Capitolul 23 : Păcatele

Au trecut patru ore de la încheierea licitației, iar unii dintre oaspeți au început să plece. Cu toate acestea, unii încă mai zăboveau la eveniment. Gazda a amenajat o sală de așteptare pentru oaspeții rămași, dând dovadă de o mare ospitalitate. Ușa de la intrare era înaltă de trei metri, împodobită cu sculpturi divine și cerești. Mai mulți bodyguarzi stăteau în față, fiecare cu un fizic unic. Stăteau în șir, păzind ușa cu o prezență severă. După ce ușa s-a deschis, un miros puternic a umplut aerul - o aromă de tutun scump și rom rafinat amestecată cu răcoarea morții.

Îmbrăcați în costume luxoase, bărbații de înaltă clasă stăteau împreună, beau și purtau conversații. Fiecare dintre ei avea un chip frumos și fermecător, emanând o aură intimidantă. Din punct de vedere pozitiv, erau oameni de afaceri de succes care dețineau economia globală în mâinile lor. Cu toate acestea, din punct de vedere negativ, erau lideri ai unei bande mafiote cu suficientă putere pentru a acapara țări instabile. Când se adunau, erau ca niște animale carnivore capabile să-și extindă teritoriile și să verse sânge oricând doreau. Cu toate acestea, datorită prieteniei și acordurilor pe care le încheiaseră, nu puteau acționa în acest fel.

- Pot să simt frigul aici. E morgă sau ce? Liderul bandei Trandafirului Alb mormăi iritat.

- Cum te-ai simțit când ai ucis prima persoană? Bine, nu?

- Ram, Kazuya-kun se crede grozav, nu?- Dion se întoarse și îl provocă pe fratele mai mare.

- Păi, tu l-ai provocat. Lui Ram nu-i păsa, spuse asta înainte de a sufla fumul din vârful nasului.

Dion se întoarse și îl privi cu ochii mijiți pe Saema Kasuya, un yakuza chipeș, liderul bandei - Kujo-kumi, care stăpânea jumătate din Japonia și provenea din puternica și vechea familie Saito, cunoscută pentru descendența sa din samurai de rang înalt. Fie ca om de afaceri de succes, fie ca gangster notoriu, tânărul yakuza călătorise în multe orașe de-a lungul vieții sale lungi. Scaunul de lângă el era împodobit cu sabia sa neagră, katana, el nu avea nici o teamă de Dion, deoarece se luptaseră deja în trecut. Fără nici un tratat sau alianță în vigoare, era foarte probabil ca ei să se înfrunte din nou. Dion cedă primul, simțindu-se învins. Se așeză și luă un pahar de whisky pentru a-și îneca amarul din inimă.

Cu toate acestea, Santino se ridică și ieși din cerc, apropiindu-se de fereastră. Aprinse o țigară, nevoind să se implice în nicio altă conversație. Se gândi să ceară permisiunea să plece, dar privirea îi căzu pe șeful mafiei ruse, Nikolai Petrovich, care avea un tatuaj pe tot gâtul. Petrovich aduse în discuție colierul cu safir pe care Santino îl cumpărase la licitație.

- Se pare că ești serios în privința puștiului ăla, nu?

- Cine?- îl întrebă Kazuya pe Nikolai, în timp ce Santino rămase cu o expresie uluită.

- Partenerul lui Santino. L-am zărit. E foarte drăguț.

- Vorbești prea mult, Nikolai, spuse Don Bertolucci, întorcându-se și luând o înghițitură din paharul de whisky, sprijinindu-se de rama ferestrei. Singurul lucru pentru care tânărul Alfa ar fi cumpărat bijuterii era pentru soția sa, dar când a văzut colierul de safir reflectând o lumină albastră hipnotizantă, Santino nu s-a putut abține să nu se întrebe cum ar arăta pe gâtul lui Loy mic și subțire. În cele din urmă, i-a ordonat subordonatului său să liciteze pentru acest colier, chiar dacă asta însemna să plătească trei milioane de euro. Dion a râs disprețuitor și a suflat fumul de țigară din gură.

- Se pare că eu sunt singurul care nu a primit nimic, Cel mai furios din grup era liderul bandei Trandafirul Alb, care de când intrase în încăpere lovea cu pumnii în masă și nu se putea opri din înjurături.

- E o licitație. Nu știm dacă va fi ceva ce ne interesează, spuse Ram, uitându-se la ceasul placat cu aur pe care tocmai îl obținuse.

- Eu voiam o Celeste Roșie. Știți asta. Dar, dintr-o dată, a dispărut. Știți că mulți oameni au acceptat invitația la eveniment doar pentru a licita pentru acea bijuterie rară roșu-aurie? Sau a fost doar o păcăleală a organizatorului evenimentului?

- Nimeni nu te-a păcălit, Dion. Pur și simplu nu era nicio bijuterie de licitat, spuse Santino în cele din urmă.

- Cum adică? Unde a dispărut piatra aia blestemată? Cine e ticălosul care a pus mâna pe ea? Ochii albaștri ai lui Don Bertolucci străluceau de furie, iar colțurile gurii îi tremurau.

- Eu sunt ticălosul care a pus mâna pe ea!

...........

Loy stătea în fața oglinzii mari din baie, băgându-și cămașa în pantaloni. Luă jacheta oferită de organizatorii licitației și o îmbrăcă. Apoi, își aranjă părul pieptănat cu grijă, lăsându-l să cadă ușor pe frunte. Dar poate că asta nu era suficient. Se întoarse și se îndreptă spre bărbatul întins pe podea, încă îmbrăcat doar în lenjerie intimă. Luă ochelarii cu ramă neagră și îi puse pe nas. Tânărul ridică capul, aruncând o privire la ceasul de pe perete, care indica că mai avea foarte puțin timp.

Omega scoase cu regret hainele cumpărate de Santino și le rupse. Aruncă telefonul pe podea, lăsându-l să se spargă, apoi aruncă totul în șemineul din camera de primire de la parter. De data aceasta, pentru a găsi o cale de a se întoarce acasă, trebuia nu numai să evite membrii bandei sale prezenți la eveniment, ci și oamenii lui Santino. Deși să se dea drept chelner nu era o idee prea creativă, era totuși cea mai bună opțiune disponibilă.

- Hei! Ce faci, lenevești aici? Trebuie să mergem să pregătim sala de mese. Un bărbat robust a strigat în timp ce împingea un cărucior pe hol. Tânărul s-a întors și a îndreptat capul spre colț în timp ce bărbatul se îndepărta. Apoi a abandonat căruciorul și a găsit o ieșire în afara castelului. Acolo stăteau trei oameni ai lui Dion, toți înarmați. Nu era niciun alt membru al bandei, iar unul dintre ei era un vechi prieten care se antrenase cu el.

Crack! Sunetul pașilor îl făcu pe bărbatul înalt și musculos să se întoarcă brusc. Își puse automat mâna pe talie. Peste 70% dintre oaspeții evenimentului erau oameni de afaceri influenți. Conștient de lumea lor întunecată, organizatorul licitației permise portul armelor de foc, dar numai în interiorul castelului. Era de la sine înțeles că, dacă Omega ridica mâna mai încet, putea fi împușcat și ucis.

- Băieți... Eu sunt Khon Loy, membru al Unității de Securitate, Nivel D, Cod 785081.

- Tu ești Loy?

- Da, eu sunt, eu sunt. Tânărul își scoase repede ochelarii, își trecu degetele prin păr și își dezvălui fața. Șeful echipei făcu un pas înainte, căutându-l pe tânăr, care credea că va primi o îmbrățișare sau puțină căldură. Chiar dacă nu-l cunoștea pe acest om, voia să încerce. Omega era ținut la distanță de țeava unei arme, cu fața înghețată, în timp ce cădea la pământ.

- Stai, stai puțin, Vârful armei era apăsat pe fruntea lui, împiedicându-l să se ridice, deoarece îl apăsa.

- Pe cine slujești, Loy?

Înapoi cu jumătate de oră...

Atmosfera din sala de recepție era tensionată, deoarece se adunaseră oaspeți importanți. Când mafioții din două bande s-au înfruntat...

- Proprietarul evenimentului ți l-a vândut? Cum l-ai obținut?

- Este interesat de proiectul meu. Santino îi răspunse lui Dion cu o expresie neutră, în timp ce celălalt bărbat strângea din dinți.

- Știi că îl vreau cu adevărat.

- ...

- Indiferent de preț, îl voi cumpăra. Dion scoase carnetul de cecuri din cămașă. Îl semnă și i-l înmână lui Santino fără să scrie suma.

- Nu vând piatra., răspunsul lui Don Bertolucci a făcut să se facă liniște în cameră, în timp ce Ram stătea acolo fumând trabucul, cei doi bărbați păstrându-și distanța. Între timp, ceilalți lideri ai bandelor au făcut un pas înapoi pentru a evalua și a determina care dintre părți avea avantajul.

- Încă nu ai încetat să dai vina pe mine, Santino? Dion deschise primul discuția, iar ochii lui Santino se încruntară.

- Perlele Roșii sunt asasini de nivel inferior cărora le place să creeze haos.

- ...

- Membrii bandei Trandafirului Alb sunt foarte pricepuți. De ce nu i-ai lăsat pe ei să facă treaba asta, Dion?

- Păi, nu există nicio regulă care să interzică angajarea unor străini, a spus Dion, întorcându-se către ceilalți din cameră. «Nikolai angajează și gangsteri, traficanți de marijuana, iar Kazuya angajează yankei pentru a controla canalele subterane din Osaka. Și oameni din...

- Nu mă băga în problemele tale, Dion, a murmurat Yakuza, exprimându-și dezacordul. Dion s-a întors apoi din nou către Santino.

- Am avut deja grijă de Perlele Roșii și îmi pare sincer rău pentru ce s-a întâmplat, Selene...

- Nu mai lătra ca un câine! exclamă Santino, cu vocea tremurândă. Ochii lui întunecați deveniseră reci, plini de durere.

- Nu-ți pare rău. Niciodată nu ți-a părut rău, pentru că cineva ca tine este egoist și nu-i pasă decât de sine.

- ...

- Soția mea era însărcinată în 7 luni și tu știai că el era la eveniment. Don Bertolucci ridică degetul, îndreptându-l spre pieptul larg al lui Dion, gata să-l împingă. Era un gest care arăta un dispreț flagrant la extrem. Cu toate acestea, Dion nu răspunse. Ochii lui albaștri se coborâră, iar buzele îi murmurau în schimb:

- Ce trebuie să fac pentru a te mulțumi?

- Dă-mi-l mie.

- Pe cine?

- Pe profesorul Phillip Chang. Dion încruntă sprâncenele.

- Phillip nu are nimic de-a face cu asta.

- De ce, Dion? Chiar dacă nu ar mai fi bărbați, tu ai destui în rezervă, zeci sau sute. La sfârșitul cuvintelor sale, o mână mare îl apucă strâns de gulerul cămășii lui Don Bertolucci. Ochii îi străluceau de furie.

- Ai mers prea departe, e soția mea.

- Și Selene era soția mea, răspunse Santino, cu un zâmbet sfidător. - Viață pentru viață. Tu însuți te ții de aceste cuvinte, nu-i așa? Dion strânse pumnii cu putere înainte de a-l elibera, întinzând mâinile pentru a aranja din nou cămașa celuilalt.

- Nong Rak, spuse mafiotul din banda Trandafirului Alb, și asta fu tot înainte de a ieși din sala de așteptare.

- Spectacolul s-a terminat. Nimeni nu a ucis pe nimeni. Ram spuse cu voce severă. Nikolai și Kazuya păreau supărați. Nici Santino nu era interesat să mai rămână. Își plecă capul în semn de rămas bun înainte de a părăsi salonul. Cu toate acestea, la ieșire, primi un mesaj de la un expeditor misterios.

- Îți spun la revedere, Don Bertolucci. Îți voi fi mereu recunoscător pentru bunătatea ta. Tânărul Alfa își arătă colții și își puse telefonul mobil în buzunar. Dacă ar fi fost întrebat dacă îl va lăsa pe micul răsfățat să scape așa ușor, răspunsul ar fi fost nu... dar în acel moment, avea o treabă importantă de rezolvat. Santino trebuia să-l uite temporar pe Loy și se îndreptă spre galeria unde avea o întâlnire cu doctorul Miguel, care deja îl aștepta. De îndată ce îl văzu pe Santino, doctorul se ridică repede, dar nu arăta prea bine.

- S-a aranjat totul? Tânărul doctor nu răspunse, ci îi înmână inelul familiei Chiang, care aparținuse profesorului Philip, ca înlocuitor.

Revenind la situația lui Khon Loy din afara castelului.

- Răspunde-mi acum. Pe cine slujești? Nu e de mirare că nu poți avea încredere în oamenii ăștia. Au fost cazuri în care membri ai bandei au dispărut fără să spună nimic, pentru a se întoarce transformați în viermi necinstiți.

- Maestrul Dion. Doar Maestrului Dion. Micuța siluetă tremura sub picioarele lui. Dacă bărbatul de deasupra ar fi întors capul doar pentru o secundă, ar fi putut scăpa din lumea asta.

- Ești deja mort, chiar acolo, pe dig.

- Păi, e o poveste lungă. Ascultă, poți să mă duci la el? Am multe de explicat. Micul omega abia putea să scoată un cuvânt din cauza unei dureri la braț.

- Poți să mă iei, să-mi legi mâinile, să-mi legi ochii și să-mi acoperi complet urechile. Doar să nu mă vadă nimeni. Omega, ridicând mâna în semn de predare, avea o postură care semăna cu un pește încolțit. Era o poziție caracteristică membrilor bandei.

- Frate mai mare, te implor. Sunt cu tine de mult timp și niciodată nu m-am gândit să te trădez, nici măcar o secundă. Întreabă-l pe Jimmy, îți va confirma. Loy ridică privirea pentru a-l privi în ochi pe prietenul său din perioada de antrenament.

- P'Zuu, nu uita că Loy e cu tine de mult timp. Cum poți să iei o decizie fără să ții cont de asta? Bărbatul corpolent ezită o clipă și coborî arma. Îl apucă pe micuț de guler și îl ridică, făcându-l să stea ca o păpușă fără viață.

- Pune-i cătușele și du-l la mașină să aștepte acolo. Stăpânul va veni în scurt timp. Loy întinse repede mâna, plin de fericire și confuzie. Dar, în timp ce se îndrepta spre dubă, un mesaj sosise prin stația radio, dându-le instrucțiuni precise. Imediat, expresia feței lui Loy se transformă din bucurie în tensiune.

- Grăbiți-vă, urcați în mașină! Șeful vrea să ne întoarcem imediat la conac. De îndată ce vocea se opri, Loy fu aproape apucat și aruncat în duba mare.

- Ce s-a întâmplat, Jimmy? șopti tânărul, sprâncenele sale frumoase apropiindu-se una de alta.

- Profesorul Phillip a murit.