CAPITOLUL 18

Armin se întoarse la locul lui, ascultând conversația celorlalți, ca și mai înainte. Nici măcar nu-și dădea seama ce sentimente avea când îi asculta pe acești oameni vorbind. Dar acum era complet dezinteresat și nu înțelegea deloc subiectul conversației lor, până când Chanin se întoarse spre el.

– Tu ce zici, Armin? Nu te interesează? E atât de ușor, poți face o avere într-o clipă. De vreme ce nu ai avut prea mult de lucru în ultima vreme, consideră asta un bonus special. Nu ai nimic de pierdut.

– Nu, nu mă pricep la astfel de lucruri.

– Haide, Armin.

– Las-o baltă, Nin. Dacă cineva nu vrea să joace, nu-l forța. Am observat că Armin nu mai e el de ceva vreme. Nu și-a mai văzut prietenii de mult timp. De ce nu ești la fel de vesel ca ceilalți, Armin?
Voia cu disperare să le spună că, în acel moment, acești oameni îi păreau niște străini. Pentru ceilalți, poate că trecuse doar un an de când se văzuseră ultima oară. Dar pentru cineva ca el, care se întorsese după atâta timp, fețele tuturor celor de acolo erau doar amintiri vagi.

– Probabil că am băut prea mult, așa că sunt puțin amețit. Mi-a făcut plăcere să vă ascult vorbind  spuse Armin zâmbind și ridicând paharul de bere pentru a bea o înghițitură.

– Apropo, ai cunoscut vreo actriță faimoasă în cercul acela? Cum ar fi Clara. Cum e ea în realitate? Are o siluetă la fel de frumoasă ca la televizor?

– Nu am cunoscut-o niciodată.

– Nu fi ridicol! Cum ar putea cineva ca el să cunoască o actriță faimoasă ca ea? Gândește-te înainte să întrebi!

– Ar trebui să vă liniștiți – interveni Chanin, observându-l discret pe Armin cu ochii mijiți.

Armin suspină în sinea lui. Ochii lui căprui priveau grupul zgomotos din fața lui cu un sentiment de goliciune. Pentru o clipă, se întrebă ce căuta acolo. Deodată, telefonul lui vibră din nou. Un bărbat cu o ținută elegantă, îmbrăcat într-un costum croit pe măsură, apăru, ținând telefonul în mână și scrutând sala cu ochi pătrunzători. Ochii lui Armin se măriră ușor, surprins să-l vadă intrând în restaurant. Tocmai când era pe punctul de a răspunde la apel, privirile lor se întâlniră. Din momentul în care Thada, bine îngrijit, intră, el captă instantaneu atenția colegilor lui Armin.

– Băieți – spuse Armin, ridicându-se de pe scaun.

 – Am o altă întâlnire cu un prieten. Trebuie să plec.
– Armin, cine e ăla?  întrebă unul dintre prietenii lui, scrutându-l din cap în picioare pe nou-venit. Ținuta lui indica clar că era o persoană înstărită.

– Un prieten. Eu plec acum – spuse el, îndreptându-se repede spre nou-venit, ignorând grupul.

– Așteaptă, Armin – îl strigă Chanin.

Armin se întoarse, spunând:

– Trebuie să plec. Probabil că nu ne mai vedem. Ai grijă de tine. Sper să renunți la jocurile de noroc. Te avertizez din sinceră îngrijorare. La revedere.

Aceasta avea să fie ultima lor întâlnire și ultimul sfat bine intenționat pe care i-l dădea. În fața lui stătea «prietenul» cu care se întâlnea. Armin salută scurt din cap și ieșiră împreună din restaurant.

– Nu arăți prea bine. Ce s-a întâmplat?

– Sunt bine. Tu ce faci? Ai mâncat? – îl întrebă Armin în timp ce urcau în mașină.

– Am mâncat în avion.

Armin încuviință din cap în semn de înțelegere. Luminile stradale treceau în fața geamurilor mașinii. Armin își lăsă capul pe spate, privind peisajul nocturn, mintea lui rătăcind printre amintiri vechi și noi. Nu după mult timp după ce Mercedesul Benz negru porni, șoferul luă cuvântul.

– Îmi pare rău că am dat buzna așa, fără să te întreb mai întâi.

– Nu-i nimic. De fapt, voiam să plec de mult.

Thada aruncă o privire către pasagerul său înainte de a schimba subiectul.

– Ce mai faci?

– Bine. Azi am avut o ședință foto pentru un parfum, cea despre care ți-am povestit. Am cunoscut și niște prieteni noi.

Menționând munca, pasagerul, care fusese apatic de la petrecere, începu să vorbească animat despre el însuși. Thada conducea și asculta cu atenție, intervenind cu întrebări pe tot parcursul conversației, arătând că era foarte atent. Abia după ce termină povestea, Armin își dădu seama că nu ajunseseră încă la apartamentul lui.

– Uh, nu pare să fie drumul spre apartamentul meu.

– Am greșit drumul. Îmi pare rău – spuse Thada calm.

– Heh heh. Nu-i nimic. E doar un ocol – râse Armin de greșeala șoferului, păstrându-și calmul înainte de a întreba: – Cum a fost călătoria ta de afaceri în Țara A?

– Totul a decurs fără probleme.

– Oh, înțeleg.

În mașină se lăsă din nou tăcerea. Thada era conștient că nu era o persoană vorbăreață, mai ales cu Armin. Fiecare cuvânt trebuia ales cu grijă.

– Vrei să ascultăm niște muzică?

– Sună bine.

Bărbatul se aplecă și porni muzica. Ascultară în tăcere, în companie plăcută. Melodia care se auzea era:

– Nu vreau să fii prietenul meu, vreau să-ți sărut gâtul. Nu mă vezi acum? Cred că mă îndrăgostesc, mă îndrăgostesc de tine. Nu ai nevoie de mine? Cred că mă îndrăgostesc, mă îndrăgostesc de tine.
Muzica se auzea încet în mașină. Thada aruncă o privire către pasagerul său, apoi își îndreptă din nou atenția către drum. Restul călătoriei se desfășură într-o tăcere confortabilă, până când ajunseră la apartamentul lui Armin. Armin se oferise să-l ajute pe Thada cu bagajele, dar acesta refuză.

– Nu-i nimic. Ia geanta de pe bancheta din spate, te rog.

El făcu cum i se spusese. Amândoi intrară în lift. Când se apropieră de etajul lui Armin, acesta îi înmână geanta lui Thada.

– Poftim.

– Ai uitat, nu-i așa?

– Da?

– Ți-am spus că am ceva pentru tine.

Armin își dădu seama că uitase complet. Râse nervos.

– Mulțumesc foarte mult. Data viitoare când plec în străinătate, îți aduc ceva.

– E suficient că ți-ai amintit de mine.

Auzind asta, Armin nu se putu abține să nu-l privească. DING!* Ușile liftului se deschiseră.

– Sper să-ți placă. Noapte bună.

Armin ieși din lift, ușor dezorientat, dar reuși totuși să strige:

– Noapte bună, Thada.

Armin se întoarse la apartamentul său. În acel moment, Janine îl sună.

– Alo? Managerule, ai sunat la momentul perfect.

– Desigur. Ești foarte de încredere. Deci, cum a fost? Unde ești? Ești beat? Cum ajungi acasă?
Janine îl bombardă cu întrebări. Armin simți un val ciudat de nostalgie pentru vechea lui relație cu Janine.

– Liniștește-te, am ajuns. Nu sunt beat. Sunt deja acasă. Thada m-a adus cu mașina – raportă el, scoțând o cutie neagră din geantă.

Când o deschise, găsi un ceas înăuntru. Respirația i se tăie. Armin îngheță, privind ceasul în tăcere, uimit.

– Alo? Alo, Armin? Mă auzi?

– Te sun eu înapoi – spuse el, închizând imediat telefonul.

Ochii lui căprui priveau obiectul de pe masă cu sentimente de nedescris. Era doar un ceas, dar ascundea un anumit secret. Nu conta prețul, care era acum mult peste posibilitățile lui. Era ceasul lui preferat din viața trecută, primul cadou pe care îl primise de la fanul său misterios. Deodată... TD – Thada.

Armin șopti numele încet. Ridică o mână pentru a-și acoperi gura. Inima îi bătea cu putere în piept. Ce coincidență incredibilă. Inițialele și numele persoanei care îi dăruise acest cadou... era mai mult decât convins că era vorba de aceeași persoană. Armin izbucni brusc în râs, nevenindu-i să creadă. Persoana care se ascunsese mereu, pe care nu o întâlnise niciodată, era acum în jurul lui. Dar de ce nu apăruse înainte? Și ce i-a făcut pe el și pe Thada să se întâlnească în acea zi? Dar în acel moment era prea emoționat ca să mai gândească. Tot ce voia era să-și vadă fanul important. Armin îl sună pe cel la care se gândise înainte de a părăsi camera. Curând, Thada răspunse

.
– Armin? Ce este?

Încercă să-și stăpânească emoția înainte de a vorbi.

– Vreau să te văd. Poți să cobori?

Cealaltă persoană rămase tăcută pentru o clipă, apoi răspunse în cele din urmă:

– Bine.

Deoarece etajul lui Thada avea acces securizat, Armin nu putea chema singur liftul, așa că trebuia să-l roage pe Thada să coboare. Armin privi numerele liftului de la etajul 31 coborând încet până la nivelul său. De îndată ce ușile liftului s-au deschis, el i-a zâmbit persoanei din fața lui, tulburând pentru o clipă individul de obicei impasibil. Thada și-a curățat ușor gâtul.

– Vrei să vii în camera mea sau să merg eu la tine?

– Camera mea e mică. Hai să mergem la tine – a spus Armin, intrând fericit în lift.
Liftul urcă, iar una dintre persoane nu știa unde să se uite, simțind privirea intensă a celeilalte persoane fixată asupra sa tot timpul. Thada îl conduse pe Armin în camera sa. Armin continuă să observe apartamentul lui Thada în timp ce intrau. Era încă spațios și conținea aceleași lucruri ca înainte.

– Vrei ceva de băut?

– Ce ai?

Amintindu-și că frigiderul conținea doar apă, tânărul răspunse:

– Spune-mi ce vrei și mă duc să-ți cumpăr.

– Îmi amintesc că ai una dintre berile pe care ți le-am dat – spuse Armin zâmbind, uitându-se la persoana care stătea în tăcere în fața lui.

Odată ce își dădu seama că această persoană tăcută era același fan misterios, privirea lui se schimbă.

– O singură cutie nu e suficientă. Mă duc să mai cumpăr.

– Nu-i nimic – voia să-i spună Armin că era o glumă, dar Thada ieșise deja din cameră.

Armin așteptă singur, entuziasmul fiindu-i înlocuit de o curiozitate tot mai mare. El era doar Armin, un actor minor. Ce îl făcea pe cineva ca Thada să fie interesat de el? Nu ar fi trebuit ca Thada să devină fan după ce contractul său cu fosta agenție expirase? Primise ceasul acela cam în aceeași perioadă... Totul se întâmpla prea repede. Când Thada se întoarse, Armin nu se putu abține și îl întrebă imediat:

– Ne-am mai întâlnit înainte? Adică, înainte să mă vezi pe bancă în ziua aceea?

Mâna lui Thada, care deschidea un pachet de bere, se opri ușor.

– De ce întrebi asta?

– Am senzația că mă cunoști de dinainte. Mulțumesc – îi luă Armin berea.

– Vrei să te uiți la ceva?

Armin se încruntă, urmărind-o pe Thada cum se îndreaptă spre televizor. Era și mai suspect. Fosta vedetă îl urmărea... Armin se lăsă pe canapea, urmărind-o pe Thada cum bea bere și se uita la reclamele de pe ecran.

– Thada – spuse Armin.

Thada mai luă o gură de bere înainte de a spune în cele din urmă:

– Da, așa cum crezi, ne-am mai întâlnit.

Ochii lui Armin se măriră. Se apropie de Thada pe canapea.

– Unde? Cum?

Thada îl privi pe Armin, care era acum foarte aproape, înainte de a se întoarce cu privirea spre ecran.

– Cu mult timp în urmă. Erai chelner la un restaurant, iar eu eram client.

– Cu atât de mult timp în urmă?

Armin abia își amintea, dar își amintea că fusese chelner, deși asta se întâmplase cu peste treizeci de ani în urmă, în viața lui anterioară.

– Apoi te-am revăzut la studioul „Chingang Balang”. Treceam întâmplător pe acolo și am aflat că locuim în același bloc.

– Ce coincidențe – medită Armin.

Auzi povestea lui Thada, înțelese. Poate că Thada fusese impresionat de jocul său actoricesc din acea zi și îl recunoscuse pe banca din parc. Sau poate că, în viața sa anterioară, Thada vizitase acel studio, dar Armin jucase groaznic?

– Hmm – Thada încă privea drept înainte.

Totuși, Armin voia să-i spună că era vorba doar de o coincidență.

– Ești supărat pe mine?

– Ce? Pentru ce?

– Pentru ziua aceea. M-am așezat lângă tine și m-am prefăcut că nu te cunosc.

– Nu-i nimic. Te iert. Voi accepta ceasul ăsta scump ca scuză – spuse Armin, ridicându-și mâneca pentru a-i arăta lui Thada ceasul nou de la încheietura mâinii.

– Mulțumesc.

– Îmi place! Cum arăt?

Armin luă o poză ca un model de ceasuri. Un zâmbet slab îi atinse buzele lui Thada.

– Arăți grozav.

Armin zâmbi incontrolabil. Gândul că Thada era acel TD îl făcea și mai fericit.

– Trebuie să-ți mulțumesc că ai stat lângă mine în ziua aceea.

– Ce? Pentru ce să-mi mulțumești?

– Altfel, am fi devenit prieteni așa? Nu-i așa? – spuse Armin, zâmbind.

Astăzi era una dintre cele mai fericite zile din viața lui; aproape că uitase de trădarea pe care o suferise mai devreme.

– Hmm – murmură Thada, luând o altă înghițitură din bere.

Pentru că Armin trebuia să meargă dimineața la filmări, au vizionat împreună un film al regizorului Liu. La sfârșitul filmului, când Thada s-a întors din baie, l-a găsit pe Armin adormit, ghemuit pe canapea. Probabil epuizat de ziua grea și de alcoolul de la petrecerea de reuniune, Armin nu s-a mișcat, indiferent de câte ori l-a strigat Thada.

Thada a ezitat. Nu știa ce să facă. Nu era sigur că se va trezi. Nu-i plăcea să-l lase să doarmă pe canapea. Nu putea să-l ducă în camera lui. În cele din urmă, Thada îl luă cu grijă în brațe și îl duse în dormitorul lui. Mirosul de alcool amestecat cu parfumul subtil al lui Armin îl făcu pe Thada să înghită în sec.

Intră repede în dormitor și îl așeză pe Armin pe pat. Îngenunche lângă pat și îi scoase cu grijă ceasul. Fețele lor erau mai apropiate decât de obicei. Ochii ascuțiți ai lui Thada priveau chipul adormit al lui Armin, incapabili să se desprindă. Era o ocazie rară să-l privească astfel pe cel din fața lui.
Thada ridică mâna și îi mângâie ușor părul de pe frunte. Colțurile gurii, de obicei strânse, se ridicară ușor. Își trecu mâna prin părul des și moale al celuilalt bărbat, simțind o tandrețe incontestabilă. Lumina galbenă și blândă care îi lumina chipul lui Armin îi făcea trăsăturile frumoase să pară și mai delicate. Mâna lui Thada, încă pe capul lui Armin, se mută inconștient pe obrazul lui. Privirea îi căzu pe buzele lui Armin, aflate la doar câțiva centimetri distanță. Thada înghiți din nou, simțind că își pierde controlul.

Nu. Nu putea face asta. Nu cât timp Armin era inconștient.

Thada închise ochii, reprimând un val de emoție, înainte de a se ridica și de a se întoarce. Intenționa să se ducă să doarmă în camera de oaspeți.

Dar o voce din spate îl opri din drum.

– Mmm, Charlie... stinge lumina.

Vocea mormăită, somnoroasă, îl făcu pe Thada să se întoarcă să se uite la Armin care dormea. Un gând îi răsună în minte.

Charlie? Cine e Charlie?