CAPITOLUL 17

Cu cât Ren se uita mai mult la hainele celeilalte persoane, cu atât se simțea mai incomod. Se întoarse cu spatele, refuzând să mai privească persoana din scenă. Acest gest nu trecu neobservat

. - Bună treabă, Armin! În regulă, restul, intrați în scenă. 

Echipa, împărțiți parfumul! Fotograful bătând din palme, chemă restul persoanelor. Una câte una, acestea intrară în scenă, în timp ce echipa se ocupa cu rearanjarea lucrurilor.

 - Mulțumesc, îi mulțumi Phat membrului echipei care îi înmânase o sticlă roșie de parfum, înainte de a se întoarce către persoana care le aranja hainele.

 - Ai grijă, Armin. Ești ținta.

 - Ce ai spus? Înainte ca celălalt să apuce să termine, un zgomot puternic răsună în studio. Mirosul parfumului se răspândi rapid.

 - Îmi pare foarte rău! Nu am vrut. Ești bine? Ren se aplecă repede să-și ceară scuze de la membra echipei pe care o lovise, făcând-o să scape și să spargă sticla de parfum pe care o ținea în mână. Din păcate, era o sticlă neagră.

 - Nu-i nimic, Ren. Dă-te înapoi. Ai putea să te tai cu sticla. 

- Îmi pare foarte rău. Chiar îmi pare rău.

 Tânărul continuă să-și plece capul până când membra echipei rămase fără cuvinte. Alți membri ai echipei se grăbiră să curețe cioburile și lichidul vărsat. Haosul nu dură decât câteva clipe, după care totul reveni la normal. 

- Unde e sticla nouă? Să terminăm odată cu filmarea asta! Fotograful frustrat mormăi, complet enervat de un anumit scandalagiu.

 Ziua se anunța a fi una groaznică, dacă nu ar fi fost Armin, care îi ridică moralul – doar pentru ca tânărul stăpân să-l coboare imediat la pământ.

 - Nu mai avem sticle de rezervă.

 - Atunci ce facem?

 - P'B, a ridicat Armin mâna. 

- Ce? Persoana căreia i se adresase se întoarse brusc, răspunzând fără să se gândească.

 - Aș putea să mă prefac că țin una, iar tu poți adăuga digital o sticlă de parfum în mâna mea în post-producție.

 - Armin, asta e! Funcționează! Bărbatul a lovit aerul cu pumnul, ca și cum tocmai își dădea seama de soluție. 

- Bine, restul – nu țineți sticlele în mână. Doar prefaceți-vă. Echipa a luat sticlele de parfum de la toți înainte ca modelele să-și ia pozițiile.

 - Oameni buni, serios. Adulți care se comportă ca niște copii.

 - Phat! Kim și-a certat prietenul, care a ridicat mâinile în semn de capitulare. Ren s-a întors brusc spre cel care vorbise, nemulțumit, dar nu a spus nimic. După câteva fotografii, fotograful a luat cuvântul. 

- Armin, încearcă să stai în față în locul lui Ren. 

- Da.

 - Am făcut ceva greșit, P'B? a protestat modelul care stătea în față. 

- Nu, vreau doar să schimb puțin lucrurile pentru a obține un aspect mai bun și vom roti pe toată lumea. Trebuie să obținem cele mai bune fotografii pentru reclamă. "Dar dintre noi patru, eu sunt cel mai scund. N-ar fi mai bine să stau eu în față?-  De ce nu iei locul meu și pozează tu!

-  P'B, calmează-te- , îi spuse repede un membru al echipei care stătea lângă fotograful impulsiv. Îmi pare rău", mormăi B, cerându-și scuze și făcând involuntar un pas înapoi. 

Chiar dacă era mai faimos decât toți cei de acolo, tot îl puneau să stea în spate. Fotograful acela – nu știa nimic? Tânărul se uită în jos la modelul care stătea în față. Proeminența celuilalt model îl făcea să se simtă neliniștit, ca și cum negrul îi înghițea albul până nu mai rămânea nimic. Dar dacă făcea mai multă zarvă, ceilalți ar fi bănuit ceva. În cele din urmă, Ren a trebuit să strângă din dinți și să termine ședința foto. Ședința foto s-a încheiat cu un amestec de sentimente printre participanți: iritare, satisfacție, îngâmfare și indiferență. 

- Vă mulțumesc foarte mult tuturor pentru astăzi. Trei dintre modele au făcut schimb de date de contact. Nu este nevoie să-l menționăm pe celălalt, deoarece după ședință, acesta s-a scuzat brusc, invocând o urgență. 

- Hei, mergem să mâncăm ceva?, a sugerat Phat cu entuziasm. 

- Da, eu sunt liber astăzi, a spus Kim.

 - Eu nu pot, am o reuniune de clasă diseară. Trebuie să mă pregătesc. 

- Păcat. Mai ieșim altă dată. Haide, Kim. Am rămas doar noi doi. La revedere, Armin. 

- Ne vedem mai târziu. 

- Ne vedem mai târziu, le-a spus el zâmbind celor două noi cunoștințe.

 - Armin. 

- Ce? 

Persoana care fusese strigată se întoarse spre vocea care se apropia din spate.

 - Termină, sunt mai mare decât tine. Janine îl lovi jucăuș pe celălalt pe braț, dar Armin se prefăcu dramatic că are dureri îngrozitoare, de parcă i s-ar fi rupt brațul.

 - Au, au! O să-mi rup brațul! 

"Păstrează-ți talentul actoricesc pentru serviciu. Nu te mai juca. Serios, P'B, fotograful, vrea să pozezi pentru proiectul lui. O să folosească pozele într-o expoziție. Mi-a dat datele lui de contact. Ești interesat?

-  O să vorbesc mai întâi cu el despre detalii. Dacă sunt de acord, atunci sunt de acord.

-  Bine. Și poimâine ai ședința foto. Vin să te iau la șapte. Odihnește-te și pregătește-te bine.

-  Da, da.

-  Diseară te duci la reuniunea de clasă, nu? Nu bea prea mult. Te sun la șapte să văd ce faci."

 - Da, da. Bine.

 - Ai înțeles ce ți-am spus? 

- Da, să nu bei prea mult! Răspund la telefon la șapte, spuse Armin, aruncându-și geanta peste umăr înainte de a se întoarce către cealaltă persoană. 

- Să mergem. 

- Da, da, răspunse Armin somnoros.

 .. ..

 În fața unui restaurant-bar, tineri în ținute business treceau pe lângă el, în mijlocul unei mulțimi agitate. O persoană stătea vorbind la telefon, aruncând priviri spre intrarea restaurantului.

 - Ai ajuns? 

- Da, te aștept în față. - Bine, ies să te iau. Un tânăr îmbrăcat într-un tricou alb cu guler în V și blugi decolorați încheie convorbirea cu fostul său cel mai bun prieten, cu o expresie impasibilă. Armin își ajustează ușor șapca de baseball neagră înainte de a arunca o privire la ceas. 

Era ora opt. 

După ședința foto, se dusese acasă să se odihnească, apoi făcuse un duș și se schimbase înainte de a veni aici. Nu avea niciun motiv să fie aici, dacă nu era faptul că aceasta urma să fie ultima dată când intenționa să se întâlnească cu fostul său cel mai bun prieten. Un bărbat cu ochelari, îmbrăcat într-o cămașă albastră și pantaloni, se apropie zâmbind și punându-i un braț în jurul umerilor imediat ce se văzură. 

- Bună, frumosule, credeam că nu mai vii. Armin se încordă pentru o clipă, uitându-se, înainte de a se relaxa.

 - Cum aș fi putut să nu vin? Zâmbi ușor.

 - Vino, vino, aproape toată lumea e aici. Hai să povestim. A trecut aproape un an, nu-i așa? Chanin îl conduse într-un colț al restaurantului, unde era așezată o masă lungă. De îndată ce îl văzură pe nou-venit, cei de la masă se salutară cu voce tare.

 "Oh, Armin! Ce mai faci?

-  A venit actorul

!-  A venit Armin!" Și multe alte voci. 

Numeroase fețe se întoarseră spre el, un grup de oameni cunoscuți zâmbind larg. Se simți copleșit. Amintirile din trecut și imaginile din prezent se ciocneau, aproape indistincte. O prietenă se apropie, punându-și brațul în jurul lui și ridicând telefonul ca și cum ar fi vrut să facă o poză. Armin se retrase brusc, îndepărtându-se repede. Nu ar fi reacționat așa dacă nu ar fi fost un incident similar în trecut. O fotografie cu el și această prietenă devenise virală pe internet, împreună cu zvonuri că ar fi împreună. A trebuit să petreacă mult timp clarificând situația, în timp ce ea nu a oferit nicio explicație, ceea ce a făcut lucrurile și mai ambigue. Până când situația s-a calmat, popularitatea lui scăzuse considerabil. Reacția lui Armin a făcut-o pe fată să se strâmbe de rușine. Prietenii ei au râs de ea, în timp ce prietenele ei s-au uitat la el înainte de a șopti între ele. Ea a râs disprețuitor și a plecat furioasă. El încă o mai auzea murmurând:

 - Se comportă de parcă ar fi atât de faimos. 

- Haide, haide. A fost doar surprins, nimic mai mult. Exagerezi, Armin. Ea voia doar să facă o poză ca să se laude. 

- Pur și simplu nu mă așteptam, a spus el. A fost condus să se așeze cu grupul de prieteni bărbați. Fiecare dintre ei l-a întâmpinat călduros, dar conversația care a urmat a fost oarecum ciudată. 

- În ultima vreme fac ore suplimentare în fiecare zi. Sunt foarte obosit. Abia ajung acasă înainte de ora nouă și jumătate. E bine că firma plătește mult pentru orele suplimentare; banii sunt destul de buni. 

- Eu lucrez de luni până sâmbătă. Sunt epuizat. Dar recent am primit doar un bonus pentru cinci luni. 

- Cinci luni? Nu e rău, omule. Unde lucrezi? Întreabă-i dacă au vreun post vacant.

 - Tu, proprietarul stațiunii, ești foarte tăcut.

 - Haha. Dar tu, Armin? Nu te-am mai văzut la televizor în ultima vreme. Cum merge treaba...? Armin, băutorul tăcut de bere, a ridicat privirea. Mai multe perechi de ochi erau ațintite asupra lui.

 - E... bine, a murmurat el. Răspunsul evaziv ar fi putut fi interpretat greșit. Dintr-odată, cei din jur îl priveau ciudat.

 - Munca de freelancer nu e stabilă. Sunt normale urcușurile și coborâșurile. Ar trebui să încerci să lucrezi pentru o companie, ca mine, spuse cineva, lansându-se într-o nouă rundă de laude. Armin chicoti în barbă, sorbind din bere. Poate din cauza vârstei, întreaga situație i se părea complet inutilă. În timp ce Chanin discuta cu entuziasm despre pariuri pe fotbal, telefonul lui Armin vibră. Văzând cine îl sună, se scuză și ieși să răspundă. 

- Alo? (- Ești afară?)

 - Da, sunt la o reuniune de liceu. Tu ce faci? Cum e în țara A?

 (- M-am întors. Ți-am cumpărat un cadou.) Armin pășea nervos în fața restaurantului. Tonul rigid al celeilalte persoane îl făcea să se simtă neliniștit. Înainte, asta l-ar fi enervat ușor.

 - Mulțumesc anticipat. Apropo, ai ajuns deja la apartament, Thada?

 (- ...) La celălalt capăt al firului se auzi doar tăcere, ceea ce îl făcu pe Armin să verifice dacă nu cumva se întrerupsese apelul. 

- Alo? (- Sunt la aeroport.)

 - Oh, Armin se uită la ceas, ezitând ușor înainte de a se hotărî în cele din urmă.

 - Nu am mașina cu mine, iar restaurantul ăsta e în drum spre apartament. Dacă vrei... 

(- Cum se numește restaurantul?) Armin spuse numele restaurantului înainte să apuce să termine propoziția. Își strânse buzele și clipi rapid.

 (- Bine, vin să te iau.) 

- Bine. Condu cu grijă. 

(- Hmm.) Închise telefonul și se întoarse în restaurant.

 .. ..

 Între timp, persoana care tocmai sosise la terminal îi spuse șoferului să coboare din mașină înainte de a se așeza el însuși pe scaunul șoferului. Ochii lui ageri priviră obiectele de pe scaunul pasagerului, zărind vag un zâmbet care se juca în colțurile gurii persoanei cu fața severă. Chiar în acel moment, în timpul convorbirii telefonice, era pentru prima dată când Armin îi spunea pur și simplu pe nume. Thada simți că Armin se apropiase puțin de el. Tânărul a plecat, lăsând în urmă doar secretarul său apropiat și șoferul, care priveau mașina care se îndepărta. 

- O să fiu concediat în curând, nu-i așa?, a întrebat șoferul în stare de confuzie.

- Nu, nu-ți face griji. Hai să ne întoarcem, a spus secretarul, bătându-l pe șofer pe umăr înainte de a merge înainte să cheme un taxi. A suspinat în sinea lui, simțind că starea șefului său se înrăutățea pe zi ce trecea.