CAPITOLUL 14

 

SCREECH!!

Sunetul cauciucurilor care scârțâiau pe podeaua parcării dădea de înțeles că șoferul nu era într-o dispoziție prea bună. Sorn coborî din mașină cu obișnuita lui atitudine calmă, dar expresia feței era mai severă decât de obicei. Korn îl zări apropiindu-se și îl salută rapid cu un wai. Totuși, Sorn îi răspunse doar cu o privire încordată. Se părea că ședința de azi nu avea să fie prea liniștită.

- Ai Praew! Tata e într-o dispoziție proastă astăzi! I-am dat un wai, iar el doar s-a holbat la mine. Tu ce crezi? Korn s-a repezit la cel mai bun prieten al său imediat ce a intrat în birou. Praew a tras cu ochiul să vadă subiectul conversației lor. Nu a fost nevoie să întrebe cine era, pentru că Korn nu vorbea niciodată decât despre o singură persoană.

- N-am idee. Mie mi s-a părut normal. Uite-l, încă face wai doamnei Sao.

- Oh, haide! Uită-te mai de aproape! Phi Sorn este întotdeauna amabil cu bătrânii, dar nu vezi aura întunecată care emană din el? Frumosul meu băiat este complet supărat! Deschide ochii și uite-te bine!

CRASH!!

Înainte ca Korn să-și termine fraza, „băiatul lui frumos” trânti cu piciorul un coș de gunoi gol, provocând un zgomot asurzitor. Korn și Praew tresăriră, iar cercul de bârfă de dimineață se risipi imediat.

-Ce-ai pățit, Ai Sorn? întrebă Champ, intrând în birou.

Champ puse pe birou cafeaua lui de la o cafenea celebră cu zeci de locații prin tot orașul. Observă coșul de gunoi golit de menajeră încă de dimineață, acum culcat pe jos, și expresia încruntată a celui mai bun prieten al lui.

Sorn nu răspunse, ci se duse direct în bucătărie. Între timp, ceilalți angajați începură să sosească. Champ îl urmă cu privirea, oftând. Se întreba cine i-o mai fi călcat pe coadă lui Sorn de data asta.

- Hia Champ, bună dimineața!

- Ce ți-ai cumpărat?

- Khao Niew Ping cu umplutură de taro și creveți. Am luat și cu banană. Arătau prea bine ca să le las acolo. Hia, vrei și tu? A, și era să uit, ieri m-a rugat Ai Win să-ți amintesc că ai promis să-l scoți de ziua lui. Încă așteaptă.

Notă: Khao Niew Ping, o prăjitură thailandeză din orez lipicios fiert cu lapte de cocos, zahăr și sare, ambalat în frunze de bananier și umplut cu banană, taro, creveți sau cocos ras, apoi fript pe grătar.

- Aoleu, chiar! Complet uitasem. De câte luni tot zic că-l scot? Champ s-a apropiat și a luat o bucată din orezul lipicios la grătar al lui Jun. Umplutura de taro era perfect dulce, iar orezul lipicios era parfumat și delicios.

- Puțin peste o lună.

- Săptămâna viitoare cred că sunt liber. Sun toată gașca și organizăm ceva. Vine și Thai înapoi, deci e ocazia perfectă. Sunt rupt de muncă, am nevoie să mă destind. Jun, vii și tu. E un ordin.

- Am eu de ales? La mâncare gratis nici nu se pune problema! Dar Hia, ești sigur că îți permiți să mă iei cu tine? Mănânc cât zece!

- Las’ că pot. Mai adu-mi zece ca tine, că tot îi hrănesc. Hia te iubește, măi dragule, îi zâmbi Champ larg, iar Jun imită teatral o fată timidă, stârnind hohote de râs.

Între timp, Sorn ieși din bucătărie cu cana lui preferată de cafea, aruncând o privire tăioasă spre micuțul drăcușor care-l enervase cu o seară înainte. Dacă ar fi fost după el, l-ar fi apucat de guler pe Jun și l-ar fi trântit direct în perete.

Cu o seară înainte, Jun îi spusese că avea de gând să meargă la barul lui Franz , tehnic, era și barul lor, Sorn fiind co-proprietar. De atunci, o neliniște ciudată îi rodea stomacul. Știa prea bine ce fel de om era Franz. Dacă punea ochii pe cineva, făcea tot posibilul să-l aibă. Nu era bine. Mai ales nu pentru unul ca Jun.

Deși îl avertizase să stea departe, nu avea nicio garanție că băiatul îl va asculta. Iar dacă Jun avea chef de joacă, totul putea degenera rapid. Franz nu era genul pe care să-l iei peste picior.

Neliniștea îl măcina atât de tare încât Penny o observase la cină. Îl întrebase ce s-a întâmplat, dar Sorn doar dădu din umeri, refuzând să spună ceva.

🔹️E treaba lui Jun dacă vrea să facă o prostie.

Încerca Sorn să se convingă.

Dar fix atunci Thai i-a trimis un mesaj, ca de obicei, întrebând ce mai face Jun. Asta i-a dat lui Sorn scuza perfectă să-și justifice grija, nu era îngrijorat de puști, doar îl supraveghea pentru prietenul lui prea preocupat. Cel puțin asta își tot repeta când a dus-o pe Penny acasă și i-a spus că mai are ceva de făcut.

Când a ajuns la bar, s-a dus direct la patron. Franz era sus, în zona VIP, vorbind cu un client. În timp ce aștepta, Sorn a scanat locul în căutarea puștiului care spusese că va fi acolo în seara asta. Oricât de atent s-a uitat, n-a dat nici de Jun, nici de tipul ăla cu părul cărunt.

- Când ai ajuns? l-a întrebat Franz, apropiindu-se de partenerul lui de afaceri, observând că Sorn părea mai degrabă preocupat decât interesat de barul pe care-l dețineau împreună.

- Nu ai ce căuta aici. A glumit Franz, știind exact ce „tip” de persoane îi plăceau lui Sorn.

- Majoritatea clienților mei sunt studenți. Dacă vrei pe cineva mai copt, mai bine mergi în alt bar.

- Îți amintești de puștiul pe care l-am luat atunci? Ăla beat.

- Ah! Nong Jun! Da, chiar voiam să te întreb, de unde-l cunoști? Și…

- L-ai văzut aici azi? l-a întrerupt Sorn, fără chef de explicații. Mintea lui era ocupată doar cu întrebarea: unde naiba e Jun? Era ora perfectă de ieșit, filmul pe care zicea că-l vedea ar fi trebuit să se fi terminat deja. Dacă avea să vină, era momentul.

Franz oftă, simțindu-se întrerupt, și aruncă o privire leneșă prin local înainte să răspundă:

- Nu l-am văzut. De ce întrebi?

- Mi-a spus că vine aici.

- Și ai venit să verifici? De ce nu l-ai sunat? întrebă Franz, conducându-l pe partenerul său spre zona de bar. Se așezară pe scaunele înalte, Franz lăsând în grija managerului conducerea barului.

- N-a fost nevoie. Dacă nu e aici, cu atât mai bine. răspunse Sorn, comandând o bere, deși era clar că nu avea de gând să se îmbete.

- De ce? Ce are locul meu? Franz îl privi pieziș.

- Sau cumva ai de gând să-l duci pe Nong acasă, să-l pui să bea lapte, să-l bați ușor pe fund și să-l culci, ca data trecută? Franz nu se putu abține de la o replică sarcastică, amintindu-și de privirea intensă pe care i-o aruncase Sorn atunci, o privire care nu semăna deloc cu el.

-Ce e Nong ăsta pentru tine, oricum? Nu-mi spune că e frate-tău, că-mi amintesc bine că frate-tău e la fel de musculos ca tine și cu pielea închisă la culoare. Continuă Franz, întrerupând orice alt comentariu, ba chiar arătând cu degetul, semn că știe mai multe decât pare, despre viața personală a lui Sorn.

- E prieten cu fratele lui Ai Thai.

- Aha. Și atunci de ce ești așa protector cu el?

- Nu sunt protector, dar știu ce fel de om ești tu, așa că a trebuit să intervin. Sau vrei să ai probleme cu Ai Thai? îi aruncă Sorn înapoi.

Thai părea un tânăr bine îmbrăcat și inofensiv, dar tocmai din cauza asta toți îl respectau. Thai era hotărât, direct, spunea lucrurilor pe nume. Știa să se lupte dacă era nevoie sau să rezolve civilizat, cum se cuvine. Era echilibrat. Poate era și din cauză că provenea dintr-o familie influentă, implicată în politică. Chiar și Sorn, care-l cunoștea de ani de zile, avea momente în care evita să i se pună contra.

Franz nu putea decât să suspine și să tacă, nereușind să-l facă pe Sorn să se deschidă ca de obicei. Își dădea seama din expresia lui Sorn că sentimentele lui faţă de Jun nu se rezumau doar la a fi un prieten protector al lui Thai. Era clar pentru Franz – fantomele văd alte fantome, la urma urmei. Dar din moment ce Sorn nu era dispus să vorbească, Franz nu a insistat mai mult pentru a evita tensionarea prieteniei lor.

Sorn a mai stat puțin la bar, apoi s-a ridicat să plece. Înainte să iasă, a verificat raportul financiar lunar al localului. Franz a insistat ca Sorn să mai vină pe acolo din când în când, chiar dacă era doar un partener minor. Nu voia să simtă că barul era doar al lui Franz. Sorn a dat din cap indiferent și a zis că va veni dacă are timp, apoi a plecat.

Așa se încheiase seara trecută. Puștiul ăla nenorocit nici măcar nu fusese la bar, doar îl făcuse pe Sorn să bată drumul degeaba. Și acum, când îl vedea pe Jun chicotind liniștit cu Hia Champ, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, lui Sorn îi venea să-l trimită pe orbită cu un șut. Nimeni nu-l mai păcălise așa pe ArrowShot. Jun era primul care-l făcuse să se simtă ca un fraier. Și îl enerva, putea să recunoască asta. Nu era obligat să-l verifice, dar o făcuse, pentru că simțea că e responsabil de el. Puștiul era atât de încăpățânat, că Sorn voia să-l ia de guler și să-l disciplineze până se potolea.

- Ai Jun! Ia astea, printează-le și fă 15 copii. Le aranjezi cum trebuie și mi le aduci în 10 minute! Zbieră Sorn, aruncându-i teancul de hârtii înainte ca Jun să-și fi terminat orezul cu banană.

- Pot să mănânc mai întâi? N-am apucat deloc.

-E treaba ta. Dar la 8:50 vreau toate documentele pe birou. Spuse Sorn, iar Jun oftă, enervat. Băgă tot orezul glazurat în gură dintr-o dată și mestecă zgomotos, fără prea multă maniere, evident iritat.

Tânărul s-a îndreptat cu pași repezi spre camera de copiere, ștergându-şi mâinile în grabă cu un șervețel pe care îl luase pe drum. Îi venea să-l înjure pe nenorocitul de Sorn, dar nu îndrăznea, ştiind că celălalt l-ar putea pălmui. Sorn era întotdeauna tăcut cu vorbele, dar mâinile lui nu ezitau niciodată.

Chipul bosumflat al lui Jun îi stârni lui Champ un pic de milă, dar Sorn, tiranul, era de neclintit, ca și cum totul era perfect normal.

- Am să-i spun lui Ai Thai! Când se întoarce, ești terminat! îl tachină Champ pe Sorn.

- I-am dat o sarcină, nu l-am hărțuit.

- Cine te crede? L-ai văzut pe Nong Jun că mânca și tot i-ai dat treabă.

- E ora de lucru, nu timpul pentru gustarea orezului. Replică Sorn și,după ce și-a expus punctul de vedere nu a așteptat răspunsul lui Champ.

Champ nu putea decât să dea din cap să suspine la cât de direct și tăios putea fi Sorn. Era oarecum surprins că cineva ca Sorn sa uite să pregătească documentele întâlnirii de dimineață, mai ales în ultimul moment. Dar a dat repede la o parte această curiozitate, având în vedere cât de ocupată fusese echipa lor în ultima vreme. Poate că Sorn trebuia să pregătească documentele pentru această dimineață.

Pe măsură ce ora ședinței se apropia, Jun era plin de transpirație, aplecat peste copiatorul care refuza să coopereze. Documentele tot nu erau gata, iar blestematul ăla de Phi Sorn nici nu era în zonă. Jun voia să ceară ajutorul celorlalți, dar toți erau ocupați. Nervos, lovi cu palma carcasa albă a copiatorului. Mare greșeală, mașinăria se blocă complet.

-Shia! Fir-ar naibii! Mormăi Jun, panicat, dându-și singur una peste cap de frustrare.

- Hei, Jun, ai terminat? Sorn a intrat cu o privire serioasă, cerând documentele. Făcându-l pe Jun să nu îndrăznească să riposteze.

- S-a blocat mașina.

- Nici cu o chestie așa simplă nu te descurci? Cum ai de gând să te descurci în viață, Jun? E gata ceva? Dacă nu, lasă baltă, izbucni Sorn.

-O să merg să folosesc imprimanta de la etajul 15, răspunse Jun repede și apucă stick-ul USB, grăbindu-se spre scările de incendiu. Odată ajuns jos, se îndreptă spre Phut, rugându-l să-l ajute cu imprimarea documentelor.

- De ce ești atât de grăbit, Jun? Ai nevoie de ajutor cu ceva? întrebă Phut, observând cât de agitat era Jun.

-Phi Sorn a cerut 15 exemplare ale proiectului pentru ședință, dar imprimanta de sus s-a blocat, așa că a trebuit să cobor aici.

-Bine, hai să te ajut. Toată lumea din birou știa cât de strict era Sorn când venea vorba de muncă, iar când l-a văzut pe Jun în starea aceea, Phut nu s-a putut abține să nu-i fie milă. Îi spuse să meargă în sala de copiere, iar el se ocupă de organizarea documentelor. Cu două imprimante disponibile, au împărțit sarcinile pentru a termina mai repede, iar Phut se ocupa de ordonarea seturilor.

-Mulțumesc mult, Phi Phut! Fug acum! Spuse Jun de îndată ce cele 15 seturi de documente au fost gata. Se grăbi să urce înapoi, cu spatele transpirat, în ciuda aerului condiționat din birou. Era atât de agitat și de speriat că întârzierea lui l-ar putea face pe Phi Sorn să fie mustrat de Khun Tune, șefa lor, pentru că nu avea documentele pregătite la timp pentru ședință.

Când ajunse la etajul 16, însă, nu-l zări pe Sorn sau echipa lui în zona obișnuită. Toți erau deja așezați în sala de ședințe, delimitată de pereți de sticlă. Ochii lui Jun se măriră de uimire: ședința începuse deja. Fără să mai țină cont de etichetă, intră val-vârtej în cameră.

Cioc, cioc, cioc!

- Scuzați-mă, am adus documentele pentru ședință. S-a stricat imprimanta de la etaj, așa că am folosit-o pe cea de jos. Îmi pare foarte rău. Se scuză Jun dintr-o suflare, întrerupând ședința în plină desfășurare. Inima îi bătea atât de tare, că avea impresia că o să-i sară din piept. Toți din încăpere îl priveau acum, inclusiv Khun Tune, așezată la masă, și Phi Sorn, care era în față, cu prezentarea blocată pe ecran.

În gând, Jun se ruga să scape cu o mustrare cât mai blândă. Știa că supărarea pe Phi Sorn îl făcuse să nu se mai gândească limpede la sarcina primită, o greșeală gravă. Dar nu știa dacă era suficient de gravă cât să fie certat pentru ea.

- Phi Sorn ți-a spus să pregătești documentele astea încă de ieri, nu-i așa, Jun? Spuse Korn, rupând tăcerea. Îl privea cu un zâmbet jenat și cu o voce care trăda compasiunea față de tânărul copleșit care se grăbise să aducă hârtiile.

Jun rămase stană de piatră. Privirea i se duse imediat spre masa de ședință, unde se aflau deja, ordonate frumos, exemplare identice ale documentelor pe care el se chinuise să le printeze. Îl privi pe Phi Sorn, care ținea în mână un alt teanc de documente. Totul era clar acum, Sorn pregătise documentele din timp. Efortul lui Jun fusese complet inutil.

- Ți-ai terminat treaba, Nong? Dacă da, te rog să ieși. E ședință. Spuse Khun Tune cu un ton calm și politicos. Cuvintele ei au fost politicoase, dar privirea ei dezaprobatoare a arătat clar că întrerupere lui Jun nu era binevenita.

- Uh... da, îmi cer scuze, răspunse Jun, făcând o plecăciune și ieșind din sală. Închise cu grijă ușa de sticlă în urma lui, dar chiar atunci o văzu pe Praew apropiindu-se și trăgând jaluzelele, la indicația lui Khun Tune, blocând complet vederea spre sală.

Chiar înainte ca jaluzelele să se închidă complet, Jun zări privirea lui Sorn ațintită asupra lui. Își încleștă pumnii și întoarse capul, ignorându-l. Nenorocitul ăla de Phi Sorn! Îl făcuse intenționat de râs!

Se prăbuși pe scaunul lui obișnuit de lângă fereastră, deschise laptopul pe care James i-l dăduse pentru muncă și puse teancul inutil de documente lângă el. Se întoarse la sarcinile de zi cu zi, dar înăuntru clocotea. Voia doar să-i tragă un pumn în față celui care-i făcuse asta. Nu mâncase nimic de dimineață, orezul lipicios era rece și fără gust, iar pe deasupra fusese și certat de Khun Tune. Privirile tuturor din sală îl făcuseră să se simtă ca un prost needucat.

Gândindu-se la tot, i se strânse gâtul, ca și cum un nod i s-ar fi pus acolo. Încercă să-l dea jos cu o tuse ușoară, dar știa prea bine că acel nod era frustrarea și durerea de a fi tratat în felul acela. Lacrimile îi urcară în ochi și fu nevoit să clipească rapid ca să nu le lase să cadă. Nu știa dacă era mai furios pe ticălosul de Sorn sau mai afectat de rușinea prin care tocmai trecuse.

Dar un lucru era sigur: Phi Sorn era cel mai crud om!

💚💚💚

După ce ședința se termină, Sorn ieși în grabă din cameră. Se duse la locul obișnuit al lui Jun, dar băiatul nu era acolo. Îl căută pe tot etajul 16, dar tot nu-l găsi. Champ, care-l urmase, îi dădu una peste umăr cu un dosar, arătându-și nemulțumirea că prietenul lui se jucase iar cu preferatul lui Nong.

- Te-ai pus iar cu el. Știam eu. Cineva ca tine, nu uită niciodată, să pregătească documentele la timp, în nici un caz.

- L-ai văzut? întrebă Sorn fără să se apere, mai preocupat să-l găsească pe Jun. Îi rămăsese întipărită privirea furioasă a acestuia când realizase că fusese păcălit.

- Nu, l-am văzut! Pe bune acum, ești incredibil. Îți bați joc de el fără motiv!

- Poți să nu mai comentezi și să mă ajuți să-l caut? Cine știe pe unde o fi, sper că nu și-a băgat capul în toaletă de supărare. Murmură ultimele cuvinte mai mult pentru el.

- James! L-ai văzut pe Jun? întrebă Sorn pe instructorul lui Jun, care îi arătă spre scara de incendiu.

- Khun Tune l-a chemat să vorbească, iar după aia a ieșit pe acolo. Răspunse James. Sorn se îndreptă imediat în direcția indicată.

Când deschise ușa scării de incendiu și coborî, îl văzu pe Jun stând pe ultima treaptă. Umerii îi erau lăsați, ca ai unui om care renunțase la tot. Sorn se apropie și se opri în fața lui. Jun ținea capul plecat, refuzând să-l privească, așa că Sorn se aplecă până ajunse la nivelul ochilor lui.

-Jun.

„...”

- Jun, uită-te la mine.

Jun nu spuse nimic și nici nu se uită la el. Își îngropă fața în genunchi, ascunzându-se complet. Când Sorn încercă să-i tragă ușor brațul, Jun se împotrivi și îl împinse atât de tare încât Sorn aproape căzuse pe spate. Atunci văzu, Jun plângea.

- Lasă-mă în pace! Pleacă! strigă Jun, încercând să-l împingă și mai departe. Dar Sorn îi apucă ambele încheieturi și i le ținu ferm. Din fericire, scara de incendiu era bine izolată fonic, așa că nu atrăgeau atenția nimănui.

- Calmează-te.

- Ești atât de crud! De ce te-ai pus așa cu mine? Acum... acum am fost certat de Khun Tune!” Lacrimile lui Jun s-au revărsat în cele din urmă, curgându-i pe obraji. Toată furia și tristeţea de a fi umilit de Sorn l-au copleșit. Mai devreme, Khun Tune îl luase deoparte, spunându-i să nu mai întrerupă întâlnirile atât de brusc pe viitor și avertizându-l să nu mai repete niciodată un astfel de comportament.

- Bine, îmi pare rău. Spuse Sorn, cu vinovăția resimțindu-se în glas. Vederea lacrimilor lui Jun îl zdruncină mai tare decât s-ar fi așteptat. Era obișnuit cu replicile obraznice și atitudinea spinoasă a băiatului, dar chipul lui trist și plin de lacrimi era ceva ce nu era pregătit să vadă.

- Nu mai plânge, Jun. Îmi pare rău. Repetă Sorn, văzând că băiatul nu avea de gând să-l ierte prea ușor. Jun continua să se zbată ca să-și elibereze încheieturile din strânsoarea lui, dar Sorn le ținea bine, temându-se că puștiul ar putea să-i tragă un pumn dacă îl lasă liber. Se așeză lângă el, pe treaptă, și, folosindu-și statura mai mare, îl împinse ușor spre perete, ca să se asigure că nu fuge. Îi bătu ușor spatele, într-o încercare stângace de a-l consola. Văzând că nu funcționează, se aplecă puțin, ca să vadă dacă Jun încă mai plângea. Dar Jun își întoarse imediat fața într-o parte. Sorn oftă și-i ciufuli părul cu blândețe. Totuși, Jun refuză să-l privească, nici măcar o clipă.

Sorn știa că, de data asta, chiar întrecuse măsura. Nu avea nicio scuză. Inițial voise doar să-l necăjească puțin, ca răzbunare pentru seara trecută, când Jun îl făcuse să se simtă atât de neliniștit. Dar lucrurile o luaseră razna. Îi spusese lui Jun să nu se mai ocupe de documente, însă băiatul ținuse morțiș să-și ducă sarcina la capăt. Când Sorn își dădu seama ce se întâmpla, era deja prea târziu, începuse ședința și nu mai apucase să-l oprească.

- Phi Sorn, Khun Tune vrea să vorbească cu tine, spuse James apropiindu-se, văzând că Sorn întârziase. Îl găsi stând cu Jun, mângâindu-i ușor capul și spatele, într-un gest ce părea plin de afecțiune. James nu-și putu stăpâni o undă de curiozitate privind apropierea lor, dar își alungă rapid gândurile, convins că legătura lui Jun cu Thai explica familiaritatea dintre el și restul grupului.

James fusese prezent la ședință și văzuse cum i se schimbase expresia lui Jun când înțelesese ce se petrecuse. Iar momentul în care Khun Tune îl chemase la o discuție separată doar agravase totul. James îl văzuse cum plecase cu ochii roșii, și nu-i fusese greu să ghicească unde se dusese să-și verse amarul.

- Bine, vin. Răspunse Sorn, ridicându-se. Se întoarse spre Jun:

- Dacă ai terminat de plâns, du-te și spală-ți fața. Fă-te prezentabil.

Jun nu răspunse, doar oftă ușor prin nas. Sorn se abținu să mai spună ceva. Înainte să plece, își lăsă palma mare peste capul lui Jun și-i ciufuli părul, probabil cel mai blând gest pe care i-l arătase vreodată.

După ce necăjitul își făcu drum înapoi spre birou, Jun rămase pe loc, refuzând să-l privească, deși simțea că ochii lui Sorn mai stăruiau asupra lui pentru o clipă. Era furios, atât de furios că plânsese. Dar dincolo de asta, era rănit. Rănit pentru că Phi Sorn nu părea să-i pese de cum se simțea el. Îi era foame. Tot ce-și dorise era să mănânce o bucată de orez glazurat cu grătar. Ce făcuse să merite așa ceva?

Pe tot parcursul zilei, Jun nu mai fu băiatul vesel de obicei. Lucra tăcut cu James, răspunzând doar cu „Da” din politețe. James nu putu să nu simtă milă pentru el. Khun Tune era mult mai strictă decât Khun Penny, datorită experienței și naturii sale meticuloase. Ședințele cu ea erau întotdeauna tensionate, așa că nu era de mirare că Jun se simțea dărâmat după mustrarea primită.

- Vrei niște Ovaltine, Jun? Mă duc să-mi fac o cafea, îți pot aduce și ție, îi propuse James, încercând să-l înveselească. Jun dădu din cap că nu, și s-a concentrat din nou pe documentele din fața lui.

La prânz, Jun ieși împreună cu Pae și Ae, ca de obicei. Se opriră la restaurantul cu orez și curry de peste drum, loc preferat de angajații firmei. Dar cum intrară, dădură peste cineva pe care Jun nu voia să-l vadă.

- Jun, Pae, Ae, veniți să stați cu noi, să mai eliberăm mesele, îi strigă Champ, făcându-le semn. Cei trei nu avură de ales, întrucât locurile erau limitate. Jun se așeză imediat lângă Champ, menținând cât mai multă distanță de Sorn, a cărui prezență voise s-o evite toată ziua. Champ, care înțelesese perfect motivul supărării lui Jun, îi trimisese deja un mesaj lui Thai despre întâmplare, deși acesta nu apucase să-l citească. Când o va face, Champ era sigur că Sorn o va păți.

În timpul mesei, Pae și Champ vorbiră mai mult, discutând despre jocuri. Jun își mânca liniștit porția, aruncând uneori câte o privire spre telefon, ignorând privirea care se mai furișa către el de dincolo de masă.

ArrowShot: Încă ești supărat pe mine?

ArrowShot: Ți-am spus deja că-mi pare rău.

ArrowShot: Jun.

ArrowShot: La naiba, zi ceva.

ArrowShot: Bine, stai supărat pentru totdeauna, dacă așa vrei.

Cu toate că ținea telefonul în mână, Jun nu răspunse niciunui mesaj de la Sorn. Acesta continua să trimită mesaje fără oprire, dar Jun rămânea tăcut, fără nicio reacție. Sorn încercă să-l atingă cu piciorul și chiar se folosi de scuza de a cere ulciorul cu apă, dar Jun îl ignoră complet.

Era clar că Jun era cu adevărat supărat de data asta. Și conștientizarea asta începu să-l irite pe Sorn. De ce trebuia el să se umilească atât ca să repare lucrurile? La naiba! Dacă Jun voia să fie supărat, atunci să fie! Sorn se săturase să-l tot tragă de mânecă.

Își ceruse deja scuze. Ce altceva trebuia să mai facă? Niciodată în viața lui nu mai fusese nevoit să se roage cuiva, cu atât mai puțin unui copil. Ăsta era motivul pentru care nu-i plăcea să aibă de-a face cu ăștia mai tineri, erau frustrați, sensibili și, mai presus de toate, obositori.

💚💚💚

- Da, Hia Thai.

[Te-a necăjit din nou Sorn, nemernicul? Părea că vă înțelegeați mai bine în ultima vreme. Ce s-a întâmplat?] Thai îl sună spre finalul zilei. Jun încercă să treacă peste subiect, dar Thai insistă. Deși Champ îi povestise deja tot, Thai voia să audă direct de la Jun.

- Nu-i mare lucru, Hia. La fel ca întotdeauna. Îi place să mă tachineze. Răspunse Jun, oftând. Gândindu-se din nou la tot ce se întâmplase, simțea cum îl ia din nou nervii. Dacă ar fi avut aceeași vârstă, probabil că i-ar fi tras una lui Sorn de mult.

[O să-i zic eu două vorbe.]

- Nu, lasă, Hia. Nu vreau să se facă ditamai tărăboiul. Phi Sorn și-a cerut scuze, dar… sunt atât de furios, Hia. Enervat de-a binelea. M-a făcut să fiu certat de șefă, ce naiba a fost asta? Ce i-am făcut? Nici măcar nu apucasem să greșesc cu ceva și tot a găsit un mod să-mi strice ziua.

Și, odată ce începu să vorbească, tot ce ținuse în el izbucni la suprafață. Din colțul ochiului, Jun îl zări pe Sorn aruncând o scurtă privire în direcția lui, înainte să se întoarcă la muncă. De la prânz încoace, Sorn nu-l mai abordase, probabil fiindcă răceala lui Jun fusese suficient de clară. Poate se săturase să încerce și decisese să se ocupe de treabă în liniște. Și era perfect așa pentru Jun. Dacă puteau rămâne doar colegi de serviciu, fără nicio interacțiune personală, era ideal.

- Bine, o să mă ocup eu de el. Champ mi-a spus deja ce s-a întâmplat. Apropo, mă întorc peste 2-3 zile. Vrei să-ți aduc ceva? Win mi-a trimis deja o listă imensă de lucruri. Încep să cred că o să trebuiască să plătesc bagajul în plus.

Thai a mai vorbit puțin cu el, dar Jun a refuzat când a fost întrebat dacă are nevoie de ceva. După ce a închis, privirea lui Jun a alunecat involuntar spre Phi Sorn, sursa frustrării de mai devreme. Acesta era concentrat acum pe muncă, fără să-i arunce măcar o privire.

Desigur… remușcările acestui om nu țin nici măcar două ore. Și oricum, el nu era suficient de important pentru ca Phi Sorn să-și bată prea mult capul cu scuzele.

Din partea lui Sorn, acesta era copleșit de propriile sarcini. Korn, care lucra alături de el, părea destul de agitat, deoarece expresia lui Sorn era departe de a fi prietenoasă, aproape că semăna cu un monstru. Tânărul i-a aruncat o privire rugătoare lui Paew, dar măcar a avut un moment de respiro când Sorn a ieșit să răspundă la un apel.

- Te-ai luat de Nong, nenorocitule. Sorn oftă adânc și se întoarse imediat spre telefon când își dădu seama despre ce vorbea interlocutorul. Thai avea informatori, așa că bineînțeles că Sorn știa. Chiar dacă Thai îi spusese să aibă grijă de Jun, îl pusese și pe Champ să-l supravegheze. Sorn nu putea înțelege ce avea acel puști, Jun, de-l iubea toată lumea așa.

- Ce-a făcut Jun de te-a enervat atât? De ce te-ai purtat așa cu el? Mi-ai promis că nu te iei de el. Am lăsat-o baltă câteva zile pentru că am crezut că vă înțelegeți, dar cum de s-a ajuns la asta, Sorn? Thai nu se oprea din văicărit.

Sorn a rămas tăcut, fără să răspundă. Cine ar fi recunoscut că s-a răzbunat pe Jun pentru că îl păcălise să meargă până la magazinul lui Franz doar ca să-l găsească? Cine ar fi admis că din cauza lui Jun își pierduse aproape toată noaptea mințile.

- Da, știu că am greșit. Mi-am cerut scuze, ce mai vrei?

- Tocmai am vorbit cu Jun. Încă e supărat pe tine, știi?

- Ai Thai, vrei să-l răsfăț, să-l implor, să-l lingușesc până mă iartă? Nu sunt genul ăsta. Recunosc că am greșit, dar nu o să-l tratez ca voi toți. E destul de mare să înțeleagă că ce i s-a întâmplat azi e ceva ce poate păți și în viitor.

- Nu încerca să te justifici ca să pari bun. Dacă o ții tot așa, te mut în Vietnam, așa cum era planul inițial. N-o să mai rămâi aici și n-o să te mai deranjeze Jun. Dacă tot vrei să-l înveți, ține-te de limite. Nu-ți mai bate joc de el, că ajungi să fii certat de Khun June. N-o să termini ce ai de făcut și o să-i superi și pe ceilalți.

Champ, care asculta pe furiș, zâmbi în sinea lui. Putea auzi vocea lui Thai din telefonul lui Sorn, așa că știa că prietenul lui o încasase bine. Sorn, pe de altă parte, părea și mai agitat ca înainte.

- Bine, bine. O să-i cer iertare puiului tău prețios până nu mai e supărat. Îmi asum toată responsabilitatea. Ești mulțumit acum, nenorocitule.

- Heh! Așa te vreau. Thai chicoti ușor, știind foarte bine că Sorn era prea leneș să lucreze în străinătate, mai ales că îi păsa prea mult de familia lui. Deja spusese că locul actual e destul de departe de casă și că, dacă ar fi plecat mai departe, ar fi fost prea îngrijorat de ai lui ca să se mai poată concentra.

Thai închise telefonul, dar Sorn era încă cu gândul la vorbele prietenului lui cel mai bun. Nu voia să ajungă să lucreze în Vietnam, pentru că asta ar fi însemnat să nu-l mai vadă pe puștiul ăla enervant și să nu mai poată continua să-l învețe „arta seducției”. Nu putea permite asta. Trebuia să rămână și să-l învețe până când puiul ar învăța să zboare singur.

💚💚💚

După muncă, Jun nu știa ce să facă sau unde să meargă, așa că l-a sunat pe Phiang. Însă acesta era ocupat cu proiecte de la facultate. Apoi a încercat să dea de cel mai bun prieten al lui, Win. Din păcate, nici el nu era disponibil, avea antrenament de Sepak Takraw și părea să ia în serios meciul amical care urma.

Jun s-a întors în cameră abătut. Se plictisea, căci nu avea ce face. A încercat să se joace pe calculator, dar nu era prea pasionat de jocuri, așa că s-a plictisit repede. Vorbise deja mai devreme cu Ko Nueng. Tatăl lui îi spusese că vânzările mai scăzuseră puțin săptămâna asta din cauza unei ceainării noi deschise în apropiere. După ce a investigat, s-a dovedit că ceaiul era decent. Ko Nueng nu s-a supărat, înțelegând că fiecare își câștigă traiul cum poate.

Jun a mai vorbit și cu sora lui mai mare, Poisan, care i-a spus că un tip încerca să o curteze, dar ea nu era interesată. Tipului îi va fi probabil greu să o cucerească pe Poisan, femeia cu voință de fier a familiei. După aproape o oră de vorbit, Jun a închis ca tatăl lui să se poată odihni. Apoi s-a schimbat în haine lejere, cu gând să iasă să mănânce ceva, pentru că nu mâncase aproape nimic la prânz.

Bătaie la ușă.

Înainte să iasă, cineva a bătut. Jun a încruntat sprâncenele, întrebându-se cine putea să-l caute la ora asta. Colegii lui de la facultate, care locuiau în același cămin, plecaseră deja în diverse stagii de practică. Jun s-a dus la ușă și, când a deschis, a rămas șocat: acel nenorocit de Phi Sorn era în fața lui, cu două pungi de mâncare în mână.

- Nu mă lași să intru? Spuse Sorn, privind spre Jun, care îl fixa cu o expresie de pură uimire. Jun, în tricou și pantaloni scurți de baschet, arăta bine în orice, chiar și în hainele alea ponosite.

- Ce cauți aici? Ce mai vrei de la mine de data asta? întrebă Jun, incapabil să-și dea seama ce plan mai punea la cale Sorn. Dacă exista o intenție ascunsă în spatele vizitei, Jun nu știa cum să o contracareze, mai ales că deja se simțea ca după un meci pierdut.

- Te-am supărat și am adus mâncare să-mi cer scuze. Cum se numește asta, Jun? Nu te preface că nu înțelegi. Răspunse Sorn, intrând în cameră fără să aștepte invitație. A pus mâncarea pe măsuța japoneză. Jun îl privea, încă nevenindu-i să creadă. Chiar cumpărase toată mâncarea asta ca să repare ce făcuse? Aerul era plin de mirosul cărnii la grătar și al pizzei. Erau și rulouri de salată și ceva ce semăna cu o salată de porc picantă. Chiar voia să se „răscumpere” prin mâncare?

Jun s-a apropiat și s-a așezat vizavi de Sorn, care se purta de parcă era în camera lui. Jun a continuat să îl privească pe bărbat cum pregătește totul singur. Încă nu avea încredere în el, nefiind sigur de ceea ce voia Sorn de fapt. Chiar dacă acțiunile lui păreau a fi nişte scuze, nu era pregătit să creadă asta. Cineva ca Sorn își cerea scuze? Mai ales faţă de el, cineva pe care Sorn clar nu-l plăcea? Asta părea o șansă mică.

- De ce ești drăguț cu mine? Vrei să mă mângâi pe cap și să-mi freci spatele? Lasă-mă să-ți spun că nu merge. Ce faci tu e inutil. Spuse Jun în cele din urmă. Sorn se opri din mișcarea mâinii, pe punctul de a lua o îmbucătură. Îl privi pe Jun, care încă părea încordat și nemișcat.

- Recunosc că ce am făcut azi a fost greșit și mi-am cerut deja scuze. Dacă tot ești supărat, am adus mâncarea asta ca o formă de împăcare. Ce altceva mai vrei? Spuse Sorn.

Jun nu răspunse, fără să dea vreun semn că s-ar fi înmuiat. Văzând că eforturile sale nu dădeau roade, Sorn oftă și continuă:

- Jun… nu sunt genul care își cere scuze cuiva. Dacă am ajuns până aici și tot crezi că nu e suficient, atunci nu știu ce altceva să mai fac. Vocea lui Sorn avea o urmă rară de sinceritate. Știa că își atinsese limita, mai mult de atât nu putea. Orice ar fi făcut peste, ar fi fost o încălcare a granițelor personale pe care și le fixase.