Capitolul 23

 - Atunci… vrei să fii soția mea? Ca să pot spune direct că mor de gelozie, naibii! Glumi Sorn, așteptându-se să vadă, ca de obicei, cum roșeața urcă pe obrajii lui Jun. Dar răspunsul băiatului îl luă complet prin surprindere.

- Spunând asta... înseamnă că acum îți plac băieții mai tineri, Phi?

De data asta, cel rămas fără replică fu chiar Sorn. Iar când tăcu, Jun zâmbi batjocoritor.

- Dacă nu simți nimic, atunci n-ar trebui să mai spui lucruri de genul ăsta, Phi. Nu-și mai au rostul.

Și, cu asta, băiatul se îndepărtă, îndreptându-se spre Thanu, care stătea lângă Mae Thao. Iar Sorn, care tocmai luase o palmă verbală zdravănă, oftă adânc și porni după el. Crezuse că poate să-l tachineze pe „ăla micu’”, cum făcea de obicei, și să-l facă să se înroșească. Dar Jun nu doar că nu se intimidase, ci îl lovise înapoi cu o expresie perfect impasibilă.

- Phi Sorn!!

Vocea familiară a unei tinere care îl striga pe nume l-a făcut pe Sorn să dea ochii peste cap instinctiv și să ofteze exasperat. Între timp, Thanu stătea acolo tremurând de râs lângă Mae Thao.

- Mae Thao, bună .

Fata drăguță își lipi palmele și se înclină în semn de salut către bătrână. Dar Mae Thao îi aruncă doar o privire plictisită, după care își întoarse capul. Încă nu uitase cum această fată provocase atâtea bârfe despre familia fiicei ei, încât Sorn fusese nevoit să plece la oraș ca să studieze.

- Phi Sorn, când te-ai întors? De ce nu ai venit să mă vezi? O întrebă Mali pe un ton plângăcios, agățându-se delicat cu mânuța ei de brațul lui musculos. Jun urmărea apropierea dintre cei doi, apoi își întoarse privirea.

- Acum două zile. Dar plec curând. Trebuie să mergem acum, Mae Thao trebuie să se odihnească.

- O, haide! Phi Sorn, stai și bucură-te de festival cu mine mai întâi, te rog? Mai stai puțin! Nu-l găsesc pe tata și nu vreau să mă plimb singură. Mali a încercat să-l cucerească cu zâmbetul ei dulce, înclinându-și ușor capul ca să pară mai jalnică.

- Șeful satului e la pavilion, cu adjunctul. Caută-l acolo. Hai, Jun… festivalul e pe cale să se închidă.

Sorn îi desprinse mâna fetei fără pic de politețe, apoi îl apucă pe Jun de mână și îl trase după el spre mașină. Thanu, sprijinind-o pe Mae Thao, îi urmă pe cei doi, fără ca vreunul să mai arunce vreo privire înapoi către fiica șefului satului.

Pe drumul spre casa lui Phi Sorn, Mae Thao, așezată în față cu Thanu, povesti despre cunoștințe și amintiri. Le împărtășea celor doi tineri povești din sat, dar Sorn rămase tăcut, fără interes. Nu cunoștea acei oameni, așa că privirea i se pierdu pe geam, urmărind umbrele întunecate ale arborilor de cauciuc ce treceau în goană.

Jun se gândea la ce-i spusese Thanu mai devreme, cuvinte care îl atinseseră adânc și îl făcuseră să reflecteze. Dacă n-ar fi fost Thanu, ar fi ajuns singur la concluziile astea?

Oare se juca singur cu propriile lui sentimente? Credea cu adevărat că fericirea pe care i-o oferea Phi Sorn în pat era tot ce-și dorea?

      💚💚💚

- Vrei să încerci să faci niște poze, Jun? Pot să te învăț, întrebă Thanu, după ce colindaseră împreună aproape toată zona resortului, făcând poze. Acum stăteau jos, lângă apă, și se odihneau. Jun, care răsfoia imaginile de pe cameră, dădu repede din cap.

- Sigur, Phi! Așa o să știu cum să le zic altora ce unghiuri să folosească când le cer să-mi facă poze!

Se apropie de Thanu, care îl aștepta cu aparatul. Acesta îi luă camera, ajustă lentila, apoi o îndreptă spre o figurină de lut. Făcu zoom doar cât să prindă burtica rotunjită a păpușii, nimic mai mult.

- Hai, uită-te aici… vezi? îl chemă Thanu pe Jun să privească ecranul. Imaginea arăta doar burta păpușii de lut, iar Jun ridică o sprânceană, nedumerit. Nu se așteptase ca Phi Nuu să-l tachineze.

- Phi Nuu! De ce-ți bați joc de mine? Doar burta ai pozat!

- Ce încerc să-ți arăt e că, dacă te apropii prea mult, vezi doar o parte din subiect, nu?

Jun dădu din cap, deși nu prea înțelegea de ce îl învăța Thanu ceva atât de evident, ceva ce știa oricine.

- Trebuie să faci un pas înapoi ca să vezi imaginea de ansamblu, ca să vezi lucrurile mai clar.

Thanu resetă focusul și lăsă imaginea normală. Acum, amândouă figurinele se vedeau clar, una lângă alta, cu zâmbete mari, iar în jur se întindea iarba.

- Aha… și? Jun tot nu înțelegea morala. Chiar voia să-i spună că nu era nevoie de lecții pentru așa ceva, dar se temea că, dacă o zice, Thanu îi trage una.

- Ți se pare că arată bine așa? îl întrebă din nou Thanu. Vedea clar că Jun nu înțelegea mesajul ascuns din lecția asta fotografică, dar spera că la un moment dat, băiatul îl va prinde.

- E ok. De obicei, Phi, faci poze mai artistice, mai frumoase decât asta. Răspunse Jun sincer. Imaginea părea ceva ce bunicii ar trimite într-un grup de familie pe Line, banală, fără nimic special.

- Atunci încearcă să schimbi tu unghiul. Zise Thanu, lăsându-l pe Jun să facă poza, ghidându-l cum să poziționeze camera și să găsească perspectiva ideală.

- Ooo! Fac poze chiar bune! Uite, Phi Nuu! Jun zâmbi mândru și îi arătă imaginea. Thanu zâmbi scurt și aprobă din cap.

- Da, e reușită.

Jun râse larg și continuă să fotografieze. Din fericire, era o cameră digitală, nu una pe film, putea face câte poze dorea. Când cardul de memorie se umplea, Thanu avea rezerve.

- Acum ai înțeles? Când ceva e prea clar, uneori e bine să te dai un pas înapoi, ca să vezi lucrurile mai echilibrat. Să vezi toată imaginea. Și dacă unghiul inițial nu merge, cauți altul, o altă perspectivă. Nu te bloca într-un loc care nu-ți face bine.

Când Thanu încheie, Jun îngheță. Acum înțelesese ce voia de fapt să-i spună.

Fratele mai mic al lui Phi Sorn îi zâmbi slab. Trăsăturile lui ascuțite și intense îl făceau să pară și mai dur decât Sorn, dar privirea cu care îl urmărea pe Jun era caldă. Nu voia ca băiatul ăsta să sufere inutil din cauza fratelui său încăpățânat.

Thanu îl compătimea, pentru că se îndrăgostise de cineva ca Sorn, care, oricât de evidente ar fi fost sentimentele lui, tot nu era în stare să-i deschidă inima.

- Pentru mine, dacă ceva e clar, atunci așa e bine, Phi, spuse Jun, cu un zâmbet șiret. Toată confuzia i se risipise. Și poate că asta era un lucru bun.

- Și claritatea asta… te face să te simți bine?

Întrebarea lui Thanu îl făcu pe Jun să tacă. Nu putea răspunde imediat. Știa sigur ce simțea el, se simțea bine când era cu Phi Sorn. Dar sentimentele lui Sorn…

- Tocmai de aceea îți spun să schimbi perspectiva. Privește altceva. Nu presupune că, doar pentru că e primul lucru pe care l-ai găsit, e și cel mai bun pentru tine. S-ar putea să fie ceva mai bun acolo, Thanu îi ciufuli părul ușor. Jun își feri privirea, prins în gânduri, iar Thanu nu mai spuse nimic. Ar fi vrut din suflet să-i spună să renunțe.

Chiar dacă nu era iubire, doar admirație sau afecțiune, lipsa de claritate a lui Sorn, incapacitatea lui de a-i oferi un răspuns sincer, avea să-l doară. Oricum ai fi privit lucrurile, Jun avea să sufere.

    💚💚💚

- Ce s-a întâmplat ? De ce ești așa tăcut? Sorn îl prinse de braț pe Jun, oprindu-l înainte să intre în casă. Îl trase spre partea din spate a mașinii. Jun se purtase ciudat. Pe tot drumul nu scosese un cuvânt.

- Nimic. Sunt doar obosit, Phi.

- Sigur? Sau vrei să-ți mai câștig o jucărie de pluș?

- Ajunge. Nici nu știu cum o să duc asta înapoi. Jun strânse unicornul de pluș, jucându-se cu cornul lui. Avea o față atât de simpatică, chiar dacă era doar o jucărie ieftină. Tot era plăcut.

- O să-l trimită prin posta Ai Nuu.

- N-are rost. Lasă-l aici—e mai simplu.

- E al tău, deci ar trebui să fie cu tine. Ar trebui să-l iei acasă.

Felul în care Sorn spusese „acasă” îl făcu pe Jun să zâmbească puțin. Dădu doar din cap, obosit, ca și cum ar fi zis „Fă cum vrei”. Dar înainte să intre în casă, Sorn izbucni:

- Mali e fosta mea. Am fost împreună în liceu. Ne-am despărțit de mult. Nu e nicio șansă să ne împăcăm.

Jun se întoarse spre el, încruntat.

- Și de ce îmi spui asta?

- Așa… am simțit că trebuie, răspunse Sorn, intrând primul în casă. Nici el nu știa exact de ce spusese asta. Poate pentru că Jun părea abătut și nu-l putea ignora. Poate se temea că Jun înțelesese greșit, ceea ce nu era bine.

În casă, Mae Thao se retrase în cameră pentru baie și odihnă, căci trecuse deja de ora 9. Khunnai Wandee o urma după ce terminase treburile. Între timp, Thanu era în bucătărie, bând un pahar cu apă rece. Când îl văzu pe Sorn urcând după Jun, nu-i rămânea decât să spere că băiatul va găsi o modalitate de a rezolva lucrurile singur.

Jun își scoase hainele, pregătindu-se de un duș. Mirosul de fum de țigară și de calamar fript rămăsese impregnat pe el și îl făcea să se simtă lipicios și incomod. Aruncă unicornul de pluș pe pat și intră direct în baie.

Dar înainte să poată închide ușa, Sorn sa strecurat înăuntru cu el.

- Hei! Lasă-mă să fac duș mai întâi.

-Facem împreună, economisim timp.

- Nici vorbă. Jun nu doar că refuză, dar îl și împinse pe Sorn, care era masiv și încăpățânat. Însă acesta nu cedă. Îl ținu strâns, zâmbind ca un copil pus pe șotii, bucurându-se de moaca iritată a lui Jun. De când se întorsese, Jun era prea tăcut, prea gânditor. Și Sorn nu suporta să-l vadă așa.

- Vreau. Ce ai de gând să faci? E casa mea, rosti el pe un ton obraznic. Jun îi trase un pumn ușor în braț, dar Sorn nici măcar nu clipi. Din contră, se lipi și mai tare de el, ca o caracatiță uriașă, hotărâtă să nu-i mai dea drumul.

Jun încercă să-și întoarcă fața, evitând sărutările pe care Sorn i le fura pe furiș, dar în cele din urmă nu reuși să scape. Bărbatul îl mușcă de gât, tare.

- Auu! De ce naiba m-ai mușcat?! Uite, acum am semn! bombăni Jun, vizibil iritat, îndepărtându-se și uitându-se în oglindă, înclinând capul ca să inspecteze urma roșie de pe gât.

- Atunci fă tu duș mai întâi. Eu te aștept afară.

Cel mai tânăr îi aruncă o privire tăioasă, evident supărat. Sorn îi ciufuli părul, amuzat, dar Jun îi îndepărtă mâna.

- Bine, bine, nu te mai necăjesc. Hai, fă duș mai repede, că trebuie să intru și eu după tine.

Sorn în cele din urmă renunță, ca să nu-l enerveze și mai tare, lăsându-l pe Jun să se spele în liniște. După ce Jun termină, Sorn se ridică și începu să-și strângă lucrurile. Pleca mâine, deși avea zborul abia seara. Ca de obicei, Thanu probabil urma să-l ducă la aeroport.

Cât despre unicornul acela de pluș, avea să-l lase la Thanu, să i-l trimită mai târziu, exact cum spusese. Nu era chip ca Jun să urce în avion cu el, și oricum, cel mai probabil, securitatea aeroportului nu l-ar fi lăsat.

Sunetul notificărilor de pe Line se auzi de câteva ori din telefonul lui Jun, care zăcea pe măsuța de toaletă. La început, Sorn îl ignoră, ocupat cu discuțiile legate de muncă pe iPad. Dar cum mesajele tot continuau, oftă și se ridică să verifice. Era de la Jom.

Sorn nu avea habar ce scria, doar că veneau împreună cu câteva stickere. Cum nimeni nu răspundea, apelul veni de la „Warlord”.

Nota💚 (Jom Thap) înseamnă literal „Comandant Suprem” sau „Lider Militar”. Ca username, poate sugera putere, încredere și autoritate, depinde de personalitatea persoanei: poate fi un adevărat lider, un gamer, pasionat de istorie sau pur și simplu îl folosește pentru distracție!

Sorn respinse apelul, dar tipul nu se lăsă. Chiar și după ce fusese ignorat de două ori, apelă din nou, a treia oară , dar nu prin Line, ci direct la numărul de mobil al lui Jun.

📱- Alo!

📱[Uh… salut. Jun e acolo? Pot să vorbesc cu el, te rog?]

📱- E la duș. De ce naiba tot suni așa des? vocea lui Sorn era tăioasă, deși sincer, voia să spună ceva și mai dur, gen: „termină cu prostiile, că ești enervant.”

📱[Ah… poți să-i spui lui Jun să mă sune când termină?] întrebă Jom cu o voce ezitantă, probabil intuind cine era la celălalt capăt al firului.

📱- Da, sigur. Dar o să dureze ceva. Facem duș împreună, deci ne ia un pic să ne spălăm unul pe altul. și închise apelul, fără să-i pese dacă interlocutorul rămăsese blocat sau nu.

Încă iritat, scoase câteva doze de bere din frigider și coborî la parter.

În spatele casei, îl zări pe Thanu stând la o masă, cu o bere în mână și laptopul deschis în față. Lângă el ardea o spirala împotriva țânțarilor. Fratele lui mai mic verifica niște conturi, probabil făcea o verificare preliminară înainte de a le da mai departe mamei lor, Khun Nai Wandee, care era expertă în finanțe.

Fără să zică nimic, Sorn se trânti lângă el, desfăcu o doză și trase o înghițitură lungă.

- Ce-ai pățit acum? Când te-ai dus sus, l-ai urmărit pe puștiul ăla ca un cățeluș.

- Despre ce naiba vorbești? Porcăria asta nu-mi prinde bine. Sorn a râs, luând o înghițitură adâncă din bere, încercând să-și potolească frustrarea mocnită din interiorul lui. Deja hotărâse – odată ce se va întoarce sus, se va ocupa de Jun cum se cuvine.

- V-ați certat sau ce?

- Nu, nu ne-am certat. Dar puștiul e încăpățânat rău.

- Încăpățânat? Azi, cât a stat cu mine, a fost tare cuminte. Doar că are gura cam mare, dacă pui asta la socoteală.

Sorn nu răspunse. Doar își dădu pe gât restul berii și deschise o altă doză.

Thanu clătină din cap, uitându-se cum fratele lui bosumflat își bea supărarea.

Cine naiba s-a ușurat în berea lui în seara asta?

- Zi-mi pe bune: care e treaba cu tine și Ai Jun? Ești serios sau te joci cu el?

- Ce întrebare e asta?! Mai bine taci și ocupă-te de ce făceai acolo. Sorn se făcu că nu pricepe nimic, dar știa foarte bine că Thanu observase ceva.

- Ești gelos, evident. De ce nu te potolești și nu te bagi serios cu băiatul ăla?

- Nu sunt gelos. Și-n plus, știi că nu-mi plac puștii.

- Da, știu că nu-ți plac „copiii”. Dar nu știu dacă nu-ți place Jun, pentru că nu te-am văzut niciodată comportându-te de parcă nu l-ai plăcea.

- Ce vrei să spui cu asta?

- Nu ești prost, Sorn. Știi exact ce vreau să zic. Cu modul în care te comporți… chiar te aștepți să cred că tu și Jun sunteți doar Phi și Nong? Frații adevărați nu se sarută între ei, știi bine.

- Ai văzut?

Thanu doar ridică din umeri, prefăcându-se relaxat.

Sorn nici măcar nu a fost șocat. Dimpotrivă, a aflat în sfârșit de ce Thanu se jucase cu el toată ziua. Și, destul de ciudat, s-a simțit ușurat, ușurat că fratele său mai mic nu avea de fapt sentimente pentru Jun.

Se lăsă tăcerea, iar sunetul vântului prin frunzele copacilor de cauciuc umplea noaptea. După o pauză lungă, Sorn vorbi din nou.

- Nu vreau să-l plac pe Jun.

Thanu, care renunțase de mult să mai lucreze și se juca ceva pe laptop, ridică din ochi.

- De ce?

- Jun e încă un copil.

- Copil pe naiba. E în anul patru de facultate. Nu mai e copil, Sorn.

- E mai mic decât noi amândoi. M-ai văzut vreodată să fiu cu cineva mai tânăr?

Thanu tăcu o clipă. Era adevărat, Sorn nu fusese niciodată cu cineva mai tânăr. Singura cu care fusese cu adevărat era Mali, fata primarului satului. Și din cauza ei, Sorn jurase că nu se va mai uita la cineva mai tânăr niciodată.

- Mali și Jun nu sunt la fel. A fost demult, ar trebui să treci peste.

Pe atunci, Sorn era în clasa a XI-a, iar Mali în a VIII-a, avea aceeași vârstă cu Thanu. Era drăgălașă, micuță, lipicioasă. Dar și alintată și capricioasă.

Sorn se enerva ușor, dar pentru că o plăcea, acceptase totul și se întâlnise cu ea.

Se certaseră de multe ori pentru că Mali zicea că el nu-i acordă destul timp. Până și-a dat seama că fata se liniștea ușor cu mici atenții și vorbe dulci.

Până într-o zi, când Mali îl chemase pe furiș la plantația de cauciuc, într-o colibă numită „Luk Nam”. O construcție simplă din bambus, ridicată puțin de la sol, cu acoperiș de paie și pereți subțiri, doar cât să țină umbră și să protejeze de ploaie. Țăranii o foloseau să se odihnească în timpul zilei.

Mali îl aștepta acolo, agățată de el, drăgăstoasă, ca o adolescentă îndrăgostită. Dar când au venit adulții și i-au găsit, ea a spus imediat că Sorn o chemase acolo.

Și, pur și simplu, toată lumea a crezut-o. Pentru că „copiii nu mint”. Și pentru că Sorn era mai mare, au spus că ar fi trebuit să aibă o judecată mai bună. A fost imediat etichetat drept cineva care a ademenit o tânără fată într-un loc izolat pentru a profita de ea.

Mali mințise cu atâta tupeu, încât Sorn ar fi vrut s-o trântească la pământ. Oricât negase el, insistând că ea îl chemase, că nici măcar nu se întâmplase nimic nepotrivit, nimeni nu l-a ascultat.

Nimeni, în afară de părinții lui.

Atunci, reputația lui Sorn a avut serios de suferit. Era cât pe ce să ajungă la poliție, dacă nu intervenea unchiul Kamnan să aplaneze situația. Părinții lui au fost nevoiți să-și ceară scuze în profund pentru „greșeala fiului lor” deși el nu făcuse nimic rău.

Din cauza aceea, Sorn s-a despărțit de Mali. A plecat să studieze la Bangkok și a mai venit acasă doar din când în când. Și de atunci, nu s-a mai uitat la nimeni mai tânăr.

- Dacă ar fi să fiu cu cineva mai mic, în niciun caz n-ar fi Ai Jun. vorbi din nou Sorn, de data asta pe un ton categoric. Thanu închise jocul și se întoarse spre fratele lui, care părea tot mai încăpățânat.

- De ce?

- Pentru că Jun e fratele mai mic al lui Ai Thai. Sorn oftă adânc, apoi ciocni doza cu Thanu, care acum stătea lângă el și bea cot la cot.

- Și ce treabă are Phi Thai cu asta? Ai spus că Jun e doar un prieten mai mic de-al lui.

- Ai Thai îl protejează pe Jun de parcă ar fi fratele lui adevărat. Se știu de mici. Mi-a zis o dată că, dacă ar putea, și-ar dori ca mama lui să-l adopte pe Jun. Nici nu vreau să mă gândesc cum aș putea să-i dau ochii, dacă vreodată m-aș despărți de Jun.

- Dar nu sunt frați adevărați, nu? Dacă vrei să te cuplezi cu el, te poți cupla.

- Nu vreau să stric prietenia cu Ai Thai.

- Deci, nimeni nu știe că îl săruți pe furiș?

- Nu.

- Dacă îți era așa frică de Phi Thai, trebuia să te gândești înainte să te joci cu „Nong”-ul lui, Ai Sorn. Ești plin de prostii. Ai numărat de câte ori l-ai sunat azi pe Jun? Sau câte mesaje i-ai trimis, când i-am zis să nu-ți răspundă? Ai observat măcar cât de mult te porți mai mult decât ca un simplu Phi?

Thanu, un străin în toată această încurcătură, a dezvăluit totul fără menajamente, aruncând acuzații după acuzații la adresa fratelui său mai mare, lăsându-l complet fără cuvinte.

Sorn ridică doza și o goli dintr-o suflare, apoi desfăcu alta. Nu că nu și-ar fi înțeles sentimentele, și le înțelegea. Doar că, refuzând cu încăpățânare, se obliga singur să nu simtă mai mult decât își permitea.

Îi era frică… Frică să nu facă greșeala de a se îndrăgosti din nou de cineva mai mic.

Prejudecata lui față de cei mai tineri îl apăsa. Se temea că, dacă-și deschidea inima, avea să fie rănit din nou.

Pentru că, ultima dată, iubirea aproape că l-a distrus. I-a pătat aproape reputația. Pentru că adulții cred mai degrabă cuvântul unui copil. Așa că își protejase inima, alegând doar parteneri mai în vârstă. Măcar atunci, dacă se întâmpla ceva, nu era el cel care purta toată vina.

În plus, oamenii mai mari au mai multă experiență de viață. Discuțiile aveau sens. Se vorbea cu rațiune, nu cu crize de nervi. Nu trebuia să-ți bați capul că celălalt avea să facă o criză la primul semn de supărare.

- Taci și ascultă-mă. Toate celelalte, planurile de viitor, casa, mama, banii, ferma, nu m-am băgat, pentru că-s lucruri care țin de stabilitate. Dar inima… vreau să te gândești la prezent, nu la viitorul ăla pe care ți-l complici singur. Îți pun o singură întrebare: de ce dracu’ îți e așa frică? Chiar ești fericit spunând lucruri care nu se potrivesc deloc cu ce simți? Chiar și din vârful unui copac de cauciuc, se vede clar că-ți place de el.

Vorbisem deja cu Jun azi. I-am spus ce i-am spus pentru că știam că Sorn o să reacționeze exact așa. Nu voiam ca Jun să-și caute pe altcineva, doar voiam să fie puțin pregătit. Iar în privința lui Ai Sorn, singura metodă să pătrunzi prin carapacea lui e să-l lovești direct și dur. Altfel, mândria aia de piatră rămâne la locul ei.

Crede-mă, dacă Jun ar fi fost mai mare decât el, erau de mult timp împreună. Dar pentru că era mai mic, prejudecata asta îl ținea pe frate-meu pe loc, ca un copac care nu se lasă tăiat. Iar discuția asta era tot ce puteam face pentru ei doi.

- Te-a plătit Jun ca să vii să-mi ții predici? întrebă Sorn, cu un zâmbet ușor. Rar se băga Thanu în viața lui sentimentală.

- Nu m-a plătit, dar mi-e milă de el. Ești un dobitoc. Puștiul ți-a făcut o declarație, iar tu i-ai răspuns cu „mersi”. Mersi pe naiba! Ce, îi mulțumeai în numele lui taică-tău?

Nota💚 (Ha Pho Mueng): literal „Îți cauți tatăl”, dar aici este o insultă thailandeză care înseamnă „fără motiv”. Un mod sarcastic de a spune „Mulțumesc, pe naiba” sau „Cine naiba spune asta?”

- Tatăl nostru e aceeași persoană, idiotule. Și stai așa, ai tras cu urechea? De unde naiba ai aflat de confesiune? La dracu... Curios ca întotdeauna. În plus, Jun era beat atunci. Nu poți să iei de bun tot ce zice un om beat.

- Ha! Ține-o tot așa cu scuzele. Eu văd tot, știu tot. Știu și că un tip pe nume Jom e apropiat de Jun. Cine naiba e? De ce n-am auzit niciodată de el? Nu face parte din gașca voastră, nu-i așa? Văzând că fratele lui refuza cu încăpățânare să admită cât de tare îl afectase Jun, Thanu decise să mai toarne puțin gaz pe foc.

- De unde știi de Jom? Ți-a spus Jun? Sorn se întoarse brusc spre fratele mai mic, reacționând imediat ce auzi numele celui pe care-l disprețuia din toată inima.

- L-a sunat pe Jun când eram la resortul lui Ai Un. «Hia Jom în sus, Hia Jom în jos», tot zicea așa. Parcă făceau planuri să stea împreună acolo. Thanu vorbi nepăsător, dar își urmărea cu atenție fiecare reacție a fratelui său.

Acum, Sorn părea că urma să scoată flăcări pe nas. Fața îi era încă aparent calmă, dar Thanu știa: pe dinăuntru ardea.

Sorn strânse cutia de bere în mână până o făcu una cu pământul, metalul trosnind sub degete. Thanu oftă adânc, dând ochii peste cap de câteva ori, exasperat de dramatismul fratelui său. Fără un cuvânt, Sorn se ridică și intră în casa, probabil ca să-și regleze conturile cu Jun.

Asta era tot ce putea face ca să-i ajute pe cei doi. Acum nu-i rămânea decât să spere că o vor rezolva cât mai repede.

Bang!

- Ai Jun! Sorn trânti ușa cu un zgomot asurzitor, apoi o încui în urma lui. Fața îi era încordată, plină de frustrare. Îl strigă pe tânărul care zăcea pe pat, butonând telefonul.

Jun ridică o sprânceană și apoi îl ignoră complet. Asta îl făcu pe Sorn să se apropie și să se oprească fix lângă el.

- Cât de apropiați sunteți tu și Ai Jom ? Vă știți de mult, sau ce? Vocea îi era ascuțită. Tipul ăla tocmai îl sunase mai devreme, și după-amiază din nou, chiar în timp ce Jun era cu Thanu. Dar când venea vorba de apelurile lui Sorn? Jun nu răspundea. Dar pentru altcineva? Răspundea de fiecare dată.

- Și ce e așa ciudat, Phi? Ne cunoaștem. Răspunse Jun calm, dându-se mai încolo când Sorn se așeză prea aproape, aproape lipit de el.

- Tu nu vorbești așa cu Ai Win. Ai Thai și Ai Champ nu-ți scriu întruna, nu te sună la orice oră. Ai Nuu mi-a zis că Jom te-a sunat chiar și când erai la resortul lui Ai Un. Despre ce naiba aveți atâtea de vorbit?

- Vorbesc cu Hia Jom la fel cum vorbesc cu oricine. Cu Hia Thai și Hia Champ, vorbeam și în cei patru ani în care tu ai dispărut. Jun spuse simplu, considerând că n-are rost să se ajungă la ceartă. Îi explicase deja că el și Hia Jom se înțelegeau bine pentru că discuțiile curgeau natural. Nu înțelegea de ce Sorn se agita atât.

Terminând, Jun se întoarse cu spatele, culcându-se pe o parte. Dar Sorn nu-i dădu pace, îl trase înapoi și-l făcu să-l privească.

- Ți-am zis deja, nu-mi place Ai Jom. Vocea lui Sorn era fermă, plină de frustrare. Singurul lucru de care era sigur acum era că nu-i era deloc indiferent. Pe Ai Thai, Ai Champ, Ai Phut, îi acceptase. Îi cunoștea. Dar Jom? Jom apăruse din neant, nu făcea parte din cercul lor. Și-apoi, dintr-odată, se apropie de Jun, folosind interesele lui ca să-l atragă. Îl luase prin surprindere. Îl făcuse să simtă că Jun îi scapă printre degete.

- Și de ce nu-l suporți pe Hia Jom? N-a făcut nimic împotriva ta. Tonul lui Jun era calm, dar cuvintele, tăioase.

- În loc să te agiți că sunt apropiat de el, de ce nu te întrebi de ce reacționezi așa? De ce încerci mereu să-i îndepărtezi pe toți cei care se apropie de mine? Mai întâi Phiang, acum Hia Jom. Întreabă-te: de ce?

Era gelozie. Nu mai era doar vorba de un profesor și elevul lui, cum susținea Sorn. Era mai mult de atât, atât de mult, încât îi făcea inima să bată neregulat. Jun nu voia să-și facă iluzii, dar felul în care Sorn reacționa, grija, posesivitatea, era imposibil să nu însemne ceva.

Își dorea ca Sorn să fie gelos. Îl făcea să se simtă bine. Dar, în același timp, nu era satisfăcător când lucrurile pe care le făcea Sorn erau încă neclare. Relația lor se afla într-o situație ciudată de incertitudine – prea apropiate pentru a fi doar prieteni, dar nu chiar iubiți. Incertitudinea era frustrantă, chiar sufocantă.

- Dacă ți-aș spune că sunt gelos...

- Nu spune! îl întrerupse Jun aspru.

- Ți-am zis deja, dacă nu simți cu adevărat asta, atunci nu mai spune asemenea lucruri.

- Dar dacă sunt gelos, Jun? Vocea lui Sorn era aspră, aproape disperată.

- Atunci ce? Ai putea să accepți asta? Eu sunt tipul pe care nu l-ai putut suporta ani de zile! Nici măcar nu mi-ai spus vreodată «Hia», nici nu m-ai tratat ca pe cineva apropiat. Chiar dacă zici că acum îți place de mine mai mult ca înainte, asta nu înseamnă că ai uitat tot ce-a fost, nu-i așa?

- Ți-am spus deja că-mi place de tine! Pricepi acum? Ți-am spus, și tu ai răspuns cu un ‘mulțumesc’! Cum dracu’ să cred că ești gelos cu adevărat?

Jun se ridică din pat, roșu la față, inima-i bătea cu putere, gata să-i sară din piept. Se certa cu Sorn din nou, dar de data asta... era diferit.

- Tu... ți-ai amintit?

- Eram beat, dar am ținut minte tot. Răspunse Jun tăios.

- Și dacă nu vrei să iei în serios ce spune un om beat, atunci nu te mai deranja cu mine. Eu am fost clar. Ce faci de-acum e problema ta, nu a mea!

Se ridică din pat, dar Sorn fu mai rapid. Îl prinse și-l împinse înapoi, trupul mai mare apăsând peste el, ținându-i încheieturile cu o singură mână.

Privirea dură se topi într-un zâmbet jucăuș, ochii scânteind de șotie. Jun se întoarse rușinat, dar obrajii înroșiți îl trădau. Sorn nu mai rezista, era prea adorabil. Se aplecă, inspiră adânc pielea fierbinte și-i lăsă un sărut prelung pe obraz.

- Chiar îți place de mine? Cu adevărat? îi șopti la ureche, suflarea caldă făcându-l pe Jun să tremure. Nasul îi alunecă pe obraz, apoi coborî spre gât. Până să înțeleagă ce se întâmplă, Sorn își afundă fața în curbura gâtului lui, presărând acolo săruturi jucăușe.

- Aaa ! Dă-te jos de pe mine, ești greu!

- Răspunde mai întâi, ceru Sorn, vocea joasă și hotărâtă.

- Răspunde clar, sau nu iau în serios ce-ai spus când erai beat.

- Ce naiba—Taci, mmmph—!

Jun era pe cale să riposteze, dar Sorn îi acoperi gura cu buzele lui.

Buze moi, hotărâte, i se lipiră de ale lui, mișcându-se cu intensitate. Mușcăturile ușoare îl făcură pe Jun să-și deschidă gura, dar asta nu făcu decât să-i ofere lui Sorn ocazia perfectă să-și strecoare limba, fierbinte și jucăușă, până ce un fior îi străbătu trupul lui Jun.

Sorn se trase într-un final, lăsându-l pe Jun să-și recapete respirația. Dar nu se depărtă. Buzele îi atingeau încă obrazul, maxilarul, tenta, provoca.

Singurul răspuns pe care Jun l-a putut aduna a fost felul în care i-a mușcat buzele lui Sorn, sărutându-l cu un amestec de frustrare și jenă. Asta singur era un răspuns suficient pentru ca Sorn să accepte clar, chiar dacă Jun a refuzat să o spună direct.

Micuțul puști era pur și simplu prea timid ca să o spună cu voce tare. Dar ceea ce nu și-a dat seama a fost cât de mult reacțiile lui i-au umflat inima lui Sorn, alungând orice îndoială, fiecare scuză de care încercase să se agațe înainte.

- Se pare că cineva s-a trezit. A murmurat Sorn la ureche, cu o voce tachinatoare în timp ce își apropia șoldurile, lăsându-l în mod deliberat pe Jun să simtă cum reacționau corpurile lor unul la celălalt. Materialul subțire al pijamalei lui Jun nu lăsa nimic la îndemâna imaginației, făcând fiecare senzație mai ascuțită.

Jun s-a încordat, cu respirația întretăiată. Corpul său îl trăda complet, devenind tot mai tare sub atingerea deliberată a lui Sorn.

Când Sorn ridică privirea, nu întâlni privirea sfidătoare pe care o aștepta, ci altceva, ochi mari, buze tremurânde, o expresie atât de vulnerabilă, de parcă era pe punctul de a plânge.

- Ce s-a întâmplat? De ce arăți așa? A întrebat Sorn încet, mângâindu-i ușor fața lui Jun. Privirea lui era caldă, aproape prea tandră, făcându-i inima lui Jun să tremure din nou.

- Sunt obosit... dar tu continui să te joci de mine”, mormăi Jun, întorcându-și fața. „Lasă-mă doar să plec. Chiar vreau să dorm. Sunt epuizat azi.

- Vrei să te ajut mai întâi?

Vocea lui Sorn avea o influență profundă în timp ce se uita la ceea ce încă îi stătea în mână, mângâindu-l cu palma ca și cum ar fi fost al său. Dând drumul încheieturilor mâinilor lui Jun, și-a îndreptat atenția în întregime către căldura dintre picioarele sale.

Apăsând cu un sărut ușor pe umflătura proeminentă, a zâmbit la felul în care Jun a oftat, corpul lui trădându-l complet. Mâinile lui Jun s-au ridicat în sus, încercând să se acopere, dar fața lui – înroșită, ochii încețoșați – a dat de înțeles cât de mult simțea asta.

Sorn a rânjit la reacție. Puștiul era în mod clar și mai excitat. Fără ezitare, a tras pantalonii de pijama ai lui Jun în jos, dezvăluind coapsele palide și dovada înroșită a excitației sale.

Incapabil să reziste, Sorn a sărutat șoldurile lui Jun cu o linie ascuțită în V, mișcându-și gura încet, tachinând. Mâna lui a înfășurat segmentul fierbinte, mângâindu-l cu o ușurință exersată. Saliva lui limpede a ajutat, făcând fiecare mișcare lină, scoțând mici sunete înăbușite din partea tânărului de sub el.

Jun tremura ușor, răsuflarea fiindu-i sacadată și moale, prins între plăcere și rușinea de a fi atins atât de intim.

- Ahh... scăpă Jun un oftat stins.

Sorn îi cunoștea toate punctele slabe, știa exact cât de ușor răspundea Jun la atingerea lui, știa unde să-l tachineze ca să-i ofere plăcere, știa cum să-i trezească dorința. Îl cunoștea atât de bine, încât Jun nu mai avea de ales decât să se predea din nou experienței copleșitoare a lui Sorn.

- Ah... Ssshh... Phi Sorn... îți folosești gura? gâfâi Jun, corpul tresărindu-i când căldura gurii lui Sorn îl învălui cu totul. Căldura umedă, felul în care limba lui Sorn îi înconjura vârful sensibil, era prea mult. Spatele i se arcui de pe pat, șoldurile i se mișcară involuntar, căutând mai mult din acea plăcere amețitoare.

Sorn aruncă o privire către băiatul mai tânăr, urmărindu-l cum gemea liber. În clipa în care sugea mai puternic vârful, gustând sarea fină ce începea să se prelingă, vocea lui Jun se frânse, gemetele devenind mai intense.

Trecând de la mâna la gură, Sorn creștea intensitatea, menținându-l pe Jun la limită, până când, în cele din urmă, acesta cedă și se destrămă complet. Corpul îi tremura în timp ce se elibera, respirând greu. Sorn avu grijă să-l mângâie până la ultima picătură înainte să întindă mâna după șervețele, ca să-l curețe.

Până termină de șters mizeria, Jun se acoperise deja cu pătura și se ghemuise, ascunzându-și fața înroșită în așternuturi.

Sorn nu insistă mai mult. Doar faptul că Jun îi spusese sincer că îl place, și asta pe deplin treaz, era suficient ca să-l facă fericit în seara aceea.

Sarut....

Înainte să-l lase să se odihnească, Sorn îi sărută ușor capul acoperit, un zâmbet blând rămânându-i pe buze.

- Uf ... miroase, mormăi Jun în semn de protest, dar Sorn doar zâmbi și îi fură încă un sărut pe obraz.

Imediat, Jun își trase în brațe plușul uriaș cu unicorn și își acoperi fața cu el, ascunzându-se. Sorn nu-i putea vedea expresia, dar după felul în care se afundase în pături, probabil că roșise prea tare ca să-și arate chipul.

- E al tău, răspunse Sorn pe un ton lejer, în timp ce-i răvășea părul deja ciufulit. Jun îi îndepărtă mâna, dar tot nu ieși de sub pluș și pătură.

Râzând amuzat, Sorn îl lăsă în pace și se duse la baie să facă un duș și să se curețe.

Imediat ce ușa se închise, Jun, încă jumătate ascuns sub pluș își șterse încet lacrimile care începuseră să curgă.

Corpul lui se simțise bine, da. Dar inima? Deloc.

Mai devreme, după ce făcuse duș, ieșise să-l caute pe Sorn, doar ca să-l găsească afară, bând bere cu Thanu. Se gândise să li se alăture. Dar înainte să facă un pas, le auzise conversația.

Și atunci începuse să doară.

- Nu vreau să-l plac pe Ai Jun. Replica aceea duruse. Dar nu-i sfărâmase complet speranța. Pentru că „nu vreau” să placi pe cineva nu e totuna cu „nu pot”. Mai exista o șansă , oricât de mică, ca într-o zi, Sorn să-și permită să simtă la fel.

- Ai Jun e încă un copil. Oare Sorn l-ar mai vedea astfel dacă ar fi mai mare? Dacă ar fi absolvit deja? Dacă ar avea un loc de muncă stabil? Ar mai fi doar „un copil” în ochii lui?

- Dacă aș fi cu cineva mai tânăr, nu ar fi Ai Jun. În cele din urmă, puțina speranță de care se agățase i se spulberă.

Oricât de mult ar fi crescut, oricât de bun ar fi devenit, Sorn tot nu l-ar fi plăcut înapoi. Asta însemna că, indiferent de câte ori i-ar fi mărturisit ce simte, răspunsul ar fi fost mereu același:

- Mulțumesc că mă placi.

 💚💚💚

- Să nu uiți să mă vizitezi din când în când, Ai Jun. Acum că ne cunoaștem, trebuie să te întorci pe aici, bine? A spus Thanu în timp ce îi conducea după ce Sorn și Jun își înregistraseră bagajele.

În ziua aceea, Khunnai Wandee și Yai Boon nu putuseră veni cu ei, dar deja îl îmbrățișaseră pe Jun acasă. Pregătiseră și colțunași din orez lipicios, înveliți în frunze de bai kapho, umpluți cu carne de porc asezonată și cu gălbenușuri de ou sărat. Mama și fiica se treziseră dis-de-dimineață ca să-i pregătească, temându-se că nu vor termina la timp ca să-i ofere lui Jun și Sorn înainte de plecare.

Deliciile sudice fuseseră ambalate cu grijă, fiecare colțunaș triunghiular având aproape dimensiunea unui pumn, plin cu umplutură și câte un gălbenuș întreg. Sorn trebuise să le spună să se oprească, pentru că deja îi dăduseră mai mult decât suficient pentru a împărți. Oricum, știa că Thai avea să fie în extaz, adora acești colțunași și putea mânca patru-cinci dintr-o dată.

- Dacă am ocazia, Phi Nuu, promit că vin să stau la resortul lui Phi Un!

Jun postase o poză pe Instagram în acea dimineață, iar reacțiile fuseseră copleșitoare. Postarea fusese inundată de inimioare și comentarii, pentru că mulți încă nu știau de frumusețea acelui resort. Se asigurase că a etichetat locația, sperând ca de acum înainte afacerea lui Un să înflorească.

- Da, drum bun. Iar plușul tău ți-l trimit eu mai târziu. Succes, Ai Sorn, spuse Thanu.

- Mmm. Mersi, frate. Ai grijă de Mae Thao și de Mama din partea mea, răspunse Sorn, bătându-și fratele mai mic pe umăr.

Ca de obicei, avea încredere că Thanu se va ocupa de tot, așa cum o făcuseră și tatăl lor, și el însuși. Iar Thanu nu-l dezamăgise niciodată.

După ce Thanu plecă, Sorn și Jun se îndreptară spre poartă și își găsiră un loc unde să stea. Jun se așeză lângă un pilon, își puse căștile și porni muzica, închizând lumea din jur și retrăgându-se în sine. Sorn se așeză lângă el, aruncând o privire spre tânăr. Era neobișnuit de tăcut.

- Ți-a trecut umflătura de la ochi? Hai să văd. Spuse Sorn.

Dimineață, după ce se treziseră, observase că Jun avea ochii umflați, de parcă-l mușcase un țânțar. Chiar verificase patul, scuturase așternuturile, dar nu găsise nimic. Doar ca măsură de siguranță, spălase totul. Când îl întrebase dacă-l doare, Jun spusese doar că nu. Dar tăcerea lui din acea dimineață tot îl îngrijora.

- Da... a trecut, răspunse Jun încet. Tot ce-și dorea acum era să ajungă acasă cât mai repede. Se simțea epuizat, nu fizic, ci sufletește.

- Te mai doare? Dacă da, te duc la doctor când ajungem. Ca să nu mă certe Ai Thai că te-am adus acasă rănit.

Jun a zâmbit amuzat la auzul cuvintelor lui Sorn, chiar dacă, de fapt, nu simțea deloc asta. I se părea chiar amuzant cât de ușor ezita în fața unui lucru de genul acesta. La urma urmei, fiecare urmă de grijă pe care Sorn i-o arăta venea întotdeauna cu numele lui Hia Thai atașat. Oare va exista vreodată un moment în care Phi Sorn să țină la el doar pentru că își făcea griji pentru el?

Răspunsul era... niciodată. Pentru că el era Ai Jun, persoana pe care Phi Sorn nu avea s-o placă vreodată.

Poate că venise timpul să-și schimbe perspectiva, să-și mute privirea și să vadă lucrurile altfel, ca să nu rămână blocat în același cerc. Poate că sentimentele lui pentru Phi Sorn existau doar pentru că acesta era mereu implicat cu . Dacă și-ar fi deschis inima să cunoască și alte persoane, așa cum intenționase de la început, lucrurile s-ar putea îmbunătăți. Și poate că atunci... această relație complicată s-ar termina în sfârșit.

Penguin: Phiang, când ești liber? Hai să ne vedem la Phi Franz acasă.

Phiangrak: Yay!! Phi Jun m-a invitat în sfârșit! Oricând, sunt gata.

Penguin: Atunci pregătește-te pentru vineri. Nu ne oprim până nu ne îmbătăm. Ah... și sunt la vânătoare. În noaptea aia, trebuie să-mi găsesc iubit.

Phiangrak: Calmează-te, omule. LOL. Lasă că mă ocup eu. Am destui, alegi pe cine vrei. Sau, dacă te ține, poți încerca cu Phi Franz. Te urmărește de ceva vreme. LOL.

Penguin: Da, vom vedea

Mesajul trimis cu o seară înainte prietenului său apropiat, nu era nevoie să se mai gândească la cum se va simți Phi Sorn. De data asta, acum că era acasă, voia să-și urmeze propriile gânduri. Să-și schimbe perspectiva. Să renunțe la acordurile tăcute pe care le avea cu Phi Sorn. Poate că așa... n-ar mai ajunge să sufere și mai tare.

  💚💚💚

Sorn își înclină capul, privind persoana tăcută de lângă el. Îi puse o mână pe frunte, apoi pe gât, verificându-i temperatura, dar Jun părea perfect sănătos.

- Nu ai febră. Dacă e ceva în neregulă, trebuie să-mi spui, Jun, rosti Sorn cu o voce mai blândă decât de obicei. Îl lăsă să-și sprijine capul de spătarul scaunului, bănuind că Jun voia doar să se odihnească, așa că nu insistă. Dar nici nu se îndepărtă, rămânând alături de el.

Zborul fusese întârziat, așa că aveau de așteptat. Jun, care asculta muzică, ațipi în cele din urmă. Nu dormise bine noaptea trecută, și mai și plânsese, așa că, dimineață, oboseala îl ajunse din urmă. Dar, chiar și așa, nu dormi prea mult.

Phi Sorn tot întreba ce are, fiind atât de aproape încât Jun nu avea cum să fugă. Când cineva se așeză pe locul din spatele lor, Sorn îi trase capul lui Jun pe umărul său. Îi privi fața adormită, degetele mângâindu-i ușor vârful nasului. Apoi, fără ezitare, scoase telefonul, făcu un selfie cu Jun dormind și îl postă pe Instagram, având grijă să-l eticheteze.

„Ai dek saeb” (Tu, mic ticălos)