EPILOG

 Acum cinci luni. 

 

Gemetele bătrânei a fost primul sunet pe care Kantaphat l-a auzit când a deschis ușa unei camere speciale de spital. El a văzut o bătrână slabă care se zvârcolea încontinuu de durere. Un bărbat de vârstă mijlocie, care ar fi trebuit să fie fiul ei, îi tot trimitea mesaje pentru că habar nu avea cum să se ocupe de starea pacientului. 

 

- Bună ziua, domnule doctor. 

 

Bărbatul a ridicat mâinile pentru a-l saluta înainte de a se întoarce spre pacient. 

 

- Mamă, mamă, a venit doctorul. Liniștește-te, mamă. Doctorul e aici să te ajute. 

 

- Bună ziua. 

 

Doctorul și-a ridicat mâinile pentru a-i saluta pe cei doi înainte de a se așeza pe scaunul de lângă patul pacientului pe care Ornanong, asistenta sa, îl aranjase. 

 

- Numele meu este Kantaphat. Ea este Ornanong, o asistentă din echipa mea. Echipa noastră este o unitate de îngrijire paliativă. Doctorul primar al doamnei Raweewan a apelat la mine pentru a avea grijă împreună de ea. 

 

Fața bărbatului era oarecum confuză. 

 

- Ai de gând să ai grijă și de mama mea? 

 

- Da, sunt specializat în tratarea durerii și a altor probleme. 

 

Kantaphat s-a întins să atingă mâna bătrânei doamne. 

 

- Doamnă Raweewan, cred că vă doare acum, nu-i așa? 

 

Ea a dat din cap și s-a încruntat, cu lacrimi care-i curgeau în colțurile ochilor. 

 

- Da... nici măcar analgezicele nu mă mai ajută. 

 

- Hai să facem așa. Înainte să ne cunoaștem mai bine unul pe celălalt, o să-ți elimin durerea mai întâi, sună bine? 

 

Kantaphat a apucat ferm mâna doamnei ca o încurajare. 

 

- Cred că mai există încă o modalitate de a ajusta medicamentul. Vă rog să aveți răbdare, doamnă Raweewan. 

 

Din momentul în care se ocupase de pacienții în stadiu terminal, cazul lui Raweewan a fost cel mai dificil de tratat. Suferința ei a fost un nivel extrem de dureros, deoarece boala îi mâncase toți nervii. După ce a văzut că durerea doamnei Raweewan era controlabilă pentru o vreme, i s-a permis să plece acasă. Cu toate acestea, starea ei s-a înrăutățit rapid, astfel încât Kantaphat a trebuit să programeze o vizită urgentă la domiciliu. 

 

- Cazul ăsta chiar mă face să mi se învârtă capul, Nong. A murmurat Kantaphat după ce s-a urcat din nou în mașină. 

 

- Cred că voi trimite o consultație la clinica de gestionare a durerii din cadrul spitalului universitar. 

 

- Dr. Kan, cred că trebuie să fie ceva în legătură cu durerea doamnei Raweewan mai mult decât credem noi, a menționat Nong. 

 

- Din experiența mea, cred că nu am înțeles-o cu adevărat. Poate că, dacă am înțelege ce își dorește cu adevărat, starea ei s-ar putea îmbunătăți fără a lua niciun medicament. 

 

Kantaphat s-a oprit o clipă înainte de a spune: 

 

- Va trebui să petrec mai mult timp cu ea. Dacă nu există niciun caz urgent, vă rog să programați acest caz în programul meu de vizită cât mai repede posibil. 

 

 - Ați venit să mă vizitați din nou, domnule doctor.  Vocea lui Raweewan suna atât de plăcut încât a luminat imediat lumea. 

 

Kantaphat și-a ridicat mâinile pentru a o saluta. Bătrâna și-a deschis brațele așteptând să îl strângă în brațe pe Kantaphat, care i-a întors îmbrățișarea fără întârziere. 

 

- Cum te simți astăzi? 

 

- Nu mă doare nimic astăzi, doctore. 

 

Raweewan s-a uitat la fața lui Kan. 

 

- Aceasta este a cincea oară când mă vizitezi. Nu ești doar chipeș, ci și amabil. 

 

- Doar auzind că nu ai dureri deja îmi face ziua mai bună.  Kantaphat s-a așezat pe un scaun lângă căpătâiul patului. 

 

- Thongkum! Du-te și adu apă rece pentru doctor. 

 

Raweewan și-a chemat fiul, care era ocupat în bucătărie cu soția sa, înainte de a se întoarce pentru a-i zâmbi dulce lui Kantaphat. 

 

- Medicamentele pe care le-ați prescris sunt cu adevărat utile. 

 

Kantaphat a zâmbit cu bucurie. Și-a ridicat privirea și a văzut multe tablouri care stăteau pe dulap. 

 

- Sunt multe poze cu copiii dumneavoastră. 

 

Bătrâna s-a întors să se uite la acele poze. 

 

- Da, am trei fii, dar am divorțat când Wasan era încă mic. 

 

Raweewan a arătat spre o fotografie cu un tip în uniformă. 

 

- Wasan este cel mai tânăr. Este ofițer de poliție, acum este căpitan. E chipeș și de treabă, nu-i așa?. 

 

- Arată foarte bine. Trebuie să fii foarte mândră că ai un fiu polițist. Apropo, s-a căsătorit și a făcut niște nepoți pentru tine? 

 

Raweewan i-a aruncat o privire lui Kantaphat și a zâmbit ușor. 

 

- S-ar putea să nu se căsătorească și să-mi dea nepoți. Căpitanului nu-i plac fetele. 

 

La suprafață, Kantaphat nu s-a arătat surprins ca să rămână profesionist, chiar dacă în sinea lui exclama cu voce tare. 

 

-  Oh, înțeleg, dar asta nu te face mai puțin mândru de el, nu? Pentru că pare a fi o persoană bună și o voce a oamenilor. 

 

-Așa este. Ceea ce îmi doresc pentru el este să întâlnească o persoană bună. Știu că îi plac bărbații și vreau doar să aibă un partener bun. 

 

Raweewan și-a mutat mâinile pentru a le lua pe cele ale lui Kantaphat și le-a ținut ferm. 

 

- Dacă băiatul meu are un partener ca tine, atunci pot să mă odihnesc în pace. Nu voi avea de ce să-mi fac griji. 

 

Kantaphat nu știa cum să răspundă la cuvintele ei. Nu a putut decât să zâmbească și să o consoleze: 

 

- Dacă voi avea ocazia să îl întâlnesc, îl voi saluta. 

 

- Dacă mi se întâmplă ceva, aș vrea ca tu să ai grijă de Wasan. Ea a vorbit cu o față plină de speranță. 

 

Puterea lui Raweewan a fost de foarte scurtă durată. După două luni, boala i s-a extins la coloana vertebrală. A fost internată din nou în spital din cauza incapacității sale de a merge și de a reține urina și scaunele. Ea a rămas complet imobilizată la pat. Thongkum părea extrem de epuizat atunci când Kantaphat a venit să-și viziteze pacientul de data aceasta. 

 

- Tratamentul cu radiații a fost finalizat. Ea a luat întotdeauna medicamente, dar durerea ei este încă imposibil de controlat acum. Nu mă pot odihni deloc, domnule doctor. 

 

Kantaphat s-a apropiat de bătrâna care devenise foarte slabă. Picioarele îi deveniseră cașerice, în timp ce stomacul i se umflase din cauza ascitei. 

 

Nota: Ascita apare când in venele ficatului se acumulează presiune, organul începând sa nu mai funcționeze normal. Fenomenul este de obicei cauzat de o alta afecțiune, cum ar fi ciroza, insuficiență cardiacă sau renala, cancer sau o infecție. Presiunea respectiva blochează fluxul sangvin la nivel hepatic. 

 

Privind scena din fața lui, i s-a făcut milă de ea. A atins ușor brațele lui Raweewan și a strigat-o cu un ton blând: 

 

- Mătușă... 

 

- Doctore... Oh, Doctore... Lacrimile lui Raweewan s-au scurs când a văzut fața lui Kantaphat. 

 

- Putem... să vorbim în particular? 

 

Thongkum a dat din cap în semn de înțelegere înainte de a ieși din cameră. 

 

Kantaphat s-a întors la pacientul său. 

 

- Este ceva ce vrei să-mi spui? 

 

- Doctore... nu vreau nimic altceva. 

 

Ochii ei erau rugători. 

 

- Fiecare clipă a mea este durere. Doctore... te rog... ajută-mă. 

 

El și-a încruntat sprâncenele. 

 

- Cu ce vă pot ajuta? 

 

- Omoară-mă. Eliberează-mă de durerea asta, te rog, .... 

 

Raweewan și-a închis ochii. 

 

- Fă ceva... ca să mă lași să mor liniștită acasă. În propriul meu dormitor, unde mă înconjoară pozele copiilor mei. Lasă-l pe Games, fiul meu mijlociu, să mă ia cu el...  

 

- Doamnă, își coborî Kantaphat vocea. 

 

- Nu pot să fac ceea ce îmi cereți. Este ilegal. Dar voi avea grijă de durere... 

 

- Corpul meu... viața mea... am ales, doctore. Te rog, grăbește-mi moartea... fă-o să fie mai rapidă. Nu mă lăsați să mai sufăr așa... mai mult timp. 

 

A strâns mâneca halatului lui de laborator. 

 

- Te implor. Este ultima mea dorință. Îți promit că copiii mei nu-ți vor purta pică... 

 

Kantaphat a rămas calm. S-a lăsat scufundat în gândurile sale. 

 

În primul rând, pacienții trebuie să se afle în ultimul stadiu al bolii și au primit un diagnostic de șase luni. În al doilea rând, ei au suferit enorm din cauza bolii care nici măcar după ce au primit medicamente nu i-a putut ajuta să își aline durerea. În al treilea rând, ei și-au exprimat dorința de a muri fără a lăsa în urmă nicio obligație și și-au trăit viața la maxim. În al patrulea rând, aceștia nu aveau niciun istoric de depresie sau alte tulburări mentale. În al cincilea rând, pacienții trebuie să fie pe deplin conștienți. 

În al șaselea rând, trebuie să viziteze pacienții de cel puțin trei ori, să cunoască aspectul casei și membrii familiei. 

 

Dacă îi lipsește doar una dintre aceste reguli, va refuza să facă acest lucru. Totuși, în cazul doamnei Raweewan, după ce s-a gândit la acest lucru, a considerat că ar trebui să o ia sub... îngrijirea sa specială. 

 

- Am luat la cunoștință dorința ta , a vorbit Kantaphat după ce a tăcut o bună bucată de vreme. 

 

- Vă rog să păstrați acest secret între noi și voi face tot ce pot pentru a vă îndeplini ultima dorință. 

 

Zâmbetul pe care Raweewan i-l dădu lui Kantaphat după ce acesta terminase de vorbit era la fel de luminos ca atunci când nu fusese chinuită de durere. Cea mai mare dorință a ei urma să fie îndeplinită. Nimic nu putea fi mai plăcut pentru ea. 

 

- Mulțumesc... după ce voi pleca... te rog să ai grijă de... micuțul meu, așa cum ai promis. 

 

Kantaphat părea ezitant, dar pentru fericirea pacientului său, trebuia să se țină de cuvânt. 

 

- Sigur. Voi avea grijă de fiul dumneavoastră. 

 

Raweewan a vrut să moară fără durere și a dorit ca fiul ei mijlociu decedat să o ghideze în viața de apoi. 

 

 Kantaphat a deschis ușa depozitului pe care îl închiriase la firma de depozitare S-Storage. Când s-a aprins lumina, singurul lucru care se afla în mijlocul acelei încăperi era un recipient de plastic gri. S-a îndreptat spre recipient și a îngenuncheat înainte de a deschide capacul. Înăuntru se afla o cutie care conținea seringi, ace și două becuri de sticlă cu droguri. Nu a depozitat prea multe droguri pentru că știa că nu va avea prea multe ocazii să le folosească. Această cutie fusese deschisă doar de două ori de când lucra aici. Nu a fost ușor să găsească pacienții care să se aplice tuturor listelor sale de verificare. Și asta urma să fie a treia oară când făcea asta. 

 

Ornanong l-a sunat în timp ce ținea sticluța în ghiozdan. 

 

- Da, Nong? 

 

Am mai multe droguri. 

 

- Vocea asistentei lui părea veselă. 

 

- Mulțumesc. 

 

Kantaphat a închis capacul recipientului. 

 

-Te-am deranjat din nou. 

 

- Este în regulă. Dacă nu te ajut eu, nu ai mai putea să te ocupi de pacienți. Apropo... este în seara asta? 

 

-Da. 

 

A răspuns calm. 

 

- Pacientul vrea să mă vadă... în seara asta. 

 

 - Mamă, ești cea mai puternică femeie pe care am întâlnit-o vreodată. Ai trecut prin multe greutăți în viață. 

 

O voce profundă, liniștitoare, cu un ton moale, a adormit-o până la relaxare, căci cunoștea foarte bine această voce.  

 

- Acum. Este timpul. Nu-ți fie teamă. Păstrează-ți mintea calmă și toată această durere va dispărea. Vei fi departe. Într-un loc liniștit cu fiul tău. 

 

Asta era tot ce-și dorea. Ochii bătrânei au început să se umple de lacrimi de bucurie. 

 

- Mulțumesc... Mulțumesc... 

 

În momentul în care vocea a spus, durerea ei a început să se estompeze încet. Bătrâna s-a simțit relaxată într-un mod în care nu se mai simțise niciodată. Respirația ei a încetinit treptat, până când pieptul ei a încetat să se mai miște. Ochii palizi și înnegurați s-au închis puternic și nu se vor mai deschide niciodată. 

 

🔹️Raweewan. Ora decesului: 02.35 dimineața. 

 

Kantaphat a sărit pe fereastra din casa lui Raweewan. Era îmbrăcat în negru și purta o șapcă neagră. 

 

Luându-și masca neagră care îi căzuse de pe față, era pe punctul de a fugi în spatele casei pentru a scăpa, când a auzit ceva mișcându-se în tufișuri. A văzut un bărbat subțire, murdar, cu părul lung și dezordonat. Bărbatul se uita la el cu o privire șocată. Bărbatul în negru era și el uimit. Omul acesta ar fi putut vedea tot ce făcuse prin fereastră. L-a privit pe nebun pentru o lungă perioadă de timp înainte de a se decide că nu-i va face nimic. Oricum, nimeni nu l-ar crede pe acest om. Iar el nu voia să ia mai multe vieți fără o cauză necesară. 

 

Kantaphat și-a dus degetul la buze într-un gest de tăcere.  Și-a ridicat masca pentru a-și acoperi fața înainte de a intra în întuneric și de a dispărea, lăsându-l pe bărbat singur pe pământ. Tot corpul îi tremura. S-a mișcat treptat pentru a arunca o privire prin fereastra lui Raweewan. A văzut-o pe bătrână zăcând liniștită, cu mâinile împreunate peste stomac. Zăcea atât de nemișcată încât nu mai avea niciun semn de respirație. Niciun semn de viață. 

 

Moartea... 

 

Bărbatul a rostit cuvintele cu o voce tremurândă. 

 

Picioarele lui de salcie au slăbit brusc, încât aproape că nu se mai putea ține pe picioare. Privirea i s-a îndreptat spre întunericul nopții în care Kantaphat dispăruse. 

 

 Moartea... Moartea... Moartea... Moartea... 

 

Sfârșitul amintirilor.

 

 

Respirația caldă a lui Wasan era lentă și constantă, ceea ce indica faptul că se lăsase pradă unui somn adânc din cauza oboselii pe care o resimțea din cauza turelor duble. Capul lui era pe pieptul lui Kan. Fața lui stresantă obișnuită părea liniștită în acest moment. Kan se holba la genele celuilalt bărbat. Nici o frumusețe din toată lumea asta nu se putea compara cu bărbatul care zăcea pe pieptul lui în acest moment. În timp ce Kantaphat își ridica mâna pentru a mângâia părul scurt și ciufulit al lui Wasan, gândul îi revenea la momentul în care Raweewan îi ceruse să aibă grijă de Wasan. 

 

Trebuie să recunoască faptul că nu plănuise să facă ceea ce îi ceruse, pentru că nu-l cunoscuse și nici nu-l văzuse până atunci pe fiul ei cel mic. El i-a transmis cuvintele sale doar pentru a o liniști înainte de plecare. Era incredibil că imediat după ce l-a privit pentru prima dată în ochii lui Wasan la înmormântare, acest om i-a intrat cu ușurință în inimă. La scurt timp după aceea, Wasan l-a rugat să stea la el acasă, iar asta l-a șocat. Kantaphat a trebuit să câștige timp pentru a muta toate lucrurile suspecte din casa sa în depozitul închiriat, ducându-l pe Wasan la hotel. Apoi, a angajat zugravii pentru a-i vopsi gardul ca să se ascundă. Chiar dacă secretul său a rămas un secret, a vrut ca Wasan să știe că dragostea lui pentru el era sinceră. 

 

🔹️Nu l-ar fi lăsat niciodată pe Wasan să-i scape din mână. 

 

🔹️Nu i-ar fi făcut niciodată rău lui Wasan. 

 

Avea să aibă grijă de Wasan, așa cum îi promisese lui Raweewan, pentru ca sufletul ei din ceruri să fie fericită când îi veghea de sus. Kantaphat s-a aplecat să-i sărute capul lui Wasan. Bărbatul a deschis ochii. 

 

- Am adormit? 

 

- Da. 

 

Și-a mișcat mâna pentru a atinge obrazul lui Wasan. 

 

- Ai ajuns acasă, fără să-ți schimbi hainele. M-ai îmbrățișat și ai dormit deasupra mea în uniformă. 

 

- Nu am mai dormit bine de multe zile. Wasan și-a masat sprâncenele. 

 

-  Ai cazuri noi? 

 

- Da. Urmează un nou caz complicat. Suntem foarte ocupați acum. 

 

Wasan a tăcut pentru o vreme. 

 

- Am avut un vis acum câteva clipe. 

 

- Despre ce? 

 

Wasan s-a uitat la Kantaphat. 

 

- Am văzut-o pe mama în vis. Am văzut-o într-o rochie albă, ca o călugăriță. Părea sănătoasă și fericită. Pielea ei era strălucitoare și fără probleme. Mi-a spus că este foarte fericită acum și că vrea să-ți mulțumesc. 

 

Wasan s-a împins pe pat. 

 

- De când a murit mama mea, nu am visat-o niciodată. 

 

Kantaphat a zâmbit ușor. 

 

- Când vei fi liber de dimineață, mergem la templu și dăm de pomană călugărilor pentru mama ta? 

 

- Sună bine. 

 

Wasan și-a dat jos fermoarul de sus al uniformei. 

 

- O să fac un duș. 

 

- Nu încă, iubitule. 

 

Și-a înfășurat brațul bun în jurul taliei lui Wasan. 

 

- Oricum, ne vom înmuia din nou în sudoarea noastră. Hai să facem un duș mai târziu. 

 

- Hei! Vrei un alt braț rupt? Îl rup și pe celălalt în două. 

 

- Ușor, domnule ofițer! 

 

Râsetele și strigătele de la tachinările lor au făcut din această noapte cea mai veselă și mai colorată. Kantaphat s-a gândit că ar trebui să mulțumească soartei care i-a adus împreună și a făcut ca zilele obositoare să capete sens.  Nu exista o singură zi în care să nu-și dorească să se întoarcă acasă și să se întâlnească cu bărbatul pe care îl iubea, și crede că și Wasan simțea la fel. 

 

 - Som, arăți mult mai bine astăzi. A menționat doctorul Pang în timp ce se uita la lista de medicamente pe care i-o dăduse pacientului său. 

 

- Da, domnule doctor. 

 

- Cred că voi reduce cantitatea de pastilă pe care ai luat-o dimineață la jumătate de pastilă. 

 

Som, care părea să se îngrașe mai mult și și-a tuns părul mai scurt, arăta mult mai mult ca o persoană normală. 

 

A privit în jos, spre podea. Psihiatrul său a observat reacția sa anormală. 

 

- Ai ceva în minte și vrei să-mi spui? 

 

- Nimic. 

 

- Văd că ai început să muncești? 

 

- Da... sunt muncitor. Culeg longane, fac curățenie, tund... toate astea. 

 

- Consider că este un lucru foarte bun. 

 

Pang a notat în biletul ei informațiile din răspunsul primit. 

 

- Doctore... 

 

- Da? 

 

- De ce nu mă crede nimeni? 

 

Ea și-a oprit stiloul și s-a uitat la el. 

 

- În legătură cu ce? 

 

- Moartea. Indiferent dacă oamenii consideră că este real sau doar o halucinație a mea, eu chiar l-am văzut. 

 

Dr. Pang s-a aplecat pe scaun. 

 

- Eu cred că l-ai văzut cu adevărat, dar ceea ce ai văzut ar putea fi rezultatul dezechilibrului chemical din creier. 

 

A făcut o pauză pentru o clipă, pentru ca cuvintele ei să fie bine înțelese. 

 

- La acea vreme, nu ai fost tratat. Ceea ce ai văzut ar putea fi dificil de spus dacă este real, dar acum, te simți mai bine. Dacă vedeți ceva, este posibil să fie real. Așa că, după asta, dacă vezi ceva și nu știi ce să faci... poți oricând să te întorci să-mi spui. 

 

Som a dat din cap în semn de înțelegere. 

 

- Da, doctore. 

 

 ☆Avem dreptul să ne hotărâm moartea? 

 

☆Cui aparține dreptul de a muri? 

 

☆Dacă într-o zi nu vei mai fi conștient, crezi că vei avea parte de ultimul moment așa cum îți dorești? 

 

☆Crezi că familia ta ți-ar da ceea ce îți dorești? 

 

☆Dacă ați putea decide cum să muriți, unde să muriți sau chiar momentul în care să muriți, ați dori acest lucru? 

 

☆Atâta timp cât este ilegal să îți dorești propria moarte, Kantaphat va continua să o facă în secret. 

 

☆Este de dragul sufletelor pure ale pacienților săi, pentru o moarte bună pe care și-o doresc pacienții săi și pentru proiectarea perfectă a morții cuiva. 

 

☆Cu mila lui. 

 

☆Pentru Kantaphat, practica nu este o crimă, ci modul în care își îngrijește pacienții... 

 

Nota: Nu știu de unde să încep, dar eu nu cred că a greșit Kan . Până la urmă este dorința pacienților, care nu mai suportă durerea. Până la urmă de ce să mori în chinuri, nu este mai bine să ai o moarte liniștită în patul tău, lângă familia ta...

 

Acum aștept și părerea voastră!