CAPITOLUL 20

Ziua de filmări se încheiase cu succes. Pawit îl invitase la cină, dar, pentru că managerii lor erau îngrijorați de un nou scandal, Armin refuză în cele din urmă.

Armin stătea în mașină, cu Janine la volan. Pe drum, managera lui îi povesti despre un alt job.

– M-am zbătut enorm ca să-ți obțin acest rol. Îmi pare rău că e așa pe neașteptate. Actorul original a fost înlocuit din cauza unui scandal. E doar o filmare de o zi; un rol mic, doar câteva minute pe ecran, dar este un rol proeminent. E un film de epocă, genul cu vânătoare de fantome. Îți trimit scenariul diseară. Aruncă o privire.

Pe scurt, era un rol secundar.

– Și ce o să joc? O fantomă?  întrebă Armin, jucându-se pe telefon.

– Gândește-te la un „mama-san” (o madamă sau gazdă).

– Poftim?

– Hai, nu e ca și cum n-ai mai jucat astfel de personaje. De fapt, vor un bărbat chipeș. Au spus că dacă ai avea fizicul și chipul lui Narin, ar fi perfect. Îl știi pe Narin, modelul, nu?

– Bineînțeles. Chiar l-am văzut zilele trecute.

– Exact! Te-am propus cu toată încrederea. Fizicul tău nu e o problemă, dar fața… acolo va interveni magia machiajului.

– Auzi la tine! Ce nu-i frumos la fața mea?

– Dragule, știu că ești frumos de mult timp. Dar în această industrie, cine nu e? Aspectul nu e totul; farmecul și talentul sunt mult mai importante.

Janine aruncă o privire spre Armin, care stătea cu bărbia sprijinită în palmă, privind pe geam. Nici ea nu înțelegea cum de cineva se putea schimba atât de mult. Nu la înfățișare, ci în aură. Nu-l cunoștea prea bine înainte, dar Armin din serialul anterior și Armin de acum erau complet diferiți.

Gândindu-se la acel apel de la bărbatul care cerea pozele – cele scandaloase – era cât pe ce să izbucnească în râs. Era curioasă să-i vadă reacția după ce le-ar fi văzut. Chiar și ea roșise uitându-se la ele. Și nici nu mai voia să-și amintească de crop top-ul de zilele trecute! Janine nu se putu abține și zise:

– Știi ce e sex appeal-ul?

– Bineînțeles, de ce n-aș ști?

– Asta ai tu.

– Spus așa direct mă faci să roșesc,  se prefăcu Armin, începând să-și răsucească jucăuș tricoul și afișând o expresie rușinată.

– Exact din cauza asta nu vreau să te laud. Termină cu teatrul!  răspunse Janine tăios. Lângă ea se auzi un chicot.

– Dacă îl vrei atât de mult pe Narin, de ce nu-l iei pe el să joace?

– Are programul plin. Am auzit că e la Săptămâna Modei, în străinătate.

Armin încuviință. Privea pe geam, până când zări un magazin de plante.

– Janine, încetinește. Lasă-mă să opresc un minut să cumpăr o plantă din acel magazin.

– Bine! Fac o întoarcere.

– OK.

Văzând magazinul, se gândi la camera spațioasă a cuiva. Se întrebă dacă lui Thada i-ar plăcea o plantă ca aceea.

...

Pe măsură ce ziua se transforma în noapte, un lounge din inima cartierului de afaceri al orașului fusese rezervat privat pentru întreaga seară. Înăuntru se aflau doar un barman și un tânăr cu mânecile cămășii suflecate, așezat pe un scaun de bar. Acel bărbat era Thada.

Bea de aproape o oră, mintea lui reluând imaginea cu cineva zâmbindu-i, apoi aceeași persoană rostind în somn un nume misterios, într-un ciclu repetitiv.

Sunetul pașilor care se apropiau din spate nu-l trezi. Persoana se apropie până când Thada simți o mână atingându-i ușor umărul.
– Scuze că am întârziat. Plec mâine, așa că am avut multe pregătiri.

Narin se așeză pe scaun și se întoarse către barman.

– Un Cosmopolitan, te rog.

Chipul lui frumos se întoarse către bărbatul care bea în tăcere lângă el. Chiar și cu expresia impasibilă, Narin, care îl cunoștea de atâta timp, îi recunoscu imediat starea.

– Nu te simți prea bine în seara asta, nu-i așa?

– ...

– Lasă-mă să te ajut în seara asta,  degetele subțiri ale lui Narin atinseseră mâna lui Thada, care odihnea pe tejghea.

– Ai venit, în sfârșit, să mă vezi.

Vocea lui Thada rămase rece. Narin își retrase repede mâna.

– Plec în străinătate pentru câteva zile. În plus, îți aparțin. Ar fi fost greșit să prelungim asta, nu-i așa?

– Mă gândeam că, dacă nu veneai diseară, aș fi venit eu la tine acasă.

– Nu știam că ți-a fost atât de dor de mine,  zâmbi Narin, apoi își coborî privirea. Zâmbetul părea tot mai forțat.

– Am ceva important să-ți spun.

– Apropo, a trecut ceva timp. Cum ai fost?

– Nu schimba subiectul,  privirea lui Thada se ascuți, fixându-l.

Totuși, Narin doar îi mulțumi barmanului și gustă din băutura roz.

– Mmm, nu-i rea. N-am mai băut împreună de mult, nu?

– Rin...

– Data trecută, dacă-mi amintesc bine...

– Narin, ascultă-mă!

– Nu vreau să ascult!  vocea lui Narin era mai tare ca de obicei. Ridică paharul și-l dădu peste cap.

– Știai că ziua asta va veni.

– Da, știam. Am știut tot timpul. Dar lasă-mă să mă mint puțin mai mult. Doar puțin, te rog.

Thada îl privi cum încerca să-și ascundă chipul. Înțelesese tot. Tânărul făcu semn barmanului să plece, apoi închise ochii și inspiră adânc.

– De când simți așa pentru mine?

Inima lui Narin tresări.

– Eu... nu...

– Nu mai contează, pentru că azi am venit să vorbim despre asta.

La auzul cuvintelor, expresia șocată a lui Narin se schimbă instantaneu.

– Nu mai contează? Spui că sentimentele mele nu contează? Știi cât timp a trebuit să le ascund? Din cauza regulilor tale stupide, pentru că totul trebuia să se termine în clipa în care dezvoltam sentimente pentru tine.

– Sex în schimbul unei singure achiziții. Condiția a fost fără iubire. Asta a fost înțelegerea de la început, și eu mi-am ținut partea.

– Și dacă tu încălcai regula? Dacă simțeai ceva pentru mine?

– Eu am făcut regulile, și tu nu ești primul.

– Asta e adevărat,  râse Narin amar, apoi ridică privirea. Își închise ochii, încercând să-și stăpânească emoțiile. 

– Doar că am sperat prostește că, într-o zi, ai putea să mă placi

 Își deschise ochii, privirea acuzatoare. 

– Thada, ești cu adevărat lipsit de inimă.

– Nu e adevărat,  spuse Thada, turnându-și alt whiskey.

Se lăsă tăcerea. Unul bea în tăcere, celălalt înghițea greu, încercând să-și țină vocea sub control, cu inima frântă.

– Din cauza lui Armin, nu-i așa?  vocea lui Narin era răgușită.

– Da.

Nu se înșelase. Un zâmbet amar îi apăru pe buze. Narin își întoarse scaunul cu fața spre Thada.

– L-ai urmărit atât de mult. Nu mult după ce am făcut înțelegerea, am bănuit ceva din frecventele rapoarte ale secretarului tău, dar pentru că nu ai acționat, n-am dat importanță. De ce, brusc, ai vrut să-l cunoști?

– ...

– Spune-mi. Oricum plec. Nu vreau să plec cu întrebări în suflet.

– Nu e treaba ta.

Narin râse scurt, autoironic

– Ești incredibil. Așa de perfect în felul tău. Meriți fiecare bănuț,  murmură el, închizând ochii și clătinând ușor din cap înainte de a trage aer în piept.

 – Bine, ar trebui să plec.

Se ridică, se aplecă și îl sărută ușor pe obraz, un fel de rămas bun. Thada nu îl privi. Văzând asta, Narin făcu un pas înapoi, dar înainte să plece, se întoarse.

– Putem rămâne prieteni, nu-i așa?

– Voi continua să-ți susțin cariera în mod corespunzător.

La auzul răspunsului, modelul se întoarse. În cele din urmă, lacrimile îi veniră.

– Sper să găsești și tu ceea ce am găsit eu...

– Ai grijă de tine.

Se terminase. Thada simți o ușoară ușurare.

Știa că faptele sale puteau părea crude, dar în astfel de relații, sentimentele erau interzise. Toți partenerii lui anteriori știau asta, dar niciunul nu se împotrivise.

Toți fuseseră seduși de lucrurile mici – gesturile din pat, grija, faima și averea pe care le-o oferea. Crezuse că Narin era diferit, dar în cele din urmă, era la fel ca ceilalți.

Ar fi fost mai bine dacă tânărul nu și-ar fi mărturisit sentimentele în seara aceea. Dacă n-ar fi făcut-o, poate că ar fi putut rămâne prieteni după ce totul se încheia.

Thada oftă din nou, apoi își ridică telefonul și își sună secretarul, interesându-se de progresul legat de chestiunea care îl tulbura cel mai mult.

– Ei, vreo noutate?

– (Domnule, nici n-a trecut o zi.)

– Și ce dacă?

– (Înțeleg, domnule, dar dacă mi-ați putea oferi puțin mai mult timp…)

– N-ai făcut suficient efort. Aveți oameni în echipă, de ce nu puteți găsi o singură persoană?

– (Atunci o să cer plată suplimentară pentru echipă.)

– Bine, dar găsiți persoana cât mai repede posibil.

– (Da, domnule. Voi face tot ce pot.)

Închise. Știa că ceea ce făcea părea aproape inutil. Dar gândul că trebuie să găsească acea persoană îl făcea neliniștit.

Thada reflectă la întrebarea pe care i-o pusese cel care plecase mai devreme: de ce se decisese brusc să intre în viața lui Armin, după ce până atunci doar îl observase de la distanță?

Poate că fusese prestația lui Armin din acea zi. Părea diferit, în special realismul din scena morții pe care o jucase la filmare, în rolul Prințului al Cincilea. Scena aceea rămăsese profund întipărită în memorie, într-un mod tulburător. Durerea inexplicabilă și neliniștea pe care i le stârnise îl lăsaseră agitat și neliniștit. Fără să-și dea seama, se trezise stând în parcul de vizavi de apartamentul lui Armin.

Deși intenția lui fusese doar să observe de la distanță, odată ce-l cunoscuse, se trezise tot mai implicat.

Deodată, telefonul de pe tejgheaua barului se lumină.

„Min Min”

Numele pe care i-l dăduse îi smulse mereu un zâmbet. Întinse mâna spre apel, dar degetul i se opri. Pentru o clipă, se întrebă dacă nu cumva ar fi mai bine să revină la personalitatea lui obișnuită.

Ochii lui ageri priveau numele cu o privire rece, înainte de a întoarce ecranul telefonului cu fața în jos. Thada își bău restul de whiskey. În cele din urmă, se hotărî.

...

Pe cealaltă parte, Armin stătea întins, citind scenariul pe care i-l trimisese Janine. Deși era un scenariu finalizat, îl recitea cu atenție, sublinia, își nota idei și mâzgălea în caietul său. Își relaxă ochii, întinzându-se leneș. Avea de gând să se ridice și să repete, dar privirea îi căzu asupra unei mici plante în ghiveci de pe podea.

De ce nu-i răspundea la apeluri și nici nu-l suna înapoi?

Un ciocănit.

Armin ridică privirea și se duse să deschidă ușa.

În fața lui se afla persoana la care tocmai se gândise. Încă îmbrăcat în hainele de muncă, cu o mânecă atârnată peste sacou, expresia sa era la fel de impasibilă ca întotdeauna. N-ai fi știut că băuse, dacă nu l-ai fi mirosit.

– Oh, Thada. Miroși a alcool.

– M-ai sunat.

– Așa e. Vrei să intri?

– Nu. Am trecut doar să te văd.

– Oh,  Armin încuviință înțelegător.

 – Stai o secundă,  spuse, întorcându-se repede în cameră. Se întoarse cu planta în ghiveci pe care o cumpărase mai devreme.

 – Nu-i așa că e frumoasă? Am văzut un magazin de plante în drum spre casă și m-am gândit la apartamentul tău. M-am gândit că puțină verdeață ar fi frumoasă. Îmi pare rău dacă pare prea îndrăzneț. Dacă nu-ți place, eu…

– Nu, îmi place foarte mult. Mulțumesc,  spuse Thada, luând planta din mâinile lui Armin.

Armin se simți ușurat. Îi înmână ghiveciul persoanei de la ușă. Bine atunci.

– Um…

– Ah, în cazul ăsta, eu…

– Ce faci?

– Citesc un scenariu. Mâine am filmare, e cam pe fugă, așa că trebuie să repet mult, – răspunse Armin. Auzi un mic sunet în gâtul celuilalt, dar nu părea să aibă de gând să plece. Doar își înclină capul ușor și ridică o sprânceană întrebător.

– …

– Ceva nu e în regulă? 

 Îi văzu ochii tăioși fixându-l intens, dar tot nu spunea nimic.

– …

– Domnule Thada?

– … Succes. Sunt sigur că vei face treabă bună.

– Mulțumesc.

– …

Armin clipi de mai multe ori.

Ce voia să spună?

Se uită la cel care tăcuse îndelung, confuz, până când, în cele din urmă, acesta vorbi.

– Noapte bună.

– Oh, da. Noapte bună,  spuse Armin înainte de a închide ușa.

Oare era atât de beat? O să ajungă înapoi la el? Probabil că da.

Persoana de afară rămase privind ușa închisă, fără să-și întoarcă privirea. Până la urmă, nu întrebase cine era acel „Charlie”.

Se întoarse spre lift. Ochii săi pătrunzători priviră obiectul din mâna lui. Chipul celui care clipise de atâtea ori îi reveni în minte.

Colțurile buzelor tânărului se ridicară ușor, involuntar.
Adorabil.