CAPITOLELE 79 / 81

 

CAPITOLUL 79

"DIN NOU PROBLEME"

Peste câteva zile aveau să fie sărbătorile de Anul Nou. Consiliul de administrație fusese organizat cu două zile înainte de Ajunul Anului Nou. Acesta era un moment bun pentru a lăsa în urmă vechiul și a întâmpina noul. Compania fusese foarte ocupată recent și domnea o atmosferă de tensiune pretutindeni. Să vadă compania atât de vibrantă în acest moment era cel mai mare confort pentru el.

L-a trimis să cheme persoana de la compania alimentară. Recent, auzise vești bune frecvent, pretinzând că cei doi chiar acționaseră fără să știe. Când au văzut că situația nu era bună, au simțit gustul dulce. Acum voiau să întoarcă barca. Să-i distrăagă atenția. Suiying a contactat mai mulți prieteni avocați cu care era familiarizat și a plănuit să dea în judecată compania lui Suilin și pe a lui Li Yu în numele acestei companii în anul următor, ca să se simtă rău și să-i facă să se simtă incomod pe parcursul întregului an.

Într-un proces în Beijing, Jian Suiying nu numai că avea o experiență vastă, dar avea și multe contacte și cu siguranță îi putea face să sângereze.

După ce va termina cu acești ticăloși, își va regla conturile cu partenerul companiei alimentare.

Niciunul dintre ei nu va supraviețui răzbunării sale.

Gândindu-se la fețele ghinioniste ale lui Jian Suilin și Li Yu, a simțit că anul viitor era într-adevăr promițător și nu s-a putut abține să nu-și aprindă spiritul de luptă.

Cu o zi înainte de ședința consiliului de administrație, Jian Suiying a plănuit să se tundă; exact când era pe cale să plece, a primit un telefon de la Xiao Zhu. De la ultima oară când plecase din casa lui Xiao Zhu, cei doi mai ținuseră legătura din când în când.

Jian Suiying este o persoană cu o memorie deosebit de bună. Promite întotdeauna ce poate face. Nu uită niciodată ce le promite celorlalți. Acum câteva zile, îi ceruse lui Xiao Zhu să clasifice chitanțele pentru plata impozitelor. Asta ar fi trebuit să fie prima prioritate, totul trebuia să fie gata.

Și așa a fost: după ce a răspuns la telefon, exact asta s-a întâmplat. Jian Suiying i-a cerut lui Xiao Zhu să o contacteze pe secretara Liang, deoarece ea se va ocupa de asta.

Când era pe cale să închidă telefonul, Xiao Zhu și-a făcut curaj și a spus: "Maestre Jian, școala noastră a trimis crabi păroși de Anul Nou. Sunt foarte proaspeți. Dacă ai timp în seara asta, vrei să vii la cină?"

Jian Suiying s-a gândit că nicio altă activitate nu-i ocupa seara. O frumusețe tocmai îl invitase.

De ce n-ar fi mers?... Așa că a spus: "Plănuiam să ies să mă tund; dacă iau cina la tine acasă, m-ai putea aranja tu?"

Xiao Zhu a spus vesel: "Nicio problemă."

"N-o să-l strici, nu?"

"Nu, n-am să o fac", a spus Xiao Zhu rușinat.

Abilitățile culinare ale lui Xiao Zhu sunt bune, iar priceperea lui la tuns s-a îmbunătățit considerabil. Când degetele sale subțiri i-au masat ușor scalpul, Jian Suiying s-a simțit calm și stabil. Această liniște era ceva ce nu mai experimentase de multă vreme. De când Jian Suilin și Li Yu îl trădaseră în mod concertat, fusese iritat și prost dispus aproape în fiecare zi. Se gândea continuu la cum să se răzbune, suferind mereu de rușine, dar rămânând mereu singur.

Uitase că exista un băiat pe care nu-l ura, iar a rămâne cu el se putea dovedi reconfortant pe termen scurt. Nu-i păsa care fusese scopul lui Xiao Zhu în a-i face pe plac; știa doar că cineva care îl făcea să se simtă confortabil îl putea însoți în acel moment, făcându-l să se simtă mult mai bine.

Cei doi au făcut-o în mod firesc în acea seară.

Xiao Zhu era nervos, dar nu a opus rezistență. În timp ce o făceau, a continuat să se agațe de gâtul lui Jian Suiying și să strige „Maestre Jian” din ce în ce mai tare, de parcă aceasta ar fi fost cea mai bună metodă la care se putea gândi pentru a se apropia de Jian Suiying.

A doua zi, Jian Suiying a plecat din casa lui Xiao Zhu.

La ședința consiliului au participat mai mulți membri ai familiei lui Jian Suiying, inclusiv tatăl său. Când a pășit pe ușă într-un costum impecabil, privirile tuturor erau ațintite asupra lui.

În cadrul ședinței, era complet pregătit și a expus cu sinceritate avantajele și dezavantajele acestui proiect. Majoritatea directorilor au avut opinii conservatoare la început, dar cei trei directori executivi de rang înalt care au participat la ședință au fost foarte activi în aprobarea rezoluțiilor consiliului. Dacă doar Jian Suiying ar fi spus da, este posibil ca directorii să nu fi fost impresionați, dar cei trei directori executivi care erau familiarizați cu operațiunile companiei și dețineau acțiuni au propagat în mod unanim idei pozitive, iar restul au fost inevitabil influențați.

Chiar și el însuși, Jian Suiying, a fost foarte surprins.

Acești trei oameni păreau prietenoși la suprafață, dar în privat unelteau cuferocitate unii împotriva altora; de data aceasta însă, luaseră o poziție care era exact pe placul lui Suiying. Le-a zâmbit, iar ei i-au întors o privire zâmbitoare și plină de subînțeles.

În cele din urmă, ședința a aprobat proiectul cu succes, iar investiția va demara după Anul Nou. La sfârșitul ședinței, oamenii au ieșit unul câte unul, doar Jian Dongyuan rămânând la locul său. Jian Suiying s-a uitat la el și, după ce toată lumea a plecat, Jian Dongyuan a spus: "N-ai mai dat pe acasă de multă vreme."

Jian Suiying a dat din cap și n-a spus nimic.

"Nu e prima dată când voi doi aveți un conflict, nu știu de ce, dar trecutul e trecut; tu ești fratele, fii generos, vino acasă și ia cina cu noi."

Jian Suiying și-a spus în sinea lui că fusese întotdeauna o persoană meschină și incapabilă de mărinimie.

Jian Dongyuan s-a simțit neajutorat când l-a văzut că nu vorbește. Afacerea fiului său cel mare devenea din ce în ce mai mare și părea să se îndepărteze tot mai mult de el. Nu-l putea controla deloc. Pe măsură ce îmbătrânea, dorul de afecțiunea fiilor săi devenea din ce în ce mai greu, dar știa că inima fiului său cel mare nu va fi niciodată atașată de el.

Jian Dongyuan a suspinat, s-a ridicat și a ieșit.

Jian Suiying s-a uitat la firele albe din spatele capului său și nu s-a putut abține să nu strige: "Tată."

"Da?"

"De Anul Nou... am să vin de Anul Nou."

Jian Dongyuan a zâmbit: "Bine."

Ziua de Anul Nou a sosit curând.

Când Jian Suiying a ajuns acasă, Suilin o ajuta pe bonă să așeze platoul cu fructe. Când l-a văzut intrând, s-a apropiat și a spus în fața tatălui său: "Frate, te-ai întors."

Jian Suiying, văzându-i acum capul plecat și privirea slugarnică, a simțit cum îi crește un foc în stomac, căci știa că totul fusese o farsă și că celălalt se ofuscase prefăcându-se timp de mai bine de zece ani. A îndurat impulsul de a-i trage un pumn pe fața aceea ipocrită și, fără să clipească din ochi, a trecut pe lângă el fără să se uite la el.

Jian Dongyuan n-a avut altă opțiune decât să-și ia privirea de la ei.

Jian Suiying s-a așezat pe canapea și a conversat la întâmplare cu tatăl său. Jian Suilin a adus un platou cu fructe și s-a așezat lângă el: "Frate, ăsta este rambután* pe care cineva l-a adus din Hainan ieri. Poți să mănânci puțin."

(fruct... în cele din urmă voi lăsa probabil o poză)

Jian Suiying a spus la întâmplare: "Ia-te de lângă mine."

Jian Dongyuan s-a încruntat și a spus: "Suiying."

Fără a clipi, Jian Suilin a început să decojească fructul și i l-a dus la gură: "Frate, mănâncă ceva, e foarte dulce."

Jian Suiying s-a uitat la tatăl său, apoi la el. Nu voia să facă o figură urâtă în fața tatălui său, așa că a deschis gura și a înghițit.

Jian Suilin a fost, de asemenea, foarte atent cu el în timpul mesei, punându-i legume și turnându-i supă, făcându-l pe Jian Suiying să vrea să răstoarne masa și să-l ia la bătaie.

S-a gândit în sinea lui că tipul ăsta era cu siguranță terminat din cauza Beihai și voia să-i ceară îndurare. Oare era Jian Suiying genul care să se lase înduplecat cerșindu-i-se milă? Era mult prea deranjat de atenția lui Jian Suilin. Dacă chiar voia să se bată cu el, să se ridice naibii în picioare; să nu mai facă pe grozavul dacă nu-și putea permite să piardă și să nu se mai prefacă a fi un ticălos afurisit.

În timpul mesei, Jian Dongyuan a auzit că Jian Suiying se va duce să-și vadă bunicul la Qinhuangdao, așa că i-a cerut bonei să împacheteze toate suplimentele primite de la ceilalți și l-a rugat pe Jian Suiying să le ia cu el.

Jian Suiying n-a rămas acasă în acea noapte și s-a întors la apartamentul lui imediat după cină.

Jian Suilin a continuat să se uite la el când a plecat – doar uitându-se așa direct la el, fără vlagă. S-a gândit că Jian Suilin va găsi cu siguranță ocazia să vorbească cu el, dar până a plecat, Jian Suilin n-a scos o vorbă.

Devreme în dimineața următoare, Jian Suiying a condus mașina, având portbagajul plin de bunătăți, și s-a îndreptat spre Qinhuangdao. Compania lui luase, de asemenea, trei zile libere și trebuia să se întoarcă după ce petrecea o noapte acolo, dar tot trebuia să se ducă să dea o tură. Bătrânul îmbătrânea și practic trebuia să treacă pe la el din când în când.

A ajuns la casa bunicului său la prânz, iar prânzul era gata; era o masă plină de mâncare și două sticle de Maotai.

Cei doi au băut în timp ce au conversat și au mâncat mai bine de două ore.

Amândoi băuseră prea mult. După-amiază, Jian Suiying a tras un pui de somn și, când s-a trezit, venise ora cinei, așa că au continuat să mănânce.

Vremea era prea rece pentru a ieși la pescuit, dar plimbarea cu bătrânul și câinele pe malul lacului, flecăreala despre treburile casnice făceau ca timpul să treacă încet și tihnit. Jian Suiying n-a trebuit să se gândească la nimic. Când s-a întors la casa bunicului său, s-a simțit ca pe vremea când era copil, gândindu-se mereu că se află în vacanță.

După ce a petrecut o zi și o noapte acolo, Jian Suiying s-a întors în Beijing după-amiaza.

Urma să se odihnească și să intre a doua zi în etapa de negociere și semnare a contractului. Deoarece discuțiile fuseseră ca o luptă de ocniași în ultimele câteva luni, cele două părți ajunseseră practic la un acord în acel moment. După finalizarea unor detalii, contractul urma să fie semnat oficial la începutul lunii februarie.

Și activitatea cu banca era pusă la punct. După semnarea contractului, putea intra prima tranșă de la bancă.

Totul a decurs în mod ordonat și părea să fie foarte simplu. Conform planului companiei, transferul urma să fie procesat înainte de Festivalul Primăverii. După Festival, banca putea elibera cel de-al doilea împrumut, iar proiectul intra oficial în funcțiune. Cu toate acestea, exact când banii au fost transferați în contul celeilalte părți și transferul urma să fie operat a doua zi, ceva a mers prost.

Sfârșitul capitolului

(Acest prieten de aici este faimosul fruct RAMBUTÁN; în țara mea îl cunoaștem drept ACHOCHILLA!!)

CAPITOLUL 80

"LUCRURILE RELE FĂRĂ SFÂRȘIT"

Era în jur de ora nouă dimineața; Jian Suiying stătea în biroul său când telefonul a sunat.

Angajatul pe care îl trimisese să finalizeze procedura de transfer l-a sunat pe un ton foarte anxios, spunând că terenul fusese pus sub sechestru de către instanță ieri după-amiază. Suiying s-a înfuriat brusc, adresându-i o serie de întrebări despre ce instanță emisese ordonanța și care fusese cauza.

În afară de a afla că tribunalul local dintr-un județ din Sichuan îl confiscase, nu știa nimic altceva.

Nimeni nu îndrăznise să se ocupe de transferul terenului care fusese pus sub sechestru de curte. Dintr-o dată, lucrurile care decurseseră atât de bine și profitabil s-au prăbușit. Jian Suiying a avut o premoniție foarte proastă în inima sa. A închis telefonul și l-a sunat pe domnul Yang, fostul proprietar. Nici proprietarul nu înțelegea nimic. Nici măcar nu fusese notificat.

Cei doi au stabilit o întâlnire și s-au dus împreună la departamentul relevant pentru a se lămuri cu privire la situație.

În acel moment, Jian Suiying era încă calm; la urma urmei, viața este un proces de conflicte constante și posibile rezoluții.

Le-a luat mai mult de jumătate de zi să ia legătura cu tribunalul și cu compania care solicitase confiscarea acestui teren, pentru a înțelege clar ce se întâmplase de fapt.

Totul era plin de relații de datorie foarte complicate. Compania care i-ase vândut terenul fusese o companie rezultată în urma reorganizării a trei companii de stat, dintre care una dăduse faliment și încetase să-și plătească datoriile.

După reorganizare, majoritatea datoriilor scadente fuseseră realizate și vândute; după 13 ani de funcționare, majoritatea problemelor legate de datorii fuseseră rezolvate. Echipa de management fusese înlocuită de trei ori, iar actualii directori nu știau în mare măsură de problema datoriilor din acea vreme.

Profiturile și pierderile companiilor de stat nu implicau interese personale și, neavând pe nimeni care să le colecteze, managerii actuali nu știau că încă mai exista o datorie uriașă care plutea în derivă.

Această datorie, împreună cu diverși creditori, fusese împachetată și vândută unei companii de active și, după câteva schimbări, ajunsese în mâinile unei companii din Sichuan. Deoarece trecuse prea mult timp, compania din Sichuan încă mai ținea evidența datoriei, motiv pentru care nu putuse găsi nicio pistă cu privire la activele sale. În plus, compania datoare din acea vreme nu mai exista, iar persoana juridică era dispărută. Așadar, nimeni nu venise să colecteze datoriile timp de mai bine de zece ani.

Ceea ce nu se așteptau ei era ca exact după ce banii pentru acest teren intraseră în contul companiei și înainte ca Jian Suiying să-i transfere cu succes în contul său, compania creditoare și persoana juridică să apară deodată ca lăstarii de bambus după ploaie la tribunalul din Sichuan, capturând oamenii dintr-o singură lovitură; această atitudine demonstra clar că erau pregătiți pentru orice.

Conform explicației și atitudinii domnului Yang, Jian Suiying credea că acesta chiar nu știa nimic despre asta și nu săpase în mod deliberat groapa ca să-l facă să sară în ea. La urma urmei, terenul în sine nicio hibă nu avea în mod clar, dar aparținea activelor companiei. Când o companie creditoare descoperă active realizabile, orice activ poate fi confiscat de aceasta prin proceduri legale.

Cei doi și-au petrecut întreaga după-amiază discutând posibile contrabalanțe pe baza informațiilor pe care le găsiseră în cele din urmă. Valoarea totală a datoriei din ultimii ani era puțin peste 100 de milioane. Plus dobânda acumulată în atâția ani, cealaltă parte a menționat într-o doară că va propune o despăgubire de patru până la cinci miliarde de yuan.

Deși domnul Yang și-a exprimat regretul și anxietatea, Jian Suiying știa că, după semnarea contractului, banii plecaseră în buzunarul altcuiva, așa că evident că va fi și mai greu să-i recupereze.

Toată lumea știa că nu trebuia să plătească banii, dar compania vânzătoare trebuia să negocieze cu compania creditoare în moduri diferite. În mod inevitabil, va trebui să meargă în instanță, să negocieze și să plătească datoria. Procedurile pentru companiile de stat sunt deosebit de anevoioase. Fără a pune la socoteală că un proces se putea prelungi un an și jumătate. Era posibil chiar ca, din cauza timpului scurs, să fie greu de obținut probe, așa că va dura și mai mult. Poate că această chestiune se va putea rezolva până la urmă, dar îl întârziase pe Jian Suiying. Dacă contul nu putea fi transferat conform planului, banca îi va reevalua proiectul și va refuza să-i acorde împrumutul. Își investise toate fondurile companiei, dar fondurile ulterioare nu puteau intra. Dacă lanțul de capital se rupea, problema lui va fi și mai gravă.

După ce a realizat gravitatea problemei, Jian Suiying a simțit că îl ia durerea de cap. În procesul derulării unui proiect, cineva se va lovi întotdeauna de diverse dificultăți și obstacole. Era aproape imposibil să faci bani fără să dai de obstacole, dar niciun eșec nu-i provocase o presiune psihologică atât de mare.

Una era că investiția de capital de data aceasta era prea mare; iar a doua era că gravitatea acestei chestiuni nu va fi mai mică decât crezuse el.

Evident, compania din Sichuan descoperise de mult timp piste despre active, dar când aflaseră că negociau vânzarea și cumpărarea, continuaseră să aştepte, deoarece, dacă s-ar fi grăbit să recupereze datoriile, cealaltă companie ar fi putut cu siguranță să tergiverseze lucrurile. Companiile private s-ar fi dus în instanță cu companiile de stat, dar n-ar fi putut obține prea mult, ceea ce nu era un lucru bun. Dar după ce semnase contractul cu Jian Suiying, presiunea cu care se confrunta această companie de stat era bilaterală și trebuia să se ocupe de ea în mod mai agresiv. În haos, putea profita de ocazie pentru a crește prețul.

Evident, dacă ar fi fost în locul lui, Jian Suiying ar fi făcut același lucru...

Ceea ce se putea spera acum era că cele trei părți puteau negocia o conciliere fără a ajunge în instanță. Dacă, într-un caz extrem, nu era posibil să se ajungă la un acord, ultima cale care i-a rămas lui Jian Suiying era să dea în judecată compania de stat și să recupereze plata pentru terenul pe care îl achiziționase. Numai că această metodă ataca oamenii și banii, așa că cel puțin zecile de milioane investite ar fi fost o risipă și o ofensă majoră. Dacă procesul se prelungea prea mult, pierderea lui va fi incomensurabilă.

În acel moment, Jian Suiying a avut sentimentul că nenorocirile vin una după alta. Crezuse că fusese frustrat în dragoste și că proiectul centrului comercial de care urma să fie mândru îi va fi colacul de salvare, dar nu se așteptase să sufere un asemenea eșec.

El și domnul Yang stabiliseră deja o întâlnire cu compania din Sichuan pentru a doua zi și sperau că negocierea de a doua zi îi va permite să vadă lucrurile mai clar.

A doua zi, s-a dus singur cu domnul Yang; fixaseră o întâlnire la restaurantul unui hotel.

Doar două persoane veniseră din partea cealaltă. Cele două părți au vorbit direct despre problemă. În cele din urmă, cealaltă parte a deschis gura și a propus chiar o despăgubire de 830 de milioane de yuan plus dobânzi.

În acel moment, tenul lui Jian Suiying și cel al managerului Yang s-au schimbat.

În special cineva ca domnul Yang a avut schimbări majore de dispoziție, având un zâmbet sec și o urmă de sarcastism în timp ce spunea: "Oh, cum se calculează asta?!"

Cealaltă parte părea să fi așteptat această frază și a enumerat o mulțime de cheltuieli. Cealaltă parte a sesizat teama domnului Yang că Jian Suiying se va înfuria și mentalitatea entuziastă a lui Jian Suiying de a muta casa, care nu compensau cu cerința privind suma de bani.

După-amiaza aceea, ceaiul a fost destul de neplăcut. Cei patru s-au despărțit supărați și n-au putut decât să continue negocierile. Dacă negocierile eșuau, vor fi nevoiți să apeleze la procedurile legale.

Din această cauză, Jian Suiying n-a dormit bine mai multe nopți. Cine și-ar fi dorit noroc chior după ce lăsa anul în urmă și întâmpina noul An? Chiar nu se aștepta să primească un asemenea „cadou de Anul Nou”.

După atâta timp de făcut afaceri, avusese parte de câștiguri și pierderi. Furtunile mari și mici prin care trecuse nu puteau fi povestite peste noapte, dar aceasta era fără îndoială cea mai gravă. Asta l-a făcut să simtă un sentiment de frustrare. Acest sentiment de frustrare nu se datora doar obstrucției din domeniul afacerilor, ci și unui fel de neputință și confuzie cu privire la eșecul care îl urmărise în această perioadă de timp. Ca s-o spunem pe a dreaptă, nu i se mai întâmplase niciodată așa ceva: totul mersese prost și a avut impresia că cineva îi trimitea facturi la plată.

În zilele următoare, s-a întâlnit frecvent cu domnul Yang pentru a discuta contrabalanțe și a încercat să găsească o relație prin care să ia legătura cu cineva din interiorul companiei din Sichuan, ca să vadă dacă exista vreo portiță de scăpare. Pe scurt, a încercat toate contrabalanțele care i-au trecut prin cap, dar lucrurile s-au înrăutățit și au devenit și mai îngrijorătoare pentru el.

Văzând că trecuse o săptămână și că era aproape incapabil să ascundă faptul că fuseseră probleme cu transferul și că acesta nu se realizase, n-a putut decât să se pregătească să înfrunte îndoielile consiliului de administrație.

În acel moment, a primit un apel de la o persoană responsabilă a companiei din Sichuan, care i-a cerut să se întâlnească singuri la hotel, declarând în mod specific să nu-l întrebe pe domnul Yang și să vină singur. În acel moment, s-a gândit că abordarea laterală ar fi putut funcționa în ultimele zile. Își demonstrase de multă vreme intenția de a-l ocoli pe domnul Yang și de a vorbi singur cu ei, dar cealaltă parte nu-și exprimase niciodată opinia și în cele din urmă i-a dat un răspuns astăzi. S-a gândit că asta e interesant: atâta timp cât își putea păstra capitalul, nu-i păsa de nimic altceva.

Cu toate acestea, nu s-a așteptat niciodată ca, atunci când va intra în salon, să-l vadă în mod neașteptat printre acele câteva persoane pe fratele său mai mic șezând pe canapea și bând ceai; purta un costum, pantofi de piele, iar în clipa în care a intrat... stând în picioare lângă fereastră, alături de el, se afla Li Yu, privind la chipul său cu care nu mai era familiarizat...

Sfârșitul capitolului

CAPITOLUL 81

"EL NU-MI PLACE... CEL PE CARE-L VREAU ESTE TU"

Jian Suiying nu știa cum să-și descrie sentimentele. După o scurtă perioadă de furie, amorțeala s-a răcit treptat. Analizase deja problema în mintea lui și ghicise ideea generală înainte ca aceștia să vorbească. Într-adevăr, era adevărat că Jian Suilin îi prezentase inițial acest proiect, dar trecuse aproape un an de atunci, iar domnul Yang însuși îi era prieten. În opinia sa, Jian Suilin abia ce obținuse o informație comercială bună și îi povestise despre ea; în plus, obținea o mulțime de informații de afaceri în fiecare zi de la alte persoane, poate că doar una din o sută îl putea face să devină suspicios. Dacă putea ține pasul cu interesul de a înțelege cercetarea, posibilitatea era foarte mică. Așa că încă nu credea că Jian Suilin îi săpase o capcană cu atâta timp în urmă; chiar dacă ar fi avut acest gând, a fost doar o chestiune de noroc.

S-a uitat la Jian Suilin și la Li Yu – unul mai tânăr și mai frumos decât celălalt –, dar celălalt l-a făcut să se simtă rece, iar fiorul care s-a răspândit de la tălpile picioarelor până în inimă se numea frustrare.

N-a avut nici măcar chef să se repede asupra lor și să-i ia la bătaie; inima îi era plină de neputință. S-a așezat calm pe canapea, privindu-i direct în ochi. Poate din cauza prea multor umilințe și șocuri, Jian Suiying nu mai era atât de ușor de provocat, sau când se confrunta cu eșecul, nu putea decât să se prefătul calm pentru a-și păstra obrazul pe cât posibil.

Sub privirea nesfârșită a lui Jian Suiying, atât Suilin, cât și Li Yu s-au prefăcut că sunt calm. De vreme ce lucrurile ajunseseră în acest punct, nu mai exista loc de întoarcere, cu atât mai puțin de a-l doborî pe Jian Suiying și și mai puțin de a fi umiliți de acesta...

Jian Suiying a scos o țigară, ochii lui privindu-i pe cei prezenți prin fumul persistent, după care l-a privit din nou pe Jian Suilin: "Dacă aveți vreo porcărie de spus, scuipați-o odată."

Fața lui Li Yu s-a schimbat ușor; doar că Jian Suiying nu s-a mai uitat la el, ceea ce i-a făcut pieptul să se agite plin de durere.

Jian Suilin și-a strâns buzele cu dispreț și s-a îndreptat. I-a făcut cu ochiul celor două persoane de la compania din Sichuan, iar amândoi au ieșit pe ușă după ce au prins aluzia.

Deodată, Li Yu a simțit că nu poate suporta o asemenea scenă. Se temea că Jian Suiying se va uita la el cu ură. Când s-a gândit la ceea ce va spune sau va face Jian Suiying, l-a cuprins dorința de a fugi.

Nu se mai putea întoarce din drum...

S-a ridicat brusc și a spus solemn: "Am să ies și eu."

Pumnul lui Jian Suilin s-a strâns în spatele spatelui său.

În salonul acela mare, rămăseseră doar cei doi frați din familia Jian.

Jian Suilin a împins un document de la capătul său al mesei până la capătul lui Jian Suiying: "Frate..."

Jian Suiying a mijit ochii și s-a uitat la el: "Încă mai ai tupeu să mă numești frate?"

Jian Suilin a schițat un zâmbet confuz: "De fapt, aș prefera să nu fii fratele meu..." Dacă n-ai fi fost fratele meu, poate... Și-a reținut tristețea care i s-a ridicat în inimă și și-a spus în sinea lui că nu va regreta niciodată acest pas...

Jian Suiying a luat documentul și a scanat câteva pagini. Așa cum era de așteptat, datoria sediului central al lui Yang își schimbase mâinile de mai multe ori. Fusese împachetată și vândută lui Jian Suilin și lui Li Yu împreună cu alte câteva active nelaționate. Compania – acești doi talentați sunt acum adevărații creditori ai domnului Yang, iar compania din Sichuan a demonstrat că îi ajută având ca premisă profitabilitatea.

Ceea ce îl îngrijora cel mai mult pe Jian Suiying s-a întâmplat. Din cauza chestiunii plății datoriilor, suma nu mai era cea mai mare dispută, ci mersul în instanță, care – pe lângă faptul că era anevoios – consuma mult timp. Atâta timp cât creditorul era dispus, putea tărăgâna timpul cât voia, iar terenul lui nu putea decât să fie pus în discuție pentru că nu-l putea transfera, cu excepția cazului în care era dispus să-i lase să obțină ceea ce își doreau.

Era ridicol că încă mai voise să le dea o lecție privitor la bucata de teren din Beihai, iar ca rezultat, aceia îi muşcaseră deja bucata cea mai mare.

Jian Suiying a rânjit și a spus: "Jian Suilin, ai fost calculat și ai îndurat umilința atâția ani și astăzi m-ai prins în sfârșit. Nu e ușor să te gândești la tine. A fost greu să te prefaci a fi un ticălos atâția ani. Spune doar ce vrei și să terminăm cu porcăria asta."

"....."

Chiar s-a uitat la fratele său pentru prima dată în acea zi. Comparativ cu chipul slab, conștiincios și inofensiv, bărbatul din fața lui – cel care avea curaj, care se putea plia și care avea în plus același sânge ca el – l-a făcut să-și piardă interesul de a-l urmări. Dar persoana aceasta din fața lui, care îndrăznise să-l înfrunte, cu siguranță n-ar fi îndrăznit să fie miloasă.

Iar Li Yu...

Jian Suiying s-a aplecat ușor, rezistând durerii surde din inimă. Putea simți că privirile lui Li Yu nu se dezlipiseră de el de când intrase pe ușă. Cu cât îl observa mai mult Li Yu, cu atât o făcea mai puțin el. Voia ca Li Yu să știe că, așa cum îi spusese, Li Yu nu însemna nimic în ochii lui.

Frica lui Jian Suilin față de Jian Suiying fusese gravată în măduva oaselor sale pe vremea când era neexperimentat.

Această frică s-a estompat treptat pe măsură ce a crescut, dar nu a dispărut niciodată. Dacă Jian Suiying ar fi răsturnat masa și l-ar fi bătut, ar fi trecut în defensivă, dar înfățișarea indiferentă a lui Jian Suiying l-a făcut să piardă.

Simțise mereu că, chiar dacă ar fi făcut toate lucrurile care l-ar fi făcut pe fratele său să-l urască, ce mai conta? Persoana aceasta nu-l plăcuse niciodată. Dar când a realizat că se afla cel mai departe de această persoană, a simțit o urmă de panică.

Jian Suilin știa că nu mai poate spune nimic altceva.

Fantasease de nenumărate ori despre ziua în care își va putea ridica sprâncenele în fața fratelui său mai mare, umilindu-l, făcându-l să știe că și fratele pe care îl oprimase atâția ani putea să-l calce în picioare. Dar nu putea spune asta acum; voia doar să termine negocierea imediat, deoarece ochii abominați ai lui Jian Suiying îl înjunghiaseră până în punctul în care nu mai putea respira.

S-a liniștit, s-a sprijinit încet de canapea și a spus indiferent: "Cred că ai înțeles problema în suficient de multe detalii, așa că să nu mai vorbim prostii. Vreau jumătate din capitalul companiei."

Jian Suiying s-a uitat la el cu răceală: "Jumătate? Chiar crezi că asul din mâneca ta valorează jumătate din capitalul companiei mele?"

"Asul din mâna mea poate cauza pierderi de miliarde de dolari și responsabilități pentru companie. Această companie nu este proprietatea ta exclusivă. Tata și ceilalți rude ale tale au anumite acțiuni. Nu cred că cineva vrea să vadă compania prăbușindu-se într-o asemenea criză."

Privirea lui Jian Suiying era la fel ca o torță: "Știi și tu că această companie nu este doar a mea, atunci cum poți trece de nivelul rudelor?"

Jian Suilin a zâmbit și a spus: "Cu excepția tatei, toți ceilalți sunt rudele tale și ale nimănui altcuiva. Atâția ani, nu s-au sinchisit niciodată de mama mea și cu atât mai puțin de mine. Chiar dacă vor pierde bani, voi fi doar o glumă. Cât despre tata... ce-mi poate face?"

Jian Suiying a mijit ochii și a rânjit: "Atunci de ce crezi că ți-aș preda jumătate din companie așa cum îți dorești? Doar pentru că ne e frică de eșec? Amândoi am crescut împreună, nu mă cunoști destul de bine? Nu-i așa? Eu, Jian Suiying, sunt cineva care ar prefera să-și asume o datorie uriașă decât să te fac pe tine fericit."

A apăsat țigara cu fermitate pe document; mucul s-a ars instantaneu pe hârtie, după care și-a întins picioarele și a izbit măsuța de cafea spre Jian Suilin.

Mușchii de pe fața lui Jian Suilin s-au cutremurat cu ferocitate. Știa că Jian Suiying era într-adevăr o persoană de felul acesta, așa că, provocându-l în acest fel, acela ar fi preferat să se scufunde amândoi decât să-l lase să facă ce vrea.

Jian Suiying s-a ridicat în picioare cu un zâmbet sumbru: "Jian Suilin, crezi că furtuna asta mică îmi poate răsturna nava cea mare? Ești prea naiv. Eu, Jian Suiying, jur că de astăzi înainte te voi face să trăiești un iad!" După ce a rostit acele cuvinte dure, Jian Suiying a deschis ușa și a plecat.

Jian Suilin s-a sprijinit fără vlagă de canapea și a izbucnit într-o transpirație rece.

Și-a amintit ce spusese Jian Suiying înainte de a pleca și nu s-a putut abține să nu-și ridice mâna ca să-și acopere ochii, izbucnind în râs. A mormăit: "Dragul meu frate, m-ai făcut deja să mor..."

Li Yu stătea singur la capătul coridorului, aproape de lift.

Jian Suiying a cotit după colț și l-a zărit din prima. Și-a băgat mâinile în buzunare și a zâmbit strâmb: "Li Yu, ce rol joci aici?"

Li Yu s-a holbat la el fără expresie și a spus ceva irelevant: "Cu cine te-ai culcat aseară?"

Jian Suiying s-a încruntat.

Li Yu a zărit un mic semn de mușcătură sub gâtul acestuia; creierul i-a vâuit, iar inima îi era atât de dureroasă încât nu putea respira lin: "E de la Xiao Zhu? De la Pippi? Oh, sau e altcineva?"

"Viața mea privată este doar a mea, chiar n-are nicio legătură cu tine. Te întreb doar: ce rol joci în chestiunea asta?"

Mărul lui Adam al lui Li Yu se rostogolea în sus și în jos. Nu știa câtă forță folosise pentru a-și stăpâni impulsul de a-l lovi pe Jian Suiying până îl lăsa buimăcit, ca apoi să-l ascundă undeva.

"Lasă-mă să ghicesc. În consiliul de administrație din ziua aceea, cele trei persoane care de obicei nu erau niciodată de acord cu nimic au fost în acea zi de aceeași parte. Ai profitat de situație și ai folosit identitatea fostului meu asistent și amant pentru ca să uneltești cu ei? Nu-i așa?" Jian Suiying a zâmbit; cu cât i se părea mai sângeros, cu atât zâmbea mai mult, cu o briză de primăvară. "Tu și Jian Suilin ați început să uneltiți împotriva mea acum mai bine de un an; unul era fratele meu și celălalt... hmph. Voi doi ați fost cu adevărat în stare să mă faceți să cad în capcana voastră..." Li Yu, nu înțeleg pe deplin. "De obicei, n-ai nicio ură profundă împotriva mea, dar ai dormit cu mine în același pat. Timp de luni de zile, m-ai înscenat atât de mult de parcă nu m-ai fi tratat ca pe o ființă umană. Ce altceva ești dispus să faci pentru el?" După ce Jian Suiying a rostit aceste cuvinte, a simțit o durere ciudată în nas o lungă perioadă de timp. "Ești dispus să mori pentru el, nu-i așa?"

(DA... EXACT ASTA A FĂCUT CÂINELE AFURISIT)

Li Yu a tremurat: "El nu-mi place, cel pe care-l vreau ești tu."

Jian Suiying era ca și cum ar fi ascultat o conversație încrucișată, doar că actorul nu era cel care o făcea amuzantă, ci el însuși.

"Pe mine mă vrei...? Doamne sfinte! Tu? Amândoi am ajuns până aici și tu încă te porți ca un idiot. Îți spun că, chiar și dacă îngenunchezi și te înclini în fața mea, n-am să te las pe tine și pe iubitul tău să faceți ce vreți. Da, lucrurile mele vor fi mereu ale mele. Dacă nu le pot păstra, prefer să le sparg decât să mi le dau altcuiva!"

Jian Suiying i-a aruncat în sfârșit o privire profundă lui Li Yu. A simțit că inima îi era înghețată și că se prăbușise la pământ. În clipa în care s-a întors, ochii lui erau roșii ca sângele; și-a ridicat bărbia cu aroganță și s-a îndreptat spre scări fără să privească în urmă.

Conform experienței trecute a lui Li Yu, atunci când nu cădeau de acord, Jian Suiying era primul care izbucnea în furie sau făcea o criză, dar de data aceasta a fost diferit: spusese tot ce avea de spus cu multă calm.

În special când Jian Suiying s-a întors să se uite la el, acea privire i-a dat lui Li Yu disperarea că totul ajunsese la sfârșit, o privire care îl va speria pe Li Yu făcându-l să se trezească din visele lui câțiva ani mai târziu...

Sfârșitul Capitolului