CAPITOLUL 25

 Sângele roșu picura pe cărarea îngustă, luminată pe alocuri de licăriri palide ale unor lămpi funcționale — altele erau distruse complet.

- Stăpâne, fă tot ce poți… spuse Blue Moon, în timp ce susținea trupul însângerat al lui Ram, ajutându-l să meargă mai departe.

Prime Alpha își păstrase fața inexpresivă, maxilarul încleștat. Dar, deodată, un val întunecat de feromoni izbucni din el — ca o furtună care se răspândi violent în aer. Era furie. Era forță. Era durere reprimată.

Tânărul Alpha tremura din cauza intensității emanate de Maestru, dar nu-i era frică. Tot ce-și dorea era ca Ram să supraviețuiască.Cei doi ajunseră la capătul tunelului, într-o fundătură. În fața lor era o singură ușă, fără încuietoare vizibilă. Blue Moon se uită spre Ram, neștiind ce să facă. Bărbatul ridică o mână acoperită de sânge și o apropie de o placă de scanare. O lumină verde licări scurt, apoi accesul fu acordat.

În fața lor se deschise o ușă din lemn masiv, întunecat, care ascundea un alt panou de control. Ram își lăsă degetele pe senzor și apoi se apropie de scannerul de iris. După câteva secunde, ușa fu deblocată complet.

Blue Moon crezuse că sub mormântul mamei lui Ram era doar un simplu tunel. Dar în realitate, acolo se afla o cameră secretă.

După ce devenise conducătorul clanului Rattikorn, Ram ordonase restaurarea unor locuri importante din trecut. Printre ele — cimitirul familiei. Sub mormântul Buei Bua Rattikorn, construise acest refugiu. Un spațiu dedicat memoriei mamei lui… și, acum, o fortăreață de supraviețuire.

Camera era echipată cu un depozit de arme, provizii, mâncare și apă suficientă pentru decenii întregi.

- Du-mă la pat… șopti Ram, vocea epuizată.

Blue Moon îl ajută să se așeze pe patul de campanie. Încă tremura ușor după explozie.

Ram îi făcu semn spre o ladă cu medicamente și bandaje. Tânărul Alpha se grăbi să le ia și să le desfășoare atent.

- O să-ți fac o injecție mai întâi, spuse Blue Moon.

Ram încuviință din cap și se lăsă pe mâna lui. Tânărul Alpha învățase îngrijirea rănilor din perioada în care fusese unul dintre bodyguarzii Maestrului.

Cu o mână albă, precisă, Blue Moon înfipse acul cu morfină în brațul lui Ram și împinse lent lichidul. Apoi își dezinfectă mâinile și începu să-i curețe rănile.

Ochii căprui îi tremurau. Inima îi bătea atât de tare, încât aproape o putea auzi. Maestrul era rănit grav pentru că, în ultimul moment, îl împinsese primul în tunel… și apoi îi acoperise trupul cu al lui, protejându-l de explozie.

- Moon… murmură Ram, întinzând o mână și apucând încheietura tremurândă a lui Blue Moon.

- Nu o să mor din cauza acestor răni, spuse calm, frecând ușor pielea subțire a încheieturii. - Corpul unui Prime Alpha se vindecă mai repede decât al unui Alpha obișnuit, știai asta?

Blue Moon încuviință încet, reprimând nodul din gât. Își reluă munca, curățând cu grijă rănile, bandajându-le cu fâșii albe, imaculate.

Ram se ridică încet în șezut. Arsurile îi înțepau pielea, dar nu lăsa durerea să-l învingă. Mândria unui Prime Alpha era mai puternică.

Blue Moon, care tocmai închidea trusa de prim ajutor, fu surprins de o mână mare care îi atinse bărbia.

- Vezi ușa aceea? întrebă Ram, indicând o ușă metalică, pe peretele lateral.

- Ieși pe acolo și urmează poteca vreo doi kilometri. Pe partea cealaltă a cimitirului vei găsi o ieșire. Ia ce arme și provizii ai nevoie din această cameră. Apoi fugi.

Vocea lui era joasă. Calmă. Dar decisă.

Blue Moon se încruntă, confuz.

- Când ieși din acel loc, vei ajunge într-un orășel. Vei recunoaște locul după semnul unei luni crescătoare. Acolo ești în siguranță.

Ram întinse mâna către un sertar și scoase de acolo un lingou de aur, marcat cu simbolul lunii Rattikorn.

- Întreabă de un om pe nume Rak. Dă-i asta... și spune-i că te-am trimis eu.

- Spune-i că te-am trimis eu. Va avea grijă de tine. Oriunde vrei să mergi, Rak te va ajuta. Dacă vrei să pleci din țară, el poate aranja totul pentru tine.

- Ce înseamnă asta, Domnul meu?, întrebă tânărul Alpha, nedumerit.

- Trebuie să mă întorc și să termin ce-am început cu acei... viermi de joasă speță. Acum înțeleg mai bine lucrurile. Și vreau să pleci. Cred că poți supraviețui cu Rak.

După ce termină de vorbit, Ram îl împinse ușor pe Blue Moon departe de el.

- Vrei să mă alungi?

- Unde vrei să mă duc, Stăpânul meu? întrebă Blue Moon, vocea tremurând.

- Ți-am explicat deja, Moon.

- Dar de ce Domnul meu trebuie să mă alunge? strigă el, cu lacrimile în colțul ochilor.

- Tu n-ai legătură cu toate astea. Nu ar trebui să fii aici, spuse Ram, simplu. Fără să știe, cuvintele sale declanșau în Blue Moon o avalanșă de durere și furie.

- Cum poți spune că nu am legătură?! Tu m-ai adus aici, Domnul meu! Și acum mă alungi atât de ușor?

Ram îl privi în ochii căprui care tremurau. Totul în pieptul lui devenise un nod dureros. Ambuscada de mai devreme îl făcuse să realizeze un lucru: Blue Moon nu mai era doar garda lui de corp. Nu mai era un simplu însoțitor de misiune.

Voia doar să-l știe în siguranță. Dar în încercarea de a-l proteja, vorbele lui l-au rănit mai adânc decât și-ar fi imaginat.

Blue Moon însă... nu înțelegea asta. Nu înțelegea că ceea ce părea un abandon, era de fapt o dovadă de grijă.

Lacrimi i se prelingeau acum pe obrajii albi. Durerea îl sufoca. Faptul că Maestrul nu-l vedea ca pe o persoană... îl sfâșia.

- Nu plec! strigă Blue Moon, cu o hotărâre disperată. - Voi rămâne cu Domnul meu!

Ram, slăbit dar încă impunător, îl privi fix. Ochii lui aurii clipeau ușor. Fosta lui gardă de corp… încăpățânată. Dar Ram nu-și imaginase vreodată că Blue Moon va refuza o asemenea oportunitate de scăpare.

Inima i se strânse mai tare.

Fără un cuvânt, Ram îl apucă de braț și îl trase la el, așezându-l din nou pe patul pătat de sânge. Îi sărută buzele roșii, un sărut menit să-l calmeze.

Blue Moon se zbătea, necrezând că un sărut putea rezolva totul. Dacă acela era ultimul, și avea să fie dat din nou afară, ar fi fost dornic să-l înfrunte.

- My Lord, I can’t kiss you! Oh...

Încercă să-și spună intențiile, dar cuvintele i-au fost întrerupte de un nou sărut, mai apăsat.

Ram, văzând durerea din ochii lui Blue Moon, murmură cu voce joasă:

- Acum... nu te mai las să pleci nicăieri.

Corpul subțire al tânărului Alpha se relaxă. Începuse să înțeleagă. Era așezat pe poala largă a Domnului său, care încă sângera, dar păstra aceeași forță.

- Domnul meu… îmi pare rău, murmură Blue Moon, plecându-și capul și încercând să se ridice.

Dar Ram nu-i dădu drumul.

- Vrei să rămâi cu mine, nu-i așa?

Chipul lui se apropie, vocea lui caldă, aproape șoptită.

Chiar și cu urmele de luptă pe față, Ram era tot atât de impunător. Blue Moon clătină ușor din cap și oftă.

- Dar nu ar trebui... sunteți rănit. Trebuie să vă odihniți. Eu pot merge să iau armele. Voi avea grijă de Domnul meu.

- Nu mai ești garda mea de corp, spuse Ram, dar glasul îi tremura ușor.

- Nu pot să vreau doar să fiu de ajutor?

Ochii căprui ai lui Blue Moon străluceau sincer. Ram îl înțelese, în sfârșit. Îi atinse buzele cu degetele, apoi i le acoperi cu un nou sărut, dur, dar sincer.

- Doar rămâi cu mine. Și nu muri. Pentru mine e suficient.

Blue Moon încuviință ușor, resemnat.

- Dar… ceilalți nu vor veni aici?, întrebă totuși, cu o umbră de teamă.

- Nu știu de existența acestui loc. Și dacă o știu, nu vor putea face nimic.

Ram explică apoi că această cameră secretă avea cel mai înalt nivel de securitate. Chiar dacă tunelul ar fi fost distrus, spațiul era complet sigilat. În plus, coridorul era dotat cu un sistem automat de eliberare a fumului toxic.

Dacă cineva ar pătrunde neautorizat, ar fi expus instantaneu. Unii ar muri pe loc. Alții ar fi paralizați.

- Și tu pari rănit… spuse Ram, văzând pete roșii pe gâtul și obrajii celuilalt.Blue Moon scoase un bandaj și începu să se trateze singur. Nu era nimic grav. O zgârietură care ar fi trecut și fără ajutor.

Ram luă o tabletă de comunicare specială, activând un sistem criptat. Trimise un mesaj de Cod Roșu, împreună cu noi ordine pentru subordonații săi.

Încă nu era clar cine comanda grupul de asasini. Dar cine era... dorea să-l distrugă cu orice preț.

Chiar și piatra funerară a mamei lui.

Ochii de chihlimbar ai lui Ram se umplură de furie.

Blue Moon tocmai ieșise din baie. Văzând expresia dureroasă a lui Ram, se apropie și se așeză lângă el. Mâna albă i se încolăci în jurul antebrațului bandajat.

Aura de moarte care-l învăluise pe Primul Alpha se disipă treptat.

- Stăpâne... trebuie să vă odihniți. Corpul tău are nevoie de timp să se vindece. Apoi… vom rezolva totul.

Blue Moon îl privi direct în ochi.

Fără promisiuni. Fără angajamente. Doar adevăr.

Ram se întoarse spre el, iar mâna lui se ridică lent... și i se opri pe buze.

Blue Moon, simțind un fior ciudat în aer, întinse mâna și se prefăcu că ridică prosopul îmbibat cu apă.

- Domnul meu, ar trebui să vă curăț puțin...

Ram nu spuse nimic. Doar încuviință tăcut, lăsându-l pe Blue Moon să-i spele ușor trupul.

După ce termină, Ram își schimbă hainele. Acum purta o cămașă cu mânecă lungă și o pereche de pantaloni de pijama gri — exact ca Blue Moon. Se dovedi că amândoi purtau aceleași haine.

- În seara asta, vom rămâne aici. Mâine dimineață, cineva va veni să ne ia de la cealaltă ieșire, spuse Ram, stingând lumina.

Camera rămase cufundată în întuneric, cu excepția unei mici lumini calde, poziționată la capătul patului. Blue Moon încuviință, apoi se întoarse și se îndreptă spre canapea, unde în cele din urmă adormi.

Camera nu avea decât un singur pat. Dar brusc, Ram îl apucă de mână.

- Unde te duci? întrebă cu voce joasă, dar fermă.

- Mă duc să dorm pe canapea.

- Vom dormi împreună.

- Dar, Domnul meu... sunteți rănit. Și patul ăsta nici nu e mare... adică...

- Ți-am ordonat să te întinzi. Și să te culci.

Fără alte cuvinte, mâinile puternice ale lui Ram îl traseră spre pat, răsucindu-l cu grijă și făcându-l să se așeze lângă el.

Ram ignoră senzația arzătoare de pe spate. Știa că rănile aveau să se vindece în câteva ore. Fusese rănit de multe ori. Corpul său era antrenat pentru asta.

- Domnul meu... murmură Blue Moon, stând nemișcat.

Când văzu că Ram închisese ochii, nu mai îndrăzni să spună nimic. Nu voia să-i tulbure odihna.

Așa că rămase nemișcat, învelit în umerii lui Ram, până când, istovit, adormi adânc.

Click!

Sunetul brusc al unui raft care căzu pe podea îl trezi pe Blue Moon. Tresări și, din reflex, puse mâna pe bara de fier pe care o lăsase lângă pat.

Dar când văzu ce se întâmplă... îi scăpă arma din mână.

Ram era căzut pe podea. Trupul lui mare tremura. Blue Moon alergă imediat spre el.

- Oh! mormăi Ram, cu un geamăt dureros, greu, ce părea să-i iasă direct din piept.

Ochii lui aurii ardeau în întuneric — o lumină intensă și crudă le străbătea irisul.

Încercă să ridice o mână, dar tremura. Își ciupi pielea de pe umăr, aproape instinctiv, până când sângele începuse să curgă.

- Domnul meu?! Ce se întâmplă?! strigă Blue Moon, disperat.

Se apropie și îi luă mâna, dar Ram se smulse brusc.

- Nu te apropia de mine! strigă — dar nu cu vocea sa obișnuită.

Era o voce străină. Gâjâită, răgușită, nelumească.

Blue Moon încremeni.

Șocul îi îngheță sângele în vine.

Rutul Maestrului nu se încheiase...

Dar mai era ceva.

O prezență. O intensitate întunecată în aer.

Era posibil ca Noaptea Eternității lui Ram să fi sosit