CAPITOLUL 9

 

Replica lui Win l- a lăsat pe Jun fără somn timp de două zile. Oftă pentru a suta oară din cauza acelui răspuns și se ridică în cele din urmă să se întindă puțin. Vânătăile aproape că i se vindecaseră, ceea ce era un lucru bun, iar azi avea zi liberă, deci nu trebuia să meargă la stagiu. Jun decise să- și facă ordine în cameră, ca să se țină ocupat și să- și distragă gândurile. Mintea lui țipa întruna „nebun”, pentru că vorbele lui Win îi dăduseră fiori. Clătină din cap, încercând să alunge ideea că i- ar plăcea de Sorn. Cum să- ți placă cineva atât de guraliv, obraznic și enervant? Nicidecum. El știa foarte bine să facă diferența între a plăcea pe cineva și a nu- l suporta. Așa credea cu tărie.

tocmai ieșise din baie, după ce își terminase treaba prin cameră și făcuse duș, când telefonul începu să sune. Văzând numărul surorii sale mai mari pe ecran, răspunse rapid.

- Ce- i?

- Ce- i? Ai dispărut o săptămână ,niciun telefon, niciun semn. Cum merge stagiul cu Thai?

- E fain. Am primit o grămadă de treabă.

- Ei, ai grijă să nu spargi nimic pe- acolo, da? Și când vii acasă? Pa(tata) tot întreabă de tine.

- Hmm... azi, cred. Stau o noapte și mă întorc mâine.

- Bine. Pa nu s- a simțit prea bine în ultima vreme. Cred că- i e dor de băiatul lui obraznic, nici nu mai mănâncă, nici nu mai doarme cum trebuie.

- Atunci zi- i că vin azi. Să ne ducă la Ban Ja pentru pește la grătar, bine?

- Tipic. Numai mâncarea îți e în cap. Bine, ne vedem diseară.

- Ok.

Poysian închise apelul cu fratele ei năzdrăvan, un zâmbet discret înflorindu- i pe chipul cu trăsături fine, de origine chineză. Jun făcea în prezent un stagiu în oraș, în timp ce ea lucra la vreo zece kilometri de casă , nu foarte departe, dar nici chiar aproape. Se putea descurca cu naveta. Diseară, Pa ,sigur avea să- l răsfețe din nou pe fiul lui drag, ca de obicei. Oricum, ea hotărâse deja că va plăti masa, ca Pa să nu- și cheltuie banii.

Poysian își începuse și o mică afacere online cu gustări. Făcea câteva rețete lăsate de mama lor , două, trei doar pentru distracție, nu pentru profit, ci mai mult ca să acopere factura la curent. Comenzile veneau printr- o pagină de Facebook legată de pagina ei culinară. Promova constant afacerea, așa că devenise cunoscută în zonă. Livra doar local, în weekend, pentru că doar sâmbăta și duminica avea liber.

Între timp, ceainăria lor de familie, Ko Nueng, funcționa ca de obicei. Singura diferență era starea de sănătate a tatălui lor , vârsta îi adusese diabetul și hipertensiunea. Din fericire, era ascultător și respecta tratamentul și sfaturile medicului, deci situația era ținută sub control.

- Pa, Jun zice că vine azi acasă. Și a zis să- l duci la Ban Ja pentru pește la grătar, îi strigă Poysian tatălui ei în timp ce se apropia cu motoreta de ceainărie. Îi transmise mesajul bărbatului de vârstă mijlocie care pregătea ceai pentru un client. Ko Nueng, mai rotunjor decât în tinerețe, se întoarse către ea cu un zâmbet.

- Nu zicea că primește salariu la stagiul ăla cu Hia Thai? Ar trebui el să mă ducă, nu eu pe el.

Totuși, în ciuda văicărelilor, i se citea mândria pe chip. Era mândru de cum își crescuse copiii.

După moartea neașteptată a soției sale, când Jun era încă mic, viața devenise grea. Noroc că pe atunci Rong încă nu se mutase în oraș și putea să- l ajute cu creșterea lui Jun, împreună cu Win. Era o luptă zilnică, dar reușise să- și aducă copiii până în punctul ăsta.

Ceainăria lor câștigase notorietate în zonă grație unui client celebru , ginerele unei bătrâne de la piață , care le trecea zilnic pragul. Aroma dulceagă a ceaiului atrăgea clienți și crescuse vânzările suficient cât să poată extinde afacerea, să- i plătească Poysian facultatea și s- o ajute să obțină un post la Direcția de Cadastru. Iar Jun rămăsese pe drumul cel bun, probabil și datorită prieteniei cu Win, evitând tentațiile adolescenței. Asta era, fără îndoială, cea mai mare realizare din viața lui.

Revenind la Jun, care tocmai își declarase intenția de a veni acasă, în acel moment stătea tolănit în pat, terminând un episod de pe Netflix înainte să plece. Nu plănuia să ia multe cu el , avea haine acasă. Doar o geantă de umăr, modernă, îi era suficientă.

- Ce- i, Ai Win? Răspunse Jun cu o voce plictisită după ce lăsă telefonul să sune de câteva ori. Ronțăia chipsuri cu paprika, cu un aer de parcă n- avea nicio grijă pe lume.

[Nenorocitule, Jun! Ce- a fost cu faza aia de zilele trecute? Arunci o întrebare ciudată și apoi dispari!]

- Mă duc acasă, zise Jun, ocolind abil subiectul. Zâmbea în colțul gurii în timp ce- l auzea pe prietenul său oftând, enervat că nu reușea să scoată nimic de la el. Probabil că Hia Thai nu povestise nimic nimănui, altfel Win ar fi apărut deja la ușa lui.

[Ești imposibil! Zi- mi acu’, altfel vin peste tine! Ia să- mi iau cheile de la mașină!]

- Agunci, vino. Poți dormi la mine diseară. Oricum plec mâine înapoi. Diseară îl pun pe Pa să ne ducă la Ban Ja pentru pește la grătar. Vii?

[Normal! Sosul de- acolo e criminal. N- am făcut încă duș , așteaptă- mă, vin să te iau! Închise înainte ca Jun să mai apuce să zică ceva.]

Jun își reluă episodul pe Netflix și așteptă. Nu trecu mult și Win apăru. Desigur, înainte să ajungă, îl sunase ca să- l întrebe dacă voia ceva de mâncare, dar Jun sugerase să iasă împreună. După ce închise aerul condiționat și încui apartamentul, coborî.

Spre surprinderea lui, mașina care- l aștepta nu era cea obișnuită, ci una care aparținea lui Hia Thai. Când se coborî geamul din dreapta, Jun îl văzu pe Win, lângă Hia Thai. Jun îl întâmpină pe fratele mai mare al lui Win cu un zâmbet larg și cu o atenție politicoasă .Cu toate acestea, când a deschis ușa, a fost întâmpinat de un șoc nedorit , ultima persoană pe care ar fi vrut să o vadă era de asemenea aici „Phi Sorn.”

- Tocmai plecam când Hia Sorn a venit să- l vadă pe Hia Thai. Când am zis că merg acasă cu tine, au decis să vină și ei. Se opresc și pe la bunică- mea în drum, explică Win, vesel, în timp ce fața lui Jun deveni mohorâtă. Sorn îl privi pe scurt, apoi își mută privirea de parcă nu luaseră cina împreună cu o seară înainte.

- Mi- e poftă de ceai cu gheață de la Ko Nueng, spuse Thai din oglindă, întâlnindu- i privirea cu un zâmbet cald. Jun îi zâmbi înapoi , ceaiul tatălui său era, într- adevăr, delicios.

- Și Hia Champ? Întrebă Jun, referindu- se la un alt prieten apropiat.

- E la birou.

- Și tu nu lucrezi azi, Hia?

- E ziua mea liberă. A mea și a lui Ai Sorn. Mâine ne întoarcem la muncă.

Discuția continuă doar între Thai și Jun, fără nicio referire la Sorn , de parcă Jun îl ignora intenționat. Deși stăteau la capete opuse ale banchetei, Jun se lipi și mai tare de ușă, mărind distanța. Comentariile lui Win de mai devreme doar îi întăriseră convingerea că e mai bine să păstreze distanța. Sorn observă comportamentul ciudat, dar nu reacționă. Totuși, i se păru suspect.

- Nu uita să iei ceva de mâncare întâi, Hia. Ai Jun n- a mâncat încă și o să înceapă să se vaite, zise Win râzând. De data asta, un chicotit abia auzit scăpă de pe buzele lui Sorn, ceea ce- l făcu pe Jun să întoarcă imediat capul spre el. Totuși, Sorn își șterse rapid zâmbetul și adoptă o expresie neutră, lăsându- l pe Jun să fiarbă în tăcere.

Pentru că Sorn își imaginase cum ar fi arătat Jun când începea să „se vaite” și nu se putuse abține să nu chicotească. Dar când persoana pe care o tachina Win se întoarse spre el, Sorn privi imediat în altă parte, nevrând să stârnească dorințele mai adânci care pândeau în el. Cine l- a pus pe puștiul ăla să poarte balsam de buze roz pal, de- i făcea buzele atât de sărutabile?

- Ce ziceți de localul cu orez cu pui de pe drum? N- am mai fost de mult, propuse Hia Thai, cum făcea de obicei. Sorn, cum era de așteptat, rămase tăcut ca întotdeauna.

În cele din urmă, cei patru ajunseră la local, coborâră din mașină și găsiră imediat o masă liberă. Era o masă mică, rotundă, așa că Jun nu avu de ales și se așeză lângă Sorn. Localul era cunoscut în zonă, iar mesele puține, așa că, ținând cont că era ora prânzului, faptul că găsiseră una liberă era un noroc chior.

- Hia, la fel ca mine: orez cu pui, fără organe, două porții și două ceaiuri de crizantemă. Ai Jun, tu ce vrei?

Jun nu era deloc atent la meniu. În schimb, simțea foarte clar cum spațiul dintre el și Phi Sorn se micșora tot mai mult. Inițial, fusese o distanță clară între ei, dar acum li se atingeau picioarele. Iar Sorn își legăna piciorul din obișnuință.

- Ai Jun! Hai, comandă și tu odată!

- Huh? Aa... orez cu pui, fără piele, fără organe, și un ceai de plante, răspunse Jun distrat.

- Și pentru mine la fel, zise Sorn imediat după ce Jun termină comanda.

- Mă duc să fumez. Vi cu mine, Ai Thai? Întrebă Sorn, ridicându- se. Thai dădu din cap și îl urmă afară, căutând o zonă pentru fumat. Thai fuma rar, doar din când în când, în timp ce Sorn se limita la maximum trei țigări pe zi.

Win îi privi cum pleacă, apoi se întoarse spre Jun.

- V- ați certat tu și Hia Sorn? De ce nu vorbești cu el?

- N- avem ce vorbi. Nu suntem apropiați, răspunse Jun scurt.

- Lucrați în același loc, iar Hia Sorn e cel care te antrenează. Cum poți spune că nu sunteți apropiați? Nu te cred. Ce ți- a făcut Hia Sorn de- l displaci atât? Win clătină din cap, amintindu- și cum prietenul lui luase o ură bruscă pe Sorn după ce acesta îl pârâse lui Ko Nueng pentru comportamentul nepotrivit din timpul serviciului când lucra cu tatăl sau.. De atunci, Jun jurase să nu- l placă niciodată.

- Vorbim doar despre muncă, minți Jun, ținându- și privirea lipită de telefon, ca să nu fie deconspirat.

- Și întrebarea pe care mi- ai pus- o? Serios, Jun. Îmi ascunzi ceva? Întrebă Win cu o urmă de îngrijorare, fixându- și atent prietenul. Până atunci fusese ocupat cu stagiul și nu avusese timp să- l confrunte, dar acum, față în față, nu mai lăsa lucrurile să treacă.

- Era o chestie pe care am văzut- o într- un serial. Tu exagerezi, se eschivă Jun, ridicând privirea o clipă, apoi coborând- o la loc.

- normal că exagerez! Eu știu totul despre tine , cu cine te- ai întâlnit, cu cine ai fost. Dacă a apărut cineva nou în viața ta și eu nu știu, e ciudat! Spuse Win, luând o gură mare din ceaiul său, apoi scuzându- se și mergând la toaletă, aparent mulțumit de răspunsul lui Jun.

Thai și Sorn se întoarseră exact când Win ieșea din toaletă. Thai, văzându- și fratele plecând, decise să- l urmeze. Sorn se așeză în locul său obișnuit, legănându- și din nou piciorul, spre iritarea lui Jun.

- Phi, poți să încetezi să- ți mai legăni piciorul? Se plânse Jun, simțind un vag miros de țigară de la Sorn. Totuși, parfumul său încă plutea ușor în aer.

Sorn nu răspunse, dar nici nu se opri.

- Știi că se zice că cei care își leagănă piciorul des au un o dorință sexuală ridicată? Mormăi Jun cu coada ochiului spre el.

- Nu știam. Dacă ești curios, poți să încerci și să vezi dacă e adevărat, zise Sorn, apropiindu- se cu un zâmbet obraznic și o sclipire jucăușă în priviri. Fața lui frumoasă, apropiată periculos de mult, și privirea aceea provocatoare îl făcură pe Jun să se înroșească instant. Se întoarse repede și își trase scaunul mai departe de Sorn.

- De ce te înghesui lângă Ai Win așa? Localul e deja îngust și aglomerat și o să- ți înghesui prietenul! Remarcă Sorn, trăgându- l pe Jun înapoi spre el, amuzat de expresia iritată a băiatului. Fața lui Jun arăta clar că era enervat. Privindu- l, Sorn observă că vânătăile de pe chipul lui Jun erau aproape complet vindecate.

- Pentru că- ți legăni piciorul și nu- mi place, bombăni Jun.

- Am uitat că nu- ți place. Ajută- mă, atunci, zise Sorn.

- Cu ce? Întrebă Jun cu suspiciune.

În loc de răspuns, Sorn îi prinse piciorul , cel mai apropiat de el , și îl așeză peste al său.

- Hei!

- Ține- ți piciorul peste al meu. Așa nu uit și nu mai dau din picior, explică Sorn. Jun era gata să și- l tragă înapoi, dar se opri pentru o secundă, gândindu- se.

Localul chiar era aglomerat, iar cei din spatele lor stăteau prea aproape ca să se poată mișca. Nu se putea lipi mai tare de Win, că nu era loc. Dar putea oare să stea așa lângă Ai Sorn, cu tot legănatul ăla? Nu- i convenea. Așa că până la urmă lăsă lucrurile așa. Nu era ca și cum îl deranja cu adevărat.

În plus, nu avea cum să- l vadă nimeni. Nu- l deranja... nu,nu, clar nu- l deranja. Ba chiar ar fi fost o dovadă că inima lui nu bătea mai tare din cauza comportamentului enervant al lui Phi Sorn. Clar, doar își făcea griji din cauza prostiilor pe care le spusese Win mai devreme.

Așa că, una dintre picioarele subțiri ale lui Jun rămase sprijinită peste piciorul lui Sorn. Bărbatul mai în vârstă se apropie puțin, micșorând distanța dintre ei, făcându- l pe Jun să stea mai comod. De data asta, Jun nu se mai trase ca înainte.

Atunci li se serviră mâncările , patru porții aduse la masă , iar Thai și Win reveniră de la toaletă, așa că toți patru începură să mănânce.

Conversația de la masă curgea natural, cu Thai, Win și Jun discutând relaxați, iar Sorn intervenind doar atunci când i se adresa Thai sau Win. Niciunul dintre frații Tangpanja nu observă nimic ciudat, complet inconștienți de faptul că sub masă, picioarele a două persoane erau acum una peste alta.

Sorn se ținu de cuvânt și nu- și mai legăna piciorul, iar Jun nu se mai simțea iritat de apropierea dintre ei. Thai și Win nu remarcară nimic, așa că masa decurse fără incidente.

Când Sorn termină de mâncat înaintea celorlalți, își lăsă nonșalant o mână pe coapsa lui Jun sub masă, în timp ce cu cealaltă răspundea la un mesaj de la Champ despre un proiect. Deși Jun își terminase și el mâncarea, poziția comodă în care stătea îl făcu să uite de tot. Abia când Thai ceru nota și se pregătiră să plece, Sorn îi strânse ușor coapsa și îi zâmbi ștrengărește.

- Te- ai făcut comod de tot, nu? șopti Sorn pe un ton șugubăț, suficient de încet încât doar Jun să- l audă. Băiatul mai tânăr îi aruncă o privire tăioasă și își trase repede piciorul, ridicându- se și plecând după Thai spre ieșirea magazinului, gata de drum spre casă.

În mai puțin de 30 de minute, ajunseră la ceainăria deținută de tatăl lui Jun. Jun sări din mașină și strigă tare, atrăgând atenția tuturor celor din magazin. Cei patru tineri îl salutară pe bătrân cu gesturi respectuoase de wai, iar tatăl lui Jun, Ko Nueng, zâmbi larg de cum își zări fiul. Jun alergă spre el și îl îmbrățișă, bătându- l ușor pe burtica rotunjoară, ceea ce- i aduse un bobârnac jucăuș în frunte pentru că dispăruse mai bine de o săptămână.

- Oh! Thai, Win, sunteți și voi aici. Și el... Sorn, nu- i așa? Îmi amintesc de tine.

- Da, răspunse Sorn cu un zâmbet reținut.

- A trecut ceva vreme. Ați devenit și mai chipeși, toți. Haideți, haideți, luați loc în ceainărie, vă prepar eu ceva. Orice vreți, doar spuneți, și mă ocup personal . Spuse Ko Nueng, în timp ce- și mișca mâinile cu îndemânare printre ustensilele sale. Cei 20 de ani de experiență în condusul ceainăriei se vedeau în naturalețea și siguranța cu care lucra. Bărbatul, trecut de 50 de ani, radia de bucurie văzându- i pe tineri că i- au trecut pragul în grup.

Jun nu- și lăsă tatăl să muncească singur, intrând imediat în rolul de ajutor al lui Ko Nueng și luând locul lui Waew, angajata ceainăriei. Ko Nueng umplu paharele cu gheață pisată și turnă cu grijă ceaiul portocaliu, parfumat, cu arome intense de lapte și frunze de ceai. Completă băutura cu lapte condensat de garoafe și o servise.

- Pa încă își amintește că Hia nu suportă băuturile dulci , spuse Jun în timp ce servea primul pahar, evident pentru Thai. Acesta înclină capul în semn de mulțumire către Ko Nueng, care, ocupat cu un client la tejghea, îi făcu un semn scurt cu mâna și zâmbi larg.

- Ceaiul cu gheață al lui Lung Nueng e întotdeauna perfect ,îi șopti Win lui Jun, dând pe gât aproape jumătate din pahar dintr- o singură sorbitură.

Rămaseră la povești o vreme, iar Ko Nueng li se alătură din când în când. Într- un final, Thai anunță că trebuie să meargă la casa bunicii Yi. Jun hotărî să- l însoțească, dorind să- i aducă și el un omagiu. Totuși, îl rugă pe Thai să- l lase mai întâi acasă, ca să poată lua scuterul lui Poysian și să meargă pe cont propriu la bunică.

- Bunicaaa! Bunicaaa! Win a sosiiiit! strigă Win cu glas tare de cum ajunse la casa spațioasă și familiară. Se aștepta ca bătrâna să doarmă, ca de obicei, în fața televizorului. Și, într- adevăr, în living, bunica stătea moțăind într- un fotoliu mare, cu perne, pe care tatăl său îl cumpărase special pentru ea.

- Ooo! Ah Win, Ah Thai, când ați ajuns voi aici? Haideți, haideți la mine , îi chemă bunica Yi cu o mână tremuranda și un zâmbet călduros. Win zâmbi larg, alergă spre ea, se așeză în genunchi și o îmbrățișă. Thai, privind comportamentul copilăros al fratelui său, zâmbi în colțul gurii și clătină din cap. Sorn și Jun, care intrară după ei, o salutară respectuos cu un wai.

- Bunico! Mai ții minte de mine? Sunt Jun...

- Ești fiul lui Ah Nueng și Ah Ping. Nu trebuie să- mi amintești de fiecare dată. Ce, crezi că am pierderi de memorie? Replică bunica, tăios, stârnind hohote de râs printre ceilalți.

- Și acesta trebuie să fie Ah Sorn, nu? Nu te- am mai văzut de ani buni, dar ești la fel de chipeș, nu te- ai schimbat deloc. Zise ea zâmbind către Sorn, care nu o mai vizitase de ani, dar îi trimitea mereu mici cadouri din sud.

- Mulțumesc, bunică , spuse Sorn, înclinându- se cu un wai. Din colțul ochiului îl observă pe Jun bosumflat, după ce fusese ignorat în favoarea complimentelor primite de Sorn. Dar când Sorn întoarse privirea spre el, puștiul îl evită imediat.

Curând, Sa aduse gustări și băuturi reci pentru musafiri. Thai și Win stătură la povești cu bunica Yi o bună bucată de vreme. Între timp, Jun se scuză spunând că nu mai poate răbda și trebuie să meargă la toaletă. Mătușa Nim, una dintre femeile care lucrau în casă, îl informă că baia de jos nu funcționează, așa că trebuia să folosească una din spate, aproape de bucătărie.

Jun porni într- acolo, pe un traseu pe care îl putea parcurge și cu ochii închiși.

După ce termină, trecu pe lângă iazul cu crapi Koi și vegetația luxuriantă din jurul lui. Aici începuse tot ce era ciudat între el și Sorn. Se opri să privească peștii colorați cum înotau grațios, observând cât de mari crescuseră de atunci.

- Arăți de parcă plănuiești să furi un pește , spuse vocea tachinatoare a lui Sorn, din spatele lui, făcându- l pe Jun să tresară atât de tare, încât era cât pe ce să cadă în iaz. Sorn îl prinse rapid de talie, trăgându- l înapoi pentru al împiedica să se scufunde in apă. Jun ajunse lipit de pieptul lui Sorn, cu inima bubuindu- i în piept în timp ce încerca să se liniștească

- Dă- mi drumul, Phi Sorn , spuse Jun, zvârcolindu- se să scape din brațele lui. Bărbatul mai în vârstă păru puțin derutat, dar îl lăsă să plece fără să insiste.

- Ce- i cu tine? Te porți ciudat, de parcă urmează să- ți mănânc capul , spuse Sorn, incapabil să- și ascundă iritarea după ce îl observase pe Jun toată ziua. Băiatul îl evitase de parcă era un fel de parazit. În mașină, aproape că se lipise de ușa autoturismului ca să stea departe de el. Chiar și când intrară la bunica, Jun grăbise pasul de fiecare dată când Sorn se apropia. Era atât de enervant, încât Sorn cu greu se abținu să nu- l plesnească peste ceafă.

- Eu... Sunt bine. Nu este nimic în neregulă ,bâigui Jun, dând înapoi să- și creeze spațiu între el și acel Sorn. Dar Sorn făcu din nou un pas spre el, analizându- l cu o privire pătrunzătoare, iar Jun, cuprins de panică, fugi în casă, lăsându- l pe Sorn chicotind în urmă.

🔹️Ăsta mic, cu siguranță pune la cale ceva. Mormăi Sorn pentru sine.

Thai și Sorn mai stătură puțin cu bunica, apoi se scuzară și plecară. Între timp, Jun și Win deciseră să se plimbe puțin. Zona din apropierea pieței Kim Tho era plină de restaurante și cafenele nou deschise. Se opriră pentru clătite și înghețată, așteptând ca Poysian să se întoarcă de la livrarea mărfurilor . Plănuiau să iasă apoi împreună pentru un pește la grătar.

Seara, Poysian își răsfăță tatăl și cei doi frați mai mici, care mâncau cât pentru zece. Nota de plată trecu de o mie de baht, dar n- o deranja. Ko Nueng părea vizibil fericit, iar expresia lui mulțumită o făcu pe Poysian să se simtă caldă în suflet. De când Jun plecase la studii în oraș, casa devenise tăcută, lipsită de agitația de odinioară.

În primul său an de facultate, Jun o suna des pe Poysian să se plângă de greutatea adaptării. Sarcinile, stresul și presiunea autoimpusă îl copleșeau. Poysian petrecuse ore întregi liniștindu- l și sfătuindu- l, în timp ce Ko Nueng doar îl verifica din când în când. Nu- l suna prea des, dar mereu spunea cât de dor îi era de el și povestea ce- i plăcea lui Jun să mănânce sau ce evita. Când gătea, spunea deseori: Asta- i mâncarea preferată a lui Jun, ceea ce o făcea pe Poysian să- l tachineze: Doar e plecat la facultate, nu pe front!

Nu era supărată că Pa Nueng părea să- și facă mai multe griji pentru Jun. Știa că el avea încredere în ea. Dar Jun era ca un pui de pasăre ce abia învăța să zboare , impulsiv, imprudent și lipsit de experiență. Niciodată nu fusese plecat de acasă pentru perioade lungi, și cu atât mai puțin să aibă grijă de el însuși. De aceea, tatăl lor era atât de îngrijorat pentru mezin.

Dis- de- dimineață, Poysian îi trezi pe Jun și Win să meargă să ofere ofrande, așa cum planificaseră. Cei doi băieți, cu părul ciufulit și ochii abia deschiși, își luară sandalele și urcară pe scuter până la ceainăria lui Ko Nueng, unde așteptau călugării. După ceremonie, Jun și Win se așezară să mănânce khanom chip, salapao și ceai, rămânând acolo o vreme înainte de a se întoarce acasă să se pregătească pentru drum.

Notă : Se numește „Salapao” în Thailanda și este găluște umplută la abur. Mâncarea provine inițial din China și se numește „Baozi

Khanom jeeb sau scris ca Khanom chip, este o versiune thailandeză a lui shumai. Khanom jeeb este un termen thailandez care înseamnă „gustare plisată” Shumai este un tip de găluște tradițională chinezească

Jun s- a întors în camera lui în jurul orei 14:00. Win, în schimb, a chemat un taxi ca să meargă acasă, spunând că plănuia să continue să doarmă. Tocmai când Jun se pregătea de un pui de somn după- amiaza, aplicația Line a sunat, anunțând un apel video de la Phiang, cu care nu mai vorbise de câteva zile.

- Ce este?

- Phi Jun, unde- ai fost? De ce m- ai ignorat? Nici măcar nu m- ai sunat! Ai uitat de mine? Sau poate ești prea ocupat să cunoști alți stagiari ca să- ți mai pese de mine, spuse băiatul de pe ecran, cu fața adorabilă încruntată într- o grimasă de supărare prefăcută.

- Am fost ocupat cu munca. N- am sunat pe nimeni, răspunse Jun.

- Wow, mă simt atât de neimportant acum, replică Phiang. Jun râse la comentariu, apoi adăugă:

- Și cu ceilalți ce- ai făcut? Ai vorbit cu toți?

- Da, cu toți am terminat. Doar Phi Jun a rămas fără să dea niciun semn, întoarse Phiang replica.

- Bine, bine, e vina mea. Ce faci acum?

- Nimic. Mă plictisesc. Sunt liber. Hei, pot să vin la tine?

- Sunt obosit. Vreau să dorm, răspunse Jun.

- Atunci vin eu să- ți țin companie. Ce zici? Sau... nu? Replică Phiang cu o expresie jucăușă, acea expresie sugestivă care nu putea duce decât la anumite gânduri.

- Nu, mersi. Chiar vreau să dorm, spuse Jun hotărât, iar Phiang își dădu ochii peste cap și a scos un oftat exagerat de frustrare.

- Tsk! Bine... Ies diseară. Vii și tu?

Jun tăcu pentru o clipă. Ceva îi trecuse prin minte , ceva nerezolvat din seara în care își amintise de acel Sorn. Încă nu găsise răspunsul, și nici măcar cu Win nu îndrăznise să discute despre asta.

- Da. De fapt, chiar am ceva să- ți spun. La ce oră?

- Ca de obicei. Ne vedem la 22:00, răspunse Phiang.

- Nu mai târziu de 1 dimineața, totuși. Mâine am de muncă, îl avertiză Jun.

- Am înțeles. Vin să te iau diseară. Îmbracă- te frumos, vreau să te etalez! Spuse Phiang cu un zâmbet obraznic înainte să închidă apelul. Jun dădu din cap, zâmbind ușor la impulsivitatea lui Phiang. Întotdeauna fusese direct, ceea ce- l făcea un partener de conversație excelent. Totuși... nu era cel potrivit pentru Jun.

Phiang a venit să- l ia puțin după ora 22:00. Au mers la un local de fițe pe care Jun nu- l mai vizitase până atunci. Phiang i- a explicat că era locul unui prieten, deschis de doar două- trei luni. Atmosfera nu era aglomerată, semăna mai mult cu un bar elegant decât cu un club. Aerul sofisticat îl făcea pe Jun să se simtă puțin stânjenit.

- Pare scump, remarcă Jun.

- Nu e chiar așa. Nu- ți face griji, Phi June, împărțim nota, răspunse Phiang cu lejeritate.

- Wow, și eu care credeam că mă răsfeți, râse Jun, trecându- și un braț pe după umerii lui Phiang în timp ce se îndreptau spre o masă într- un colț. Muzica era plăcută, nici prea rapidă, nici prea lentă. Pe scenă, un pian și o chitară sugerau că urma să înceapă muzică live.

- Ai văzut? Ți- am spus să te îmbraci frumos, și chiar te- ai ținut de cuvânt! Toată lumea se uită la tine. Sunt gelos! Spuse Phiang, bosumflat în glumă, în timp ce se așeza. Fața lui drăgălașă era din nou ușor încruntată într- o grimasă copilăroasă.

Jun purta o pereche de blugi negri skinny cu genunchii rupți și o cămașă largă, cu primii trei nasturi descheiați, lăsând la vedere o parte din piept. Își vârâse un colț al cămășii în pantaloni și își suflecase mânecile, lăsându- și la vedere pielea albă , trăsătură moștenită din partea chineză a familiei. Era ținuta lui de ieșit în club, simplă, dar cu stil, fără nimic exagerat. Părul îi era coafat lejer în onduleuri în stil coreean, iar trăsăturile curate și bine conturate îi dădeau aerul unui idol tocmai scos dintr- o revistă de modă.

Jun nu răspunse, ci doar îi răvăși ușor părul lui Phiang. Băuturile au fost aduse, iar ca de obicei, Phiang a fost cel care s- a ocupat să le amestece. Cei doi stăteau atât de aproape încât brațele și picioarele li se atingeau, și era de- a dreptul uimitor că nu stăteau deja unul în poala celuilalt.

Jun își trecu lejer brațul în jurul taliei subțiri a lui Phiang, iar acesta se rezemă fără ezitare de pieptul lui. Jun își trecu absent mâna peste pielea fină a băiatului, strecurându- și degetele sub cămașa lui ca să și le odihnească pe abdomenul bine conturat al celui mai tânăr.

Mintea lui Jun a zburat înapoi la amintirea în care îi mângâiase abdomenul tonifiat lui Sorn, lăsându- l cu un fior ciudat în piept. Ce naiba fusese în capul lui în acel moment? De ce își dorise atât de mult ca Sorn să preia controlul asupra lui? Nu fusese un gând fugar apărut o singură dată , se întâmplase de două ori. De două ori avusese gânduri legate de Phi Sorn care depășeau o limită la care nu se așteptase niciodată să ajungă.

- Phi Jun, voiai să- mi spui ceva? Poți să- mi zici, îl întrebă Phiang, care deja terminase un pahar de băutură. Se ghemuise și mai aproape de pieptul lui Jun, reducând și mai mult distanța dintre ei atunci când un tip flamboyant de la o masă alăturată începuse să- l sorbească din priviri pe Jun. Privirea lui Phiang era clară: Stai departe de Phi Jun al meu.

- Cum ți- ai dat seama că ești… bottom? , întrebă Jun, o singură întrebare care îl făcu pe Phiang să se oprească și să clipească, confuz.

- De ce mă întrebi asta, Phi Jun?

- Sunt curios, răspunse Jun.

- Păi, am încercat să fiu top, dar pur și simplu nu a mers. O dată am fost cu un prieten într- un bar gay, iar când am ajuns în pat, am încercat să preiau inițiativa, dar... nu s- a simțit bine. Să mă las pe spate și să- l las pe el să preia controlul a fost mult mai plăcut, explică Phiang cu sinceritate.

- Înțeleg. Deci trebuie să testezi ca să știi, murmură Jun, dar Phiang, care era lipit de el, auzi tot.

- Jun, ești bine? Pari stresat. Dacă te apasă ceva, poți să- mi spui, îl îndemnă Phiang, cu o sinceritate caldă.

Mintea lui Jun se învârtea haotic, gândindu- se dacă ar fi bine sau nu să se consulte cu Phiang. Ce s- ar întâmpla dacă i- ar spune? Și cel mai important: ar fi Jun capabil să suporte răspunsul? Nici măcar nu știa ce- și dorea, de fapt.

Avea nevoie de o confirmare că încă era un partener dominant, capabil să preia controlul în pat și să ofere plăcere? Sau dorea, de fapt, confirmarea că era în regulă să stea întins și să lase pe altcineva să preia controlul, să fie cel care primește? La naiba! Sorn îl tulburase complet, mintea îi era un carusel care nu se mai oprea.

- Dacă ți- aș spune ceva, m- ai urî, Phiang? întrebă Jun în cele din urmă, cu o voce joasă.

- Nu știu. Cred că depinde ce anume ai de zis, răspunse Phiang, încă fredonând melodia care se cânta acum live pe scenă. Totuși, observă tăcerea lui Jun și expresia pierdută de pe chipul său, cu totul ieșită din tiparul său obișnuit. Îi întoarse fața cu blândețe între palmele sale moi.

Privirea tulbure și confuză a lui Jun întâlni ochii lui Phiang.

Jun inspiră adânc, îi prinse mâinile lui Phiang în ale sale și se hotărî să spună tot, sperând că cineva atât de sigur pe sine ca Phiang îl putea ajuta să dezlege nodul din mintea sa.

- Mă gândeam că… poate mi se schimbă preferințele, mărturisi Jun.

- Huh? Cum adică? Nu- ți mai plac băieții? întrebă Phiang, înclinând capul nedumerit.

- Nu, nu! Încă îmi plac. Doar că… simt că…

- Simți că…? îl îndemnă Phiang.

- E ca și cum… Jun se poticni din nou.

- OHHH… Te întrebi dacă nu cumva nu mai vrei să fii top, nu? Poate acum vrei să fii bottom, așa- i? Phiang puse piesele cap la cap cu o intuiție uimitoare. Ochii mari și mirați ai lui Jun îi confirmară că nimerise perfect. Nu se așteptase ca Phiang să o spună atât de direct.

- Nu ești surprins, Phiang? bâigui Jun.

- Ba da, desigur că sunt! Dar nu e ceva neobișnuit. Fiecare cu preferințele lui. Dar cum ți- ai dat seama că nu mai vrei să fii top?

- Nu e ca și cum nu mai vreau… doar că sunt… confuz. Foarte confuz.

- Cine te- a băgat în ceață așa? Vorbesc cu tine de luni de zile și tot ce- am primit a fost un sărut! Și- acum... tu ești confuz dacă vrei să fii top sau bottom? Asta înseamnă că lucrurile au mers departe cu cineva, huh? Phiang ridică tonul, dar tonul lui era jucăuș, iar mâinile în șolduri trădau intenția reală: glumea. Expresia lui prefăcut- încruntată îl făcea să pară și mai adorabil.

- Îmi pare rău, Phiang, spuse Jun sincer, apăsat de vinovăție. Nu voia să- l țină pe Phiang în așteptare. Dacă Nong voia un iubit, Jun l- ar fi sprijinit. Întotdeauna fusese clar cu privire la relația lor, nu voia să- i dea speranțe false. Dacă Phiang era supărat că era indecis, îl înțelegea perfect.

- Of, Jun... Sincer acum. Am crezut că- mi găsesc iubit, da’ se pare că mi- am făcut o nouă cea mai bună prietenă fată, huh? râse Phiang.

- Au! Nu mă lovi! Glumeam! Deci ăsta e stresul care te- a măcinat?

- Da… e atât de confuz, încât simt că nu mai sunt eu.

- Atunci uite ce faci: testează in seara asta. Dacă vezi vreun tip care- ți place, invită- l în cameră și lămurește- te.

- Ce? Ești nebun, Phiang?

- Deloc. Sunt serios. Dacă vrei să știi cum stai, trebuie să încerci, spuse Phiang hotărât, apoi se ridică pentru a răspunde la un apel, lăsându- l pe Jun singur la masă. Jun își privi paharul, cu mintea vraiște. Cum putea cineva atât de hotărât și sigur pe sine ca Phiang să- i lase un gând ca ăsta, o bombă? Cu cât Jun se gândea mai mult la asta, cu atât mai mult îi pulsa capul.

Jun bău pahar după pahar de tărie, fără să- l amestece, până simți ceața amețelii instalându- se. Bea ca să- și calmeze nervii și să- și facă curaj să pună în aplicare ce- i sugerase Phiang. Dacă voia răspunsuri, trebuia să testeze, exact cum făcuse când îl rugase pe Win să- i găsească o fată. Dacă voia claritate, trebuia să acționeze!

- Sunt aici de o veșnicie, Phi Franz. Cum de abia acum apari? Ești proprietarul, dar întârzii așa? Vocea lui Phiang răsună când se întoarse la masă, însoțit de un bărbat înalt, cu alură de model. După trăsăturile occidentale, era clar că nu era thailandez get- beget.

- Jun, el e Phi Franz, proprietarul barului. Franz, el e Jun, seniorul meu, făcu prezentările Phiang, casual.

Jun schiță un zâmbet vag, ușor încețoșat, ochii lui rămânând fixați asupra lui Franz din cauza alcoolului care începea să- și facă simțit efectul.

- Bună seara, spuse Jun politicos, ridicând mâinile pentru un wai respectuos, presupunând că Franz era cu câțiva ani mai în vârstă. Franz îi întoarse salutul, zâmbind șiret în colțul gurii în timp ce îl analiza pe Jun.

- Nici să nu te gândești, Phi Franz! E seniorul meu, șuieră Phiang pe un ton jos, știind prea bine ce fel de om era Franz. Era ca un tigru: mereu cu ochii pe prada vulnerabilă, gata să sară la primul semn de slăbiciune.

- Relax, doar i- am răspuns la salut, replică Franz, cu o voce mătăsoasă și o tentă obraznică. Se așeză la masă, trăsăturile sale jumătate thailandeze, jumătate germane fiind izbitor de carismatice.

Între timp, Phiang îl privi mai atent pe Jun... și ochii i se măriră de soc.

- Cât ai băut, Phi Jun? întrebă Phiang, șocat să vadă că mai bine de jumătate din sticla de băutură comandată anterior dispăruse, rămânând doar vreo 20% din ea.

- Doar... ca să- mi fac curaj, bolborosi Jun, chicotind încet, gândindu- se la ce plănuia să facă în seara asta. Dacă Sorn ar fi aflat, sigur l- ar fi certat fără milă. Dar acum, Jun voia să- și demonstreze ceva, să- și recapete echilibrul emoțional și, în sfârșit, să- și clarifice preferințele o dată pentru totdeauna.

- Să- ți faci curaj? Pentru ce? Nu- mi spune că tu...

- Da... O să fac ce mi- ai sugerat. Și acum caut o țintă, spuse Jun, ridicând sugestiv dintr- o sprânceană, ceea ce- l făcu pe Phiang , cel care inițial venise cu planul , să se clatine aproape căzând.

- O să înnebunesc din cauza ta, Phi. Stai aici, bine? Mă întorc imediat. Phi Franz, îl las pe Jun cu tine doar pentru un moment. Mă duc să iau un prosop rece, spuse Phiang grăbit, fugind să- i aducă lui Jun un prosop rece pentru a- l ajuta să se trezească puțin din beție. Profitând de ocazie, Franz se apropie și turnă o băutură pentru Jun, ale cărui mâini tremurânde deja vărsaseră alcool pe masă.

- Poftim, spuse Franz calm, așezând paharul în fața lui Jun, cu o sclipire șireată în ochi.

- Lasă- mă să ți- o torn eu, spuse Franz în thailandeză fluentă, clar și precis, apropiindu- se de el. Jun îi zâmbi amețit, ținând paharul în sus, în timp ce Franz îl umplea. De aproape, cu lumina slabă și vederea încețoșată, Jun observă că Franz avea o constituție similară cu a lui Sorn. Poate chiar un pic mai înalt, dar la fel de bine lucrat.

- Ai un corp ca al cuiva pe care- l cunosc... hic... și el e cel care mă face să fiu confuz, mărturisi Jun, mintea lui îmbătată vărsând tot ce gândea, în timp ce continua să bea ca și cum nu se putea opri. Franz râse ușor de delirul băiatului amețit și se apropie mai mult, până când umerii li se atingeau. Jun îl chemă cu un deget strâmb să se apropie.

- E tare fermecător, dar tu... tu ești mai sexy. Haha, râse Jun de propriile- i cuvinte. În adâncul lui, își dorea cu disperare ca cineva , oricine să- i alunge gândurile despre cât de atrăgător era Sorn, cât de bine arăta, și cât de sexy era, mai ales... mai ales în pat.

- Te numești Jun, nu? Un nume interesant, comentă Franz, încercând să continue conversația.

- Da. Tata zicea că înseamnă „frumos”. Și, da, sunt frumos, bolborosi Jun, sprijinindu- se de spătar, aproape că nu mai putea sta drept.

- Spune- mi, Jun... tu ești pasiv? întrebă Franz, privind bărbatul beat care acum îl privea prin pleoape pe jumătate închise. Chipul lui pal era atât de tentant, încât Franz trebuia să- și țină în frâu impulsul de a- l săruta. Jun zâmbi slab, gândurile- i încețoșate abia reușind să proceseze întrebarea.

- Aș putea... vreau să știu dacă pot să fiu „cel care primește. Răspunse încet. Fără să mai stea pe gânduri, Franz profita de ocazie și îl conduse pe Jun spre camera lui. Sprijinindu- se de el, Jun mergea poticnit, ca un crab, dar nu se împotrivea. Franz îl urcă la etaj, fără să- i pese ce- ar fi spus Phiang când ar fi realizat că dispăruseră. Până la urmă, era vina lui Phiang că a lăsat peștele fript în grija pisicii.

Etajul doi era mai liniștit și mai intim decât barul de jos. Canapelele erau așezate în colțuri retrase, pentru mai multă intimitate. Franz îl îndrumă direct spre camera din spate , spațiul său privat. Pe drum, un angajat ieși din biroul de dinaintea camerei și îl anunță că un prieten îl aștepta.

- Jun, așteaptă- mă în camera mea, bine? Mă ocup de ceva rapid și vin imediat.

- Bine... dar vino repede, mormăi Jun. Franz nu se putu abține și îi sărută obrazul. Jun se încordă ușor, dar nu protestă, ceea ce îl încurajă pe Franz. Cu trăsăturile sale mixte, Franz se apropie și mai mult, buzele- i rozalii întredeschise, parcă gata să ceară un sărut.

Jun își trecu absent limba peste buze, fără să- și dea seama cât de provocator părea. Franz, însă, era fermecat. Dar exact când era pe punctul de a- l săruta, ușa biroului se deschise brusc. Când văzu cine era, Franz izbucni:

- Ce naiba, Sorn?! De ce acum?! Nu poți să mai aștepți? Lasă- mă să- l duc pe Nong Jun sus. Diseară aveam planuri. Spuse cu un zâmbet insinuant, dar Sorn rămase înlemnit. Ochii lui ardeau de furie și gelozie, pumnii strânși cu putere, ca și cum încerca să- și stăpânească emoțiile. Imaginea lui Franz și Jun, pe punctul de a se săruta, îi acceleră pulsul.

- Sorn? Miji Jun ochii către bărbatul pe care Franz îl numise Sorn, încercând să- l vadă mai clar. Silueta... chipul... culoarea pielii , toate păreau cunoscute.

- N- ai voie să te joci cu băiatul ăsta, spuse Sorn cu fermitate, ignorând starea în care era Jun, apropiindu- se de Franz , un vechi prieten din anii petrecuți în Canada. Îl trase pe Jun spre el, dar Franz se împotrivi, nedumerit de reacția neobișnuită.

- Hai, Sorn, n- am mai fost niciodată în competiție pentru cineva. Ăsta e al meu...

- Sorn? Chiar ești tu? – repetă Jun, pentru că nu primise niciun răspuns. Cu cât se apropia mai mult, cu atât se ținea mai puțin de Franz. În schimb, întinse mâna să- i atingă fața, încercând să- l vadă mai clar.

- Da, sunt eu! Cine naiba te- a lăsat să bei atât, Jun? izbucni Sorn, vizibil enervat. Felul în care Jun, beat și provocator, ar fi putut seduce pe oricine, îl făcea pe Sorn să fie sigur că, Franz ar fi profitat din plin dacă nu ar fi intervenit.

- Ah... la fel de furios ca întotdeauna. Ești chiar tu, mormăi bărbatul beat.

Fără să piardă vremea, Sorn profită de momentul de distragere și îl trase cu fermitate în brațele lui. Venise acolo cu alt scop, dar văzându- l pe Jun în brațele altuia , ba chiar pe punctul de a fi dus în pat i- a stârnit o furie greu de controlat.

- În seara asta ai să vezi, Jun. Îți dau atâtea palme peste fund ,exact ani tăi. Ești atât de încăpățânat!