Capitolul 1

 

- Ai Jun, tu, mic ticălos.

- Du- te dracului, Phi Sorn.

Încă de la prima întâlnire, cei doi nu s- au putut suporta. Le- a fost de ajuns o singură privire ca să- și dea seama: pur și simplu nu făceau clic. Dar cine s- ar fi gândit că surprinderea lui Jun, văzându- și așa- zisul dușman, pe Phi Sorn, satisfăcându- se singur lângă iazul cu crapi, avea să le răstoarne complet dinamica? Momentul acela i- a pus pe un drum care urma să ducă spre ceva ce niciunul nu anticipase — o relație atipică, în care unul devenea profesor de sex, iar celălalt, singurul său elev.

Antipatie: 01

Era budistă 255x (anul 200x)

Un băiat cu pielea palidă, de origine chineză moștenită de la tatăl său, cu fața presărată cu coșuri mici, slab dar vânjos, în vârstă de 16 ani, mergea cu bicicleta de acasă spre piața „Kim Tho”, pentru a vizita „Ceainăria Cha Ko Neung”, aflată într- o clădire comercială lângă aleea băncii. Ceainăria nu era nici mare, nici mică, cu două cărucioare parcate în fața ei. Era bine cunoscută în piața Kim Tho, pentru că proprietarul era o figură importantă, deschisă zilnic între 5 dimineața și 6 seara.

A oprit bicicleta în fața ceainăriei, dar nu a coborât, așa cum intenționase. În schimb, i s- a adresat unui bărbat de vârstă mijlocie, care prepara ceai cu gheață pentru clienți, în fața magazinului.

- Pa! Mă duc la Ai’Win să mă joc, strigă Jun către tatăl său și era pe cale să plece, când acesta îl chemă înapoi.

NOTA (Pa): Termen chinezo- thailandez pentru tată.

- Stai puțin, vino mai întâi și adu- i respectul lui Hia Thai.

Thai, el e Jun, fiul meu cel mic. Hai, nu mai sta acolo uitându- te pierdut. Ko Neung îl chemă pe fiul său mai mic să se apropie de ceainărie.

Nota: (Ko): Termen folosit frecvent în sudul Thailandei și în comunitățile chinezo- thailandeze pentru a se adresa cu respect unui bărbat mai în vârstă, asemănător cu „unchiule” sau „frate mai mare”

– Neung: înseamnă „unu” sau „primul”.]

- Acesta este Hia Thai. Fă o plecăciune în fața lui, spuse Ko Neung, arătând spre un tânăr chipeș, bine îngrijit și ușor elegant.

- Buna ziua, spuse Jun, aducând palmele împreunate într- un wai și afișându- și aparatul dentar când celălalt îi zâmbi.

- E băiatul care obișnuia să strecoare mâncare pentru pești cu Win? Întrebă Thai, întorcându- se spre Ko Nueng, amintindu- și că acest băiat se jucase la casa lui Nong- ului său.

- Da, ăsta e.

- Uau, ce băiat ai devenit! Ai crescut mult. Îți mai aduci aminte de mine?

Jun se opri puțin pe gânduri, apoi exclamă:

- Aaah!

Pentru că Hia Thai era, într- adevăr, Thai — fratele mai mare al lui Win.

Win care era prietenul său drag.

Hia Thai era cu cinci ani mai mare decât Jun și Ai’Win, dar mereu fusese bun cu ei, mereu îl includea pe frățiorul său în tot ce făcea. Ori de câte ori ieșea la joacă, îl lua și pe Win cu el. Era clar că își iubea fratele și extindea aceeași afecțiune și asupra prietenului lui. Jun avea o soră mai mare cu șase ani decât el, dar ei se jucau lucruri complet diferite, așa că Jun ajunsese să fie mai apropiat de Hia Thai decât de propria lui soră.

- Când s- a întors Hia Thai din Malaezia? Întrebă Jun. Își amintea că Hia Thai plecase de câțiva ani la studii în Malaezia. De când plecase în străinătate, nu se mai văzuseră, pentru că aici nu era casa lor permanentă. Familia lui Win se mutase în oraș, la câțiva kilometri depărtare, încă de acum câțiva ani. Înfățișarea lui Hia Thai se schimbase destul de mult, probabil din cauza tunsorii și a maturizării vizibile. Dacă își amintea bine, Hia Thai ar fi trebuit să fie deja la universitate.

- A trecut un an de când am venit ultima oară. Anul ăsta, de Anul Nou Chinezesc, am avut puțin timp liber, așa că m- am gândit să o vizitez și pe bunica, răspunse Thai.

- O să te întorci în fiecare an? Întrebă băiatul cu ochii scânteind. Dacă Hia Thai se întorcea, înseamnă că și prietenul lui urma să se întoarcă. Cei doi studiau în locuri diferite și rar apucau să se vadă. Dacă așa stăteau lucrurile, atunci avea ocazia să- și vadă cel mai bun prieten în fiecare an, aproape o săptămână — și asta era absolut grozav.

- În fiecare an. Mă întorc ca să vadă bunica că mai are un nepot. Mergem să- l vedem pe Win? Hai să mergem. Anul ăsta o să stau mai multe zile, că bunica tot se plânge că- i e dor de mine.

După ce primi permisiunea, Jun își ridică din nou mâinile pentru a saluta, apoi se prefăcu că fuge spre mașină. Dar tatăl lui îl trase de gulerul tricoului cu supereroi, întinzând materialul.

- Stai puțin, măi ștrengarule. Prietenii lui Hia Thai sunt și ei aici; nu vrei să- i saluți mai întâi? Niciodată nu- ți amintești de bunele maniere. Ăștia sunt Hia Sorn și Hia Champ.

- O, Paa! Buna ziua. Spuse Jun, ridicând mâinile și salutând pe toți cei de la masă, făcând contact vizual cu prietenii lui Thai. Grupul era format din tipi chipeși, fără îndoială. Singurul care avea un aer ceva mai diferit era chiar Hia Thai. Ceilalți doi aveau trăsături clar thailandeze, pielea mai închisă la culoare, cu nuanțe de miere.

Unul zâmbea larg, în timp ce celălalt doar își arcuia colțurile gurii și îl analiza de sus până jos.

- Ce tot te uiți așa...? Pe măsură ce celălalt îl fixa, Jun îi întoarse privirea, refuzând să se lase intimidat. Expresia lui, care fusese prietenoasă, începu să se încordeze, transformându- se în privirea aprinsă a unui adolescent care nu suporta să fie scrutat în felul acela.

- Hei!! Izbucni deodată cel care îl fixase, speriindu- l. Bravada lui Jun se topi în teamă când bărbatul se ridică în toată înălțimea sa. Jun făcu un pas înapoi, convins că urma să- l confrunte, dar era pregătit să se apere, dacă era nevoie.

- Ce- i cu tine, Ai Sorn? L- ai speriat pe Nong! Strigă cel numit Champ.

- Câinele e pe cale să facă pipi pe mașină! Spuse Sorn, uitându- se pe lângă Jun, spre mașina parcată în spatele lui. Băiatul se întoarse să privească și el, apoi aruncă o privire iritată spre proprietarul mașinii, cel care- l fixase mai devreme. Acesta avea un zâmbet șiret pe față, ca și cum râdea de el pentru că îl speriase. Jun ieși în grabă din ceainărie, dar nu se putu abține să nu- i arunce o grimasă „prietenului” lui Hia Thai.

Casa lui „Win” era, de fapt, casa Bunicii Yi, proprietara pieței Kim Tho, o femeie pe care toată lumea o respecta și o admira. Bunica era o bătrână cu vechime în zonă, cu doi fii și o fiică. Deși fiul ei mijlociu o rugase de mai multe ori să se mute în China, ea refuzase de fiecare dată. Nu voia să plece din locul în care trăise toată viața, așa că familia fiului cel mare rămăsese alături de ea.

A durat mai puțin de cinci minute de pedalat până la casa din spatele pieței, aproape de primărie, împrejmuită de un gard. Casa mare găzduia o familie numeroasă. Mai multe mașini erau parcate în șir, pentru că era festivalul Anului Nou Chinezesc, iar toți nepoții Bunicii Yi veniseră în vizită , inclusiv prietenul lui cel mai bun.

Aerul era plin de gălăgia copiilor de școală primară și a celor mai mici, care se jucau cu veselie, dar stăpâna casei, o femeie trecută de 70 de ani, încă în putere, îi privea cu un zâmbet cald. Părul ei alb, cu ușoare reflexe aurii la vârfuri, era coafat în bucle. Purta haine frumoase, pe care nepoții i le cumpărau în mod regulat. Bunica Yi stătea de vorbă cu fiii și fiicele ei, care veniseră cu soții și soțiile pentru a- i aduce omagii. Jun se apropie și se așeză în genunchi pentru a- i aduce bunicii respectul cuvenit, cu palmele împreunate.

- Bună ziua, Bunico! Mă mai ții minte? Sunt Jun, fiul de la ceainărie, al lui Mae Ping.

- Cum să nu- mi amintesc! Veneai mereu să te joci la mine acasă; cum aș putea să te uit? Răspunse bunica zâmbind.

- Xiao Wen e în bucătărie. Mătușa Mei Yi a adus niște gustări din Taiwan. Poți merge la bucătărie.

Thailandeza bunicii, vorbită cu un accent chinezesc, era încă perfect inteligibilă, iar Jun se grăbi spre bucătărie să- l vadă pe cel mai bun prieten al său, cu care crescuse și se jucase încă din copilărie. Se vedeau doar în vacanțele școlare, când celălalt venea în vizită sau la adunări de familie ca aceasta. Dar înainte să plece, nu uită să- și arate respectul și față de bătrânii adunați în jur.

- Auu! Exclamă el când, grăbindu- se spre bucătărie, se ciocni de un bărbat. Nu era sigur cu ce parte a capului se lovise, dar îl durea destul de tare. Își ținu fruntea cu mâna și ridică privirea , și ce să vezi: era tocmai prietenul enervant al lui Hia Thai, care își freca bărbia.

- Uită- te pe unde mergi! Sunt oameni peste tot prin casă, iar tu alergi de parcă ai fi la grădiniță, spuse bărbatul.

Jun intenționase să- și ceară scuze, fiindcă celălalt era mai mare, dar în loc de asta se abținu cu greu să nu- l ia direct la rost. În loc să- l întrebe dacă s- a lovit, îl certase. Clar, nu- i plăcea deloc prietenul lui Hia Thai.

- Cine e copil? Și tu ai mers fără să te uiți, de asta ne- am ciocnit, replică Jun tăios.

Dacă ăsta credea că o să scape cu atitudinea lui arogantă, se înșela amarnic.

- Vorbește frumos, copile. Sau nu vrei să apuci să crești mare și să nu mori de tânăr? Vorbele acelea sunau a declarație de război. Jun se întoarse spre bărbatul mult mai mare ca el, dar era convins că într- o zi avea să- l ajungă. După aceea, hotărî că mai bine pleacă. Nu avea chef să se bage în belele.

💚💚💚💚💚💚

- Prietenul tău are o față extrem de enervantă. L- am văzut scoțând limba când a trecut pe lângă bucătărie. Nici măcar nu e în clasa întâi, dar se poartă fix ca un copil mic.

Era seara celei de- a doua zile petrecute la casa prietenului său, în timpul Anului Nou Chinezesc. Rudele mai tinere o scoseseră pe bunica la plimbare, așa că doar Thai și prietenii lui rămăseseră acasă. Între timp, cei doi adolescenți puși pe șotii se duseseră la magazinul din colț.

- Jun, nu? Așa e el, enervant. Dacă nu mă crezi, întreabă- l pe Ai Champ. În ultimele două zile, de câte ori mă vede, singurul lucru pe care- l întreabă e „Unde e Hia Champ?” spuse Thai, în timp ce scotea o porție de orez din frigider și i- o dădea lui Champ, care se pregătea să- l prăjească în tigaie.

- Tu ai fost primul care s- a strâmbat la el. Așa mi- a zis, răspunse Champ.

- Și ce- a făcut, ca să merit să- i zâmbesc?

- Poate voia doar să fie prietenos? Nu e obișnuit să stea toată ziua tăcut.

Sorn oftă, lăsându- se pe spate în scaun.

- Unii oameni pur și simplu nu suportă copiii. Îi consideră enervanți și agasanți.

💚💚💚💚💚

- Jun, du ceaiul fierbinte la masă! Îl strigă Ko Nueng pe fiul său, care se juca cu Win în spatele ceainăriei. Cei doi șușoteau între ei, de parcă ar fi avut opt ani, nu șaisprezece , vârsta la care doar ce reușeau să ajungă cu bărbia la spătarul scaunului.

Astăzi, ceainăria ducea lipsă de personal; doar un singur angajat servea clienții, așa că fiul trebuia să dea și el o mână de ajutor. Desigur, în perioada Anului Nou Chinezesc, numărul clienților se dubla — rudele se întorceau acasă, iar fiecare gospodărie se transforma într- un mic loc de reuniune familială, la fel de importantă ca festivalul Cheng Meng.

Cât despre el, Ko Nueng își pierduse atât tatăl, cât și mama. Singura rudă rămasă era fratele lui mai mare, care locuia într- o altă provincie, așa că se vedeau foarte rar.

Din când în când, mai veneau în vizită și rudele mai în vârstă.

- La ce masă? Întrebă Jun.

- La masa prietenului tău, Hia Thai, răspunse Ko Nueng, fără să observe expresia morocănoasă de pe chipul fiului său.

Jun se întoarse să arunce o privire spre masa indicată și oftă adânc. Prietenul acela al lui Hia Thai avea o față greu de suportat și- i plăcea să spună prostii. Când era întrebat ceva, nu răspundea niciodată clar. După ce auzise de la Hia Champ că Phi

Sorn nu prea suporta copiii, Jun nu mai simțea nevoia să adauge că și copiii, la rândul lor, nu prea aveau chef de oameni plicticoși ca el.

- Pot să primesc și niște Patongo? Întrebă Sorn, fără să se adreseze direct cuiva anume, dar era clar că se referea la persoana care tocmai îi lăsase o ceașcă de ceai fierbinte în față.

Jun luă farfuria cu Ja Koi (pe care toată lumea o pronunța greșit Patongo) și i- o întinse. Gogoșile lungi, prăjite, cât un deget, lipite în formă de cruce crocantă, galben- aurie, au fost apucate și rupte cu poftă.

- Și puțin lapte condensat îndulcit! Se auzi din nou aceeași voce, chiar înainte ca Jun să apuce să facă mai mult de un pas. Tânărul se întoarse la tatăl său să ceară puțin lapte condensat, ca să- l pună într- un bol mic pentru înmuiat, pentru tipul de la masă cu față impasibilă.

- Oare nu se plictisește să vină aici în fiecare zi? Nici măcar Hia Thai și Hia Champ nu vin așa des. Vin, stau și se holbează unul la altul, de parcă n- au altceva mai bun de făcut. Eu mă ascund în spatele magazinului, dar tata tot mă cheamă să servesc.

Oare știe cineva că eu și ăsta nu ne înțelegem deloc?

- Cu un fiu de patron care arată așa, și tot mai intră clienții, răsună o voce în urechile lui Jun, făcându- l să se înfurie. Cine altcineva putea fi ținta remarcii, dacă nu el?

- Unii clienți merită un serviciu bun, dar dacă alții nu- l primesc, poate ar trebui să se gândească de ce, spuse Jun, cu un ton tăios, în timp ce îl fixa pe cel de la masă.

Vorbele tânărului îl făcură pe Sorn să- l scaneze de sus până jos cu privirea.

- Cu o gură ca a ta, ești... enervant... zise Sorn, dar se opri brusc la jumătatea propoziției, iar Jun, simțindu- se judecat, își încleștă pumnii.

Când a ajuns acasă în acea seară, tatăl lui l- a certat pentru că Sorn se plânsese că nu fusese servit cum trebuie și că Jun vorbise urât și nu- și respectase superiorii. Jun s- a urcat val- vârtej în camera lui și imediat l- a sunat pe cel mai bun prieten.

- Ai Win! Îl urăsc pe ăla, pe Sorn, nenorocitul ăla! Să nu- mi pierd răbdarea, că jur că fac ceva! După ce și- a vărsat năduful la telefon, s- a culcat. Până dimineață, toată furia din ziua anterioară se evaporase complet.

💚💚💚💚💚💚

[1 An Mai Târziu]

- Anul ăsta de Anul Nou Chinezesc sigur o să ratez rața. Doctorul Chen m- a luat din nou la rost.

- Din cauza dinților, nu?

- Da, exact! S- a desprins sârma așa, din senin, doar de la câteva oase de pui! Și când am fost să- mi schimbe elasticele, m- a certat atât de tare, că- mi țiuit urechile toată ziua, se plânse Jun în timp ce se învârtea prin cameră, făcând ordine și alegând hainele pentru excursia la mare cu familia lui Win.

De data asta, familia lui Win avea să petreacă două zile și o noapte la mare, pentru că Bunica Yi era stresată — lucru obișnuit la bătrâni, mai ales cei cu multe griji și avere. Rudele veniseră acasă pentru Anul Nou Chinezesc, așa că familia hotărâse să facă o scurtă escapadă. Jun nu avea vreo legătură de sânge cu familia lor, dar ceruse să meargă și el.

A fost certat și de tatăl lui, pentru că stătea mereu pe capul familiei lui Win în perioada Anului Nou Chinezesc, sub pretextul că- i părea rău de Bunica Yi. Dar Hia Thai i- a luat apărarea și chiar a cerut personal permisiunea să- l ia cu ei. Ba mai mult, Ah Rong[*], tatăl lui Win, a trecut pe la ceainărie și a spus că ar fi bine ca Jun să meargă și el. Așa că tatăl lui, într- un final, l- a lăsat.

[*Ah Rong – în cultura chineză- thailandeză, „Ah” este un prefix afectiv folosit înaintea prenumelui cuiva, adesea între rude sau cunoscuți apropiați.] [*„อา” (Ah): Un titlu respectuos folosit în cultura chino- thailandeză pentru a se adresa unui unchi, unei mătuși sau unei rude mai în vârstă. Exprimă familiaritate și politețe. // „หรง” (Rong) înseamnă glorie, onoare.]

Familia Panya (numele de familie al lui Ah Rong; numele original al Bunicii Yi era Lee, dar acum este Sriwaiwit) a plecat dis- de- dimineață, în trei mașini. Prima mașină era a fiului cel mare, care o ducea și pe Bunica Yi; urma ginerele lui Ah Rong, în a doua mașină, iar ultima era a lui Hia Thai, care închidea coloana. De data aceasta, familia fiului mijlociu nu s- a alăturat excursiei.

- N- ai zis că n- o să dormi? Asta e perna mea! Am cărat- o eu! Cum poți s- o furi așa?

Se plânse Win, când cel mai bun prieten al său încercă să- i smulgă perna în formă de banană.

În mașină, Champ conducea, Thai stătea pe locul din dreapta față, iar în spate erau Win, Jun și Sorn, celălalt prieten al lui Hia Thai. Problema era că Sorn, fiind înalt și cu picioare lungi, ocupa două treimi din spațiu, lăsându- i pe ceilalți doi lipiți de uși. Jun încerca să- i împingă piciorul înapoi, dar părea că Sorn își folosea statura ca armă.

- Ești așa rău! Eu sunt blocat la mijloc și nici măcar n- am o pernă de gât. Nu ți- e milă de mine? Mă dor toate! Se bosumflă Jun. Fața lui, care fusese plină de coșuri, se curățase între timp, după ce începuse să aibă mai multă grijă de el: purta aparat dentar și mergea la dermatolog. O parte din aceste cheltuieli era acoperită de sora lui mai mare, care deja lucra.

- Win, împarte puțin perna cu prietenul tău. Ai deja una, nu poți s- o acaparezi toată pentru tine, îl mustră Thai, la cei 22 de ani ai săi, făcând ca în mașină să se lase tăcerea. Win se întoarse spre prietenul lui, care făcea acum o mutră tristă și aproape plângea teatral, încercând să stârnească milă, lucru care- l enerva și mai tare. Cine- i copilul în familia asta, până la urmă?

- I- am zis deja să- și aducă perna lui. A zis că- l doare lenea. Nu- i corect, Hia! Replică Win, în timp ce cel mai bun prieten al lui îl fixa cu o privire ce spunea clar că abia se abținea să nu- l sugrume pentru c- a divulgat adevărul.

- Înțelegi tu oare ce înseamnă bunătatea față de semenii tăi, Ai’Win? Eu…

Lovitură

- Acum că ai perna, taci din gură. Eu dorm, zise Sorn, aruncându- i perna de gât celui de lângă el, apoi înclinându- și capul pe spate și închizând ochii. Copiii ăștia se puteau certa și pentru o singură pernă. Era exasperant.

Au ajuns la cazare înspre sfârșitul dimineții. Toți au ajutat la căratul bagajelor spre cele trei bungalouri pe care le rezervaseră. Complexul era situat pe un deal, oferind o priveliște clară asupra mării thailandeze. De cum a coborât din mașină, Jun s- a întins leneș, dar și- a lovit din greșeală brațul de fața lui Sorn.

- Scuze, spuse el, făcând un wai (gestul tradițional de salut și respect), dar Sorn doar se încruntă și îi făcu semn să lase baltă.

- Încearcă să păstrezi o față normală. Nu te apuca să te cerți cu puștiul, îi șopti Champ prietenului său. Îl văzuse pe Sorn cum se strâmbase la iubitul lui Nong și voia să evite orice dramă.

- În caz că ai uitat, anul trecut mi- a lipit petarde sub talpă. Cum vrei să fiu drăguț cu piticul ăsta? Răspunse Sorn. Champ oftă. Prietenul său încă ținea ranchiună pentru că Jun îi făcuse o farsă cam nesuferită anul trecut.

- Ai’Win, prietenul fratelui tău cred că mă urăște, șopti Jun, uitându- se la tânărul morocănos, dar întorcându- se repede când acesta îi aruncă o privire tăioasă.

- Cine? Hia Champ sau Hia Sorn?

- Phi Sorn, normal.

- Hai, Ai’Jun… Ai cam făcut niște fapte „eroice”. Ai pus sare în pasta lui de dinți, i- ai

lipit petarde de pantofi, i- ai ascuns chiloții…

- Dar eram în misiune cu tine! Ne jucam, și când am pierdut, a trebuit să urmez comenzile câștigătorului. Win râse, pentru că era adevărat, deși nu era vorba doar de comenzi. Jun mai adăugase și idei proprii, mai poznașe, motiv pentru care Hia Sorn nu- l înghițea nici după un an.

După ce au mâncat și s- au odihnit până spre după- amiază, copiii au coborât la plajă să se joace în apă. Cei mici de atunci crescuseră între timp. Ce fusese odată doar o adunătură de puști acum se transformase în copii mari. Win avea două verișoare gemene, de vreo 11 ani. Bunica Yi, deși foarte în vârstă, încă era în putere. Chiar dacă vânzătorii din piață, cu care mai avea conflicte, o îngrijorau uneori, venirea nepoților într- un loc ca acesta o făcea să se simtă mai liniștită.

- Heei!! Nu, Hia Thai! Nu vreau așa! Strigă Jun protestând, în timp ce era apucat de mâini și de picioare. Îl tachinase mai devreme pe Win, iar acum plătea prețul. Champ și Thai îl țineau, în timp ce Win filma totul cu telefonul.

Splash!

Silueta înaltă și suplă a adolescentului de liceu a fost aruncată în apă, udându- se complet. Pantalonii scurți i se lipiseră de picioare, iar pielea lui, care înainte era foarte albă, era acum ușor bronzată, pentru că juca fotbal des și stătea mult la soare. Jun se ridică din apă plescăind, încruntat, după ce înghițise câteva guri bune de apă sărată.

- Hei!! Tu, P’Sorn… Tocmai când se ridicase și- și ștersese apa de pe față, a fost ridicat din nou în brațe, în stil „prințesa la nevoie”. Când s- a uitat, a văzut un zâmbet malițios de la Sorn, chiar înainte să fie iar aruncat în apă. După atâta vreme în care fusese enervat de Jun, răzbunarea era dulce.

- Fir- ar să fie, P’Sorn! Strigă Jun cât îl țineau plămânii, stârnind hohote de râs în jur.

Chiar și Sorn, care de obicei era morocănos, zâmbi în cele din urmă.

Soarele deja apusese când a început petrecerea cu grătar, după ce complexul le- a dat voie. Zona era suficient de departe de celelalte bungalouri, așa că nu deranjau pe nimeni. Bucătarul- șef era nimeni alta decât Khun Zhen, mama lui Win, asistată de

Khun Mee, soția fiului cel mare al Bunicii Yi. Cele două femei, amândouă de vârstă mijlocie, pregăteau sosurile și carnea marinată, în timp ce copiii se ocupau de legume și garnituri. Până și Bunica Yi mai dădea o mână de ajutor din când în când.

- Ai’Win, cum aprinzi focul! Vino să mă ajuți, tocmai ai vorbit la telefon cu Fang!” s- a plâns Jun, deoarece prietenul său dispăruse în cameră de mult timp, fără să dea vreun semn că ar veni să- l ajute. Ultima dată când a intrat să verifice, l- a găsit stând de vorbă cu iubita lui. Mâinile îi erau murdare de reziduuri negre de cărbune, iar teancul de hârtie rămas, pe care reușise să- l împrumute de la resort, era aproape epuizat, dar cărbunele tot nu se aprindea. Transpirația începuse să- i șiroiască pe față, deși tocmai făcuse duș.

- Jun! E gata focul? Porcul e pregătit să meargă pe grătar! A strigat Thai de pe partea unde pregăteau mâncarea.

- Încă nu, Hia! Încerc, dar Ai’Win nu vrea să vină să mă ajute! A mormăit el puțin despre fratele prietenului său.

- Ai’Sorn, dacă ești liber, du- te și ajută- l pe Nong,” i- a spus Thai celui care stătea acolo, cântând la o chitară acustică, ignorând copilul frustrat care stătea în fața grătarului. Sorn s- a uitat la prietenul său și a arătat spre el. Thai a dat din cap, știind că Champ plecase să mai cumpere bere. Aveau de gând să se îmbete în seara asta.

Sorn a oftat înainte de a se ridica pentru a se duce la adolescentul care, evident, nu știa cum să aprindă grătarul.

- Cum ai trecut de cercetășie? s- a plâns tipul înalt, destul de tare pentru ca celălalt să- l audă. Mai devreme în acea seară, îl zgâriase în timp ce se jucau, iar spatele încă îl ustura.

- Mă descurc și singur, Phi, du- te și așază- te. A răspuns Jun, fixându- l cu privirea pe tipul înalt, a cărui expresie arăta clar că îl considera un prost.

El era singurul pe care Jun îl numea „Phi”. La început, Sorn a crezut că era pentru că avea o față tipic thailandeză, cu pielea de culoarea mierii, ca cineva din sud, dar pe Champ, a cărui condiție fizică și aspect nu erau diferite, îl numea și „Hia”. Așa că această presupunere a fost respinsă. Odată l- a întrebat pe Win de ce Jun îi putea numi pe alții Hia. Win i- a explicat că Jun îl clasifică drept cineva „nu apropiat”, așa că îl numește „Phi”, în timp ce „Hia” este rezervat pentru cei apropiați.

Chiar și titlul pe care îl folosea era clar diferențiat. Ce copil nebun, de la aspectul său până la gândurile sale.

- Du- te și ia șervețele. A ordonat Sorn, în timp ce el însuși s- a dus să o roage pe doamna Zhen pentru puțin ulei de gătit. Dar când s- a întors, Jun stătea încă acolo, folosind aceeași metodă pentru a aprinde focul.

- Du- te și ia șervețele. A ordonat din nou, vocea lui devenind mai fermă. Jun s- a uitat la persoana care era cu aproape zece centimetri mai înaltă decât el.

- Nu putem să le ștergem pur și simplu când se varsă, Phi? Dacă nu ai de gând să ajuți, du- te și așază- te. A replicat el puțin frustrat. Frustrat că focul nu se aprindea și enervat că cealaltă persoană nu se gândea să ajute.

- Înțelegi măcar limbajul uman, Jun? Când am spus că nu voi ajuta? Ți- am spus să mergi să iei șervețelele ca să le înmoi în ulei de gătit; poate fi folosit drept combustibil. Imediat ce Sorn i- a explicat astfel încât să înțeleagă, Jun s- a conformat imediat, mergând să ia șervețelele cu o încruntătură, dar urechile îi erau roșii de rușine că a greșit.

- De unde ai învățat metoda asta? A întrebat Jun, pentru că într- adevăr aprindea focul așa cum spusese.

- Avem sobă pe cărbuni acasă.

- E greu. Aragazele pe gaz din zilele astea nu sunt scumpe. De ce nu cumperi unul?

E mai comod.

- Am spus că avem sobă pe cărbuni acasă, dar n- am spus că nu avem aragaz pe gaz, tânărul s- a îndreptat complet după ce se aplecase să mai adauge cărbuni cu un moment în urmă.

- Nu poți să răspunzi pur și simplu frumos? Nu e nevoie să fii atât de defensiv. A spus Jun și s- a îndepărtat într- o altă direcție, preferând să- l găsească pe acel prieten bun de nimic care stătuse la telefon de o veșnicie. Sorn s- a uitat la tânărul al cărui gura era plină de paranteze și a oftat.

��️ Ce am spus atât de rău? Nici măcar nu am ridicat vocea.

💚💚💚💚💚💚💚

A doua zi, pentru că Champ și Thai băuseră o sticlă întreagă de băutură, nu aveau putere să se întoarcă cu mașina. Sorn a trebuit să preia rolul de șofer în schimb. Win și- a folosit statutul de nepot al bunicii Yi pentru a sta pe bancheta din spate cu Champ, în timp ce Thai a luat mașina mai mare cu bunica Yi, deoarece scaunul se putea rabata confortabil. Astfel, Jun nu a avut de ales decât să stea ca tovarăș al șoferului.

- Oprește la benzinăria de mai încolo. A spus tânărul în timp ce se uita la telefon, absorbit de jocul său. Sorn l- a privit scurt, dar nu i- a urmat instrucțiunile până când au trecut de două benzinării.

- Phi... Ți- am spus să oprești la benzinărie. Am trecut deja de două.

- Pentru că te- am văzut jucând jocuri, și nu am vrut să te întrerup.

- La naiba... Ești enervant.

- Vorbește frumos. Sunt mai mare decât tine, Jun,” vocea mai bătrână a devenit mai fermă, expresia sa odată relaxată devenind serioasă. Jun și- a întors fața, dorindu- și să poată face schimb de locuri cu oamenii de pe bancheta din spate, dar toți dormeau.

Sorn a parcat mașina la benzinăria PTT, îndeplinind cererea tânărului. Jun s- a grăbit la baie pentru că era pe punctul de a exploda. Win și Champ s- au trezit amețiți înainte de a coborî și ei la baie, intersectându- se cu Jun, care a spus că se duce să cumpere gustări de la magazinul universal care avea sucursale în tot orașul. Șoferul s- a dus la baie și s- a întins puțin, deoarece trebuia să conducă o distanță lungă. A intrat în magazinul universal pentru a lua o cafea și nu a uitat să cumpere pui prăjit Five Star, pentru că, deși se opriseră să mănânce, tot avea chef de altceva.

- Rupe- mi puiul. A spus Sorn când s- a întors în mașină, punând punga cu pui prăjit în poala persoanei care stătea lângă el.

- De ce l- ai cumpărat dacă nu poți să- l rupi singur?

- Conduc, ești orb? Rupe puiul și dă- mi să mănânc. Ai vreo urmă de bunătate? Conduc ca tu să stai confortabil.

- Atunci de ce cumperi mâncare complicată, Phi?” s- a plâns Jun în sinea lui, dar Sorn tot l- a auzit. Sorn a apăsat apoi frânele suficient cât să zguduie mașina, făcându- i pe cei din spate să țipe de surprindere, iar pasagerul din față nu era diferit. Văzând că era păcălit, Jun a rupt o bucată de pui și a ținut- o la gura lui Sorn, nevrând ca acesta să conducă așa. Altfel, toți ar fi avut probleme.

- La naiba, Sorn! Condu cum trebuie; o să vomit dacă continui așa! A mormăit Champ, cu ochii pe jumătate închiși, înainte de a- i închide din nou. Mahmureala i se mai ameliorase, dar dacă condusul continua așa, s- ar putea să vomite totuși. Win, pe de altă parte, purta căști pentru a se izola de tot, uitându- se pe fereastra mașinii, pierdut în peisajul senin al pădurii de pe ambele părți ale drumului.

Sorn a deschis gura pentru a mușca puiul din mâna lui Jun, fără a- și lua ochii de la drum. Jun, încruntându- se, a oftat de frustrare, dar nu putea face nimic în privința asta. Cealaltă persoană chiar conducea; nu avea cum să mănânce puiul ca o persoană normală. Așa că a trebuit să înfigă un cârnat pentru a mânca el însuși, alternând cu ruperea bucăților de pui pentru a- l hrăni pe șofer.

Țoc!

- Hei! De ce îmi sugi degetul, Phi? Jun s- a zvârcolit ca și cum ar fi atins ceva fierbinte.

A țipat pentru că Sorn nu doar că mânca puiul, dar îi luase și degetul pentru a- l suge, părând complet neafectat. Senzația ciudată a degetului arătător și a degetului mare fiind supt l- a făcut pe Jun să strâmbe din nas în timp ce lua un șervețel pentru a le șterge, aproape răzuindu- și pielea. Sorn s- a uitat la el înainte de a zâmbi în sinea lui.

Era bine că băiatul obraznic primea o lecție. A- l necăji așa era și o modalitate bună de a reduce enervarea provocată de copil.