CAPITOLUL 10

 Wasan s-a ridicat și s-a uitat la bărbatul pe care îl iubește și care dormea pe patul din camera VIP. Pentru că doctorul era inconștient din cauza rănii la cap și suferea de pierderi de memorie despre cele întâmplate. Deși radiografia CT a ieșit normală, medicul de la urgențe a ordonat ca Kantapat să rămână în spital peste noapte pentru a-i monitoriza simptomele neurologice. 

 

- Wasan, ar trebui să te duci acasă. A întins Kan mâna pentru a atinge mâna lui Wasan. 

 

 - Nici tu nu ești bine. 

 

- Nu, eu sunt bine. Toate rezultatele testelor sunt normale. Medicul de urgență mi-a permis să merg acasă. Polițistul s-a încruntat și s-a uitat la Kan: 

 

- Ai ceva să-mi explici? 

 

Kan a zâmbit ușor: 

 

- Încă nu-mi amintesc prea multe acum. Ultima mea amintire a fost că intenționam să mă uit la mașini în timpul pauzei de prânz, în caz că ar fi fost vreuna interesantă. 

 

- Avem deja două mașini acasă și nu avem loc de parcare. Unde am putea parca a treia mașină? 

 

- Tocmai m-am dus să mă uit. Asta nu înseamnă că o voi cumpăra. 

 

Doctorul și-a mișcat mâna și a apucat-o pe cea a lui Wasan: 

 

- Este ca atunci când îți place să te uiți prin zona de electronice pentru a vedea dacă este ceva nou sau dacă este ceva la reducere, dar fără intenția de a cumpăra. 

 

- Nu-mi răspunde, făcu o grimasă Wasan. 

 

- O să trec pe la casă să-mi iau lucrurile și o să mă întorc să te văd. Rămâi aici pentru o vreme. Dacă e ceva, apasă pe buton și cheamă o asistentă. 

 

- Eu sunt doctor. Îmi cunosc simptomele. Nu-ți face griji”, i-a zâmbit Kan cu dulceață lui Wasan. 

 

- Doctorii sunt cei mai încăpățânați. 

 

Wasan a pocnit ușor cu degetul pe fruntea lui Kan, cu dragoste, și s-a ridicat: 

 

- Mă întorc curând. 

 

Ofițerul de poliție a ieșit din cameră, a dat din cap asistentei de la birou și a părăsit camera pacienților VIP. A mers pe hol până la lift. A auzit sunetul targăi care se rostogolea din spate, așa că s-a mutat în partea stângă pentru a face loc. Ofițerul de poliție și-a ridicat telefonul pentru a urmări cum era dusă targa înainte de a observa că o bucată de hârtie a căzut de pe bărbatul înalt care împingea targa. 

 

Wasan s-a aplecat rapid să o ridice și a strigat: 

 

-Tu! Ți-a căzut o bucată de hârtie. 

 

Bărbatul l-a ignorat și a continuat să împingă targa goală, întorcându-se spre o ușă care făcea legătura între clădiri. Wasan a alergat să îl urmeze, dar nu a găsit decât targa goală abandonată în mijlocul holului, în lumina slabă a amurgului. Wasan s-a încruntat. Era sigur că persoana pe care tocmai o văzuse nu era o fantomă. Wasan s-a uitat la foaia de hârtie împăturită în două în mâna lui și a deschis-o încet pentru a vedea ce fel de document era, în caz că ar putea să o returneze proprietarului. 

 

(De la: Holi Van, lasă-l pe Wasan în pace. Nu vă garantăm că veți supraviețui Kan) 

 

Mesajul pe care l-a văzut era scris cu marker negru, cu caractere uriașe. Scria: „Iubitul îngerului morții îmbrăcat în alb. 

 

Wasan a făcut ochii mari. Părea că tot zgomotul din jur se redusese. Atmosfera era atât de grea, încât era sufocantă. Polițistul a alergat și s-a oprit lângă targa goală. S-a uitat în stânga și în dreapta, panicat. 

 

Aceste cuvinte ar fi trebuit să dispară de mai bine de șase luni. Cum de au revenit acum? 

 

Sau acel om era domnul Som? Pentru că el a fost singura persoană care a folosit această poreclă pentru a-l numi pe Kantapat. 

 

Nu, pentru că trupul bărbatului care a scăpat bucata de hârtie nu arăta nici pe departe ca Som. 

 

Wasan a mototolit hârtia din mână într-o minge. A respirat adânc înainte de a expira încet. Cazul de eutanasie se încheiase. Dr. Somsak era criminalul, iar Kantapat, iubitul său, fusese scutit de toate acuzațiile. 

 

Cu toate acestea, o imagine din memorie i-a apărut în minte. Era o imagine a unei bucăți de hârtie care conținea victimele eutanasierii doctorului Somsak. Doamna Raweewan, mama lui Wasan, nu se afla pe listă. 

 

Wasan a scăpat hârtia mototolită pe podea și a călcat-o în picioare înainte de a pleca. Era ca și cum ar fi identificat calea aleasă. Nu avea rost să se gândească la lucruri care se terminaseră deja. A ales să trăiască și să meargă mai departe. 

 

După ce Wasan a coborât din clădire, bărbatul în uniformă de brancardier a ieșit din colțul întunecat al clădirii. Uniforma lui, care ar fi trebuit să fie albă și curată, părea veche și uzată. A întins mâna pentru a-și ajusta ochelarii cu lentila dreaptă spartă. S-a aplecat să ridice hârtia, pe care Wasan a mototolit-o și a călcat-o în picioare, și a pus-o în buzunarul cămășii. Apoi a apucat targa și a împins-o pe hol spre o altă clădire, în întunericul nopții. 

 

- Tum, acela nu e prietenul tău? Asistenta Joy s-a întors să îl atingă pe Tum, care amesteca dezinfectant pentru un pacient. 

 

- Ești o frumusețe, bărbații vin mereu să te vadă. 

 

- Asta? Tum s-a îndepărtat de la amestec și a încercat să se uite. L-a văzut pe Kong stând în picioare la capătul patului numărul 9. 

 

- Este adevărat. Nu mi-a spus că vine. 

 

- În mod normal vine să vă aducă mâncare, dar astăzi a fost puțin ciudat. A venit ca și cum ar fi vizitat o rudă în patul numărul 9. A stat acolo și s-a uitat câteva minute. Ora de vizită s-a terminat și ea. Poți să te duci să întrebi? 

 

Asistenta a oftat puțin. 

 

- Știam deja că Kong are comportamente ciudate. Totuși, dacă se comportă prea ciudat pe teritoriul lui Tum, ar trebui să te duci tu însăți să-l avertizezi. 

 

După ce a terminat de amestecat dezinfectantul, asistentul cu ramă mică a ieșit rapid din biroul de asistență medicală și a strigat: -Kong! Ce faci aici? 

 

- Când se va trezi Ying, Tum? Ofițerul de poliție în jachetă neagră și șapca lui preferată s-a întors să întrebe, arătând spre pacientul subțirel care dormea cu o mască de oxigen acoperindu-i fața. 

 

- Nu este momentul să vizitezi pacientul”, i-a bătut ușor Tum spatele lui Kong. 

 

- Poți veni să mă vizitezi pe mine. Toată lumea știe cine ești. Dar nu te poți băga în cale în timp ce asistentele lucrează!. 

 

- Vreau să vorbesc cu el. 

 

- Kong!  Tum l-a certat mai tare decât de obicei. 

 

- Nu-mi pasă de ce vrei să vorbești cu pacientul. Dacă vrei să investighezi un caz sau ce a greșit el. Dar în acest moment este un pacient aflat în grija mea. Nu te voi lăsa să-l deranjezi cât timp este tratat! 

 

Tum a arătat spre ușa din fața camerei pacientului. 

 

- Poți pleca acum. Întoarce-te mâine. 

 

Asistenta Joy și-a privit colegul cu uimire. Tum era unul dintre cele mai drăguțe persoane pe care Joy le cunoștea, așa că a fost destul de șocantă când l-a văzut pe Tum certându-și iubitul în felul acela. 

 

Kong părea puțin nemulțumit: 

 

- Nu eram liber în timpul pauzei de masă. Să mă lași să vorbesc acum nu va fi mare lucru. 

 

- Te folosești atât de mult de privilegiul pe care îl ai încât te-ai obișnuit cu el. Tum i-a aruncat iubitului său o privire obosită. 

 

- Te rog să pleci. 

 

Kong a rămas acolo unde era datorită obiceiului său de a nu ceda ușor în fața nimănui, în timp ce Tum, care de obicei era partea care ceda, a decis să contraatace astăzi. Atmosfera dintre cei doi bărbați se încingea. Probabil că ar fi fost mai rău dacă domnul Ying, motivul pentru toate acestea, nu ar fi gemut ca și cum ar fi vrut să spună ceva în acel moment. Tum s-a grăbit să evalueze pacientul, în timp ce Kong a mers să stea de cealaltă parte a patului. 

 

- H...Ajutor..., cu cât vorbea mai mult, cu atât mai greu era să audă ceea ce spunea. Tum a ajustat masca de oxigen la locul ei, în timp ce ochii lui priveau monitorul: 

 

- Nu trageți...ajutați-mă... 

 

- Ying. A spus Kong. 

 

- Ești așa pentru că cineva ți-a făcut ceva, nu-i așa? 

 

- Ți-am spus deja... ceea ce voiai să știi... 

 

Tum se uită obosit la conversația care avea loc. Oricât de mult ar fi vrut să-l arunce pe locotenentul Arsha afară din cameră, ceea ce spunea pacientul său părea să aibă niște semnificații importante. 

 

- Ce ați spus? Mai spune-mi o dată.  Ofițerul de poliție s-a aplecat pentru a vorbi mai aproape de fața lui Ying. 

 

- Spune din nou ce ai spus. 

 

- M-am dus să iau medicamentele de la... Van... care lucra la magazinul de mașini Chartchai... 

 

Kong arăta de parcă ar fi fost blestemat temporar. Detectivul cu o mie de ochi primise informații din investigarea multor locuri, dar nu obținuse niciodată informații care să-i facă pielea de găină din cap până în picioare ca aceasta. Polițistul îl privea pe bărbatul pe care îl iubea cu o expresie pe care asistentul nu o mai văzuse niciodată. 

 

- Și cine ți-a făcut asta? Kong a mai pus o întrebare, dar doar tăcerea a fost răspunsul lui, pentru că Ying s-a culcat din nou. Polițistul a fost pe punctul de a întinde mâna pentru a îl strânge pe Ying, dar Tum a îndepărtat rapid mâna lui Kong. Părea nemulțumit. 

 

- Asta e prea mult Kong. Ajunge. Nu ar fi mai bine să vorbim când pacientul este mai treaz? 

 

Kong s-a îndepărtat de pat. Ofițerul de poliție nu părea supărat că Tum i-a spus să plece. Părea mai degrabă surprins și confuz. Kong și-a strâns mâinile și le-a eliberat de mai multe ori înainte de a se întoarce și de a părăsi rapid Camera de Medicină Internă Masculină. Tum l-a privit pe Kong cu curiozitate. Plănuia să îl întrebe când se vor întâlni din nou. 

 

Kong știa că o confruntare în acest moment nu era înțeleaptă. Dacă ar fi fost într-o perioadă normală, Kong ar fi folosit acest timp pentru a aprofunda căutarea de dovezi în locații și pentru a folosi conexiunile pe care le are. Cu toate acestea, acest lucru nu era normal pentru Kong, deoarece implica persoane apropiate lui, în special inspectorul Wasan, care era o persoană pe care Kong o respecta din toată inima. 

 

Dr. Kantapat Akaramethi nu l-a făcut niciodată pe Kong să se simtă confortabil. 

 

Kong a deschis ușa camerei pacientului VIP și l-a găsit pe tânărul doctor stând pe scaunul de lângă pat. Una dintre mâini era conectată la o perfuzie intravenoasă și avea vânătăi pe fața lui frumoasă. De asemenea, un plasture îi acoperea o rană de la ceafă. Kantapat s-a uitat puțin surprins la vizitator: 

 

- Bună , locotenent Kong. 

 

Polițistul s-a uitat în stânga și în dreapta: 

 

- Inspectorul nu este aici? 

 

 - S-a întors să își ia lucrurile. Se va întoarce aici ca să aibă grijă de mine. Kantapat s-a ridicat, s-a legănat ușor și s-a așezat pe pat. I-a zâmbit blând lui Kong: 

 

- Sigur nu ai venit aici doar ca să mă vizitezi, judecând după fața ta. 

 

Kong a râs în sinea lui. A închis ușa, și-a încrucișat brațele și s-a sprijinit de perete. 

 

- Ești din ce în ce mai înfricoșător pe zi ce trece. Știi asta? 

 

Kantapat a clătinat din cap: 

 

- Nu, nu știu. 

 

- Dr. Kan, permiteți-mi să vă întreb ca o cunoștință. Dacă nu ați fi fost iubitul inspectorului meu, nu v-aș fi pus această întrebare.” Kong și-a dat jos șapca și s-a uitat fix la Kan. 

-Faci ceva care îl va întrista foarte tare pe inspector?. 

 

Doctorul și-a ridicat privirea și s-a uitat înapoi la perechea de ochi terifianți fără să renunțe: 

 

- Nu știu despre ce vorbiți, locotenente Kong. 

 

- Aveți secrete pe care le ascundeți de inspector sau de oricine altcineva? 

 

Expresia lui Kantapat nu s-a schimbat câtuși de puțin, nici măcar un ușor șoc: 

 

- Nu, nu am niciunul. 

 

- Hei, Nong, ce cauți în pavilionul meu?. Asistenta Joy a intrat în zona dedicată pregătirii medicamentelor. A fost surprinsă să o vadă pe Ornanong spălându-se pe mâini acolo. Asistenta senior s-a întors să îi zâmbească lui Joy cu un zâmbet cald și blând. 

 

- Este târziu. Credeam că ați ieșit deja de la serviciu. 

 

- Profesorul Kantapat a trebuit să fie internat în spital atât de brusc. Îmi făceam griji pentru unchiul care era în patul numărul 15 și casa mea este chiar aici, a trebuit doar să mă plimb puțin. Nu e nicio problemă. Pot, de asemenea, să verific la pacient din partea doctorului Kan. 

 

Ornanong a luat un prosop pentru a-și șterge mâinile. 

 

- Data viitoare, chipeșul Dr. Kan poate suna și să o comande el însuși direct de la secția mea. Am studiat mult cu profesorul Kan, așa că îl pot ajuta să aibă grijă de pacientul său paliativ. A spus fericită tânăra asistentă. 

 

- Oricum, de ce este bolnav profesorul? 

 

- A fost un accident, dar nu este prea grav. Probabil că va rămâne doar o noapte pentru a observa simptomele. 

Ornanong a trecut pe lângă Joy spre zona din fața biroului asistentei. 

 

- Eu plec prima. Dacă profesorul Kan ordonă ceva, te voi suna. 

 

- Bineînțeles, Nong. Joy a ridicat mâinile în semn de salut către asistenta șefă înainte de a se întoarce să împingă căruciorul cu medicamente pe care îl pregătise pentru pacientul ei. Joy a luat medicamentul injectabil pe care îl pregătise pentru pacientul din patul numărul 9 și a constatat că acesta era într-adevăr medicamentul pentru a vindeca greața pacientului numit domnul Ying Thongpoon. Când a fost sigură, a injectat medicamentul în venele lui Ying, în timp ce Ying dormea profund. 

 

- Doctore, spuneți-mi că nu voi găsi nicio informație pe care nu ar fi trebuit să o găsesc. A continuat să întrebe polițistul. 

 

Privirea lui Kantapat era nemișcată ca apa dintr-un puț adânc. El a spus: 

 

- Nu veți găsi nimic din ceea ce nu ar fi trebuit să găsiți 

 

- Joy, adu-mi tubul de aspirație, i-a cerut Tum lui Joy să-i dea lucrurile, pentru că era ocupat să lege brațele pacientului de pe patul numărul 11, deoarece acesta se zbătea până aproape că a căzut din pat. 

 

- Da, doar o secundă. Joy, care tocmai terminase de administrat medicamentele ultimului pacient, a răspuns și s-a îndreptat spre cărucior. 

 

Веер! Веер! Веер! 

 

A sunat avertismentul de la monitorul de pe patul numărul 9, făcându-i pe Tum și pe Joy să ridice privirea pentru a vedea. Ochii pacientului din patul numărul 9 erau goi, iar corpul său s-a înțepenit. Rata de oxigen a fost redusă treptat. 

 

- Joy! Verifică-i pulsul! 

 

Joy a alergat să verifice pulsul . 

 

- Nu se poate monitoriza pulsul. Pacientul intră în stop cardio-respirator. [Activitate electrică fără puls] Thum, sună și anunță internul! 

 

- Cum s-a întâmplat asta? 

 

Tânărul asistent a spus cu o expresie surprinsă pentru că pacientul tocmai se trezise și vorbise cu el și cu locotenentul Kong nu cu mult timp în urmă. Celelalte asistente și asistente au alergat rapid la patul numărul 9. Asistenta Joy s-a urcat pe pat și a masat inima pacientului. Tum s-a liniștit repede și a alergat la telefonul din salon pentru a chema un medic cât mai repede posibil. 

 

Locotenentul Kong s-a holbat la fața lui Kantapat, care era frumoasă ca o sculptură, încercând să detecteze orice comportament suspect din partea celeilalte persoane, dar nu a văzut nimic. Ceea ce a văzut a fost calm, ceea ce, în opinia lui Kong, este mai terifiant decât orice criminal pe care l-a întâlnit vreodată. 

 

- De ce v-ați dus la atelierul auto, doctore? 

 

- M-am dus să mă uit la mașini. A răspuns Kantapat. 

 

- După aceea nu îmi mai amintit nimic. 

 

- Am înregistrări de pe camerele de supraveghere. Experimentatul detectiv și-a băgat ambele mâini în buzunare. Ochii lui de vultur nu l-au părăsit pe Kantapat nici măcar pentru o secundă. 

 

-Genial. Răspunsul lui Kantapat l-a făcut pe Kong să ridice o sprânceană. 

 

- Vă rog să aruncați o privire și să vedeți ce s-a întâmplat. 

 

- Ai fugit după un bărbat în fața magazinului. 

 

- Chiar așa? 

 

Doctorul părea că încearcă să se gândească. 

 

- Nu mă pot gândi pe cine am urmărit. A fost persoana care m-a atacat? Poți să găsești acea persoană pentru mine, locotenent Kong? 

 

- Doctore, de ce te-ai dus la atelierul auto? Kong a pus aceeași întrebare ca și cum ar fi redat vechiul disc. Ceea ce Kong încerca să facă era să îl enerveze atât de mult pe celălalt încât să devină neatent și să spună ceva. 

 

- M-am dus să mă uit la mașini. Bineînțeles, nu a reușit. Doctorul și-a repetat răspunsul anterior cu aceeași expresie și același ton. Ba chiar i-a zâmbit blând lui Kong. 

 

- Dacă îmi revin amintirile, te voi suna imediat. Începe să mă doară capul acum și trebuie să mă odihnesc. 

 

Aceasta ar trebui să fie o invitație politicoasă de a părăsi încăperea. Kong a rămas acolo unde era pentru o vreme, ca să se gândească. Încă nu a ajuns la o concluzie dacă Kantapat avea ceva teribil de ascuns sau nu. Ba chiar s-a rugat tot timpul să nu fie nimic, pentru că dacă ceea ce era ascuns ieșea la iveală și era adevărul, i-ar fi rănit pe toți cunoscuții lui. Ar distruge numele comunității medicale, al comunității polițienești, iar persoana grav rănită ar fi nimeni altul decât Wasan, persoana care îl iubea pe Kantapat din toată inima. Kong a luat și și-a pus șapca la loc. Deși această decizie era greu de luat, ea trebuia luată. 

 

De îndată ce locotenentul Kong a părăsit încăperea, locotenentul Arsha a intrat în modul detectiv cu o miie de ochii . Ar fi făcut orice, prin orice mijloace, ar fi depășit orice obstacol pentru a obține dovezi care să explice anomaliile petrecute. Și nimeni nu poate sta în calea determinării sale. 

 

- Ora decesului, 20:18, își șterse medicul cu dosul palmei sudoarea de pe frunte după ce încercase să salveze viața pacientului din patul numărul 9 timp de mai bine de 40 de minute. S-a uitat la trupul fără viață al bărbatului slab. Expresia de pe fața medicului era plină de curiozitate. Nu înțelegea ce s-a întâmplat. Tum a scos sacul ambu din ventilator. Și el părea la fel de sceptic.