CAPITOLUL 8

  Amintirii

Un băiat în uniformă școlară a sprintat în direcția secției medicale feminine. A dat peste o asistentă, dar nici măcar nu a avut timp să își ceară scuze. Fața îi era îmbibată de sudoare, iar palmele îi erau transpirate. Când a ajuns la destinație, s-a repezit la patul numărul 5, unde zăcea mama sa. Băiatul s-a oprit brusc când a văzut că patul numărul 5 era înconjurat de studenți la medicină și de asistente, iar un doctor stătea în picioare la capul patului. Folosind o bară de metal, medicul încerca să deschidă gura unei paciente pentru a introduce un tub endotraheal. Pacienta de pe acel pat se zbătea. În gât i se auzea un șuierat. Băiatul a văzut că din colțul gurii îi curgea mucus amestecat cu sânge.

Notă: Tub endotraheal - Un tub endotraheal este un tub de plastic flexibil care este introdus prin gură în trahee (trahee) pentru a ajuta pacientul să respire. Tubul endotraheal este apoi conectat la un ventilator, care furnizează oxigen plămânilor. Un tub endotraheal poate fi plasat atunci când un pacient nu poate respira singur, din cauza unei urgențe medicale, a unei boli grave sau în timpul unei intervenții chirurgicale când este utilizat un anestezic general.

 

- Opriți-vă!

Băiatul, care tocmai sosise, a strigat din toți plămânii. Toți ochii oamenilor din acea zonă erau ațintiți asupra lui. Avea ochii roșii în timp ce respira puternic.

- Am spus să te oprești!

Rezidentul care încerca să introducă tubul nici măcar nu s-a deranjat să se uite la el. După ce a reușit să îl introducă cu succes, a luat rapid un stetoscopul de la gât pentru a se asigura că tubul a ajuns în trahee, și nu în esofag.

- Pacientul a început să aibă insuficiență respiratorie. Nu am avut de ales.

Băiatul s-a împins prin mulțime pentru a sta în fața lor și a se uita la mama lui care părea inconștientă în acel moment. În tubul endotraheal apăruse o cantitate înfricoșătoare de sânge amestecat cu mucus, iar asistenta aspira mucusul din el. De fiecare dată când tubul ajungea în trahee, fața mamei sale dezvăluia o expresie de durere, iar pentru un fiu ca el era atât de dureros să privească acest lucru.

-  Mamă...

Vederea băiatului s-a încețoșat din cauza lacrimilor. Una dintre asistente s-a apropiat de el și a încercat să-l scoată.

- A trecut prin multe... nu o răni.

Asistenta l-a privit cu simpatie.

- Doctorul a făcut tot ce a putut pentru a o ajuta pe mama ta. Du-te mai întâi să te odihnești afară.

- Nu există leac pentru boala ei...

Lacrimile se prelingeau pe fața băiatului. Ochii lui erau întunecați și goi.

- De ce trebuie să o rănească din nou doctorul?

Tânăra asistentă a fost ușor surprinsă și apoi l-a condus în sala de așteptare din fața secției.

- Așteptați aici.

Când tânăra asistentă s-a întors la treburile ei, băiatul s-a ridicat în picioare, îndreptându-se spre ușa de la secția medicală. A încercat să găsească un loc de unde să-și poată vedea mama. Băiatul a plâns când l-a văzut pe doctorul care îi introdusese anterior tubul mamei sale, s-a urcat pe pat și și-a apăsat ambele mâini pe pieptul ei cu un ritm constant.

- Mamă...

Băiatul în uniformă școlară a căzut în genunchi. A încercat să se agațe de un perete cu o mână.

- Doctore... Mama nu mai vrea să fie rănită. Doctore, nu-i mai faceți asta...

Inima trecătorilor s-a umplut de milă la auzul plânsetelor sfâșietoare ale băiatului. Amintirile din perioada în care primea un tratament de la acest spital au revenit în mintea băiatului. Biata sa mamă a fost diagnosticată cu cancer ovarian în stadiu avansat, în care cancerul s-a răspândit și la alte organe, iar ea suferea din cauza efectelor secundare ale chimioterapiei. Frumoasa ei față a început să se degradeze. Părul ei mătăsos, lung și negru a căzut, rămânând doar mici smocuri de păr .

- Dacă voi intra la o școală de medicină, voi găsi o cale să te tratez, mamă. Trebuie să aștepți până când voi deveni doctor!

A spus băiatul în timp ce îi ținea mâinile în ale lui. Mama lui s-a uitat la el și i-a zâmbit cu blândețe.

- Dragă, nu trebuie să mă tratezi doar pe mine. Dacă devii doctor, trebuie să-i tratezi și pe alții.

Mâinile ei extrem de subțiri le țin ferm pe cele ale fiului ei.

- Dacă este posibil, fii doctorul care nu vindecă doar bolile oamenilor, si ajutai să elimine suferința, așa cum mai ajutat pe mine. Să îi faci pe pacienții care sunt bolnavi ca mine să-și accepte boala, să accepte calea naturii. Și adu-i pe acești pacienți la împăcare spre sfârșitul vieții lor, fiule.

După o lungă perioadă de timp în care au încercat să îi salveze viața, mama băiatului a murit cu tubul endotraheal încă în gât. De jur împrejurul ei erau montate tuburi intravenoase legate la o sticlă de soluție salină, antibiotice, stimulente cardiace și linii de monitorizare a spitalului. Cearșaful de pat era încă proaspăt umed de la mucus și sânge în timpul procesului de recoltare a sângelui. În căruciorul medical al asistentei, se aflau tuburi pline de medicamente folosite în timpul resuscitării. Oameni se mișcau în jurul patului ei pentru a o curăța . Una dintre asistente a venit să îi scoată tubul endotraheal și toate perfuziile de pe corp. Apoi, a ridicat pătura pentru a-i acoperi fața decedatei.

Dacă tot avea să moară cu orice preț, de ce trebuia ca ultimul ei moment să se sfârșească în acest fel?

Obișnuia să se imagineze stând pe marginea patului mamei sale, cu buchetul ei preferat de trandafiri în mâini. O ținea de mâini, privind-o pe cea mai frumoasă femeie din viața lui care se stingea în pace, cu grație și fără durere într-un loc luminos, curat și liniștit. Prin urmare, scena în care ea se zbatea înainte de a muri a devenit o amintire pe care nu o va uita niciodată.

Sfârșitul amintirilor

PRESPECTIVA LUI KAN.

Kann a deschis ochii când a sunat o alarmă de la un telefon. Sunetul era necunoscut, deoarece provenea de la telefonul persoanei care dormea lângă el.

Se uită la Wasan, care încă dormea, nemișcat, de parcă nu ar fi auzit deloc alarma. Kann a întins mâna spre telefonul lui Wasan de pe noptieră. Cifrele digitale de pe ecran indicau că era ora 6 dimineața. Kann a oprit alarma și s-a întors spre bărbatul care încă dormea ca o stâncă. Îi înțelegea oboseala lui Wasan după programul său agitat după turele de noapte. Cu siguranță putea să se identifice cu asta. Pe vremea când era intern în medicină, a trecut și el prin aceste ture de noapte fără somn. Era rezonabil ca Wasan să leșine imediat ce se simțea sleit.

- Hei

Kann îl scutură pe Wasan.

- Voiam să te las să dormi în continuare dacă nu mi-ai fi spus că ai niște sarcini în această dimineață.

Wasan a scos un „ăăă” moale din gât, înainte ca ochii lui, care îl priveau mereu cu încăpățânare pe Kann, să se deschidă treptat. Kann îi aruncă un zâmbet în semn de bună dimineața înainte de a se apleca să sărute fruntea bărbatului mai în vârstă. Kann putea simți un fel de neliniște sau disconfort din partea lui Wasan încă de aseară. Deși noua zi începuse deja, Kann încă mai simțea că tensiunea persista.

- Când vei înceta să te mai încrunți, iubitule?

Kann și-a folosit degetul mare pentru a mângâia de-a lungul dintre sprâncenele lui Wasan și a masat zona dintre sprâncenele lui împletite.

- Am multe lucruri la care trebuie să mă gândesc.

Wasan a închis ochii și s-a întors în cealaltă parte. A rămas nemișcat ca și cum s-ar fi ocupat mintal de ceva înainte de a se ridica. O pătură albă a căzut de pe corpul lui Wasan, dezvăluind pielea de dedesubt până la fese. Inițial, pe baza geneticii nordice, pielea lui Wasan era albă. Cu toate acestea, a fost expus la soare în mai multe rânduri, iar pielea sa a căpătat o nuanță de bronz. Era o nuanță de piele foarte atrăgătoare pentru Kann.

- Există ceva ce nu mi-ai spus?

Privirea lui Kann l-a urmărit pe Wasan, care s-a ridicat în picioare și a luat prosopul.

- Nu. Wasan a răspuns sec.

- Se pare că ai ceva în minte.

Kann a început să folosească tehnica sa de Încurajare și Simpatie.

- Dacă ai nevoie de ajutor, poți să-mi spui.

Wasan se întoarse spre Kann cu o expresie serioasă. Se holba ca și cum ar fi vrut să vadă prin inima lui Kann.

- Nu încă. Dacă am nevoie de ceva, o să-ți spun eu însumi. Nu e nevoie să mă presezi.

Kann a ridicat ambele mâini, în semn de predare. Un introvertit va fi întotdeauna un introvertit, în ciuda faptului că se culcaseră unul cu celălalt de fiecare dată când aveau ocazia. În acest moment, era ca și cum fiecare dintre ei stătea pe părți diferite ale oglinzii. Oglinda era transparentă, astfel încât se puteau vedea unul pe celălalt, dar nu puteau ajunge să se atingă cu adevărat.

- Bine, bine. Nu mai pun întrebări.

Wasan a intrat în baie fără să scoată un cuvânt. Kann și-a strâns mâinile la ceafă, în timp ce privea tavanul hotelului în care amândoi au ales să petreacă noaptea împreună. De fapt, a vrut să-l aducă pe Wasan la el acasă, dar unele inconveniente l-au împiedicat să facă acest lucru. Trebuia să găsească o nouă cale, poate că ar fi mai bine să găsească o casă de închiriat decentă sau să cumpere un apartament și să-l roage pe bărbat să se mute cu el.

Kann era serios în această relație. Nu se implicase niciodată cu cineva așa cum a făcut-o cu Wasan. Exista între ei o chimie rară. Nu mulți oameni l-ar fi făcut să se simtă atât de atras de ei din prima clipă în care s-au întâlnit. El a văzut blândețea ascunsă sub înfățișarea de ofițer sever și curajos. Era un fel de adorație pe care nu ar fi putut să o simtă niciodată dacă nu s-ar fi apropiat de el. Kann și-a imaginat viitorul alături de acest bărbat. Când avea la îndemână un lucru valoros, nu-l lăsa să plece cu ușurință. Indiferent de situație.

PRESPECTIVA  LUI WASAN

- O crimă.

- Îți faci prea multe griji, Wasan..

A spus adjunctul comisarului Bert când Wasan a venit să ceară un sfat.

- Ar putea sau nu să se refere la asta. Nu ar trebui să faci legătura între acest caz și alte persoane moarte încă. Ar trebui să vă concentrați asupra acestui caz și să terminați raportul final.

- Da, s-ar putea să fie prea suspicios, dar acest cuvânt îi tot apărea în minte de fiecare dată când vedea datele statistice ale pacienților în stadiu terminal care muriseră în ultimii trei ani. Tae i-a trimis lui Wasan cifrele statistice ale pacienților în fază terminală din districtul său responsabil, împreună cu cele două districte din apropiere.

La suprafață, ar putea părea o moarte naturală din cauza bolii. Cu toate acestea, creșterea rapidă a numărului de morți a contrazis în mod neobișnuit evaluarea echipei de tratament din ultimii trei ani. Mai ales anul trecut, numărul a fost atât de mare încât nu a putut fi ignorat. Înainte de aceasta, nimeni nu a suspectat cauza morții suficient de mult pentru a solicita autopsia. Doar în ultimul caz o autopsie a dezvăluit ceva suspect.

- De unde să încep?

Wasan își freca părul tuns atât de mult încât i se putea vedea scalpul în timp ce privea biroul plin de dosare. Poate că o discuție cu un expert l-ar putea ajuta să facă lumină în acest caz, dar acel expert nu trebuie să fie doctorul Guntapat, deoarece nu numai că tipul acela nu dădea un răspuns util, dar îi plăcea să îi tot distragă atenția. După ce a trimis un suspect acuzat de trafic de droguri la laboratorul medico-legal, Wasan a cerut timpul doctorului Bunnakit pentru a discuta mai multe detalii despre o cantitate semnificativă de antidepresiv găsită în sângele cadavrului, care a fost indicată drept cauză a morții. Bunnakit l-a condus pe Wasan la un salon al medicilor din spatele camerei de urgență.

- Este cu adevărat o crimă, Dr. Bunnakit.

Bunnakit își strânse buzele într-o linie subțire, părea adâncit în gânduri.

- Având în vedere starea pacientului, este puțin probabil ca el însuși să poată injecta acea substanță în vasele de sânge.

- Există un martor care a văzut pe cineva intrând prin efracție în casa respectivă în acel moment, dar nu s-a furat nimic. Aveți vreo opinie în această privință?

- Dacă acea persoană a fost într-adevăr infractorul, atunci trebuie să fie un specialist în domeniul medical. Nu doar abilitatea sa de injectare mi-a trezit suspiciuni, ci și rezervele de medicamente. De unde ar fi putut face rost de medicamente dacă nu era o persoană care lucrează în acest domeniu?

Bunnakit a aruncat o privire la fața lui Wasan.

- Domnule inspector, ar trebui să întrebați personalul de la depozitul medical sau de la Departamentul de Farmacie dacă a existat vreo rețetă neobișnuită sau vreo cerere de medicamente din depozit. În mod normal, sala de farmacie are un sistem de înregistrare a intrărilor și ieșirilor, care arată care au fost medicii prescriptori. Dacă medicamentele furate provin într-adevăr din acest spital, s-ar putea să găsiți câteva indicii. Trebuie să îi mulțumesc acestui medic criminalist pentru acest aspect important.

- Dacă nu există nicio activitate neobișnuită, atunci medicamentul ar putea proveni din altă parte?

- Este posibil, dar incidentul a avut loc în zona responsabilă a spitalului. În plus, acest medicament este un medicament intravenos care nu poate fi găsit în farmaciile obișnuite. Cel mai probabil, medicamentul a fost luat de aici.

- În regulă. Vă mulțumesc foarte mult, domnule doctor. Dacă mai am ceva, va fi nevoie să mă consult din nou cu dumneavoastră.

Wasan a dat ușor din cap în semn de rămas bun.

- Este plăcerea mea, Inspectore, voi colabora pe deplin atâta timp cât voi mai lucra aici.

- Deci, vei pleca în câteva luni? Este atât de păcat că am posibilitatea de a lucra cu un medic legist deștept ca tine pentru o perioadă foarte scurtă de timp.

Wasan i-a mulțumit din nou lui Bunnakit și s-a scuzat, a ieșit din camera de urgență. A mers să ceară la biroul de informații direcția camerei farmacistului fără nicio întârziere. Voia să adune cât mai multe informații în această perioadă scurtă de timp.

Uniforma de polițist a lui Wasan îl făcea să iasă în evidență din mulțime. Era inevitabil ca el să fie în centrul atenției atât a personalului medical, cât și a pacienților, până când a ajuns la destinație.

Wasan s-a apropiat de un tânăr înalt, cu pielea albă, îmbrăcat într-un halat de laborator scurt.

Chanchai, PharmD” era brodat cu ață verde pe halatul său de laborator. Bărbatul era ocupat să pună etichete într-un coșuleț.

- Bună ziua, pot să vă pun o întrebare?

Tânărul farmacist și-a ridicat privirea spre Wasan. Ochii lui sumbri erau larg deschiși și speriați. Coșul cu medicamente din mâinile lui a căzut la pământ. Pungile medicale din plastic s-au împrăștiat pe podea. Wasan și-a încruntat sprâncenele la reacția farmacistului.

- Îmi pare rău! Îmi cer scuze. Sunt ușor de speriat.

A râs sec înainte de a se apleca să adune lucrurile căzute. Wasan s-a lăsat jos pentru a-l ajuta să adune pungile medicale de plastic în recipientul lor anterior.

- Mulțumesc.

- Mă ocup de cazul unui pacient care a murit din cauza unei supradoze de benzodiazepine prin vasele de sânge.

Ochii ascuțiți ai lui Wasan au fixat fața farmacistului.

- Am vrut să întreb personalul din camera de farmacie dacă a existat vreo prescripție neobișnuită la acest medicament.

Farmacistul Chanchai a clătinat din cap. Wasan a observat perle uriașe de sudoare pe tâmplele bărbatului în timp ce se ridicau în picioare.

- Nu din câte știu eu. S-ar putea ca unele asistente să fi luat mai multe medicamente decât rețete, pentru că au scăpat din greșeală niște fiole medicale sau medicii să fi prescris medicamente greșite, uneori chiar rețete repetitive, dar nimic nu mi se pare neobișnuit.

- Sigur. Mulțumesc.

Wasan a avut sentimentul că ar trebui să interogheze mai mulți oameni pentru a fi sigur. În plus, reacția acestui om părea foarte suspectă.

- Apropo, unde îl pot găsi pe cel care se ocupă de depozitul medical?

- Mergi pe holul din stânga acestei camere, domnule ofițer. Mergi direct în camera 30 și întreabă de șeful depozitului medical. Numele lui este Somkiat.

- Farmacistul Boze, ai terminat?

Un angajat l-a strigat prin geamul de sticlă. Bărbatul s-a întors să se uite la interlocutor și apoi s-a întors nervos spre Wasan.

- Scuzați-mă, trebuie să mă întorc la muncă.

A făcut o ușoară plecăciune pentru a se scuza și s-a dus să se întâlnească cu personalul care îl aștepta pentru medicamente. Wasan l-a privit o vreme pe cel căruia i se spunea „Farmacistul Boze”. I-a memorat cu precizie chipul, numele și funcția. Deși informațiile pe care le-a primit nu a dezvăluit nimic neobișnuit, exista un lucru care era ciudat. Comportamentul ciudat al farmacistului când l-a văzut. Wasan a ieșit din farmacia de internare și s-a îndreptat spre direcția pe care i-a indicat-o farmacistul Boze. Atunci când a ajuns în zona în care pacienții așteptau pentru controale, s-a întâlnit cu persoana care l-a făcut să se întoarcă repede înapoi. Când doctorul Kantaphat a ieșit din sala de examinare și a văzut o persoană care ieșea în evidență din mulțime, a fost surprins. După modul în care era îmbrăcat, Kann își dădea seama că era Wasan de la sute de kilometri distanță. Wasan a închis ochii o clipă pentru a-și liniști mintea și s-a întors cu fața la Kann care se îndrepta spre el.

- Ti-e atât de dor de mine încât ai decis să vii să mă vezi aici?

Zâmbetul acela enervant îl făcu să strângă pumnii cu putere, iar un gând îi veni în minte că oamenii s-ar putea să nu se supere dacă polițistul îl pocnea pe doctor în mijlocul spitalului.

- Uită-te la tine. Eu lucrez. Nu sunt aici ca să te văd.

Wasan s-a gândit brusc la ceva.

- Dacă tot ești aici, te rog să faci ceva util măcar o dată. Îl cunoști pe farmacistul pe nume Boze?

- Da, îl știu. Kann a răspuns imediat.

- Există zvonuri despre el?

- Nu există niciun zvon despre Farmacistul Boze. Eu și el nu suntem foarte apropiați. Am vizitat pacienții împreună doar de câteva ori. Tot ce știu este că Boze este destul de timid. De cele mai multe ori, stă în camera farmaciei și rareori iese afară. Arată destul de bine. M-am gândit odată să-l invit la o întâlnire.

Cuvintele lui Kann îl făcură pe Wasan să simtă că inima îi fusese smulsă din piept pentru o secundă, deși nu avea niciun motiv să se simtă așa. L-a privit pe Kann cu coada ochiului.

- Știam eu. Să te întreb este inutil, ca întotdeauna.

- Nu vrei să știi de ce am renunțat la ideea de a-l invita la o întâlnire?

Wasan s-a întors cu spatele pentru a-și continua munca.

- Nu. Răspunsurile tale nu m-ar ajuta niciodată.

-  Am renunțat pentru că acum am devenit orb. Nu mai văd pe nimeni în afară de tine.

Wasan s-a oprit brusc. Ochii lui Kann se uitau la părul său tuns scurt. Spatele lui lat în uniformă de poliție s-a înțepenit, nemișcat pentru o secundă, înainte de a-și continua mersul ferm, fără să spună nimic. Distanța dintre cei doi bărbați a crescut din ce în ce mai mult, până când Wasan a mers după colț și a dispărut din ochii lui Kann.

- Poliția știe deja. Ce ar trebui să fac? Ce ar trebui să fac eu?

Timp de o jumătate de oră, Boze nu a putut face nimic în afară de a se plimba de colo-colo prin camera sa din incinta unei locuințe a personalului spitalului.

Rostea aceeași frază la nesfârșit, ca un nebun. Mâinile i s-au împreunat strâns pentru a-și opri tremuratul incontrolabil.

Sunetul vântului care fluiera din cauza furtunilor de vară de afară nu era nimic în comparație cu furtuna actuală din capul lui. Fulgerele izbitoare care treceau prin fereastră îl făceau să fie și mai deranjat.

- Urgh!

A aruncat o cutie de lemn plină de becuri care conțineau medicamente lichide incolore gata de utilizare. Cutia a căzut pe podea, urmată de becuri ca niște picături de ploaie. Bărbatul înalt s-a îndreptat spre patul său și și-a pus mâinile pe tâmple. Avea ochii măriți și plini de teroare.

- Ce ar trebui să fac?

Singurul sunet care putea opri vocile din capul lui era tunetul. Deși s-ar putea să fie doar temporar, dar mâinile sale tremurânde chiar au încetat să mai tremure. Bărbatul și-a ridicat încet privirea. Ochii săi roșii au surprins treptat o imagine a camerei dezordonate, ca și cum ar fi fost lovită de o furtună. Cărțile de pe rafturi fuseseră șterse până la podea din cauza dezlănțuirii lui. Hârtii de documente împrăștiate în toate direcțiile. Trebuia să facă asta. Violența era singurul lucru care îi putea stinge frica. Ochii aceia ascuțiți ai polițistului îl bântuiseră în fiecare secundă. Trebuia să găsească o modalitate de a-l face să dispară din viața lui înainte ca proprietarul acelor ochi să-i ia viața.

- Omoară... poliția.

Nimeni nu a auzit aceste cuvinte în afară de el însuși, deoarece i-au ieșit din gură în același timp cu tunetul. Lacrimile lui s-au scurs și ele în același timp în care cerul de deasupra a început să plângă. Picăturile de ploaie se revărsau cu putere pe acoperișul reședinței personalului spitalului, înecând complet vocea tânărului.