CAPITOLUL 19

 Sorn l-a dus în grabă pe Jun la cel mai apropiat spital. Sângerarea se oprise, dar nu era sigur cât de grav fusese impactul, așa că voia să-l ducă la un control, ca măsură de precauție.

Roțile au scârțâit pe asfalt când Sorn a frânat brusc în fața urgențelor, de parcă adusese un pacient în stare critică. Oamenii din sala de așteptare s-au întors să se uite. Jun a coborât din mașină ținându-se în continuare de față. Deși sângerarea se oprise, durerea și teama rămăseseră.

A trecut prin întrebările preliminare ale asistentei și un control de bază înainte să fie condus la medic. Tot timpul, tânărul cu pielea închisă la culoare a stat aproape de el, fără să se îndepărteze.

- Mi-e tare teamă că mi-am rupt nasul… Ar fi un dezastru. Mi-aș pierde tot farmecul, spuse Jun cu o voce tremurândă. Nu-și putea imagina să trăiască cu nasul strâmb, ani întregi își întreținuse cu grijă frumusețea de tip coreean, încă din liceu.

- Dacă e ceva în neregulă, te duc în Coreea la o operație estetică, glumi Sorn, încercând să destindă atmosfera. Fața posomorâtă a lui Jun îi trezea un sentiment de vinovăție.

- Ți-am spus să nu stai lângă teren. Mingea de takraw e rotundă, poate zbura oricând în orice direcție, îl mustră, neputându-se abține.

Jun făcu o grimasă și aprobă cu resemnare, nu prea avea ce să zică. Cine s-ar fi gândit că mingea chiar îl va nimeri? Care erau șansele să cadă exact unde stătea el? Sau poate fața lui atrăgea necazurile. O lovitura direct în față, și alta pe care Sorn o încasase în locul lui.

- Data viitoare, ascultă-mă când te avertizez. N-aș zice nimic, dar nu pățeai nimic, îl dojeni din nou Sorn, apoi îi dădu ușor un ghiont în cap. Îi răvăși părul până ce i-l făcu vraiște, dar Jun părea să nu-i mai pese în acel moment de cum arăta.

- Da, da. Și brațul tău cum este ? Lasă-mă să văd, spuse Jun cu jumătate de inimă, apucându-l pe Sorn de braț ca să-l inspecteze.

Sorn oftă, exasperat că Jun nu-i lua niciodată avertismentele în serios.

- E bine.

Începuse să i se formeze o urmă roșiatică, care probabil avea să se învinețească până a doua zi, dar era mult mai puțin grav decât să încasezi o minge de sepak takraw direct în față.

- Mersi că ai luat-o în locul meu, Phi.

- Știi deja cum să-mi mulțumești cum se cuvine, zâmbi Sorn șiret, șoptindu-i cu subînțeles, uitând complet ce-i făcuse lui Jun mai devreme, în lift.

- Nici gând. M-ai sărutat deja azi. Și m-ai sărutat tare, așa că gata, asta e tot ce primești.

Mititelul începea să-și joace cărțile. Probabil era prima oară când îndrăznea cu adevărat să-i răspundă la astfel de lucruri, cu excepția acelui episod în care se supărase că Sorn la tachinat prea mult și Khun Tune la certat. Dar acum, Jun chiar negocia. Nu mai era dispus să se lase păcălit ca de obicei.

După ce așteptară o vreme, Jun fu în sfârșit chemat pentru un control amănunțit. Doctorul l-a trimis să-și facă o radiografie, ca să se asigure că nu avea vreo fractură ascunsă sau vreo fisură fină. Chiar dacă totul părea normal la exterior, nu puteau fi prea siguri.

Între timp, Thai sunase ca să spună că e pe drum spre spital. Sorn i-a zis că nu era nevoie, dar, desigur, Thai a insistat să vină. Era de înțeles, Jun era Nong-ul lui drag, până la urmă.

După ce a închis cu cel mai bun prieten al lui, a primit un alt apel. De data asta era Penny. Sorn n-a răspuns și a lăsat telefonul să sune până s-a întrerupt singur.

În camera de urgență, Jun era la telefon, vorbind în șoaptă:

- Da, sunt bine. Nu e nevoie să vii. N-am murit sau ceva. Da, da... Mersi că ai întrebat... Și, ce-a făcut echipa voastră, a câștigat sau a pierdut...?

Sorn intră în camera de urgență și îl văzu pe încăpățânatul accidentat vorbind la telefon cu voce joasă. Când Jun îl observă apropiindu-se, își acoperi gura cu palma și șopti că echipa lui Win câștigase meciul. Sorn îl lăsă să-și termine convorbirea, până când doctorul își făcu în sfârșit apariția, iar Jun închise telefonul.

Doctorul confirmă că nu existau fracturi sau oase rupte, ceea ce a fost o ușurare imensă. Jun oftă prelung, recunoscător că nasul îi era încă întreg și frumusețea neatinsă. Îi ceru imediat unei asistente o oglindă, pentru a-și putea vedea fața cum trebuie pentru prima dată de când fusese lovit cu mingea de takraw. Nu îndrăznise să se uite mai devreme, temându-se că n-ar putea suporta să-și vadă nasul rupt. Chiar dacă Sorn îl liniștise tot drumul până la spital că totul părea în regulă, Jun nu-l crezuse pe cuvânt.

- Hia Thai! Încă arăt la fel de bine! N-am nasul rupt, doar puțin vânăt, anunță ștrengarul în timp ce ieșea din camera de urgență. Pielea lui deschisă la culoare începuse deja să se înroșească și să se învinețească, dar asta nu-l opri să alerge direct spre Thai de îndată ce-l zări stând pe scaun.

Înainte să apuce să mai spună ceva, Thai îl prinse și îl trase mai aproape ca să-l inspecteze, înclinându-i fața stânga-dreapta, atent la fiecare detaliu.

- La naiba, Hia chiar a crezut că ți s-a dus naibii fața, mormăi Thai în timp ce îl cerceta cu seriozitate pe Nong-ul lui. Când Jun fusese lovit, Thai fusese atât de șocat încât nu avusese timp să reacționeze, dar Sorn sărise imediat în acțiune. Rapiditatea cu care gestionase totul îl lăsase fără cuvinte. Era rar să-l vezi pe cel mai bun prieten al lui în ipostaza asta. Sincer, nici nu s-ar fi așteptat, mai ales nu când era vorba de Jun.

Sorn se plângea mereu cât de enervant era Jun, cât de imposibil era să-l placi. Și acum? Cine știe dacă era farmecul natural al lui Jun sau altceva, dar reușise, cumva, să pătrundă dincolo de carapacea rece a lui Sorn. Sorn, cel care spunea mereu că nu-i plac copiii. Acum, în loc de ceartă continuă, se purtau ca doi frați adevărați.

Notă: Da,da ,ce mai frații. 😅

După ce Jun plăti medicamentele și taxele medicale, Thai insistă, bineînțeles, să se ocupe el de toate. La început, Jun protestă, dar Thai îl dojeni, spunând că, din moment ce accidentul se întâmplase în fabrica lui, era mai mult decât dispus să suporte cheltuielile. Așa că Jun cedă și îl lăsă să rezolve.

Thai mai stătu puțin de vorbă cu ei, apoi fiecare își văzu de drum. În timp ce pleca cu mașina, ținu să le amintească din nou că echipa lui Win câștigase și că urma să-i scoată la o petrecere în curând, deși încă trebuia să găsească un moment potrivit pentru toată lumea.

- Mi-e o foame de lup. Putem să ne oprim să mâncăm ceva, Phi Sorn? Spuse răsfățatul accidentat, acum că era liniștit că totul era în regulă. Nu mâncase nimic toată ziua, plănuind inițial să ia masa cu Win după meci, dar acel plan căzuse în momentul în care fusese lovit. Acum, stomacul îi chiorăia cu putere, acompaniind perfect muzica din radio.

- Ce vrei să mănânci? Întrebă Sorn în timp ce aștepta la semafor. Acum că se mai calmase, își dădu seama că îi era și lui foame, dar fusese atât de preocupat de Jun încât uitase complet.

- Restaurantul japonez al lui Phi Jom are o promoție acum. Vreau să mănânc acolo, răspunse Jun imediat, de parcă abia atunci îi venise ideea. Je Poisein tocmai îi transferase niște bani în dimineața aceea. Cum avea ceva în plus, se gândise să se răsfețe cu ceva bun înainte să revină la mesele ieftine pentru restul lunii.

- Și de ce naiba trebuie să-i susținem afacerea? Mormăi Sorn, aruncându-i o privire plină de dezaprobare.

- Pentru că oricum e în drum spre casa ta! Hai, că aproape am ajuns. Dacă vezi un loc de parcare, trage pe dreapta, mi-e foame rău.

- Nu te-ai săturat de mâncare japoneză? Tocmai ai mâncat acum câteva zile, și iar vrei?

- Dar locul unchiului lui Phi Jom e super bun! Peștele e proaspăt, nimic nu miroase dubios, ingredientele sunt de calitate și nici măcar nu e scump.

- Te-a angajat cumva să-i faci reclamă? Bombăni Sorn, încruntându-se în timp ce îl privea pe Jun. Fața puștiului strălucea de entuziasm, vesel de parcă era o floare abia înflorită. Îi venea să-l ciupească de obraz doar ca să-l tachineze.

- Nu, ugh... Bine. Atunci lasă-mă în fața restaurantului. Tu du-te și mănâncă ce vrei, iar eu mă descurc să ajung acasă.

-A, da? Și prin „mă descurc”, vrei să zici că-l pui pe tipul ăla, Jom, să te ducă acasă cu mașina lui de livrat mâncare? Nici vorba. Zise Sorn, cu un ton tăios.

Cum să lase un tip care nu-i plăcea deloc să se apropie de casa lui mai mult decât era absolut necesar? Tocmai când termină de vorbit, semaforul se făcu verde și porni mai departe. Nici el nu știa exact de ce avea o impresie atât de proastă despre tipul ăla, Jom sau cum îl chema, dar emoțiile îi spuneau clar că pur și simplu nu-l suporta.

Totuși, în cele din urmă, Sorn cedă și trase pe dreapta în fața restaurantului japonez ales de Jun. În clipa în care semnaliză și opri motorul, zâmbetul puștiului se lărgi și mai tare. Jun începu să se laude, explicând cu mândrie cât de variat era meniul și asigurându-l pe Sorn că, dacă nu-i place mâncarea crudă, erau și o grămadă de preparate gătite. Totul era garantat să fie surprinzător de delicios.

- Eu iau setul ăsta de 499 baht! Phi Sorn, tu ce vrei? Hai, alege ceva! Mor de foame.

- Stai puțin, abia am început să citesc meniul. Dacă îți e chiar așa foame, vrei să ronțăi piciorul meu ca aperitiv? Zise Sorn cu o față serioasă, fără să ridice privirea. De cealaltă parte a mesei, Jun își încleștă pumnii, ridicând deja unul, gata să-l pocnească pe Sorn peste cap.

- Eu iau ăsta, ăsta și ăsta... Ah, și pe ăsta. Și pe ăsta! Sorn arăta cu degetul prin meniu cu atâta viteză, că chelnerul cu greu reușea să țină pasul. Foamea îi învinsese încăpățânarea legată de ideea de a mânca la un restaurant al cuiva care nu-i plăcea. Până să termine, comandase aproape zece feluri de mâncare. Ochii lui Jun se măriră.

- N-o să reușești în veci să mănânci tot.

- Cum să nu pot? Tu mănânci de parcă ai avea o gaură neagră în stomac. Oricât aș comanda, probabil o să mă ajuți să termin tot. Mănânci atât de mult, de parcă ești posedat, nu-mi fac griji că o să rămână ceva, spuse Sorn, luând o înghițitură lungă din ceaiul verde cu gheață, savurându-i gustul ușor amărui.

Jun nu ripostă, pentru că avea dreptate. Mâncase de multe ori cu Phi Sorn ca acesta să știe că apetitul lui nu era de glumă. Dar hei, cel puțin făcea mișcare! Poate nu mergea la sală, dar se antrena în camera lui. Totuși, la cum mergeau lucrurile, chiar ar fi trebuit să se apuce serios de sport. Phi Sorn îl hrănea prea bine, de fiecare dată când mâncau împreună, era un adevărat festin.

În timp ce așteptau mâncarea, Sorn își aruncă o privire prin restaurant. Locul avea un aer autentic și primitor, specific micilor restaurante japoneze, genul care sunt mereu pline de localnici, chiar dacă spațiul e mic. Majoritatea angajatelor erau femei, toate zâmbitoare, care întâmpinau clienții cu căldură și ofereau un serviciu de calitate. Clienții veneau constant, nu era plin , dar având în vedere economia actuală, era clar că localul se descurca destul de bine.

- Masa asta o plătim jumătate-jumătate, Phi, zise Jun din start, simțindu-se prost că Sorn îl tratase de atâtea ori.

Chiar atunci, ospătărița ajunse cu mâncarea.

- Thai ți-a plătit deja spitalul. Chiar crezi că n-am bani să plătesc o masă? Doar mănâncă și nu mai comenta, răspunse Sorn sec, apucând un rulou de somon cu bețișoarele, pe care îl înmuie în sos de soia amestecat cu wasabi, apoi îl băgă în gură. Tăria wasabiului îl făcu să se strâmbe puțin, dar nu era insuportabilă.

Adevărul e că mâncarea japoneză nu era neapărat preferata lui. Dar trebuia să recunoască: locul ăsta chiar folosea ingrediente proaspete, nici urmă de miros neplăcut de pește. Porțiile erau decente pentru preț, nu erau zgârciți, iar gustul era surprinzător de apropiat de ceea ce mâncase în Japonia.

Jun, între timp, tot arunca priviri pe furiș către Sorn, de cealaltă parte a mesei. Pentru cineva care pretinsese că nu voia să vină aici, Phi Sorn chiar mânca cu poftă. Jun nu înțelegea de ce părea că Sorn avea o problemă cu Phi Jom, dar faptul că părea să-i placă mâncarea îl făcea, cumva, fericit pentru patronul restaurantului. Până la urmă, dacă Phi Sorn chiar nu suporta ceva, n-ar fi ezitat nicio clipă să arate asta.

- E bun, nu? întrebă Jun, urmărindu-l pe Sorn cum lua a treia îmbucătură de uni.

Nota:💚 Uni: Termen preluat din japoneză, însemnând „arici de mare” un tip de sushi sau fruct de mare.

- E mai bun decât să iei una peste gură, răspunse Sorn cu un ridicat din umeri, păstrându-și atitudinea lui de tip dur. Mâncarea era decentă, clar merita prețul, dar nu era ceva extraordinar, cel puțin nu atât de bun încât să-l facă să se întoarcă două zile la rând, cum făcea Jun.

Jun zâmbi, cunoscând prea bine teatrul lui. Dar apoi, din colțul ochiului, zări un urs maro mare, așezat cuminte într-un colț al restaurantului. Îi veni imediat o idee și făcu semn unei ospătărițe.

- Scuze, Phi, îți cer iertare că te deranjez. Ar fi în regulă dacă Jujai s-ar așeza la masa mea?

- Desigur! Imediat răspunse ospătărița cu un zâmbet cald.

N-apucă însă să se miște, că cel din fața lui Jun întinse mâna și îl ciupi de obraz, trăgându-i capul spre el.

- Cine naiba e Jujai? Deci, pe lângă Jom, mai ai și un Nong Jujai? Ce e aici, un restaurant sau un club de noapte? întrebă Sorn, vocea lui încărcată de suspiciune. Jun îi îndepărtă mâna și răspunse cu un zâmbet șiret, vizibil amuzat.

- N-am fost la întâlnire cu Nong Jujai data trecută? zise el cu acel zâmbet arogant, de parcă știa ceva ce Sorn nu știa. Era genul de zâmbet enervant de frumos, desprins dintr-un serial coreean, și părea foarte mulțumit de faptul că reușise să-i ascundă acest mic secret lui Sorn.

Deci, nu doar că vorbea cu Nong Phiang, dar acum exista și un Nong Jujai? Sorn simți o înțepătură neplăcută în piept. Era frustrant, enervant. Avu brusc impulsul să-l prindă pe Jun și să-l întrebe:

🔹️De ce naiba mai vorbești și cu alții? Ce, el nu era destul de interesant? Avea gură și el, la naiba. Putea să vorbească, și putea face mult mai multe decât să vorbească, putea să-l facă pe Jun să simtă o grămadă de lucruri, dacă voia. Dar nu. Băiatul ăsta tot fugea la alții. Era plictisitor de vorbit cu el sau ce?

- Cum e ca personalitate?întrebă Sorn, morocănos. Și răspunsul aproape că-i tăie pofta de mâncare.

- Nu prea vorbește, zâmbește mult, super drăguț, răspunse Jun lejer, băgând în gură o bucată de anghilă la grătar și mestecând fericit.

- Și cum arată? oftă Sorn frustrat, dar își păstră calmul înainte să întrebe din nou. Știa ce-i plăcea lui Jun în pat, dar habar n-avea ce fel de bărbați îi atrăgeau vizual.

- Păi… are o față drăguță, o nuanță a pielii asemănătoare cu a ta și e bine făcut , spuse Jun, repetând de două ori cuvântul „drăguț”. Deci îi plăceau băieții drăguți?

-Îți plac bărbații tip urs? voia să-l întrebe dacă cineva de statura lui nu era de ajuns, dar își aminti imediat că între ei nu exista nimic. N-avea niciun drept să se bage. Tot ce putea face era să lase gândurile să i se învârtă haotic prin cap.

- Ei bine… A! A venit Jujai! exclamă Jun cu un zâmbet larg, exact în clipa în care aceeași angajată de mai devreme intră în restaurant ținând în brațe un ursuleț de pluș uriaș, maro, și îl așeză pe un scaun. Îl poziționă cu grijă, ca și cum chiar urma să cineze cu ei. Fața adorabilă a ursului era înduioșătoare, iar mărimea lui ocupa aproape jumătate din masă.

- Asta… ăsta e Nong Jujai? întrebă Sorn din nou, privind ursul de pluș supradimensionat cu o expresie complet derutată.

- Da! Nu-i așa că e adorabil? Jujai mi-a ținut companie când cineva m-a lăsat baltă, zise Jun, făcând o mutră supărată către Sorn. Acesta nu putu decât să-și treacă o mână prin păr și să ofteze adânc, apoi se lăsă pe spate în scaun.

Deci Jujai era, de fapt, un ursuleț de pluș imens, cu ochi mari și blânzi, practic de mărimea unui elefant! Și el care crezuse că Jun făcea referire la bărbați mari, musculoși.

Pentru o fracțiune de secundă, inima i-o luase razna, gândindu-se că poate, doar poate, Jun se referea la el.

La naiba! Jun Ticălosule!

💚💚💚

Azi era o zi liberă. Jun deja sunase acasă ca să le spună că nu se va întoarce. Ko Neung îl cicălise puțin în legătură cu mutarea din cămin și cu statul la Sorn, îngrijorat că i-ar putea fi în vreun fel povară. Dar Jun îl liniștise, spunându-i că Sorn îl invitase de bunăvoie și că, în plus, contribuia și la plata facturilor de apă și curent. Nu era nimic de care să-și facă griji.

Așadar, Ko Neung spusese că avea să-l sune pe Thai ca să se asigure că totul e în regulă cu el. Dacă Thai avea să raporteze că se poartă urât, urma să fie chemat imediat acasă. Cât despre stagiul său, avea să facă naveta, indiferent de cât de multe ore ar fi durat. Iar în plus, îi reamintise lui Jun, cu ton serios, să-l aducă pe Sorn într-o zi pe la ei, ca să-i poată oferi o masă în semn de mulțumire.

Jun coborî în jur de ora 8 dimineața. Încă îl mai ustura puțin obrazul, dar nu la fel de tare ca înainte. Mai rămăsese doar o vânătaie abia vizibilă, care probabil avea să dispară în una-două zile. Pac și Ae îi scriseseră să vadă cum se mai simte, dar Jun îi liniștise deja că era bine.

Tânărul se plimbă prin casă în căutarea lui Sorn, dar nu-l văzu nicăieri. Nici mașina lui nu era acolo. Observând copacii din curte acoperiți de picături de rouă și pământul umed, Jun deduse că Phi Sorn coborâse mai devreme să ude plantele.

Se îndreptă spre bucătărie și deschise frigiderul să vadă dacă găsea ceva rapid de pregătit. Observând câteva ouă, se gândi să facă o omletă cu ceapă. Dar, înainte să apuce să înceapă, auzi o mașină intrând în curte. Câteva clipe mai târziu, Phi Sorn coborî din ea, cu mâinile pline de alimente proaspete.

- Ai fost la piață? De ce-ai cumpărat atâta mâncare proaspătă? Facem petrecere sau ceva? întrebă Jun.

- Am cumpărat ca să-ți gătesc, răspunse Sorn calm, înainte să-i înmâneze sacoșele lui Jun, care le luă cu un zâmbet larg pe chip.

La un moment dat, Jun nu știa exact când, începuse să se simtă mai în largul lui lângă Phi Sorn. Nu mai simțea nevoia să-l evite, așa cum făcea la început. Poate că s-a schimbat ceva după ultima lor întâlnire, cu patru ani în urmă, sau poate după ce au căzut de acord asupra aranjamentului lor „profesor-elev”.

Ce știa însă cu siguranță era că începuse să se deschidă mai mult. Cu cât îl cunoștea mai bine pe Phi Sorn, cu atât își dădea seama că nu era chiar atât de rău. Sigur, era cârcotaș, cu limba ascuțită și pus mereu pe șotii, dar gesturile lui de grijă îl cuceriseră pe Jun, încetul cu încetul. Acum, în loc să simtă repulsie, chiar îi făcea plăcere să fie prin preajma lui.

Masa lor de la sfârșitul dimineții a constat într-o omletă thailandeză cu carne tocată de porc și o supă cu muștar murat, care includea coaste de porc cu o cantitate bună de carne încă atașată de os. Sorn a adăugat încă un fel picant, Kua Kling. Sorn a păstrat intenționat majoritatea mâncărurilor blânde, ca Jun să poată mânca confortabil. Nu era sigur cât de multă iuțeală putea suporta Jun, dar cu siguranță nu era la nivelul lui. Totuși, nu putea mânca toată masa doar mâncare fadă.

Notă 1️⃣(Khai Jiao Moo Sap) înseamnă omletă thailandeză – un preparat de ou prăjit adânc, crocant, cu carne tocată de porc.

2️⃣(Tom Phak Kat Dong) înseamnă supă cu muștar murat.

3️⃣(Kua Kling) este un curry uscat din sudul Thailandei, făcut cu carne tocată și condimente puternice. E cunoscut pentru iuțeala și aroma sa intensă.

- Coastele astea au multă carne pe ele. Jun se aplecă să privească în oala cu supa care fierbea, observând mai multe bucăți de coaste cu o cantitate generoasă de carne încă pe os.

- Întotdeauna cumpăr de la acest magazin. Trebuie să vii dis-de-dimineață ca să prinzi cele mai bune lucruri.

Jun dădu din cap în semn că înțelege. Abilitățile lui Phi Sorn la gătit nu erau chiar ca ale unui bucătar profesionist, dar se mișca cu încredere, ca cineva care făcea asta regulat. Jun se oferise să ajute, dar, în final, singurul lucru pe care la lăsat să-l facă a fost să spele legumele. Chiar și prăjitul omletei cu carne tocată era interzis, Sorn nu îl lăsa.

- O să-mi arzi toată mâncarea. Du-te să te uiți la TV. Îl trată ca pe un copil de trei ani, ușor distras de un ecran. Și, bineînțeles, funcționă. Jun se încruntă, dar tot ajunse să stea în fața televizorului, murmurară nemulțumit printre dinți. Sorn, nepăsător, se întoarse și-i dădu o ușoară lovitură cu piciorul, nu tare, doar cât să-l facă pe cel mai mic să se clatine puțin.

- Bine, sparge patru ouă și bate-le. Văzând dorința lui Jun de a ajuta, Sorn îi dădu cea mai simplă sarcină. Se uită discret către el, așteptându-se ca micuțul să greșească. Dar, spre surprinderea lui, Jun sparse ouăle perfect, fără să rupă vreun gălbenuș. Asta nu se așteptase.

- Chiar știi să spargi ouă?

- E doar să spargi ouă, Phi. E super ușor. Fac asta mereu acasă când mă roagă mătușa să fac ouă fierte moi pentru clienți. Și pot să fac și omletă cu carne tocată, chiar bine! insistă Jun, încercând să-l convingă pe Sorn, care ezita acum, ca și cum chiar se gândea să-l lase să gătească cu adevărat.

- Bine atunci, încearcă.

În final, singurul fel de mâncare pe care Jun reuși să-l prepare pentru această masă a fost omleta cu carne tocată. Aroma ei delicioasă, textura crocantă dar pufoasă și carnea bine gătită îl făcură pe Sorn să nu se poată abține să nu-l laude.

- Nu e rău deloc.

Jun zâmbi larg, arătându-și aparatul dentar. Trebuia să-l poarte toată durata recomandată ca să prevină deplasarea dinților, o luptă inevitabilă pentru oricine poartă aparat. Îngrijirea dentară nu era opțională; doar pentru că aparatul fusese scos nu însemna că putea să neglijeze.

- Vino aici. Sorn făcu un semn cu capul. Jun, încă ținând farfuria cu omletă, se apropie. Dintr-o dată, bărbatul mai mare se aplecă și îi dădu un sărut ușor pe buzele moi.

- Asta e recompensa ta pentru treaba bine făcută.

Jun făcu o grismă, dar fața îi deveni vizibil roșie. Plecă repede din bucătărie, prefăcându-se că aranjează masa, în timp ce inima îi bătea nebunește. Trebuia să țină în frâu zâmbetul prostesc care tot apărea pe fața lui.

De ce naiba înroșise doar pentru un compliment? La naiba, Jun!

Când în sfârșit terminară de gătit, era deja trecut de zece. Jun porni un serial și lăsă zgomotul de fundal să umple bucătăria în timp ce îl privea pe Sorn cum termină restul mâncării. Când totul fu gata, luă mâncarea și o duse în sufragerie.

- Hai să mâncăm aici, Phi. Așa putem urmări și serialul. Sugeră Jun când Sorn insista să mănânce la masa din sufragerie.

- Da, bine. Idee bună. Hai să facem masa mea din sufragerie doar pentru decor, nu? mormăi Sorn, dar, în ciuda plângerilor, luă oala de orez și o puse în fața canapelei.

- Am vorbit azi cu tatăl meu. A zis să te aduc la noi acasă ca să vă răsplătească cu o masă pentru că mă lași să stau aici. Jun ignoră mormăielile lui Sorn și continuă conversația avută cu Ko Neung.

- Nu e nevoie de asta. Nu e mare lucru. Tatăl tău m-a hrănit de mai multe ori decât atât. Răspunse Sorn sincer. De fiecare dată când vizita casa lui Thai, trecea mereu pe la magazinul lui Ko Neung, un loc tradițional de ceai și cafea, unde încă preparau băuturi cu filtre clasice suspendate. Aroma nostalgică plutea în aer, persistând chiar și când oamenii treceau pe lângă.

Dar, mai mult decât mirosul de cafea proaspăt făcută, ceea ce făcea magazinul lui Ko Neung special era personalitatea lui caldă și ospitalitatea generoasă. Doar asta era suficient să transforme locul într-un punct de vizitat.

De multe ori, Ko Neung refuza să primească bani de la Sorn. Pentru că era prieten cu Thai, Ko Neung insista mereu că „familia nu plătește.” Spunea că era tratamentul lui, pentru că nu se vedeau des.

Pe atunci, Sorn credea: „Un tip bun ca Ko Neung nu ar fi trebuit să aibă un fiu neastâmpărat.” Probabil era singurul defect pe care îl avea omul.

Dar acum? Acum știa mai bine. Ca tot, el trebuia să-i mulțumească lui Ko Neung că a crescut bine acest mic ștrengar. Jun poate că era un obraznic, dar unul adorabil.

Da... Jun era chiar drăguț.

Nu doar când avea acea față morocănoasă care-l amuza pe Sorn. Chiar și acum, când se lupta să mănânce kua kling, cu buzele umflate și roșii de iuțeală, tot arăta drăguț.

- De ce mănânci asemenea mâncare, atât de iute, Phi?! E atât de picant, la naiba, atât de picant! Se plânse Jun, cu ochii înlăcrimați în timp ce kua kling îi ardea gura.

Prima mușcătură nu părea atât de rea, chiar era delicioasă, așa că a continuat să mănânce fără să se gândească. Cine s-ar fi gândit că iuțeala avea să crească până să-i pară că buzele îi ard?

- Ți-am zis că e picant.

- Da, dar asta e prea picant!

- Bine, data viitoare o să fac una separată. Mai puțin picantă, să poți să o mănânci cu adevărat. Sună așa, ca o frază aruncată casual, dar, dintr-un motiv sau altul, îi umplu inima lui Jun de bucurie. Phi Sorn spunea mereu astfel de lucruri, promițând că data viitoare va ajusta, va face totul mai bine pentru Jun.

Și iată-l iar... încă o dovadă a micilor gesturi de bunătate ale lui Phi Sorn.

💚💚💚

Înapoi la o dimineață de zi lucrătoare, după o pauză de două zile. Ieri, cât timp Sorn a fost la muncă, Jun a avut casa întreagă pentru el. Dar, în afară de dormit și aproape să termine serialul pe care îl lăsase neterminat, nu făcuse mare lucru, doar comandase mâncare și încercase o alergare în cartier. În rest, nu realizase nimic cu adevărat productiv.

Încă simțindu-se amorțit, Jun păși încet în clădirea biroului. Azi nu venise cu Sorn, pentru că acesta avea niște treburi de rezolvat mai întâi, așa că trebuia să ia autobuzul singur. Din fericire, distanța de acasă până la firmă nu era prea mare, așa că nu trebuia să se trezească la o oră imposibilă, cum făcea când locuia în vechiul cămin.

- Un mocha rece, mai puțin dulce, vă rog. Comandă băutura lui preferată, sperând că această cofeină îl va trezi. Pentru că aseară...

Phi Sorn îl ținuse în sesiune de studiu târzie în noapte, una care trăsese mult după miezul nopții. Era epuizat și somnoros, dar pasiunea copleșitoare făcuse imposibil să se oprească, ducând la mai multe runde. Talie îi era aproape dureroasă de la atâta stat încordat. Ca să fie treaba și mai complicată, Sorn îi lăsase un semn vizibil pe gât. Din fericire, uniforma școlară cerea cravată, ceea ce ajuta să-l ascundă, evitând expunerea jenantă.

Poc!

- Au! Phi Phut! Lovitura ascuțită în frunte îl trezi pe Jun chiar când era pe punctul să adormă în timp ce aștepta băutura. Strâmbă din față, frecând locul dureros, doar ca să-l vadă pe Phi Phut zâmbind ștrengărește.

- Păreai pe jumătate adormit, așa că m-am gândit să te trezesc puțin, spuse Phut, clar mulțumit că reușise să-l deranjeze pe Jun.

Jun oftă în semn de protest, dar nu insistă, mai ales că băutura îi fusese în sfârșit servită. Luă paharul chiar când barista îl așeza pe tejghea.

- Ai stat treaz până târziu sau ceva? întrebă Phut, înainte să-și dea propria comandă.

- Un Americano. Din fericire, cafeneaua nu era prea aglomerată dimineața asta, așa că nu avu mult de așteptat.

- Ăă... da, puțin, Phi, murmură Jun, simțindu-se brusc stânjenit. Puțin? Da, sigur. El și Sorn aproape toata noaptea au stat treji, atrași unul de celălalt ca magneții. De fiecare dată când se apropiaseră, era imposibil să se oprească. Iar el... ei bine, era prea ușor de aprins.

- Ai mâncat deja? Vrei o gustare? Te invit eu.

Jun dădu din cap că nu. Nu îi era încă foame. Doar mocha l-ar fi ținut probabil sătul până spre prânz. Dar asta nu-l opri pe Phi Phut să cumpere ceva în plus, în caz.

- O ciocolată caldă, vă rog. Următorul client la coadă, după Phut, era cineva pe care Jun îl recunoștea bine, Phi Yo. O persoană care fusese cândva centrul unor drame în care Jun fusese implicat. Phi Yo aruncă o privire spre Phi Phut, apoi oferii un zâmbet mic. La suprafață părea casual, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic între ei.

Dar ochii lui spuneau o altă poveste. Era ceva nespus în ei, ceva care încă persista. Și din privirea aceea, Phi Yo nu purta doar o ranchiună, purta o inimă frântă.

- Phi Yo... ai venit devreme azi.

- Vin mereu la această oră. Știi asta, Phut. Răspunse Yo cu un zâmbet abia schițat.

Tensiunea ciudată dintre ei era atât de densă încât și Jun, doar stând acolo, simțea disconfort. Simțind situația, se pregătea să se dea înapoi și să le lase spațiu să vorbească, dar înainte să apuce să se miște, Phi Phut îi prinse geanta, ținându-l pe loc.

Și așa, Jun rămase blocat, forțat să pretindă că-i place să se uite la design-urile premium ale paharelor pe care cafeneaua le vindea, în loc să fie martor la ce urma să se întâmple.

- Cum ai mai fost? Ești bine? Trecuse aproape o lună de când Phut nu mai vorbise cu Yo. O parte din el încă își amintea cum Yo obișnuia să-l tachineze și să-l ispitească, dar amândoi știau că lucrurile nu puteau să revină niciodată la cum erau înainte.

- Sunt bine. Dar tu, Phut? Nu am văzut-o pe Vee pe aici. Nu ați venit împreună? întrebă Yo, aruncând o privire în jur după a treia persoană pe care o menționase. Înainte ca Phi Phut să apuce să răspundă, un glas ascuțit se auzi din spate.

- Phut!

Întorcându-se spre sursă, o văzură pe Vee mergând hotărâtă spre ei. Jun apăsă rapid palmele împreunate într-un wai politicos ca salut, dar în gând se gândea:

🔸️La naiba, Phi Phut a pus-o.

Fără să arunce o privire celorlalți, Phi Vee se îndreptă direct spre Phut, îi prinse brațul și îl trase afară fără un cuvânt. Bine, cu excepția privirii ucigașe pe care i-o aruncă lui Phi Yo înainte să plece. Wow… Așa arată o fată drăguță care se transformă într-o iubită geloasă și înspăimântătoare.?

Yo îi urmă să plece, apoi oftă și își scutură capul înainte să-și ceară scuze și să plece. Jun luă asta ca semnal să se retragă și el, îndreptându-se spre lift să ajungă la birou.

- Ai Pae! Ae! Așteptați! strigă Jun, zărindu-și cei doi prieteni chiar când erau pe punctul să intre în lift. Alerga să-i prindă din urmă și reuși să se strecoare înăuntru la timp. Pae se întoarse spre el cu curiozitate.

- Cine era femeia aia? Parcă voia să-l bată pe Phi Phut. Jur că am auzit-o cum țipa tot drumul.

Cu puțin timp înainte, în timp ce el și Ae așteptau liftul, văzuseră cum Phut și femeia trecuseră pe lângă ei. Pentru că Phut era un angajat vechi în companie, voiau să-l salute, dar atmosfera tensionată dintre el și femeie i-a făcut să nu inteintervină.

- Este Phi Vee, iubita lui Phi Phut. Jun răspunse doar la prima întrebare, evitând intenționat a doua. Era o problemă personală, nu ceva despre care să bârfească.

- I-am văzut certându-se pe scara de incendiu săptămâna trecută. Spuse Ae.

- Serios? Ce i-a spus Phut? întrebă Pae.

- El nu prea a replicat. De fapt, vorbea mai mult Phi Vee, sau mai bine zis țipa. Dar apoi cred că s-au împăcat. I-am văzut plecând împreună în seara aia.

Jun ascultă liniștit în timp ce discutau despre relația dintre Phut și Vee, fără să-și dea cu părerea.

- Apropo, fața ta arată bine acum. În ziua aia, am fost șocat. Pae schimbă brusc subiectul, referindu-se la incidentul când Jun primise o lovitură cu mingea de takraw în față. Nu putea să nu-și amintească cât de mult îi păsase lui Phi Sorn atunci.

- Da, s-a vindecat complet.

- Phi Sorn chiar ține la tine, Jun. Dacă n-aș ști că vă cunoașteți de mult timp, aș zice că sunteți împreună, îl tachină Ae, nu doar cuvintele, ci și cu un zâmbet jucăuș. Își îndreptă degetul spre Jun, cu vocea pe un ton ridicat și glumeț.

Zâmbetele amuzate ale ambilor îl făcură pe Jun să tragă câteva înghițituri lungi din mocha, bând atât de repede încât simți o durere de cap din cauza frigului băuturii. Încerca să ascundă faptul că inima îi creștea în piept și îi încălzea fața.

Phi Sorn... ține la el?

Nu voia să gândească prea mult sau să se grăbească, dar acum că prietenii îi atrăseseră atenția... ei bine, poate că și el simțise la fel.

💚💚💚

Mulțumită mochai, Jun nu mai era atât de somnoros. Niciodată nu îndrăznea să bea cafea tare, cum ar fi un Americano sau un espresso, pur și simplu nu-i plăcea gustul. Preferă ceva cu o urmă de amărăciune, dar totuși puțin dulce, iar mocha era alegerea perfectă. Dar pentru că efectul nu dura prea mult, spre finalul dimineții se trezea în bucătăria biroului pregătindu-și o nouă ceașcă, de data asta dintr-un plic de cafea instant.

Și atunci l-a văzut, chiar pe cel care îl satisfăcuse pe deplin noaptea trecută, aplecat în fața frigiderului, căutând printre provizii. În mâna lui era o pungă mare, plină cu tot felul de gustări, care, sincer, arătau destul de tentant.

- Ce faci, Phi? întrebă Jun în timp ce desfăcea plicul de cafea și îl turna în ceașca lui ceramică preferată. Apăsă la dozatorul de apă fierbinte, măsurând cu grijă cantitatea potrivită, apoi amestecă ușor cu o linguriță. Evita întotdeauna capsulele de cafea, cafeaua instant era mai dulce, și exact așa îi plăcea lui.

- Pun niște gustări la loc.

- De ce ai cumpărat atâtea? întrebă Jun, întrebându-se dacă era vreun fel de petrecere sau zi de naștere despre care nu știa.

- Le duc acasă pentru câine. Mănâncă mult. Răspunse Sorn, hotărând apoi să nu le bage în frigider. În schimb, puse punga chiar lângă ceașca de cafea a lui Jun. Jun, conștient pe cine avea în vedere Sorn, nu putu să-și stăpânească o grimasă.

- Și chiar crezi că câinele o să mănânce asta? Poate e prea mofturos și nu o să atingă nimic. Replică Jun, tonul său fiind plin de sarcasm jucăuș.

- Să încerce să nu mănânce, îl provoc, se aplecă Sorn brusc aproape, vocea lui devenind un murmur cald la urechea lui Jun.

- Îl voi îndesa înăuntru... până o să fie plin, exact ca aseară. Respirația îi era caldă, buzele atingând ușor cochilia sensibilă a urechii lui Jun, suficient cât să îi trimită un fior pe șira spinării. Un zâmbet ștrengăresc îi juca pe buze, un mesaj tăcut transmis doar între ei doi.

Fața lui Jun se înroși instantaneu. Sclipirea obraznică din ochii lui Sorn, felul în care îl privea, era ca și cum ar fi fost dezbrăcat cu privirea, piesă cu piesă, fără niciun contact. Zâmbetul abia conturat pe buzele lui Sorn îi amintea cum alunecaseră ele pe pielea lui goală cu o noapte înainte. Respirația caldă care-i gâdila urechea? Îl făcea să-și amintească cum se transformase în suflări sacadate în focul momentului.

- Phi Sorn...

- Nu acum, trebuie să muncesc mai întâi. Spuse Sorn știutor când văzu expresia puștiului care era pe cale să piardă controlul. Corpul lui musculos se lipi intenționat mai aproape, iar el putea simți căldura dorinței care creștea în celălalt. Jun făcu o față dezamăgită fără să vrea, realizând că nu va primi ce-și dorea.

- Ești obraznic!

- Ei bine, Phi e cel care m-a învățat asta. Replică Jun, mușcându-și buza roz pentru a-și stăpâni dorința. Sorn ieși să verifice dacă nu era nimeni prin zonă, apoi se întoarse și îl trase pe Jun spre baie. Fiind aproape pauză, toată lumea de la birou se pregătea să plece, prea ocupată ca să observe ce făceau ei.

Sorn alege cabina de la capăt din toaletă, cea rar folosită pentru că era mereu în reparații. Jun îl urmări în spațiul îngust, arătând puțin confuz. Dar Sorn nu pierdu timpul, își desfăcu centura și își dă jos fermoarul fără un cuvânt.

La început, Jun nu prea înțelegea ce se întâmplă, dar i se făcu repede clar. Fără ezitare, și el își descheie pantalonii, scoțându-și penisul care devenea tare, arătând-o lui Phi Sorn, care era la fel de pregătit ca el.

Stătură în toaletă, respirațiile lor ieșind în suflări line, încercând să țină zgomotul la minimum. Deși toaleta bărbaților nu era aglomerată, nici nu era complet goală. Jun stătea față în față cu Sorn, mâinile lor înfășurate în jurul penisului fiecăruia, mișcându-se sincron. Lucrară rapid, nerăbdători să atingă apogeul înainte să se termine timpul,Sorn avea o întâlnire cu Khun Tune peste doar zece minute.

- Mmmm... la naiba, se simte atât de bine, Jun, murmură Sorn într-o șoaptă joasă, cu vocea groasă de plăcere. Jun continua să-și miște mâna constant, fără să încetinească nicio secundă.

Între timp, Sorn nu avea de gând să-l lase să o ducă ușor, degetul mare îi mângâia vârful, suficient cât să-l înnebunească. Tânărul tremura, sprijinindu-și fruntea de umărul lat al lui Sorn, luptându-se să se abțină. Voia să termine chiar atunci, dar Phi Sorn nu era dispus să-i dea voie atât de ușor.

- Aaaaah... Phi Sorn... nu... nu mă tachina... vreau să termin. A gemut Jun, cu vocea gâfâită și disperată, în timp ce lovea slab pieptul solid al lui Sorn.

Sorn a chicotit încet, amuzat de expresia strâmbă și de vocea tremurândă și nevoiașă a tânărului. Văzând că Jun abia se ținea, a cedat în cele din urmă, ajutându-l să ajungă la orgasm. S-a asigurat că adună totul cu un șervețel, fără să lase mizerie în urmă.

Sorn îi ghidă mâna lui Jun, făcându-l să continue mișcarea, pentru ca și el să poată ajunge imediat după. Parfumul lui Jun îi invadă simțurile, făcându-l să-și îngroape nasul în gâtul palid al tânărului. Incapabil să se abțină, îl mușcă și îl sărută în același loc ca și înainte, marcându-l din nou pentru a-și elibera puțin din dorința arzătoare.

Dar, sincer, asta nu era suficient ca să-l satisfacă. Nici pe departe. Ceea ce voia cu adevărat era să-l ia pe Jun cu totul, nu doar o descărcare rapidă ca asta.

- Ssshh... ahhhhh... Un mârâit adânc și gutural i se desprinse din gât în timp ce ajungea la orgasm, trupul încordându-i-se înainte să se elibereze în șervețelul pregătit dinainte, pentru a nu-și păta hainele. Jun își curăță mâinile cu un șervețel, apoi avu grijă să arunce totul la gunoi, ambalând cu grijă orice urmă, doar nu cumva femeia de serviciu să găsească ceva și să înceapă să răspândească zvonuri despre angajați care se fut în toaletă.

Puțin mai târziu, ieșiră amândoi din cabină. După ce își spălară mâinile, părăsiră toaleta, iar pe hol mai erau doar câțiva colegi, majoritatea plecaseră deja în pauză. Sorn se îndreptă spre întâlnirea cu Khun Tune, în timp ce Jun luă scările de incendiu ca să-i caute pe Pae și Ae. Dar înainte să ajungă la etajul 15, zări un bărbat stând pe trepte, cu umerii căzuți. Spatele acela îi era suficient lui Jun ca să știe exact cine era.

- Phi Phut, tu nu mergi să mănânci? întrebă Jun, dar apoi se opri, șocat. Fața lui Phut era încordată, nimic din firea lui de obicei relaxată nu se mai vedea.

- Ce s-a întâmplat? Ce e? întrebă Jun cu îngrijorare, așezându-se lângă el fără ezitare.

- Știu că am greșit, dar Vee continuă să mă facă să mă simt și mai rău. Zise Phut, cu vocea lipsită de energie.

- Simt că oricât de mult aș încerca să repar lucrurile, nu știu dacă o să mai aibă vreodată încredere în mine.

Azi, el și Vee se certaseră pentru că vorbise cu Yo. Și nici măcar nu fusese doar între ei doi, Jun fusese acolo, martor. Conversația fusese doar o discuție politicoasă între foști cunoscuți, dar Vee nu-l crezuse. Îl acuzase că se folosea de Jun drept pretext.

Ascultându-l, Jun oftă încet. Nu avea idee cum să-l ajute. Era o problemă între doi oameni, și dacă spunea prea multe, nu era treaba lui. Așa că se limită să-l bată ușor pe spate, în semn de încurajare tăcută.

Dar se părea că nu fusese o alegere inspirată. În loc să-l liniștească, gestul îl făcu pe Phut să se prăbușească și mai mult emoțional. Fără un cuvânt, se sprijini de umărul lui Jun, în timp ce lacrimi tăcute îi curgeau pe obraz. Jun încremeni, neștiind ce să facă. Nu putea să-l împingă, așa că îl ținu ușor, lăsându-l să plângă cât avea nevoie. După o lungă tăcere, Phut se trase înapoi și își ceru scuze pentru că își arătase o parte atât de vulnerabilă.

- La naiba, cămașa ta e udă. Îmi pare rău pentru asta. Eu– așteaptă! Ce naiba?! De ce ai mușcături pe gât? Și încă unele proaspete! Jun, ce ai făcut!?!

Faptul că și-a exprimat frustrarea îl făcu să se simtă puțin mai bine, dar apoi ochii lui zăriră ceva neașteptat. Jun intră în panică, ridicându-și brusc gulerul ca să le acopere. Uitase complet de semn, presupunând că era încă ascuns sub guler.

La naiba! Acel nenorocit de Phi Sorn tocmai i-a dat o altă problemă de rezolvat!