CAPITOLUL 11

 -Dar eu nu sunt în căminul tău.Replica suna a flirt, oricum ai fi interpretat-o. Ca să fim sinceri, părea că Sorn îl agăța pe el – iar Jun trecuse prin suficiente situații ca să recunoască genul. Totuși, nu lăsă asta să-l afecteze. Nu spuse nimic și își ținu capul plecat, concentrându-se pe micul dejun.

Nu avea nicio idee ce gândea Phi Sorn sau cât de serios era în legătură cu scuza lui că îl luase „sub aripă” ca mentor. Singurul lucru de care Jun era sigur era că secretul lor rămăsese nedescoperit , și asta era bine. Sperase că nu va merge mai departe decât ceea ce se întâmplase deja; faptul că ajunseseră să facă sex era deja mult prea mult pentru o relație atât de complicată.

Trecuseră trei zile de la acel incident. Se comportau de parcă totul era normal, dar ce nu era deloc normal era cum Phi Sorn continua să se țină după el , ca azi, de exemplu.

-Nu sunt barista. Dacă vrei cafea, fă-ți singur. Spuse Jun, înainte să se îndepărteze de sala de copiat. Revenise la munca alături de James, ca de obicei, dar tot trebuia să-l suporte pe Phi Sorn, fiindcă James lucra frecvent la proiecte preluate de la echipa acestuia.

-Serios? Nici măcar o cafea nu poți să-mi faci? Ce inimă de piatră. Replică Sorn, deși era clar că nu vorbea serios. Dispăru în bucătărie, în timp ce Jun oftă și clătină din cap la abuzul de autoritate asupra unui simplu intern ca el.

-Pachet pentru Khun Penny! Se auzi vocea unui bărbat, înainte ca un curier să intre pe ușă. Era același tip în care Jun se ciocnise ultima dată, vărsându-i Ovaltine pe haine.

-Jun, semnează te rog! Strigă Praew, fiindcă el era cel mai aproape. Jun se apropie și luă pachetul.

-Uh… Bună ziua. Despre ce s-a întâmplat cealaltă dată, îmi pare rău că nu am fost atent și am vărsat Ovaltine pe tine, na khrab. Spuse Jun cu un zâmbet de scuza. Curierul păru confuz o clipă, apoi spuse .

-Ahhh, și aruncă o privire spre insigna de identitate a lui Jun.

-Stagiar, nu? Ai început recent?

-Da, sunt aici de două săptămâni.

-Cum am crezut. Nu-ți recunoșteam fața. Asta fu tot ce zise, apoi zâmbi și plecă fără alte cuvinte. Chiar intrase și ieșise foarte rapid.

-Despre ce vorbeați? Vocea lui Sorn îl făcu pe Jun să tresară, aproape scăpând pachetul. Când se întoarse să-l așeze pe biroul lui Khun Penny, îl găsi pe Sorn chiar în spatele lui, sorbind din obișnuita lui cafea, cu o expresie greu de citit.

-Nimic important. Răspunse Jun, făcând un pas în lateral, ca să-l ocolească. Sorn nu îl urmă, dar mâna lui se mișcă mai repede decât mintea, lovindu-l ușor peste spate. Jun se întoarse, aruncându-i o privire șocată, apoi plecă în grabă, cu fața roșie ca focul.

-Pari cam bine dispus în ultima vreme. Ai ceva palpitant în desfășurare? întrebă Champ, observând chicotelile recente ale lui Sorn , o raritate. Vorbea fără să-și ridice ochii de la monitor.

-Nu chiar.

-Nu chiar, pe naiba. În mod normal ai o mutră mai țeapănă ca o statuie. Săptămâna asta, de când Thai e plecat din oraș, ești de parcă ai scăpat de nevastă și te-ai dus la petrecere. Comparația exagerată a lui Champ era departe de adevăr. Starea de spirit a lui Sorn nu se datora unei evadări de sub jugul soției , ci ucenicului ștrengar care acum își mușca degetul mare, pierdut în gânduri.

De ce naiba arăta puștiul și mai bine azi?

Bretonul acela mereu ciufulit părea, dintr-un motiv inexplicabil, mai atrăgător ca de obicei, iar uniforma abia călcată ieșea în evidență, în ciuda cutelor fine rămase după ce stătuse toată ziua jos. Mâinile lui palide își sprijineau bărbia. Chiar și degetele subțiri ale lui Jun, tastând pe tastatură, îi atrăgeau privirea lui Sorn...

-Ai Sorn... nemernicule! Te uiți la Jun de parcă ai pus ceva la cale din nou! Vocea lui Champ îl smulse brusc din gânduri.

-Ai Thai mi-a zis să am grijă de tine și de Jun. Așa că ai grijă! Nu te juca iar cu băiatul! îl avertiză Champ, aducându-l pe Sorn înapoi cu picioarele pe pământ. Modul în care îl privise pe Jun era suficient de evident cât să dea de înțeles că pregătea ceva.

Săptămâna asta, Thai era plecat în străinătate cu Ah Rong, într-o delegație. Înainte să plece, îi ceruse lui Champ în mod expres să-i supravegheze atât pe Jun, cât și pe Sorn, de teamă că Jun va deveni din nou ținta acestuia. Din copilărie, Jun fusese mereu bătaia de joc a lui Sorn. De fiecare dată. Chiar dacă Sorn îi promisese lui Thai că va avea grijă de el, prietenii lor tot aveau dubii.

Ieri, Champ îl surprinsese pe Sorn plutind prin preajma lui Jun. Când se aplecase deasupra băiatului, cu palmele lui mari, Champ intervenise imediat. Apropierile bruște ale lui Sorn îl speriaseră pe Jun, care păruse sincer ușurat când apăruse Champ. Ba chiar îi aruncase o grimasă lui Sorn înainte să plece bombănind.

Acum, prins cu privirea lipită de Jun, Sorn se prefăcu din nou că e concentrat pe muncă. Jun nu observase niciodată cât de des devenea obiectul privirilor insistente ale lui Sorn. Simpla lui prezență îl făcea pe Sorn să aibă mâncărimi în palme , voia să-l îmbrățișeze iar. Gândul îi străfulgeră mintea înainte să și-l scuture, încercând să-l alunge.

Nu, nu putea. Jun avea doi paznici , Thai și Champ , care-l vegheau ca niște vulturi. Dacă făcea o singură mișcare greșită, nu i-ar fi trecut cu vederea. Totuși, dacă apărea ocazia… în secret… n-ar fi ezitat.

Lucrurile pe care le făcuseră el și Jun în ultima vreme erau o ispită intoxicantă, în cea mai pură formă. Îi venea să-și încalce promisiunea făcută lui Thai. În adâncul sufletului, voia să-l audă pe Jun gemând sub el în fiecare noapte, iar faptul că nimeni nu știa și că Jun insista să rămână secret doar între ei făcea totul și mai incitant.

Sorn nu fusese niciodată atras de tipi mai tineri. De obicei ieșea cu oameni de vârsta lui sau mai mari. Cei mai tineri îl enervau , prea imaturi, fără experiență, greu de suportat. Îl văzuse pe Tai și pe Champ încercând relații cu tipi mai tineri, și toate sfârșiseră prost. Pentru că erau pur și simplu… prea copilăroși , prea plângăcioși și dependenți. Dar cu Jun era altceva. Era ca și cum testa un nou teritoriu, fără povara vreunei legături emoționale, fiindcă ceea ce aveau nu era o relație în adevăratul sens al cuvântului.

Pe la prânz, era timpul pentru pauza de masă. Cum Champ era plecat la o întâlnire cu un client împreună cu Korn, Sorn rămăsese singur la birou. Mergând spre lift, văzu cum lumea începea să se adune. Printre ei, și câțiva interni de la etajul 16. Jun era absorbit de telefon, probabil răspunzând la mesaje pe LINE.

Intrară amândoi în lift, Jun fără să aibă habar că era urmărit atent de bărbatul aflat chiar în spatele lui. Continuă să tasteze, pierdut în lumea lui, în timp ce Sorn, căutând atenție, decise să…

Boop!

Își împinse șoldurile jucăuș. Puștiul tresări speriat.

-Hei! Strigă Jun surprins, dar nu foarte tare. Se întoarse să vadă cine-l lovise atât de brusc încât aproape că-l împinsese în față și, evident, era nimeni altul decât enervantul Phi Sorn. Bărbatul mai mare zâmbea șmecherește, un rânjet atât de agasant încât Jun ar fi vrut să-i tragă un pumn direct în față. Încet, mâinile lui Sorn alunecară de la talia lui Jun, încolăcindu-se lejer în jurul lui. Ochii băiatului se măriră cât puteau. Sorn zâmbea în timp ce Jun îi înjura în șoaptă, dar nu părea să-i pese deloc.

-Ce faci? Șopti Jun, încercând să se smucească, dar liftul aglomerat îl ținea pe loc.

-Mai lasă telefonul și fii atent. Liftul e plin. Uită-te pe unde stai, îl certă Sorn. Jun tăcu, realizând că nu-și dăduse seama cât de mulți oameni se înghesuiseră în spațiul îngust cât timp fusese cu ochii în ecran. Tot ce verificase fusese să nu calce pe cineva. Cine s-ar fi gândit că Sorn o să facă o astfel de mișcare? Când încercă să se retragă, se izbi de o femeie de lângă el. Încercă să se mute spre stânga, dar nimeri într-un coleg. Resemnat, renunță , oricum nimeni nu putea vedea ce făcea Phi Sorn în spatele lui.

-Jun, îl strigă Sorn cu voce joasă, privind cum băiatul stătea cu capul plecat, derulând prin aplicații. Roșeața urechilor lui Jun îl făcea pe Sorn să-și dorească să le ciupească. Mirosul părului său, aflat atât de aproape de fața lui Sorn, era îmbătător. Nu se putu abține să nu-l adulmece de câteva ori. Înălțimea lui Jun, perfect aliniată cu fața lui, făcea ca dorința de a-i săruta curbura albă a urechii să devină și mai puternică.

-Ai Jun, îl chemă din nou Sorn, dar Jun continua să-l ignore, fără nicio urmă de reacție. Enervat, Sorn îl ciupi, făcându-l să tresară și să-i arunce o privire ucigătoare, chiar când ușile liftului se deschiseră, iar pasagerii începură să iasă.

-Unde iei prânzul?

-De ce? Vrei tu să plătești?

-Vi sau nu? Mă gândeam să încerc locul ăla cu tăiței de care tot vorbește lumea. A apărut și la TV. Spuse Sorn pe un ton lejer, referindu-se la localul unde îi rămăsese dator lui Jun data trecută. Cum oricum coborâseră împreună, părea momentul perfect.

Jun ezită, gândindu-se. Azi, tovarășii lui obișnuiți, Pae și Ae, fuseseră scoși undeva de un senior din birou și nu se întorceau până seara. Asta îl lăsa pe Jun singurul intern rămas pe baricade. Chiar și Phi Puth plecase deja la masă, așa că Jun nu era sigur cu cine să iasă. Inițial plănuise să-și ia ceva la pachet și să mănânce în birou.

Sorn îl urmărea pe Jun în timp ce cântărea opțiunile, trăsăturile lui fine trădând ezitare și gânduri. În cele din urmă, Jun acceptă, iar Sorn îl îndrumă direct către locul cu tăiței.

Restaurantul era plin de angajați ieșiți în pauza de prânz. Neavând locuri libere, Jun sugeră să comande totuși la pachet, așa cum planificase inițial. Sorn fu de acord, deși timpul de așteptare era de 20 de minute. Jun, deja lihnit de foame, devenea agitat.

-Mi-e foame! se plânse, făcând o mutră. Obrajii îi erau înroșiți de căldură, iar sudoarea îi strălucea pe piele. Încercă să se șteargă cu un șervețel, dar mici bucățele din șervețel i se lipiră de față. Fără să-și dea seama, Jun se întoarse să se uite înăuntru, sperând că le va veni rândul mai repede.

Sorn, care tocmai încheiase o conversație pe LINE cu Thai, ridică privirea și chicoti la vedere. Făcu repede o poză și i-o trimise lui Thai.

ArrowShot: Al tău Nong arată cam varză.

BeThai: Nu-l mai tachina pe Jun! Spune-i, odată!

ArrowShot: Mai târziu .

BeThai: Ești un nenorocit, Ai Sorn. Nu-l mai chinui, ai un pic de compasiune!

Sorn chicoti din nou, privind către Jun, care încă nu observase bucățelele albe de șervețel lipite pe piele. Băiatul își întinse gâtul, privind înăuntru, și bombăni pentru a doua oară:

-Mi-e foameee...

Deja ronțăise două pachete de șorici prăjit, dar nu-l săturaseră. Erau doar o gustare ca să țină foamea departe până venea mâncarea adevărată.

Sorn dădu din cap amuzat de nerăbdarea lui Jun. Să anuleze comanda și să caute alt loc nu merita efortul , toate restaurantele erau la fel de aglomerate. Cel mai bine era să aștepte aici.

-Phi Sorn, mă duc să iau ceva de la 7-Eleven, declară Jun în cele din urmă, incapabil să-și mai ignore stomacul care cânta simfonii. Dacă mai aștepta, poate că ar fi mâncat și un elefant întreg.

-Stai, spuse Sorn, apucându-l de braț. Una din mâinile lui mari se întinse să-i îndepărteze fărâmele de șervețel de pe față, dar Jun se trase înapoi speriat.

-Nu te mai ține de șotii! Îi spun lui Hia Thai! îl avertiză Jun, ridicând mâinile în apărare, atent să nu primească iar o pălmuță peste frunte, cum pățise aseară când plecase acasă.

-Ești paranoic rău cu mine. Te-am mai necăjit eu în ultima vreme, micutule? Mormăi Sorn cu oftică. Parcă Jun se aștepta să fie ținta farselor lui de fiecare dată când se vedeau. Și, deși încerca să-l liniștească, Jun tot nu avea încredere, întorcându-și corpul ca să evite mâna lui Sorn.

-Fă cum vrei, bivolule, mormăi Sorn în cele din urmă, înainte să plece hotărât în altă direcție. Nu uită să le spună celor de la restaurant că se va întoarce să ridice comanda. Jun strâmbă din nas, dar tot îl urmă, căci țipătul lui Sorn, care părea că strigă după un bivol pierdut, nu-i lăsa de ales.

-Unde mă duci? Mi-e așa de foame că aș mânca un elefant întreg, Phi! Nu putem lua ceva de ronțăit mai întâi? Se văicări Jun.

Sorn nu-i răspunse, continuând să se strecoare printre aleile înguste. Cu cât înaintau, cu atât erau mai puțini oameni în jur, până când ajunseră într-o alee și mai liniștită. Din când în când mai trecea câte o mașină, semn că era o scurtătură spre centrul orașului.

Tânărul înalt, cu umeri lați, continuă să meargă până se opri în fața unui mic cărucior de mâncare. Un panou decolorat, lipit cu tot felul de abțibilduri, anunța:

-Khanom Tokyo – Rețeta originală a mătușii Thanom.

Aluatul pal era turnat pe o plită plată și întins cu o spatulă într-o formă ovală. Aroma care se răspândea făcea gura apă.

NOTAKhanom Tokyo – gustare thailandeză de tip clătită subțire umplută cu cremă dulce de vanilie; unele variante au umplutură sărată, cu cârnați sau carne.

-Uite cine lipsea! N-am mai văzut fața ta frumoasă de ceva timp. Ocupat cu munca, dragule? Îl întâmpină bătrânica veselă din spatele căruciorului. Avea aproape șaizeci și ceva de ani, dar era încă vioaie și plină de viață. Mătușa Thanom vindea acele clătite încă din tinerețe și nu voia să stea degeaba acasă. De-a lungul anilor, vânzările ei deveniseră un mic secret bine păstrat între prietenii lui Sorn.

-Am fost ocupat, n-am avut deloc timp. Dar azi am prins o pauză, așa că am zis să trec pe aici, răspunse Sorn cu un zâmbet politicos.

-Câte dorești, dragule?

-Trei bucăți, cu umpluturi variate, la zece baht fiecare.

-Și tu scumpete ? Vrei la fel ca Pho Sorn? Și ce-ai pățit la față? Arăți de parcă ai dat cu capul într-o rolă de hârtie igienică! Râse mătușa, lăsând să i se vadă trei dinți lipsă pe o parte.

NOTAPho – în thailandeză, poate însemna „tată”, dar și un apelativ afectuos folosit de adulți pentru tinerii de sex masculin.

Jun, care ascultase în tăcere conversația, încruntă sprâncenele și se arătă cu degetul, nevenindu-i să creadă. Mătușa izbucni din nou în râs, molipsindu-i și pe ceilalți clienți care așteptau. Totuși, unul dintre ei îi aminti să verifice aluatul, de teamă că s-ar putea arde.

Sorn, neputându-se abține, râse și el. Jun, frustrat și curios, se îndreptă către o mașină parcată ca să-și vadă reflexia în oglindă.

-Ce naiba?! Exclamă el, dându-și seama de ce se uitaseră oamenii la el pe drum. Avea fața și gâtul pline de firimituri de șervețel, arătând complet caraghios.

Sorn veni lângă el, distrându-se de suferința tânărului, îmbufnat care încerca să-și păstreze aspectul frumos . Jun începu să-și curețe cu furie fața, iar Sorn îl ajută să scape de ultimele resturi. Când totul era în regulă, Jun s-a întors să-l certe.

-De ce nu mi-ai zis nimic, Phi?! Arăt ca un nebun! S-a dus pe apa sâmbetei toată frumusețea mea! Tot își verifica reflexia, sperând că n-a mai rămas nimic. Până și mătușa râsese, deci era clar că și alți tineri chicotiseră pe seama lui.

Sorn nu-i răspunse la întrebări; în schimb, ridică clătitele comandate și îi băgă una direct în gură.

-Ești flămând și te plângi ca un nebun . Când am încercat să te ajut mai devreme, te-ai purtat de parcă voiam să-ți fac vreo farsă. Acum te plângi că n-am zis nimic. Hai, hotărăște-te și tu. Zici că ești nevastă-mea, cât comentezi!

-Cine-ar vrea să fie nevasta ta, bătrânule?! Răspunse Jun imediat, dar tonul îi era mai blând, fiindcă Khanom Tokyo era absolut delicios. Ținea acum toate cele trei clătite, surprins că Sorn nu părea să vrea niciuna. Crezuse că de fapt lui îi era poftă, dar dacă le dăduse lui, nu avea de gând să refuze. Chiar îi era foame.

-Așa, bătrân zici? Și nu ți-a adus bătrânul ăsta zâmbetul pe buze adineauri, ha? Râse Sorn, punând un braț în jurul gâtului lui Jun și aplecându-se șmecherește să-i muște lobul urechii. Jun se smuci și protestă, dar Sorn îl ținu bine, ajungând să-i atingă din greșeală gâtul cu buzele. Jun se retrase brusc.

-Ugh, Phi Sorn! Îmi strici părul! Strigă Jun, și Sorn se opri, dar nu înainte să-i ciupească obrazul și să-l ajute să-și aranjeze din nou părul.

-Nu-s ăia Phi Sorn și Nong Jun? Păreau foarte apropiați, Phi Champ. Parcă ieri se certau de mama focului, remarcă Korn din mașină, uitându-se spre alee. Champ aruncă o privire și, văzându-i pe cei doi, zâmbi discret: Sorn îi ciufulea părul lui Jun cu un zâmbet subtil, în timp ce Jun, cu trăsăturile lui ascuțite, era preocupat să-și savureze clătitele.

-Eh, asta pentru că Ai Thai i-a spus clar să nu se joace prea mult cu Jun. Jun e ca fratele mai mic preferat al lui Thai, poate chiar mai mult decât Win, aș zice, răspunse Champ, cu o notă amuzată în glas.

Nu înțelegea exact ce era atât de special la Jun de îl îndrăgea Thai într-atât, până la a-l alinta constant. Chiar și cât timp fuseseră în străinătate, Thai nu se oprea din a vorbi despre Jun. Deși și el avea o relație bună cu Jun, nu putea concura cu cât de bine îl cunoștea sau îl admira Thai pe băiat. Fratele mai mic al lui Thai, Win, își exprimase de mai multe ori gelozia, dar Thai spunea mereu că asta era pentru că îl cunoștea pe Jun din copilărie. În plus, Ah Rong le spusese mereu să aibă grijă de Jun, fiindcă crescuse doar cu tatăl și sora mai mare.

NOTĂ Am o bănuială, ca dragul nostru Thai, este îndrăgostit de Jun...voi ce credeți???

-Mă bucur să-i văd în sfârșit înțelegându-se. Pe vremuri, cum se întâlneau, cum începeau să se certe, spuse Champ, amintindu-și de năzbâtiile lui Jun când era doar un puști tuns chilug. Împărtăși amintirile cu Korn, povestind cum Jun și Sorn nu se suportau deloc, până-n punctul în care nici nu se uitau unul la celălalt. Din fericire, lucrurile se schimbaseră în timp.

Între timp, Sorn îl duse pe Jun să ia supa de tăiței pe care o comandaseră. Cât despre cele trei Khanom Tokyo cumpărate de Sorn, acestea dispăruseră deja pe drum , mâncate rapid de cel care se plângea de foame. Odată ce avu ceva în stomac, toată moftureala lui Jun se evaporă.

Ajunși la birou, constatară că ceilalți angajați încă nu se întorseseră. Așa că cei doi hotărâră să mănânce în bucătăria firmei. Sorn nu spuse mare lucru, concentrându-se pe emailurile de pe iPad-ul pe care îl adusese cu el.

-Phi Sorn, nu mănânci chifteluțele? Întrebă Jun, observând grămada neatinsă din bolul lui Sorn.

-Nu le mănânc.

-Atunci pot să le iau eu?

-Ce-mi dai în schimb?

-Ce schimb?! Oricum ai să le arunci dacă nu le mănânci. Mai bine dă-mi-le mie, măcar nu se irosesc.

-Eu am cumpărat supa asta. Să ceri ceva fără să oferi nimic la schimb e cam fără inimă, nu crezi? Spuse Sorn, cu un ton ușor batjocoritor.

Jun își arcui buzele într-o grimasă.

-Ești așa de zgârcit!

Sorn ignoră comentariul. Se ridică, luă bolul și se pregăti să arunce cele cinci chifteluțe. Jun îl urmărea cu regret vizibil, privind chifteluțele ca pe o comoară. Sorn observă și zâmbi șiret. Se aplecă spre Jun, care încă se uita pofticios la bol, și-i fură brusc un sărut.

Buzele lui atingeau ușor gura lui Jun, ușor roșie de la ardeiul iute, și rămase acolo o clipă suficientă cât să-l lase pe Jun înmărmurit. Apoi, fără să aștepte reacția celuilalt, Sorn turnă toate cele cinci chifteluțe în bolul lui Jun.

-Dacă ai fi deștept, ți-ai da seama ce vreau de fapt în schimb, nu este greu de înțeles. Folosește ceva din cunoștințele pe care le-ai învățat- să fii elevul meu, ar trebui să înveți măcar atât. Spuse Sorn cu un zâmbet satisfăcut, înainte să plece, lăsându-l pe Jun roșu ca racul și fără replică.

Când în sfârșit își reveni, Jun se uită rapid în jur să se asigure că nimeni nu asistase la scenă. Doar când fu sigur că nici măcar mătușa de la bucătărie nu era prin preajmă, oftă ușurat.

Numai așteaptă, nenorocitule, o să-mi plătești pentru asta!

După-amiază, când reveniseră la muncă, Sorn nu-l mai băgă în seamă, iar Jun păru să aprecieze, concentrându-se pe ajutorul oferit lui James. Totuși, părea că nu aveau să termine prea curând. Deși trecuse deja de ora 17:00, sarcinile nu dădeau semne că s-ar termina în curând.

-Jun, poți să pleci înainte. Noi terminăm aici, îi sugeră James, deși aspectul lui actual ,cu părul în dezordine , nu mai avea nimic din imaginea de vedetă carismatică din Singapore.

-E în regulă, Phi. N-aș face nimic nici dacă m-aș duce acasă. Mai bine rămân să ajut, răspunse Jun sincer.

Sorn aruncă o privire laterală către cel care se oferise să rămână. Când Jun îl privi fără să vrea, Sorn își trecu limba peste buze într-un gest batjocoritor, făcând aluzie la întâmplarea de la prânz. A reușit să-l facă pe Jun să se înroșească din nou, deși expresia i se înăspri imediat, evident iritat de gestul lui Sorn.

Amuzat, Sorn își reluă treaba. Totuși, din când în când, când îi auzea pe James și Jun discutând, nu se putea abține să nu arunce câte o privire spre ei. Nu înțelegea ce se întâmpla cu el, dar de la acea noapte încoace, simțea că e mai aproape de Jun. Desigur, apropierea lor fizică fusese deja evidentă, dar acum era altceva… ceva legat de sentimente.

-Mă duc până jos. Hia Champ, vrei ceva? Întrebă Jun, apropiindu-se. Deja trecuse de ora 18:00, dar echipa lui Khun Tune, condusă de Phi Sorn, lucra de parcă era încă prânz. Angajații companiei Ah Rong munceau din greu, mai ales în departamentul internațional, unde comenzile veneau non- stop. Deși trecuseră doar două săptămâni de când era acolo, Jun își dăduse deja seama că firma ajunsese atât de departe datorită dăruirii oamenilor săi.

-Hia, o să te rog să-mi iei ceva de mâncare, Jun. Nu cred că o să am timp să cobor la cină, trebuie să finalizez comenzile pentru diseară.

-Sigur, nicio problemă.

-Oameni buni, strigă Champ către ceilalți 5-6 angajați care încă lucrau , Jun coboară să ia de mâncare. Spuneți-i ce vreți, da?

Jun își scoase imediat telefonul și deschise aplicația de notițe, începând să noteze comanda din ce în ce mai lungă de feluri de mâncare.

După ce confirmă toate comenzile, revizui încă o dată lista. Totuși, lipsea cineva care ieșise din birou de ceva vreme , probabil pentru o țigară. Îi trimise un mesaj pe Line, dar nu primi un răspuns imediat. În timp ce aștepta, coborî să înceapă misiunea de a aduna mesele pentru toți de la chioșcul de mâncare.

ArrowShot: Am mâncat deja.

Răspunsul lui Sorn veni la scurt timp, iar Jun îi trimise înapoi un sticker cu „Ok”. Din fericire, mesele cerute de colegii lui puteau fi comandate de la același stand. După ce plasă comanda, merse la un magazin de proximitate, gândindu-se să ia niște gustări și băuturi, mai ales că Hia Champ îi dăduse bani în plus.

Cumpără o sacoșă reutilizabilă pentru a transporta totul, deoarece nu luase niciun bagaj cu el. Cu brațele pline de mâncare și băuturi, traversă strada înapoi spre chioșc, achită mesele și ridică comenzile. Având de cărat mâncare pentru șase persoane, plus gustările și băuturile, rămase fără mâini libere pentru a apăsa butonul liftului.

Se uită în jur după ajutor, dar nu văzu niciun paznic sau altcineva prin preajmă. Neavând de ales, apăsă butonul cu cotul. Cât aștepta, o voce cunoscută răsună din spatele lui.

-Cumperi toate astea ca să umpli o groapă de gunoi, Jun?

-Bine că a apărut Phi. Hai, ajută-mă și tu să car, că-s grele, zise Jun fără nicio urmă de politețe. Oricât de mult îl enerva omul din fața lui, în momentul ăla avea mare nevoie de ajutor ca să nu-i cedeze degetele. Sorn îi luă din mâini trei sacoșe de pânză burdușite cu gustări și băuturi. Își imagină că cineva îi dăduse bani lui Jun, dar nu se așteptase să cumpere chiar atât.

-Cine ți-a zis să iei așa de mult? Nici nu sunt atâția oameni sus.

-Hia Champ mi-a dat o mie de baht. M-am gândit că poate nu ajunge, așa că am luat mai mult. Dacă nu termină tot, pot pune la frigider și mânca mai târziu.

-Și tu? Ce ți-ai luat?

-Asta, spuse Jun, arătând spre o singură caserolă cu mâncare și o sticlă de Cola. Caserola era pusă deasupra, iar sucul era într-o pungă separată ca să nu se amestece.

-Serios te saturi cu asta? întrebă Sorn cu scepticism, știind prea bine cât de mult mânca Jun de obicei. Nu avea cum să-i ajungă o singură caserolă.

-Dacă nu mă satur, mai iau ceva după ce terminăm treaba, răspunse Jun chiar în momentul în care ușile liftului se deschiseră la etajul unde trebuiau să ajungă. El și Sorn intrară în birou, încărcați cu sacoșele de provizii pentru cină.

Sorn îl urmă cu atenție pe puștiul care susținea că s-ar sătura doar cu o caserolă. Simți un ușor sentiment de milă. Jun își terminase deja mâncarea și Cola, dar Sorn știa că nu era suficient pentru cineva cu un stomac fără fund ca el. Când Hia Champ îl întrebase dacă e sătul, spusese doar „da”, probabil din politețe.

-Revin imediat, zise Sorn, ridicându-se brusc.

-Unde te duci? Nu trage chiulul prea mult, că Ai Thai o să te ia la rost când se întoarce.

-Da, da, ies doar pentru o țigară, răspunse Sorn înainte să iasă din birou.

Era aproape opt seara când angajații începură să-și strângă lucrurile. Jun se întinse cât să-și dezmorțească spatele, amorțit după ore întregi aplecat peste laptop. În sfârșit, era timpul să plece acasă. Azi, Khun Tune nu contenea cu laudele pentru cât de mult muncise. Între timp, tipul care spusese că iese doar la o țigară tot dispăruse din birou din când în când. Tocmai plecase iar, iar Hia Champ mormăia nemulțumit.

-Eu plec, ne vedem! Pa, Hia Champ!

-Ai grijă pe drum, Jun. Să-i dai mesaj lui Hia când ajungi acasă.

Jun se îndreptă spre stația de autobuz. La ora asta nu mai era multă lume, dar nu știa dacă autobuzele vor fi sau nu aglomerate. În timp ce aștepta, își puse căștile și porni muzica ca să mai treacă timpul, când o femeie micuță îl împinse ușor.

-Nong, scuză-mă, te strigă un bărbat de acolo, îi zise ea, arătând spre o mașină cunoscută. Jun făcu ochii mari de uimire, întrebându-se de ce îl striga tocmai Phi Sorn. Își scoase căștile exact la timp cât să audă claxonul asurzitor al mașinii lui Sorn.

-Urcă în mașină, odată! Vrei să stai acolo ca prostul și să înjure lumea pe tatăl tău toată ziua?! țipă Sorn din mașină. Jun se întoarse repede spre femeie, îi mulțumi și alergă spre vehicul, pentru că isprava lui Sorn deja începuse să blocheze traficul.

-Credeam că ai plecat deja, zise Jun, încă uimit.

-Mi s-a făcut milă de cățelul ăla care a mâncat doar o cutie de mâncare și a zis că s-a săturat, așa că am cumpărat un set de hotpot să gătim acasă, răspunse Sorn, pornind semnalizarea spre dreapta și îndreptându-se spre casa lui.

-Te referi la mine? întrebă Jun, arătând spre el.

-Cine altcineva crezi că am venit să iau? Gândește înainte să vorbești. A răspuns Sorn .

-Și cine a zis că vin la tine acasă?

-Eu. Te duc cu forța.

-Ce?! Jun era și mai derutat de schimbarea bruscă de atitudine a lui Sorn. Uneori se comporta ca și cum nici nu-l cunoștea, iar acum îl ducea acasă să gătească împreună?

-Aveam poftă de hotpot, dar n-aveam cu cine să-l împart. După ce mănânci, te duc la cămin. Mulțumit?

-Atunci de ce nu l-ai chemat pe Hia Champ?

-Jun… pot să-mi tratez studentul, dar nu am de gând să-mi tratez și prietenii. Acum nu mai pune întrebări și taci până ajungem. Dacă mai deschizi gura, ți-o lipesc eu cu limba mea, încheie Sorn discuția. Jun se conformă și tăcu până au ajuns la casa lui Sorn.

Ajunși acolo, Jun fugi direct la baie, fiindcă îl ținea de ceva vreme. Între timp, Sorn începu să pregătească hotpot-ul și să scoată ingredientele proaspete pe care le cumpărase.

-Credeam că ai mâncat deja. Nu erai sătul? întrebă Jun, văzând că Sorn pregătea mâncare pentru amândoi.

-Am mâncat, dar am fost la un restaurant cu mâncare occidentală și nu mi-a plăcut. Prea grasă, răspunse Sorn.

-Și dacă nu ți-a plăcut, de ce ai mai mâncat? mai întrebă Jun.

Sorn nu răspunse imediat. Simțea că întrebarea lui Jun ascundea ceva, sau poate doar i se părea. Dar, cum Jun părea prea preocupat să mănânce ca să aștepte un răspuns, Sorn lăsă subiectul baltă. Poate chiar exagera el.