Biblioteca Asiatică

 O nouă dimineață Deși se simțea amețit și rău, el era hotărât să meargă la universitate, deoarece ieri nu-și ajutase prietenul să termine tema pentru profesor. Min ieși din camera sa și nu găsi pe nimeni, nici măcar bodyguardul care îl urmărea îndeaproape pe Prab. Min ezită să bată la ușă, dar în cele din urmă nu îndrăzni. Așa că Min s-a întors să pregătească micul dejun pentru el și pentru Prab, înainte de a se grăbi să facă duș și să se îmbrace pentru a merge la universitate. Min a condus mașina până la universitate. Când a ajuns, s-a așezat să-l aștepte pe Jao Jom la masa lui obișnuită. Min și-a sprijinit capul pe masă, pentru că încă mai avea febră ușoară, purtând o mască. „Min”, se auzi vocea lui Jao Jom, făcându-l pe Min să ridice capul și să se uite. „Nu arăți prea bine. Ah, ești fierbinte! Ești bolnav, nu-i așa?”, spuse Jao Jom, punându-și mâna pe fruntea prietenului său și simțind căldura corpului lui Min. „Puțin”, răspunse Min cu voce răgușită. „Nu cred că e „puțin”. Dac...

 „Bună dimineața, șefule”, îl salută Ken pe Akira, când acesta ieși din cameră, îmbrăcat într-un yukata întunecat și cu părul puțin ciufulit, deoarece nu se deranjase să se pieptene, ci doar își trecuse mâinile prin păr pentru a-l netezi. „Cine mai e treaz?”, întrebă Akira. Deși era încă întuneric, se trezise devreme pentru a exersa cu sabia. „Nimeni încă”, răspunse Ken. „Cine a stat de pază noaptea trecută în fața camerei mele?”, întrebă Akira. „Kaiya, domnule. Tocmai i-am preluat tura acum cinci minute”, răspunse Ken cu sinceritate. „S-a întâmplat ceva?”, întrebă Ken, pentru că dacă Akira întreba așa ceva, însemna că ceva nu era în regulă. „Nimic. Doar că simt că ceva din cameră s-a mișcat altfel decât de obicei. Sau poate eu am atins-o și am uitat”, spuse Akira, ridicând puțin din umeri. Nu a considerat că este o problemă gravă, deoarece era sigur de siguranța casei, care era plină de oamenii lui și ai prietenului său. Ken, auzind asta, a tăcut pentru o clipă, dar nu a spus nimi...

  📝 Cred că e timpul să am propria mea relație. Nu crezi că moartea, într-un mod, este și un fel de eliberare și răscumpărare? În timp ce sake-ul cald era turnat în ceașcă, You Shulang a auzit acea remarcă superficială de la Fan Xiao. Acesta și-a strâns palmele împreună într-un Thal wai pentru a-i mulțumii lui You Shulang, apoi și-a ridicat ceașca și a luat o înghițitură mică. Vocea lui profundă și rezonantă a devenit neașteptat de blândă când vorbea thailandeză, stingându-se într-un ritm jucăuș, aproape cochet. Râsul se ascundea în ultimele silabe, ca o pană care atingea ușor inima. Lui You Shulang îi plăceau bărbații. Nu avea de ales decât să recunoască, că acea propoziție fugară în thailandeză îi atingea atât de subtil, coardele sensibile. Nu era ca și cum nu ar fi mai auzit alți bărbați vorbind thailandeză înainte, dar vocea niciunuia nu sunase vreodată atât de păcătos de seducător și atrăgător precum cea al lui Fan Xiao. You Shulang a chicotit încet în sinea lui, amuzat...

 Ziua Îndrăgostiților...  Au mai rămas câteva zile înainte de pauza trimestrială. Studenții roiau în jurul lui Khru Nat, lipindu-i autocolante în formă de inimă.  Între timp, Khru Tan stătea într-o parte, arătând îmbufnat, în cămașa lui albă neatinsă, fără nicio perspectivă de abțibild.  Expresia lui arăta clar că nu era încântat. Khru Nat s-a apropiat. -Ce nu e bine? Te simți lăsat pe dinafară? A întrebat el.  -Nu... Vreau să spun, știam deja că copiii nu prea mă plac atât de mult...a murmurat Khru Tan, părând puțin abătut. Cu un zâmbet blând, Khru Nat i-a întins un buchet de flori. Fața lui Khru Tan s-a luminat instantaneu când le-a acceptat timid. -Credeam că suntem adulți. A mormăit el. -Nu cred că mai trebuie să ne dăm unul altuia lucruri de genul acesta. Eu nu am pregătit nimic.... -E în regulă. A spus Khru Nat cu căldură.  -Suntem adulți acum, îți amintești? Apoi a scos un autocolant mare cu inimă roșie din buzunarul cămășii și l-a apăs...

După ce a părăsit noua casă a lui Khru Tan, Shane s-a îndreptat direct să-l găsească pe Kit, doar pentru a-l întâlni la jumătatea drumului, din pură coincidență. Cei doi s-au oprit brusc, uitându-se unul la celălalt surprinși. Kit s-a aplecat, ținându-şi respirația, în timp ce Shane l-a privit confuz. -De ce eşti aici...? Kit s-a uitat la el. -Am venit să te caut. Am văzut că ești la noua casă a lui KhruTan, ai postat locația. -Dar tu? De ce ești aici? -Am fost... Am venit să te găsesc pe tine. A răspuns Shane bâlbâit.   -De ce nu m-ai sunat? -Nu ştiu. Eu doar... nu m-am gândit. Cei doi tineri s-au uitat unul la celălalt, apoi au izbucnit în râs. Kit a făcut un pas înainte și l-a tras pe Shane într-o îmbrățișare fără să mai spună un cuvânt. S-au ținut unul pe celălalt în linişte în mijlocul străzii, cu brațele strânse, până când Kit a vorbit într-un final. -M-ai întrebat odată dacă te-aș învinovății... dacă aleg să rămân aici. Așa că îți spun acum, nu-ţi face griji. N...

 Khru Tan, îmbrăcat lejer, stătea admirând noua lor casă.   Locul era încă aproape gol, cu doar câteva piese de mobilier împrăștiate și majoritatea bunurilor lor încă nu fuseseră mutate.   Khru Nat a intrat cu brațele pline de cutii.   Khru Tan s-a grăbit să-l ajute. - Stai, lasă-mă să te ajut. A luat încărcătura de la Khru Nat și a așezat-o pe podea. Apoi cei doi au început să despacheteze obiecte vechi, suveniruri de absolvire, cum ar fi panglici de onoare, buchete de bani, un portret în stil desene animate, felicitări de la prieteni și buchete de flori uscate. -Uau, ai păstrat toate astea? a întrebat Khru Nat mirat.   -Am aruncat cea mai mare parte, doar am păstrat elementele esențiale. - Ei bine, absolvi o singură dată, nu?   Am vrut să păstrez amintirile... o mică bucată din zilele de glorie. Khru Nat a dat din cap și a continuat să despacheteze.   -Știi...ar fi fost frumos dacă ne-am fi întâlnit mai devreme.   Am fi putut avea micu...