CAPITOLUL 15

 -Wasan, nu intra încă. 

 

Aim, un inspector detectiv, a ridicat mâinile pentru a-l împiedica pe Wasan să pătrundă în sala de interogatoriu în care se aflau Kantaphat și comisarul adjunct Bert. 

 

Wasan a făcut câțiva pași înapoi cu o expresie incomodă. Aim s-a uitat la Wasan cu ochi înțelegători. 

- Ar fi bine să te întorci și să aștepți la biroul tău. Îți voi spune cum merge când va fi gata. 

 

Kantaphat stătea pe un scaun, cu fața spre comisarul adjunct, având în mijloc un birou. 

 

Camera era mohorâtă, plină de presiune. Aerul din interiorul camerei era atât de greu și sufocant. Kantaphat stătea drept pe scaun, cu o expresie calmă, fără să arate vreo agitație sau vinovăție. 

 

- Am auzit că ai întrebat de farmacistul Chanchai cu o zi înainte de a muri și în aceeași zi în care a murit. Este adevărat? 

 

Bert a pus o întrebare către Kantaphat pe un ton tăios. 

 

-Este adevărat. A răspuns fără nicio ezitare. 

 

 

-Poți să-mi spui de ce ai încercat să-l găsești? 

 

 

-După cum am mai spus, eu și el nu ne cunoșteam personal. A răspuns el. 

 

-În acea zi, am vrut să-l consult pe farmacistul Boze în legătură cu doza de antihipertensivitate a unui pacient care se afla în vizită la domiciliu. Am revenit să revăd medicația prescrisă de la spital și m-am gândit că s-ar putea să nu fie aceeași cu cea pe care i-am dat-o pacientului. Am fost îngrijorat de efectele secundare. Farmacistul Boze obișnuia să viziteze pacientul împreună cu mine, așa că este singura persoană care ar trebui să își amintească medicamentele pacientului aflat în grija mea. 

 

Kantaphat a făcut o pauză pentru o clipă, apoi a continuat: 

 

- Nu am numărul lui de telefon sau contul lui LINE pentru a-l contacta personal, așa că m-am dus în camera farmaciei și am întrebat de el. În prima zi, doamna farmacistă mi-a spus că farmacistul Boze a anunțat că este bolnav. A doua zi, ea a spus că dispăruse și că nu putea fi contactat.  Atunci când nu l-am găsit, nu m-am gândit prea mult la asta. Am plănuit să găsesc singur informațiile despre medicament sau să consult alți farmaciști în schimb. 

 

Comisarul adjunct Bert îl privea cu o privire care încerca să-i pătrundă până în suflet. 

 

- Știați că farmacistul Chanchai era gay? 

 

Kantaphat a ridicat din sprâncene. -Homosexualii nu trebuie să fie mereu conștienți de orientarea sexuală a celorlalți. Nu am știut despre asta, domnule. 

 

 

- Știți dacă persoana decedată a avut vreo relație cu cineva? 

 

- Abia ne cunoșteam. Farmacistul Boze’ nu mi-a spus niciodată nimic despre problemele sale private. 

 

- Chiar insistați că nu ați fost într-o relație cu domnul Chanchai? 

 

Kantaphat a zâmbit. 

 

- Nu, nu am făcut-o. Îmi place să mă întâlnesc cu câte unul pe rând. Există o singură persoană pe care o iubesc. El lucrează aici. Toată lumea ar trebui să știe asta. Supraintendentul adjunct Bert nu a arătat nicio emoție pe chipul său, dar Kantaphat știa că acest răspuns îi va crea un mic gust de dezgust omului drept. 

 

- Mai vreau să vă întreb un lucru: sunteți cu adevărat împreună cu inspectorul Wasan? 

 

Kantaphat a tăcut o vreme, ca și cum ar fi încercat să găsească răspunsul potrivit. 

 

- Nu este vorba dacă suntem sau nu  împreună. Dar avem momentele noastre dulci împreună și suntem mai apropiați decât o simplă cunoștință. Wasan nu mă va accepta până când nu-mi voi dovedi nevinovăția. Pentru Wasan, dreptatea este pe primul loc. Tocmai mi-a spus că, dacă aș fi un criminal, el ar fi cel care mi-ar pune cătușele. În timp ce spunea, avea ochii plini de admirație. 

 

-Vă rog să nu-l acuzați că îmi ia apărarea sau că mă protejează. Face tot ce-i stă în putință. Inspectorul Wasan... este un polițist foarte bun. 

 

 

PRESPECTIVA LUI WASAN  

 

După ce trecuse aproximativ o oră, inspectorul Aim s-a îndreptat spre Wasan, care stătea la biroul său cu sprâncenele încruntate. 

 

Aim s-a așezat pe un scaun de lângă birou. 

 

- Detectivul Bert i-a permis doctorului Kantaphat să se întoarcă. 

 

S-a uitat la fața lui Wasan. 

 

- Ești bine? 

 

- Eu nu sunt bine, Aim. 

 

Wasan a lăsat să iasă un oftat lung. 

 

- De ce fiecare lucru indică spre Kan? 

 

 

- Până acum, doctorul Kan nu a spus nimic care să contrazică alte dovezi. S-ar putea să fie într-adevăr nevinovat. 

 

- Cred că Kan este implicat în asta, într-un fel sau altul. 

Wasan s-a uitat la Aim. 

 

Ofițerul din fața lui Wasan era cel cu care simțea că poate vorbi în această secție de poliție. 

 

- Chiar dacă sunt tipul lui... special, el încă ascunde ceva de mine. Vreau să știu despre ce este vorba, dar mi-e și frică de adevăr. Mi-e teamă că această trădare mă va răni într-un mod pe care nu mi-l pot imagina. 

 

- Ce ți-a spus Dr. Kan despre asta? 

 

- A insistat că este nevinovat și că îmi va dovedi nevinovăția sa. Wasan și-a coborât privirea la mâinile sale de pe birou. 

 

- Nu știu pe care să-l cred, dintre instinctul meu și Kantaphat. 

 

- Vă sugerez să nu faceți nimic. Doar să așteptați. 

Aim a strâns ușor mâna lui Wasan pentru a-l liniști. 

 

- Ar trebui să faceți un pas înapoi. Nu te implica prea mult. Concentrează-te pe datoria ta până la aflarea adevărului, apoi poți decide ce să faci mai departe. În acest fel, ar trebui să suferi cât mai puțin. 

 

- Mulțumesc. 

 

Aim a dat din cap înainte de a se ridica în picioare și de a-și îndeplini propria datorie. 

 

Wasan a petrecut timp pentru a reflecta în timp ce privea cu ochii în patru mesajele LINE pe care Kantaphat i le trimisese în mod activ în tot acest timp în care mintea îi fugea. 

 

Ultimul mesaj trimis de Kantaphat a fost: 

 

📞(Am fost interogat de poliție pentru a doua oară) 

 

📞(Ai vreo idee de ce?) 

 

Vroia să-l ajute pe Kan cât de mult posibil, dar pur și simplu nu putea.  Paranoicul din el a apărut ca o barieră de sticlă transparentă între ei. Între cei doi, era ca și cum se vedeau prin peretele de sticlă. 

 Se puteau vedea unul pe celălalt, dar nu puteau ajunge unul la celălalt în mod real. 

 

 - Jon! Nu fugi prea departe! A strigat Eid pentru a-l avertiza pe băiatul care ținea în mână un avion de jucărie și fugea din casă. 

 

- Grăbește-te înăuntru. O să plouă! 

 

- Vreau să mă joc cu Ai Mez. O secundă!  i-a răspuns fiul de șapte ani al lui Eid. 

 

Ea a scuturat obosită din cap. Incinerarea soacrei sale îi consumase deja toată energia, dar mai avea încă doi băieți neastâmpărați de care trebuia să aibă grijă.  Eid a așezat hainele pe care le împăturise într-un coș, apoi a ieșit să se așeze și să se uite la cei doi băieți care se jucau de-a v-ați ascunselea pe peluza din față. Râsetele lor vesele au ajutat la calmarea atmosferei melancolice din ultima săptămână. Eid era bucuroasă că Urai își găsise în sfârșit liniștea.  Își mângâia burta proeminentă. Însă, era păcat că Urai murise înainte de a-și vedea cea mai tânără nepoată venită pe lume. 

 

- Ce-i asta? Se auzea pălăvrăgeala lui Jon. 

 

- Nu știu. Vrei să i-o duci mamei? a spus Mez. 

 

Eid se întoarse să se uite la Jon, care alerga spre ea cu un obiect în mână.  Obiectul era auriu și strălucea prin stratul extern de noroi care îi acoperea cea mai mare parte a suprafeței.  Eid a luat-o în primire pentru a arunca o privire înainte de a se întoarce să ia cârpa atârnată pe sârmă pentru a șterge noroiul. 

 

- Este... S-a uitat la el cu curiozitate. Era un stilou. Îndepărtând capacul, a dezvăluit vârful unui stilou cu peniță scump. Doi băieți păreau entuziasmați. 

 

- Jon, unde l-ai găsit? 

 

- Lângă casă, sub fereastra dormitorului bunicii. 

Jon a arătat spre partea din spate. 

 

-  Este un stilou, mamă? 

 

- Cine ar fi putut să lase stiloul aici... 

Eid era adâncită în gânduri. 

 

- Putem să-l păstrăm, mamă? a întrebat Mez. 

 

- Nu, pare scump. Trebuie să îl returnăm proprietarului. 

 

Răspunsul dat de mama lor i-a făcut pe cei doi băieți să fie dezamăgiți. 

 

Eid a privit cerul unde norii negri începeau să blocheze soarele. 

 

- Du-te înăuntru, dragă. O să plouă în curând. 

 

Wasan a fugit prin ploaie spre magazinul de aur unde a avut loc jaful și crima cu armă de foc. În urma împușcăturilor, o persoană a fost grav rănită. De pe camera de supraveghere, hoțul a folosit arma pentru a-l amenința pe proprietarul magazinului. Iar un bun samaritean a încercat să îl atace pe hoț din spate, luptându-se pentru armă. Cu toate acestea, a ratat, iar vânzătorul aurului a fost împușcat în piept și rănit grav.  Wasan a interogat martorii până când i-au trecut orele de lucru înainte de a se întoarce la secția de poliție pentru a aduna documentele și dosarele cazului și a le aduce acasă. 

 

Era ora 18.00 când Wasan a ieșit din secția de poliție. Stomacul îi răsuna, ceea ce l-a făcut să-și dea seama că nu mai mâncase nimic de la prânz. Când a ajuns acasă, ploaia se oprise, aducând cârnați acrișori prăjiți în frunze de bananier cu orez lipicios de dimensiuni mari. Era suficient de înfometat pentru a devora încă o cutie de budincă de nucă de cocos. În plus, cumnata lui mai făcuse pentru Wasan un curry de pui și o salată de muguri de bambus cu pastă de crab picantă. Când stomacul îi era plin doar pe jumătate, Thongkum a băgat capul în bucătărie. 

 

- Wasan, nu te-ai săturat încă? 

 

- Nici pe departe. A răspuns Wasan cu gura plină de orez. A întins mâna să culeagă mugurii de bambus din ceașcă. 

 

- S-a întâmplat ceva? 

 

- Eid a vrut să te vadă. A spus că a găsit un obiect valoros. 

 

Thongkum a arătat cu degetul spre partea din față a casei. 

 

- Du-te s-o vezi când termini. 

 

- Gata cu munca după serviciu! Wasan a bombănit. 

 

- Te rog spune-i lui Eid să meargă la secția de poliție. 

 

- I-am spus deja, dar ea insistă că vrea să se consulte cu tine. Așa că, atunci când termini, grăbește-te afară. 

 

După ce a transmis mesajul său, Thongkum a plecat. 

 

Wasan 

 

- Hei! Chiar trebuie să-mi distrugi fericirea, nu-i așa? 

 

Wasan lăsă lingura jos cu frustrare, apoi înghiți restul de mâncare din gură înainte de a se ridica în picioare pentru a termina această problemă. Wasan o cunoștea pe Eid de când erau foarte tineri. Se născuse și crescuse aici și rămăsese în orașul lor natal până când s-a căsătorit și a devenit mamă a doi copii. Eid s-a apropiat rapid de Wasan când l-a văzut ieșind din casă. 

 

- Wasan, am nevoie de sfatul tău. 

 

- Ce s-a întâmplat? 

 

- M-ai întrebat odată dacă am găsit ceva ciudat acasă. Ei bine, fiul meu a găsit asta în fața casei noastre. Nu știu cum a ajuns acolo. 

 

A scotocit prin geanta ei. 

 

- Al treilea copil al tău? 

 

Wasan a arătat spre burta proeminentă a lui Eid, care era mai mare decât ultima dată când a văzut-o. 

 

- Da, păcat că bunica Urai nu a apucat să-și vadă nepoata... ah, am găsit-o. 

 

I-a înmânat ceva lui Wasan. 

 

La început, nu era sigur ce era, dar când la atins și la scrutat tot corpul i-a înghețat ca și cum o furtună de zăpadă ar fi trecut prin el. A privit-o pe Eid cu niște ochi panicați care au făcut-o să se minuneze. 

 

- Eid, unde L-ai găsit? 

 

- Fiul meu, Jon, la găsit acest stilou în noroi, sub fereastra dormitorului bunicii Urai. Nu știu cine l-a lăsat din greșeală. Pare destul de scump. 

 

- Ar trebui să fie cineva care să îl caute. Vă rog să mă ajutați să-l găsesc pe proprietarul acestui obiect, inspectore. 

 

- Ei bine. .. înainte de a muri bunica, v-a vizitat vreun doctor? 

 

- Doctorul ne-a sunat pentru a programa întâlnirea, dar bunica murise cu două zile înainte de data stabilită. 

 

- În ce zi a murit bunica? 

 

- Miercurea trecută. 

 

Miercurea trecută a fost ziua în care Kan și Wasan s-au culcat împreună. 

 

Wasan a simțit că pământul de sub el a dispărut. Urechile sale nu mai puteau recunoaște niciun sunet. Mâna care ținea stiloul de auriu tremura. Se uită fix la Eid, care îl privea înapoi cu suspiciune și încercă să se calmeze înainte de a vorbi pe tonul său obișnuit. 

 

- Lasă... în seama mea. 

 

- Hmm, mulțumesc. 

 

- Eid s-a întors și s-a îndreptat spre motocicleta ei care era parcată în fața casei. 

 

Când a plecat cu mașina, lui Wasan i-au cedat genunchii. A făcut un pas înapoi înainte de a se prăbuși pe o bancă de lemn. S-a uitat la obiectul din mâna lui și a simțit nevoia să țipe pentru a-și alina resentimentele.  Wasan știa ce era acest lucru și cui aparținea. A încercat să se gândească într-un mod pozitiv că ar putea aparține oricui, dar numai câțiva oameni din această zonă ar folosi acest tip de stilou de lux. 

 

Era același stilou frumos care de obicei se afla în buzunarul stâng de la piept, pe halatul alb și curat al omului care spunea mereu că îl iubește pe Wasan.  Îi aparținea... bărbatului căruia voia să-i dăruiască trupul și inima. Creierul lui Wasan era complet amorțit. Nu știa ce ar trebui să facă în continuare. 

 

Tah a sărit de pe un scaun și s-a retras într-un colț al camerei când a văzut un bărbat în uniformă de polițist intrând într-un magazin local de băuturi alcoolice. El era polițistul care l-a încătușat cu cruzime atunci când a fost acuzat că a furat bani și aur la înmormântare.  Mulțumită fiicei celui decedat, acesta nu a fost acuzat de nimic, deoarece a primit înapoi majoritatea obiectelor de valoare ale tatălui său în siguranță.  Din fericire, a existat și un martor care, din întâmplare, a văzut cum cineva i-a dat banii lui Tah la magazinul de băuturi alcoolice. În caz contrar, ar fi ajuns la închisoare. 

 

- În... În... În... Inspector. 

 

Bărbatul slăbănog a ridicat mâinile în mod repetat pentru a-l saluta pe Wasan. 

 

-Vreau să te întreb ceva. 

 

Wasan a intrat și a luat un scaun pentru a se așeza. Tah a încercat să se retragă mai departe, chiar dacă era deja blocat într-un colț. 

 

- Nu îți voi face nimic. Vino mai aproape. 

 

Tah s-a întors cu reținere să se așeze acolo unde era el.  Wasan și-a scos telefonul și a pornit fotografiile lui Kan pe care le salvase de pe profilul său de Facebook. I le-a arătat lui Tah. 

 

- Acesta este bărbatul care ți-a dat banii în acea zi? 

 

Tah își împleti sprâncenele. 

 

- Nu i-am văzut fața. Purta o mască și o pălărie. Și era întuneric. 

 

- După forma, corpul și înălțimea lui, crezi că este el? 

 

- Persoana aceea era destul de înaltă, spre deosebire de oamenii noștri. Dacă mă întrebați pe mine, da, seamănă destul de mult cu tipul, dar nu i-am văzut fața, inspectore. 

 

Crezând că acest răspuns îl va înfuria pe Wasan, Tah și-a schimbat cuvintele. 

 

- S-ar putea spune că este același tip, dar nu sunt sigur, domnule. 

 

Wasan a oftat și și-a băgat telefonul în buzunar. Nu avea să mai primească alte informații pentru asta. 

 

- Data viitoare, nu acceptați bani de la un străin. 

 

- Nu, domnule, nu o voi mai face. Îmi pare rău, domnule. 

 

Tah și-a împreunat mâinile spre ofițer. 

 

Wasan s-a ridicat în picioare și a ieșit din local. 

 

De ce a trebuit să fure bani și să-i dea lui Tah? De ce a trebuit să intre în casă după ce pacientul a murit? De ce a făcut asta? 

 

Sau persoana care a intrat în casă și i-a dat bani lui Tah și persoana care a ucis pacienți în stadiu terminal erau persoane diferite? Sau intrusul a furat obiecte de valoare pentru a-l defăima pe Tah, făcând să pară că a fost o spargere pentru a-și ascunde adevărata intenție. Wasan și-a ridicat mâna la piept. În acest moment, stiloul de aur pe care i-l adusese Eid se afla în buzunarul stâng. Era ca o otravă care îi mânca în mod constant inima. 

 

Wasan știa că cea mai bună cale era să-l confrunte și să-l întrebe pe Kan dacă acesta era într-adevăr pixul lui. Dar, deocamdată, își va păstra calmul.  Wasan ar fi încercat cu prudență să găsească dovezile, fără să-l anunțe pe Kan că acum era suspectul numărul unu în ochii lui Wasan.