Capitolul 10: Pe măsură ce corpurile se ciocnesc, scântei zboară.

Biroul lui Don Bartolucci, cu tavanul înalt de trei metri, are rafturi cu cărți aranjate cu grijă. În centrul camerei se află un birou din mahon, unde se lucrează. Interiorul camerei emană o atmosferă sofisticată, cu accent pe nuanțe de gri și negru. Santino stă așezat pe un scaun mare, enumerând lucrurile care au fost distruse, în timp ce vinovatul stă aplecat, cu o expresie vinovată pe față.

- Furtunul de duș pe care l-ai distrus valorează 3.000 de euro, covorul ud valorează 50.000 de euro, iar piatra sculptată din baie, care este opera lui Charles Grace, valorează 200.000 de euro.

- Păi... domnule, presupun că nu vă așteptați să plătesc atât de mult. Nu-mi permit, știți bine.

- Dacă ar fi să calculez... Don Bertolucci strânse din dinți.

După ce pierduse ocazia de a scăpa de data aceasta, mai avea încă o șansă să se răscumpere. Așadar, dacă se ivea ocazia, trebuia să o profite repede. Omega, scandalagiul răutăcios, se prefăcu că se lăsă pe spate și se întinse pe canapeaua gri închis, arcuindu-și pieptul și ridicând fundul.

- Oh, nu, am greșit, domnule. Dar domnule... dacă vreți să-mi luați inocența pentru că am tulburat atmosfera pașnică... poate nu ar trebui să mă pedepsiți. Doar creați puțină frecare.

Loy a făcut o mutriță, clipind din gene. Și-a ajustat gulerul cămășii și l-a deschis mai larg, dorind ca celălalt să-i vadă umerii grațioși și netezi. Dar Santhino s-a uitat la el cu o privire ascuțită și lipsită de emoție, fără nicio expresie.

- Dacă tot nu înțelegi, o să-ți dau o palmă la fund și o să te învăț mai târziu. Loy se ridică repede și se îndreptă, scuturând degetul arătător, refuzând oferta. Chiar dacă nu l-ar fi deranjat deloc.

Este posibil ca cineva ca mine să-l facă pe acest om interesat de mine? Chiar dacă am o înfățișare obișnuită, am fost admirat atât de bărbați, cât și de femei pentru că sunt drăguț. Loy se întreabă, dar când vede chipul frumos, asemănător unui zeu, al lui Santino, începe să înțeleagă. De ce ar veni un bărbat extrem de chipeș ca el să-l curteze pe cineva ca el?

- Nu trebuie să plătești nimic, doar să lucrezi pentru mine fără să primești salariu timp de 30 de ani, și asta va fi suficient. Micuțul rămase cu gura căscată.

- Și cum o să mănânc, domnule?

- Dacă rămâi cu mine, vei avea mâncare și un loc unde să dormi gratuit. Dacă vrei ceva special, doar să-mi spui, și voi vedea dacă îți cumpăr sau nu.

Săptămâna trecută, Bertolucci era portretizat ca persoana care se declara cu mândrie dușman al bandei Trandafirului Alb. Dar de ce s-a transformat acum în figura paternă pentru el? Chiar dacă Loy nu-și cunoscuse niciodată tatăl. Situația asta e inacceptabilă, nu-i așa?

- Nu exagerați puțin, domnule? Mă duc să depun o plângere la Departamentul Muncii. Micuțul își strânse buzele pentru a arăta că nu-i place. Nu știa dacă își irosește energia protestând. Nu era ca și cum ar fi petrecut 30 de ani cu Santino în felul acesta.

- Și cine te-a pus să spargi lucrurile?

- Nu le-am spart eu... alea... alea... Loy nu putea să vorbească. Gura îi rămase închisă, iar expresia lui deveni și mai nedumerită când se întâlni cu privirea intensă a persoanei mai în vârstă.

- Aia... ce?

- Cei doi sunt obraznici și lipsiți de respect, ca să nu mai vorbim că nu apreciază bunătatea ta. Nu mai puteam să-i ascult, așa că i-am confruntat direct, până când lucrurile au degenerat.

- Dar din ce am văzut eu, i-ai lovit doar de câteva ori și erai deja în dezavantaj.

- Ați văzut totul de la început, domnule? Santino zâmbi. De fapt, el și gărzile sale de corp se aflau întâmplător în zonă, așa că au auzit totul de la început.

- Deja îi bănuiesc pe cei doi, dar nu credeam că vor ceda atât de repede.

- Și unde au plecat?

- Nici eu nu știu. Dacă e să o spun pe limba ta, probabil sună așa... - du-te să te întâlnești cu creatorul tău sau ceva de genul ăsta. Micuțul înghiți în sec și nu voia să mai întrebe nimic, doar coborî capul.

- Vezi raftul acela cu patru etaje de acolo?

- Da, îl văd.

- Du-te și scoate cărțile de acolo și aranjează-le în ordine alfabetică.

- Vrei să lucrez aici?

- Da.

- Și domnișoara Lara...

- Cine știe. Probabil e ocupată cu ceva. Așa cum spusese tânărul mafiot, în altă parte a conacului, Lara clătina din cap, privind cele două corpuri fără suflet care tocmai sosiseră.

- Au murit la scurt timp după sosire. Generația asta de copii nu mai muncește. După ce spuse asta, menajera șefă le făcu semn subalternelor să o ajute să împingă cele două corpuri și să se ocupe de ele.

- Grăbiți-vă, fetelor. Mai avem două ore să pregătim cina pentru stăpânul nostru.

- Da! Menajerele stăteau gata să apese butonul pentru a porni mașina de spălat cu șorțurile pline de pete de sânge.

Revenind la locul de muncă al lui Snatino, Loy își acceptă soarta și se îndreptă spre teancul de cărți îngrămădite pe raft, așezându-le cu grijă pe podea. Majoritatea cărților erau filosofice sau literatură veche, greu de găsit și dificil de înțeles, scrise în diverse limbi. Deși Loy era încă un Omega tânăr, crescând cu greu, avusese ocazia să studieze ici și colo. Devenise o persoană căreia îi plăcea să caute cunoașterea, străduindu-se mereu să o dobândească. Loy este pasionat de știință, în special de chimie. În timpul liber, caută informații sau învață în secret de la persoane cu cunoștințe vaste. Uneori, experimentează în secret diferite tipuri de medicamente sau inventează propriile formule explozive pentru uz personal (deși, desigur, nu rezultă nimic productiv din asta). Cu toate astea, nu este familiarizat cu această operă literară. Prin urmare, în timp ce aranjează cărțile, le deschide în secret și le citește conținutul. După ce a făcut asta de mai multe ori, a ajuns la concluzia că ceva nu funcționează.

- Asasinul lui Sawannakha-nee! Cărțile pe care le citește Loy sunt ca niște romane fantastice, conținând atât magie, cât și povești cu creaturi legendare. Loi nu știe că acțiunile sale sunt observate în permanență de tânărul mafiot.

- Ai 5 ani sau ce?, murmură Santino înainte de a-și lăsa hamsterul să se distreze în lumea lui. Dar, doar câteva minute mai târziu, chițăitul entuziast al lui Loy se opri. Tânărul mafiot ridică capul din registrul contabil pentru a se uita, doar pentru a descoperi că talentatul său ajutor zăcea inconștient pe grămada de cărți.

- Se pare că va trebui să rămânem împreună încă 70 de ani dacă lucrează așa.

Tânărul mafiot se plângea, în timp ce ochii lui negri îl priveau cu o privire lungă și o expresie capricioasă pe față.

Trei ore mai târziu...

Loy se trezi dezorientat, doar pentru a se trezi întins pe canapea. Înainte de a înțelege pe deplin situația, este surprins să vadă că grămada de cărți pe care o luase de pe raft era încă în același loc. Tânărul își amintește repede că probabil a adormit accidental în timp ce lucra și, ca să înrăutățească lucrurile, a adormit chiar în fața șefului său (temporar), adăugând la întorsătura neașteptată a evenimentelor.

Oh, nu! O să am și mai multe probleme? gândi Loy în timp ce întoarce cu precauție capul pentru a privi spre biroul aglomerat din mijlocul camerei. Santino este încă așezat pe scaun, dar nu este concentrat pe ecranul computerului. În schimb, este sprijinit pe spătar, ațipit pe scaun. O să fie așa ușor? Cu alte cuvinte, va avea micul Loy șansa să se confrunte cu mafia italiană?

Loy își adună curajul și se apropie de figura impunătoare, ca un șoricel neînfricat în căutare de necazuri. Dacă face cea mai mică greșeală, ar putea sfârși ucis cu brutalitate de gheare ascuțite și colți vicleni. Cu ochii căprui și blânzi verifică în stânga și în dreapta, măcar nu erau camere de supraveghere aici. Odată ce va reuși să scape de Santino, va găsi o cale de a evada. Loy a început să caute o armă și a dat peste un baston de lemn așezat lângă piciorul lui Santino.

Avea cuțite ascuțite și gloanțe pentru a trage dintr-un pistol special, putea să ia mânerul auriu și să spargă capul oricui, pur și simplu. Haha! Puternicul șef al mafiei care moare din cauza unui baston. Loy însuși avea șanse mari să iasă cu bine din această situație. Încă nu putea uita incidentul de la debarcader și imaginea cadavrelor bandei Trandafirului Alb. Omega reuși să-și recâștige calmul. Cu mâna tremurândă, Loy ridică bastonul greu de lemn de pe piedestal. Era atât de greu încât avea nevoie de ambele mâini pentru a-l ține, dar Santino îl mânuia și îl învârtea cu ușurință, de parcă ar fi fost un băț obișnuit.

- Hum. Sunetul respirației tânărului leu îl făcu pe șoricel să se încrunte.

- Orb, orb, eu sunt războinicul orb. Loy mergea în liniște, sprijinindu-se de baston, prefăcându-se că este cufundat într-o conversație cu un personaj din romanul pe care tocmai îl citise. Cu toate acestea, când sunetul respirației bărbatului se auzi din nou, constant și neschimbat, Loy deschise încet un ochi și își dădu seama că Santino era încă acolo, adormit.

Nebunule! Era să fac pe mine. Inima lui Loy a sărit o bătaie. S-a apropiat cu precauție, ajungând din nou lângă tânărul mafiot. Cu o expresie impasibilă, i-a observat trăsăturile frumoase, sprâncene groase, gene lungi care arătau bine, ochi negri adânciți care păreau puțin obosiți, dar care îi sporau farmecul. Nasul era proeminent, dar nu excesiv. Buzele erau subțiri, indicând o ușoară aroganță, dar totuși seducător de sexy. Loy nu putea să nu simtă un ușor regret la gândul că ar înfige un cuțit în chipul acela frumos. Ar fi păcat să distrugă opera de artă a divinității.

Privirea lui Loy se îndreptă spre pieptul bine conturat de sub costumul negru. Găsi zona aceea interesantă, dar dacă Santino nu murea imediat, el n-ar putea supraviețui. Așadar, micuțul își îndreptă atenția spre gâtul puternic.

Acești Alfa au penisuri mari, nu? Și mâinile și corpurile lor sunt mari... Loy era invidios în timp ce căuta o țintă rapidă și decisivă, dar mirosul proaspăt al trandafirilor îl atrăgea seducător, făcându-l pe micuțul timid să se apropie încet. Se trezi că se apropia de leul maiestuos fără să-și dea seama și, înainte să-și dea seama, stătea lângă el privindu-i gâtul...

Chiar la gât, o singură lovitură și gata. Loi era pe punctul de a ridica bastonul, dar brusc, a fost surprins de un atac rapid și neașteptat al moralității.

Santino l-a dus să primească îngrijiri medicale până și-a revenit, considerând că este o răsplată pentru ceea ce a făcut pentru el. Pe lângă faptul că i-a oferit cazare și de lucru, Santino l-a ajutat să nu fie bătut. Și pare că îl dusese chiar și să doarmă pe canapea. Nu era acest om și binefăcătorul lui? Cu obrajii înroșiți, Loy se lupta cu propriile gânduri.

Santino clipește

Dar înainte să poată reacționa (din nou), Santino ridică repede privirea și strânse cu putere mâinile în jurul gâtului subțire al micuțului, lăsându-l fără suflare.

- Oh! Gulerul din piele, strâns de mâinile arzătoare, îl împiedica pe Loy să respire.

- Ce ai de gând să faci? Ochii umezi ai lui Loy străluceau cu o aură terifiantă, similară cu privirea unui demon care putea elibera sufletele din corpuri cu o singură privire. Bine că Loy lăsase bastonul jos. Altfel, ar fi devenit o fantomă. Acest spațiu de lucru era plin de mistere reale.

- Eu, eu... voi... voi...

Mâinile lui mici rătăceau de-a lungul corpului musculos al mafiotului, iar degetele lui se împiedicau în căutarea a ceva, până când în sfârșit l-au găsit la nivelul inghinal. Clic! Bingo! Loy a găsit o cale de scăpare.

- Probabil te simți inconfortabil aici, nu-i așa? Loy se aruncă în grabă în poala persoanei mari, frecându-și șoldurile înainte și înapoi.

- Vreau doar să te ajut. Chestia ta e mare și voluminoasă, ceea ce o face fierbinte și incomodă. Micuța siluetă a rostit o frază obscenă, făcând fața tensionată și îngrijorată a lui Santino să se relaxeze. De la a fi sufocat, Loy a trecut acum la a fi ușurat.

Nu mai e supărat! Loy a contemplat, apoi a făcut o mișcare pentru a aluneca și a scăpa din construcția lui robustă.

- Îmi pare rău, domnule. O să mă dau jos imediat. Oops!

Cu toate acestea, celălalt îl ținea strâns de păr, refuzând să-i dea drumul. Mai mult, chestia pe care pretindea că o mângâia cu un moment înainte începu să reacționeze. Santino strânse din dinți și privi în ochii tremurânzi și larg deschiși, inspirând frică.

Heh, te gândești doar să te distrezi fără să ții cont de consecințe. Situația asta ar trebui să-ți dea o lecție odată pentru totdeauna...

- Unde te duci? Apleacă-te și continuă până termini.