Capitolul 17: Omega defect

 
TRECUT

Chiar dacă se înnoptase deja, picăturile de ploaie continuau să cadă pe străzile slab iluminate. Loy, în vârstă de 18 ani, se chinuia să se ridice, acoperit de noroi. Își șterse murdăria de pe față cu mâinile mici, dezvăluind ochi căprui, hotărâți și blânzi.

Săptămâna trecută, Loy s-a oferit voluntar să se antreneze într-o tabără din Asia, în mijlocul junglei. Programul urma să dureze două luni, iar dacă îl termina cu succes, ar fi fost promovat șef de unitate, responsabil cu siguranța grupului White Rose.

Această decizie era considerată foarte curajoasă, deoarece era atât dificilă, cât și provocatoare. Trebuia să lupte împotriva limitelor propriului corp, precum și să suporte privirile ironice și criticile celor mai pricepuți. Din fericire, supraveghetorul său, Dion, care avea grijă de juniori, era acolo pentru a observa și a preveni orice acțiuni excesive în timpul antrenamentului riguros.

Astăzi avea loc un test de tir. Instructorul le-a ordonat tuturor să-și ia eșarfa de la gât și să o folosescă pentru a urca pe un zid înalt de 8 metri în 3 minute. Fiecare cursant a reușit să o facă cu îndemânare, agilitate, ca niște ninja. Unii dintre ei erau atât de puternici încât nici nu aveau nevoie de frânghii pentru a se ajuta. Cu toate acestea, Loy, singurul care se chinuia și avea rezultate slabe, a refuzat să renunțe. În loc să se culce, a încercat să urce pe zid folosind o frânghie mică.

- Încă o dată! Dar, în cele din urmă, a căzut înapoi și a aterizat pe pământ cu un sunet familiar. Îl durea peste tot, dar a strâns din dinți și s-a ridicat din nou, ignorând ploaia torențială și cerul care tuna. Hainele îi erau rupte și zdrențuite, dar nu-i păsa.

- Loy! Ajunge! O să mori dacă continui așa. Partenerul de antrenament al lui Loy a strigat, dar el nu l-a ascultat. A încercat să se cațere din nou, folosindu-și mâinile și picioarele, luptându-se cu peretele aspru. Era deja la jumătatea drumului.

- Aproape am ajuns!

Frânghia slabă, care era fragilă de la început, s-a rupt, iar Loy, suspendat în aer, nu a reușit să se prindă la timp înainte de a ateriza. A văzut peretele vopsit în roșu înainte ca totul să se întunece. Când și-a recăpătat cunoștința, s-a trezit întins într-o sală de recuperare a spitalului, cu capul înfășurat în bandaje.

- Trebuie să urc pe perete... Trebuie să urc. A încercat să se ridice din pat, dar o pereche de mâini puternice l-au ținut înapoi, forțându-l să se întindă la loc.

- ... Oh, te rog, odihnește-te. Bărbatul cu o siluetă robustă îl privi cu ochi blânzi, pe chipul său reflectându-se un amestec de îngrijorare și dezamăgire. - Nu ai trecut. Numele tău a fost șters de pe listă. Auzi aceste cuvinte, ochii tânărului se umplură de lacrimi. Nasul îi începu să-i curgă și lăsă lacrimile să curgă liber.

- Pentru că sunt doar un Omega, nu-i așa?

- Nu ești doar un Omega, Loy.

- Dar nu e nicio diferență. Dion nu spuse nimic. Tânărul ridică capul.

- Data viitoare, puteți să-mi aprobați numele pentru a merge din nou la antrenament, Maestre, vă rog? Ochii de un albastru-marin îl priviră cu blândețe pe tânăr, înainte ca mâna plină de cicatrici să se întindă și să-i mângâie ușor părul subțire și deschis la culoare.

- Nu-ți face atâtea griji, micuțule. Loy zâmbi în ciuda durerii pe care o simțea. Trecuse mult timp de când Dion îl atinsese așa.

- Vreau doar să fiu suficient de priceput ca să te protejez.

- Poate că încă nu e momentul.

Loy strânse buzele. - Și vreau să fiu cu tine mult timp, purtând emblema cu trandafirul alb. Să fiu alături de tine pentru tot restul vieții mele.

- Oh, nu e adevărat. În viitor, trebuie să te căsătorești și să ai o familie. Trebuie să petreci timp cu familia ta.

- E adevărat? Atunci, mă accepți ca soție? Pot fi eu aleasa? Tânărul aruncă o privire ezitantă către cealaltă persoană, chiar dacă știa deja că ar putea fi respins...

- Oh! Dion se retrase brusc. - Nu te iubesc.

Poate că este un răspuns scurt și ambiguu, dar atinge esența. Stăpânul lui Loy este un - afemeiat, dar Loy este doar unul dintre mulții oameni buni care primesc îngrijire din partea lui. Loy nu ar ezita să accepte dacă stăpânul său și-ar exprima dorința într-o zi. Loy își dorește doar iubire, ca toți oamenii, dar știe deja că acest lucru nu este posibil.

Dion se uită la tânărul care stătea acolo, cu lacrimi curgându-i pe față. Își strânse buzele ca un copil care încearcă să-și rețină lacrimile, iar inima i se strânse.

- Săptămâna viitoare, voi pleca în China, spuse mafiotul, cu ochii strălucind ca marea albastră. - Voi avea grijă de dragonii roșii rămași.

- Au supraviețuit unii?

- Ei bine, au fost aproape complet exterminați, dar baza secretă ascunsă în muntele lor este intrigantă. Mă gândesc să merg să arunc o privire. Oricine poate distruge o bandă, să meargă și să le confisce proprietățile. Acesta este stilul lui Dion Blaze, tăcut și calm.

Înainte să se poată abține, Loy întrebă: - Pot să merg cu tine?

- Dacă poți să ne ajungi, atunci poți să vii, răspunse maestrul lui Loy.

A acceptat... măcar încă mai are puțină apreciere pentru tine, chiar dacă e puțină.

PREZENT...

Un tânăr doctor în halat alb, purtând un ecuson cu numele - Dr. Michael Roswald, se îndreaptă spre ușa de intrare de culoare închisă, ținând în mână o tabletă. Înainte de a cere permisiunea să intre, prezintă un raport de testare proaspăt tipărit. Garda de corp care stă în față apasă butonul interfonului și îl informează pe șeful dinăuntru.

- Poți intra. Odată ce primește permisiunea, ușa din lemn se deschide, dezvăluind pe Santino care stă acolo, uitându-se la o siluetă mică pe un pat moale, încă în stare de inconștiență.

- Domnule.

- Cum este?

- Are lacerații la mână și la tibie, probabil de la lovituri cu un obiect contondent. Le-am cusut complet, domnule. Nu are fracturi, nu prezintă semne de contuzii cerebrale și nici semne de comoție. Are o zgârietură la gât de la o rangă, dar nu este adâncă. Tânărul purta o protecție pentru gât, așa că nu a fost în pericol de moarte.

- Altceva? întrebă Santino, iar doctorul înțelese bine ce voia să spună celălalt.

- Nu, domnule. Nu a fost agresat sexual. O expresie îngrijorată apăru pe fața mafiotului, iar fără să mai întrebe nimic, doctorul continuă: - Domnule, pacientul a fost mușcat de un Alfa Prim. Prin urmare, trebuie să examinăm mai amănunțit sexul secundar.

- Este un Omega, nu? întrebă Santino, iar tânărul doctor se opri, cu o expresie surprinsă pe față.

- Da, domnule, dar nu este un Omega obișnuit.

- Khun Loy este un Omega pur-sânge, domnule, Santino se uită din nou la omulețul de pe pat pentru a se asigura.

- Ești sigur?

- Da, doctorul înclină capul în semn de confirmare.

Santino este un Alfa Prime. Dacă ar fi să-l comparăm cu șahul, sexul său secundar ar fi vârful cavalerului, ascuțit și puternic. Dar Alfa de rang înalt ca el și Omega de sânge pur sunt la un cu totul alt nivel, depășind chiar și vârful tablei de șah.

Omega obișnuiți au evoluat dintr-un trecut dur și plin de provocări. Sunt adesea văzuți ca fiind mici, fragili și vulnerabili, indiferent cât de mult a progresat lumea. În ochii celorlalte clase, ei sunt încă considerați ființe inferioare, păstrate doar pentru companie. Dar Omega cu sânge pur nu sunt așa. Omega cu sânge pur nu sunt niciodată priviți cu dispreț, deoarece posedă atribute fizice nelimitate, captivante și admirabile. Unii au siluete impunătoare care inspiră respect, în timp ce alții sunt frumoși ca ființele celeste. Sunt pricepuți, inteligenți și posedă abilități excepționale, exceland în propriul lor domeniu. Chiar și Alfa de prim rang, cunoscuți pentru dominanța lor, se supun de bunăvoie partenerilor lor Omega de sânge pur.

Și asta este opusul lui Loy în aproape toate privințele, cu excepția poate a curajului și a aspectului ușor fermecător, care încă emană drăgălășenie și farmec.

A doua zi dimineață, Loy și-a revenit în sfârșit.

- Domnule... Buzele mici scot un sunet ușor, încă pierdut într-un vis. Dar, când deschide ochii, privirea lui irizată întâlnește ceva familiar, tavanul înalt și trăsăturile ascuțite și impunătoare ale șefului său din mafia italiană. Loy se afla din nou în conacul lui Bertolucci. Dar, în loc să se simtă descurajat, era atât de fericit încât lacrimile îi umplură ochii.

- Te doare ceva?

- Nu, domnule. Ați venit să mă ajutați?

- Nu.

- Banda lui Riccardo a atacat iahtul. Eu voiam să mă ocup de ei. Loy zâmbi. Așa era. De ce l-ar ajuta cineva ca Santino? El fusese eliminat și deja fusese eliberat.

- Îți amintești ce s-a întâmplat? Micul Omega se frecă la tâmple, simțind o durere de cap pulsatilă. Știa că era clar mahmur. Nu-și amintea decât sunetul țipetelor de durere, acuzațiile, ecourile de culori negre, roșii și albe care îl dureau. Nu avea idee ce provocase asta. Poate că era din cauza luptei pentru supraviețuire. Oricât încerca să-și amintească, acest sentiment familiar rămânea necunoscut.

- Și îți amintești că ești un Omega pur-sânge? Loy tresări, ochii lui căprui și blânzi fixându-se pe fața calmă a celuilalt. Apoi, ridică mâna pentru a-și apuca gâtul, care acum nu mai avea guler, ci era înfășurat cu bandaje.

- Eu... nu am vrut să înșel pe nimeni. Sunt un Omega, voiam doar să...

- Nu te obosi să explici, nu mă interesează. Grăbește-te și vindecă-te. Pleacă naibii de aici. Fiind îndepărtat din nou... Loy nu înțelegea de ce toată lumea îl respingea tot timpul. Doare, nu-i așa? Doare!

- Nu-ți pare rău pentru mine, domnule?

- Omega pur... ce prostie e asta? Nu vreau asta deloc. Micuțul începu să plângă, lacrimile curgându-i din ochi.

- În loc să mă grăbesc acasă, tot găsesc probleme și sunt răpit. Și, pe deasupra, am fost mușcat de gât de un lup Alfa pe care nici nu-l cunosc. Doamne! Dacă vreți să vă holbați unul la altul, n-aveți decât, eu nu mai vreau să fiu aici. Misiunea asta a fost un coșmar. Ugh! Te urăsc, Santino, îl urăsc pe stăpânul meu. Vă urăsc, oameni josnici, oameni mârșavi. Santino rămase tăcut. În timp ce șoricelul se zbătea pe pat. - Ești supărat acum? Ia o armă și împușcă-mă, taie-mi limba, taie-mi degetele!

Tânărul mafiot nu mai voia să-i asculte cuvintele. Pierdându-și răbdarea, apucă cele două mâini care se mișcau încoace și încolo și le ridică deasupra capului, așezându-se cu picioarele deasupra corpului lui subțire, ochii negri fixați pe fața pătată de lacrimi... Micuțul dădea semne de frică.

- O să taci sau nu?

- Da!

Un nod se formă în gâtul lui Loy, ochii lui de culoare deschisă aruncând o privire la fața seducătoare care era la doar o palmă distanță. Santino încruntă sprâncenele când simți un miros de mentă amestecat cu vanilie, provenind din corpul micuț al lui Loy. Tocmai când era pe punctul de a se îndepărta, Loy își smâcește mâna și o duce la piept, ochii lui tremurând pentru o clipă înainte de a se deschide larg.

- De ce simt că mă arde...

- Tu...

- Domnule, ard. E... e cald în interior, întrebă intrigat Khon Loi, vocea lui aproape moale transformându-se în gemete. Talia mică se ridică și se freacă de abdomenul puternic al bărbatului mai mare, cu mâna care nu mai era ținută de Santino, încerca acum să-și rupă hainele, indicând încercarea de a scăpa de agonia sufocantă, având nevoie de ceva care să o facă să dispară.

- Miroși atât de bine, domnule...

- Uh. Silueta mai înaltă mârâi încet în timp ce încerca să-l împingă pe Loy, care încerca să-și apropie nasul drăguț de gâtul lui.

- Tu ești... mor? Ce se întâmplă cu mine?

- Ești în călduri. Ochii se măriră, iar inima îi bătea tot mai tare.

- Ah! Șoldul drăguț se smuci când mâna groasă se lăsă în jos, ajungând la talie, strângând și apăsând până ajunse în centru. Corpul tremura acum de căldură.

- Acum o ceri, vrei să fii penetrat de un Alfa? Copil prost...