CAPITOLUL 12

  În dimineața următoare, Armin se trezi brusc din cauza vibrațiilor telefonului de pe noptieră. Îl căută cu mâna, răspunzând la apel cu ochii încă închiși.

- Bună dimineața. Este domnul Armin?

- Da, Janine? Ce s-a întâmplat? răspunse imediat, recunoscând vocea familiară.

- Domnul Thada trebuie să vă fi spus despre mine. Haideți să discutăm detaliile despre muncă. Sunt acum în holul condo-ului.

Armin se ridică drept în pat, trezit de-a binelea. Evenimentele din noaptea precedentă și situația actuală i se învălmășeau în minte.

- Da, cobor imediat.

Cum era posibil? De ce era Janine aici acum? Nu era cu cinci ani mai devreme?

Își amintea că Janine îl contactase înainte, dar nu-și amintea de ce era interesată. Încercă să-și amintească, dar în zadar. Totuși, tocmai îl menționase pe domnul Thada...

Formă rapid numărul primit în noaptea anterioară.

- Alo, domnule Thada. Am o întrebare scurtă. Aveți un moment?

- Hmm? Spune.

- O cunoașteți pe Janine Ree?

- Da, eu v-am făcut cunoștință.

- Vă întreb direct, domnule Thada. De ce ați făcut asta?

- Ce anume?

- M-ați ajutat cu roluri, iar acum și cu un manager. Aseară am spus doar că nu am manager, iar azi, dintr-odată, am.

- …

- Ce spuneți?

- Nu asta fac prietenii?

Armin rămase uluit.

Prieten?

- Dacă vă incomodează, îmi cer scuze. Dar în privința managerului, vreau să o acceptați. După asta, nu voi mai interveni în viața dumneavoastră.

- Nu, nu asta am vrut să spun… Eu...

Armin se bâlbâi. Se simțea prost. Nu știa cum să-și exprime gândurile.

- Vorbim mai târziu.

Închise repede, închizând ochii cu rușine. Thada fusese atât de amabil, iar el fusese atât de suspicios.

Avea să-i ceară iertare lui Thada după ce rezolva cu Janine.

În holul condo-ului, o tânără cu păr scurt, tuns bob, citea o revistă, arătând foarte serioasă și mult mai tânără decât și-o amintea.

Janine, noua lui manageră.

Se întrebă ce mai făcea acea persoană după acea zi, dacă se întorsese acasă la pisicile ei, așa cum spunea mereu.

Gândindu-se la amintirile vechi, Armin zâmbi slab înainte să se apropie de ea cu amabilitate.

- Bună. Sunteți Janine? întrebă, deși știa deja răspunsul.

- Da, răspunse ea, închizând revista și analizându-l din cap până-n picioare. Bună, domnule Armin.

- Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați. Ați mâncat deja micul dejun?

- Da, am mâncat.

- O singură cafea nu se pune ca mic dejun. Ce-ar fi să luăm micul dejun împreună?

- De unde știți că doar cafea am băut în dimineața asta? întrebă surprinsă, fiindcă chiar asta băuse.

- Am ghicit, spuse el. Hai să mergem.

Janine îl urmă până la un local din apropiere, complet derutată. Abia după ce comandară vorbi:

- Nu sunteți deloc cum mi-am imaginat.

- Și cum mă imaginați?

Poate din cauza revederii, dar Armin era neobișnuit de vesel. De la întoarcerea lui în trupul mai tânăr, era prima dată când revedea un vechi prieten, cineva care fusese bun cu el și îi fusese alături în aproape toate etapele vieții.

- La început am crezut că sunteți timid și vorbiți puțin. Nu întâlnesc des pe cineva atât de deschis cu un necunoscut. Sunteți foarte abordabil, domnule Armin.

- Nu cu toată lumea, răspunse el.

Janine încruntă sprâncenele întrebător. Avea multe întrebări, dar el vorbi primul:

- Hai să lăsăm asta deoparte. Să vorbim despre muncă.

- Desigur, spuse ea pe un ton mai profesional. Așa cum am menționat la telefon, am fost rugată de domnul Thada să fiu managera dumneavoastră. Am redactat contractul. Vă rog să-l analizați.

Scoase un dosar cu documente și îl puse pe masă. Armin nici nu-l privi.

Își fixă privirea asupra noii lui managere și întrebă:

- Îmi imaginez că cineva ca dumneavoastră nu acceptă ușor să gestioneze cariera cuiva doar dintr-o legătură personală. De ce ați acceptat să fiți managera unui nimeni ca mine?

Tânăra răspunse serios:

- Știu puține despre dumneavoastră și despre companie, de la domnul Thada, dar nu mă interesează asta.

Se lăsă pe spate în scaun chiar când le aduseră mâncarea.

- Sincer, prestația dumneavoastră de până acum a fost groaznică. Dar după ce am văzut filmarea cu audiția de ieri, am venit să vă văd de dimineață. Nu știu ce s-a schimbat, dar atâta timp cât e o schimbare în bine, nu contează de ce.

- Pe scurt?

- Motivele mele pentru a vă reprezenta: unu, domnul Thada; doi, văd potențial. Iar dacă ne înțelegem, sper să lucrăm pe termen lung.

- Aveți deja alți artiști în portofoliu?

- Aveam unul, dar nu mai am.

- Asta înseamnă că veți gestiona doar cariera mea de acum încolo?

- Da.

- Excelent. Semnez.

Armin apucă imediat un pix de pe masă și începu să semneze contractul, luând-o prin surprindere pe manageră.

- Nu-l citiți înainte? exclamă ea, sărind și apucându-i mâna cu care ținea pixul.

- Am încredere în dumneavoastră, spuse el cu un zâmbet, în timp ce ea încă îi ținea mâna.

- Nu vă e teamă că vă pot păcăli, Armin?

Schimbarea pronumelui arăta că își pierduse controlul.

- Deloc.

Spunea asta pentru că știa cum era ea. Se cunoșteau de aproape douăzeci de ani; cum să nu? Singura lui grijă era dacă ea avea să piardă bani ocupându-se de el, dar nu avea să permită asta.

Armin își mișcă subtil mâna, semn că dorea să fie eliberat.

Janine îi dădu drumul rapid. Îi susținu privirea un timp. I se părea ciudat. În afară de faptul că se comporta de parcă o cunoștea de-o viață, privirea lui nu părea a unui bărbat de douăzeci și ceva de ani.

Dar de ce atât de încrezător? Nu se temea că ar putea fi înșelat cu ușurință?

În cele din urmă, oftă și se așeză.

- Aveți prea multă încredere.

Armin zâmbi, dar nu spuse nimic. După ce termină de semnat, începu imediat să-și strângă lucrurile.

Pe durata mesei, Armin vorbi neîncetat cu noua lui manageră. Dacă ea nu spunea că mai are angajamente, probabil o invita în cameră.

- Nu vă faceți griji pentru muncă. Voi găsi suficiente proiecte, mult mai multe decât aveți acum. În ce privește semnarea acelui nou contract de film cu regizorul Liu, vă voi anunța data exactă de îndată ce o am, spuse Janine urcând în mașină.

- Bine, bine, doamna manager! Drum bun!

Armin îi făcu cu mâna vesel în timp ce mașina se îndepărta. Cel puțin o revăzuse pe Janine. Trebuia să-i mulțumească lui Thada.

Totuși, amintindu-și de conversația lor, simți un junghi de vinovăție.

Se pare că greșise complet.

Of. Trebuie să trec peste asta.

Întors în cameră, Armin citi contractul pe care îl semnase. Totul era în regulă; chiar părea ușor în avantajul lui.

Cu cât realiza mai mult ce câștigase, cu atât vinovăția era mai mare.

Dacă nu făcea ceva curând, n-avea să-și scoată din cap acest sentiment.

…
…

Între timp, tânărul secretar aștepta documentele de la șeful său. Trecură cinci minute și președintele încă nu întorsese nicio pagină. Își pierdea răbdarea.

- Domnule, e ceva în neregulă cu documentele?

La întrebarea subalternului, Thada, pierdut în gânduri, reveni brusc la realitate. Îl privi pe secretar cu o privire rece, involuntară, care aproape îl făcu pe acesta să-și ducă mâna la piept.

- Uh... da... spuneți-mi. Dacă e vreo greșeală, o... o repar imediat. Într-o oră... nu, în jumătate de oră!

- …

- Zece minute, atunci.

- Credeți că am exagerat?

- Huh?

Ascultătorul înclină capul confuz, neștiind dacă fusese o întrebare sau o constatare.

- Lasă, spuse Thada oftând, apoi se ridică și privi pe geam, din nou pierdut în gânduri.

Tânărul secretar îl privi, cu trei semne de întrebare plutind în gând.

Și documentele?

Se uită la hârtiile de pe birou, apoi observă o lumină pâlpâind pe telefonul de alături.

- Domnule, telefonul dumneavoastră...

Înainte să termine propoziția, celălalt apucă telefonul și răspunse imediat.

Era doar un secretar, nu voia să se bage în treburile șefului. Dar munca nu era gata, așa că rămase acolo, ascultând fără voia lui o conversație pe care chiar nu voia s-o audă.

- Im, ce vrei?

- Mă duc să iau ceva rapid de mâncare prin zonă.

- Fix la prânz. Te aștept în lounge-ul companiei.

Convorbirea se încheie acolo. Secretarul urmă cum șeful ridică documentele, le parcurse în mai puțin de un minut și le semnă rapid.

- Mă duc la The Sun. Spune-le să se comporte normal; nu e nevoie să iasă să mă întâmpine.

- Da, domnule. Și rezervarea pentru cină...

- Anuleaz-o.

Și șeful ieși rapid din birou.

De ce avea impresia că trăia un déjà vu?

Secretarul ridică documentele de pe birou cu o față calmă și ieși din birou, gândindu-se:

Ce-i cu numele ăsta Min Min…? Probabil am văzut greșit.