CAPITOLUL 20

 Chiar acum, el își dorea să se îndepărteze cât mai mult de Phi Phut. Își dorea să poată pur și simplu să dispară pe loc. Dar problema era că mâna lui Phi Phut îl ținea prins. Cu cât încerca mai mult să se elibereze, cu atât celălalt devenea mai curios.

- Nu, nu, Phi Phut! Nu e nimic!

- Cum adică ‚nimic’? Asta e clar o urmă de mușcătură. Și asta... da, asta e cu siguranță un supt! Haide, am mai făcut chestia asta înainte, sa nu  crezi, că nu o să recunosc. Lasă-mă să văd! Cu cine dracu’ te-ai jucat? Phut îi trase brațul lui Jun, încercând să vadă mai bine. Dar Jun se zvârcoli și se răsuci, făcând tot posibilul să ascundă urmele jenante pe care cineva – naiba să-l ia pe Phi Sorn – i le lăsase atât de amabil.

- Phi Phut! Jur că nu e nimic. E... e treaba mea personală. Jun în sfârșit își scoase ultima carte din mânecă. Dacă nu închidea subiectul acum, Phut nu avea să-l lase în pace niciodată. Părea să funcționeze. Phut în sfârșit se dădu bătut și îl lăsă pe cel mai tânăr în pace.

- Bine, scuze.

- Adică... nu încercam să te învinovățesc, dar...

- E în regulă, înțeleg. Doar... spune-i persoanei respective  să fie mai atent. Alți oameni s-ar putea să nu vadă chestia asta într-o lumină bună, îl avertizează Phi Phut cu grijă sinceră înainte să-l ridice pe Jun în picioare. 

- Haide, să mergem să mâncăm. Mor de foame. Jun dădu din cap repede și îl urmă afară.

Phut îl luă pe Jun destul de departe de clădirea biroului lor ca să mănânce ceva. Era locul lor obișnuit, un restaurant în stil Isaan bine-cunoscut unde el și Vee mâncau des împreună. Locul era destul de aglomerat, dar încă mai erau suficiente mese libere pentru ei doi să se așeze. Phut își comandă mâncarea cu încredere, clar obișnuit cu meniul din vizitele frecvente.

- Destul de aglomerat azi, nu?

- Da, am găsit locul ăsta mulțumită recomandării lui Phi Champ. Lui Vee îi place felul ăsta de mâncare, așa că am început să venim aici împreună.  Phi Champ despre care vorbea Phut era literalmente un campion la vânzări. Un tip micuț, dar incredibil de persuasiv, care strângea comisioane grele în fiecare an datorită talentului său de a convinge oamenii.

De cealaltă parte a restaurantului, o femeie tânără cu părul până la umeri se aplecă spre prietena ei, uitându-se curioasă la Phut și Jun. 

- Hei, nu ăla e Phut, iubitul lui Vee? Cu cine e? Nu îl recunosc.

Prietena ei se uită în direcția lor și dădu din cap. 

- Probabil un stagiar. Băiatul poartă uniformă de student.

- Deci s-a despărțit de Phi Yo și s-a apucat imediat de un student? Ăsta e cel din zvonuri?  Femeia nu uită să-și scoată telefonul și să facă o poză celor doi, gata să i-o trimită lui Vee.

Viața amoroasă a lui Vee și Phut deveni subiectul fierbinte la birou timp de două-trei zile. Deși nimeni nu vorbea deschis despre asta, reacțiile făceau totul clar – Vee era iubita înșelată, iar Phut era iubitul care se furișa cu un tip zvelt de la o altă companie, mai în vârstă decât amândoi. Era material perfect pentru bârfe. Dar odată ce Phut începu să se împace cu Vee, zvonurile se domoliră.

In ultima  vreme, totuși, Vee părea să devină din nou geloasă – probabil din cauza cât de aproape ajunsese Phut de un alt băiat.

Chiar dacă drama veche se estompase, cineva tot găsi o cale să stârnească din nou lucrurile. De data asta, îi trimiseră lui Vee o poză cu Phut lipit de un student în parcarea din săptămâna trecută. Dar Vee a ignorato, spunând că îl cunoștea deja pe tip – Phut i-l prezentase ca pe un stagiar. Erau apropiați pentru că studiaseră la aceeași universitate, la aceeași facultate.

- Știam eu. De ce altfel ar avea grijă Phut de el în felul ăsta? Practic îl hrănește cu mâna,  șopti femeia care pornise zvonurile, dând din cap din nou spre masa lui Jun și Phut.

Între timp, la masa lor, Phut era complet neafectat de bârfe. 

- Încearcă pe ăsta. Spuse el, arătând spre o farfurie. „Yum Moo Yor cu gălbenuș de ou săra” recomandă Phut, indicând una dintre preparatele emblematice ale restaurantului.

Nota:– Yum Moo Yor Kai Daeng Kem, o salată thailandeză iute cu cârnat de porc și gălbenuș de ou sărat, cunoscută pentru aromele ei iuți, acre și sărate.

- Nu-mi plac gălbenușurile. Sunt cam... cleioase.

- Doar încearcă, hai! Nong Jun, te rog acordă-mi onoarea să-ți dau de mâncare din această salată iute ca răsplată pentru că m-ai lăsat să  plâng pe umărul tău, glumețul Phut, ridicând o lingură cu mâncare.

Jun râse și dădu din cap înainte să-și ia propria lingură și să mănânce singur.

- Mulțumit acum?

- Da, asta era tot ce voiam. Și? Cum este?

- Hmm, e bună, dar îmi place mai mult Yum Poo Ma. Spuse Jun, arătând spre o altă farfurie de pe masă. Salata picantă cu fructe de mare avea o aromă perfect echilibrată. Nivelul de iuțeală pe care îl comandase Phut era tocmai potrivit pentru el – deși îi făcea în continuare nasul să-i curgă, și a trebuit să ia un șervețel să se șteargă.

Nu stătură mult mai mult la restaurant după ce terminară masa. Împărțiră nota fiindcă Jun insistă să-și plătească partea lui. Dar tocmai când erau pe punctul de a pleca, două femei îl salutară pe Phut cu zâmbete strălucitoare.

- Oh! Jang, Ying!  le salută și el la rândul lui. Cele două lucrau la aceeași companie ca iubita lui, Vee. Jang avea o atmosferă încrezătoare, cu tunsoarea ei elegantă până la umeri, în timp ce Ying avea părul lung, ondulat delicat care îi dădea un aspect dulce și fermecător.

- De ce nu ai adus-o pe Vee, Phut?  întrebă Jang, privirea ei trecând  scurt peste tipul de vârsta studenției de lângă el. Acum că se uita mai atent, trebuia să recunoască că era chipeș. Înalt, zvelt și aproape la aceeași înălțime cu Phut. Dar era ceva și mai vizibil la el – ceva ce îi atrase imediat atenția. Urmele de pe gâtul lui erau mult prea evidente ca să fie confundate cu altceva.

- A zis că nu-i e foame,  răspunse Phut, dar expresia lui nu mai era la fel de luminoasă ca înainte. Exact din motivul ăsta ajunsese să mănânce cu Jun, pentru că Vee îi spusese că e supărată și că nu voia să-i vadă fața. Îi sugerase să-și caute fiecare altceva de mâncare, separat.

- Aha, înțeleg… nu-i de mirare că ai ajuns cu Khun Sudrak,  spuse Ying cu un zâmbet cu subînțeles, înainte ca cele două femei să plece, lăsându-l pe Phut ușor năucit.

Notă 💚– Khun Sudrak: în acest context e un termen sarcastic, cu tentă jignitoare, care se referă la „iubitul/iubita” cuiva.]

- Ești bine, Phi?  întrebă Jun după ce observă tăcerea bruscă. Chiar și după ce urcară în mașină, Phut rămase neobișnuit de tăcut, clar nu era el, cel obișnuit de vorbăreț.

- Sunt bine, sunt bine. Vrei să luăm ceva pe drum? E o tarabă super bună cu banane coapte pe grătar prin zonă.

- Bine, cred că trebuie să încerc și asta.  Să fii intern în firma asta era practic echivalentul cu a mânca întruna. Faptul că făcea exerciții acasă și jogging prin cartier nu mai era suficient, Jun concluzionă că trebuia urgent să se înscrie la sală.

Când ajunseră înapoi la birou, era în jur de 13:30. Cum intrară în clădire, telefonul lui Phut începu brusc să vibreze cu o grămadă de mesaje. Îl scoase să se uite și văzu că toate erau de la Vee, care îi inundase chatul de pe LINE. Când le deschise, textele erau directe: Unde ești? Cu cine ești? Vino să ne vedem. Te aștept la scara de incendiu.

- Vee mă așteaptă, se pare că trebuie să lămurim lucrurile. Perfect! O să-i duc niște banane coapte, poate o îndulcesc puțin,  spuse Phut vesel. Dacă îl căuta și-i trimitea mesaje, probabil că nu mai era supărată. Jun râse și dădu din cap la optimismul lui Phut, înainte să iasă împreună din lift la etajul 15. Phut se îndreptă spre scara de incendiu, iar Jun făcu o oprire rapidă să lase bananele pentru Pae și Ae, apoi se îndreptă și el spre scări. Plănuia să urce la etajul 16 și, sincer, voia și să fie martor, în caz că situația escalada. Știa că nu se întâmplase nimic între Phut și Yo în dimineața aceea, așa că poate putea ajuta să clarifice lucrurile.

Dar în momentul în care împinse ușa de la scara de incendiu, dădu peste o scenă cu totul diferită de ce se aștepta.

- Nu-mi spune că nu s-a întâmplat nimic! Dacă e așa, de ce spun altceva prietenele mele, Phut?!  vocea lui Vee era tăioasă, iar expresia ei departe de a fi calmă.

- Exagerezi grav, Vee! Nu s-a întâmplat nimic. De ce crezi alți oameni în loc să mă crezi pe mine?  Phut părea frustrat, dar încerca clar să-și păstreze calmul.

- A, deci trebuie să te cred orbește? Asta vrei să spui? Așa ajung oamenii să fie făcuți de râs, ca mine! Recunoaște! Jun nu e un simplu „Nong”  e noua ta jucărie, nu-i așa?!

Jun aproape se înecă cu propria salivă. Ce naiba?! De unde scosese Phi Vee ideea asta?!

- Nu, Phi Vee! Te înșeli complet!  interveni Jun repede, disperat să lămurească neînțelegerea înainte să devină și mai gravă.

- Mă înșel? Mă înșel?! Și cum explici poza asta cu voi doi lipiți unul de altul în public, huh?!  răbufni Vee, aproape băgându-i telefonul în față. Pe ecran era o fotografie trimisă de o prietenă, o imagine care, ce-i drept, părea destul de incriminatoare.

- Asta e…

- Fără cuvinte, așa-i?! Mă gândeam eu! Vino încoace, o să te dau în vileag, să vadă toți cine ești cu adevărat!

- Hei, hei! Phi Vee, lasă-mă!  Jun încercă să se ferească, dar ea fu mai rapidă, năpustindu-se asupra lui înainte să apuce să reacționeze.

- Vee, oprește-te! Lasă-l pe Nong în pace, Vee!  strigă Phut, încercând să-l tragă pe Jun înapoi, dar era inutil. Vee era furioasă, iar furia îi dădea o forță de care nici măcar Phut nu reușea să facă față.

Ea îl apucă pe Jun de cravată și îl trase brusc spre ea, atât de tare încât gulerul uniformei lui de elev se desfăcu, lăsând la vedere urmele roșii, clar vizibile, pe pielea lui albă.

- Explică-mi asta! Ce naiba e asta, huh?! Până unde ați ajuns voi doi, așa-i?! Deci ăsta era planul de la bun început, să vă bateți joc de mine împreună! Și tu, care spui că e doar un „Nong”? Ce fel de Nong face porcăria asta?! Nesimțiților! Dacă nu-mi spunea nimeni, ați fi continuat pe ascuns, pe la spatele meu, nu-i așa?!

Țipetele lui Vee răsunau pe casa scării, în timp ce se năpustea asupra lui Jun, cu lacrimile curgându-i șiroaie pe față. Loviturile au început să curgă, palme și pumni, fără oprire. Jun își plecă capul, încercând să-și protejeze fața și să se ferească, fără să riposteze. Nu voia să o rănească, dar trebuia să o îndepărteze înainte să se agraveze lucrurile.

O împinse suficient cât să creeze distanță între ei, dar în mișcare, plasa cu bananele coapte se răsturnă, împrăștiindu-se pe podea. Însă Vee, alimentată de furie și suferință, nu se opri, se repezi iar la el, cu aceeași intensitate, ca și cum nu s-ar fi oprit până nu-și vărsa tot amarul.

Phut reuși într-un final s-o apuce, închizându-i brațele în jurul corpului ei ca s-o imobilizeze, dar ea se zbătea cu disperare, unghiile ei zgâriindu-l adânc pe brațe și lăsând urme subțiri de sânge. Țipetele furioase ale lui Vee și strigătele disperate ale lui Phut umpleau scara de incendiu, suficient de tare cât să atragă atenția unei trecătoare, Praew. Curiozitatea o împinse să deschidă ușa, iar ceea ce văzu fu o scenă haotică: trei oameni în plin conflict fizic. Iar în mijlocul tuturor? Internul chipeș de la etajul 16.

- Phi Sorn! E grav! Nong Jun are probleme!  Fără să mai stea pe gânduri, o luă la fugă să-l anunțe pe singurul care poate opri totul: Sorn. Thai și Champ plecaseră cu puțin timp în urmă, așa că doar Sorn era suficient de aproape.

- Unde?!

- La scara de incendiu! Iubita lui Phut îl bate!

De cum auzi, Sorn lăsă totul baltă și o rupse la fugă spre scări. Korn se grăbi și el să afle ce se întâmplă, dar înainte ca Praew să apuce să explice, Khun Tune îl opri, spunându-i să-l lase pe Sorn să se ocupe, iar ei să revină la muncă.

Și apoi…

BANG!!

Sorn izbi cu putere ușa scării de incendiu. Primul lucru pe care îl auzi fu țipetele pline de furie ale lui Vee și vocea disperată a lui Phut, încercând să o calmeze. Fără ezitare, coborî în fugă până pe palier și îi îmbrânci pe amândoi departe de Jun.

Forța împingerii aproape că o dezechilibră pe Vee, dar Phut o prinse la timp, împiedicând-o să cadă.

- CE NAIBA ÎI FACI COPILULUI MEU?!  vocea lui Sorn răsună, plină de furie. Imaginea din fața lui nu făcea decât să-i alimenteze și mai mult furia, fața lui Jun zgâriată, uniforma de elev vraiște, iar Vee urlând toate insultele pe care le putea inventa. Jun se strâmbă de durere, trăgând aer printre dinți simțind usturimea buzei crăpate, probabil de la cum i se tăiase carnea în timpul loviturilor.

Încă era copleșit de izbucnirea femeii, mintea lui chinuindu-se să proceseze cum lucrurile degeneraseră atât de repede. Dar când îl privi pe Sorn, chiar persoana care îi lăsase acele urme pe gât  o scânteie de furie i se aprinse în piept.

Totuși, cei care îl enervaseră cu adevărat erau aceia care răspândeau minciuni despre el, fără să știe nimic.

Ar fi vrut să se explice, dar Vee nu-i lăsase nici măcar un minut de vorbă. Și mai presus de toate, ura ei pură față de el îl lăsase șocat. Nu-și închipuia niciodată că îl va vedea în felul acesta.

- Îmi pare rău, Phi Sorn... Iubita mea a înțeles greșit și a crezut că...

- Nu înțeleg  nimic greșit !  țipă Vee, tăindu-l din vorbe.  Târfa aia s-a culcat cu tine, Phut! Urmele de pe gâtul lui? Asta e dovada! Am văzut-o cu ochii mei! Și tu în continuare încerci să-l protejezi?! N-am să te las să mă păcălești din nou, Phut! NICIODATĂ!

Nu se opri aici. Hrănită doar de furie, începu să-l lovească pe Phut, lovind și zgârind în disperare, încercând să scape din strânsoarea lui. Era hotărâtă să ajungă la Jun, să-l sfâșie.

Fotografia pe care Jang i-o dăduse lui Vee era tot ce avea nevoie, Phut o înșelase din nou. Și de data asta, avea tupeul să mintă direct în fața ei, folosind scuza cu „suntem doar Phi și Nong de la aceeași universitate” pentru a o acoperi. Ea îl crezuse. Avea încredere în el. Până când suspiciunile tot mai mari despre cât de nefiresc de apropiați păreau el și Jun au explodat în cele din urmă în această confruntare, pentru că adevărul nu putea rămâne îngropat pentru totdeauna.

- Dacă îți plac atât de mult bărbații, atunci du-te și găsește-ți propriul soț! Nu-l mai fura pe al altcuiva!

- Taci dracu’ din gură!!! Crezi că poți acuza pe cineva fără să știi adevărul?! Când naiba ar fi avut iubitul tău timp să se joace cu copilul meu, huh?! Jun a fost cu mine tot timpul ăsta! Ești atât de paranoică de iubitul tău, încât aduci oameni nevinovați în mizeria ta. Ești nebună?!

Temperamentul lui Sorn explodă în sfârșit. Vocea lui răsună pe toată casa scării, pumnii strânși atât de tare încât articulațiile îi deveniseră albe. Dacă persoana din fața lui ar fi fost un bărbat, deja i-ar fi ieșit dinții. Fără îndoială.

- Te ocupi tu de iubita ta nenorocită , Phut,  scuipă Sorn, arătându-l pe acesta cu un deget ascuțit.  Și ar trebui să-i spui să stea dracu’ departe de Jun. Pentru că dacă mai face vreodată prostia asta, tu și cu mine? S-a terminat!

Cu asta, îl trase pe Jun de mână, rupându-l de haosul din jur, și-l duse spre etajul 16. Dar în loc să se oprească acolo, îl conduse direct spre lift, apăsând butonul pentru parter. Nu avea de gând să-l lase pe Jun să rămână și să devină mai mult subiect de bârfă decât era deja.

Cei doi merseră în tăcere, fără să schimbe o vorbă, până ajunseră la nivelul parcării. Atunci, Sorn se opri în sfârșit, întorcându-se să-l privească pe Jun, cu un sentiment greu de vinovăție apăsându-l. Jun se cutremură ușor când Sorn ridică o mână.

- Vreau să văd rana,  spuse el încet. Fața lui chipeșă, pe care o prețuia atât de mult, avea mai multe zgârieturi roșii. Îl trase cu forță pe celălalt mai aproape pentru a se uita mai bine. În mintea lui, deja se gândea cum naiba avea să explice asta lui Thai, dacă acest „copil” ajungea să fie rănit grav.

- Sunt doar câteva zgârieturi, măcar n-am fost plesnit. Dar tu... da, meriți măcar o lovitură.

Ochii îngrijorați ai lui Sorn și evidentă îngrijorare față de Jun nu puteau șterge prostia pe care o provocase. Așa că, fără să stea pe gânduri, Jun își încleștă pumnul și-l lovi direct în pieptul solid al lui Sorn cu toată forța.

Sorn înțepeni, lovitura lăsându-l fără aer. Înainte să apuce să-și revină, bam! Jun continuă cu un picior dat puternic în piciorul lui, forțându-l să se ferească înapoi surprins, abia evitând forța completă a atacului.

- Hei, Jun!  urlă Sorn, avertizându-l. Dar micuțul demon nu se oprea. Nu doar că ignora complet încercarea lui Sorn de a controla situația, dar mergea până la capăt, aruncând lovituri atât de repede încât Sorn abia le evita.

- Au, au! La naiba! Jun, încetează!  țipă Sorn când mai primi o lovitură.  La dracu’, nu mă ciupi, nenorocitule! Asta chiar doare! OI! NU MĂ LOVI ÎN BIJEUTERII, VREI SĂ RĂMÂI FĂRĂ DISTRACȚIE PE VIITOR SAU CE?!

Se apăra cum putea, dar Jun reuși să-i tragă o palmă zdravănă peste spate, atât de tare că aproape îl făcu pe Sorn să se sufoce.

- Din cauza urmelor tale idioate!!  urlă Jun, gâfâind după ce-l fugărise pe Sorn prin parcarea de la subsol, lovindu-l ori de câte ori avea ocazia.

- N-am făcut-o intenționat! M-am lăsat dus de val, eram excitat! Știi cum e, nu te mai poți opri când se simte atât de bine!  răspunse Sorn fără pic de rușine, ignorând complet cât de al naibii de jenante erau cuvintele lui.

Fața lui Jun se făcu roșie instant. Oftă, încercând să-și ascundă jena sub o mască de frustrare, dar furia tot nu-i trecuse.

- La naiba! Nici măcar n-am putut să-i răspund lui Phi Vee mai devreme, eram prea șocat. Cine dracu’ a inventat tâmpenia asta că am ceva cu Phi Phut?!  se plânse Jun, încă nervos când își amintea ce tocmai se întâmplase. Era prima oară în viața lui când o fată îl acuza de așa ceva, și rămăsese fără cuvinte.

- Și eu m-am gândit la asta uneori.

- Ești nebun, Phi?! Eu și Phi Phut chiar suntem ca frații! Cum poți să te gândești la așa ceva?

- Pentru că oamenii devin geloși, frate. Când ești gelos, mintea o ia razna, răspunse Sorn pe același ton ridicat. Din fericire, erau doar ei acolo, așa că nu trebuiau să se îngrijoreze că i-ar auzi cineva. Jun rămase blocat pentru o clipă, apoi își dădu seama că Sorn probabil vorbea din perspectiva lui Phi Vee, nu din a lui.

- Dacă era geloasă, atunci trebuia să-l întrebe ca un om normal, cu educație! Nu să sară la bătaie și să facă circ! Chiar îmi pare rău pentru Phi Phut, sincer, bombăni Jun.  

- Și pe deasupra, nici măcar n-am apucat să-mi mănânc bananele coapte! Ce risipă! Bani aruncați pe geam, pur și simplu. La naiba, sunt nervos!

Sorn îl privi, ascultându-l cum se văita atât de dramă cât și de mâncarea pierdută. Probabil le cumpărase și nici măcar nu apucase să le guste din cauza întregii nebunii. Nu-l mai văzuse niciodată pe micuțul scandalagiu atât de frustrat. De la băiatul universitar mereu bine îmbrăcat, Jun ajunsese acum vraiște, părul vâlvoi, hainele șifonate. Era o imagine complet diferită.

- Eu mă duc înapoi să vorbesc cu Phut, să lămurim treaba, zise Sorn. 

- Tu ce faci? Te duci acasă sau te întorci la birou? Dacă vrei să pleci, ia mașina mea, eu mă întorc diseară.

- Nu! N-am făcut nimic greșit, mă întorc la birou, răspunse Jun hotărât, cu ochii scânteind ca ai unui câine turbat când văzu că Sorn se apropia. 

- Și vreau să stabilim o regulă clară: sub nicio formă nu ai voie să-mi mai lași urme pe gât! Nu contează cât de bine se simte, te controlezi! Viața mea e un haos din cauza asta! Phi Phut deja bănuiește ceva, iar acum Phi Vee a înțeles totul greșit.

Recunoștea că era frustrat. Dar chiar și fără urmele astea stupide, Phi Vee tot ar fi interpretat greșit. Deja existau poze din parcarea unde se juca cu Phi Phut. Cei care vor să creadă ce vor, vor face asta oricum.

- Am înțeles. Zise Sorn scurt, doar ca să-l liniștească pe Jun. Dacă chiar va putea să se țină de cuvânt... era altă poveste.

Amândoi se întoarseră la etajul 16, dar de data asta, Sorn îl lăsă pe Jun să intre singur în birou, în timp ce el plecă să-l caute pe Phut, cel care pornise tot haosul. Când în sfârșit îl găsi stând cu supervizorul lui, care probabil știa deja ce se întâmplase, Sorn rămase pur și simplu în picioare, așteptând răbdător. Jun nu merita să fie înțeles greșit, și Phut nu era singurul cu care avea de lămurit niște lucruri, și iubita lui era pe listă.

Nici nu voia să-și imagineze ce s-ar fi întâmplat dacă Thai ar fi fost acolo în ziua aceea. Trebuia să rezolve totul cât mai repede, ca Thai să nu înceapă să aibă dubii în privința lui Jun. Dar Phut? Asta era o cu totul altă poveste. Pe Phut putea să-l înfrunte.

Dar cum naiba urma să-i explice toate astea lui Thai  mai ales partea în care se juca pe ascuns cu Jun, pe la spatele celui mai bun prieten al lui?

      💚💚💚

- Îmi pare foarte rău, Phi. Eu cu Jun n-am...

- Știu, îl întrerupse Sorn.

Mutaseră discuția pe acoperiș, singurul loc unde puteau vorbi în liniște, fără colegi curioși care să tragă cu urechea. Și Sorn o târâse acolo și pe Vee. Se dusese până la biroul ei, vorbise cu supervizoarea și ceruse permisiunea să o ia deoparte, ca să clarifice odată pentru totdeauna tot ce era de clarificat.

Pentru că, dacă nu o făceau acum, neînțelegerea avea să continue la nesfârșit, iar Jun urma să devină ținta bârfei din birou. Iar asta era ultimul lucru pe care Sorn îl dorea. Nu avea de gând să lase ca numele lui Jun să fie pătat pentru ceva cu care nu avea nicio legătură.

- E vina mea, recunoscu Phut, cu fața plină de vinovăție. 

-  Vee a înțeles greșit pentru că... ei bine, chiar am înșelat-o înainte. Așa că, din moment ce m-am apropiat de Jun, a presupus automat ce era mai rău.

Vee stătea cu brațele încrucișate, privind spre Phut cu o expresie care oscila între scepticism și furie gata să explodeze.

- Nici măcar nu știam că Jun are o urmă pe gât, continuă Phut, uitându-se acum la Sorn. 

- Jur, Phi, nu aveam habar.

Sorn doar îl privea. Fără să spună un cuvânt. Pentru că da. Știa foarte bine de unde veneau urmele alea.

Chiar și după ce Phut explicase tot, că între el și Jun nu era nimic, că poza pe care o văzuse Vee era de fapt o joacă între ei, când se certau pe un ceas, și că Sorn îl luase imediat pe Jun de acolo, Vee tot părea că nu e convinsă. Phut jurase și că habar n-avea de urma de pe gâtul lui Jun și că în niciun caz el nu era cel care i-o făcuse.

Pe măsură ce furia i se potolea și rațiunea începea să revină încet, Vee începu să asculte. Furia oarbă care o condusese mai devreme începea să se evapore, și odată cu ea revenea capacitatea de a gândi limpede. Uitându-se din nou la Jun, își dădu seama că atitudinea lui nu fusese niciodată cochetă și nici nu-l privise vreodată pe Phut cu vreun subînțeles. Trebuia să recunoască, paranoia o făcuse să suspecteze pe toată lumea, pur și simplu pentru că încă se temea să nu fie înșelată din nou.

- Urma e de la mine.

Vocea lui Sorn tăie tensiunea ca o lamă.

- M-am jucat cu Jun. De acolo e. Și nu vreau ca iubita ta să-l mai acuze pe nedrept, spuse sincer, tonul său tăios neadmițând replică. Apoi își întoarse privirea rece către Vee.  Și, Khun Vee, nu știu ce probleme personale aveți tu și Ai Phut, dar Nong-ul meu nu are nicio legătură cu iubitul tău în felul ăla. Să fie clar.

Accentuase deliberat cuvântul „m-am jucat”, ca Phut să înțeleagă ce voia de fapt să spună. Și în momentul în care ochii li se întâlniră, Phut pricepu imediat.

Aha, deci asta se întâmpla... La naiba. Nu avea nici cea mai mică idee. Abia acum realiza cât de „adânc” era poziționat Jun în viața lui Phi Sorn. Oare era primul din birou care aflase? Se părea că da.

- Și cum vrei să te cred? Din câte știu eu, poate doar minți ca să-l protejezi pe puștiul ăla!  izbucni Vee. Dar, în realitate, nu furia vorbise din ea, ci frica. Frica de a deveni din nou subiectul bârfelor, frica de a fi trădată iar. Așa că ridica ziduri în jurul inimii ei, presupunând ce e mai rău, doar ca să nu mai fie rănită.

Sorn încleștă maxilarul, scrâșnindu-și dinții de frustrare. Tipic. Femeile ca Vee aveau o memorie perfectă când venea vorba de greșelile altora, dar nu și voința de a le permite să repare ceva. Era pe punctul de a izbucni, dar înainte să apuce să spună ceva, Phut interveni. Așa că Sorn rămase doar să privească, în timp ce cei doi începeau să se certe, incapabil să plece, pentru că problema tot nu fusese complet rezolvată.

- Vee! Chiar ești încă blocată în povestea asta?! Ți-am spus deja, între mine și Jun nu e nimic! De ce nu poți să mă crezi, măcar o dată?!

- Să te cred? După tot ce mi-ai făcut, Phut?! Comportamentul tău face imposibil să mai am încredere în tine! Îți dai seama prin ce am trecut din cauza a ceea ce ai făcut pe la spatele meu cu nenorocitul ăla de Yo?!  scuipă acel nume cu un dispreț evident. Nu „Phi Yo”. Doar Yo. Refuza să-i arate vreun pic de respect. Nici măcar nu voia să-i rostească numele cu voce tare, doar gândul la el îi dădea fiori pe șira spinării. Din cauza acelei trădări, a felului în care amândoi o mințiseră. Asta era ceva ce nu putea ierta vreodată.

Și totuși, de fiecare dată când vedea acea privire jalnică, doritoare, în ochii lui Yo când îl privea pe Phut, ca un îndrăgostit patetic, simțea o satisfacție întunecată. Pentru că ea era cea pe care Phut o alesese în cele din urmă, nu el. Și dacă ea suferise, atunci și el merita să sufere.

Să-l „câștige” pe Phut în fața lui Yo fusese cea mai mare victorie a ei. Dar în final, ce câștigase cu adevărat? O relație care se destrăma bucată cu bucată. Acum nu mai era vorba doar de dragoste. Era vorba de orgoliu. De nevoia ei de a vedea inima lui Yo zdrobită la fel cum fusese și a ei, să-l facă să regrete. Să-l facă și pe Phut să regrete, să se înece în vinovăție pentru ceea ce îi făcuse. Avea să se asigure de asta.

- Și ce vrei, Vee? Am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să-ți recâștig încrederea. Te-am lăsat să țipi la mine, să aduci trecutul în discuție de fiecare dată când ne certăm, dar nu pot continua la nesfârșit. Vreau să repar lucrurile, dar tu nici măcar nu-mi dai o șansă. Și acum îl târăști și pe altcineva în povestea asta, arunci vina pe Jun, îți dai seama cât de tare i-ai putea distruge reputația?

Pentru prima dată, Vee tăcu. Bărbatul, cel care trebuia să-i fie iubit, o privea acum cu dezamăgire și oboseală în ochi. Celălalt, mai înalt și evident enervat, stătea cu mâinile în șolduri, privind-o ca și cum ea ar fi fost personajul negativ din poveste. Și, în cazul ăsta, poate chiar era. Paranoia ei, refuzul de a crede altceva decât ce era mai rău, îl pusese pe Jun într-o poziție îngrozitoare.

- Bine. Atunci stai departe de puștiul ăla. Să nu te mai apropii deloc de el. Dacă vrei să am încredere în tine, nu mai ai ce căuta în preajma altora așa.

- Vorbești serios, Vee? Lucrăm în aceeași companie. Chiar te aștepți să nu mai vorbesc deloc cu el?

Toată lumea tăcu pentru câteva secunde. Sorn le dădu un moment să clarifice lucrurile, dar cum părea că nu aveau să ajungă nicăieri, interveni mai devreme, ca să iasă el însuși din situația jenantă.

- Khun Vee, nu știu cum aveți de gând să rezolvați voi doi lucrurile, dar un lucru e clar: trebuie să-ți ceri scuze față de Nong-ul meu. Jun n-a greșit cu nimic, indiferent din ce unghi încerci să răsucești lucrurile, el nu e vinovat. Fără replici!  vocea lui răsună tare, autoritară, în timp ce Vee își deschidea gura ca să protesteze.

- Taci și ascultă! strigă Sorn, arătând cu degetul spre fața ei, atât de apăsat încât și Phut tresări în spate de forța din cuvintele lui.

- Dacă te gândești bine, o să-ți dai seama că toată mizeria asta a început pentru că ai tras concluzii de una singură. Ai ascultat ce spuneau alții, dar nu l-ai ascultat pe omul pe care pretinzi că-l iubești. I-ai dat o așa-zisă „șansă”, dar nu ai încercat niciodată cu adevărat să-l înțelegi.

Sorn se opri un moment, privind reacția lui Vee. Aceasta amuțise complet acum, iar lacrimile începeau să-i alunece pe obraji, lovită direct acolo unde o durea cel mai tare.

- Nu-mi pasă cât de dureros a fost trecutul tău. Jun nu are nicio legătură cu suferința ta, și totuși ai vărsat-o asupra lui. Dacă ai avea măcar un strop de maturitate, ți-ai da seama cine e cu adevărat vinovatul aici, rosti el calm, dar cu o greutate în glas imposibil de ignorat.

- Și dacă tot refuzi să îți ceri scuze față de Jun, mai bine pregătește-te să ne întâlnim la secția de poliție. Pentru că am de gând să-l duc acolo ca să depună plângere pentru agresiune. Să nu crezi nici măcar o secundă că doar pentru că ești femeie o să mă opresc. Nu-mi pasă nici cât negru sub unghie. Nu contează cine ești, dacă pui mâna pe fratele meu, nu o să închid ochii. Tonul lui era tăios, autoritar, iar expresia feței la fel de dură, necruțătoare, de-a dreptul amenințătoare. Genul de privire care îi făcea pe oameni să se dea un pas înapoi. Phut înghiți în sec. Oricine îl cunoștea pe Phi Sorn știa un lucru sigur: când spunea ceva, o făcea pe bune.

Apoi Sorn se întoarse spre Phut, îl apucă de umăr și îl trase aproape, șoptindu-i pe un ton scăzut, periculos:

- Și tu, Ai Phut, acum înțelegi ce-am vrut să zic despre urmele alea, nu? Ține-ți gura. Nu am nevoie să se afle toată mizeria asta.

Și cu asta, Sorn plecă, lăsându-i pe amândoi în urmă, să se descurce singuri cu haosul pe care îl provocaseră.

Pe acoperiș se lăsă din nou tăcerea. Doar vântul se auzea, umplând golul dintre ei.

- ...Așa că, ce vrei să facem, Vee? Phut rupse într-un final liniștea. 

- Să terminăm totul? Poate că e mai bine dacă ne despărțim. Nu vreau să te văd trăind așa, mereu suspicioasă, mereu rănită. Dacă nu mai poți avea încredere în mine... poate că e timpul să găsești pe cineva mai bun.

Îi era greu să rostească acele cuvinte cu voce tare. Dar ar fi fost și mai dureros să continue să se mintă că lucrurile ar putea reveni la cum erau înainte. Pentru că acum era clar, dacă mai trăgeau de relația asta, nu făceau decât să se distrugă și mai tare.

- Ce vrei să spui, Phut? Că ai de gând să mă părăsești? Glasul lui Vee era încărcat de emoție. Așa aveau să se termine anii lor de iubire?

- Nu te părăsesc, Vee, răspunse Phut încet. „Dar nu ești obosită? Obosită să mă supraveghezi mereu, să mă întrebi, să mă bănuiești? Pentru că eu, orice aș face, oricât aș încerca, nu ai încredere în mine. Poate... dacă facem un pas înapoi, dacă ne dăm puțin spațiu, o să ne putem da seama ce vrem cu adevărat.

Vee înghiți în sec, vocea tremurându-i când întrebă:

- Și dacă... nimic nu se schimbă?  Lacrimile îi distruseseră complet machiajul odinioară perfect, lăsând urme negre de rimel și fond de ten pe față.

Phut se uită la femeia pe care o iubea, cea care, cândva, fusese blândețea din viața lui haotică și dură. Și nu avea niciun răspuns pentru ea.

Tot ce știa era că regreta. Regreta totul. Că fusese motivul pentru care ea se schimbase. Că îi provocase suferința din ochi, durerea din voce. Fusese egoist, agățându-se de ea, convins că puteau repara lucrurile. Că dacă rămâneau împreună, putea șterge trecutul.

Dar rănile pe care i le provocase erau prea adânci. Trecuse prea mult timp, și câteva săptămâni nu erau nicidecum suficiente pentru a le vindeca.

După o tăcere lungă, Vee vorbi în cele din urmă.

- Atunci să sperăm că o să găsim o cale... așa cum ai spus.  Forță cuvintele să iasă, îngropând durerea adânc înăuntrul ei. Dar emoțiile erau prea puternice, trupul îi cedă, iar ea se prăbuși pe jos, plângând necontrolat.

Phut făcu un pas înainte, instinctiv întinzând mâna s-o cuprindă, dar ea îl opri.

- Dacă trebuie să facem un pas înapoi... atunci începe de acum, șopti. 

- M-am săturat, Phut. Nu mai pot.

- Îmi pare rău, Vee... Îmi pare atât de rău că te-am făcut să te simți așa. Oricât aș spune-o, n-o să fie niciodată destul... dar îmi pare rău. Lacrimile îi curgeau tăcut pe obraz. Imaginea femeii fragile din fața lui, plângând atât de tare încât abia mai putea respira, îi adâncea și mai tare sentimentul de vinovăție.

Vee nu răspunse. Pur și simplu se ridică, își șterse lacrimile și plecă, lăsându-l singur, înecat într-o vină pe care n-avea s-o mai poată șterge vreodată.

    💚💚💚

- De ce de fiecare dată când nu sunt prin preajmă, Jun ajunge într-o încurcătură? Trebuie să vorbesc cu Phut, cum naiba a lăsat să se întâmple așa ceva?

Era aproape sfârșitul programului de lucru când Thai ajunse la birou, doar ca Praew să-i povestească imediat despre ce pățise Jun cu iubita lui Phut. Nu știa toate detaliile, dar dacă Thai voia povestea completă, trebuia să-l întrebe direct pe Sorn.

- M-am ocupat deja, răspunse Sorn sec, fără să ridice măcar privirea din hârtii. Aruncă o privire la ceas – mai era puțin până la terminarea programului. Din cauza incidentului cu Jun, era în urmă cu treaba și trebuia să recupereze rapid.

Thai oftă adânc, vizibil frustrat. Îi promisese lui Ko Nueng că o să-l supravegheze pe Jun și că o să se asigure că nu pățește nimic. Și totuși, iată-i iarăși, cu un nou incident pe cap. Măcar de data asta Sorn fusese acolo să-l protejeze. Altfel, Jun ar fi fost complet în rahat.

- Și ce s-a întâmplat, mai exact? L-am căutat pe Jun, dar nu dau de el nicăieri.

- Iubita lui Phut a fost geloasă, a înțeles greșit și a crezut că Jun are ceva cu Phut. Așa că a făcut o criză.

- Omule ce imaginație! Dacă cineva chiar crede că Phut și Jun sunt împreună, trebuie să-și facă un control la ochi. E o interpretare complet pe lângă, mormăi Thai, dând din cap. Ce nu observă el însă, fu că cel mai bun prieten al său își freca subtil ochii – ca și cum ar fi încercat să șteargă propriile gânduri din trecut pe tema asta. Pentru că, dacă era sincer... chiar și el avusese momente când crezuse că Phut și Jun erau prea apropiați.

Când Sorn termină în cele din urmă treaba, era deja aproape șase. Pe telefon îi apăruse o notificare – Jun îi trimisese un mesaj mai devreme. Se pare că Phut și Vee își ceruseră deja scuze. Jun nu era furios, doar ușor enervat – ceea ce, în termenii lui Jun, era probabil cel mai bun scenariu posibil.

Jun menționase și că se ducea devreme acasă. Sorn abia atunci văzuse mesajul, dar în loc să-i răspundă în scris, nu avu chef. Deschise LINE și îl sună direct. Își puse căștile Bluetooth și porni mașina. Pe măsură ce ieșea din parcarea subterană, apelul se conectă.

📲- Unde ești?  întrebă imediat ce Jun răspunse. În fundal se auzeau foșnete, probabil o pungă de snacksuri.

📲[Sunt acasă, evident.] răspunse Jun relaxat, cu un show de comedie rulând în fundal. Râdea la ceva de la televizor, fără să fie prea atent la Sorn.

📲- Ai nevoie de ceva? Pot să iau ceva în drum spre tine.

📲[Nu, tocmai ce mi-am comandat mâncare.]

📲- De unde? De la magazinul de la intrarea în cartier?

📲[Nu desigur. De la unchiul lui Jom.]

📲- Nenorocitule. Spuse doar un cuvânt, iar puștiul pus pe șotii izbucni în râs.

📲[Glumeammm! Am comandat de la doamna din fața cartierului. Tocmai vine comanda. Gata, Phi, trebuie să merg s-o iau.]

📲- Hei, Jun – nu închide încă. Sorn îl opri fix înainte să apese pe butonul de încheiere.

📱[De ce?]

📱- Pornește camera.

📱[Pentru ce?]

📱- Pentru că nu am încredere în tine. Dacă încă ești supărat din cauza a ce s-a întâmplat azi și te hotărăști să-mi dai foc la casă?” Sorn aruncă cea mai stupidă scuză posibilă. Adevărul? Pur și simplu... nu avea chef să conducă singur spre casă. Era ciudat – prea liniște. Probabil pentru că se obișnuise să aibă pe altcineva în mașină cu el.

📱,[ Ho,haide. Mă poți vedea și tu într-o lumină mai bună? Nu sunt chiar atât de ranchiunos, știi.] Chiar dacă spunea asta, inima lui Jun făcu un salt ciudat când Sorn îi ceru să pornească camera. Când o făcu, pe ecran apăru Sorn conducând, cu telefonul fixat într-un suport pe bord. Mâinile lui erau bine așezate pe volan, iar expresia de pe chip îi era concentrată.

Jun își luă farfuria și tacâmurile și se așeză în fața televizorului ca să mănânce. Sorn bombăni ceva despre faptul că nu ar trebui să mănânce în fața ecranului, dar, ca de obicei, Jun îl ignoră. Nu vorbiră prea mult după aceea. Jun era prea prins în emisiunea de comedie, iar Sorn continua să conducă, lăsând zgomotul de fundal să umple liniștea dintre ei.

La un moment dat, când Sorn se opri la un semafor roșu, aruncă o privire spre telefon și fix atunci, puștiul ăla îl privi. Ochii li se întâlniră prin ecran. Jun, surprins, întoarse imediat privirea – dar nu înainte ca urechile să i se înroșească ușor.

Pe drum spre casă, Sorn opri pentru scurt timp la un magazin ca să cumpere niște mâncare și gustări, doar ca să mai umple frigiderul. În felul acesta, ori de câte ori Jun ajungea acasă mai devreme decât el, avea ceva de mâncare. După aceea, și-a continuat drumul înapoi.

Când ajunse aproape de casă, închise apelul, gândindu-se că oricum o să se vadă cu Jun în câteva minute. Dar când intră pe aleea care ducea spre casă, farurile mașinii lumină o scenă care-l enervă imediat.

Jun. În fața porții. Vorbind cu un tip înalt. În spatele tipului – o motocicletă cu o cutie de livrare de la un restaurant japonez. Și în mâna lui Jun? O pungă cu mâncare de la același restaurant.

CLAXON!!

Sorn apăsă puternic claxonul, făcându-i pe amândoi să tresară. Livratorul – Jom, își dădu seama Sorn aproape instant – își mută motocicleta, presupunând că bloca drumul. Între timp, Jun se grăbi să deschidă mai larg poarta ca să poată intra mașina.

- Eu o să plec acum, Jun, spuse Jom, aruncând o scurtă privire spre Sorn, apoi întorcându-se spre Jun.

- Mulțumesc pentru mâncare, Hia Jom. Ai grijă pe drum.

Jun îi făcu cu mâna celui care îi adusese comanda. Jom îi spusese că se afla prin zonă cu o altă livrare, așa că îi adusese și lui o porție de unagi don . Jun rămase privind după Hia Jom până ce acesta dispăru din raza vizuală, apoi se întoarse spre casă.

Dar în loc să găsească pragul liber, îl văzu pe Sorn stând acolo, cu fața încruntată și o expresie tensionată, vizibil iritat.

Schimbarea bruscă de apelativ făcu sprânceana lui Sorn să tresară. Jun îi spusese odată că îi zicea „Hia” doar cuiva de care era cu adevărat apropiat. Până mai devreme, îl numea pe Jom „Phi”, dar acum? Trecuse deja la „Hia”. Iar Sorn? Era „Phi Sorn” de ani de zile – constant, fără abatere.

- Se pare că nu mai ai nevoie de mâncarea pe care ți-am adus-o. Ai provizii în plus, se pare, mormăi Sorn înainte să intre nervos în casă.

Jun îl privi cum pleacă, scărpinându-se în cap, confuz, înainte să fugă repede după bătrânul cel bosumflat.

- O păstrez pentru micul dejun, mormăi el, cotrobăind prin punga de pânză, în căutarea mâncării pe care i-o cumpărase Phi Sorn.

- Ești apropiat de Ai Jom sau ceva de genul?  izbucni în cele din urmă Sorn, neputându-se abține, întorcându-se spre Jun, care era prea ocupat să-și soarbă laptele din cutie ca să observe iritarea lui. Obrajii i se sugeau ușor în timp ce bea, complet nepăsător.

- Nu chiar… dar cu Hia Jom e destul de ușor să vorbești. Răspunse Jun sincer. La început, Jom părea tăcut, dar după ce începuseră cu adevărat să vorbească, realizase că tipul putea duce o conversație fără efort. Era liniștitor – ca și cum ar fi câștigat încă un frate mai mare. La un moment dat, începuse să-i spună Hia în mod natural, iar Jom îi spusese chiar că e în regulă. Zisese că voia să încerce să se simtă ca un adevărat chinez sau ceva de genul. Și de-atunci, așa i-a rămas.

- Și cu mine? Ești apropiat de mine?  întrebă Sorn, privind insistent spre el.

- De ce întrebi așa ceva? Jun era cu adevărat surprins – nu doar de întrebare în sine, ci și de felul în care Phi Sorn părea aproape... afectat.

Trebuia că i se părea. Nu avea cum ca Phi Sorn să se bosumfle dintr-un motiv ca ăsta.

- Mi-ai spus odată că îi spui cuiva Hia doar dacă ești apropiat de el, bombăni Sorn. 

- Și totuși, pe Jom îl numești Hia Jom… dar pe mine? De ani de zile îmi spui Phi. Uneori, pui și Ai în față.

Pielea brozanta a lui Sorn se închisese puțin la culoare, dar nici măcar el nu era sigur dacă era de supărare sau din altceva.

Jun se abținu cu greu să nu zâmbească, deși inima îi bătea ciudat de repede, fără vreun motiv clar. Ce avea Phi Sorn azi? De ce suna atât de... bosumflat?

- Nu știu dacă suntem apropiați sau nu, dar acum… simt că-mi place mai mult de tine ca înainte. Și cu asta, puștiul o tulii în fugă pe scări, cu urechile roșii ca focul.

Notă – Khao Na Pla Lai: Unagi Don – bol cu orez și anghilă la grătar; un fel japonez, popular în Thailanda]