CAPITOLUL 24

 - Domnul meu, unde mergeți?

Cealaltă persoană nu răspunse. Se comporta de parcă nu s-ar fi întâlnit niciodată cu el. Ieși în grabă din cameră, fără să întoarcă măcar capul. Tânărul Alpha se încruntă, confuz.

Blue Moon se prăbuși pe canapea, frustrat că fusese ignorat. După câteva clipe, se ridică, își puse încălțările și ieși grăbit pe hol, hotărât să-l urmeze. Nu voia să rămână singur într-un loc atât de rece și vast.

Dar, pe drum, o siluetă se furișă din spate.

- Khun Moon... îl strigă Alicia, cu o voce tremurândă.

- Ce dorești? întrebă Blue Moon, întorcându-se spre menajera-șefă. Tânăra ridică o mână, ezitând, apoi o întinse spre el.

- Îmi pare foarte rău că te-am insultat...

Blue Moon încuviință ușor. Nici nu se gândise vreodată să-i poarte pică Aliciei. Zâmbi — un zâmbet sincer, probabil cel mai cald zâmbet pe care ea îl primise vreodată de la el.

Dar zâmbetul i se șterse brusc de pe chip când o văzu apărând pe Lanine.

- Ce cauți aici? întrebă Lanine cu o voce severă, fixând-o pe Alicia cu ochii ei verzi, lipsiți de strălucire.

- Oh... voiam doar să-mi cer iertare de la Khun Blue Moon pentru trecut. Alicia își păstră calmul și zâmbi ușor, apoi îi dădu drumul mâinii lui Blue Moon și o urmată pe Lanine spre sala de ceai.

Blue Moon rămase pe loc, simțindu-se ciudat. I se părea că Alicia încercase să-i strecoare ceva — poate o hârtie. Dar înainte să poată verifica, Lanine i se puse în față, așa că își ascunse îndoiala și fugi direct după Ram.

Din fericire, îl găsi exact în momentul în care deschidea portiera unei mașini de lux, așezându-se pe bancheta din spate.

- Domnul meu! strigă Blue Moon, alergând spre el.

Ram se întoarse, privindu-l cu o expresie tăioasă.

- De ce mă urmărești?

Tonul era dur, rece. Pe chipul lui Ram se citea o ușoară supărare.

- Pentru că... Domnul meu nu vrea să vorbească cu mine, răspunse Blue Moon, cu voce joasă. Apoi, întorcându-se spre bodyguard, adăugă cu un zâmbet: - Puteți închide portiera.

Ram rămase tăcut. Ochii lui aurii priveau pe geamul lateral, pierduți în gânduri. Pe scaun, lângă el, se afla un buchet mare de flori de lotus în nuanțe delicate de roz pal.

- Unde mergem, Domnul meu? întrebă Blue Moon din nou, pe un ton liniștit, în timp ce mașina porni și se îndepărta încet de castel.

- La mormântul mamei mele, răspunse Ram, vocea lui tăioasă, impulsivă.

Blue Moon încuviință și nu mai adăugă nimic.

Privind pe fereastră, admira pădurea înaltă și luxuriantă ce se întindea în jurul lor. Dar mintea îi rămase agățată de comportamentul ciudat al Aliciei. Era sigur că nu l-a chemat doar pentru a-și cere scuze...

......

- Vrei să cobori?

Vocea profundă a lui Ram îl smulse pe tânărul Alpha din gânduri. Blue Moon dădu din cap și coborî din mașină, care ajunsese deja la destinație.

Mormântul familiei Rattikorn se afla la zeci de kilometri de Castelul Suralai, dar tot în inima domeniului lor. Era adânc, ascuns în vale. Blue Moon crezuse că va fi un cimitir obișnuit. Dar când l-a văzut cu ochii lui, nu se putu abține să nu rămână uimit.

Priveliștea era splendidă — o cascadă albastră curgea în fundal, iar câmpurile verde pal erau presărate cu flori colorate, ca într-o pictură.

Ram ordonă gărzilor de corp să rămână în spate, apoi luă buchetul de flori de lotus și se îndreptă spre un pavilion octogonal, alb, perfect construit, aflat chiar la marginea cascadei.

Blue Moon îl urmă, simțindu-se nelalocul lui printre gărzi. Se opri în fața intrării pavilionului, gândindu-se că ar fi mai bine să nu-l deranjeze pe Maestru, care stătea tăcut în fața unei plăci de marmură inscripționate cu numele mamei sale.

- Vino aici.

Ram se întorsese și îl chemă cu o privire directă. Ochii lui aurii străluceau intens. Blue Moon ezită pentru o clipă, dar, văzând privirea aceea fermă, păși înăuntru și se așeză lângă el.

În liniște, aprinse bețișoare de tămâie și lumânări, aducând un omagiu cu gesturi lente și respectuoase. Se ridică și se aplecă pentru a le pune în vasul de ceramică. Dar căldura îi atinse pielea albă și, instinctiv, tresări. Nu scoase niciun sunet, ci doar își retrase mâna cu discreție.

Ram văzu scena și se apropie. Îi luă ușor mâna și, fără să spună nimic, îi linse cu limba urma roșie de arsură.

- Stăpâne...? murmură Blue Moon, surprins.

- Saliva unui Prime Alpha poate calma rănile. Știai asta? întrebă Ram cu o expresie ușor jucăușă.

Obrajii lui Blue Moon se înroșiră brusc. Căldura i se urcă în obraji, iar chipul îi tremura ușor într-un amestec de jenă și emoție. Ram zâmbi, un zâmbet viclean care-i trăda firea provocatoare.

Blue Moon închise ochii încet, în timp ce chipul ascuțit al Maestrului se apropia.

- Hmm... ah...

Un sunet de emoție le umplu spațiul. Tânărul Alpha fu cuprins de brațele Primului Alpha. Ram îi fură cu lăcomie dulceața gurii, iar Blue Moon se supuse gestului, dorindu-și să dispară tensiunea dintre ei.

Dar dintr-o dată, o mână fierbinte alunecă sub cămașa lui, mângâindu-i spatele.

- Domnul meu... nu... asta...

Vocea îi tremura. Mâinile bărbatului urcau deja spre linia taliei lui.

- De ce nu? Datoria ta e să mă satisfaci.

Cuvintele lui Ram îl străpunseră pe Blue Moon direct în piept. Privirea i se tulbură, lacrimile aproape apărură. Dar înainte să poată spune ceva, Ram scoase din buzunar o bucată mototolită de hârtie.

- Ce e asta? întrebă, frunzărind-o.

Blue Moon o luă și o desfăcu.

[Există un criminal în cimitir.]

Scrisul era grăbit, tremurat, aproape mâzgălit. Un fior rece îi străbătu șira spinării.

- Alicia... murmură Ram, recunoscând scrisul.

Blue Moon își aminti întâlnirea de mai devreme. Își înăbuși nemulțumirea și puse cap la cap tot ce se întâmplase. Îi povesti scurt lui Ram întregul moment, bănuiala că Alicia încercase să-i strecoare acea hârtie. Ram ascultă în tăcere, apoi îi făcu semn cu buzele să tacă. Se ridică, își trase ușor mantaua și se apropie de marginea pavilionului, analizând atent împrejurimile. Îi făcu semn lui Blue Moon să se retragă. Acesta înțelese imediat, instinctiv, ca pe vremuri, când era mâna lui dreaptă.

Locul unde trebuia să fie un bodyguard era gol. În schimb, acolo era sânge proaspăt.

Ram scoase arma ascunsă mereu la centură. Blue Moon nu ezită. Luă o tijă de fier — folosită de obicei pentru stingerea bețișoarelor de tămâie — și se poziționă lângă el. Se mișcau în tăcere, perfect sincronizați. Unul devenise ochii și urechile celuilalt.

Dintr-o dată, ochii lui Blue Moon zăriră ceva — dincolo de pavilion, dincolo de fereastră. Făcu un semn cu mâna.

Nicio gardă. Nicio protecție. Doar pericol.

Ochii lui Ram se măriră brusc. Un vârf de harpon argintiu se îndrepta rapid spre Blue Moon.

- Ai grijă! strigă Ram și se aruncă spre el, doborându-l la timp.

Cei doi se rostogoliră până în colțul pavilionului, ferindu-se la limită de atacul mortal. Vârful ascuțit al harponului se înfipse cu forță în podeaua de marmură. Blue Moon, recunoscând materialul inserat în el, înțelese imediat: era o bombă cu ceas. Cu instinctul și îndemânarea lui antrenată, desfăcu rapid dispozitivul și îl aruncă afară din pavilion, direct spre pârâul de la baza cascadei.

BANG!!!

O explozie violentă zgudui valea, iar presiunea apei urcă într-un stâlp gigantic, ca o fântână nebună.

BANG! BANG!

Primele împușcături răsunară aproape simultan, anunțând începutul unei confruntări sângeroase. Inamicii știau deja că ținta era în pavilion.

Urechile sensibile ale unui Prime Alpha — urechile lui Ram — captau toate mișcările. Această abilitate rară îi permitea să localizeze inamicii cu o precizie uimitoare.

- În pădure, direcția est! mormăi el.

Fără ezitare, ridică Uzi-ul, trăgând în rafală. Gloanțele zburară cu precizie, iar unul dintre asasini fu doborât, corpul căzând inert dintre copaci.

Bang! Bang! Bang! Bang!

Dar barajul de foc era copleșitor. Inamicii trăgeau din toate direcțiile. Pavilionul era ciuruit, bucăți de marmură zburau peste tot. Blue Moon și Ram puteau vedea siluete ieșind din spatele copacilor, de după mașini, de după pietrele funerare.

Erau mai mult de zece. Și toți, înarmați până-n dinți.

Dacă nu găseau o cale de scăpare în următoarele minute… nu aveau nicio șansă.

- Moon! Rupe canalul roșu! strigă Ram, în timp ce trăgea înapoi spre inamici, cu ultimele gloanțe.

Blue Moon nu ezită. Se târî pe podeaua rece, în timp ce gloanțele sfâșiau interiorul pavilionului. Ajunse în fața unei plăci decorative și, cu tija de fier în mână, sparse un canal îngust din marmură.

În spatele acestuia, apăru un panou de control.

- 2921! strigă Ram, abandonând arma — era goală.

Blue Moon tastă rapid codul, în timp ce Ram alunecă lângă el, aplecându-se spre scanerul optic. Ochii aurii se apropiară de senzor, iar o rază verde clipi.

Beep!

Un clinchet se auzi, iar o trapa secretă din podea se deschise. În același timp, o altă bombă fu aruncată în interiorul pavilionului.

Fără să ezite, Ram își înfășură brațele în jurul lui Blue Moon și îl trase în compartimentul secret. Îi apăsă capul în piept, protejându-l complet.

BANG! BANG!!!!

O explozie uriașă sfâșie aerul, urmată de o flacără care înghiți întreg pavilionul.

Baldachinul alb, elegant, fu transformat în cenușă. Tot ce rămase în urmă erau fragmente de marmură și amintiri fumegânde.

Pistolarii — îmbrăcați în armuri antiglonț, înarmați cu puști automate și echipamente tactice — ieșiră din ascunzători și se apropiară de ruine.

Dar în locul trupurilor fără viață pe care le așteptau… nu găsiră nimic. Doar praf, cenușă și ruine împrăștiate.

Ram și Blue Moon dispăruseră.