CAPITOLUL 22

 .........FLASHBACK...... 

- Tată... mama nu se trezește... Tată! Mama nu se trezește... Tataaa, mama... ea nu vrea să se trezească!

Un băiețel de abia șase ani, cu ochi aurii ca chihlimbarul, strângea în brațe un ursuleț de pluș, cusut de mâinile mamei sale, în timp ce bătea disperat la o ușă mare de lemn sculptat. Dincolo de acea ușă, își chema tatăl cu o voce sfâșiată. Tremura din tot corpul, cuprins de teamă, în timp ce lacrimile îi curgeau șuvoi pe fața încă frumoasă, dar prea mică pentru atâta durere.

- Tinere stăpân, vă rog, calmați-vă! spuse Alicia, o servitoare de doar 18 ani, apropiindu-se cu îngrijorare. Se întoarse spre Lada, pierdută, neștiind cum să acționeze.

Dar copilul continua să țipe și să lovească ușa cu pumnii, fără să primească niciun răspuns.

- Tată! Mamă... ugh!

În cele din urmă, ușa se deschise brusc. Un bărbat masiv, cu o prezență autoritară, apăru în prag. Purta un halat lung, deschis, iar în spatele lui, trupul nemișcat al unei Omega frumoase zăcea întins, fără suflare.

- Ce-i cu tot zgomotul ăsta la ora asta din dimineață?! tună vocea tatălui.

Micul Ram își înghiți nodul din gât, încercând din răsputeri să fie puternic, apoi își înălță privirea spre tatăl său și spuse:

- Tată… mama nu respiră. Mama nu vrea să se trezească...

Pentru o clipă, figura dură a lui Akara se înmuie. Apoi vocea lui deveni tăioasă, distantă:

- Se vor ocupa ei de asta... Acum, luați-l.

Fără alte cuvinte, copilul lăsă ursulețul să-i cadă din brațe. Lada îl luă imediat în brațe. Iar lacrimile care-i scăldaseră fața începeau, încetul cu încetul, să-i usuce inima inocentă.

Akara Melix fusese un Alpha obișnuit, până când se căsătorise cu Bua Bua Rattikorn, o Omega pur-sânge, extrem de rară. Ea era singura fiică a lui Jint Rattikorn, un magnat mafiot care controla industrii întregi – de la armament până la biocombustibili. După căsătorie, Akara acceptase să preia numele soției sale, devenind astfel Akara Rattikorn, viitorul ambasador al unei dinastii periculoase și respectate.

Bua Bua îl iubise profund pe Akara. Iar Akara... o iubise și el, la început, cu aceeași intensitate. Fructul iubirii lor a fost Ram — un copil cu ochi aurii, semn clar că era destinat să devină un Prime Alpha, cel mai rar și mai puternic dintre toate clasele.

Jint Rattikorn recunoscuse dragostea adevărată din inima ginerelui său, și, în cele din urmă, îi cedase conducerea întregului grup Rattikorn înainte de a muri de o boală congenitală.

Cu abilități impresionante de lider și viziune strategică, Akara crescuse imperiul Rattikorn până la punctul în care nimeni nu mai îndrăznea să le conteste autoritatea. Totul, în timp ce poza în soțul perfect și tatăl ideal.

Dar lumea lor s-a prăbușit atunci când a apărut ea.

Lanine.

Un Omega tânăr — cu douăzeci de ani mai mic decât Akara — frumos până la fascinație, educat impecabil, bogat, misterios. Cei doi s-au întâlnit întâmplător, într-o zi aparent banală, în care Akara căuta un cadou pentru aniversarea nunții.

Iar ceea ce ar fi trebuit să fie o întâlnire de câteva minute... s-a transformat în ceva imposibil de oprit.

Lanine era - sufletul pereche al lui Akara — un concept pe care nici el nu l-a înțeles pe deplin până nu s-a lăsat complet prins în mrejele lui. Atracția a fost inevitabilă. Fulgerele pasiunii dintre ei au mistuit tot ce Akara fusese până atunci.

Până într-o zi... când a decis să o aducă pe Lanine în familie.

Pe măsură ce zilele treceau, Akara devenea tot mai rece cu Bua Bua — femeia care fusese floarea lui de lotus, pură și nobilă, crescută de tatăl ei ca o comoară de neînlocuit.

Iar Lanine... zâmbea în spatele perdelelor. Vorbea pe la spate. O umilea în tăcere. Încet și sigur, îi tăia rădăcinile.

Și, într-un final tăcut și devastator, Bua Bua a pierdut lupta.

Bua Bua nu a povestit niciodată nimănui ce se întâmpla cu adevărat în spatele ușilor închise ale Castelului Suralai. Se temea că, dacă va rosti adevărul, familia soțului ei ar fi pătată pe vecie. Dar, mai ales… spera. Speranța, firavă și dureroasă, o făcea să creadă că, într-o zi, Akara va redeveni tatăl și iubitul minunat care fusese cândva.

Frumoasa și inocenta Omega pură a tăcut și a îndurat. Ani întregi a păstrat un zâmbet larg și cald pe chipul ei angelic, chiar și atunci când era umilită. Acceptase inferioritatea în fața acelui nou - suflet pereche al soțului ei.

Până într-o zi.

O zi în care Bua Bua a adormit... și nu s-a mai trezit niciodată.

Ram fusese alături de ea toată noaptea, ținând-o în brațe, lipit de căldura ei slabă. Iar când zorii s-au ivit, și-a dat seama că îmbrățișase un trup fără suflet. Tot ce iubise dispăruse fără un cuvânt de rămas bun.

Avea doar șase ani.

Din acea zi, copilul cu ochi de chihlimbar n-a mai rostit un cuvânt. Rămânea tăcut în locul lui, în timp ce tatăl său se afișa nestingherit cu noua Mare Doamnă a castelului — Lanine.

Cea care nu doar că îi furase mama, ci și numele ei. Akara i-l oferise cu ușurință: Rattikorn. Numele unei regine stinse, dat fără remușcări unei străine.

Iar apoi, Akara a plecat pentru câteva luni, într-o călătorie de afaceri în Africa de Sud.

Lanine a rămas singură, devenind stăpână absolută peste Castelul Suralai.

Plină de invidie și frustrare că nu putea naște un copil ca Ram — un Prime Alpha — Lanine a început să-l tortureze în tăcere. Îl certa, îl hărțuia, îl lovea. Se simțea mică în fața acelui copil care, tăcut, o privea fără frică. Iar ura din ochii ei creștea.

Până într-o zi, când a cedat complet.

L-a legat pe Ram, i-a imobilizat mâinile și picioarele, și l-a supus unor șocuri electrice. Voia să-i forțeze transformarea. Să-i smulgă forma de vârcolac, chiar dacă nu era încă pregătit. Iar Ram… s-a transformat. A urlat. A sângerat. Iar Lanine, zâmbind cu satisfacție, l-a înlănțuit și l-a lăsat afară, în curtea castelului, ca pe o bestie.

Nu s-a oprit acolo.

A luat o mașină de tuns și i-a ras blana neagră și strălucitoare, tăindu-i pielea în unele locuri. Doar pentru amuzament. Doar pentru că putea.

Lada, loială și devotată, l-a îngrijit în taină, așa cum a putut. Alicia, acum trecută în serviciul Laninei, a încercat totuși, pe ascuns, să o oprească de la excese. Dar n-a avut puterea să o înfrunte direct.

Ram nu s-a plâns niciodată.

Nu a spus nimic. Nu a cerut ajutor. Nu a lăsat lacrimile să i se vadă.

Lanine, orbită de ură și vanitate, a crezut că era slab. Că era un copil lipsit de coloană, ca mama lui. Nu putea bănui că în sufletul acelui băiețel, pumnale ascuțite se strânseseră adânc, iar sângele său fierbea în tăcere.

A așteptat. Și-a așteptat ziua.

Când Akara s-a întors, Lanine s-a prefăcut că e o mamă vitregă iubitoare. I-a spus lui Ram să se spele, să se îmbrace și să iasă în întâmpinarea tatălui său.

Ram, calm, și-a înăbușit toate amintirile. Și-a ținut respirația, și-a încleștat maxilarul și s-a transformat.

Apoi a mușcat.

Ambele mâini ale Laninei au fost sfâșiate în fața lui Akara, sângele curgând peste podeaua marmorei albe.

Și, pentru prima dată, Akara a reacționat. A chemat toți angajații. A cerut adevărul.

Și l-a aflat.

Ram, copilul căruia îi oferise lumea, fusese torturat în tăcere sub acoperișul propriei case.

Akara a fost copleșit de vină. A plâns și și-a cerut iertare. Dar, chiar și așa… nu a putut renunța la Lanine.

Era, totuși, sufletul său pereche.

Așa că a ales ceea ce credea el că era o soluție: l-a trimis pe Ram să studieze în străinătate. I-a oferit toți banii, tot confortul, toată libertatea. Dar nu i-a putut oferi niciodată ceea ce-i furase cu adevărat: pacea.

Ram n-a uitat. N-a iertat.

Nu se temea de Lanine. Nu după ce o văzuse urlând de durere, cu mâinile ciuntite. Dar ura... ura fierbea în el ca o otravă tăcută.

Nu urăște Omega în general. Le deosebește. Le recunoaște mirosul, diferențele, gesturile. Dar simte întotdeauna o greață profundă când parfumul unui Omega îi umple nările.

Cel mai rău, însă?

E că, din acea zi... nu a mai vrut niciodată să se transforme.

Pentru că acea formă — puternică, frumoasă, de vârcolac — îi amintea de momentul în care a fost înlănțuit, tuns și umilit.

Și el nu voia să fie niciodată... ceea ce Lanine credea că este.

SFÂRȘIT FLASHBACK

Ram ar fi trebuit să se transforme atunci când corpul său ajungea la maturitate — natural, firesc, fără durere. Prima transformare a unui Prime Alpha este, de obicei, o experiență copleșitoare, plină de senzații intense, dar plăcute. O trezire a instinctelor. Un moment de glorie.

Pentru Ram... nu a fost așa.

Transformarea lui a fost forțată. Smulsă cu brutalitate prin șocuri electrice de înaltă tensiune, într-o agonie lentă și devastatoare. Corpul său nu era pregătit, dar a fost obligat să-și dezvăluie forma. Iar de atunci, de fiecare dată când trebuia să se transforme, Ram simțea aceeași durere din acea zi cumplită. O arsură care nu dispărea niciodată.

În această lume, el era, probabil, singurul Prime Alpha care supraviețuise a mii de nopți în chinuri, fără să moară.

Ram și-a reprimat toate instinctele. Nu a băut poțiunea otrăvitoare care potolea sângele vârcolacului. În schimb, și-a domolit fiorii prin sex — brutal, sălbatic, fără atașament.

De aceea, Ram nu putea fi niciodată lipsit de un partener puternic. Alfa sau nu, avea nevoie de cineva care să-i reziste, care să-i aline instinctele, fără să-i cerșească sufletul.

A crescut și a devenit un gangster de temut. A dus afacerile familiei mai departe fără ezitare. A fost chiar mai nemilos decât Akara și Jint la un loc.

Nu l-a mai văzut pe tatăl său de la opt ani, dar Akara știa mereu totul despre fiul său. Alicia era ochiul lui cel mai de încredere. De aceea a trimis-o să-l servească pe Ram la Castelul Întunecat — să-l supravegheze, dar și să-l protejeze.

Ram îl ura pe tatăl său. Îi ura acțiunile, deciziile, dar... nu a refuzat niciodată îndrumarea Aliciei.

Lanine? Ea trăia cu adevărat din această conexiune. Știa că, dacă Akara ar muri, Ram ar fi singurul moștenitor. Și nu putea permite asta. Dar... încă mai exista o cale de salvare.

Conform mitului vechi din familia Rattikorn, linia masculină care prelua numele soției devenea una cu ea — - același aur. Era o promisiune de protecție. De loialitate. De unitate. Încălcarea acestui legământ ar fi fost considerată o crimă împotriva strămoșilor.

Prin urmare, Akara voia ca Ram să se căsătorească cu nepoata Laninei — o Omega pură, cu sânge nobil. Iar pentru a împiedica orice legătură cu alți Alfa, îi ordonase Aliciei să îl supravegheze atent.

Și Alicia și-a făcut datoria impecabil.

Orice Alfa se apropia prea mult de Ram? Îl respingea. Era rece, dură, nemiloasă. Numai cei aprobați de ea — celebrități, modele, personalități cu influență — puteau fi tolerați.

Dar Blue Moon? Fostul bodyguard. Mâna dreaptă a lui Ram. Un tânăr cu piele palidă și ochi care tăceau... Alicia nu l-a putut accepta niciodată.

Când Ram l-a cumpărat, ea a presupus că va fi doar o noapte. Două, poate. Nimic mai mult. Dar când l-a păstrat, când a devenit dependent de el, când l-a cumpărat la un preț ridicat... Alicia a fost nevoită să-l sune pe Akara. Să raporteze comportamentul fiului său.

Și astfel, Akara l-a chemat înapoi la Castelul Suralai.

Lanine a profitat imediat de moment și și-a chemat nepoata — Pure Omega, aleasă pentru a-l primi oficial pe Ram.

Dar nimeni nu a prevăzut ce urma să se întâmple.

Ram s-a întors... cu Blue Moon. Nu ca un simplu însoțitor, ci ca soție legitimă.

Pentru Akara și Lanine, totul devenise o farsă amară. Ram știa de la început ce voiau să facă. Știa că-l manipulau, că-l împingeau într-o căsătorie aranjată pentru a-și păstra puterea.

Și, în timp ce lumea îl vedea pe Akara drept un leu bătrân, un cap mafiot temut și venerat...

Ram îl vedea ca pe un animal uzat, cu colții ieșindu-i din gură, luptând să nu-și piardă ultima putere.

Lanine? Era blestemul ce se agățase de spatele acelui leu bătrân — un parazit îmbrăcat în mătase.

Chiar dacă, într-o zi, Ram ar fi fost de acord să se căsătorească cu acea - aleasă de sânge pur...

Crezi că va purta vreodată acel motto pe fruntea lui?

Era doar o promisiune veche, un legământ mincinos, creat de strămoși pentru a atrage alianțe. Nimic mai mult.

Dacă Ram ar fi vrut să o alunge pe Lanine, putea s-o facă în orice moment. Dar a lăsat totul să se degradeze. A lăsat totul să putrezească.

Pentru că încă voia să-l vadă pe tatăl său... făcând tot ce putea ca să o țină în viață.

Nu din dragoste.

Ci din slăbiciune.

- Intenționezi să mă insulți, Ram?!

Vocea bătrânului răsună dur în sala de mese. Un bărbat înalt, voinic, cu părul alb și o barbă îngrijită, se ridică în picioare, arătând cu degetul spre unicul său fiu, aflat în mijlocul mesei.

Deși avea peste șaptezeci de ani, Akara Rattikorn arăta încă impunător, cu o prezență regală care domina încăperea. Dar Ram... nu părea intimidat. Nu și-a putut reține zâmbetul, apoi a rânjit și, fără să spună un cuvânt, a apucat mâna stângă a lui Blue Moon, rece și delicată, și i-a sărutat ușor degetele.

Tânărul Alpha, prins între cele două forțe, își plecă capul, cu o ușoară jenă. În sinea lui, își certa Maestrul în tăcere pentru provocare.

Akara, însă, înțepeni când privirea i-a căzut asupra inelului masiv de pe mâna nurorii sale — - Inima Dragonului, moștenirea familiei, păstrată de generații. Fața i se crispă. Maxilarul i se încleștă.

- I-ai dat acel inel... unei femei de la bordel?!

Ram încordă pumnii. Blue Moon înghiți în sec la asemenea cuvinte. Dar mâna lui Ram îl ținea strâns, ferm, lângă el.

- Nu știu dacă o fac ca să-mi provoc tatăl, spuse Ram, - sau ca să-mi consolez partenerul. Persoana mea... cea care stă alături de mine.

Apoi privirea lui se înăspri.

- Atâta timp cât îl aleg eu, nu-mi pasă de unde vine.

Inima lui Blue Moon tresări. O căldură puternică îi urcă în piept, topind îndoielile.

- De cel puțin o lună, continuă Ram, - el este soția mea legitimă. Nu avem încă copii. Și nu mă voi căsători cu nimeni altcineva.

Tonul lui era rece, dar fiecare cuvânt lovea ca un cuțit în mândria tatălui său.

- RAM! strigă Akara, izbind cu pumnul în masă. Lemnul masiv cedă sub forță și se sfărâmă în mijlocul încăperii.

Ram rămase nemișcat, privindu-și tatăl cu răceală.

- Dacă nu vom lua cina... eu și soția mea va trebui să ne retragem.

Apoi, pur și simplu, s-a ridicat și l-a atras pe Blue Moon după el. Obținuse ce-și dorise — furia tatălui său.

Akara nu avea cum să-l oprească.

Lanine, care stătea încremenită lângă soțul ei, își atinse discret ceasul, încercând să-și contacteze nepoata. Linia era tăiată. Ochii ei de smarald se umplură de teamă.

Blue Moon își ținea pașii la pas cu Ram, fără să se uite înapoi. Nu voia să vadă bătrânul legănându-și capul dintr-o parte în alta, neputincios. Știa: dacă Ram, un Prime Alpha, s-ar fi transformat în acel moment… nimeni n-ar fi supraviețuit.

Ajunși în cameră, Ram îl trase pe Blue Moon înăuntru și închise ușa cu un gest sec. Apoi îl împinse pe pat, iar masca zâmbetului rece pe care o purtase la masă... căzu.

Furia pe care o purtase în tăcere începuse să erupă.

Blue Moon abia avu timp să rostească: - Domnul meu—

Dar cuvintele i-au fost înăbușite de un sărut adânc, zdrobitor. Ram îl sărută cu atâta intensitate încât tânărul Alpha nu putu decât să-și înghită replicile. Limba fierbinte îi invada gura, iar mâinile puternice îi sfâșiau hainele, trăgându-i materialele de pe umeri.

Buzele lui Ram coborâră spre claviculă, unde mușcăturile deveneau semne ale unei posesivități crude.

Blue Moon se zvârcoli ușor, iar inima îi bătea haotic. Deși nu era prima dată când Ram îl domina astfel... de data asta era diferit. Mai intens. Mai dureros. Mai... sincer.

Castelul părea să respire furie. Tensiunea plutea în aer, grea și tăcută. În inima acestei case pline de blesteme și tradiții, doi tineri se întâlneau nu doar cu trupurile, ci și cu rănile lor adânci.

Iar Ram… nu mai putea ascunde nimic.

- Domnul meu, ia-o mai ușor.

A spus el, întorcându-și fața de la Stăpân. Dar ochii aurii străluceau atât de tare încât mâinile albe tremurau. Stăpânul arăta mai sumbru și mai terifiant decât de obicei, de când pusese piciorul în Castelul tatălui său. Blue Moon, în timp ce se îndrepta spre Castel, știa că va trebui să își facă datoria. Ram avea o problemă cu ciclul său Rut, de aceea se afla acolo pentru a-i alina durerea. Dar nu pentru a susține starea de spirit a celeilalte părți în acest mod crud. 

- Ugh!

 Cele două picioare subțiri ale sale au fost ținute larg depărtate, înainte ca un deget fierbinte să fie introdus. Blue Moon se zvârcolea și tremura pe tot corpul pentru că îl durea. Maestrul își mișca degetele înăuntru și în afară, ceea ce Blue Moon știa că nu era seducție acum, ci doar durere. Deci, doar încerca să ajute și să-i încurajeze corpul să producă mai repede slick pentru a reduce durerea. 

Sop sop sop

- Ugh, Doamne, încă nu sunt ud.

 Tânărul Alfa nu a putut rezista puterii Primului Alfa, chipul său ascuțit fiind la fel de dur ca o statuie fără viață. Ochii lui aurii străluceau ca ochii lui Ram. Ram l-a sărutat cu sălbăticie pe bărbatul de sub el, înainte de a-și scoate degetul și de a-și introduce în locul lui membrul dur ca focul. Blue Moon a gemut în gât, ochii largindu-i-se când abdomenul i s-a umplut brusc până s-a umflat. Apoi talia Maestrului a împins violent înăuntru și în afară. Corpul alb se legăna într-un ritm crud, în timp ce din ochii săi căprui izvorau lacrimi. 

- Hugh..... Domnul meu, ia-o ușor, doare... aaah! 

Ram, care nu asculta, a continuat să se îndrepte într-o furtună de furie spre persoana care zăcea sub el. Fiecare mișcare devenea din ce în ce mai intensă până când, în cele din urmă, se eliberă, ca să vadă ce făcuse, se uită la Blue Moon care zăcea întins, zvâcnind și tremurând. Chiar și după ce se terminase, sentimentul dispăruse deja. Frumoșii ochi căprui, plini de picături de apă, se uitau fix în fața Stăpânului, dar acolo nu era decât furie.

 - Te rog, Stăpâne, ridică-te și pleacă.

 O voce aspră a ieșit din buzele învinețite ale tânărului Alfa. Când bărbatul cel mare nu s-a ridicat, Blue Moon a început să se zvârcolească violent. Stăpânului nu i-a păsat de cuvintele celeilalte persoane și a început să se conecteze profund prin Nod.

 - Blue Moon.... Moon.

Ram a încercat să țină mâna lungă care se legăna de pe o parte pe alta. În timp ce cele două picioare lungi tremurau din toate părțile.

- Nu! stăpâne, ieși din mine acum, ugh.

 Tânărul Alfa a refuzat. În timp ce își mușca buza pentru a-și reprima durerea. Încercând să-și scoată corpul din membrul mare și umflat al micului său canal, cealaltă persoană nu s-a mișcat. Doar un jet mare de lichid fierbinte a început să curgă. Ram se zvârcolea pe pieptul lui. Cu repeziciune, el a ridicat corpul subțire al tânărului Alpha care se zvârcolea, pentru a-l îmbrățișa strâns la pieptul său. 

- Moon.... Luna mea. 

A strigat-o pe cealaltă parte cu voce joasă, în timp ce tânărul Alpha simțea o senzație de arsură pe tot corpul său.

- Domnul meu, lasă-mă să plec, lasă-mă să plec... Domnul meu!

 Blue Moon a spus furios, cele două mâini pe care le strângea cu pieptul mare, doar încerca să îl îndepărteze.

- Îmi pare rău, Moon.... îmi pare rău. 

Ram a spus asta și l-a îmbrățișat, și mai strâns. Blue Moon a auzit acele cuvinte blânde și, în cele din urmă, a scos un plâns puternic.