Capitolul 1 ☆

    Shane nu știa cât de importantă era prima zi a noului an pentru alții, mai ales când aceasta marca începutul ultimul an de liceu, dar pentru el, nu era diferită de cele anterioare. De fapt, nu era diferită de oricare altă zi obișnuită, fără evenimente. Indiferent de zi, elevii trebuiau pur și simplu să-şi trăiască bine viața și să-și îndeplinească responsabilitățile. Acestea fiind spuse, nu se poate nega faptul că Școala Phadungphat, unde studia în prezent, a trecut printr-o schimbare majoră în acest semestru. Directorul Chanchana a ales să implementeze o nouă politică: anularea uniformei școlare. Unii au spus că directorul a fost progresist, în timp ce alții au crezut că vrea doar să îmbunătățească imaginea școlii. Oricare ar fi fost motivul, implementarea a fost adoptată și fără îndoială, a făcut ca școala să arate diferit. Elevi îmbrăcați în ținute colorate, cu coafuri alese de ei, exprimându-şi liber individualitatea fără să le pese de modul în care erau văzuți de ceilalţi, au invadat perimetrul școlii. Un grup de tineri în costume de dinozaur se plimba stângaci prin curte, în timp ce un alt grup îmbrăcat în concurenți Squid Game alerga pe balcon, urmărindu-se veseli unii pe ceilalți . Shane nu a simțit nimic pozitiv, dar nici negativ în legătură cu asta. Dacă cineva era entuziasmat, fericit sau chiar supărat în legătură cu noua politică, lui Shane nu-i păsa. Spera doar că aceste schimbări nu-l vor afecta personal. Nu avea așteptări mari în legătură cu acest an, își dorea doar să poată absolvii cu un GPA care să nu scadă sub rezultatele pe care le menținuse până atunci.

,,Shane, vino să mă vezi puțin. Există ceva despre care aş vrea să vorbesc cu tine.” Shane s-a uitat la ecranul telefonului său. Mesajul era de la Khru Than, profesorul care preda la școală doar de câțiva ani. Khru Than îl ducea adesea pe Shane la competiții academice, așa că cei doi erau destul de apropiați. Se putea spune că Shane era elevul său preferat. Tânărul s-a grăbit spre camera de depozitare. Da, biroul profesorului Khru Tan era în camera de depozitare, deoarece toate birourile din salonul profesorilor departamentului de matematică erau deja ocupate. Fiind cel mai tânăr dintre ei, Khru Tan a fost nevoit să folosească camera de depozitare ca birou. Iar asta a fost o sursă constantă de iritare pentru el de-a lungul anilor.

-Sunt al naibii de mândru de tine, Shane. Eşti un copil cu principii. Khru Tan chiar a bătut din palme când I-a văzut pe Shane intrând în camera de depozitare, purtând un tricou polo alb brodat cu logo-ul galben al şcolii şi pantaloni scurți bleumarin asortați. Tăietura din partea din față a tricoului îi scotea în evidență fața delicată şi curată ca a unui băiat de gimnaziu. Exista un grup mic de elevi în școală care aleseseră să nu folosească libertatea acordată de director și continuau să poarte uniforma școlară la fel ca înainte. Shane era unul dintre ei, dar nu dintr-o ideologie proprie.

-De ce spuneți asta? Pur şi simplu nu m-am deranjat să aleg alte haine. A răspuns Shane nonșalant. Dar lui Khru Tan nu părea să-i pese prea mult de răspunsul lui, mai degrabă era concentrat pe ceea ce voia să spună în continuare.

-Toată această politică de anulare a uniformei este un nonsens complet. Pur și simplu nu înțeleg de ce ar veni directorul cu ceva atât de superficial? Problemele structurale din sistemul nostru educațional nu sunt importante? Niciodată nu le-a abordat dar, a început să aibă fantezii despre această libertate superficială. Doar așteptați, veți vedea cu toții. Indiferent cât de liber și modern credeți că vă îmbrăcați acum, în cele din urmă, veți absolvii și veți deveni o rotiță fără valoare într-o țară care nu se va dezvolta, cine știe câți ani, de acum încolo.

-Deci, despre ce ai vrut să-mi vorbeşti, Khru? Shane l-a întrerupt rapid înainte ca Khru Tan să se enerveze și mai mult. Sincer, lucrul despre care Khru Tan voia să vorbească în prima zi a semestrului nu era atât de greu de ghicit.

-Ei bine, am o slujbă de meditator pentru tine, Shane. Iată, Shane nu se înșelase. Khru Tan câștiga adesea venituri suplimentare prin meditarea elevilor. Dar ori de câte ori programul lui devenea prea încărcat sau nu putea face față, îi dădea lui Shane câţiva dintre studenți. Dacă avea un beneficiu din asta sau nu, tânărul nu a îndrăznit niciodată să întrebe. El și Khru Tan făceau astfel de afaceri împreună de mai mult timp, dar în acest semestru lucrurile trebuiau să se schimbe. Shane avea deja un plan bine definit pentru el în acest an.

-Bine... Sunt în an terminal acum, Khru. Prefer să mă concentrez pe studiul pentru examenele mele. Sunt îngrijorat că nu voi primi bursa.

-Plătesc treizeci de mii de baht pentru această slujbă de meditații. Profesorul a intervenit imediat. Shane a înghețat.

 -Treizeci de mii? Serios, Khru?

-Da... și tot ce vor este să treacă testul. Atât! Banii nu-l puteau cumpăra pe Shane decât dacă erau suficient de mulți... A fost atât de tentat de bani încât nici măcar nu a întrebat de ce taxa de meditaţii era atât de mare. Dar în momentul în care a fost de acord și a întrebat pe cine va medita, toate planurile sale de a-și păstra viața neschimbată au fost aruncate pe fereastră. Pentru că, privind în urmă, Shane şi-a dat seama că în acel semestru, viața lui s-a schimbat complet din cauza acelei decizii. Tânărul stătea în faţa clasei 6/8, unde numărul opt fusese tăiat şi înlocuit cu cuvântul „ratat”. Instinctul îi spunea clar că ar trebui să se întoarcă, la Khru Tan şi să refuze slujba. Ceva din treaba asta pur şi simplu nu se așeza bine. În mod normal, Shane preda doar elevilor de gimnaziu, niciodată de liceu şi cu siguranță nu pe cineva din același an cu el. Și mai ales nu un elev dintr-o clasa inferioară... Dar o altă parte a instinctului său l-a îndemnat să meargă mai departe. La urma urmei, erau treizeci de mii de baht. Pentru un tânăr de optsprezece ani ca el... de unde altundeva ar putea obține atâția bani? Chiar dacă semestrul începuse doar de câteva ore, părea că elevii din 6/8,,Losers” reușiseră să-şi distrugă propria sala de clasă ca și cum ar fi fost acolo de peste opt ani. Un grup mâzgălea pe toată tabla, altul juca dodgeball în clasă, în timp ce un alt grup se lupta și striga atât de tare încât suna ca o explozie pe câmpul de luptă. Shane a încercat să găsească pe cineva pe nume Kit, după semnalmentele indicate de Khru Tan. Dar nu putea să potrivească nicio faţă la acel nume. A fost încă o confirmare a unui adevăr simplu: după toți anii petrecuți la acea școală, cu greu cunoștea pe cineva. Chiar şi pe colegii din același an, dacă erau în altă secție, Shane nu i-ar putea recunoaște deloc.

-Mă scuzați... unde este Kit? Shane și-a adunat în cele din urmă curajul să întrebe un elev înalt care se afla în mijlocul unei lupte. A încercat să pară ferm și să nu lase impresia că este moale. Era îngrijorat că acești tipi ar putea vedea un copil inteligent ca el ca pe o țintă ușoară. Dar nu, nu l-au văzut deloc pe Shane ca pe o țintă. De fapt, nu l-au văzut deloc.

-Unde este Kit? Shane a întrebat din nou. Dar lupta, aplauzele şi strigătele au continuat atât de puternic încât i-au acoperit complet vocea. Shane s-a simțit blocat și a început să devină puțin iritat.

- Hei, Kit? Unde este Kit? A strigat din nou dar, nimeni nu a răspuns.

-Kit ! Ai Shia!! Unde naiba ești? Shane, fără opțiuni, și derutat de faptul că nimeni nu răspundea, a țipat fără să-și de-a seama atât de tare, încât zgomotul din clasă s-a oprit. Haosul s-a încheiat instantaneu. Fiecare pereche de ochi s-a întors să se uite la el, exact când o voce a strigat din apropierea ușii:

-Ai Kit nu este aici. Shane s-a întors și a văzut un băiat înalt și slab, cu trăsături frumoase dar răutăcioase, uitându-se la el. De asemenea a putut vedea amuzamentul pâlpâind în ochii lui. Buzele sale subțiri s-au curbat într-un zâmbet tachinator în timp ce se plimba prin clasă. Shane s-a uitat la el până când a fost sigur, era aceeași faţă din fotografia pe care i-o arătase Khru Tan.

-Tu ești Kit. A rostit Shane categoric.

-Nu! A negat dramatic băiatul înalt.

-Sunt geamănul lui. Uh... Nu mă lovi cu pumnul, omule. Nu am nimic de-a face cu asta. Sunt nevinovat.

-Ce naiba faci? Nu sunt aici să lovesc pe nimeni. Khru Tan m-a trimis să te văd.

-Oh, bine. Atunci da, sunt Kit. Băiatul a zâmbit și s-a dus să se așeze la un birou. În sala de clasă, în care se lăsase liniștea pentru scurt timp, s-a instalat haosul din nou, în timp ce Shane îl privea pe tânăr, încă confuz. ,,Ce fel de viață trebuie să trăiești pentru a presupune că cineva este aici să te lovească...? Ah... poate că din cauza acelei fețe viclene. O față frumoasă și un zâmbet enervant. Dacă nu te îndrăgostești de ea la prima vedere, probabil că vrei doar să aterizezi cu pumnul direct în ea.” Shane a oftat, încercând să nu se distragă, și s-a apropiat să vorbească cu Kit la birou.

- Khru Tan a spus să începem meditaţiile astăzi. Unde o facem?

-Casa mea este în regulă! a răspuns Kit.

-Bine. După școală atunci. Dă-mi telefonul tău. Shane și-a întins mâna, așteptând. Kit şi-a deblocat telefonul și l-a înmânat. Shane l-a luat, a deschis Instagram, şi-a scris propriul cont, a apăsat pe urmărire și a trimis un DM complet și un emoji.

-Trimite-mi locația ta mai târziu. A rostit el, în timp ce i-a dat telefonul înapoi lui Kit. Apoi a ieșit din clasă. Kit s-a uitat în jos la ecran, care era încă deschis pe DM. Shane trimisese un emoji cu o pisică din desene animate care ținea o inimă. Plecase din clasă fără să ştie că emoji-ul aleatoriu pe care îl trimisese era suficient pentru a-l face pe celălalt băiat să zâmbească o clipă. *⁠♡*