aducea vorba, reacționa exact la fel.

- Pa! Nu mai spune din astea! Parcă ai avea deja 80 de ani!

În ultima vreme, tatăl ei spunea lucruri de genul ăsta din ce în ce mai des. Era prea obosită ca să mai aibă puterea să-i răspundă, așa că se mulțumea să le treacă cu vederea de fiecare dată. Nu se gândise prea serios la căsătorie, pentru că, în ochii ei, micul lor trio era deja o familie perfectă. Tot ce își dorea era ca Jun să termine școala și să-și găsească o slujbă stabilă—doar atât ar fi fost suficient ca să o liniștească. Știa că tatăl ei se îngrijora pentru viitorul lor, dar nu voia să se gândească la ziua în care el nu va mai fi acolo.

- Tata îmbătrânește, Poy. N-o să fiu aici pentru totdeauna.

- Ba da, o să fii—dacă te lași de prăjeli și dulciuri. Cu grăsimile alea, tensiunea mare și diabetul... poate reduci puțin? Rămâi sănătos, măcar până se călugărește Jun, bine?

-Da, da, vorbești exact ca maică-ta. Hai, du-te la culcare, zise Ko Nueng morocănos, făcând un gest grăbit cu mâna.

După ce stinse luminile, se îndreptă spre camera lui de la parter. În adâncul sufletului, era mulțumit cu atât. Deși deschiderea prăvăliei în fiecare dimineață era epuizantă, era doar o oboseală fizică,pentru că niciunul dintre copiii lui nu fusese vreodată o povară pentru inima lui.

   💚💚💚

Între timp, Sorn se întorcea acasă să se reorganizează. Când ajunse, casa era ciudat de tăcută, iar liniștea aceea apăsătoare îi lăsă o senzație ciudată de gol în piept. Se lăsă să cadă pe canapea, în fața televizorului, fix în locul în care Jun obișnuia să-și ia mesele. Oftă adânc și rămase cu privirea atintită în tavan, cu mintea plină de gânduri: unde ar putea fi Jun?

Îl sunase deja pe Win, dar tot ce obținuse fusese un refuz Win îi spusese că nu poate spune nimic pentru că fratele mai mare îi interzisese.

Mirosul lui Jun încă persista în dormitorul pe care i-l oferise. Perna încă păstra urme ale prezenței lui și, înainte să-și dea seama, Sorn își afundase fața în ea, inspirând adânc. Oare ajunsese chiar atât de disperat?

Ticălosul ăla, când erau împreună, Sorn nu-l percepea drept altceva decât un băiat care era acolo, pur și simplu. Dar acum, că plecase, tot ce putea face era să-i simtă lipsa.

Privirea i se opri pe suportul de haine gol și inima i se strânse. Toate actele, manga-urile și lucrurile esențiale ale lui Jun dispăruseră. Pe birou rămăsese doar un bilețel, anunțând că cheia de rezervă fusese dată lui Thai. Un mesaj clar.

In timp ce Sorn fusese suficient de arogant să creadă că Jun avea să-l aștepte să vină și să-și ceară scuze, Jun deja își pregătise fuga.

🔹️Unde naiba ești, Jun?

Aceasta avea să fie prima noapte, de când Jun se mutase la el, în care casa rămânea fără el.

    💚💚💚

[Flashback – mai devreme, în acea după-amiază]

- De ce am impresia că ajut pe cineva să fugă cu nevasta altuia? Mormăi Win, ridicând privirea din mop chiar la timp ca o pernă decorativă să-l lovească în spate cu un poc!

Lovitură

- Taci dracului din gură și apucă-te de curățat! Sau n-ai de gând să dormi la noapte? Dacă o tot lălăi, n-o să terminăm în veci, îl repezi Jun.

- Dar serios, exact așa se simte, omule. Dă-mi un minut să procesez asta. Încă nu pot să cred că tu și Hia Sorn... Ce naiba, frate? Spuse Win, întorcându-se spre Jun, care tocmai schimba așternuturile.

Cum nimeni nu mai locuise în acel apartament de aproape o lună, aveau nevoie de o curățenie temeinică. În acel moment, se aflau în apartamentul lui Thai. Zona era la fel de dezvoltată ca centrul orașului, dar mult mai puțin aglomerată. Aveau centre comerciale, piețe, tot ce le trebuia. Asta însemna că nu aveau să rabde de foame după muncă. Transportul în comun era și el extrem de accesibil.

Dar, cum Win avea propria mașină și Jun lucra în același loc, nu trebuiau să-și facă griji legate de navetă.

Apartamentul avea dimensiunea perfectă, cu două dormitoare care asigurau intimitate. Exista și o bucătărie micuță. Hia Thai spusese că chiria nu era atât de mare ca în centru, dar nici ieftină nu era. Suprafața camerei, facilitățile complete și siguranța justificau prețul ușor mai ridicat față de alte apartamente din zonă.

Hia Thai cumpărase inițial locul ca refugiu personal, pentru momentele în care avea nevoie de liniște. Dar, în cele din urmă, tot acasă fusese nevoit să rămână, pentru că Ah Zhen, mama lui, nu îl lăsa să plece. Așa că apartamentul ajunsese să fie dat în chirie.

- Hei, Jun. Te sună din nou Hia Sorn, anunță Win, ridicând telefonul să-i arate ecranul.

- Nu răspunde.

- Dar tot insistă. Chiar nu vrei să vorbești cu el?

- Bine, răspunde tu. Dar să nu-i zici că sunt cu tine. Și în niciun caz să nu-i spui unde sunt.

Win oftă, apoi răspunse. Hia Sorn întrebă imediat dacă era cu Jun. Desigur, cel întrebat îl privea fix, cu ochii aprinși, transmițând clar că ar fi bine să nu scoată un cuvânt. Așa că tot ce putu face Win fu să repete că nu poate spune nimic, fiindcă Hia Thai îi interzisese.

Sorn insistă, dar Win se scuză spunând că e ocupat și închise. Se simțea puțin vinovat, dar dacă era nevoit să aleagă o tabără, avea să fie mereu a lui Jun. Sigur, Hia Sorn era prieten vechi cu fratele lui și se cunoșteau de ani buni, dar asta nu era motiv suficient să-l trădeze pe Jun.

Mai presus de orice, nu suporta să-și vadă prietenul suferind din dragoste. Dacă Jun avea nevoie de o pauză de la tot haosul ăsta, atunci Win era mai mult decât dispus să-i fie alături. Așa cum făcuse și azi, îl ajutase pe Jun să se întoarcă la apartamentul lui Hia Sorn ca să-și ia niște haine și lucruri esențiale.

Din fericire, Jun încă mai avea cheia de rezervă pe care i-o dăduse Sorn, așa că putuse evita orice confruntare. Luase doar strictul necesar, lăsând în urmă lucrurile mai voluminoase, ca salteaua, mutată acum în debara, suportul de haine și raftul minimalist. Pe acelea urmau să le recupereze mai târziu, cu o camionetă.

- Ai Jun, dacă dă Hia peste tine, ce faci? Întrebă Win după ce terminară de aranjat totul. Jun își strânsese hainele într-un singur troller, gândindu-se că, dacă nu era de-ajuns, putea oricând reveni după mai multe. Oricum, avea de gând să se întoarcă periodic acasă.

- Nu știu.

- Atunci lasă-mă să te întreb altceva, dacă Hia ți-ar spune că te place, ai fi cu el?

Întrebarea lui Win îl lovi fix în rană, provocându-i o durere ascuțită în piept. Dacă nu ar fi auzit ce-i spusese Phi Sorn lui Phi Nu în ziua aceea, răspunsul ar fi fost simplu—ar fi spus „da”. Pentru că răsplata iubirii este să fii iubit înapoi.

Dar Phi Sorn spusese clar că, orice ar fi, nu avea cum să-l placă. De aceea, tot ce putu face Jun fu să-i zâmbească forțat lui Win, în timp ce tăcerea îi devenea singurul răspuns.

Deși, în adâncul sufletului, încă își dorea ca Phi Sorn să-l placă, își dorea ceva ce fusese fără speranță încă de la început.