CAPITOLUL 21

Să-i spună nenorocitului ăluia de Phi Sorn că-i place de el nu fusese niciodată vreun gând cât de cât serios în mintea lui Jun. Nu era genul de lucru care trebuia spus cu voce tare. Dar când îl văzuse cât de serios și supărat devenise din cauza acelei întrebări, simțise nevoia să răspundă. Din fericire, reușise să se abțină și să spună doar că-i place mai mult decât înainte.

Și din cauza acelei mici scăpări, când a venit weekendul prelungit de trei zile, vineri, sâmbătă și duminică, Jun a decis să plece acasă. Nici gând să petreacă trei zile întregi sub același acoperiș cu Sorn, văzându-l de dimineața până seara.

- Pleci acasă în seara asta? Întrebă Sorn, joi după muncă. Nesimțitul ăla se pregătise complet, ba chiar își făcuse bagajul și-și luase și benzile desenate, spunând că vrea să le lase acasă.

- Da.

- Te duc eu cu mașina .

- Nu e nevoie, serios. E în regulă. Mă duc singur. N-aș vrea să te deranjez, răspunse Jun grăbit, cu inima bubuindu-i în piept când celălalt se apropiase prea mult. Încerca să se convingă că nu fusese mare lucru, că doar se exprimase greșit, că spusese ceva frumos, dar folosise cuvintele nepotrivite.

Asta era tot. Nimic mai mult, Jun.

- Cine-a zis că e un deranj? Sau... mă eviți intenționat?

- Nu te evit! Gândești prea mult, răspunse Jun, înclinându-se ușor în spate când Sorn se apropiase atât de mult, încât fețele lor erau aproape lipite. Un zâmbet șiret se ivise la colțul gurii lui Sorn, ca și cum i-ar fi citit gândurile. Dar înainte ca Sorn să mai apuce să spună ceva, o voce i-a întrerupt.

- Sorn, nu pleca încă. Trebuie să vorbesc cu tine, strigă Penny de la distanță, zărindu-i pe amândoi lângă lift.

Sorn se întoarse spre Jun.

- Atunci, mă lași să te duc sau nu? Întrebă din nou. Dacă Jun refuza, avea să meargă cu Penny. Jun ezită o clipă, apoi dădu din cap.

- Nu, e în regulă, Phi, mergi cu Penny, răspunse, și chiar atunci liftul se deschise. Intră înăuntru, lăsându-l pe Sorn cu Penny, gândindu-se că poate șefa de la HR avea ceva important să discute cu el. Totuși, o parte din el și-ar fi dorit ca Phi Sorn să fi insistat măcar un pic. Poate-ar fi cedat.

Jun aștepta autobuzul, ca de obicei, doar că de data asta trebuia să schimbe linia ca să iasă din oraș și să ajungă acasă. În timp ce aștepta, Phi Sorn i-a trimis un mesaj spunând că tot avea de gând să-l ducă și că vine să-l ia, pentru că se temea că Hia Thai l-ar fi certat că nu are grijă cum trebuie de iubitul lui Nong. Jun n-a așteptat mai mult de 15 minute până când Sorn a tras mașina pe dreapta, iar el s-a urcat repede.

- Dar Penny?

- A plecat deja acasă.

Jun dădu din cap, punându-și centura. Sorn îl privi și clătină ușor din cap cu un mic zâmbet.

Modul în care Jun își exprimase sentimentele îi adusese lui Sorn un zâmbet pe buze. Chiar dacă Jun refuza în continuare să-i spună Hia, așa cum făcea cu ceilalți, tot îl plăcea mai mult decât înainte. Și asta era suficient. Un lucru pe care voia să-l păstreze doar pentru el, fără să-l împărtășească cu nimeni. Se simțea ciudat de posesiv față de acele cuvinte:

„Îmi place mai mult de tine decât înainte.”

De când Jun fugise pe scări cu urechile roșii ca focul, tot încerca să păstreze distanța față de Sorn. Fie din jenă, fie din altceva... Sorn nu putea fi sigur. Până la urmă, acele cuvinte nu însemnau neapărat că Jun chiar îl plăcea, cel puțin nu pe de-a-ntregul. Dacă stăteai să analizezi, tot ce spusese era că nu-l mai displăcea la fel de mult ca înainte. Dar tot era un pas în direcția bună. Un pas spre ceva... pozitiv.

- Și când te întorci? Sâmbătă sau duminică?

- Haide, Phi! E abia joi seară. Dacă m-aș întoarce sâmbătă, tata m-ar rupe.

- De ce te-ar certa?

- Pentru că ar însemna că fug prea repede înapoi. Trebuie să petrec timp și cu familia, știi?

- Eu nu o să fiu pe aici. Plec în sud și mă întorc abia duminică seara. Vrei să-ți aduc ceva?

- Ce mâncare bună aveți voi acasă.?

- Pe mine, răspunse Sorn aproape instant, ca și cum așteptase întrebarea. Fața îi rămase calmă, dar zâmbetul șiret de la colțul gurii îl făcu pe Jun să roșească din nou. Nu-și dădea seama de ce o vorbă atât de simplă îl făcea să se simtă atât de tulburat.

- Nu, m-am săturat de tine, răspunse Jun bosumflat, ceea ce-i aduse o palmă ușoară peste ceafă, destul de tare cât să-l facă să se lovească de geam. Puștiul se vaită teatral, de parcă fusese rănit grav, dar Sorn nici măcar nu păru să-l bage în seamă. Se amuză în tăcere, în timp ce Jun mormăia printre dinți, abia audibil:

- Mereu îți bați joc de mine...

N-au făcut mult până acasă la Jun. Era aproape 9 seara, ceea ce însemna că Sorn avea să ajungă înapoi abia pe la 11. Când Jun își luă rucsacul și era gata să coboare, Sorn îl opri. Îi întinse o cheie de rezervă.

- Ține-o. Dacă ajung târziu, intri singur. Jun încuviință și era pe punctul de a coborî când Sorn îl opri din nou.

- Vrei să îmi vizitezi casa?? Întrebă, știind că urmau trei zile în care nu avea să-l vadă deloc. Îi părea că lipsește ceva, un gol ciudat care-l făcu să scape întrebarea fără să gândească prea mult, sperând că Jun o să accepte.

Întrebarea aia simplă nu-l lăsă pe Jun să doarmă toată noaptea. În ultima vreme, el și Phi Sorn petreceau aproape tot timpul împreună: mergeau la muncă și plecau împreună, mâncau împreună dimineața și seara. Începuseră să se simtă ca o familie. Relația lor evoluase enorm, ca de la cer la pământ. Dar dacă mergea la casa lui Phi Sorn singur, fără Win, Hia Thai sau Hia Champ... n-ar fi fost ciudat? N-ar fi dus totul la un nivel și mai apropiat?

    💚💚💚

Așa că... a doua zi dimineață, Jun a cerut permisiunea de la Poysian și Ko Nueng să meargă în sud, la casa lui Sorn. Au fost de acord, dar s-au îngrijorat că ar putea fi o povară, așa că au vrut să vorbească mai întâi cu Sorn.

Așa ajunse Sorn la magazinul lui Ko Nueng, aproape de ora 8 dimineața. Zborul lui era la ora 11, iar dacă Jun decidea să vină, urma să-l ia direct de acolo și să-l ducă cu el la aeroport.

 Calculase totul cu grijă, nu exista riscul să piardă avionul.

- Sorn, nu-ți e teamă că Jun o să fie o pacoste pe capul tău? Băiatul ăsta al meu mănâncă de parcă n-a mai văzut mâncare în viața lui, știi, exact ca un cal.

- Ooo, asta am observat deja, răspunse Sorn cu un zâmbet mic, aruncând o privire spre băiatul alb cu ochi ageri de lângă el, cu obrajii umflați în timp ce mesteca un Char Siu Bao. Pe scurt, puștiul ăsta mânca de parcă viața lui depindea de asta. Deja dăduse gata două chifle.

Notă💚 Char Siu Bao – chifle chinezești umplute cu carne de porc dulce-picantă, adesea aburite.

- Atunci rămâne stabilit, îl las pe mâinile tale. Mulțumesc că ai grijă de el. Mă bucur mult că Jun se înțelege cu prietenii lui Thai. Și dacă e cazul să-i dai o lecție, să nu te abții.

- Nicio problemă. Jun e ca un frățior mai mic pentru mine.

- Bine, bine! Jun, termină cu mâncatul și pregătește-te să pleci cu Hia Sorn! Pierzi avionul dacă nu te miști! Spuse Ko Nueng, făcându-l pe Jun să îndese repede câteva Shumai (Khanom Jeeb, și chifle Char Siu Bao într-o pungă, apoi să-i spună tatălui său să plătească pentru el. Fără să mai piardă vremea, a sărit în mașina lui Sorn, gata să pornească spre sud.

   💚💚💚

Excursia asta nu fusese planificată deloc – atât de neplanificată încât Jun nu spusese nimănui despre ea. Nici măcar lui Win. Entuziasmul i se citea pe față, era imposibil de ascuns. Hainele lui erau deja împachetate în valiza mare, amestecate cu lucrurile lui Sorn, pentru că vorbiseră într-un apel video mai devreme și îi ceruse să-i facă bagajul, având în vedere că majoritatea hainelor preferate ale lui Jun erau deja la Sorn acasă.

Când au ajuns într-una din provinciile sudice ale Thailandei, era deja aproape prânz. Thanu, fratele mai mic al lui Sorn, cu doar doi ani mai tânăr, venise să-i ia, profitând că avea și el treburi prin oraș.

În clipa în care l-a văzut pe Thanu, Jun a rămas blocat. Lumea zicea că Sorn avea o prezență intimidantă, dar Thanu? Pe lângă el, Sorn părea blând. Părul lung, prins lejer la spate doar cât să nu-i intre în ochi, pielea bronzată de la munca pe câmp și lipsa aproape constantă a unui tricou (fiindcă transpirația îl enerva). Era la fel de înalt ca Sorn, dar mai solid, mai musculos.

- Bună ziua, Phi Thanu, salută Jun cu un zâmbet politicos și un „wai”. Cei doi frați, în schimb, doar și-au dat din cap în semn de salut, n-au avut nevoie de cuvinte.

- Spune-mi simplu Nu, i-a răspuns Thanu după ce i-a întors gestul. Apoi, privind spre Jun, l-a întrebat pe Sorn:

- E fratele lui Phi Thai? Nu seamănă deloc cu el.

- E prieten cu Win, Nong-ul lui Ai Thai, răspunse Sorn sec. Apoi, aruncând o privire în oglinda retrovizoare, a zâmbit văzându-l pe Jun cu ochii mari, explorând totul ca un turist începător. Deși orașul nu era chiar atât de diferit de al lui, fiecare colț părea să-l fascineze.

Thanu n-a mai întrebat nimic. I-a dus direct la un restaurant cunoscut pentru carnea de porc friptă și crocantă cu orez și tăiței de supă. Era locul lor preferat când ajungeau în oraș: mâncarea era bună, prețurile decente și porțiile generoase. O masă acolo te ținea sătul ore bune.

Jun a comandat un mix de porc crocant și fript cu orez. În clipa în care farfuria a ajuns pe masă, s-a repezit să mănânce... și s-a înecat. Thanu i-a dat imediat o palmă zdravănă pe spate, cu un zgomot sec, făcându-l pe Jun să încremenească.

- Vrei să mă omori, Phi? Se răsti micul scandalagiu spre fratele lui Sorn, în timp ce Sorn izbucni în râs.

- Ai Nu e pur și simplu mai puternic, explică Sorn, distrându-se copios.

- Mda, se vede, mârâi Jun, întorcându-se spre Sorn și șoptind exagerat:

- Sunt destul de sigur că mi s-a mișcat coloana vertebrală. Bineînțeles, oricât încercase să-și coboare vocea, Thanu auzise tot. Nu părea deranjat – ba dimpotrivă, era semn bun: se vor simți repede confortabil unii cu alții.

- Ce se mai aude cu terenul mătușii Noi? Întrebă Sorn, schimbând subiectul. Mama voia să ajute, dar ezita – mai ales că nu prea îl avea la suflet pe fiul mătușii Noi.

- L-a cumpărat, cum altfel? Crezi că mama ar fi zis nu? Dar tot i-a zis două vorbe mătușii. Am încercat s-o opresc, dar ai văzut tu vreodată ca Madam Wandee să mă asculte? Doar pe tine te ia în serios.

După ce a spus asta, Thanu își sorbi zgomotos supa, luând o chiftea și mestecând liniștit. Jun doar s-a holbat, puțin uluit.. Dacă ignorai lipsa totală de maniere la masă, Phi Thanu avea totuși un farmec sălbatic, un fel de carismă brută.

Lovitura.

- Au! Țipă Jun, trezindu-se din gânduri când primi un șut sub masă. Thanu se dusese deja să-și umple bolul, complet inconștient de ce se întâmplase.

- De ce te holbezi la fratele meu? A întrebat Sorn, neimpresionat.

- E grozav. Îmi place de el.

Lovitura!

O palmă ușoară îl nimeri peste gură.

Jun se holbă la Sorn, șocat. Era gata să-i ceară socoteală, dar înainte să scoată un cuvânt, Thanu reveni la masă. Așa că se abținu.

După ce au terminat de mâncat, Thanu a plătit nota și a mai comandat câteva porții pentru muncitori. Apoi, toți trei au pornit spre casă, care era la câteva zeci de kilometri de oraș. Când s-au îndepărtat destul de mult de restaurant, Jun și-a revărsat în sfârșit frustrarea.

- De ce naiba m-ai lovit?! Ești atât de protector cu fratele tău? Nici măcar nu pot să mă uit la el? Fața lui era strâmbă de iritare în timp ce îl urma pe Sorn spre mașină.

Thanu, care mergea în față, nu a zis nimic, doar i-a condus spre locul unde parcaseră. Drumul era îngust și se putea parca doar pe o parte, așa că trebuiau să meargă puțin pe jos.

- L-ai cunoscut pe Ai Nu de cinci minute și deja zici că e cool? Că-ți place de el? Ești prea ușor de impresionat.

- Doar am spus ce gândesc.

- Atunci ce zici de mine? Sunt cool?

- Nuuu! Răspunse Jun pe loc, fără ezitare, doar din pură răutate.

- Lasă, Ai Jun. Îți promit că o să te fac să urli cât de cool sunt, în brațele mele, spuse Sorn, arătând spre el cu un deget amenințător. Jun, bineînțeles, își continua drumul spre mașină, prefăcându-se că n-a auzit nimic.

   💚💚💚

Drumul din oraș până la casa lor de la țară a durat cam o oră, datorită traficului lejer. Pe la jumătatea drumului, Jun a ațipit, capul legănându-i-se în ritmul mișcărilor mașinii. Văzând asta, Sorn oftă și îl trezi cu o scurtă împunsătură.

- Ia-ți o pernă de gât de pe bancheta din spate, înainte să-ți rupi gâtul.

Jun, pe jumătate adormit, a bâjbâit după pernă, a găsit-o și a adormit la loc imediat.

Thanu a zâmbit în colțul gurii și a făcut un gest către musafirul lor.

- Voi doi sunteți apropiați, sau ce?

- Îl cunosc de când era un țânc cu capul ras și plin de coșuri, a răspuns Sorn pe un ton sec, de parcă enunța o banalitate. Thanu a dat ușor din cap.

- Niciodată nu m-am gândit că o să te intereseze să crești un băiat.

Apoi a zâmbit cu subînțeles.

Replica i-a adus o palmă ușoară peste ceafă.

- Ce tot debitezi? E fratele mai mic al lui Phi Thai. Stă cu mine de o vreme, așa că trebuie să am grijă de el, altfel Phi Thai m-ar bate la cap non-stop.

Sorn și-a întors privirea în altă parte, în timp ce Thanu râdea pe furiș, nepăsător la palmă.

- Deci Phi Thai trebuie să-l placă mult, nu? Dacă tu te porți așa grijuliu cu el... N-aș fi crezut să te văd petrecând mai mult de cinci minute cu cineva mai tânăr. E ciudat.

Sorn n-a răspuns. Discuția s-a încheiat acolo. Thanu a schimbat subiectul, lăsând vorba în urmă.

Dar Jun, încă pe jumătate adormit, s-a mișcat ușor, întorcându-și fața spre geam. Ochii îi erau închiși, dar urechile îi prinseseră perfect răspunsul lui Sorn către fratele lui.

Pe măsură ce înaintau, drumul principal mărginit de case de-o parte și de alta a început să se rărească. După ce au trecut de un semafor de la o intersecție, au mai mers cam o jumătate de oră, iar peisajul s-a transformat treptat în plantații nesfârșite de arbori de cauciuc, alternate cu livezi și alte culturi. Jun, încântat de schimbarea de peisaj, a filmat câteva clipuri pentru Instagram. Asemenea priveliști erau rare în oraș, așa că voia să le păstreze ca amintire.

În cele din urmă, au ajuns la o casă cu gard clar delimitat în față. Nu era uriașă, dar, comparativ cu celelalte văzute pe drum, era cea mai mare de până acum. O casă modernă cu două etaje, ridicată chiar în mijlocul plantației de arbori de cauciuc, ceva ce Jun nu s-ar fi așteptat să vadă aici. Curtea din față avea o mică grădină de legume cu produse cultivate în casă. Vițele de păstăi înaripate urcau pe un spalier din bambus împletit, iar un rond cu flori dădea locului un aer viu și primitor.

- Toate astea sunt ale tale? Întrebă Jun, cu greu crezând ce vedea. În spatele casei, plantația de arbori de cauciuc se întindea cât vedeai cu ochii. Iar mai departe era un centru de colectare a latexului, nu un adăpost improvizat, ci o clădire solidă și bine făcută.

- E a mamei mele.

- Wow, mama ta e bogată rău, murmură Jun, uimit. Deci așa arată o adevărată regină a plantațiilor de cauciuc...

- Vrei să fii noră-n casă? Întrebă Sorn, abia abținându-se să nu râdă.

Jun întoarse brusc capul, prefăcându-se interesat mai degrabă de câinele mare, alb, de rasă mixtă, care venise să-l întâmpine.

L-a urmat pe Sorn în casă, în timp ce Thanu s-a abătut spre lateral. O femeie din Myanmar, care lucra de ani buni ca menajeră, a ieșit să-i întâmpine. S-a simțit vizibil tulburată când Sorn i-a zâmbit politicos. Toată lumea știa că fiul cel mare al casei revenea foarte rar. Pe vremuri, când încă locuia aici, își petrecea majoritatea timpului în plantație și se întorcea acasă doar seara, arătând cu totul altfel față de domnul elegant de acum.

- Așteaptă-mă aici. Revin imediat.

- Unde te duci? Întrebă Jun, imediat. Fiind într-un loc necunoscut, nu prea avea chef să rămână singur. Dacă îl vedea cineva și-l confunda cu un hoț?

- Mă duc să mă urinez. Sau vrei să vii să mi-o ții?

Replica i-a adus un pumn în braț.

Ce naiba are Phi Sorn azi? Numai aluzii face...

În timp ce-l aștepta, Jun s-a plimbat prin living, studiind împrejurimile. Mobilierul era destul de standard, canapea, masă, câteva scaune în plus și un televizor uriaș. Ochii i-au căzut pe o fotografie de familie înrămată, agățată pe perete. Un tată, o mamă și doi fii. Acum că se gândea mai bine, familia lui Sorn părea caldă și normală, exact ca orice altă familie obișnuită.

- Unde-i ticălosul ăla de, Sorn? O voce de femeie l-a făcut pe Jun să tresară. S-a întors și a văzut o femeie mai în vârstă, încă în putere și plină de energie, intrând în casă în hainele de lucru, probabil venită din plantație. Thanu era chiar în spatele ei. Trebuia să fie mama lui Phi Sorn. Părea puțin mai în vârstă decât în pozele de familie, dar trăsăturile i se recunoșteau ușor.

- Probabil e în baie, răspunse Thanu pe tonul lui obișnuit, plat.

- Și cine-i tânărul ăsta? A venit pentru un job? A făcut programare cu Nui? Hei, Nu, du-te și cheamă-l pe Nui, spune-i că e cineva pentru interviu!

Jun n-apucase nici măcar să proceseze ce se întâmplă, că femeia deja trăsese concluziile. A zâmbit forțat și a dat repede din mâini, încercând să explice.

- Nu, nu, nu e asta! Sunt Nong-ul lui Phi Sorn. Uh... Buna ziua, mătușă.

- Aaa! Păi de ce n-ai zis de la început? Bine ai venit, bine ai venit! Hai, stai jos!

L-a poftit pe canapea și a strigat după una dintre angajate să aducă băuturi și gustări.

Între timp, Thanu dispăruse deja pe nesimțite, lăsându-l pe Jun singur cu femeia mai în vârstă. Stătea acolo, atât de tensionat încât simțea că și fesele îi erau încordate. Neștiind ce să facă, continua doar să zâmbească stânjenit.

Apoi, își aminti brusc ceva. Își luă repede rucsacul și scoase o pungă ușor turtită cu siumai și chifle Char Siu Bao, pe care le împachetase de la magazinul tatălui său.

- Am adus astea de la magazinul tatălui meu. S-au cam turtit în rucsac, dar promit că sunt delicioase! Vă rog să le gustați, Khun mătușă. Jun îi întinse punga cu ambele mâini, în semn de respect. Femeia zâmbi și primi mâncarea cu un chicot discret.

- Ei, dar ce băiat politicos! Copiii din ziua de azi pot fi chiar drăguți, nu? Și cum ai ajuns aici cu Sorn? Nu au venit și Thai și Champ cu tine? De obicei, sunt lipiți unul de altul, toți trei.

- Nu, de data asta am venit doar eu. Răspunse Jun cu un zâmbet.

- Și ai mâncat deja? „Nu” a adus o porție de orez cu porc

 crocant? E de la un loc grozav. E preferatul celor doi uriași.

Jun deduse că „cei doi uriași” erau Sorn și Thanu. O poreclă destul de potrivită, având în vedere cât de impunători erau.

- Am mâncat deja, mulțumesc. Dar dumneavoastră, Khun mătușă?

- Eu mănânc abia pe la patru, așa fac de obicei, răspunse ea.

- Și tu cu ce te ocupi acum? Mai ești la facultate sau ai început să lucrezi?

- Sunt în anul patru la facultate. Momentan fac practică la aceeași firmă unde lucrează și Phi Sorn. Răspunse Jun, ca și cum ar fi fost într-un interviu oficial, dar tensiunea de mai devreme începuse să se risipească. Femeia continua conversația cu o naturalețe care îl făcea pe Jun să nu se plictisească nici măcar o clipă.

În cele din urmă, Jun află că numele ei era mătușa Boon, iar aceasta îi povesti totul despre terenurile pe care se aflau. Fusese moștenit din generație în generație, de la stră-străbunici până la bunicul ei, apoi extins de Khun Kanin, tatăl lui Sorn și Thanu. De-a lungul anilor, acesta îl transformase într-o plantație vastă de arbori de cauciuc, cumpărând mai multe loturi în districtul lor și în cele vecine, ajungând să dețină zeci de rai de pământ. Și asta nu era tot, Sorn și Thanu începuseră să investească și în plantații de palmieri pe terenurile recent achiziționate, extinzându-și și mai mult moștenirea.

Nota💚 – Boon: Un nume care înseamnă „merit” sau „fapte bune” în thailandeză.

Pe parcursul a trei generații, familia Kulphithan strânsese peste o sută de rai de teren, devenind cunoscuți drept proprietari bogați, dar modești, ai regiunii. Kanin Kulphithan se căsătorise cu Wandee, fiica unui director de școală primară, și împreună avuseseră doi fii, amândoi moștenind constituția robustă a tatălui și trăsăturile tăioase ale mamei, ceea ce îi făcea pe amândoi greu de abordat. Numele lor? Phlaengsorn și Khantanu Kulphithan.

Tocmai când mătușa Boon își încheia povestea, o voce zgomotoasă răsună în toată casa.

- Ugh, ce cald e! Am mers doar până la piață și simțeam că mi se topește spatele!

Jun se întoarse spre sursa vocii și rămase uimit. Femeia semăna izbitor cu mătușa Boon. Era plinuță, dar se mișca energic, cu o grație neașteptată. În acel moment, Sorn coborî și el de la etaj, îmbrăcat în haine curate. Așa că de-aia întârziase , făcuse un duș.

- Mamă!

- Vai, nesimțitule! Cum îndrăznești să-ți gâdili mama?! Mustrarea fusese însoțită de râsete, în timp ce Sorn, Sorn cel serios și intimidant, se apleca și îi dădea un pupic zdravăn mamei lui pe obraz.

Jun era complet năucit.

Stai puțin... deci femeia cu care am vorbit eu nu e mama lui?!

Sorn se întoarse spre el cu un zâmbet șmecher.

- Ai Jun, ea e mama mea. Mamă, el e Jun, Nong-ul lui Phi Thai, cel despre care ți-am povestit.

Jun se îndreptă imediat.

- Bună ziua. Dar înainte să poată procesa totul, privi cu ezitare spre femeia în vârstă de lângă el.

- Atunci... Khun mătușă nu e mama ta?

Înainte ca Sorn să poată răspunde, femeia izbucni în râs.

- Ai crezut că sunt mama lui Sorn? Hahaha! Ei bine, n-ai greșit chiar de tot, dar mai degrabă sunt bunica lui, spuse ea, râzând în continuare.

Adevărata mamă a lui Sorn îi primi wai-ul lui Jun cu un zâmbet cald, care îl făcu să se simtă imediat în largul său.

- Și? Despre ce te-a interogat Mae Thao, Nong Jun? îl tachină ea.

- Nu poate rezista băieților frumoși, mereu îi trage de limbă. Chipul ei putea părea severă, dar vocea era blândă, mai ales când se adresa cuiva mult mai tânăr decât fiul ei. Asta îi alungă lui Jun restul emoțiilor.

Nota💚 – Mae Thao: înseamnă, bătrână sau bătrână doamnă, în thailandeză. (Mae) = mamă. (Thao) = bătrână. Se referă la persoane în vârstă, într-un mod respectuos sau ușor glumeț.

Jun, încă încercând să-și adune gândurile, reuși în cele din urmă să înțeleagă, Mae Thao, sau mătușa Boon cum o numise el, era de fapt bunica maternă a lui Sorn. Iar mama adevărată era Khun Wandee, cea care abia sosise acasă. Asta explica de ce cele două femei semănau atât de mult, nu doar la față, ci și ca structură.

- Chiar am crezut că Mae Thao e mama ta. Mă întrebam de ce arăta atât de diferit față de poza de familie din sufragerie. Îi spuse Jun lui Sorn, în timp ce acesta îl conducea spre camera lui.

- Are sens. Dacă mama mea ar mai îmbătrâni puțin, probabil ar arăta exact ca Mae Thao. Spuse Sorn cu un ridicat din umeri, apoi îl privi pe Jun.

- Faci duș mai întâi sau vrei să te odihnești puțin?

În loc de răspuns, Jun dispăru în baie pentru o clipă. Se auzi un zgomot de tras apa, apoi ieși din nou.

- Unde te duci?

- Mă duc să verific plantația de palmieri. Am zis să trec și pe la unchiul Nui, el o ajută pe mama să gestioneze treburile.

- Vin și eu! zise Jun, cu ochii strălucind de entuziasm la gândul că va vedea în sfârșit o plantație adevărată de palmieri.

- E cald. Ești sigur că reziști?

- Normal! M-am pregătit pentru asta. Spuse Jun, scotocind în rucsac și scoțând un maiou, pe care îl îmbrăcă pe loc. Nu uită să înhațe pălăria văzută mai devreme în dulapul lui Sorn și și-o trânti pe cap. Fugi în baie și își schimbă pantalonii lungi cu niște pantaloni scurți, complet echipat de aventură.

- Tu... Sorn rămase fără cuvinte. În cele din urmă, deschise dulapul, scoase o jachetă pe care o purta de obicei în plantație și i-o aruncă lui Jun.

- Pune asta pe tine. În plantație sunt insecte. Dacă faci vreo reacție alergică, o să fie dezastru.

Jun, cu jacheta prea mare pe el, îl urmă pe Sorn la parter. Mae Thao nu mai era nicăieri, Sorn zise că, probabil, plecase la clubul seniorilor, cum făcea de obicei. Între timp, Wandee, mama lui Sorn, gătea ceva în bucătărie, iar mirosul delicios umplea întreaga casă.

- Facem Kaeng Som Or Dhib azi, Sorn. Mătușa Noi ia adus , așa că l-am făcut cu creveți.

Nota💚(Kaeng Som) – un curry thailandez acrișor, preparat de obicei cu tamarind, pește sau creveți și legume. (Or Dhib) – o legumă cu gust acrișor, folosită frecvent în curry-urile thailandeze. Tulpinile tinere ale plantei sunt comestibile, iar frunzele mari seamănă cu urechile de elefant.]

Jun se apropie de oală, unde curry-ul fierbea mocnit. În timp ce mama și fiul discutau, el luă curajos un polonic și scoase câteva legume din zeamă, curios să vadă ce era acolo. Wandee îl privi și zâmbi cu blândețe la vederea curiozității băiatului de oraș.

- Nong Jun, ai auzit de tulpinile tinere de ureche de elefant? În regiunea centrală li se spune Koon. Seamănă cu taro, dar nu sunt la fel. Se folosesc mai ales în curry-urile acrișoare – au o textură crocantă și nu au un gust aparte, dar absorb foarte bine aroma mâncării.

Femeia îi explică cu amabilitate, apoi îi oferă o linguriță de curry să guste. Îl întrebă și dacă suporta mâncarea picantă, menționând că fiul ei avea o toleranță extrem de mare la iute.

- Mănânc picant fără probleme, răspunse Jun cu încredere.

- Mai bine îi faci un castron separat, mamă, interveni Sorn, râzând. Data trecută, când a mâncat Kua Kling-ul meu, aproape a murit – gâfâia ca un câine vagabond în caldura.

Jun îi aruncă o privire tăioasă, aproape dând ochii peste cap, ceea ce o făcu pe Wandee să izbucnească în râs.

    💚💚💚

Sorn scoase camioneta veche a familiei – mașina destinată muncilor agricole. Aveau trei vehicule: un SUV cu șapte locuri, al lui Thanu, o berlină pentru mama lor și această camionetă ponosită, care părea să fi trecut printr-un război. Deși ruginită, motorul încă mergea bine. Pentru drumurile scurte, foloseau de obicei scuterele.

Jun își suflecă mânecile până la coate, încercând să nu moară de cald. Acceptase să poarte geaca cu mânecă lungă doar de teamă să nu fie înțepat de vreo insectă. Nu știa ce creaturi ar putea găsi prin plantație, așa că mai bine să fie precaut.

Camioneta hurducăi zdravăn când Sorn schimbă viteza și apăsă accelerația, aproape trimițându-l pe Jun cu capul în bord. Felul în care manevra volanul și conducea prin denivelările drumului arăta cât de bine își cunoștea locurile natale. N-avea nevoie de GPS – știa exact unde se află.

- Tot terenul ăsta e al mamei tale? Strigă Jun peste zgomotul motorului, pentru că nu aveau aer condiționat și geamurile erau complet deschise pentru ventilație.

- Da. De la colțul ăla până în capăt – totul e al familiei mele.

- Wow, chiar sunteți bogați... Deci când ai zis că mă duci la omakase, chiar vorbeai serios.

După vreo douăzeci de minute de mers, ajunseră la o intrare îngustă, abia suficientă pentru un camion cu șase roți, folosit pentru transportul recoltei de palmieri. Drumul accidentat făcea camioneta să se zguduie din toate încheieturile. După încă zece minute, zăriră două motociclete parcate. Sorn opri lângă ele și coborî să salute un bărbat de vreo cincizeci de ani, care tocmai stătea de vorbă cu Thanu.

- Bună ziua, unchiule Nui, spuse Sorn, făcând o plecăciune respectuoasă. Bărbatul era îmbrăcat într-o cămașă în carouri cu mânecă lungă, bocanci plini de noroi și o pălărie cu boruri largi care-l proteja de soare. Tricoul i se lipise de spate, ud leoarcă de la căldură. La auzul salutului, zâmbi larg, îi dădu o palmă prietenoasă pe umăr nepotului, apoi îl privi curios pe Jun, care îl salută politicos. Unchiul Nui îi întoarse gestul, deși nu-și ascunse uimirea față de acest tânăr arătos.

- Jun, el e unchiul Nui, ajutorul mamei mele. Unchiule, el e Jun, Nong-ul meu.

- Aha, deci el e băiatul despre care spuneai că vine cu voi?

- Exact. Cum e situația cu palmierii?

- Trebuie să ne asigurăm că muncitorii udă și fertilizează cum trebuie. Dacă nu ne ocupăm acum, mai târziu o să fie probleme. Tocmai îi spuneam lui Thanu că ar trebui să punem oamenii să taie iarba, e prea mare, abia mai poți trece pe aici.

Cu asta, unchiul Nui începu o discuție lungă cu Sorn și Thanu, timp în care Jun profită să exploreze zona.

Se depărtă un pic, dar avea grijă să-l vadă în continuare pe Phi Sorn, ca să nu se rătăcească. Își făcu și câteva poze. Cum era singur, folosi o piatră ca suport pentru telefon, setă un cronometru și alergă repede în locul ales. Dar când verifică rezultatele, unele poze îi tăiaseră capul, altele picioarele, iar câteva nu erau deloc centrate. Oftă frustrat.

- Vrei să te ajut? Mă pricep să fac poze bune, se oferă Thanu. Îl urmărea de ceva vreme pe băiatul adus de fratele său. Cum Phi Sorn era ocupat cu unchiul Nui, Thanu se hotărî să intervină, mai ales văzând cât de tare se chinuia Jun cu pozele.

- Ar fi grozav, Phi Thanu! Zise Jun, întinzându-i imediat telefonul. Se duse apoi să-și aleagă poziția în care credea că arată cel mai bine. Thanu făcu câteva cadre, dar nu era mulțumit de unghi. Fără să spună nimic, se mută într-un alt loc, știa că există fundaluri mult mai bune prin apropiere.

- Stai aici, îi arătă Thanu un punct, iar Jun se conformă.

Atunci se activă în el spiritul de model din anul doi de facultate. Trase ușor geaca de pe un umăr, dezvăluindu-și pielea albă și mușchii tonifiați. Poza din profil ieșise neașteptat de bine, chiar și Thanu, în sinea lui, recunoscu că băiatul avea un farmec aparte. Pălăria, care părea inițial cam aiurea, căpătase un aer cool și nonșalant când era purtată de cineva cu o înfățișare ca a lui Jun, într-un fel, se potrivea perfect.

Thanu lucrase cândva ca fotograf. Pe atunci, era încă în căutarea inspirației și accepta diverse joburi ca independent. După ce tatăl său a murit, totul părea să se năruie. S-a dedicat afacerii familiei și a rămas alături de mama lui. Deși renunțase de mult la fotografie, când Jun i-a văzut pozele, n-a putut să nu-l laude.

- Phi, ești incredibil de bun la făcut poze! Îmi place la nebunie asta. Ai reușit să faci o plantație de palmieri din sud să arate ca aleile cu palmieri din Hollywood. Complimentele tânărului nu mai conteneau. Avea atâtea poze care-i plăceau, încât și după două luni mai avea ce posta. Thanu îl dusese peste tot, știind exact unde erau cele mai bune unghiuri și cadre.

- La câțiva metri în față e un pârâu. Vrei să-l vezi?

- Da! Sigur că da! Răspunse Jun cu entuziasm, sărind imediat pe spatele motocicletei lui Thanu când acesta a tras lângă el.

Pe partea cealaltă, Sorn era atât de prins în conversație încât uitase complet de micul buclucaș. Doar că la un moment dat zări spatele lui Jun, plecând pe motocicleta lui Thanu spre capătul plantației. Enervat, se întrebă de ce plecase fără să zică un cuvânt. Iar frate-său juca perfect rolul de „ghid local de nota zece”, ducându-l pe Jun peste tot fără să ceară voie.

Chiar și când soarele începea să apună, nu era nici urmă de ei. Semnalul slab făcea imposibil să-i contacteze, uneori suna, alteori nu. Fără altă opțiune, Sorn porni cu mașina în căutarea lor. Dar când ajunse la pârâu, nu erau acolo.

🔹️Unde naiba l-a dus idiotul ăla pe Jun...?

    💚💚💚

- Tipii ăștia adoră să prepare în secret lichior de țară. Ai încercat vreodată?

Thanu îl dusese pe Jun prin plantație până ieșiseră în zona unde locuiau muncitorii. Bărbații de acolo petreceau și beau încă de dimineață. Cum era nou-venit, Jun a fost întâmpinat imediat cu un pahar de băutură tare, cu un miros greu. A clătinat din cap, fie de ezitare, fie de teamă, nu era clar.

- Dacă e prea tare, pic din picioare… și Phi Sorn mă omoară.

- Ce-ți e frică? Sunt doar prietenii lui Phi, spuse Thanu zâmbind și dând din cap spre băutură, îndemnându-l să încerce. Jun ezită, dar până la urmă își făcu curaj și luă o înghițitură. Arsura îl lovi imediat, din gât până-n stomac.

- Ahhh!! E îngrozitoare! Ce gust are porcăria asta?! Fața i se strâmbă de parcă înghițise o explozie de regrete, iar localnicii izbucniră în râs, glumele lor în dialectul sudic fiind greu de înțeles, dar suficient cât să-l facă pe Jun să zâmbească printre grimase.

Și, pur și simplu, a fost ca și cum o ușă către latura sălbatică a lui Jun s-ar fi deschis larg. Băiatul de oraș, acum intrigat, mai luă o gură, dar apoi trecu înțelept la băutură „normală”, nu voia să leșine așa devreme. Thanu bău și el, dar doar câteva înghițituri mici, în timp ce discuta cu șeful muncitorilor despre plantație, mai aruncând și câte-o vorbă la întâmplare.

- E timpul să plecăm , Ai Jun. Probabil că Phi e deja în pragul nebuniei că nu știe unde ești, spuse în cele din urmă Thanu, când întunericul începuse să acopere vârfurile copacilor de cauciuc. Se lăsase atât de prins în conversație, încât uitase că era responsabil cu oaspetele fratelui său.

Când se întoarse să-l vadă pe Jun, la văzut clătinându-se, cu fața roșie și ochii grei de băutură. Când îl trase în picioare, băiatul se dezechilibră, dar reuși să stea, făcând cu mâna muncitorilor cu un zâmbet dulce și visător. La acel moment, gradul lui de conștiență era cam de 30% – înțelegea ce se întâmpla, dar reacțiile și gândirea îi erau vizibil încetinite.

Thanu îl urcă pe Jun pe motocicletă cu ajutorul unui muncitor, asigurându-se că e bine așezat. De îndată ce porni motorul, Jun îi încolăci instinctiv brațele în jurul taliei, ținându-se strâns.

Când ajunseră acasă, îl găsiră pe Sorn plimbându-se agitat.

 Thanu strigă spre el imediat:

- Ai Sorn! Hai să-l cari pe copilul tău!

Nici n-a apucat să repete. De cum l-a văzut, Sorn a și sărit, vizibil stresat de cât lipsiseră. Când a dat cu ochii de Jun, beat criță și duhănind a alcool, primul impuls a fost să-i tragă o palmă lui Thanu.

- Unde naiba l-ai dus?! Tună Sorn, cu furia mocnind în priviri.

- La Jak și băieții, să stea cu ei, răspunse Thanu, relaxat.

- L-ai dus să bea și nu v-ați obosit să-mi spuneți?! Și nici măcar nu v-ați ridicat nenorocitele de telefoane! Data viitoare, nu vă mai obosiți să cărați un telefon, aduceți în schimb o cărămidă! Ar fi trebuit măcar să mă anunți unde îl duci! Îți dai seama măcar ce s-ar fi putut întâmpla dacă ceva nu mergea bine?! La dracu’!

Thanu abia apucă să proceseze cearta, că urechile deja îi țiuit de urletele fratelui. Fără alte discuții, Sorn îl târî pe Jun sus. Din fericire, băiatul mai putea merge cât de cât, așa că nu trebuia cărat complet.

- Ughhh, de ce țipi așa, Phi? Se bosumflă Jun, cu fața strâmbă din cauza ceții alcoolului, vocea lui îngreunată întrebându-l pe cel care-l trântise nu chiar blând pe pat. Tot ce primi în schimb a fost respirația grea a lui Sorn, care încerca să-și înghită frustrarea.

- Iar ești supărat... Mereu țipi, mereu ești nervos. Bătrân morocănos... hehe. Băiatul beat se legăna, arătând spre el cu un deget acuzator, dar zâmbind caraghios.

- Nici nu mai știu ce să-ți mai zic, Jun. oftă Sorn adânc.

- Oriunde te duce cineva, tu te duci. Orice ți se spune, faci. Nici nu te gândești la tine. Ai fost plecat cu Ai Nu jumătate de zi și nici măcar nu te-ai gândit să-mi dai un telefon. A trebuit să plec să te caut, panicat că poate ai căzut într-un șanț pe undeva. Frate-miu o fi cunoscând locurile, dar asta nu înseamnă că trebuie să ai încredere oarbă în el. Și uite-te la tine acum, beat turtă, ca un câine vagabond.

- Wooooo, urlă teatral Jun imediat ce Sorn termină de vorbit

Enervat, bărbatul mai în vârstă îi apucă fața și-l mușcă ușor de obraz, apoi începu să-l dezbrace, ca să-l spele măcar un pic. Dar Jun se împotrivi, ținându-și hainele strâns.

- Toate astea le faci pentru că îți pasă de mine, nu-i așa? Aha... Îți pasă, recunoaște... mormăi Jun, vocea lui îngroșată de alcool căpătând un ton jucăuș. Era un obicei prost al lui, când se îmbăta, devenea și mai greu de suportat. Dar în același timp, era sincer. Vroia cu adevărat să știe: Sorn chiar se comporta așa pentru că îi păsa? Sau doar de frica lui Hia Thai, ca să nu creadă că nu are grijă de el?

- Dacă nu mi-ar păsa, crezi că te-aș certa așa, idiotule?

- Ugh... Phi Sorn doar iubește să mă certe... bombăni Jun, scoțând un oftat teatral și ridicând brațele ca să-l ajute să-i scoată maieul.

- Sigur că da, pentru că ești al naibii de încăpățânat. A ripostat Sorn.

- Dacă ți s-ar fi întâmplat ceva, unde naiba aș fi putut să găsesc un alt puști ca tine pe care să-l întorc? Există un singur puști pacoste ca tine în toată lumea asta blestemată.

Tot ce avusese pe suflet i se revărsa acum în valuri de reproșuri și griji amestecate. Încă simțea strânsoarea aia în piept, de când se urcase în mașină ca să-l caute.

Îl căutase peste tot, convins că Thanu doar îl dusese să viziteze plantația și, poate, piața. Dar când întrebase în stânga și-n dreapta, nimeni nu-l văzuse pe Thanu în zonă. Nici prin cap nu-i trecuse că frate-său, în loc de bun venit, îl dusese direct la Jak, adică la bârlogul muncitorilor care beau de dimineață.

Jun tăcuse o vreme, atât de mult, încât Sorn chiar crezuse că a adormit. Dar apoi, din senin, vocea băiatului se auzi din nou:

- Chiar dacă mereu mă cerți... tot îmi placi.

Sorn, care era în genunchi și se chinuia să-i scoată adidașii, ridică privirea. Ochii încețoșați ai lui Jun erau deja ațintiți asupra lui. Apoi, zâmbi încet.

- Da, da, am înțeles. mormăi Sorn. Dar o idee îi răsări brusc, așa că decise să profite de moment. Se zicea că, dacă vrei să afli ce gândește cu adevărat cineva, întreabă-l când e beat.

- Am o întrebare pentru tine.

Se opri o clipă, uitându-se atent la Jun, apoi continuă:

- Ai zis că mă placi mai mult decât înainte... Dar mă placi cât pe Ai Thai și Ai Champ?

Jun oftă scurt și dădu din cap cu putere, atât de brusc că i se zburliră bretonul.

- De data asta vorbesc serios. Nu doar mai mult decât înainte, chiar îmi placi, Phi Sorn.

Cuvintele se lăsară grele în aer, ca o tăcere care nu voia să plece.

Jun se aplecă ușor în față, țintindu-l cu privirea. Ochii lui Sorn erau ca niște fântâni adânci, atât de întunecate că nu puteai vedea fundul. Oricât încercase Jun, bărbatul nu lăsa niciodată nimic să se vadă. Niciun sentiment, niciun indiciu.

- Ți-am zis că îmi placi. șopti Jun.

- Acum zi și tu ceva. Răspunde-mi.

Sorn rămase mut, surprins de mărturisirea neașteptată. Își întoarse fața, evitând privirea insistentă a băiatului, dar Jun nu-l lăsă. Îl apucă de cămașă cu ambele mâini, trăgând de ea cu disperare.

- Ți-am zis că te plac! Zi-o și tu! Hai, repede, vreau să aud! se văicărea Jun, scuturându-l ca un copil răsfățat.

În altă zi, atitudinea asta i-ar fi adus o porție zdravănă de ceartă, poate chiar și o palmă ușoară. Dar felul în care Jun îl implora, cu ochii umezi și atât de sinceri, îl lăsă pe Sorn complet descumpănit.

- Du-te și te spală. Dormi. Ești prea beat. Spuse Sorn într-un final, cu o voce calmă, dar greu de descifrat. E beat, își zise. Doar de aia vorbește așa. Dacă ar fi treaz, n-ar zice nimic din toate astea.

...

- Îmi placi. zise Jun din nou, mai încet, dar cu aceeași hotărâre.

...

Oricine altcineva ar fi spus ceva înapoi până acum. Ar fi fost mai simplu să-i răspundă, mai ales că în ultima vreme se apropiaseră tot mai mult. Nu mai era doar obișnuință, inimile lor începuseră să bată în același ritm, aproape imposibil de separat.

Dar în loc să-i răspundă, Sorn zâmbi ușor și-i ciufuli părul.

- Mulțumesc că mă placi.