CAPITOLUL 4

 Cu 4 ani mai târziu

În prima dimineață a stagiului său, Jun se îmbrăcă elegant și plecă devreme din cămin pentru a evita traficul care i- ar fi irosit timpul. În zonă se afla un liceu, ceea ce provoca mereu ambuteiaje în fiecare dimineață. Îi luă câteva minute să treacă de culoarea roșie a semaforului de la o intersecție. Win era acasă, ceea ce era un avantaj pentru cei care locuiau în oraș. Așa că stabilise cu el să se întâlnească direct la companie.

Drumul până la firmă îi luă aproximativ 40 de minute. Din fericire, plecase devreme, așa că ajunse înainte de ora stabilită. În fața lui se ridica o clădire impunătoare, unde mai multe companii închiriau spații pentru a- și desfășura activitatea. Unele firme nu aveau suficienți angajați pentru a- și permite o clădire proprie, așa că închirierea unui etaj întreg era o opțiune mult mai rentabilă. Jun se îndreptă direct spre departamentul de relații publice pentru a- și clarifica situația de intern. Acolo îi găsi pe alți doi stagiari care aveau aceeași soartă ca și el: Pae și Ae, un băiat și o fată.

Prietenii lui nu veniseră să se pregătească aici, pentru că majoritatea optaseră pentru companii mari. Însă el fusese „recrutat” pentru acest stagiu din cauza lui Win, care îl convinsese pe Hia Thai să- l aducă la firmă, mai ales că primea și o indemnizație. Pe de altă parte, Pae și Ae erau copiii unor persoane importante din companie. Era un fel de sistem de patronaj în care erau acceptați doar apropiați ai conducerii. De fapt, firma era destul de mare și exporta mobilă în străinătate.

De la un mic magazin de mobilă, afacerea crescuse rapid, transformându- se într- o fabrică și, mai apoi, într- o companie de renume, datorită lui Ah Rong, care beneficiase de sprijinul lui Hia Thai pentru a o extinde. Se putea spune că era un fiu de excepție. Trimiterea lui la studii în străinătate nu fusese în zadar. Jun nu era sigur dacă Win avea să fie la fel de capabil ca fratele său mai mare.

- Dragilor, așteptați aici puțin. Un angajat al companiei va veni să vă preia

 Frumoasa doamnă de la relații publice îi conduse spre lobby. Un coffee shop funcționa în apropiere, iar aroma îmbietoare de cafea îi făcu lui Jun gura apă. Așa că merse să- și comande o cafea, ca să se învioreze pentru prima zi de stagiu.

Privind în jurul său, pe primul etaj, schiță un zâmbet discret. Mai fusese aici o dată, când venise cu Win, care trebuia să ridice ceva de la firmă. Atmosfera era neschimbată: angajați grăbiți se mișcau de colo- colo, muncind asemenea unor furnici pentru bunăstarea companiei lor. Oamenii de birou trebuiau să se trezească devreme pentru a- și scana cardurile de acces și să rămână la muncă până seara, când, în sfârșit, venea momentul să plece acasă.

- Ai ajuns cam devreme.

Jun nici măcar nu apucase să- și termine jumătate din cafea când îl văzu pe Win apropiindu- se. Cu părul său drept, aranjat impecabil, arăta impresionant încă de la distanță. Faptul că era fiul patronului R.T. DESIGN îi dădea o aură și mai impunătoare. Alături de el mergea persoana pe care o respecta și căreia îi era cel mai recunoscător – cel care îi fusese cel mai mare binefăcător.

- Cine ar fi ca tine? Era cât pe ce să întârzii. Și? Toți internii sunt aici? Sunteți pregătiți de muncă? Thai zâmbi și primi salutul celor trei stagiari, veniți din diferite instituții.

- Te- ai trezit bine, Jun?

- Sunt treaz, Hia… um… sunt treaz, , Khun Thai. Vocea lui Jun trăda o ușoară jenă, iar atitudinea sa stângace îi făcu pe ceilalți să zâmbească.

- Spune- mi Hia, ca și până acum. Ne cunoaștem deja bine.

- Așa că vicepreședintele companiei a venit personal să ne întâmpine, khrab Thai ? Pae întrebă, vizibil intimidat.

- Nu sunt vicepreședintele companiei. Sunt doar un simplu angajat. Haideți. Iată cardul vostru de acces. Trebuie să- l purtați cu voi de fiecare dată când veniți la muncă. Știți la ce oră începeți și terminați? Thai le întinse fiecăruia câte un card de angajat, pe care apărea poza fiecăruia, împreună cu numele și funcția de „Intern” (stagiar).

Au urcat la etajele companiei, care se aflau la etajele 15 și 16. Etajul 15 adăpostea mai multe departamente, inclusiv marketing, contabilitate, finanțe și producție, unde Win urma să facă stagiu. Thai era responsabil de a le arăta stagiarilor birourile, alături de Phut, un angajat de vânzări. Phut era un tânăr înalt, subțire, de 24 de ani, cu un chip frumos, aproape ca al unui model de pe acest etaj.

- Bună dimineața, toți își ridicară mâinile în semn de salut, chiar și Win, care, așa cum îi spusese deja Thai, știa că, în timpul programului de muncă, el era tot un stagiar, iar statutul său de fiu al patronului nu- i dădea privilegii. Trebuia să se comporte ca orice alt angajat. Aceasta era o regulă impusă chiar de Ah Rong. Dacă fiul său făcea ceva greșit, nu era scutit de nici o pedeapsă. Chiar și salariul său depindea de poziția pe care o avea.

- Bună ziua, Nongs. Numele meu este Phut. Care sunt numele voastre? întrebă tânărul cu un zâmbet amabil. Însă Jun, probabil dintr- o întâmplare, zâmbi mai larg decât ceilalți, atunci când își dădu seama că întâlnise pe cineva cunoscut. P’Phut era seniorul său la facultate, atunci când Jun era în anul întâi. Celălalt era în anul patru. Vorbiseră la petrecerea de la coders party și după ce Jun terminase facultatea. Phut ridică o sprânceană și îl privi pe Jun înainte de a- și îndrepta atenția spre ceilalți.

După ce fiecare s- a prezentat, au început să meargă prin diverse departamente, care erau despărțite doar de pereți joși, ce delimitau birourile fiecărei persoane. Sticla transparentă a clădirii permitea o privire largă asupra clădirilor din apropiere. Traficul era destul de aglomerat, deoarece erau aproape în mijlocul orașului.

După ce au vizitat întregul etaj, i- a condus la următorul. Acesta era etajul cu departamentul internațional, care era împărțit în relații publice, vânzări și alte secțiuni, inclusiv departamentul de resurse umane. Phut le șopti că acest etaj era numit „camera rece”. Unul dintre motive era temperatura destul de scăzută.

- Khun Pen khrab, aceștia sunt tinerii care vor face stagiu cu noi anul acesta. Îi spuse Phut tinerei doamne care era îmbrăcată elegant. La prima vedere, se putea observa că era o femeie foarte sigură pe ea. Purta ochelari, iar Jun nu era sigur dacă era miopă sau hipermetropă.

- Ți- am spus să- mi spui Penny, Phut. Răspunse ea, cu un ton amuzat, iar Phut zâmbi timid.

Pennapa, sau Penny, era o femeie frumoasă, de aproximativ 30 de ani. Era o persoană care își îngrijea foarte bine silueta și se ocupa excelent de ea însăși. Era și o profesionistă desăvârșită. Ea era șefa departamentului de resurse umane, de care toată lumea se temea din cauza durității sale.

- Nu trebuie să fii nervos, Nong Win. Nu mușc. Glumi Penny când văzu că fiul patronului părea destul de speriat de ea. Probabil că era din cauza poveștilor exagerate pe care le spusese fratele său despre ea.

Jun își freca ușor palmele, încercând să- și crească temperatura. Nu era de mirare că acest etaj era numit „camera rece.” Diferența dintre cele două etaje era evidentă încă de la intrare, dar și din atmosfera din aer. Etajul ăsta nu avea pereți despărțitori, ci era împărțit în colțuri confortabile. Într- un colț se afla o masă mare pentru întâlniri, unde lucra departamentul de străinătate, separată doar de un perete de sticlă. În plus, echipamentele electronice pentru prezentări erau aranjate cu grijă.

Cea mai izbitoare parte era canapeaua unde un angajat de birou, cu un chip care nu părea a fi thailandez, stătea și lucra. Era un loc confortabil, parcă lucrând acasă, spre deosebire de etajul de jos, unde erau grămezi de documente și birouri împărțite în cubicule. Asta făcea ca atmosfera de muncă să fie mult mai tensionată și serioasă. Per ansamblu, acest etaj era considerat biroul de vis al multor oameni.

- Phi Phut, de câți ani lucrezi aici? Când au avut timp singuri, Jun l- a întrebat pe seniorul său. Phut se întoarse cu un zâmbet și se îndreptă spre sala de mese de la etajul 15, direct către colțul cu cafea pentru a- și face băutura.

- Cred că au trecut puțin peste doi ani. Am aplicat aici înainte să termin facultatea.

- Asta e grozav. Știi că aceasta este compania tatălui prietenului meu? Este compania tatălui lui Win. Jun zâmbi larg, vrând să se laude puțin. Phut dădu din cap, pentru că știa deja acest lucru.

- Nong Win, cel înalt și frumos, nu? De aia seamănă atât de mult cu Phi Thai.

- Oh! Cunoști pe cineva pe nume Champ? Jun a întrebat. 

- Care Champ? Champ Inter sau Champ Sales?

- Nu știu. E prietenul lui Hia Thai, Champ.

- Oh! Phi Champ Inter e sus. E foarte bun. L- am întâlnit o dată când a adus orez prăjit cu usturoi pentru toată compania să încerce. A fost delicios.

Jun zâmbi larg când auzi această informație. Hia Champ a fost întotdeauna un bucătar delicios. Gândindu- se la asta, și- a amintit de gătitul lui. Ar fi grozav dacă l- ar putea întâlni azi. Dar când au fost sus mai devreme, nu l- a văzut. Își dădu seama că probabil nu venise încă la companie.

Jun venise să lucreze în departamentul de import- export, în timp ce Win se ducea la fabrică cu managerul de producție pe nume Chit. Jun trebuia să urce și să își găsească un colț privat lângă o fereastră. A discutat cu James, un tip din Singapore care lucra la companie și vorbea fluent thailandeză, deși accentul său era un pic ciudat.

- Compania noastră exportă în Vietnam și Singapore. Acum încercăm să pătrundem pe piețele din America și Europa. Punctul forte al produselor noastre sunt materialele și designurile care combină trăsături thailandeze și sunt ușor de folosit...

Jun stătea și asculta cum James vorbea despre detaliile produselor și- i explica munca. Astăzi începea prin a învăța despre job, urmând să ajungă treptat la detalii mai complexe. James spunea că echipa lui Thai muncea foarte mult pentru că își dorea să exporte mobilier în multe țări, dar și pentru că trebuiau să facă față crizei economice. Spunea că echipa lui Thai era „Avengers” ai companiei, pentru că atacau fiecare situație.

Nota :Avengers,cred că toată lumea, a auzit de ei „ Răzbunători „eroi de la marval...

- Unde a plecat Hia Thai acum? Întrebă Jun, pentru că nu- l mai văzuse pe Hia Thai din momentul în care acesta le trimisese stagiarii la P’Phut să aibă grijă de ei.

- A mers să- și ia un prieten de la aeroport. Răspunse James, iar Jun se întoarse pentru a- și concentra atenția asupra muncii sale.

În sfârșit, mult așteptata pauză de prânz ajunse. De fapt, erau multe restaurante în apropiere de birou care ofereau mâncare la comandă, inclusiv orez cu șold de porc, orez cu porc roșu, tăiței și restaurante celebre cu aer condiționat. Era la latitudinea lui unde să aleagă să mănânce. Acum, nu avea prietenul său cel mai apropiat, Win, alături, așa că a mers cu grupul lui Phi Phut, care includea și pe Pae și Aoy.

După prânz, seniorii, împreună cu Pae și Aoy, au propus să meargă să se plimbe prin piața de lângă companie. Jun, care era deja sătul, a decis să se întoarcă la companie pentru a se răcori în aerul condiționat. Când a intrat în clădire, s- a oprit să- și cumpere o cană de cafea. În timp ce stătea acolo, Poysian îl sună să- l întrebe cum merge stagiul. Jun nu putea decât să răspundă că nu începuse încă nimic, doar învăța despre muncă.

Aștepta liftul pentru a urca la etajul companiei. În timp ce aștepta, se juca pe telefon, apreciind poza unui coleg mai tânăr de pe o pagină de fani care promova fotografii cu bărbați frumoși, răspunzând totodată unui mesaj de pe Line de la acel Nong care îi trimisese linkul. Statutul lor actual era că vorbeau, dar nu erau implicați într- o relație sau în exclusivitate. Cealaltă persoană putea vorbi cu oricine altcineva între timp. Gândindu- se la asta, nu se putu abține să nu zâmbească. Înainte avea o „Faen” (iubită) care era femeie, dar acum avea un bărbat cu care să vorbească, toate din cauza acelui tip, P’Sorn. P’Sorn, pe care nu- l mai văzuse de patru ani, cel care îi spusese să nu facă asemenea lucruri altora, cel care- l „păcălise” să afle gustul bărbaților.

Când a urcat la etajul companiei, nu erau angajați pe acolo, pentru că era încă pauza de prânz. Jun a mers prin etajul 15 înainte să deschidă ușa de evacuare în caz de incendiu pentru a urca la etajul 16. Mai devreme, Phut îi spusese să folosească scările în loc de lift dacă urca sau cobora doar un etaj.

- Uhm... Phi vrea ceva mai mult decât acest sărut. Oh... Vocea unui bărbat excitat l- a făcut pe Jun să- și oprească pașii din drum. S- a strecurat ușor pentru a vedea ce se întâmplă mai jos și a dat peste ceva interesant.

Jun i- a văzut pe cei doi tineri îmbrățișându- se și sărutându- se, aproape că făceau sex chiar atunci și acolo. Mâinile care se mișcau pe fesele ferme ale unuia dintre ei le apăsau și le frământau, înainte să ajungă în pantalonii lui eleganți din material fin. L- a văzut pe cel care îl mângâia pe celălalt și, în acel moment, aproape că nu mai putea respira când și- a dat seama cine era – o persoană cu care era deja familiarizat.

- E urât să te uiți așa, șoptirea din spatele capului l- a făcut pe Jun să țipe, dar nu știa ce să- l șocheze mai întâi. Era șocat că cineva îl prinsese pe el spionându- l pe P’Phut în timp ce făcea sex, sau șocat că îl vedea pe P’Sorn stând acolo și uitându- se la el din apropiere?

„W- well...” Sorn îi acoperi gura lui Jun înainte să- l tragă sus la etajul 16, dar nu ieșeau încă din scara de incendiu pentru că acea zonă era mai privată decât biroul.

- P... Phi... Sorn. Jun era încă șocat când persoana pe care nu o mai văzuse de mult timp apăruse brusc. Inima îi bătea atât de repede, încât aproape că- i ieșea din piept. Amintirea ultimului lor contact încă îl făcea să o simtă și acum.

- Da, sunt eu.

Phi Sorn nu se schimbase prea mult, dar Jun avea impresia că tenul lui se închisese puțin. Corpul lui înalt și musculos era la fel ca înainte. Mușchii pe care Win spusese că vrea să- i aibă erau încă acolo. Sorn purta o cămașă albastru închis cu mânecile suflecate până la coate și pantaloni negri. Pantofii lui din piele lăcuită erau destul de eleganți pentru un angajat al unei companii. Cealaltă persoană părea un adult în toată regula, ca și cum nu- l mai văzuse niciodată așa.

Sorn îl privi pe tânărul care obişnuia să aibă capul ras și să poarte uniformă școlară cu pantaloni scurți, dar care acum se schimbase într- o uniformă de student cu o coafură modernă, pe care adolescenții o adorau. Părul lui, care fusese odată negru ca abanosul, era acum vopsit într- o nuanță de maro ce semăna cu caramelul. Faţa lui, cândva plină de coșuri, și gura cu bretele fusese înlocuite cu o piele netedă și dinți albi și frumoși. Nu mai avea înfățișarea acelui băiat rău pe care îl întâlnise.

- Phi, unde ai fost? De ce ai dispărut brusc? Prima întrebare a fost atât de directă încât l- a surprins pe Sorn, pentru că nu se aștepta ca celălalt să întrebe așa ceva. Credea că îl va certa sau că va frunzări din sprâncene, așa cum făcea de obicei cu el.

- Am avut niște treburi acasă, plus că mi- am pierdut telefonul, așa că n- am mai putut contacta pe nimeni o perioadă. Răspunse Sorn sincer. Atunci, telefonul lui se pierduse și nu și- l luase înapoi decât după o lună. Și pentru că nu se mai văzuseră de mult, nu se gândise să- l contacteze așa cum ar fi trebuit. Dar se părea că răspunsul lui nu îl făcuse pe băiatul din fața lui prea fericit.

- Nu ai spus nimic. Cum poți să dispari pur și simplu așa? Mă enervezi! Jun era furios. Emoțiile pe care le simțise cu patru ani în urmă, când se simțea abandonat de celălalt, îi năvăliră din nou și îl făcură să- l lovească pe Sorn în piept. Sorn tresări ușor înainte de a- i bate ușor capul băiatului, care acum avea o față la fel de posomorâtă ca atunci când avea 18 ani.

- De ce ești atât de supărat pe mine? Am venit să te întâlnesc. De fapt, intenționase să vină aici pentru că trebuia să se mute în Vietnam pentru a lucra și pentru a- și extinde piața acolo. Dar, știind că celălalt va veni, a vrut să rămână și să se uite puțin la băiatul cu care avea o problemă. Nu se gândise că îl va întâlni în timp ce privea pe furiș în timp ce alți oameni făcea dragoste. Mai mult, felul în care se comporta când îl văzuse părea destul de intens.

Jun rămase uimit, pentru că ceea ce voia să spună era prea jenant pentru a fi rostit cu voce tare. Atmosfera dintre ei doi era clar tensionată, spre deosebire de ultimii 4 ani, când se certau verbal de fiecare dată când se întâlneau. Jun oftă greu înainte de a începe să vorbească din nou.

- În ziua aia, hm... ziua în care Phi și eu...

- Care zi? Văzând ezitarea celuilalt, întrebă el insistent.

- Ziua aia, ziua în care... Jun făcu un cerc cu o gaură în mijloc și îl mișcă în diverse direcții.

- Ziua în care te- am ajutat să te... Oups.

- Nu mai vorbi așa tare! Jun sări și îi acoperi gura la timp. Sorn îi dădu la o parte mâna sărată, înainte de a se apropia.

- Uh, ‚ziua aia’, de ce?

- M- mulțumesc. Murmură Jun. Dacă Sorn nu ar fi fost acolo în acea zi, ar fi fost rău și ar fi trebuit să fie internat în spital, în loc să meargă acasă să doarmă liniștit.

- Ce mormăi acolo? întrebă Sorn, încruntându- se. Jun se încruntă înainte de a repeta, dar nu mult mai tare decât înainte.

- Mulțumesc.

- Ce? Persoana care se prefăcea că nu aude se aplecă înainte și își aproprie urechea. Jun își strânse buzele, iritat că celălalt era surd și nu auzea ce spunea. Habar nu avea cât curaj a trebuit să adune pentru a- i mulțumi după 4 ani, pentru a- i spune persoanei care l- a salvat de la suferință și moarte în acel pub, persoanei care i- a oferit cea mai satisfăcătoare experiență sexuală.

- Mulțumesc! Jun ridică vocea. Sorn zâmbi, chiar dacă fața lui era încă aproape de a celuilalt, la doar câțiva centimetri distanță de nasurile lor.

- Cu plăcere. Nu doar că a spus- o, dar l- a și tras de obraz pe Jun, întinzându- l. Tânărul a gemut cu o față posomorâtă din cauza tachinărilor, înainte ca persoana cu chipul calm să iasă pe scara de incendiu, lăsându- l acolo, singur, mângâindu- și obrazul tras.

💚💚💚

După- amiază, Jun lucra în continuare cu James ca de obicei, dar acum îi vedea pe cei trei: Champ, Thai și nenorocitul de P’Sorn, pe care îl văzuse dimineața. Erau adunați împreună, arătând serioși și discutând ceva.

- Jun... Jun... Nong Jun! A strigat James tare, când internul, care era cu el, părea pierdut în gânduri. Jun s- a speriat, la fel și ceilalți angajați ai companiei care se uitau la ei doi.

- Uh... Îmi pare rău, P’James. A spus Jun, iar James a chicotit la stângăcia tânărului, înainte de a- i spune să meargă să ia documentele pe care tocmai le copiase de la copiatorul care se afla separat în camera de la capătul holului. Jun a confirmat și s- a grăbit să le ia, dar s- a dovedit că hârtia se blocase în interior, așa că a trebuit să ceară ajutorul cuiva.

- Mă duc să verific pentru Nong, Ai’James, s- a oferit Champ, dar cineva l- a întrerupt.

- Nu te eschiva. Începi să- mi pasezi munca și să fugi? Termină- ți treaba; mă duc eu să- l ajut. A replicat Sorn.

- Nu ziceai că nu- ți place de Nong? Ține- te la distanță. Îmi pare rău de Jun.

- Ce mare lucru e să- l înveți să folosească copiatorul? Termină- ți treaba. Dacă vine Khun Tune și munca ta nu e gata, nu te mai ajut. A spus el, înainte de a pleca. Thai se uita la cearta celor doi prieteni ai săi, chicotind.

- Sorn este dur cu cuvintele lui, dar are un suflet bun. Te comporți de parcă nu ești obișnuit cu asta.

- Fii atent, ai grijă să nu- l lasi pe prietenul tău să fie sfâșiat de el. Știi cât de mult țâfnos este nenorocitul ăsta. Dacă îl întâlnește pe tipul ăsta în prima lui zi, cred că o să plângă. Spuse Champ, cu o expresie serioasă, dar totuși trebuia să se concentreze pe rezumarea lucrului dintr- o ședință la care participase săptămâna trecută pentru șeful echipei.

Pe de altă parte, Jun, care avea ajutorul lui Sorn, era și mai frustrat, pentru că nu doar că Sorn nu- l învăța așa cum ar fi trebuit, dar îi stătea și în cale, făcându- l iritat

- Dacă nu vrei să mă ajuți, atunci dă- te la o parte.

- Cine a spus că nu te ajut? Doar pornește mașina de aici și scoate tava de hârtie. E blocată acolo, îi indică Sorn. Dar cu asemenea indicații vagi, cum să înțeleagă Jun? Nu mai folosise niciodată un astfel de copiator mare, deci era nerezonabil să se aștepte ca el să reușească din prima, nu?

- Nu acolo, aici. Arătă Sorn, dar Jun era în continuare confuz. Își aruncă accidental o privire iritată către Sorn, ceea ce îl determină pe acesta să- l fixeze cu un ochi furios.

- Folosești pargumente?Mirosi frumos.

- Hei! De ce te apropii atât de mult ca să mă mirosi? Dă- te înapoi!

- Care- i problema ta? Când te ajut, îmi spui să mă dau înapoi, iar când nu te ajut, mă alungi.

- E doar că te apropii prea mult.

- Am fost mai aproape decât atât înainte, sau poate că nu- ți amintești? Întrebarea a fost spusă cu o expresie calmă, dar ceea ce aproape l- a înghețat pe Jun a fost brațul care l- a învăluit pentru a apăsa butonul copierului. Mașina a început din nou să funcționeze, iar documentele pe care James le comandase să fie tipărite ieșeau deja.

- Phi... Nu spune nimănui despre asta. Spuse Jun serios, vocea lui aproape un șoptit. Ochii îi fuseseră la fel de agitați, verificând dacă cineva ar putea să- i audă conversația.

- Despre ce? Ascultătorul făcu pe neștiutorul, părând neafectat de posibilitatea ca secretul lor să fie descoperit vreodată.

- Știi foarte bine la ce mă refer! Nu te preface că nu înțelegi!

- Sunt mai mare decât tine, Jun. Vorbește frumos.

- Ești atât de…

- Fii atent la tonul tău, sau îți mușc buza până o rup. Se aplecă spre el, făcându- se că ar putea chiar să- i fure un sărut de la acele buze roz.

- Bine, bine! Promite- mi doar că nu vei spune nimănui. Serios, nu vreau ca cineva să afle despre asta.

- Bine, nu voi spune nimic. Acum, nu mai arăta atât de stresat și dă- mi toate informațiile tale de contact, ID- ul tău de Line și tot ce trebuie.

- De ce?

- Ca să nu începi să te plângi când nu mă poți contacta.

- Nici vorbă! Sunt mare acum. Am vârsta să găsesc singur tipul ăla de...videoclipuri, fără ajutorul tău. După ce termină de vorbit, Jun ieși imediat din cameră.

Sorn îl privi plecând și oftă. Așa, e mare acum. Cine știe pe cine învăță el toate lecțiile alea? Gândul îl strânse puțin pe Sorn la piept. Făcuse o promisiune serioasă când îi spusese lui Jun să nu facă asta cu altcineva, dar cine știa dacă l- a ascultat cu adevărat?

💚💚💚

Seara, după muncă, Jun primise un mesaj de la Win, care îi spunea că va trece pe la el ca să- l scoată la mall la o masă. Neavând alte planuri, Jun decisese să meargă împreună cu el. După ce își strânse lucrurile în geantă și își verifică aparența în baie, ieși afară să aștepte liftul. Mai mulți colegi de- ai lui, unii pe care nu- i cunoștea sau alții cu care nu era foarte apropiat, stăteau și așteptau liftul. Phut, un coleg mai mare de la facultate, era concentrat pe scrierea unui mesaj, zâmbind larg. Imaginea de mai devreme, cu altcineva îmbrățișând un tip subțire și efeminat, îi rămăsese încă în minte.

- Cum ajungi acasă, Jun? Vrei să te duc eu? întreba Hia Thai, întrerupându- l pe Jun din gânduri. Când se întoarse, îi zări pe toți trei, cu cel care îi plăcea să- l tachineze stând în spate.

Jun auzise de la colegele mai mari că Hia Thai era foarte popular. Fiul patronului companiei și cu un aspect impecabil, fără niciun coș, era mereu în centrul atenției fetelor. Chiar și clienți importanți se simțeau bine discutând cu Hia Thai atunci când veneau la firmă, iar el primea frecvent cadouri de la aceștia. Hia Champ era considerat cel mai blând dintre ei, spre deosebire de P’Sorn, care avea o reputație de tip dur. Se povestea că unii dintre noii angajați sau stagiari au fost certați de P’Sorn atât de rău, încât au început să plângă.

- E în regulă, Hia. Win o să treacă pe la noi, mergem la un buffet. Răspunse Jun, zâmbind larg. Acum că nu mai purta aparat dentar, putea zâmbi fără probleme, iar dinții săi erau atât de bine aliniați încât Ko Neung(tatăl lui Jun) chiar lăudase investiția în ortodonție.

Când ajunseră jos, Win îi scrisese că îl aștepta în parcarea firmei. Grupul lui Thai trebuia să ajungă acolo exact la timp, așa că merseră împreună. Jun se întoarse să- i facă o plecăciune lui Phut înainte ca acesta să plece în direcția opusă.

- Phi Jun! Aici! Aici! O voce îl chema pe Jun, în timp ce geamul mașinii lui Win se lăsă jos. Un băiat, cu un an mai tânăr decât el, îl saluta din mașina lui Win.

„Phiangrak”, băiatul drăguț de la facultate, zâmbea larg către el. Phiang era adorabil, atât la aspect, cât și la personalitate. Jun vorbea cu Phiang de aproximativ două luni, dar relația lor încă rămânea în limitele dintre Phi și Nong.

- Cine- i copilul ăsta? întrebă persoana care mersese în spatele lui Jun și care tăcuse până atunci, trăgându- l ușor de cămașa de student pentru a- l face să încetinească și a obține un răspuns înainte de a ajunge la mașina lui Win, în timp ce Thai și Champ se îndreptaseră deja spre Win, lăsându- i pe ei în urmă.

„Phiang.”

- Ce- i pentru tine?

- Un tip cu care vorbesc.

- Tipul cu care vorbești e bărbat? O să ai un iubit?! Sorn se întoarse către el, uitându- se la el cu o expresie de necrezut. Din câte își amintea, Jun avea o prietenă. Când îl învăța cum să se masturbeze, credea că va folosi informațiile astea cu viitoarea lui soție, dar acum...

- Nu ai voie să ai un bărbat.

- Ce drept ai tu să mă oprești?

- Vrei să îți arăt că am dreptul chiar acum? răspunse Sorn, lăsându- l pe Jun uluit. Când realiză că celălalt glumea, Jun își făcu un moft și se prefăcu că vrea să plece, dar fusese tras înapoi de curea geantei.

- Ține minte asta, Ai’Jun. Nu știu cum ai trăit până acum, dar vreau să- ți amintesc că atunci când ți- am spus acum 4 ani să nu faci asta cu altcineva, chiar mă refeream la asta. După aceea, Sorn îl lăsă pe băiatul care se transformase acum într- un tânăr. Simți o durere vagă în inimă gândindu- se că Jun ar fi putut folosi abilitățile pe care i le învățase în acești patru ani cu altcineva. Dacă ar fi fost posibil, ar fi vrut să- l învețe multe altele. Voia ca Jun să învețe aceste lucruri de la el. Chiar dacă nu se plăceau, voia ca Jun să- și amintească atingerea lui – doar atingerea lui Sorn – care l- ar învăța pe Jun să facă primii pași.