Capitolul 10: Ginerele

- Ăla e Khun Ram, îți amintești?

- Ha... exclamă Soda, cu lacrimi în ochi.

Ram Rattikorn era un bărbat aflat deasupra oricărei ierarhii, om de afaceri și tânăr lider mafiot, de care toți se temeau. Mai mult, era un alfa primar, mult peste orice alfa obișnuit ca Fai.

Dacă priveai în urmă, acum zece ani, Soda era doar un băiețel care nu știa prea multe despre propria putere când l-a întâlnit pe Khun Ram, venit în vizită la doamna Salil după o operație. Atunci a izbucnit în plâns și a fugit, speriat de prezența intimidantă a acestuia. Fetele din casă au fost nevoite să-l caute în toată agitația. Nu mai văzuse niciodată un alfa primar, cu ochii lui aurii și chipul impunător, și era chiar mai impresionant decât Fai. I-au trebuit aproape o săptămână să-și revină din șoc.

Acum, rememorând acel moment, Soda zâmbi stingher, simțindu-se jenat.

- Hai, intrăm în casă. Ai adus suc pentru Fai, nu? spuse Fon înainte să-i prindă mâna și să intre împreună prin ușa laterală, cea care ducea în bucătărie.

Totuși, când tânărul dădu nas în nas cu Phornaphan, acesta îl întâmpină cu o înclinare a capului și îi ceru să ducă mai întâi apa. Așadar, Soda puse sticla de suc de portocale pe tejgheaua din sufragerie, apoi luă tava cu paharele și intră în salon.

- Am adus apa. Spuse Soda când intră.

 Doamna Salil îi făcu semn cu mâna să se așeze, înainte să se întoarcă spre bărbatul așezat drept, stăpânul acelor ochi galbeni care stârneau fantezii. Când acei ochi sclipiră și se opriră asupra obrajilor roșii ai lui Soda, băiatul simți pe spate un fior rece amestecat cu o căldură inexplicabilă. Acum înțelegea de ce se speriase atât de tare de Khun Ram când era copil.

- Ai crescut, nu?

Ram a vorbit încet, iar persoana întrebată a fost ușor uimită.

- Da, domnule. Răspunse imediat, respectuos. După ce turnă apa în pahare, ceru permisiunea să se retragă, ca să le lase intimitate oaspeților.

- Nu m-aș fi așteptat să-ți amintești de Soda. Spuse doamna Salil, surprinsă, pentru că în mod normal, cineva ca Ram Rattikorn nu-și bătea capul să țină minte persoane sau detalii nesemnificative.

- Cum să nu-mi amintesc? Ăla mic a plâns până a vomitat pe pantofii mei, spuse Ram cu un zâmbet în colțul gurii. În ciuda aerului dur, chipul său bine îngrijit și aspectul fermecător îl făceau și mai atractiv.

- Nu pari deloc bătrân.

- Lucruri normale pentru un Alfa Primar. Răspunse Ram, cu nepăsare.

- Spre deosebire de mine, care îmbătrânesc și mă ofilesc pe zi ce trece, spuse Salil cu un ton stins, dar deși nu mai era la fel de subțire, cu pielea albă și aspectul fragil de odinioară, în ochii ei se mai putea citi clar că doamna Salil, în tinerețea ei rebelă, nu fusese deloc o femeie de neglijat.

- Ești doar un alfa obișnuit.

Răspunsul lui Ram o făcu pe Salil să-și încrunte ușor sprâncenele.

- Nu te schimbi niciodată, domnule Ram. Dacă era altcineva, m-ar fi lingușit deja, zicând că arăt încă tânără și frumoasă. Ugh!

Ram zâmbi slab înainte să spună:

- Hai să vorbim despre afaceri.

Văzând că bărbatul nu avea niciun interes să rememoreze trecutul, doamna Salil oftă în sinea ei. Asta era și motivul pentru care relația lor nu mersese niciodată.

Ram Rattikorn avusese o relație cu Salil în trecut. Se despărțiseră în urmă cu multe decenii.

Doamna Salil era cu șase ani mai în vârstă decât Ram și, o vreme, chiar îl iubise cu adevărat. Ar fi făcut orice pentru el. Dar Ram era un om rece și greu de citit. Chiar dacă acceptase să fie cu ea, Salil simțise întotdeauna că nu îi cucerise inima cu adevărat. Zidul de gheață al unui alfa primar nu era ușor de dărâmat. Așa că ea a fost cea care a pus capăt relației.

Deși a fost dureros, măcar s-au despărțit în termeni buni. Timpul a trecut, iar Ram a rămas un prieten apropiat al ei și al familiei. Nu se vedeau des, dar păstrau legătura.

- Credeam că o să-l aduci și pe soțul tău mai des.

-Nu prea are timp, răspunse Ram, discret.

- Așa e. Castelul Rattikorn trebuie să fie foarte ocupat zilele astea.

- Salil, mai bine vorbim despre afaceri acum, tăie Ram scurt, iar femeia din fața lui trase aer în piept.

- Ce grăbit ești. Dacă nu era ceva palpitant, nici nu-ți aminteai de o babă ca mine, nu?

Se ridică de pe scaun și îl conduse pe Ram spre o ușă aflată în spatele salonului. Pe peretele din stânga, erau expuse lucrări de artă înrămate, semăna cu o mică galerie de artă privată. Femeia durdulie se apropie de o sculptură și îi coborî ușor capul, dezvăluind un panou ascuns. Atinge rapid o serie de butoane, făcând un zgomot de clicuri.

Modelele delicate de pe piatra moale începură să se despartă, până ce deveni vizibil un lift secret care cobora spre subsol. Ram privea sistemul sofisticat cu o neliniște vădită. Nu-i plăceau deloc astfel de mecanisme. Salil urcă prima pe platformă, apoi fu urmată de Ram, care rămase nemișcat în timp ce liftul cobora. Femeia îi aruncă o privire curioasă, în tăcere.

Ajunși la nivelul de jos, o altă cameră secretă, podeaua de piatră se închise perfect în urma lor, fără să lase vreo urmă. Era clar că doar Salil și Ram aveau acces acolo, fără altă companie.

La capătul coridorului, se afla o ușă mare, aurie, prevăzută cu încă un sistem de blocare. Salil apăsă tasta „enter” pe un panou digital și rosti:

- Cincizeci la sută ceai dulce cu bule aurii.

Sunetul mecanismului care debloca ușa masivă răsună în cameră, dezvăluind o sală securizată, plină cu diverse modele de calculatoare, așezate în rânduri. Unele vechi, altele de ultimă generație, toate însă funcționale.

- Intră, Khun Ram. Spuse în glumă doamna Salil, făcându-i semn să se așeze la masa de piatră neagră. Ram se duse și se așeză în fața ei.

- Cu ce te pot ajuta de data asta?

- Programul de siguranță împotriva incendiilor din Macao e dat peste cap. Nu se găsește niciun programator capabil să-l repare. Doar tu ai scris codul, așa că am fost nevoit să vin la tine.

Când a auzit asta, doamna Salil a dat din cap discret.

Înainte de a se implica cu domnul Phut, actualul ei soț, doamna Salil a avut o viață destul de sălbatică și lipsită de griji în tinerețe. A lucrat și ea, la un moment dat, cu Ram Rattikorn, fiind o programatoare extrem de pricepută, greu de găsit. De aceea a ajuns să fie atât de apropiată de temutul mafiot, până într-acolo încât între ei s-a înfiripat o relație romantică.

- Ah, doar un cod vechi de program. Nu-l poate repara nimeni altcineva, așa că ai fost nevoit să apelezi la o bătrână ca mine? Chiar am ieșit complet din industrie?

- Salil… dacă nu tu, atunci cine altcineva?

Aceasta trebuia să fie o cerere pe care doar cineva ca Ram Rattikorn ar fi putut s-o facă.

- Ei bine, atunci să încercăm împreună mai întâi, spuse ea, înainte să-și ia laptopul, să-l deschidă și să tasteze un program complex, propriu. Apoi scoase un stick USB cu codul de corectare.

- Dă-l fratelui tău mai mic.

- Mulțumesc, spuse Ram și băgă stickul argintiu în buzunarul hainei.

- Ții lucruri valoroase acolo? Întrebă doamna Salil, știind bine că, dacă nu ar fi ceva important, Ram nu s-ar fi grăbit niciodată să o contacteze direct acasă.

- Da, răspunse Ram, apoi întrebă: Cât vrei? Plătesc.

- De fapt, nu am nevoie de bani, chiar nu.

- Atunci ce vrei? Nu vreau să-ți fiu dator.

Doamna Salil observă expresia lui Ram și simți o urmă de iritare. Oricât timp ar fi trecut, Ram tot defensiv rămânea, deși ea nu era o străină, nici o necunoscută.

- Îmi poți da orice cer? Întrebă ea.

- Și cu cine crezi că vorbești? Replică Ram. În afară de temperamentul lui neschimbat, Ram încă nu suporta ca cineva să-l vadă vulnerabil, exact ca înainte.

 Doamna Salil zâmbi în sinea ei, apoi o idee începu să încolțească în mintea ei.

- În acest caz, vreau un sânge pur Omega din familia Rattikorn căsătorit în familia Yook. E corect, ținând cont de înțelegerea noastră de acum mai bine de treizeci de ani.

- Glumești, Salil? Spuse Ram imediat, cu sprâncenele încruntate. Tăișul expresiei lui, asemenea unei săbii, ieși la iveală.

- Nu glumesc. Și pe deasupra, tu însuți mi-ai promis asta acum mai bine de treizeci de ani, îți amintești? Spuse doamna Salil, în timp ce scenele trecutului li se derulau amândurora în minte. Nu te preface că nu-ți amintești.

- Îmi amintesc, răspunse Ram, oftând adânc și simțind o ușoară ușurare.

După ce au lăsat deoparte diferențele dintre ei, doamna Salil îl rugase pe Ram, în urmă cu treizeci de ani, să-i promită că, dacă vreodată vor avea copii, să-i logodească între ei. Pentru că ea însăși nu putea să intre în familia Rattikorn, măcar copiii lor să aibă o șansă. În realitate, doamna Salil voia doar să vadă cum reacționează Ram. Cu alte cuvinte, voia doar să-l provoace. Dar Ram acceptase fără ezitare, așa cum făcea mereu, fiindcă nu credea că va avea vreodată o familie cu cineva – ceea ce o făcuse pe Salil să simtă o durere surdă în piept.

Nu și-ar fi imaginat niciodată că, treizeci de ani mai târziu, ea va readuce în discuție acel subiect și va înrăutăți situația.

- Copilul tău și al meu au o diferență mare de vârstă. În plus, soția mea nu va accepta niciodată. E imposibil să se întâmple așa ceva.

Ram vorbi cu o voce puternică, emanând unde puternice de Alfa, ceea ce o făcu pe doamna Salil să se retragă puțin. Dar știa prea bine că Ram nu avea de gând să-i facă nimic, din respect pentru prietenia lor veche.

- În fine, hai să o lăsăm așa. Îl voi rezerva mai întâi pe cel mic din familia Rattikorn. Asta e tot. A spus ea cu hotărâre și a apăsat butonul, deschizând calea pentru a urca spre vârf, ca de obicei.

- Salil, spuse Ram pe un ton nervos în timp ce liftul urca înapoi spre salonul pentru oaspeți. Ea zâmbi dulce înainte să se așeze grațios pe fotoliul moale. Luă un pahar și sorbi din ceaiul de trandafiri pentru a-și potoli setea.

- Mi-ai făcut o promisiune, Ram.

Alfa Prim oftă brusc și se lăsă moale pe scaun.

- Cât vrei? Întrebă el. Doamna Salil chicoti.

- Banii nu pot rezolva totul, dragul meu.

Adevărul e că doamna Salil nu lua în serios logodna , copiii lor aveau oricum o diferență mare de vârstă. Dar motivul pentru care nu renunța era bucuria acelui mic triumf: o femeie ca ea avea acum avantajul în fața temutului mafiot Ram Rattikorn. În plus, oricât de mulți ani ar fi trecut, ea tot nu renunțase la iubirea ei aprinsă din tinerețe.

   💚💚💚

Soda se află în bucătărie și taie legumele cu entuziasm, deoarece oaspeții importanți ai doamnei Salil vor lua masa împreună astăzi. Prin urmare, meniul de astăzi trebuie să fie mai extravagant decât de obicei. Toate gospodinele din bucătărie se grăbesc să intre și să iasă, iar bucătăria și camera de preparare nu se opresc niciodată.

- Soda, lasă asta, mă ocup eu. Du-te și verifică mesele, farfuriile, cuțitele, lingurile și furculițele. Vezi dacă sunt aranjate frumos sau mai trebuie ceva pus la punct. Cam pe la și jumătate vor fi toți așezați, spuse mătușa Niam tânărului. Soda se opri, își spălă mâinile repede, șterse masa, apoi plecă. Împinse căruciorul cu băuturi în sufragerie. Aranjă cu grijă paharele, apa și tacâmurile pentru a da o imagine plăcută. Se întoarse rapid, iar în mai puțin de cinci minute, invitații deja intrau și se așezau la locurile lor.

Soda îl privi pe Fai, ca de obicei, dar când îl zări pe invitatul doamnei Salil, simți brusc cum o căldură ciudată îi cuprinde pieptul. Era o senzație pe care Soda nu o mai trăise niciodată.

- Nu beau apă rece. Pot să primesc apă la temperatura camerei? Întrebă Ram pe un ton calm. Soda tresări, apoi se grăbi să toarne apă plată într-un pahar nou, așa cum ceruse Ram. Între timp, tânărul Alfa așezat vis-a-vis îl privea curios pe Ram.

- Până vine mâncarea, ți-l prezint pe fiul meu, Fai, spuse doamna Salil, iar Fai ridică mâna în semn de salut. Cât despre Ram, acesta se opri puțin, ochii lui aurii fixând-o pe Salil, sperând că nu va spune nimic mai mult.

- Nu te emoționa, Ram. Ăsta e viitorul tău ginere, spuse doamna Salil într-un final, lăsându-l pe Ram fără cuvinte.

La auzul vorbelor, fața frumoasă a lui Fai se încruntă.

- Ce e asta, mamă? Întrebă el ușor. Nu înțelese despre ce e vorba. Cât despre Soda, buzele i se deschiseră ușor, ochii de safir i se măriră, iar mâna cu care urma să toarne apă rămase suspendată în aer.

- La naiba!!! Copile, iar mi-ai murdărit pantofii, spuse Ram Rattikorn cu un aer ușor dezamăgit...