CAPITOLUL 6

ÎNDRĂGOSTEȘTE-TE... MAI MULT CA NICIODATĂ

<Pete>

Să cunosc oameni noi nu mă speria cu adevărat.

Nu era ceva care să mă facă să mă simt neliniștit.

Dar când venea vorba despre prietenii lui Ae...

Simțeam că nu puteam să fiu eu însumi în fața lor.

„Uau... Deci ăsta e faimosul băiat de la IC despre care ne-ai tot vorbit.”

Unul dintre prietenii lui Ae, puțin mai înalt decât el, începu conversația.

„Doamne, chiar e al naibii de frumos. Ai’Pond, lângă el pari o fantomă ascunsă în întuneric. Aura lui te înghite complet.”

A izbucnit în râs.

Ai’Pond nu părea prea încântat de comentariu.

„Serios, Ai’Ping? Dacă eu sunt o fantomă ascunsă în întuneric lângă Ai’Pete, atunci Ai’Ae e întunericul în persoană.”

„Nu cred. Tu ești mai închis la culoare decât Ae.”

Fata care îi însoțea răspunse imediat.

„Ce spui, Bow? Nu sunt închis la culoare. Asta se numește bronz frumos.”

Pond protesta.

„Știi că am și sânge latin? Așa că e genetic.”

Se certa cu singura fată din grup.

Chiar dacă vocea lui puternică atrăgea atenția oamenilor din restaurantul de tăiței, aveam impresia că toți se uitau mai degrabă la mine.

Cineva mă atinse ușor.

„Tu... tu...”

„Da, khrub?”

Poate părea ciudat ca o fată frumoasă să se ridice de pe scaun și să vină să se agațe de brațul unui străin.

Dar nu mi se părea politicos să o împing.

Își încolăcise deja ambele brațe în jurul brațului meu.

„Ești atât de frumos. Ai iubită?”

M-a privit direct.

„Pentru că eu sunt singură, să știi. Poți să mă inviți în oraș dacă vrei.”

„Eu...”

„Uau, uau. Ai’Ping, cred că ar trebui să-ți ții iubita departe de oameni de acum înainte.”

Pond interveni de parcă Bow îl speriase.

Ea îi aruncă o privire ucigașă.

Eu doar îi priveam.

Nu știam deloc ce să spun.

Poc!

Bow îl plesni.

„Și eu ce sunt? O târfă sau o doamnă? Nu le poți combina.”

„Atunci o femeie excitată. Și de ce mă lovești?”

„Taci, sfert de om.”

M-am uitat în stânga și în dreapta.

Voiam să găsesc o cale prin care să-i fac să nu se mai certe, dar nu știam cum.

După doar câteva minute, prietena lui Ae se uită din nou spre mine.

„Nu sunt o fată rea. De fapt sunt foarte dulce.”

Zâmbi.

„Știu că sunt drăguță și sunt și disponibilă.”

„Ajunge, Bow. Te rog.”

Ae veni în salvarea mea și se puse între noi.

„Nu vezi că îl sperii?”

Am oftat ușurat.

Nu știam dacă Bow vorbea serios sau glumea.

Dar presupuneam că n-ar fi fost prea fericită dacă îi spuneam că nu-mi plăceau fetele.

Nici măcar nu-mi puteam imagina cum ar reacționa.

Probabil aș fi devenit o persoană ciudată în ochii lor.

„De ce? De ce? De ce?”

Bow protesta.

„Îl vreau. E atât de frumos. Pun pariu că toată lumea ar vrea să iasă cu el, așa că prefer să fiu prima la coadă.”

„Nu ți-a spus nimeni că o domnișoară ar trebui să fie modestă și cuviincioasă în fața unui bărbat?”

Ae întrebă calm.

Începusem să-mi fac griji că Bow avea să se supere pe el.

Dar răspunsul ei m-a surprins și, sincer, m-a și speriat.

„Nu.”

Ridică bărbia.

„Mama îmi spune mereu: «Dacă te miști prea încet, n-o să prinzi niciodată un bărbat.»”

Apoi adăugă foarte serioasă:

„Și statistic vorbind, există mai multe femei decât bărbați, așa că trebuie să acționăm repede dacă vrem să supraviețuim. Altfel murim singure.”

Ping izbucni în râs.

Ae doar clătină neîncrezător din cap.

„Nu o să ți-o prezint niciodată pe nepoata mea.”

Observasem că, de fiecare dată când Ae vorbea despre nepoata lui, în privirea lui apărea o blândețe specială.

Și, fără să vreau, zâmbeam de fiecare dată.

„Haide, Bow, ajunge.”

Ping o chemă să se așeze.

„Nu vezi că băiatul de la IC deja nu mai e disponibil?”

Ae se încruntă.

Apoi se uită spre Pond.

„Ai spus că vrei tăiței. De ce mănânci supă cu tăiței de ou și porc fript?”

„Și ce dacă? Tăițeii de ou tot tăiței sunt.”

Pond ridică din umeri.

„Dacă vrei tom yum în schimb, pune condimentele astea și gata.”

Era cât pe ce să râd.

Dar m-am oprit.

Două perechi de ochi încă mă priveau.

Notă: Tom Yum este o supă tradițională thailandeză, aromată și picantă, preparată în diferite variante cu fructe de mare, pui, pește sau ciuperci și servită de obicei cu coriandru.

Probabil erau curioși să afle cum ne cunoscuserăm eu și Ae.

Se vedea din felul în care mă studiau.

„Bine... tăiței atunci.”

Ae se întoarse spre mine.

„Ești în regulă aici, Pete? Scuze, am uitat să te întreb dacă îți place locul.”

I-am zâmbit și am dat din cap.

Nu voiam să-i creez niciun fel de problemă.

Mai mâncasem odată tăiței de ou la un restaurant de stradă.

Se întâmplase în liceu.

Pe atunci mai mâncasem de câteva ori mâncare stradală.

Totuși, mai bine nu-i spuneam asta lui Ae.

Probabil ar fi făcut o expresie de parcă nu mă credea.

În timp ce mă gândeam la asta, mă prinse ușor de braț și îmi făcu semn să mă așez lângă el.

În cele din urmă mi-i prezentă pe toți.

Toți mă salutară cu căldură.

Doar Bow mă făcea să nu pot să o privesc direct în ochi.

„Ce vrei să mănânci, Pete?”

„O să comand ce comanzi și tu, khrub, Ae.”

Sincer, habar n-aveam ce să aleg.

Ae păru puțin surprins.

Apoi râse.

Pond, care stătea în fața mea, râse și mai tare.

„Ești sigur, Pete? Ai luat deja micul dejun cu el, nu?”

Îl arătă pe Ae.

„Ai văzut cum mănâncă? Mănâncă de parcă moare de foame în fiecare zi.”

Pond încă râdea.

„Nu cred că termini o porție ca a lui.”

I-am oferit un zâmbet stingherit.

Da.

Uitasem complet că Ae mânca mereu porții uriașe.

„Atunci... o să mănânc...”

Ce trebuia să aleg?

În timp ce încercam să-mi dau seama, ceilalți de la masă se înghesuiau unul în altul ca să încapă.

Masa era prea mică pentru toți.

Atunci mi-am dat seama că mâna mea se freca de brațul lui Ae.

Era prea cald?

Sau poate transpiram eu anormal de mult în ultima vreme.

Chiar simțeam că începeam să transpir.

Deodată, Ae își puse mâna pe genunchiul meu, sub masă.

Aproape am sărit de pe scaun.

M-am uitat nervos la el.

Mă temeam că avea să observe că tremuram doar din cauza unei simple atingeri.

Ae se apropie de mine și îmi șopti, în timp ce ceilalți erau ocupați cu meniul.

„N-ai nicio idee ce să comanzi, nu?”

Vocea lui era foarte aproape.

„Atunci comand eu pentru tine.”

Inima îmi bătea atât de tare.

Eram într-un mic local de tăiței în fața campusului.

Locul era plin de studenți până spre opt seara.

Normal că era zgomotos.

Râsete.

Conversații.

Glume.

Motoare de mașini care treceau pe stradă.

Dar eu nu mai auzeam nimic.

Doar vocea lui Ae.

Mâna lui pe genunchiul meu.

Gura lui atât de aproape de urechea mea.

Și inima mea, care bătea nebunește.

Avea grijă de mine.

Doar atât era suficient ca să mă facă incredibil de fericit.

Deodată, am revenit la realitate.

Toate sunetele din jur parcă se aprinseră din nou.

Noaptea era foarte caldă.

Dar singurul lucru pe care îl simțeam cu adevărat era că Ae avea grijă de mine exact așa cum promisese.

„Unchiule!”

Ae strigă spre proprietarul localului.

„O porție de tăiței de ou uscați cu porc crocant și o porție mare de tăiței de ou cu porc roșu la grătar și chifteluțe.”

„Iar faci asta.”

Pond își ridică sprâncenele.

„Comanzi pentru el și tot spui că nu e nimic între voi.”

„Du-te dracului.”

Bula în care plutisem până atunci se sparse imediat.

Pond începuse din nou să ne tachineze.

Ae îl înjură.

Pond făcu o expresie serioasă.

„De ce trebuie să mă înjuri mereu? Ori îmi spui «du-te dracului», ori «taci din gură».”

Imită vocea lui Ae.

„Bla, bla, bla. Nu găsești o scuză mai bună pentru a-ți ascunde rușinea?”

„Du-te de două ori dracului, Pond.”

„Da, sigur, Ai’Ae. Spune-mi direct în față.”

Pond se plângea.

Ae îl ignoră.

Deschise cutia cu tacâmuri și pregăti pentru mine bețișoarele și lingura.

Își luă apoi și el un set.

„Vezi?”

Pond mă arătă.

„Doar lui Pete îi pregătești tacâmurile. Dar noi, prietenii tăi?”

Începeam din nou să mă înroșesc.

„Nu știi să ți le iei singur?”

Ca să nu înceapă iar să se certe, i-am întins lui Pond propriul meu set.

Ae mârâi.

Apoi îmi prinse mâna.

„Nu i le dai.”

Se întoarse spre Pond.

„Și ce ai azi? În mod normal nu te plângi așa și ți le iei singur.”

„Pete are și el mâini, dar pentru el pregătești totul.”

Pond zâmbi.

„Recunoaște, piticule. Ce se întâmplă între voi doi? Nu mă mai ține în suspans.”

Începusem să mă tem.

Nu voiam deloc să se certe din cauza mea.

Chiar dacă, aparent, se certau destul de des oricum.

„Atunci nu te mai băga.”

„De ce?”

Pond zâmbi și mai larg.

„Secretul tău e mult mai distractiv decât al altora.”

Ae își dădu ochii peste cap și făcu un gest de parcă alunga o muscă.

Ping râdea.

Apoi se uită spre mine.

„Pete, tu ce ești pentru Ai’Ae?”

Am încremenit.

Pond și Ae, care se certaseră cu o clipă înainte, se întoarseră amândoi spre mine.

Ae mă privea atent.

Parcă încerca să-mi transmită:

„Nu răspunde.”

Pond, în schimb, își mișca sprâncenele de parcă îmi spunea:

„Hai. Nu te rușina. Spune.”

Era mai înfricoșător decât un film de groază.

Deodată, am simțit mâna lui Ae peste mâna mea sub masă.

Pentru el, probabil eram doar un prieten.

Dar pentru mine...

Ae era mult mai mult decât atât.

„Ae este...”

„Două porții de tăiței de ou uscați, o supă cu tăiței de ou, o supă wonton și o porție mare de tăiței de ou cu chifteluțe în plus.”

Am simțit o ușurare enormă când mătușa veni exact la timp cu comenzile.

Toată mâncarea fu pusă pe masă.

Imediat, toți își mutară atenția spre ea.

„Mătușă, îmi mai aduci o supă wonton mare? Repede, te rog.”

Ping deja își atacase porția.

Ae îmi împinse farfuria cu tăiței uscați.

Mă privi o clipă.

Apoi strigă către personal.

„Mătușă, și o ceașcă de supă, te rog.”

Se întoarse spre mine.

„Poate sunt prea uscați pentru tine.”

Abia după aceea îmi eliberă mâna și începu să mănânce.

Știam că era doar mâncare de stradă.

Dar aveam impresia că mâncam tăiței de lux în cel mai scump restaurant de cinci stele.

Sau poate totul părea atât de special doar pentru că persoana pe care o plăceam stătea chiar lângă mine.

<---------------------------->

<Ae>

Sunt singurul căruia i se pare Ai’Pond incredibil de enervant?

Continua să mă tachineze în legătură cu Ai’Pete, deși îi spusesem de nenumărate ori că Pete era doar un prieten.

De aceea aveam grijă de el.

„Săracul Pete.”

Dacă i-ai fi văzut fața, ți s-ar fi făcut milă de el.

Se tot uita în stânga și în dreapta.

Nu avea habar cum să se descurce cu insectele astea care îl interogau la masă.

Ai’Bow, care într-un milion de ani nu fusese interesată de vreun băiat, acum se uita la el de parcă urma să-l mănânce de viu.

Bine.

Recunosc.

Și mie mi se păruse Bow foarte drăguță când o cunoscusem.

Dar după seara asta?

Cum spusesem deja.

N-o să-i prezint niciodată nepoata mea.

Ce fel de fată spune:

„Trebuie să te miști repede ca să prinzi un bărbat”?

Ce-i cu femeile din zilele noastre?

Iar în legătură cu faptul că i-am comandat mâncare lui Ai’Pete și i-am pregătit tacâmurile...

Ce era atât de ciudat?

Probabil nu fusese niciodată într-un loc de genul ăsta.

De unde știam?

Era suficient să-i privesc fața.

Era roșu ca o roșie.

Așa că doar îl ajutasem să comande.

Dar, ca de obicei, Pond trebuia să-și bage nasul.

Se purta ca un idiot.

Îi plăcea prea mult să se amestece în ce se întâmpla între mine și Ai’Pete.

Dacă mă întrebi de ce nu o ajutam la fel pe Bow...

Mâncasem cu ea de multe ori.

Știam foarte bine cât de pretențioasă era.

Se plângea până și dacă bețișoarele nu aveau aceeași nuanță.

Nimănui altcuiva nu i-ar fi păsat.

Așa că îl ajutam doar pe Pete.

Poate și pentru că îmi plăcea când se rușina.

Când i se înroșea fața arăta foarte drăguț.

„Pete e atât de frumos.”

Ai’Bow începu din nou.

„Până și când mănâncă tăiței tot arată ca un prinț.”

Ne privi pe noi trei.

„Spre deosebire de sclavii ăștia din clasele inferioare.”

Trebuia să recunosc că avea dreptate.

În timp ce mâncam, îl priveam.

Începeam să înțeleg puțin de ce Pond tot spunea că îl favorizam.

„Vorbești despre standarde duble?”

Pond protestă.

„Nu e corect. Cum poate el să fie prinț, iar noi sclavi?”

„Mă înșel?”

Nu.

Bow nu se înșela.

De fiecare dată când Ai’Pete își ducea tăițeii la gură, o făcea extrem de politicos.

Nu făcea zgomot.

Nu mesteca cu gura deschisă.

Bea supa cu eleganță.

Comparativ cu noi, care mâncam ca niște animale înfometate, diferența era uriașă.

Pete îi zâmbi stingherit lui Bow.

„Și... cum ar trebui să mănânc?”

„De ce naiba trebuie să arate atât de drăguț când se comportă atât de inocent?”

Eram pe punctul să opresc discuția.

Dar băgăciosul de Pond se oferi să demonstreze cum se mănâncă „în mod corespunzător”, în stilul sclavilor ca noi.

Începu să soarbă zgomotos.

„Așa!”

„Scârbos!”

Bow protestă.

Eram complet de acord.

Felul în care Ai’Pond sorbea supa era absolut grotesc.

„Despre ce vorbești?”

Pond se apăra.

„Așa se mănâncă supa de tăiței. Simți mai bine gustul.”

„Sângele tău pe jumătate italian are și ceva legătură cu China?”

Ping râse.

„Da. Tata are sânge chinezesc.”

Pond se întoarse spre Pete.

„Hai, Ai’Pete. Arată-mi cum sorbi și tu.”

Pete părea chiar dispus să încerce.

L-am văzut cum își dă toată silința și duce bețișoarele pline de tăiței spre gură.

În China exista vechea credință că sorbirea tăițeilor aduce noroc și simbolizează viața lungă.

Pete însă nu știa deloc cum să facă asta.

A început să tușească.

„Hei! Ai grijă!”

Aproape am izbucnit în râs.

Pete nu știa să scoată sunetul acela.

Doar mușca din tăiței și încerca să-i tragă spre gură.

Dar se străduia.

Ai’Pond îl încuraja.

„Hai, trage-i! Mai tare!”

Am rămas blocat.

Eram cât pe ce să râd.

Dar atunci Pete se uită la mine.

Fața îi era roșie.

Ochii îi lăcrimau.

Buzele portocalii îi erau încă pline de tăiței.

Și privirea lui cerea ajutor.

Începea să se înece.

Dar, pentru o clipă...

Am simțit ceva ciudat doar uitându-mă la ochii lui.

Pete tuși din nou.

„Ai’Pete, gata. Nu trebuie să faci tot ce spune idiotul ăsta.”

Apoi m-am întors spre Pond.

„Iar tu, Ai’Idiotule, încetează să-l înveți prostiile tale. Poate să mănânce cum vrea.”

Pond îmi zâmbea răutăcios.

„Vezi?”

Ridică sprâncenele.

„Iar ești supraprotector.”

„Vrei să taci odată?”

Nu mă puteam abține.

Trebuia să țip iar la el.

Serios.

Idiotul ăsta care se pretinde sfert italian trebuia să-și închidă gura.

Ce naiba îl făcea să creadă că era ceva special între mine și Ai’Pete?

„Pete, uită-te la tine. Transpiri foarte tare, na kha.”

Bow vorbi dulce.

„Poți folosi batista mea.”

Eu încă încercam să-l fac pe Pond să tacă.

Începeam să mă întreb dacă Bow nu era cumva Doraemon.

Părea că avea absolut orice în geantă.

Sincer, dacă aș fi fost Pete, n-aș fi luat batista.

După felul în care îl privea Bow, probabil pusese pe ea și vreo poțiune de dragoste.

Notă: Doraemon este un personaj anime, un motan robot care scoate din buzunar tot felul de obiecte imposibile.

Pete o privea din nou speriat pe Bow.

Nu m-am putut abține să nu râd.

„Sunt bine, khrub.”

„De ce? Nu-ți place să te ating?”

„La naiba. Tot încearcă să flirteze cu el.”

Pete clătină imediat din cap.

Dar tot refuză batista.

Probabil credea că Bow avea să-i muște mâna sau ceva.

Din nou se uită spre mine cerând ajutor.

Am râs.

Dar trebuia să-l salvez.

„Cine are nevoie de batistă? Îți poți folosi mâneca.”

Mi-am ridicat mâna.

I-am prins obrajii ca să-l fac să se uite la mine și i-am șters transpirația de pe frunte cu mâneca mea.

„Ae!”

Nu știu de ce făcusem asta.

Poate pentru că nu-mi puteam scoate din cap cât de adorabil era.

Pete nu mai spuse nimic după ce îi ștersesem fruntea de câteva ori.

Comparativ cu reacția mea, probabil lui îi era și mai frică de Bow.

„Ewww!”

„Ce?”

M-am oprit și m-am uitat spre Bow.

Ping râdea tare.

„Ce? De ce râzi?”

„De nimic.”

Ping zâmbi.

„Doar că acum înțeleg de ce Ai’Pond spune mereu că ai grijă special de tipul ăsta de la IC.”

Am oftat.

Nu mai voiam să mă cert.

Și nici nu știam ce să răspund.

Nu știam dacă ceea ce făceam era supraprotector.

Nici nu voiam să mă gândesc prea mult.

Știam doar că voiam să am grijă de Pete.

Era drăguț și fragil.

Voiam să-l protejez.

Dar acum, pentru că unul dintre prieteni insista asupra ideii, începeam să mă întreb...

„Oare exagerez?”

Eram cel mai mic din familia mea.

Nu avusesem niciodată grijă de cineva.

În liceu îl avuseserăm pe Ai’Dear, unul dintre prietenii noștri, care era foarte naiv și inocent.

Aveam grijă de el cu toții.

Dar Ai’Pete era diferit.

Doar eu aveam grijă de el.

Corect.

Poate chiar aveau dreptate.

Probabil îl protejam prea mult.

M-am întors să-l privesc.

Mânca liniștit.

Pentru prima dată m-am întrebat:

„Oare îl fac să se simtă incomod?”

„Nu, nu cred.”

„Bine. Dacă tu spui asta, terminăm subiectul.”

Ping schimbă discuția.

„Apropo, înainte să uit. Ai spus că vrei ghete noi de fotbal. Le-ai cumpărat?”

Continuă să vorbească despre un magazin nou din centru.

Nu-mi plăcea felul în care se uitase la mine înainte să schimbe subiectul.

Probabil încerca să mă facă să nu mă mai gândesc la asta.

„Da. Trimite-mi linkul.”

Chiar dacă schimbaserăm conversația, eu tot simțeam că trebuia să-l întreb pe Pete dacă grija mea exagerată îl deranja.

<---------------------------->

<Pete>

Știam că mă purtasem incredibil de timid.

Mai ales atunci când Ae își folosise mâneca să-mi șteargă transpirația de pe față.

După asta nu mai îndrăzneam nici măcar să-i privesc pe ceilalți.

Mi-era frică să nu descopere ce gândeam dacă le întâlneam privirea.

Așa că am continuat să mănânc liniștit în timp ce ascultam conversația lui Ae despre echipamentul de fotbal.

Toate acele gânduri dispărură însă în clipa în care Ae îmi spuse că avea să mă conducă până la mașină.

Ping și Bow nu locuiau în cămin.

Așa că după cină ne-am despărțit cu toții.

Ai’Pond plecă să ia bicicleta lui Ae de la Inginerie și să se întoarcă direct la cămin.

Asta însemna că rămăseserăm doar eu și Ae.

Mergeam liniștiți spre campus.

Luminile stradale abia luminau drumul.

Existau câteva zone în campus care nu păreau foarte sigure.

Dar vântul mișca ramurile copacilor uriași de pe marginea trotuarului.

Mă simțeam liniștit.

De obicei mergeam cât mai repede prin zona aceea.

Acum însă voiam să merg cât mai încet.

„Ai’Pete.”

„Khrub?”

„Spune-mi sincer.”

Ae se uită direct la mine.

„Te deranjez?”

Am încremenit.

M-am întors imediat spre el.

Nu înțelegeam de ce mă întreba asta.

„Am făcut ceva care să-l supere?”

Eu simțeam deja că depindeam prea mult de el.

Din cauza mea trebuia mereu să facă eforturi suplimentare.

Poate că prietenii lui nu înțelegeau situația.

Recunosc.

O parte din mine se simțise foarte fericită când prietenii lui crezuseră că eu și Ae ne întâlneam.

Dar eram mai îngrijorat că Ae s-ar putea simți incomod și ar fugi de mine, doar pentru că ceilalți credeau că devenea gay.

„Nu... De ce spui asta?”

Ae mă privi în ochi.

Oftă.

Apoi începu să meargă înainte.

„M-am gândit că poate simți că mă bag prea mult în viața ta.”

Vocea lui era serioasă.

„Nu mi-ai cerut ajutorul și totuși eu sunt aici, agitat și preocupat de tine.”

M-am simțit trist auzindu-l.

M-am oprit și i-am privit spatele.

Avea dreptate.

Mă ajutase de atâtea ori.

Tot ce puteam spune era...

Nu.

Niciodată nu mă gândisem la el ca la o persoană enervantă.

Niciodată în viața mea.

Și nici nu aveam să o fac.

Eu eram cel care voia să-l roage să nu înceteze niciodată să aibă grijă de mine.

„Nu, khrub.”

Atât am reușit să spun.

„Ce?”

Ae se întoarse.

„Niciodată n-am gândit așa.”

Am respirat adânc.

„De fapt, eu ar trebui să-ți mulțumesc că m-ai ajutat.”

Uneori simțeam că poate Ae se simțea incomod având atât de multă grijă de mine.

Grijă...

Ca de un prieten.

Da.

Știam că mă vede doar ca pe un prieten.

Și, într-un fel, era singura relație de care voiam să mă agăț doar ca să pot rămâne lângă el.

Ae zâmbi.

„La naiba... Ce ușurare.”

Râse.

„M-am îngrijorat tot timpul că poate atitudinea mea te deranjează. Mă bucur că nu e așa.”

Încă râdea când mă trase spre el și își puse brațul în jurul gâtului meu.

A trebuit să mă aplec puțin.

Dar simplul lui gest mă făcu să îngheț.

Doar atingerea lui mă paraliza complet.

Tot ce simțeam era căldura corpului lui.

Mă trase cu el în timp ce mergeam spre parcare.

„Știi ceva?”

Ae vorbi relaxat.

„Sincer, mă bucur foarte mult că te-am cunoscut.”

Inima mea se opri o clipă.

„Acum nu vreau să te las singur și nu vreau să mai ai probleme.”

Apoi mă grăbi.

„Hai. Eu vreau să fac un duș, iar mama ta probabil deja își face griji.”

Îl simțeam pe Ae mult mai relaxat după ce spusese ce avea pe suflet.

Eu însă nu eram deloc relaxat.

Eram copleșit pentru că eram atât de aproape de el.

În trecut nici măcar nu îndrăznisem să-l ating pe P’Trump, chiar și când fuseserăm împreună.

Dar cu Ae...

Nu mă deranja să-mi sprijin fața pe umărul lui când mă îmbrățișa.

Chiar dacă trebuia să mă aplec puțin.

Ae zâmbea.

Mirosea ca un bărbat adevărat.

A transpirație.

Masculin.

Nu era un miros neplăcut.

Era cald.

Și îmi plăcea incredibil de mult.

Nu era apă de colonie.

Nu era parfum.

Era mirosul lui natural.

Un miros care trezea în mine o senzație pe care n-o mai simțisem niciodată.

Îmbrățișările lui erau atât de calde încât începeam să-mi fac griji.

Îmi era teamă că nu aveam să-l mai pot vedea doar ca pe un prieten.

„Probabil te doare spatele de la cât trebuie să te apleci pentru prietenul tău pitic.”

Ae râdea și se tachina singur.

În scurt timp îmi dădu drumul și merse iar în fața mea.

Dar când se întoarse cu acel zâmbet frumos...

Am simțit ceva ciudat.

Era același zâmbet pe care mi-l oferise prima dată când ne întâlniserăm.

Același zâmbet care cucerise inima prostului de Pitchaya.

„Ce mă fac?”

„Sentimentele mele pentru el cresc tot mai mult cu fiecare zi...”

„Condu cu grijă.”

Eram deja în mașină.

Ae se aplecase lângă portieră.

Voiam să-i mulțumesc pentru că mă invitase la cină.

Dar mă temeam că, dacă începeam să vorbesc, aveam să spun prea multe și avea să-și dea seama că acum îl vedeam ca pe ceva mai mult decât un prieten.

Trebuia să tac.

„Noapte bună, khrub, Ae.”

Înainte să închid portiera, Ae o opri cu mâna și se aplecă puțin.

Eu stăteam acolo fără să știu ce să fac.

Felul în care ochii lui ascuțiți mă priveau în întuneric era incredibil de fermecător.

Ae îmi atinse capul.

„Eu sunt un tip simplu.”

Vocea îi era calmă.

„Știu că ești mereu modest și nu vrei să mă deranjezi.”

Îmi mângâie ușor părul.

„Dar vreau să știi că poți conta întotdeauna pe mine.”

Am rămas nemișcat.

„Și vreau să fii sincer. Dacă ceva te deranjează, spune-mi. Și eu o să fac la fel.”

A continuat:

„Dacă nu aș vrea să te ajut, pur și simplu nu aș face-o.”

Ochii lui erau serioși.

„Nu m-aș băga în problemele tale.”

Apoi spuse încet:

„Dar vreau să o fac. Pentru că îmi pasă de tine.”

Am rămas complet fără cuvinte.

Inima îmi bătea atât de tare încât mi-era frică să nu o audă.

Îmi mângâie părul de câteva ori.

„În plus... îmi place părul tău.”

Zâmbi puțin.

„E atât de moale și neted.”

„Ae...”

„Scuze.”

Își retrase mâna.

„Ar trebui să pleci acasă.”

Închise portiera pentru mine.

Aveam atât de multe lucruri să-i spun.

Dar niciun cuvânt nu-mi ieșea din gură.

Nu puteam decât să repet în minte ceea ce-mi spusese.

Că voia să aibă grijă de mine.

Am dat din cap și am plecat.

Nici nu știu cum am ajuns până la ieșirea din campus.

După ce am pornit semnalizarea și m-am încadrat pe drum, mi-am dus mâna la piept.

„Poate cineva să moară pentru că iubește prea mult?”

Respirația îmi era neregulată.

„Ae... Simt că eu mor acum.”

Îi auzeam vocea.

Îi simțeam atingerea.

Iar și iar.

Aici.

În mintea mea.

Aici.

În inima mea.

Fără oprire.

Fără sfârșit.

CAPITOLUL 7

DOR ȘI AMENINȚĂRI

Era sâmbătă.

Băiatul din programul thailandez se întorsese acasă abia vineri seara.

Ca de obicei, Ae se trezi la patru și jumătate dimineața și ieși să alerge.

Se bucura de vreme.

Apoi se întoarse acasă ca să-și ajute mama cu ritualurile de merit și să ofere mâncare călugărilor care treceau prin fața casei.

După aceea făcu duș și ajută la treburile gospodărești.

Aceasta era rutina lui de weekend.

Familia lui Ae deținea inițial un spațiu comercial la parterul clădirii în care locuiau, folosit ca un mic restaurant.

Mai târziu, când fratele lui Ae hotărâse să-și lase serviciul, își folosise economiile și ipotecase casa pentru a cumpăra clădirea de alături.

Transformaseră spațiul într-un magazin de piese pentru echipamente electrice și automobile.

Cele două afaceri fuseseră apoi unite.

Casa familiei ocupa etajele doi până la patru.

De aceea, de fiecare dată când Ae venea acasă, lucra de obicei fie în restaurant, fie în magazin.

„Ar’Ae... Ar...”

Momentul lui preferat de acasă era însă timpul petrecut cu micuța lui nepoată, Nong’Yim.

Urma să împlinească doi ani în următoarele săptămâni.

Fetița îl striga din brațele mamei și se zbătea să coboare ca să poată alerga spre unchiul ei preferat.

„Nu, nu. Nu uita bunele maniere.”

P’Nat, cumnata lui Ae, trebuia mai întâi să-i amintească fetiței să salute frumos.

Nong’Yim își împreună palmele.

„Wai kha.”

Ae râse.

Era prea adorabilă.

Nu se putu abține să nu-i ciupească obrajii.

„Nu!”

Fetița își acoperi obrajii cu palmele și îi aruncă o expresie furioasă.

„Hai. Lasă-l pe Ar’Ae să-ți ciupească obrajii.”

„Nu! Nu te las.”

Își ascundea obrajii de degetele lui.

„Ar’Ae nu te-a văzut de multe zile.”

Ae continua să o tachineze.

„Nong’Yim nu i-a dus dorul lui Ar’Ae?”

Fetița își ascunse fața în brațele mamei, ca și cum ar fi spus:

„Nu mă mai deranja.”

„I-a fost foarte dor de tine.”

P’Nat râse.

„Aproape toată săptămâna a plâns întrebând unde este Ar’Ae.”

Ae se aplecă până când fața lui ajunse aproape de a nepoatei.

Își mișcă sprâncenele, provocând-o.

„Bine.”

Zâmbi.

„Dacă nu-l lași pe Ar’Ae să-ți atingă obrajii moi, atunci Ar’Ae se duce să ciupească obrajii altcuiva.”

Fetița îl privi cu ochii mari.

„Și ei sunt foarte moi și pufoși.”

Ae râse.

„La fel de moi ca ai tăi. Pe bune.”

Nong’Yim rămase cu ochii larg deschiși.

Părea îngrijorată că unchiul ei preferat iubea acum pe altcineva.

Își coborî capul.

„Bine... pupic.”

Îl lăsă să o sărute pe ambii obraji.

Barba lui o gâdila.

„Atât de dulce.”

„Ar’Ae, ia-mă în brațe.”

Se desprinse de mama ei și alergă spre el.

Deși Ae avea aproape mereu o expresie dură, era expert când venea vorba de ținut copilul în brațe.

„Hmm.”

P’Nat îl privi curioasă.

„Mă întreb cui îi aparțin obrajii despre care vorbeai.”

Ae se opri.

„Ești la universitate doar de câteva luni și deja ai fete care își oferă obrajii ca să-i ciupești?”

„...”

Ae fusese ocupat să se joace cu nepoata, dar întrebarea îl făcu imediat să-și amintească un anumit chip.

Chipul acela care îl lăsa blocat și îl făcea să zâmbească în același timp.

„Doar cineva...”

Ezită.

„Un prieten.”

„Așa?”

Cumnata lui zâmbi.

„Nu prea e obișnuit să atingi obrajii unui prieten.”

Ae își încruntă puțin sprâncenele.

Știa că P’Nat avea să-i povestească sigur și soțului ei.

Nu știa dacă era sau nu ciudat ca un bărbat să atingă obrajii altui bărbat.

Dar era foarte îngrijorat de Pete.

Iar faptul că îi atingea obrajii fusese pur și simplu rezultatul situațiilor dintre ei.

Nu o făcea intenționat.

„E ciudat, P’Nat?”

„Nu știu cum e la generația voastră.”

P’Nat râse.

„Dar pe vremea mea nu lăsam niciun băiat să-mi atingă obrajii. Probabil îi rupeam nasul.”

Apoi schimbă subiectul.

„Oricum, poți să stai puțin cu Nong’Yim? De aseară plânge după tine. Ai ajuns după ce adormise. Trebuie să o ajut pe mama în bucătărie.”

Ae acceptă imediat.

Rămase cu nepoata după ce P’Nat plecă spre bucătărie.

Dar cuvintele ei nu-i mai ieșeau din minte.

„Dacă persoana este băiat... tot ar fi ciudat?”

Tânărul care nu fusese niciodată îndrăgostit își puse singur întrebarea.

Gândurile îl făceau să se simtă atât de ciudat, încât se așeză pe podea.

„Ar’Ae.”

Nong’Yim își puse brațele în jurul lui.

„Nong’Yim ți-a dus foarte mult dorul.”

Ae o îmbrățișă.

„Și lui Ar’Ae i-a fost dor de tine.”

„Serios?”

„Da, Ae.”

„Serios?”

În ultimele două săptămâni se gândise însă atât de mult la altcineva.

Acum, când se uita la obrajii copilei, își amintea și de obrajii celeilalte persoane.

„Obrajii moi ai băiatului ăluia sunt exact așa.”

Ae îi ciupi din nou obrajii nepoatei.

Ea încercă imediat să se ferească.

Fără să-și dea seama, Ae își spuse gândurile cu voce tare.

„Știi? Prietenul lui Ar’Ae are și el obrajii foarte moi.”

Fetița îl privi.

„Are pielea foarte albă și buzele portocalii.”

„Prieten?”

Nong’Yim încerca să repete cuvântul.

Ae o ridică pe genunchii lui și apoi în aer.

Fetița țipă fericită.

„Mai sus! Mai sus!”

Ae părea concentrat pe ea.

Dar, în realitate, tot la Pete se gândea.

„Mi-ar plăcea să ating din nou mâinile alea moi.”

Își amintea.

„Și părul lui moale și mătăsos se simte atât de bine în mâna mea de fiecare dată când îl ating.”

Nong’Yim continua să strige.

„Mai sus!”

Ae o ridică.

Dar chipul lui Pete nu-i dispărea din minte.

„Oare mă uit la Pete în același fel în care mă uit la nepoata mea?”

Își pusese întrebarea de mai multe ori.

Nu găsea niciun răspuns.

De ce faptul că voia să-l ajute să nu mai fie atât de fragil îl făcea să-i simtă atât de tare lipsa?

„Domnișoară... chiar mi-e atât de dor de el?”

Spusese gândul cu voce tare.

„Sau poate doar pentru că nu l-am văzut de câteva zile.”

Da.

Pete nu venise cu el la micul dejun cu o zi înainte.

Nici nu putuseră lua prânzul împreună pentru că Ae avusese o întâlnire de fotbal.

Primise doar un mesaj scurt seara în care Pete îi spusese că ajunsese acasă în siguranță.

„Doar sunt îngrijorat.”

Ae dădu din cap.

„Asta e. Doar îmi fac griji.”

O coborî pe Nong’Yim, în ciuda protestelor ei.

„Ar trebuie să-și sune prietenul câteva minute, na khrub.”

„Și Nong’Yim vrea telefonul.”

Îi plăcea să țină telefonul mobil.

Ae râse.

Formă numărul cuiva.

Voia să demonstreze că gândurile lui erau corecte.

Își așeză nepoata în poală.

Pete răspunse imediat.

„Sawadee khrub, Ae.”

„Nu te deranjez?”

Ae folosi din obișnuință pronumele informal.

„Te-ai trezit?”

Notă: „Gu” este o formă foarte informală de a spune „eu”, iar „Mung” este o formă foarte informală pentru „tu”. Sunt folosite între prieteni foarte apropiați, dar pot suna nepoliticos în alte contexte.

„Hei!”

Nong’Yim îl mustră.

„Vorbești urât. Îi spun tatei.”

Ae începu să râdă.

„Și ce trebuie să fac ca Nong’Yim să nu mai fie supărată pe mine?”

„Aici.”

Fetița îi atinse buzele cu mâna.

O văzuse pe mama ei făcând același lucru cu tatăl ei atunci când folosea cuvinte urâte.

„Cine este, khrub, Ae?”

Pete întrebă de la celălalt capăt.

„Nepoata mea.”

Ae folosise iar forma informală.

„Ai!”

Nong’Yim îi lovi ușor buzele din nou.

Ae nu vorbise niciodată foarte politicos cu Pete.

I se părea ciudat.

Dar, de dragul nepoatei, schimbă imediat felul în care vorbea.

„Este nepoata mea.”

Apoi se întoarse spre fetiță.

„E bine acum, Nong’Yim?”

Fetița zâmbi larg.

Numele ei, Yim, însemna chiar „zâmbet” în thailandeză.

Pete stătea întins pe pat la celălalt capăt al liniei.

Era emoționat să-l audă pe Ae vorbind atât de politicos.

Și își dorea enorm să-l vadă în rolul de unchi tandru.

„Probabil Ae zâmbește acum, nu?”

„Eu...”

Ae se opri.

„Adică... te sunam doar să te întreb cum ești.”

Îi era foarte greu să vorbească astfel.

Mai ales cu o fetiță de doi ani așezată pe genunchii lui și urmărindu-i fiecare cuvânt.

„Sunt bine, khrub, Ae.”

Pete răspunse.

„Bine. Mă bucur că ești bine.”

În clipa următoare, Nong’Yim încercă să-i ia telefonul din mână.

„Vreau să vorbesc. Vreau să vorbesc.”

Ae o iubea prea mult ca să-i spună nu.

Îi întinse telefonul.

„Wai kha.”

Fetița se prezentă foarte formal.

„Numele meu este Nong’Yim, na kha. Tata este Oh și mama mea este Nat, kha.”

Pete zâmbi larg.

„Asta e nepoata despre care Ae vorbește mereu.”

„Sawadee khrub. Eu sunt Pete, na khrub. Îmi pare bine să vorbesc cu tine.”

„Pete?!”

Fetița păru încântată.

„Nong’Yim, trebuie să-i spui Ar’Pete.”

Ae îi arătă cum trebuia să-l numească.

Ea dădu din cap.

„Ar’Pete!”

„Bravo.”

Ae o sărută de câteva ori pe obraji drept recompensă.

Nong’Yim încerca să-și îndepărteze fața de unchiul ei.

Conversația dintre cei doi îl făcea pe Pete să zâmbească fără oprire.

Dar, dintr-odată, fetița spuse ceva cu o inocență absolută.

„Ar’Pete, Ar’Ae spune că îi e foarte dor de tine, kha.”

Ae făcu ochii mari.

„Când am spus eu asta?”

„Ar’Ae îi duce dorul lui Ar’Pete.”

Nong’Yim repetă foarte sigură.

„Foarte mult.”

„Serios? Când am spus eu asta cu voce tare?”

Ae rămase cu gura deschisă.

În orice altă situație ar fi râs.

Dar era Pete la telefon.

Pete nu trebuia să audă asta.

Ae luă repede telefonul din mâna fetiței.

„Scuze. Trebuie să închid.”

Atât spuse.

Închise imediat.

Își băgă telefonul în buzunar.

Nong’Yim râdea și alergă spre mama ei.

„Mamă! Ar’Ae a vorbit urât, kha!”

Perfect.

Acum îl turna și la mama ei.

Ae își acoperi gura cu palma.

Parțial pentru că fusese certat de nepoată.

Dar mai ales pentru ceea ce tocmai auzise Pete.

„De ce mă simt atât de ciudat doar pentru că Nong’Yim i-a spus asta?”

La celălalt capăt al liniei, Pete rămăsese nemișcat pe pat.

Ținea telefonul în mână, deși trecuse deja ceva timp de când apelul se închisese.

Vocea dulce a fetiței îi răsuna în cap.

„Îi e foarte dor de tine.”

Pete se înroși atât de tare încât își îngropă fața în pernă.

„Ar’Ae îi duce dorul lui Ar’Pete, kha.”

„Foarte mult.”

„Îi e dor de Pete.”

„Mult...”

Da.

Pete murise de fericire.

Complet.

Fața îi era atât de fierbinte încât probabil ar fi putut prăji un ou sau o bucată de carne pe ea.

Simțea chiar și perna încălzindu-se.

Încerca să se calmeze spunându-și că Nong’Yim fusese cea care rostise acele cuvinte.

Nu Ae.

Și totuși...

Nu reușea să nu zâmbească.

„Ai’Pete, nici să nu îndrăznești să gândești așa!”

Se certa singur.

„Nu! Toate lucrurile astea sunt doar iluzii din mintea ta.”

Își acoperi fața.

„Nu te mai gândi atât.”

Apoi își spuse:

„Nu are nimic de-a face cu o relație de iubire, așa cum speri tu.”

Era doar povestea dintre doi prieteni.

„Așa că oprește-te înainte să se înrăutățească.”

Pete continua să murmure singur.

Degeaba.

Indiferent ce făcea, gândurile lui mergeau în direcția opusă.

Inima lui continua să strige cât de fericit era.

Foarte fericit.

Atât de fericit...

„Și mie mi-e dor de tine, Ae.”

Rămase cu ochii mari.

„Am spus-o.”

Își acoperi iar fața.

„Chiar am spus-o. Ce rușine!”

Pete se ridică din pat cu un singur lucru în minte.

Coborî la parter.

Mătușa Jiew tocmai pregătea micul dejun.

„Mătușă Jiew, khrub, poți să mă înveți acum cum se gătește supa de orez cu creveți?”

Femeia ridică privirea.

„Dar ți-am pregătit deja micul dejun, na kha. Ce spui dacă facem supa la prânz?”

Apoi îl privi mai bine.

„Khun Noo... Doamne!”

„Ce? Khrub?”

Pete aproape sări de pe loc.

Mătușa Jiew țipase.

Ce se întâmpla?

Avea ceva pe față?

Femeia îi puse brusc mâna pe frunte.

„De ce ai fața atât de roșie, kha? Ai febră? Te simți rău?”

Pete doar clipi nevinovat.

Mătușa Jiew chemă celelalte servitoare să aducă trusa medicală.

Cum putea să le spună că nu era bolnav?

Era doar rușinat din cauza...

Cuiva.

<---------------------------->

„Pot să iau micul dejun cu tine azi?”

Era luni dimineață.

Pete își adunase tot curajul și îl sunase pe celălalt băiat imediat ce ajunsese în campus.

Își amintea că Ae îi spusese să-l sune atunci când voia să ia micul dejun cu el.

Pete simțea că trebuia să-l vadă, chiar dacă avea cursuri și mai târziu.

„Da. Unde ești acum?”

Probabil Ae uitase deja ce spusese nepoata lui.

Poate și Pete ar fi trebuit să înceteze să se mai gândească.

Era mai bine să păstreze totul în categoria viselor frumoase.

„Sunt pe punctul să parchez, khrub.”

„Bine. Ne vedem acolo. Tocmai am făcut duș și vin să te iau cu bicicleta.”

„Khrub.”

Pete închise.

Avea un zâmbet uriaș pe față.

Încerca să se controleze.

Nu voia ca Ae să observe cât de fericit era când ajungea.

Deschise portiera.

„Nong’Pete kha!”

„!”

Pete tresări.

Un bărbat înalt apăruse de nicăieri și îl saluta.

Îl recunoscu imediat.

„P’...”

Încerca să-și amintească numele.

„P’Money kha!”

Da.

Așa îl chema.

Pete își amintea numele, dar nu era foarte sigur cum să i se adreseze corect.

Bărbat sau femeie?

Persoana se prezentase singură cu porecla P’Money.

Pete îi zâmbi politicos.

Manophob, numele lui adevărat, se legănă fericit dintr-o parte în alta când văzu zâmbetul lui Pete.

„Khrub, P’Money. Cu ce te pot ajuta?”

„Doamne!”

P’Money își duse mâna la piept.

„Ești sigur că vrei să-mi faci ceva? Doamne, m-am înroșit!”

Îl lovi tare pe umăr.

Pete încercă să nu râdă.

Totuși, lovitura îl făcu să facă un pas înapoi de durere.

„P’Money... ai ceva să-mi spui?”

Încerca doar să-l facă să intre direct în subiect.

P’Money se bosumflă puțin.

Pete nu se simțea deloc intimidat.

Îl cunoștea deja pe studentul din anul trei, care se purta foarte teatral și drăgălaș.

P’Money îl prinse de umăr și se apropie foarte mult.

„Nong’Pete kha!”

„Da... khrub?”

Pete începu să se bâlbâie când celălalt îl trase și mai aproape.

„Vreau să te rog ceva...”

Dintr-odată, P’Money scoase un strigăt pe vocea lui naturală, joasă și masculină.

Cineva îl prinsese de umăr și îl trăsese înapoi.

Persoana se puse imediat între el și Pete.

„Ce încerci să-i faci lui Ai’Pete?”

Manophob se întoarse spre persoana care țipase.

Era un băiat scund și robust.

Nu foarte frumos după standardele lui.

Avea o expresie feroce.

Părea gata să-i dea un pumn.

P’Money țipă.

„Ce ai? Ce încerci tu să-mi faci mie?”

Își duse mâna la umăr.

„Cum îndrăznești să apuci așa umărul unei doamne?”

Își schimbă instantaneu tonul.

„Sunt doar o doamnă neajutorată. Te rog, fii mai blând, na kha.”

Ae rămase șocat.

La început crezuse că Pete era din nou hărțuit.

Dar, în clipa în care P’Money începu să vorbească, Ae rămase complet blocat.

P’Money părea atât de feminin, încât Ae uită să-și controleze reacția.

Spuse exact ce îi trecu prin cap.

„Un katoey...”

Notă: Kathoey este un termen thailandez folosit pentru persoane transfeminine sau cu expresie de gen feminin, termen care în cultura thailandeză are o utilizare specifică.

„Da, sunt.”

P’Money își puse mâinile în șold.

„Ai vreo problemă cu asta?”

Îl privi de sus până jos.

„Faptul că sunt katoey îți distruge viața?”

Apoi îl atacă imediat:

„Tu ești brunet, pitic, ai o față feroce și... ești urât.”

„Uau.”

Ae oftă adânc.

Își dădu imediat seama că ceea ce spusese fusese ofensator.

Își împreună palmele într-un wai.

„Îmi pare foarte rău, khrub.”

Se înclină.

„Am crezut că îl hărțuiai pe Pete.”

P’Money aprecia oamenii politicoși și cu bune maniere.

Îl iertă imediat.

Totuși, încă îl privea puțin urât.

Se întoarse spre Pete.

„Nong’Pete kha, trec direct la subiect.”

Ridică bărbia.

„Vreau să te invit la antrenamentul nostru de majorete în fiecare joi.”

Continuă:

„Nu știu dacă îți convine, dar pentru asta venisem.”

Îi aruncă lui Ae o privire tăioasă.

„Înainte ca omul ăsta sălbatic să ne întrerupă minunata conversație.”

„Antrenament de majorete?”

„Da, kha. Vino cu noi.”

P’Money deveni iar entuziasmat.

„Cântăm, ne distrăm cu ceilalți studenți din Inter.”

Zâmbi.

„Suntem cu toții oameni atrăgători. Presupun că prietenul tău nu înțelege conceptul.”

Ae se scărpină în cap.

Își ceruse deja scuze.

De ce continua omul ăsta să-l înțepe?

Știa că nu era foarte frumos.

Dar nu trebuia să-i amintească încontinuu.

„Oricum nu m-am considerat niciodată frumos.”

„În fiecare joi, de la șase la opt seara, kha.”

P’Money continuă.

„Mai ales semestrul ăsta, pentru că avem și activități comune cu studenții din programul thailandez.”

Pete deveni imediat interesat când auzi asta.

„Va fi foarte distractiv.”

P’Money continua promovarea.

„Studenții de la Inginerie se pregătesc și ei, împreună cu cei de la Medicină și cu băieții minunați și atrăgători de la Arte.”

Sincer, Pete fusese interesat doar de un singur cuvânt.

Inginerie.

Se uită imediat spre unul dintre studenții de la Inginerie care stătea lângă el în tăcere.

„Ar fi frumos să-l văd pe Ae la antrenamente.”

„Cum mă înscriu, khrub?”

„Doamne! Doamne! Doamne!”

P’Money aproape sări de bucurie.

„Deci accepți să vii?”

Îi prinse mâinile.

„Trebuie doar să vii cu noi, kha. Lasă-ne să te privim... adică să te învățăm cântecele.”

Părea foarte fericit.

Înainte să plece, îi mai aruncă lui Ae o privire ucigașă.

După ce P’Money dispăru, Ae se uită la Pete.

„Ești sigur că persoana aia nu încearcă să te mănânce de viu?”

Pete zâmbi.

„Este o persoană foarte bună, khrub. Și foarte amabilă.”

Continuă:

„Toată lumea spune asta despre P’Money. Poate părea puțin intimidant, dar toți îl apreciază.”

Ae se gândi că, dacă Ai’Pond ar fi fost acolo, sigur ar fi spus ceva de genul:

„Trebuie să ai o încredere enormă în tine ca să te numești P’Money.”

„Hai.”

Ae schimbă subiectul.

„Mor de foame.”

Îi făcu semn lui Pete să-l urmeze spre bicicletă.

Încerca să nu se gândească la nepoata lui.

Problema cu obrajii lui Pete îl deranjase deja zile întregi.

Atât de mult încât nici nu mai îndrăznea să-i privească prea mult.

„La naiba.”

Își strânse dinții.

„Vreau atât de mult să-i ating iar obrajii încât înnebunesc.”

De la distanță, cineva îi urmărise tot timpul.

Niciunul dintre cei doi băieți nu observase că o persoană îl privise fără oprire pe Pete dintr-un colț.

Nu reușise să se apropie înainte pentru că Manophob apăruse lângă mașina lui Pete chiar înainte să facă o mișcare.

Totuși, auzise conversația lor.

Și memorase cât de multe detalii putuse.

„Joi atunci...”

Privirea îi rămase ațintită asupra lui Pete.

„Ne vedem curând, Ai’Pete.”

<---------------------------->

Primul antrenament fusese mult mai distractiv decât își imaginase Pete.

Exact cum îi spusese P’Money.

Erau mulți băieți noi care, asemenea lui, încă nu reușeau să țină pasul cu grupul care repeta de câteva luni.

Totuși, era un loc foarte bun să cunoască prieteni noi de la Inter și să-i vadă pe studenții mai mari glumind cu cei mai tineri.

Pete râsese mult.

Se distrase foarte bine.

Și, în plus...

Faptul că rămânea până târziu îi oferea ocazia să ia cina cu o anumită persoană.

„Nong’Pete, aici ai versurile.”

Manophob îi întinse foile.

„Spune-mi dacă ai probleme să ții pasul, na kha.”

Îi zâmbi seducător.

„Suntem mai mult decât fericiți să te învățăm personal.”

„Mulțumesc, khrub.”

Pete îi zâmbi ca de obicei.

Imediat mai multe persoane se strânseră în jurul lui.

„Nong’Pete... Nong’Pete...”

Manophob îi prinse mâinile și îi aruncă o privire dulce.

„Iar începe.”

Cineva din grup șopti.

„Numele tău e prea greu de ținut minte. Pot să-ți spun altfel?”

„Soră, gluma asta e foarte veche. Era la modă pe Twitter luna trecută.”

Cineva strigă din grup.

Manophob se prefăcu că nu auzea.

„Ce-ar fi să-ți spun «dragule»?”

„Doamne! Cum poți folosi o glumă preistorică?”

O altă persoană mai mare intră în discuție și îl împinse pe Manophob într-o parte.

„Lasă-mă pe mine. Dragule... ai vrea să fii iubirea mea?”

„Hei, nenorocito! Asta e și mai veche decât ce-am spus eu!”

„Dar e perfect pentru Nong’Pete.”

Celălalt zâmbi.

„Nu poți să-l păstrezi doar pentru tine. Băieții frumoși trebuie împărțiți, na kha.”

Pete încerca să-și ia rămas-bun.

Nu pentru că nu-i plăceau glumele.

Din contră.

Era foarte distractiv.

Îi plăcea să-i asculte certându-se.

Parcă se uita la un spectacol de comedie.

Problema era că nu voia să întârzie la următoarea lui întâlnire.

„Scuze, khrub. Trebuie să plec acum.”

Își strânse lucrurile.

„Noapte bună, na khrub.”

„Vezi? Din cauza ta pleacă Nong’Pete.”

„Cum îndrăznești? De tine îi e frică, nu de mine!”

Pete își luă materialele de antrenament și ieși din clădire cât mai repede.

Era deja opt seara.

Nu știa dacă Ae își terminase antrenamentul.

Porni spre parcare.

Dar, deodată, cineva îl apucă foarte tare de braț.

„Salut, Ai’Pete.”

Un fior îi străbătu corpul imediat ce auzi vocea.

Se întoarse.

Trump.

Dar nu mai arăta ca înainte.

Părea răvășit și stresat.

Nu mai era acel bărbat frumos și îngrijit.

Avea fața mai palidă.

Cearcăne întunecate îi înconjurau ochii, semn că probabil nu dormise.

Barba începea să-i crească.

Arăta mai înfricoșător decât înainte.

„Ah!”

Corpul lui Pete fu împins brutal în perete.

Își strânse dinții de durere.

Nu voia să-l privească pe omul amenințător din fața lui.

„Am nevoie de bani.”

„Eu... nu am.”

Spatele îl durea din cauza loviturii de perete.

Pete încerca să-și amintească unde era postul de pază.

Dacă striga după ajutor, cineva ar fi trebuit să-l audă.

Dar răspunsul lui îl înfurie și mai tare pe Trump.

„Mincinosule! Știu că ai.”

„Nu am!”

Pete încerca să-și ascundă frica.

„Nu vezi că sunt doar student? N-am suma de bani pe care mi-o ceri.”

Trump își dădu probabil seama că, dacă continua să se poarte violent, n-avea să primească nimic.

Își schimbă tonul.

„Ascultă, Pete.”

Vocea deveni din nou dulce.

Aceeași voce cu care îl cucerise în trecut.

„Am nevoie de bani.”

Apoi spuse:

„Îmi pare rău pentru ce am făcut înainte.”

Pete îl privea.

„Poți să-mi împrumuți ceva?”

Dar vocea aceea nu mai funcționa.

Pete știa că P’Trump trebuia să fie disperat dacă ajunsese să-i vorbească astfel.

Și tocmai de aceea...

Nu avea să cedeze.

„Mi-ai luat deja sute de mii.”

Notă: În text este folosit termenul „grand”; nota traducătorului îl explică drept o sumă de aproximativ 3.000 de baht pentru fiecare „grand”, echivalată aproximativ cu 100 de dolari.

În trecut, Trump îi luase lui Pete sute de mii de baht prin șantaj.

Pete îi dăduse banii doar ca amenințările să înceteze.

Dar nu încetaseră niciodată.

Acum nu mai avea de gând să-i dea nimic.

Cuvintele lui îl înfuriară și mai tare pe Trump.

„Două sute de mii.”

Trump îl privi.

„Doar încă două sute de mii și nu mă mai vezi niciodată.”

Pete își mușcă buza.

În trecut, în fața acestui om nu putea să spună nimic.

Dar nu mai era la fel.

Nu credea nicio clipă că Trump nu avea să vină din nou să-i ceară bani.

Și dacă îi dădea...

Ae avea să fie cu siguranță furios pe el.

„Nu am suma asta.”

„Mincinosule!”

Trump își pierdu complet controlul.

Îl prinse puternic de umeri.

„Chiar nu o am.”

Pete încerca să rămână calm.

„Poate mama mea are banii aceia, dar eu sunt doar student. Nu mi-ar permite niciodată să gestionez o sumă atât de mare.”

„Știu că ai milioane în contul bancar!”

Trump țipă.

Încercă din nou să-l privească pe Pete în ochi.

Privirea lui aproape că implora.

Dar Pete nu cedă.

„Ajut...”

Nici nu apucă să termine strigătul.

Trump îl lovi puternic în stomac.

Ochii lui Pete se măriră.

Durerea îi străbătu întregul corp.

Nu mai simțise niciodată o durere atât de puternică.

Trump îl lovi din nou.

Și încă o dată.

În exact același loc.

Corpul lui Pete își pierdu echilibrul.

Căzu la pământ.

Nu mai putea nici să se miște.

Nici să vorbească.

Trump îl privi de sus.

„Îmi pare rău, Pete...”

Respira greu.

„Nu mi-ai lăsat altă alegere.”

CAPITOLUL 8

OAMENII NU ÎNȚELEG CUM ESTE GELOZIA

<Pete>

Mai fusesem lovit înainte.

Dar asta era mult mai rău.

Poc!

A treia lovitură mă nimeri în același loc deja rănit.

Pe P’Trump nu părea să-l intereseze deloc.

Acum plângeam cu gura deschisă.

Nici măcar nu mai aveam puterea să strig după ajutor.

Tot ce puteam face ca să mă protejez era să mă strâng ghemuit pe podea.

Nici măcar nu eram sigur dacă mai puteam respira cum trebuie.

Parcă plămânii mei țipau undeva în interiorul corpului din cauza durerii.

Eram îngrozit.

Pur și simplu muream de frică.

Nici măcar nu-i puteam răspunde.

Nu mai aveam putere.

Mă simțeam mult prea slăbit.

În acel moment exista o singură persoană la care mă puteam gândi.

„Ae... ajută-mă.”

„Te rog... ajută-mă.”

„A... Ae...”

Era singurul cuvânt care îmi putea ieși din gură.

Atâta putere îmi mai rămăsese.

Dar bărbatul care stătea deasupra mea mă privea fără nici cea mai mică urmă de milă.

Eu îl puteam privi doar printre lacrimi.

Nu găseam în ochii lui niciun strop de compasiune.

Atât de crud devenise P’Trump.

Se uita la mine cu un chip plin de dezgust.

„N-ai bani, da?”

Privirea îi căzu asupra mea.

„Și atunci ce-i asta?”

Nu-mi mai rămăsese nicio putere să mă împotrivesc.

Trump îmi smulse ceasul de la încheietură.

„Nu... te rog.”

„Nu ceasul.”

Era un cadou de la mama.

Prețul lui, poate în jur de un milion de baht, nu era ceea ce mă interesa.

Pentru mine conta valoarea lui sentimentală.

Mama mi-l dăruise de ziua mea.

„Ajută-mă, Ae.”

„Ajută-mă...”

Nu puteam decât să mă rostogolesc pe podea din cauza durerii.

Abia reușeam să scot câte un cuvânt.

P’Trump îmi cotrobăia deja prin portofel.

Îmi luă telefonul din buzunarul pantalonilor.

Corpul îmi era amorțit.

Continuam să plâng din cauza durerii pe care n-o mai simțisem niciodată în viața mea.

„Să nu îndrăznești să chemi poliția!”

Vocea lui era rece.

„Altfel o să te urmăresc tot restul vieții.”

Îmi aruncă portofelul gol direct în față.

Nici măcar nu-l mai vedeam bine.

Privirea îmi devenea tot mai încețoșată.

Tot ce știam era că P’Trump pleca.

Mă lăsa singur în întuneric.

Într-o alee pe unde nu părea să treacă nimeni.

Nu știam cât timp zăcusem acolo.

Singurul lucru la care mă puteam gândi era persoana care fusese întotdeauna lângă mine atunci când aveam probleme.

Gândul la Ae era singurul lucru care îmi mai dădea puterea să încerc să mă ridic.

Ae nu era aici.

Așa că trebuia să mă ridic singur.

M-am sprijinit de perete.

Ambele mâini îmi țineau încă stomacul, care mă durea îngrozitor.

Mi-am căutat telefonul prin buzunare.

Abia atunci mi-am amintit că nu-l mai aveam.

Nu știam cum aveam să-l contactez pe Ae.

„Îți imaginezi cât de nebuni pot fi seniorii ăia?”

Am auzit deodată niște voci.

„Nu știu. Dar sunt sigur că o să fie furioși pentru că nimeni n-a venit la antrenament. Mâine suntem morți.”

Conversația lor îmi dădu puțină speranță.

Am încercat să trag suficient aer în piept încât să mă pot deplasa spre ei.

Dar picioarele îmi erau prea slabe.

Am reușit să mă târăsc doar câțiva pași.

Apoi am căzut din nou.

„A... ajutor...”

Am strigat către oricine trecea pe acolo.

Nici măcar nu știam dacă mă puteau auzi.

„Ai auzit?”

„Taci. E foarte întuneric aici. Nu mă speria.”

„Nu, ascultă. Cred că am auzit ceva.”

„Du-te naibii cu urechile tale. Eu n-am auzit nimic.”

Conversația lor îmi distruse din nou speranța.

Cine, în toate mințile, ar intra pe aleea asta la ora aceea doar pentru că auzise pe cineva cerând ajutor?

Probabil trebuia să mă descurc singur.

„Hei! Uitați-vă!”

Una dintre voci deveni mai puternică.

„E cineva acolo.”

„Ce? E o fantomă?”

„Taci! Nu vezi? E un băiat, nu o fantomă. Hai repede, ajută-mă!”

Aceeași voce se auzea tot mai aproape.

Am simțit pe cineva sprijinindu-mă.

Încerca să mă întrebe ce se întâmplase.

Dar gura mea putea rosti doar câteva cuvinte.

„Inginerie... Ae...”

„Îmi pare atât de rău.”

„Iar te bag în probleme...”

<---------------------------->

<Ae>

Eram frustrat.

Nu.

De fapt, eram extrem de enervat.

„Totul e din vina ta, Ai’Pond!”

Ai’Ping țipa la cel mai bun prieten al meu.

„Ne-ai băgat pe toți în probleme. Acum toți trebuie să fim pedepsiți!”

În mod normal l-aș fi ajutat pe Ping să-l certe.

Nenorocitul de Pond dormise pe tot parcursul antrenamentului de majorete.

Sforăise atât de tare încât se auzise în toată sala.

Din cauza lui, fuseserăm pedepsiți cu toții și plecaserăm mai târziu decât de obicei.

Era deja opt și jumătate seara.

Dar nici asta nu era problema principală.

Partea care mă enerva cel mai tare era alta.

„Ne pare rău, numărul apelat nu poate fi contactat. Vă rugăm să încercați mai târziu.”

„De ce naiba și-a închis telefonul?”

Am murmurat.

Nici măcar nu-mi dădusem seama cât de ciudat era.

Pete nu-și închidea niciodată telefonul.

„Ce se întâmplă, Ae?”

Bow mă întrebă.

Am clătinat din cap.

„Trimiteți-mi un mesaj cu locul unde mergeți să mâncați. Eu mă duc întâi să-l caut pe Pete.”

Telefonul începu să vibreze.

L-am scos imediat.

Dar numărul nu era al lui Pete.

„Ce e, Ai’Can?”

Can era unul dintre prietenii mei din echipa de fotbal.

Studiam la facultăți diferite.

În mod normal mă suna doar în legătură cu antrenamentele sau cu fotbalul.

Nu mă suna niciodată atât de târziu.

„Ae... nu te supăra pe mine, dar pot să te întreb ceva?”

Vocea lui suna nesigur.

„Nu mă omorî, bine?”

Apoi continuă:

„Ai bătut cumva vreun băiat de la Inter School?”

Am încremenit.

„Sunt în fața clădirii Inter și am găsit un tip care a fost bătut rău de tot.”

Vocea lui Can deveni serioasă.

„Tot repetă ceva de genul «Ae, Inginerie».”

Apoi adăugă:

„Îmi pare rău, dar asta e tot ce pot să înțeleg.”

„La naiba!”

Inima mi se opri.

„E Ai’Pete!”

Nimeni nu trebuia să-mi spună despre ce băiat de la Inter era vorba.

Am strigat numele lui fără să-mi pese că prietenii mei mă priveau nedumeriți.

Am fugit spre clădire imediat ce Can termină de vorbit.

„Ai grijă de el pentru mine, te rog.”

Atât am reușit să spun.

„Nu-l lăsa singur. Vin imediat.”

Nu mai puteam să mă gândesc la nimic.

Inima parcă mi se rupea în bucăți în clipa în care aflasem că Pete fusese bătut.

Nu-mi păsa dacă grija mea depășise de mult ceea ce era normal.

Eram bolnav de îngrijorare pentru el.

„Oare e bine?”

Eram atât de furios încât voiam să-l omor în bătaie pe cel care îi făcuse asta.

Ai’Pete nu rănise niciodată pe nimeni.

Atunci de ce naiba voia cineva să-l rănească pe el?

Nu știu cât de repede alergam.

Fiecare secundă mi se părea prea lungă.

Nu puteam decât să mă învinovățesc pentru că nu avusesem grijă de el așa cum promisesem.

„De ce n-am fost în stare să-mi țin promisiunea?”

„Cum am putut fi atât de iresponsabil?”

Am continuat să alerg cât puteam de repede.

Respiram greu.

Transpiram din abundență.

Dar nu-mi păsa.

M-am oprit brusc când am văzut un grup de oameni adunați în jurul cuiva care zăcea pe jos.

Am fugit imediat spre ei.

„Ai’Pete!”

El fusese primul lucru pe care îl văzusem.

Bietul băiat palid își ținea stomacul.

Ai’Can își folosea corpul ca să-l sprijine.

În clipa în care i-am văzut fața plină de lacrimi, furia m-a cuprins complet.

L-am tras imediat în brațe.

Arăta îngrozitor.

Tot corpul îi era murdar.

Mâinile lui nu se desprindeau de stomac.

Îmi repeta numele.

Abia când l-am îmbrățișat și-a dat seama că eram eu.

„A... Ae...”

Vocea îi tremura.

„Ae khrub... Ae...”

„La naiba.”

Nu știu de ce, dar singurul lucru pe care puteam să-l fac era să-l țin în brațe.

Și-a sprijinit capul pe umărul meu.

Tot corpul îi tremura ca al unei păsări rănite.

Am încercat cât am putut să-l liniștesc.

Să-l fac să se simtă în siguranță.

„E în regulă.”

L-am strâns mai tare.

„Sunt aici, Ai’Pete.”

I-am mângâiat spatele.

„Sunt aici.”

Am continuat să-i spun:

„O să fii bine.”

„Sunt aici cu tine acum.”

Nici măcar nu știam dacă spuneam lucrurile potrivite pentru a-l consola.

Sau poate încercam să mă conving pe mine însumi.

Îmi repetam că, de acum înainte, indiferent ce se întâmpla...

Nu aveam să-l mai las să plece de lângă mine.

<---------------------------->

<Pete>

Nu știam cât timp îmi ținusem capul sprijinit pe umărul lui Ae.

Mi-am revenit puțin abia când l-am văzut pe băiatul care mă ajutase plecând.

Era clar că îl cunoștea pe Ae.

Durerea din stomac se mai diminuase puțin.

Dar simțeam încă acea înțepătură ciudată de fiecare dată când mă mișcam.

Nu voiam să mă întorc acasă.

Nu voiam ca mama să afle ce se întâmplase.

Dacă mă întorceam acasă în starea asta, toată lumea avea să fie extrem de îngrijorată.

„Hai la căminul meu.”

Ae vorbi hotărât.

„Rămâi acolo în noaptea asta.”

Știam că era îngrijorat.

Dar nu voiam să-l bag în și mai multe probleme.

Mă ajutase deja suficient.

Nu voiam să-l deranjez nici pe el, nici pe colegul lui de cameră.

Așa că am refuzat politicos.

Am decis să mă cazez la hotelul Inter School.

Era o unitate administrată de Facultatea de Management Hotelier a universității.

Ae acceptă.

Strânse toate lucrurile mele de pe jos și le puse înapoi în portofelul gol.

Mă ajută să merg până la complexul clădirilor Inter.

Am avut noroc.

Nu am întâlnit pe nimeni care mă cunoștea.

Mi-au trebuit doar câteva minute să mă cazez.

Puțin mai târziu eram deja în cameră.

Ae mă ajută să mă întind pe pat.

Abia atinsesem salteaua moale și ochii mi se închiseră imediat.

Eram extrem de obosit.

Și mă durea tot corpul.

Dar, mai presus de orice...

Îmi era foarte frică.

Am luat una dintre perne și am strâns-o la piept.

Nu pentru că îmi era frig.

Ci pentru că încercam să-mi opresc corpul din tremurat.

Știam că acum eram în siguranță.

Dar nu puteam controla tremurul.

Nu mai fusesem atât de speriat în toată viața mea.

Am simțit mâna lui Ae așezându-se ușor pe capul meu.

„Ae khrub...”

Atingerea lui caldă mă făcu să-l privesc.

Băiatul din fața mea părea extrem de îngrijorat.

Părea că nu știa ce să facă.

Îmi aminteam că Ae nu se pricepea deloc să consoleze pe cineva care plângea.

Nu voiam să-l fac să se simtă și mai rău.

Așa că m-am străduit să nu mai plâng.

„Îmi pare rău, Ai’Pete.”

Am rămas cu gura întredeschisă.

De ce își cerea el scuze?

Eu eram cel care trebuia să o facă.

„Ți-am spus că o să te protejez.”

Ae își coborî privirea.

„Ți-am promis că o să am grijă de tine.”

Pumnii i se strânseră.

„Dar nu eram acolo atunci când aveai cea mai mare nevoie de mine.”

Vocea îi deveni mai joasă.

„Îmi pare rău că ai ajuns în halul ăsta.”

Nu voiam să plâng.

Îmi promisesem că nu mai plâng.

Dar de ce trebuia Ae să spună asemenea lucruri?

Nu voiam să creadă că ceea ce se întâmplase era vina lui pentru că nu reușise să-și respecte promisiunea.

Știam cât de mult își dorise să și-o țină.

Doar că, din nefericire, nu fusese posibil.

Iar acum părea că situația îl rănea profund.

Nu m-am mai putut opri.

Am început din nou să plâng.

Da.

Eram rănit fizic.

Dar de ce mă simțeam atât de fericit că el încercase atât de mult să-și respecte promisiunea?

„Nu e vina ta.”

Vocea îmi tremura.

„E vina mea.”

Lacrimile curgeau din nou.

„Eu ar trebui să-mi cer scuze.”

Am continuat:

„Îmi pare rău.”

„Îmi pare rău, Ae.”

Mi-am îngropat fața în pernă și am început să plâng fără oprire.

Îl auzeam pe Ae oftând adânc.

Apoi începu să-mi mângâie ușor părul.

Iar și iar.

Era uimitor cum o atingere atât de simplă din partea lui putea să-mi aline durerea.

Ae nu trebuia să facă nimic.

Nu trebuia să spună nimic.

Doar îmi mângâia capul și rămânea lângă mine.

Și asta era suficient ca să mă simt mai bine.

M-a lăsat să plâng în pernă.

Cu cât își făcea mai multe griji pentru mine, cu atât îmi doream mai mult să-l am lângă mine.

Exact așa cum era acum.

Atât îmi trebuia.

Și aveam să fiu bine.

„Poți să-mi spui ce s-a întâmplat azi?”

După ce m-am liniștit puțin, Ae începu să mă întrebe.

„A fost Ai’Trump, nu?”

Am tresărit.

Simplul fapt că îi auzeam numele mă speria.

Nici nu mai trebuia să spun nimic.

Ae își dădu seama din reacția mea.

Tot corpul începuse din nou să-mi tremure.

Tremurul se opri abia când își folosi degetele pentru a-mi șterge lacrimile.

Ae chiar nu știa să șteargă delicat lacrimile cuiva.

O făcea exact așa cum ar face-o un băiat obișnuit.

Dar felul lui masculin de a-mi șterge fața îmi plăcea.

Pentru că însemna pur și simplu că era acolo.

Cu mine.

„Ce?”

Ae mă privi.

„Pun pariu că te gândești că nu sunt deloc delicat, nu?”

„Nu.”

Am zâmbit slab.

„Doar cred că... ești unic.”

„Unic?”

Părea confuz.

Pentru prima dată în seara aceea, am reușit să-i ofer un mic zâmbet.

„Dacă ai folosi o batistă sau un șervețel, nu ai mai fi tu.”

Deși știam că probabil Ae mi-ar fi șters lacrimile cu așa ceva dacă ar fi avut la îndemână.

Ae nu era un bun vorbitor.

Dar știa foarte bine să aibă grijă de cineva.

Îi plăcea să aibă grijă de oamenii din jur.

Și nici măcar nu părea să fie conștient de asta.

Mai ales acum, când făcea toate lucrurile astea pentru mine.

„Da, da. Știu.”

Ridică din umeri.

„Nu sunt tocmai genul delicat.”

Apoi întrebă:

„Apropo, unde e telefonul tău? De ce l-ai închis?”

Probabil devenise puțin morocănos pentru că nu reușise să dea de mine.

De aceea mă întrebase.

„L-a luat.”

„Ce?!”

Ae strigă atât de tare încât tresării.

Privirea lui coborî spre încheietura mea goală.

„Nu-mi spune că ți-a luat și ceasul!”

Ae mă citea mult prea ușor.

Am dat doar din cap.

L-am auzit mârâind de furie.

„Nenorocitul!”

Strânse din dinți.

„E infracțiune să furi de la cineva și să-l mai și rănești!”

Eu nu înjuram aproape niciodată pe nimeni.

Dar, în cazul lui P’Trump...

Eram complet de acord cu Ae.

„Ce altceva ți-a mai luat?”

„Banii.”

Am început să enumăr.

„Telefonul și ceasul.”

M-am oprit.

„Atât, khrub.”

De bani nu-mi păsa.

Ceasul mă durea cel mai mult.

Ae începu iar să-l înjure pe P’Trump.

Era atât de furios încât fața i se înroșise.

Când observă că îmi coborâsem privirea, mă prinse de umăr.

„Și tu?”

M-am uitat spre el.

„Lucrurile alea nu sunt importante.”

Privirea lui era plină de îngrijorare.

„Dar tu?”

Îmi prinse fața.

„Ce ți-a făcut?”

Începu să-mi examineze corpul.

„De ce erai întins pe jos în halul ăla?”

Cred că abia după câteva clipe își dădu seama că îmi atingea corpul.

Expresia îi trecu de la frică la timiditate.

„Nu te uita la mine.”

„Mă înroșesc.”

Totuși, Ae încă îmi ținea obrazul.

Nu-l strângea, așa cum făcea de obicei.

Îmi privea atent fața.

Ochii.

Gura.

O făcea cu atâta grijă încât inima începu din nou să-mi bată repede.

„Nu te-a lovit în față, nu?”

Nu găsise nicio urmă de vânătaie.

„Doar în stomac.”

Am încercat să fac o glumă.

„M-a lovit de câteva ori. Sunt atât de slab, Ae, încât după câteva lovituri am căzut imediat.”

Ae nu părea să considere asta amuzant.

Deloc.

„Trebuie să raportăm incidentul la poliție.”

„Ce?!”

L-am prins imediat de braț ca să-l opresc.

Nici măcar nu mă gândisem la posibilitatea de a anunța autoritățile.

„La poliție?”

„Da!”

Ae deveni și mai furios.

„Nu poate să scape după ce ți-a făcut asta.”

Își strânse pumnul.

„Nenorocitul ăla trebuie să putrezească în închisoare!”

Vocea îi creștea.

„Nu poate să rănească pe cine vrea el și să plece pur și simplu!”

Nu-l mai văzusem niciodată atât de furios.

Am încercat să-l liniștesc.

„Eu... nu vreau.”

„Pete!”

Se întoarse spre mine.

Privirea lui era atât de dură încât mi-am întors ochii în altă parte.

„Lasă-l, Ae.”

Vocea îmi deveni mai mică.

„Hai să considerăm că a fost doar un incident nefericit.”

„Ai înnebunit?”

Ae mă privea neîncrezător.

„Nu știu câți bani ți-a luat, dar nu pot accepta faptul că te-a rănit fizic.”

Eram atât de fericit să văd cât de mult îi păsa.

Dar tot nu voiam să fac plângere.

„Nu, khrub.”

Am clătinat din cap.

„Nu vreau să-l denunț.”

„Tu...”

Ae arăta furios și confuz.

Probabil credea că eram prea bun cu omul acela.

Deodată deveni complet tăcut.

Și asta nu-mi plăcea deloc.

Își retrase mâinile de pe mine.

„Îmi pare rău.”

Privirea îi deveni rece.

„Nu e treaba mea.”

Mi-a eliberat mâinile.

„Dacă încă îl iubești, presupun că n-ar trebui să mai spun nimic.”

Am încremenit.

„Nu!”

„Nu asta gândesc!”

„Nici într-un milion de ani!”

Cum putea Ae să creadă că încă îl iubeam pe P’Trump?

Am rămas câteva clipe mut în fața lui.

Ae își luă geanta.

Era pe punctul să plece din cameră.

Asta m-a făcut să-l prind repede de braț.

M-am agățat strâns de el.

„Nu, Ae.”

Vocea îmi tremura.

„Nu asta este.”

L-am strâns și mai tare.

„Te rog, nu înțelege greșit.”

„Tu ești cel pe care îl iubesc.”

„Nu el.”

<---------------------------->

<Ae>

Nu știam de ce eram atât de furios pe Ai’Pete.

Nu înțelegeam.

De ce îi mai păsa atât de mult de omul care îl rănise atât fizic, cât și emoțional?

Îl bătuse de mai multe ori.

Îl lăsase aproape mort pe jos.

Îi furase toate lucrurile de valoare.

Și, cu toate astea, Pete încă avea considerație față de el.

„Oare pentru că încă îl iubește?”

Nu înțelegeam.

Eu nu fusesem niciodată îndrăgostit.

Îmi plăcea fotbalul.

Îmi plăcea să joc diverse jocuri și să ies cu prietenii.

Nu eram ca prietenii mei care se comportau ca niște idioți de fiecare dată când intrau într-o relație.

Credeam că „dragostea” avea să apară la momentul potrivit.

De aceea n-o căutasem niciodată.

Și, în consecință, nu știam ce înseamnă de fapt.

Totul mi se părea complet ilogic.

De ce ar fi vrut Pete să-l protejeze pe tipul acela?

Și, mai important...

De ce eram eu atât de furios pe Pete din cauza asta?

„Corect.”

Mi-am găsit imediat o explicație.

„Pentru că se comportă ca un idiot și îl iartă mult prea ușor, indiferent cât de rău îl tratează.”

Eram atât de furios încât i-am îndepărtat mâinile de pe brațele mele.

Dar n-am reușit să plec.

Când m-am uitat la el și am văzut că era pe punctul să plângă...

Nu m-am mai putut mișca.

„Nu-l iubesc, Ae.”

Pete mă privea.

„Nu-l mai iubesc.”

„Atunci trebuie să depui plângere la poliție.”

„Nu, khrub.”

„La naiba!”

Eram atât de furios pe Pete.

Tocmai îmi spusese că nu-l mai iubea.

Atunci de ce refuza să-l denunțe?

Poate eram eu prea încăpățânat insistând.

Pete îmi îmbrățișă brațul și mai strâns.

„Ascultă-mă mai întâi, Ae.”

Vocea lui era rugătoare.

„Te rog.”

Nu-l înțelegeam deloc.

„Bine.”

Trebuia să am răbdare.

M-am așezat lângă el.

N-am mai spus nimic.

„Motivul pentru care nu vreau să-l denunț este că nu vreau ca mama mea să afle.”

Pete își coborî vocea.

„Dacă depun plângere, vor contacta familia mea imediat.”

Continuă:

„Mama o să fie foarte îngrijorată.”

Își strânse degetele.

„Lucrurile pe care le-a luat sunt deja pierdute. Mai bine îl lăsăm.”

„Îți dai seama că mama ta va fi și mai îngrijorată dacă află mai târziu, nu?”

Nu puteam să fiu de acord cu el.

Știam cât de mult își iubea mama.

Și cât de mult voia să o protejeze.

Mama lui știa deja că era gay.

Dar una era orientarea lui.

Cu totul altceva era ca părinții să afle că viața lui fusese pusă în pericol din cauza acelei situații.

Pete însă clătină energic din cap.

Nu știam că putea fi atât de încăpățânat.

Și mă enerva.

„Ce naiba e în neregulă cu mine?”

În mod normal eram foarte calm în asemenea situații.

Dar de fiecare dată când mă gândeam că Ai’Pete încerca să-l protejeze pe Ai’Trump, îmi exploda furia.

Îmi venea să-l omor pe nenorocit.

„Dacă mama află, atunci și bunica mea va afla.”

Pete încercă să explice.

„Nu.”

Se corectă.

„Dacă depun plângere, bunica va afla.”

Apoi continuă:

„Ea îi va spune tatălui meu.”

Vocea i se rupea.

„Iar dacă tata află, o să dea vina pe mama.”

Se uită la mine.

„Nu pot accepta asta.”

Ochii lui mă implorau.

„Ae... te rog, ai încredere în mine.”

Respira tremurat.

„Sunt mai îngrijorat pentru mama.”

Apoi spuse clar:

„Ea este singura persoană pe care vreau s-o protejez.”

Cu cât vorbea mai mult, cu atât vocea i se frângea.

Vedeam în ochii lui că mă ruga să-l cred.

Am oftat adânc.

Voiam să-l întreb mai multe despre familia lui.

Știam că locuia cu mama lui.

Nu știam aproape nimic despre tată.

Dar felul în care vorbea despre el mă opri să pun întrebarea.

„Îmi pare rău.”

Mi-am coborât vocea.

„M-am enervat pentru că am crezut că încă îl iubești pe...”

„Nu-l iubesc!”

Pete insistă.

„Nu-l mai iubesc.”

Încă îmi ținea brațul.

Dintr-odată, căldura corpului lui mă făcu să mă simt ciudat.

Ar fi trebuit să-mi eliberez brațul.

Dar nu voiam.

„Bine, bine.”

Am cedat.

„Te cred.”

Mă simțeam atât de ușurat.

Dar de ce?

Mi-am scos telefonul din buzunar.

„Sun-o pe mama ta și spune-i că nu ajungi acasă în seara asta.”

I-am întins telefonul.

„Probabil deja își face griji pentru că telefonul tău e închis.”

Pete îmi eliberă brațul.

Luă telefonul.

„Mulțumesc, khrub, Ae.”

„Bine. Sun-o.”

Și, dintr-un motiv stupid...

Încă îmi doream să-mi țină brațul.

Îmi plăcea să-l am aproape.

Aproape la fel cum îmi plăcea să-mi țin nepoata în brațe.

„Mamă... eu sunt, Pete.”

Vocea lui deveni imediat foarte blândă.

„Trebuie să termin un proiect cu prietenii în seara asta.”

Continuă:

„Probabil terminăm foarte târziu, așa că rămân în campus peste noapte, na khrub.”

„La naiba.”

Dacă vreo fată l-ar fi auzit vorbind astfel cu mama lui, sigur s-ar fi îndrăgostit nebunește de el.

Vocea lui era extrem de politicoasă.

Foarte blândă.

Și incredibil de dulce.

Micul zâmbet de pe față arăta cât de mult o iubea.

Era complet diferit de felul în care vorbeam eu cu mama.

Eu spuneam doar:

„Mamă, ajung târziu. Nu mă aștepta.”

Atât.

Scurt și direct.

Mama era deja obișnuită cu mine.

„Telefonul meu?”

Pete ezită.

„Cred că l-am pierdut, khrub.”

Continuă să mintă.

„Nu știu unde l-am lăsat. Ăsta e telefonul unui prieten. L-am împrumutat.”

Zâmbi ușor.

„Te iubesc, khrub.”

Apoi încheie:

„Noapte bună, mamă.”

Îmi întinse repede telefonul.

„Puteai să vorbești mai mult.”

L-am luat.

„Nu trebuia să te grăbești.”

„E în regulă.”

Pete zâmbi.

„Mama a spus că este ocupată la hotel și probabil rămâne acolo în noaptea asta.”

Am dat din cap.

Am început să caut ceva prin geantă.

„Ar trebui să faci un duș.”

Îl privi.

„Ești murdar peste tot.”

Apoi m-am întors la geantă.

„După aia îți punem ceva pe vânătăi.”

Am început să scot lucrurile.

„Unde naiba am pus gelul?”

Știam că aveam un gel pentru durere în geanta de sport.

Nu reușeam să-l găsesc.

Am golit aproape toată geanta.

Pete dădu din cap și intră în baie.

Eram atât de concentrat să găsesc gelul, încât nu observam aproape nimic în jur.

Până când Pete ieși din baie.

Purta doar un halat al hotelului.

Fața mi se înroși instinctiv.

„Așa e.”

„N-are nimic de îmbrăcat în afară de uniforma murdară.”

„Oricum poate dormi în cameră doar în halat. Mâine îi împrumut una dintre uniformele mele.”

Asta era singura explicație de care aveam nevoie.

I-am făcut semn să se așeze pe pat.

„Dă jos partea de sus.”

Pete mă privi.

„Lasă-mă să văd vânătaia.”

Probabil ar fi trebuit să mă gândesc puțin înainte să spun asta.

Dar ce puteam să fac?

Eram sportiv.

Era normal să port în geantă unguente și geluri pentru lovituri.

Ca jucător de fotbal, cădeam, alunecam și mă loveam destul de des.

Pentru mine era complet firesc să am asemenea lucruri la îndemână.

„Să-mi... dau jos hainele?”

Pete mă privea de parcă îi cerusem ceva imposibil.

„Da?”

Am ridicat din sprâncene.

„De ce ești atât de timid?”

Am adăugat fără să mă gândesc:

„Suntem doar noi doi aici.”

Apoi mi-am amintit că Pete era gay.

Dar nu-i plăceam eu.

Deci nu vedeam niciun motiv pentru care să se rușineze.

Pete își lăsă încet halatul până la talie.

Și...

Am încremenit.

Până la urmă eu am fost cel care s-a rușinat.

Eu îi spusesem să nu fie timid.

Dar acum eu eram cel care rămăsese blocat privind corpul și pielea lui descoperită.

Nu aveam niciun gând nepotrivit despre el.

Atunci de ce îl priveam ca și cum aș fi văzut o fată dezbrăcată?

Nu mai avusesem niciodată un prieten cu un corp ca al lui.

Era slab.

Dar nu exagerat de slab.

Pielea îi părea foarte fină și luminoasă.

Abdomenul era plat.

Umerii și gâtul aveau linii frumoase.

Pielea lui deschisă la culoare...

Inclusiv nuanța rozalie a pieptului...

Era atât de diferită de ceea ce eram obișnuit să văd la alți băieți.

Abia după câteva clipe am observat vânătaia urâtă de pe abdomen.

Începuse să devină verzuie.

Probabil în următoarele zile avea să devină mov.

Aceea fu partea care îmi captă cu adevărat atenția.

„Te doare?”

Eram foarte îngrijorat.

„Atât de tare încât aș putea începe din nou să plâng.”

Pete răspunse foarte încet.

„Știu.”

M-am apropiat.

„Am fost lovit și eu acolo înainte. Știu cât poate să doară.”

Am deschis tubul.

„Pun puțin gel. Dacă doare, spune-mi, bine?”

I-am vorbit cât de blând puteam.

Cu vârfurile degetelor am întins gelul pe zona învinețită a abdomenului.

Pete tresări.

„Au!”

Mi-am retras imediat mâna.

„Te doare?”

Clătină din cap.

Așa că am continuat.

Am întins gelul pe toată suprafața vânătăii.

În timp ce făceam asta, nu puteam să nu observ cât de fină era pielea lui.

Nu mai avusesem niciodată o relație.

Nu mă culcasem niciodată cu o fată.

Și nici nu mai atinsesem vreodată pe cineva în felul ăsta.

„Oare pielea unei femei este la fel de moale?”

Întrebarea îmi trecu prin minte în timp ce continuam să aplic gelul.

Trebuia să-l doară.

Mușchii abdomenului lui reacționau la atingerea mea.

Îi simțeam contractându-se.

Dar pielea lui era atât de fină...

Și, fără să-mi dau seama, continuam să-mi plimb degetele pe ea.

„Ae... gata.”

Pete mă opri.

„Cred că ai acoperit deja tot.”

Abia atunci mi-am dat seama că rana era de mult acoperită cu gel.

Când i-am auzit vocea, am ridicat privirea spre el.

Am înghițit în sec.

Fața lui era atât de roșie.

Ochii îi tremurau.

Buzele îi erau pline.

„Probabil... te doare.”

Am început să vorbesc fără să mai știu exact ce spun.

„Mai pune puțin și mai târziu.”

M-am ridicat repede.

„Eu trebuie să fac un duș.”

Am lăsat gelul pe pat.

„Mă întorc.”

Am intrat rapid în baie.

Imediat ce am închis ușa, m-am uitat la mâinile mele și mi-am frecat fața.

Imaginea lui Pete de acum câteva secunde îmi rămăsese în minte.

„Arăta atât de adorabil.”

„Obrajii lui erau roșii.”

„Ochii îi tremurau.”

„Buzele lui...”

Și vocea lui care îmi spusese să mă opresc.

„Îmi pare rău.”

Vorbeam singur.

Am dat drumul la apă cât de tare am putut.

Corpul meu reacționase într-un fel pe care nu-l puteam ignora.

Nu mi se întâmpla des.

Petreceam cea mai mare parte a timpului făcând sport și rareori mă gândeam la asemenea lucruri.

Dar după ce îi atinsesem corpul lui Pete...

Nu mai reușeam să-mi controlez reacția.

Încercam să-mi spun că nu era pentru că îmi plăcea de el.

Poate doar pentru că nu mai atinsesem niciodată corpul altcuiva astfel.

Poate pielea lui moale mă făcuse să mă întreb dacă și pielea unei femei era la fel.

Mă simțeam vinovat.

Dar trebuia să recunosc un lucru.

În tot timpul acela...

Pete era singura persoană la care mă gândeam.

CAPITOLUL 9

NEVOILE ADOLESCENȚEI

Ae ieși din baie exact în momentul în care Pete își aranja halatul.

Se simțea vinovat ca naiba.

Pete nu avea habar că, în baie, Ae își folosise pielea moale și delicată în propriile fantezii în timp ce se masturba.

„Îmi pare rău...”

Ae își feri privirea și își murmură scuzele.

Bineînțeles, era un om decent. Poate că avea nevoi la fel ca orice alt băiat, dar era și genul de persoană care nu putea trece peste așa ceva fără să se simtă vinovat, chiar dacă celălalt nici măcar nu știa ce făcuse.

Pete îl privea cu gura întredeschisă, complet nedumerit, în timp ce stătea pe pat.

„De ce îți ceri scuze?”

Pete nu înțelegea de ce Ae își cerea scuze fără să-l privească.

De fapt, nici el nu reușea să-l privească prea mult pe Ae, pentru că senzația degetelor băiatului pe abdomenul lui îi rămăsese încă vie în minte și îl amețea puțin.

„Cred că am apăsat prea tare pe rană când ți-am aplicat gelul mai devreme.”

Ae trebuia să găsească o explicație cât mai rezonabilă, altfel nervozitatea avea să-l dea de gol.

Pete nu fusese deranjat de durere.

Simțise altceva.

Ceva ce nici el nu putea explica.

Așa că își ascunse reacția prefăcându-se că privește pe fereastră.

„Și mie îmi pare rău...”

„Îmi pare atât de rău că am asemenea sentimente față de tine când îmi atingeai corpul doar pentru că voiai să mă îngrijești.”

Amândoi rămaseră tăcuți, așezați la capetele opuse ale patului, în timp ce gândurile le alergau în toate direcțiile.

„E ridicol...”

Ae oftă adânc.

Abia atunci își aminti că urma să meargă pe jos până la cămin.

Atunci de ce se mai obosise să facă duș?

Probabil avea să transpire din nou pe drum.

Hotelul Inter School se afla în cealaltă parte a campusului, vizavi de cămine.

„Cred că ar trebui să plec acum. Încuie bine ușa și așteaptă-mă aici. Vin să te iau mâine dimineață...”

„Ae... te rog, nu pleca.”

Ae nici măcar nu terminase ce avea de spus când Pete îl opri imediat, prinzându-l de braț.

Fotbalistul îl privi pe frumosul băiat bogat, care încă avea frica întipărită pe chip.

„Ți-e frică?”

Pete își mușcă buzele.

Era prins între două lucruri.

Să nu fie o povară?

Sau să fie egoist măcar de data asta și să profite de situație?

Voia să fie egoist.

Doar de data asta.

Voia ca Ae să rămână, fără să se gândească dacă îi ocupa timpul personal.

Dar tot ezita.

„Ai’Pete. Ți-am spus de atâtea ori că vreau să fii sincer cu mine.”

Ae își așeză ușor mâna pe capul lui.

„Spune ce gândești. Nu mă supăr pe tine și n-o să gândesc urât despre tine.”

Îi mângâie părul.

„Vreau să fii tu însuți. Hai, spune-mi ce se întâmplă.”

„La naiba.”

Lui Ae chiar îi plăcea să-i atingă părul.

Era atât de moale.

Pete își ridică privirea până când ochii lui îi întâlniră pe ai lui Ae.

Își mușcă buzele și, pentru prima dată, spuse exact ce îi dicta inima.

„Te rog... rămâi cu mine.”

Prinse marginea cămășii lui Ae.

„Îmi este foarte frică. Atât de frică...”

Vocea îi tremura.

„Nu vreau să rămân singur.”

Îl privi rugător.

„Poți, te rog... să rămâi cu mine în seara asta?”

Pete îl ruga ca un copil care nu voia ca mama lui să-l lase singur.

Iar felul în care băiatul acela adorabil îl privea îl făcea pe Ae să vrea să-l răsfețe, într-un mod pe care încă nu-l înțelegea.

De ce toată lumea spunea doar că Pete era frumos?

Pentru Ae, Pete era cea mai adorabilă ființă pe care o văzuse vreodată.

Da, sprâncenele lui erau perfect întunecate și frumos conturate.

Buzele îi erau fine și frumoase.

Dar când ochii îi tremurau astfel și nasul i se înroșea, acele gesturi îl făceau să pară un copil neajutorat, pierdut în mijlocul unei mulțimi.

Ae oftă adânc pentru a nu știu câta oară.

„Bine. Rămân aici și am grijă de tine, în caz că nenorocitul ăla se întoarce.”

Îl privi serios.

„Oricum nu mă simt liniștit dacă te las singur.”

Ae își luă telefonul și îl sună pe prietenul lui.

Știa deja că idiotului avea să-i zboare imaginația când afla că își petrecea noaptea cu Pete.

„Unde naiba ești, omule? Serios? Ai ajuns deja la ABCDE și F cu Ai’Pete?”

Ae nu se înșelase deloc în privința reacției lui Pond.

„ABC pe naiba. Nu mă întorc la cămin în seara asta, dar să nu îndrăznești să-ți imaginezi nimic murdar în capul ăla al tău.”

Îl avertiză:

„Îți explic mâine, când mă întorc.”

„Dar vreau să știu acum! Am făcut pariu cu Ai’Ping că tu o să-l dezvirginezi pe Pete. El pariază că Pete te dezvirginează primul!”

„Serios?”

Ae nu-și putu ascunde rușinea în fața lui Pete.

Se scărpină în cap, privind spre băiatul nevinovat.

„Ai’Pond chiar crede că Pete poate să domine pe cineva?”

„Haide...”

„Dacă s-ar întâmpla vreodată, probabil eu aș fi cel care ar face-o, nu invers.”

Ae încremeni.

„La ce naiba mă gândesc?”

„Dacă nu încetezi să-ți imaginezi lucruri murdare despre mine, îți distrug colecția și n-o să-ți mai vină niciodată să te joci cu tine însuți!”

„Uau! Ești un bărbat foarte sălbatic. Dar îmi place.”

Uneori Ae chiar nu înțelegea cum ajunseseră cei mai buni prieteni.

„Cum naiba am suportat un idiot ca Ai’Pond atâția ani?”

„Bine, gata. Pa!”

Ae renunță și închise.

Hotărî chiar să-și închidă telefonul, în caz că idiotul se plictisea și încerca să-l deranjeze mai târziu.

Ajunsese la limită.

În ritmul ăsta putea ajunge la închisoare pentru uciderea celui mai bun prieten.

Ae se întoarse spre persoana care stătea cuminte în fața lui.

Ignorând faptul că putea suferi un atac de cord dacă Pete îl privea dezbrăcându-se, fotbalistul își scoase uniforma, păstrând însă tricoul alb.

„Pot să dorm doar în boxeri și tricou?”

Abia atunci gentlemanul Ae își aminti că ar fi trebuit să-i ceară mai întâi permisiunea lui Pete.

Băiatul mai înalt își întorsese deja privirea în altă parte.

Ae uitase că Ai’Pete era diferit de ceilalți prieteni ai lui.

„Depinde de tine, khrub.”

Pete încerca să-și ascundă neliniștea.

La început se temuse că P’Trump putea reveni.

Acum însă avea o nouă grijă.

Se temea că el însuși n-avea să se poată controla în noaptea aceea.

„Îmi împrumuți perna asta și celălalt halat?”

Pete dădu din cap, curios ce voia Ae să facă.

Înțelese imediat când Ae puse perna pe podea și întinse halatul.

„O să dormi pe jos?”

Nu asta avusese în minte când rezervase camera.

Se simți rănit.

Persoana care îl ajutase cu toate formalitățile urma acum să doarmă pe podea.

Camera avea doar un pat king-size, un televizor cu ecran plat și o baie.

Nu exista nicio canapea.

„Da, bineînțeles.”

„Dar poți să dormi în pat, Ae.”

Pete nu avea de gând să-l lase pe Ae să doarmă pe podea.

Celălalt ridică din umeri și râse ușor.

„Nu trebuie să-ți faci griji. Salteaua de la căminul meu e aproape la fel de confortabilă ca podeaua de aici.”

Își aranjă perna.

„O să fiu bine. Tu doar dormi puțin.”

Apoi adăugă:

„Nu vreau să te simți incomod.”

„Incomod?”

Pete păru confuz.

Până atunci, el fusese cel care îl făcuse pe Ae să se simtă incomod.

Ae ezită.

„Ești gay...”

Pete încremeni.

Cuvintele lui Ae îi amorțiră întregul corp.

Dureau mai tare decât loviturile primite în stomac.

Da.

Înțelegea.

Ae nu se simțea confortabil să împartă patul cu un bărbat gay.

Pete știa asta.

Totuși, îl durea să o audă direct de la el.

„Da, Pete.”

Își spuse în sinea lui.

„Poate lui Ae nu-i pasă să aibă un prieten gay, dar să doarmă în același pat cu tine e prea mult.”

„Nu mai fi atât de egoist.”

„Da... înțeleg.”

„Hei! Nu, nu, nu!”

Ae își dădu imediat seama ce înțelesese Pete.

„Nu asta am vrut să spun!”

Nu era de mirare că Pete devenise brusc palid.

Ae încercă disperat să se explice.

„Nu te urăsc. Nu, nu, nu! Nu mai face fața aia.”

Își trecu mâna prin păr.

„Cum să explic?”

Respiră adânc.

„Când am spus că ești gay, voiam să spun că nu știu cum se simte un bărbat gay când doarme în același pat cu cineva care nici măcar nu este iubitul lui.”

Continuă repede:

„Pe mine nu mă deranjează.”

Îl privi serios.

„Pentru mine ar fi ca și cum aș dormi cu orice alt prieten.”

Apoi își coborî vocea.

„Dar nu știu cum vezi tu lucrurile. Ar fi trebuit să te întreb dacă tu te-ai simți incomod.”

Explicația lungă a lui Ae îl liniști puțin pe Pete.

Dar cuvântul „prieten” îl făcu totuși să ofteze.

„Bine, Ai’Pete.”

Își spuse.

„Acceptă.”

„Probabil asta e tot ce poți primi.”

„Ae, te rog, urcă în pat.”

Pete încercă să pară mai vesel decât se simțea.

„Doar dormi lângă un... prieten.”

Cuvântul îi ieși greu.

„Atât.”

Se mută mai aproape de marginea patului, lăsând cât mai mult spațiu între ei.

Ae ezită.

„Ești sigur?”

„Khrub. Dacă pe tine nu te deranjează să dorm lângă tine, e în regulă.”

Pete îi lăsă lui Ae mai mult spațiu decât își păstrase pentru el.

Nu voia să-l facă să se simtă incomod.

„Bine. E aproape unsprezece. Sting lumina?”

„Khrub.”

Camera rămase în întuneric.

Singura lumină venea prin spațiul îngust de sub ușă.

Corpul lui Pete continua să tremure.

Senzația de singurătate începea din nou să-l cuprindă.

„Ae khrub...”

„Sunt aici.”

Vocea lui Ae se auzi de sub pătură.

Pete se apropie puțin de el și prinse o parte din tricoul lui.

„Ce s-a întâmplat?”

Ae simți că ceva nu era în regulă și se apropie.

„Ți-e frică?”

Își folosi degetele pentru a-i masa ușor zona dintre sprâncene, încercând să-l relaxeze.

„Puțin, khrub.”

Pete îi spuse adevărul.

„Am crezut că nimeni nu mă va găsi acolo.”

Ae încremeni.

Vinovăția îl lovi din nou.

Până și buzele lui Pete tremurau în timp ce vorbea.

„De ce n-am fost acolo ca să-l ajut la timp?”

Ae se blestemă în sinea lui.

Dacă antrenamentul s-ar fi terminat la ora normală, poate Pete n-ar fi trecut prin experiența aceea îngrozitoare.

„Nu te speria.”

Ae își așeză palma pe obrazul lui Pete.

„Sunt aici.”

Încercă să folosească cele mai blânde cuvinte pe care le putea găsi.

Pete strânse și mai tare tricoul lui.

„Ae khrub...”

„Da?”

„Poți să continui să mă atingi așa până adorm?”

Pete știa că cerea prea mult.

Dar Ae fusese atât de bun cu el în ziua aceea.

Poate numai azi...

Doar în noaptea asta...

Putea să-i ceară puțin mai mult.

Îi plăcea senzația mâinilor aspre ale lui Ae pe obraji.

Era atât de masculină.

Atât de diferită de propriile mâini.

Parcă atingerea aceea îi spunea că nu era singur.

Ae rămase tăcut și continuă să-l atingă.

Poate nu vedea mare lucru în întuneric, dar putea simți cât de greu îi fusese lui Pete să-i ceară asta.

În noaptea aceea, Pete avea nevoie de acel gest mai mult decât de orice altceva.

Și, mai important...

Ae vedea o parte a lui Ai’Pete pe care n-o mai văzuse până atunci.

„Nu te-am văzut niciodată ca pe cineva care are nevoie să fie răsfățat așa.”

„Eu?”

Pete clătină puțin din cap.

„Nu...”

Ae râse în întuneric.

„Ba da. Felul în care te porți spune altceva.”

Îi mângâie obrazul.

„Nepoata mea face la fel tot timpul.”

Ca întotdeauna, Ae nu se putea abține să nu-și amintească de nepoata lui.

Pete prinse puțin curaj.

„Și dacă aș avea nevoie?”

Întrebă timid.

„Ce ai face?”

Nu știa cum avea să reacționeze Ae.

Răspunsul veni imediat.

Ae se apropie puțin și îi cuprinse ferm ambii obraji în palme, zâmbind.

„Îți spun ceva.”

Degetele îi mângâiau ușor pielea.

„Îmi place când îmi ceri să fac asta pentru tine.”

Apoi spuse:

„Mi se pare că ești foarte drăguț și adorabil.”

Pete aproape că încetă să respire.

Nu mai fusese niciodată atât de rușinat.

Toată lumea îl numise frumos.

Inteligent.

Gentleman.

Dar nimeni nu-l numise „drăguț”.

Nu până când cuvântul venise de la persoana care îi făcea inima să bată nebunește.

„Odată mi-ai spus că nimeni nu te vede ca pe un băiat inteligent și frumos, așa cum te văd eu.”

Pete vorbi încet.

„Presupun că nu te-au privit suficient de bine.”

Apoi zâmbi.

„Și dacă îți spun că nici pe mine nu m-a văzut nimeni vreodată ca pe cineva drăguț?”

Ae râse.

Degetele lui încă se mișcau ușor pe obrajii lui Pete.

„Poate că nimeni nu a văzut cu adevărat frumusețea din noi.”

Spuse în glumă:

„Atunci putem continua să vedem lucrurile frumoase unul în celălalt.”

În mintea lui Ae apăru imediat un gând.

„Îmi place ideea.”

„Să fiu singurul care vede cât de drăguț ești, Ai’Pete.”

„Așa nimeni altcineva nu va ști că ești, de fapt, cea mai adorabilă persoană pe care am văzut-o vreodată.”

Ae își închise încet ochii.

Mâinile lui încă țineau obrajii lui Pete.

Pete adormise deja, cu degetele prinse de marginea tricoului lui Ae.

Fusese cea mai lungă și mai nebună zi din viața lui.

În cele din urmă adormi și Ae.

Mâinile lui nu părăsiră obrajii lui Pete.

Cei doi rămaseră culcați unul lângă celălalt.

Mai aproape ca niciodată.

„E atât de moale...”

În somn, Ae se gândea la nepoata lui.

„Și miroase atât de bine.”

Își îngropă și mai mult fața în pielea moale și îmbrățișă corpul de lângă el.

„Nong’Yim este atât de adorabilă.”

Dar, încet, ceva nu i se mai păru corect.

„Stai...”

„De ce a crescut Nong’Yim atât de mult?”

Corpul pe care îl ținea în brațe era mult prea mare pentru un copil de doi ani.

Ae deschise încet ochii.

Afară era încă întuneric.

Se culcase destul de târziu, dar pentru el aceea era ora obișnuită de trezire.

Pentru câteva clipe nu recunoscu pereții camerei.

Apoi își aminti că nu se afla în cămin.

Și că nu dormea lângă nepoata lui.

„Ai’Pete...”

Murmură.

Abia atunci realiză că îl ținuse pe Ai’Pete în brațe toată noaptea.

Și nu doar peste halat.

Una dintre mâinile lui ajunsese în interiorul halatului lui Pete și atingea pielea fină a băiatului.

Pielea moale pe care o confundase în somn cu obrajii nepoatei era, de fapt, pieptul lui Pete.

„La naiba!”

Ae tresări și încercă să-și retragă mâna.

Își aminti cum adormise atingându-i obrajii lui Pete.

Dar acum se trezise cu fața lipită de pieptul băiatului, iar halatul nu-i mai acoperea complet corpul.

Materialul se desfăcuse ușor, lăsându-l descoperit de la umeri până la talie.

Ae îl privi pe tânărul adormit.

Pete avea încă sprâncenele puțin încruntate.

Trebuia să fie epuizat după incidentul din seara precedentă.

Așa că Ae hotărî să nu-l trezească, deși ceasul arăta patru și patruzeci.

„Dacă mă întorc acum la cămin, poate se sperie când se trezește.”

Se ridică ușor și se sprijini de tăblia patului, privind persoana care dormea lângă el.

Îi părea rău pentru Pete.

Își obișnui ochii cu întunericul și îi privi chipul frumos.

Cu o mână îi aranjă câteva șuvițe de păr.

Curiozitatea față de pielea atât de moale a lui Pete nu dispăruse.

Încă nu înțelegea de ce, cu o seară înainte, atingerea corpului lui Pete îi provocase o reacție atât de puternică.

Ae își lăsă curiozitatea să-l învingă pentru o clipă.

Își așeză mâna pe pieptul lui Pete.

O mișcă încet spre abdomen, spre locul unde îi aplicase gelul cu o seară înainte.

„La naiba...”

Își ținu respirația.

„E atât de moale.”

Cu cât își ținea mâna pe pielea lui, cu atât devenea mai conștient de cât de fină era.

Dar, pe măsură ce mâna cobora, Ae își dădu seama că trecea dincolo de ceea ce era potrivit.

Pete scoase un sunet slab în somn și se mișcă.

Ae încremeni.

Ridică imediat mâna.

Vocea somnoroasă a lui Pete i se păru mult mai dulce decât atunci când vorbea în mod normal.

Curiozitatea lui Ae crescuse prea mult.

Privirea îi coborî din nou spre corpul lui Pete.

Buzele lui portocalii erau strânse.

Chipul ușor transpirat îi tulbura și mai mult gândurile.

Ae simți brusc cât de periculos devenea ceea ce făcea.

„Ajunge.”

Își retrase complet mâinile.

Îi trase halatul la loc, acoperindu-l cu grijă.

„Îmi pare rău.”

Își ceru scuze băiatului adormit.

„Îmi pare rău, Pete.”

Se ridică repede și fugi în baie.

Trebuia să-și oprească gândurile și să se spele cu apă rece.

„Ce naiba tocmai am făcut?”

Se uită la propriile degete.

Încă își amintea senzația pielii lui Pete.

Corpul lui reacționase din nou.

Ae închise ochii.

Își aminti de toate prostiile pe care Pond i le spusese cândva despre nevoile normale ale băieților de vârsta lor.

Pond insista mereu că era ceva firesc pentru adolescenți.

Ae nu fusese niciodată de acord cu el.

Pentru el, sportul și oboseala erau suficiente ca să doarmă bine.

Până acum.

Oftă.

„Este ceva natural.”

Încerca să se convingă.

„Doar o nevoie normală a unui băiat de optsprezece ani, nu?”

Poate reacționase astfel pentru că atinsese corpul altcuiva pentru prima dată.

Poate asta era tot.

Dar uitase un lucru important.

Nu mai avusese niciodată asemenea reacții după ce atinsese corpul vreunui „prieten”.

Dacă își dădea sau nu seama ce însemna asta după ce îl mângâiase pe Pete...

Numai el știa.

<---------------------------->

Când se lumină afară, Pete începu să se miște în pat.

Deschise ochii și îl văzu pe Ae uitându-se la televizor într-un colț al camerei.

Apoi își dădu seama că trupul lui avea reacția firească de dimineață.

Chiar și după incidentul îngrozitor din seara precedentă cu P’Trump.

Îi spuse repede lui Ae bună dimineața și, fără să aștepte răspunsul, fugi direct în baie.

„Ae nu trebuie să vadă asta.”

Pete era foarte rușinat de reacția firească a corpului lui.

„Nu trebuie să afle, altfel poate o să regrete că a rămas aici peste noapte.”

Probabil fusese mult prea emoționat că dormise în același pat cu singurul băiat pe care îl plăcea.

Fără să știe ce se întâmplase, de fapt, cu doar câteva ore înainte.

După duș, Pete își puse uniforma murdară și ieși din baie.

Ae îl aștepta.

„Ce planuri ai azi?”

Îl privi.

„Mergi la cursuri?”

Apoi clătină din cap.

„Cred că ar trebui să mergi acasă. Și eu o să fac la fel.”

Ae avea dreptate.

Uniforma lui Pete era mult prea murdară ca să se prezinte așa la cursuri.

Dacă nu voia ca nimeni să afle ce i se întâmplase cu o seară înainte, trebuia să se întoarcă acasă și să se schimbe.

„Khrub. Da, cred că o să lipsesc și eu azi.”

„Bine.”

Ae își luă geanta.

„Du-te să te odihnești. Încă ești palid.”

Porni spre ieșire.

Pete înțelese că nu trebuia să-l mai țină pe Ae acolo.

Își luă cheile mașinii și portofelul și coborî în hol ca să achite camera.

Nici măcar nu se mai gândi la micul dejun gratuit oferit oaspeților.

Cei doi merseră împreună în tăcere spre parcare.

Nu treceau multe mașini sau biciclete.

„Îmi pare rău că trebuie să lipsești de la cursuri din cauza mea.”

„Mai bine lipsesc o zi decât să te las să te trezești singur în cameră.”

Răspunsul lui Ae îl făcu pe Pete să zâmbească.

„Sincer, eu ar trebui să fiu cel care își cere scuze.”

„Scuze? De ce?”

Ae ezită.

Apoi recunoscu:

„Aseară, în somn, am crezut că ești nepoata mea.”

Pete îl privi.

„Noroc că m-am trezit.”

Ae râse stânjenit.

„Altfel poate te pupam din greșeală.”

Pete simți imediat cum obrajii îi iau foc.

Dacă s-ar fi trezit și l-ar fi văzut pe Ae îmbrățișându-l...

Poate nici n-ar mai fi vrut să deschidă ochii.

Îi zâmbi puțin.

„E în regulă. Dormeai adânc.”

Conversația lor se încheie când ajunseră în parcarea veche unde Pete își lăsa de obicei mașina.

Nu erau prea multe vehicule în zonă.

Probabil era mai bine așa.

„Pete?”

„Khrub?”

Pete se așeză pe scaunul șoferului.

Ae se aplecă spre geam.

„De acum înainte, sună-mă cu zece minute înainte să ajungi, ca să pot veni după tine.”

Pete clipi.

Ae continua foarte serios.

„Dacă trebuie să pleci după șase seara, mă suni înainte să ieși din clădire.”

Ridică un deget.

„Dacă ai antrenament de majorete, rămâi înăuntru cu cineva.”

Apoi adăugă:

„După opt vin eu și te conduc până la mașină.”

Îl privi sever.

„Ziua, dacă trebuie să mergi singur, ia un taxi sau autobuzul.”

Întrebă:

„Ai înțeles?”

Ae nu mai avea deloc încredere în Trump.

Dacă reușise să-l jefuiască și să-l rănească pe Pete chiar în campus, însemna că putea face ceva și mai rău.

Ae nu voia să i se mai întâmple nimic.

„Nu cred că se întoarce atât de repede, khrub, Ae.”

Pete încercă să-l liniștească.

Era sigur că valoarea lucrurilor furate depășea o sută de mii.

„Nu am încredere în el.”

Ae răspunse imediat.

„Ți-am spus că o să te protejez.”

Privirea îi deveni hotărâtă.

„De data asta o să fiu și mai atent ca să-mi țin promisiunea.”

Părea foarte serios.

„Dar... chiar nu vreau să te deranjez atât de mult.”

„Dacă nu vrei să mă deranjezi, atunci nu mai lăsa să ți se întâmple ce s-a întâmplat aseară.”

Ae îl privi drept în ochi.

„N-ai idee cât de îngrijorat am fost.”

Pete se înroși.

Inima începu să-i bată tot mai repede.

Nu reuși decât să dea din cap.

Ae se aplecă puțin mai aproape de geam.

„Nu vrei să mă deranjezi?”

Zâmbi.

„Atunci ce spui dacă mă lași să te pup pe obraji, așa cum fac cu nepoata mea?”

Râse.

„Asta ar fi suficient.”

Pete știa foarte bine că Ae glumea.

Nu credea că avea să-l sărute cu adevărat pe obraji.

Spunea doar asta ca să-l facă să se simtă mai bine.

Pete îi oferi un alt zâmbet dulce.

În ultimele săptămâni învățase că era aproape imposibil să refuze ofertele lui Ae.

Așa că îi răspunse în același ton.

„Doar spune-mi.”

Ochii îi sclipiră.

„Te las să-mi săruți obrajii oricând vrei.”

Ae izbucni în râs.

„Bine, bine.”

Se îndepărtă puțin.

„Acum pleacă.”

Apoi își aminti:

„Trimite-mi mesaj pe LINE când ajungi acasă, bine?”

Se opri.

„A, stai.”

Își lovi fruntea.

„N-ai telefon.”

Apoi își aminti și altceva.

„Și ai pierdut numărul meu, nu?”

Scoase un pix din geantă.

Îi scrise numărul direct în palmă.

Când mâinile lor se atinseră, amândoi simțiră acel fior ciudat trecând prin ei.

Niciunul nu spuse nimic despre asta.

„Sună-mă când ai telefon nou, bine?”

„Khrub.”

Pete zâmbi.

„Tu vei fi prima persoană pe care o sun.”

Ae râse.

„Mai întâi o suni pe mama ta.”

Închise portiera.

„După aia mă suni pe mine.”

Făcu un pas în spate și îl lăsă să plece.

Pete îl privi prin oglinda retrovizoare și zâmbi singur.

„După numărul mamei, normal că al tău va fi următorul pe care îl salvez, Ae.”

Pentru o clipă se gândi:

„Poate o experiență atât de îngrozitoare ca cea de aseară n-a fost chiar atât de rea până la urmă.”

Ae urmări mașina scumpă până când ieși din campus și dispăru din vedere.

Apoi se întoarse și începu drumul lung spre cămin.

Se uită la ceas.

Încă mai avea suficient timp să se schimbe și să mănânce ceva.

„Nu, nu, nu, nu!”

O voce de fată se auzi din apropiere.

„Cum o mai scot de acolo?”

Ae observă o elevă de liceu de la școala-laborator a campusului.

Stătea la marginea unui mic iaz și încerca să scoată cu un băț un dosar roz căzut în apă.

„Haide... haide...”

Fata aproape plângea.

„Tema e pentru azi.”

Își mușcă buza.

„Ce mă fac?”

„Ce faci?”

Ae se apropie.

Fata îl privi cu ochii umezi.

Avea ochi mari și păr lung care îi cădea peste umeri.

„Mi-am scăpat dosarul în apă, kha.”

Arătă spre el.

„E acolo.”

Apoi aproape izbucni din nou în plâns.

„E tema mea și trebuie s-o predau azi!”

„Îl scot eu.”

„Ce?”

Îl privi curioasă.

„Dar cum?”

Marginea iazului era destul de abruptă.

Ae putea aluneca foarte ușor.

Dar își scoase pantofii și șosetele.

Își suflecă pantalonii.

Apoi începu să coboare atent pe pietre.

„Vrei să-ți dau mâna?”

Fata îl privi îngrijorată.

„Poți să cazi.”

„E în regulă.”

Ae se sprijini de o piatră.

„Altfel riscăm să ajungem amândoi aici jos.”

Coborî încet, căutând cu mâna ceva de care să se țină în timp ce își echilibra picioarele pe pietrele alunecoase.

În cele din urmă, unul dintre picioare îi ajunse în apă.

„Noroc că nu e atât de adâncă.”

Apa îi venea puțin sub genunchi.

Ae luă dosarul și i-l întinse fetei.

„Poftim.”

Ea îl primi și îl privi uluită în timp ce urca din nou.

Ae se uită la ceas.

Acum avea să întârzie puțin la micul dejun.

„Ai mai multă grijă data viitoare, bine?”

Își luă șosetele, pantofii și geanta.

Apoi porni alergând înapoi spre cămin.

Nu-și dădu seama că tocmai transformase în realitate fantezia unei fete care acum credea că întâlnise un adevărat prinț venit să o salveze.

Ea îl privi cum se îndepărta.

„Prințul meu...”

Se pare că încă o problemă era pe cale să apară.

CAPITOLUL 10

SENTIMENTUL CARE A ÎNCEPUT SĂ SE SCHIMBE

Atenție: Acest capitol poate fi delicat din cauza limbajului folosit și a subiectului tratat. Citiți după propria discreție.

— De ce naiba m-am masturbat? Nu… Întrebarea este, de ce naiba l-am atins pe Pete și apoi am simțit nevoia să mă masturbez după aceea?

A venit dimineața și mi-am pus aceeași întrebare iar și iar. De ce? De ce? I-am atins corpul doar cu degetele, i-am văzut doar corpul fără cămașă. De ce mi se pare atât de fierbinte corpul lui Ai'Pete? Ei bine… Asta nu a fost tot.

I-am atins și sfârcurile și, în acel moment, am avut o erecție.

„Așa e… Sfârcurile alea m-au înnebunit! Sfârcurile alea… moi… roz… La naiba!”

Încă mai simt senzația prin mâini. Imaginea lui gol, în timp ce îmi treceam degetele peste corpul lui, mi-a dat gânduri nebunești toată noaptea. Îmi pot doar imagina acele sfârcuri roz frumoase cocoțate pe pieptul lui moale și neted, atât de tari…

„Aargh! Ce naiba! Oprește-te!” mi-am tot repetat iar și iar, în timp ce mă scărpinam în cap ca un nebun de fiecare dată când acele imagini îmi treceau prin minte.

— Ai'Ae…

„Serios, omule, trebuie să te oprești din a te gândi la chestiile astea… Nu-ți pare rău că te gândești la lucruri obscene despre Ai'Pete?”

— Ae?…

„Îți încredințează viața lui… Dar tu nu te poți gândi decât la corpul lui frumos și gol?”

— Ai'Ae!

„Stai! Stai! Stai! Nu te mai gândi la asta… ACUM!”

„(Lovitură)”

— Ai'Ae prostuțule!

— Taci! Ce naiba vrei?

„La naiba! Nu mă poți lăsa în pace un minut?”

Am trântit ambele mâini de masa de studiu, uitându-mă urât la prietenul meu, care stătea pe podea cu laptopul, holbându-se la mine. Știam că probabil își revenise la curiozitatea lui, întrebându-se de comportamentul meu morocănos. Și da, aveam dreptate, gura lui începe să vorbească mult mai repede decât acțiunile lui.

— Uau… Uau… Uau! Nu mă trata așa, frate. Încă sunt cel mai bun prieten al tău. Ce naiba se întâmplă cu tine? Te chem de o veșnicie, dar tu stai acolo, tăcut. Ce e în neregulă cu tine? Te gândești iar la Pete?

Nu am nicio intenție să-i spun ce e cu adevărat în mintea mea. Nu am nicio idee ce să spun, dar prietenul ăsta prost al meu e un geniu la citit gânduri. Reacția mea îl face să se ridice și să se uite curios la ecranul calculatorului meu, care afișează o pagină web cu o pereche de ghete de fotbal.

— Nu-i nimic.

— Tsk tsk tsk… Cu fața asta? Cu siguranță se întâmplă ceva în capul ăla gros al tău. Dacă ești îngrijorat pentru el, de ce nu-l suni pur și simplu?

— Nu fi prost. I-a fost furat telefonul. Cum ar trebui să-l sun?

— Ei bine, cel puțin mă faci să recunosc că ești destul de deștept în privința lui.

— …

L-am privit urât în momentul în care l-am văzut pe idiot afișând un rânjet arogant. Serios, tipul ăsta ar trebui să-și folosească mintea la ore în loc să se bage în treburile altora. În cele din urmă, n-am putut decât să oftez lung. Desigur, tipul ăsta știe perfect cât de îngrijorat sunt pentru Pete, pentru că i-am povestit tot ce s-a întâmplat aseară.

— Dacă ai fi în locul meu, probabil că și tu ai fi îngrijorat.

— Desigur. De aceea ți-am spus să-l suni, dar apoi mi-am amintit brusc că nu ai noul lui număr de telefon, așa că nu are rost.

— Serios, ți-ai amintit? Sau ai făcut-o după ce ți-am spus eu?

Gata, sunt prea obosit să mă cert cu el. Mai bine tac înainte să mă doară capul din cauza tipului ăstuia. Cel puțin și el era foarte îngrijorat după ce i-am povestit ce i-a făcut Ai'Trump lui Pete. Era cât pe ce să-i sune pe prietenii noștri să-l ajute să-l ucidă pe nenorocit. Dar apoi, idiotul și-a dat seama în sfârșit că habar n-avea unde să-l găsească pe idiotul ăla după ce s-a întâmplat.

— Ai'Pond.

— Da, dragul meu?

Am ales să ignor batjocura, altfel s-ar putea să trebuiască să-i dau un șut în față. Tipul ăsta poate părea un idiot, dar experiența lui cu activitățile sexuale e extraordinară.

— Crezi că e ciudat că… eu… am avut… ăăă… o erecție?

«(Pond sare din pat.)»

— Nicio urmă!

M-am răzgândit. După ce i-am văzut fața, am simțit o dorință imensă să-l lovesc chiar atunci. Sare ca un nebun, aleargă de la un perete la altul, lovindu-și mâna de el, comportându-se ca un idiot, prefăcându-se că se roagă la zei ca și cum s-ar fi întâmplat o minune. La naiba! Acum imită o fată care se preface atât de speriată în fața mea.

— Dumnezeule! În sfârșit… Mulțumesc! … Mulțumesc! Mulțumesc că l-ai ajutat pe prietenul meu. A meritat toate rugăciunile pe care le-am făcut pentru el. În sfârșit, e bărbat! Un bărbat adevărat! Stai… Nu, nu, nu, absolut deloc! Nu îndrăzni să-ți folosești „micuțul” pe mine. Poți să-mi dai un șut în fund tu primul!… La revedere.

Am fost surprins să-i aud și să-i văd reacția. A stat acolo, holbându-se la mine, ceea ce mi se pare destul de ciudat. În mod normal, aș țipa la Ai'Pond pentru că se comportă atât de prostește. Dar apoi, imaginea lui Ai'Pete îmi fulgeră în minte.

„Ce naiba?! Unde e reacția sălbatică pe care o primesc întotdeauna de la tine? Eram gata să fug înainte să fiu lovit de picioarele alea uriașe ale tale.”

„Idiotule!”

Idiotul se înfășoară în pătură și apucă o pernă într-o mână. Având în vedere felul în care se comportă ca un copil, n-am de gând să-i dau un șut în fund.

„Ce copilăresc!”

— Du-te dracului! Poți să te lași de prostia asta? Vorbesc serios, implor eu calm.

Tipul ăsta nu poate asculta. Încă râde de mine în timp ce stă pe podea, lângă masa japoneză. Cumva, a continuat conversația noastră, chiar dacă era concentrat asupra calculatorului, pe care îl folosește brusc ca să caute ceva.

— Bine, bine. Te ascult. La urma urmei, ești cel mai bun prieten al meu… dar e incredibil. Credeam că îți place mai mult să faci mișcare decât sex, nu? Ei bine, e destul de normal pentru băieții de vârsta noastră, știi. Ai optsprezece ani, nu optzeci. Să vezi sânii sau fundul unei fete te poate… înfierbânta. Uită-te la mine. Am mai multe erecții pe zi, așa că ar trebui să fie normal.

— Da, probabil de aceea te numesc pervers prost.

Vreau să-i pun o grămadă de întrebări, dar sincer, nu cred că voi ajunge la vreo concluzie cu idiotul ăsta care îmi dă sfaturi. Cred că poate ar trebui să-l sun pe Ai'Sun în schimb… Nu… Dacă află, toată lumea va ști… Ar fi prea riscant.

— Hahaha! Nu mă deranjează că mă numești așa. Știu că pot fi puțin pervers, dar… stai… Cum s-a întâmplat? Și când?

— Lasă…

— Oh, haide! Sunt doar curios. Ai dispărut cu Ai'Pete toată noaptea, așa că am senzația că ai avut problema ta probabil… din cauza lui?… Hei! Nu, nu te uita așa la mine. Doar fac o presupunere trăsnită.

Încearcă din nou să-și bată joc de mine și ascunde asta ridicând din umeri. Ugh! Cât de mult urăsc privirea asta! Cât de mult aș vrea să-i dau un șut în fața aia stupidă!

Totuși, tot ce reușesc să mormăi ca răspuns este:

— Nu… Eu… Eu n-am…

La naiba! Am terminat. Gata! Nu-i spun nimic! Sunt complet vinovat, nici măcar nu pot nega faptul că toate astea s-a întâmplat pentru că am îndrăznit să-l ating pe Ai'Pete. Și nu i-aș spune asta lui Ai'Pond. Peste cadavrul meu!

— Bine… dacă spui tu… Hei! Deci, am niște chestii frumoase să-ți arăt, aceasta este noua mea colecție și sunt atât de al naibii de sexy!

„Crede-mă, odată ce vezi asta, vei exploda.”

Pond se concentrează din nou asupra computerului său. Apoi, își întoarce laptopul cu fața spre mine. Ecranul afișează titlul „Liceul a luat-o razna”.

— Acest film porno e uimitor. Sunt atât de multe vedete, dar toate sunt actrițe profesioniste excelente. Sunt atât de sexy! Și te las să le vezi gratuit. Poți folosi căștile mele ca să te concentrezi mai mult și să găsești timp să te „eliberezi”. Crede-mă, te vei simți mult mai bine după aceea.

Ai'Pond nu se uita cu adevărat la mine; ochii lui erau fixați pe ecranul laptopului și zâmbea pervers.

Am clătinat din cap, refuzându-i oferta:

— Nu sunt interesat.

Dar pare să nu mă audă când îl resping, pentru că pur și simplu a continuat să-și promoveze noua colecție de filme pornografice.

Apăsând butonul de redare și dându-mi casca pe care o purta, nu sunt tocmai în măsură să alerg la baie după asta ca să mă masturbez, dar idiotul insistă. Pare atât de entuziasmat de ideea de a mă vedea uitându-mă la porno cu el pentru prima dată, încât nu spun nimic și rămân acolo.

Actrița din film zâmbește inocent în timp ce se așază pe saltea. Apoi, începe să se dezbrace una câte una, lăsând tricoul de liceu larg descheiat, expunându-și sutienul roz. Actorul își folosește mâinile pentru a-i atinge sânii imediat ce îi scoate sutienul.

„Ăăă… Arrrr…”

Acum, începe să se întindă pe aceeași saltea. Partenerul ei încă o freacă în timp ce îi trage sutienul în jos, astfel încât sânii să fie vizibili.

„Omule! Uită-te la sfârcurile alea roz!”

Filmul abia a început, dar ceea ce văd pe ecran nu este actrița jucând rolul unei eleve de liceu. Ceea ce îmi imaginez este Ai'Pete… pielea lui albă și netedă vizibilă sub halatul de baie pe care îl purta când s-a întins în fața mea, dezvăluindu-și pieptul gol.

„Da… Abdomenul lui plat și neted mă face să salivez în hohote!”

Poate că nu are sâni mari ca actrița din filmul porno, dar amintirea din capul meu este a unor sfârcuri frumoase. Acea singură imagine e suficient de puternică cât să mă facă să vreau să alerg la baie și să-mi dezlănțui toate fanteziile despre el.

„La naiba!”

— Mă duc să alerg.

— Ce?! Hei!

Nu, nu voiam să-l aud pe Ai'Pond țipând la mine să-mi văd de treaba mea mergând la baie. Mi-am scos căștile, am încălțat papucii lui Ai'Pond și am ieșit din cameră cât de repede am putut.

Ce m-a făcut să stau așa nu a fost faptul că m-am uitat la filmul porno, ci…

„Rah! Rah! Rah!”

— De ce naiba mă gândesc iar la tine?

Am alergat spre terenul de fotbal cât de repede am putut. E aproape ora nouă seara, așa că nu mai e nimeni prin preajmă. Acum sunt singura persoană rămasă pe stradă. Nu am de ales, așa că am respirat adânc și am început să alerg.

Simțeam briza răcoroasă și proaspătă trecându-mi peste față. Așa că m-am gândit că asta m-ar putea ajuta. Orice s-ar întâmpla, trebuie să opresc căldura asta să-mi ardă în pantaloni din cauza gândului exagerat la corpul gol al lui Ai'Pete.

„Ce naiba se întâmplă cu mine?”

Mi-am pus ambele mâini pe cap imediat ce m-am oprit. Stăteam aici, în mijlocul străzii, confuz și curios în același timp.

„De ce am sentimente de genul ăsta pentru Ai'Pete?”

— Îmi place de el? Nu… Nu e asta. Vreau doar să am grijă de el.

„A, da? Dar de ce ai vrea să ai grijă de el în primul rând?”

Îmi urăsc atât de mult gândurile interioare pentru că îmi arată acele imagini cu el în minte, inclusiv imaginea cu el stând gol pe pat.

Doamne… N-am fost niciodată atât de aproape de nimeni… N-am atins niciodată pe cineva. În plus, nici măcar n-am experimentat niciodată atingerea sfârcurilor altcuiva!

Dar cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât devine mai insuportabil.

„Mă întreb dacă aș putea să le gust, cum ar fi?”…

M-am aruncat pe iarbă.

La naiba! Omule, mă sperie. N-am cum să-i spun lui Pete despre asta, nu vreau să creadă că motivul pentru care sunt aproape de el este ceva de genul ăsta…

(Telefonul sună… Bzzzzz… Bzzzzz…)

Am oftat… Ar trebui să-i mulțumesc apelantului, din moment ce îmi face gândurile murdare să dispară? Poate o să-i mulțumesc mai târziu.

Mi-am scos telefonul din pantaloni scurți și, când m-am uitat la ecran, am fost șocat. Ochii mi s-au mărit când am citit numele „Koon Chai” pe ecran. Am intrat în panică. Telefonul ăsta trebuia să-i fi fost furat lui Pete. Deci apelantul trebuie să fie…

— FIULE DE CÂRPE! UNDE NAIBA EȘTI ACUM?! VREAU SĂ TE VĂD CHIAR ACUM!

— [Eee… e… e… Sunt acasă, na khrub, Ae.]

— !!!

Nu era vocea lui Ai’Trump, așa cum mă așteptam. Tipul de la celălalt capăt al firului trebuie să fi fost atât de șocat să audă cum i-am răspuns la apel.

— Pete?! Cum ți-ai recuperat numărul de telefon? Ți l-a dat înapoi?

— [Nu, khrub. Am sunat la centrul de service să-mi blocheze vechiul telefon și să folosesc unul nou cu același număr; a fost mai convenabil, khrub.]

Vocea de la celălalt capăt al firului vorbea atât de încet încât m-a făcut să mă simt puțin ușurat de reacția mea de furie de acum un moment. Am crezut că sună fostul lui iubit. Dacă era așa, cu siguranță aș fi găsit o modalitate să dau de el ca să-l pot bate.

„Păi, de ce naiba te-ar suna Ai'Trump, în primul rând?”

Am clătinat din cap în timp ce stăteam pe alee. E un noroc că nu m-am schimbat și am putut să-mi iau telefonul cu mine.

— Ce mai faci?

„Încă sunt îngrijorat pentru tipul ăsta.”

— Sunt bine, khrub.

Încă pare speriat, dar știu că Ai'Pete nu-mi spune pentru că nu vrea să mă supere, sunt sigur de asta. Modestia lui mă face mereu să zâmbesc. Cumva, îmi place cum e.

— Încă ți-e frică?

— Puțin, khrub. Dar sunt bine, serios. După ce m-am întors acasă de la hotel, m-am dus să mă schimb și mi-am cumpărat un telefon nou. Îmi pare atât de rău, khrub, că te-am sunat atât de târziu azi.

— Nu trebuie să-ți ceri scuze.

Știu că nu ar trebui să mă simt așa, dar mă bucur atât de mult că ai sunat.

— Ce mai faci cu burtica? Spune-mi adevărul, Ai'Pete.

Știu că va spune că e bine, așa că l-am împiedicat să ascundă cum se simte cu adevărat. Îi aud chicotelile blânde înainte să răspundă sincer.

— [Cred că mă doare prea tare corpul… Încă mă doare burtica de fiecare dată când mă mișc, culoarea umflăturii de ieri s-a schimbat din roșu în puțin verde. Probabil că în curând va fi mov.]

Presupun – ceea ce îmi spune de fapt mă îngrijorează și mai mult, dar știu că o să fie bine în curând.

— Nu uita să aplici gelul pe care ți l-am dat, ca să calmezi durerea, bine?

— [Am făcut-o deja, khrub… Ăăă… Și tu… Ae? Ce faci acum, khrub?] mă întreabă Pete, iar când sunt pe punctul de a răspunde, nu pot să nu râd văzându-mă stând întins acolo așa.

Da, sigur… Ce naiba fac eu aici? Nu mă pot opri să mă gândesc de ce am ieșit din cămin în miez de noapte.

— Am ieșit la o scurtă alergare pe afară.

— [La ora asta?]

— Ăăă… M-am gândit că am nevoie de puțină mișcare ca să pot dormi confortabil în seara asta.

Crede-mă, îți spun adevărul. Uneori ies noaptea ca să pot dormi ușor. Deși de data asta e pentru că mintea mea tot o ia razna, chiar și cu mult înainte de nenorocitul ăla de videoclip pe care mi l-a arătat Ai'Pond.

— [Chiar ajută?]

— Ar trebui să încerci din când în când, dar nu chiar înainte de culcare, bine? Cel mai bine e să o faci în jurul orei 18:00. Dacă obosești de la exercițiile făcute toată ziua, cu siguranță o să leșini și o să te trezești a doua zi.

Eu aproape niciodată nu am probleme cu somnul pentru că îmi place să fac mișcare.

Ai'Pete, în naivitatea lui obișnuită, pare interesat de informațiile pe care le primește de la mine, pentru că tot pune întrebări despre asta în timp ce mă întorc la cămin. Vreau doar să vorbesc cu el; îmi place să-l aud vorbind.

Acum știu cu ce se ocupă mama lui. Știu că locuiește cu ea și cu niște angajați care au grijă de casa lor. A fost în Programul Internațional de când era mic și nu a urmat niciodată o școală publică, spre deosebire de mine, care am crescut studiind la școala publică din clasa întâi până am ajuns la liceu, când a trebuit să mă transfer în centrul orașului.

I-am povestit despre familia mea și cu ce se ocupă. De asemenea, știe că încă mă duc acasă în fiecare weekend ca să fiu cu ei.

Nu vreau să mă întorc încă în camera mea de cămin, așa că stau afară, vorbind în continuare cu Ai'Pete la telefon. Abia atunci îmi dau seama că e destul de târziu, când aud o voce de femeie în fundal. Trebuie să fie mama lui, motiv pentru care a trebuit să-i spun să închidă.

— [Deci… Noapte bună na khrub, Ae.]

— Ăăă… noapte bună na khrub — am răspuns înainte să-mi bag telefonul în buzunarul pantalonilor.

M-am întors sus, ignorându-l pe cel mai bun prieten al meu, care mă tot întreabă unde am fost și ce am făcut. Mi-am adunat lucrurile de duș fără să mă uit la el și m-am îndreptat să fac un duș.

Chiar trebuie să mă grăbesc să fac un duș… dar nu m-am putut abține. Am petrecut încă o clipă masturbându-mă, desigur, gândindu-mă la fața lui Pete și auzindu-i vocea în cap.

— Îmi pare atât de… Îmi pare rău… Pete… Ăăă… Ahhh…

<---------------------------->

Știu că ar trebui să fiu mai atent la ce mi s-a întâmplat, dar tot ce pot face este să petrec toată ziua holbându-mă la numărul de telefon scris pe mână, zâmbind.

Din dimineața aceea, am fost foarte atent să-mi urmăresc mâna; nu vreau ca semnul să dispară. Am zâmbit mult prea mult în ultima vreme, lucru pe care mama și mătușa Jew l-au observat. Chiar și restul familiei vede asta. Erau curioși ce e în neregulă cu mine, pentru că se așteptau să fiu trist după ce mi-am pierdut telefonul, dar în schimb, zâmbesc ca un nebun.

Era cât pe ce să izbucnesc să povestesc ce s-a întâmplat în noaptea aceea când am avut o scurtă conversație cu mama, dar în ultima vreme pare atât de obosită după ce vine acasă de la serviciu și nu vreau să-i sporesc grijile, așa că îi spun pur și simplu că sunt bine ori de câte ori mă întreabă.

Cumva, i-am povestit despre telefon, spunând că l-am pierdut și că nu mă așteptam să-l primesc înapoi, la fel și cu ceasul meu. Probabil era păstrat la un fel de amanet pe undeva.

Telefonul și ceasul pot fi uitate, dar incidentul care s-a întâmplat nu-l pot lăsa să treacă așa ușor. Vreau să știu ce va face P'Trump cu banii din lucrurile pe care mi le-a luat. Nu mai vreau să fiu victimă pentru tot restul vieții mele.

Și știu că există o singură persoană care mă poate ajuta, deși nu sunt sigur dacă va fi dispusă să mă ajute cu asta… Și acea persoană este Tinn.

Luni după-amiază, am ajuns în campus mai devreme decât de obicei. În mod normal am cursuri dimineața, dar astăzi au fost anulate, așa că l-am sunat pe Ae ca să-l împiedic să vină să mă ia. Ae are un curs în această dimineață, așa că nu vreau să-l deranjez deloc. În plus, am ceva foarte important de vorbit cu Tinn.

Am început să-l caut până când l-am găsit în sfârșit în cantină, unde stătea cu un teanc de hârtii, toate scrise în franceză, pe masă.

— Bună dimineața, Tinn — l-am salutat cu un zâmbet, iar el mi-a răspuns cu o privire curioasă.

— Pot să stau aici?

— Desigur — dădu Tinn din cap și îmi eliberă locul de lângă el.

S-a oprit din lucrul lui și s-a uitat imediat la mine, ca și cum ar fi așteptat să încep să vorbesc.

— Ai luat cursuri de franceză semestrul acesta?

— Nu. Nu găsesc informațiile de care am nevoie pentru prezentare în engleză, așa că le-am căutat și am descoperit că sunt disponibile în franceză.

Încă o dată, ridică din umeri. Gestul ăsta îl face întotdeauna să pară o persoană bogată și delicată căreia nu-i pasă niciodată de ceilalți. Totuși, cred că e doar unul dintre obiceiurile lui… Sau mai degrabă, face parte din personalitatea lui și nu vreau să insinuez că se comportă mereu așa. Majoritatea oamenilor nu-l cunosc cu adevărat, doar îl judecă după aparențe, deși, de fapt, nu-i pasă… Presupun… Și pe lângă toate astea, e și super deștept.

— Deci, ce e nou?

Mă gândeam cum să-i spun ce urmează să spun, așa că trebuie să respir adânc și să încep conversația.

— Trebuie să-ți cer o favoare…

Iubirea mea accidentală ești tu - (รักนี้บังเอิญคือคุณ เล่ม)

Nu arată niciodată ce are pe suflet, dar se uită ciudat la mine și îmi dă răspunsul cu un zâmbet la colțul gurii.

— Și de ce să te ajut?

Mă așteptam să spună așa ceva. Tipul ăsta e ca un adolescent; e genul de persoană căreia nu-i place să facă pe plac oamenilor. Mereu are în cap presupunerea că oamenii îl abordează doar pentru că vor ceva. Desigur, aceasta este una dintre acele rare ocazii în care am nevoie de ajutorul lui pentru că am niște probleme de rezolvat. Știu, sunt vinovat că sunt una dintre acele persoane pe care el le crede așa și sunt aici să-l implor.

— Știu că nu este în interesul tău să mă ajuți, dar cred că ești singura persoană la care mă pot adresa acum. Îmi pare atât de rău pentru asta, Tinn. Îmi pare foarte rău că te-am deranjat, dar el e singura persoană în care pot avea încredere în această privință.

Habar n-am cum arăt în ochii lui Tinn acum, dar băiatul morocănos se întoarce spre mine și oftează.

— Nu face fața aia tristă în fața mea.

Își flutură mâna chiar în fața feței mele în timp ce mă privește în ochi. Apoi mă întreabă:

— Ce vrei?

Îi iau ambele mâini în ale mele. Mă simt atât de ușurat că e dispus să mă ajute, dar zâmbetul meu începe să se estompeze când Tinn își apropie fața de a mea după ce a încercat să se uite la mine o vreme.

— Ți-am spus deja că te plac, nu-i așa? Dar nu voi face totul pentru tine. Mai întâi, vreau să știu detaliile, apoi voi decide dacă te ajut sau nu.

„Și grăbește-te, trebuie să termin de lucrat la aceste foi.”

Asta a fost tot ce a spus, iar eu mi-am scos imediat telefonul ca să-i arăt singura poză pe care o am cu persoana pe care vreau să o vadă.

„Vreau să știu ce a mai pus la cale tipul ăsta.”

Luasem o poză cu P'Trump de pe internet înainte să-l întâlnesc pe Tinn. I-am povestit și despre numele real al lui P'Trump, precum și despre numele lui de familie.

Tinn ascultă tot ce spun înainte de a face o grimasă gânditoare.

— Încearcă să fii mai specific. Ce vrei cu adevărat să știi despre el? Activități ilegale?

S-a uitat curios la mine, așa că am dat din cap.

— Pare cunoscut. L-am mai văzut cu tine înainte?

Am fost destul de surprins să aflun că Ai’Tinn încă își amintea de el.

— Ai probleme cu el?

— Ceva, khrub.

…

Tinn își mișcă fața astfel încât să fie mai aproape de a mea. Ochii aceia ageri arată înspăimântător. Tipul ăsta pare să aibă capacitatea de a-mi citi gândurile atât de bine.

— Fața ta îmi spune că acel „ceva” nu este atât de „minimal” pe cât îl văd eu. Ai venit aici rugându-mă să-i investighez mișcările. Are vreo legătură cu oamenii din emisiunea thailandeză? Faci asta ca să-i ajuți?

Am fost atât de surprins să aud presupunerea lui Tinn încât am clătinat imediat din cap. Nu eram pregătit pentru această întrebare și nu voiam ca Ae să se implice în toată încurcătura asta.

— Nu, nu, Tinn. Totul e despre mine. Nu are nicio legătură cu prietenii mei.

— Sper că e adevărat și că nu e vorba de tipul ăla din emisiunea thailandeză care face probleme și că tu doar încerci să-l ajuți.

— Nu, nu, nu! Totul e despre mine. Crede-mă, nu are nicio legătură cu el, chestia asta.

Mi-am adunat toată încrederea ca să-l asigur pe Tinn că ajutorul pe care îl imploram era doar pentru mine. Până când o voce puternică s-a auzit din spatele meu și ne-a întrerupt conversația.

— Nong'Peeeeete… Salut… Oops! Stai cu „Prințul de Gheață”.

— Ăăă… Sawadee khrub, P'Money — mă întorc să-l salut pe noul venit.

Tinn pare nefericit și ne arată asta fără să încerce măcar să-și ascundă adevăratele sentimente. Nici P'Money nu e prea mulțumit de reacția lui.

— Ei bine, chiar nu trebuie să mă privești cu dezgust… Oh, haide… Nu vrei să încerci ceva diferit?

«Sunete de scaune mișcându-se…»

Tinn nu i-a dat niciun răspuns, a apucat toate documentele pe care le avea pe masă și s-a ridicat imediat.

— Nu, mulțumesc, nu-mi plac lucrurile neigienice.

— O-YE-ME! Cum îndrăznești?!

Am menționat că gura lui Ai’Tinn e foarte urâtă? Ei bine, iată-l, obișnuit să vorbească vulgar, nepoliticos și cu forța, dar știu că în adâncul sufletului e un tip bun.

S-a ghemuit să-mi șoptească ceva înainte să plece.

— Trimite-mi poza. O aștept.

— M-Mulțumesc, khrub, Tinn. Îți voi trimite informațiile lui prin LINE.

— Știi ce? Nu e necesar. Cred că am creierul unui geniu; pot să-mi amintesc detaliile.

Mormăie și apoi se îndepărtează de noi. Nu pot decât să-i arunc un zâmbet stânjenit, diferit de cel pe care i-l aruncă P’Money. Are o față de parcă ar fi pe punctul de a-l plesni pe Ai’Tinn peste față, deși deja a plecat.

— Cred că am creierul unui geniu; pot să-mi amintesc detaliile. O, Doamne!

P’Money își folosește vocea reală pentru a imita vocea gravă a lui Tinn, apoi se întoarce spre mine cu mare entuziasm.

— În fine, ce îi trimiți lui Nong'Tinn, kha? Ai cumva vreo poză nepotrivită cu Nong'Tinn? Nu că aș vrea-o, pentru că te vreau doar pe tine, dar prietenilor mei s-ar putea să le placă niște poze cu Nong'Tinn. N-ar fi rău. E un tip dur; nici măcar nu acceptă cereri de prietenie pe Facebook, pe Instagram nu are decât poze cu tablouri plictisitoare, iar pe Twitter e plin doar de citate în engleză. Cu alte cuvinte, nu există poze publice cu el online. Prea greu de obținut — continuă P'Money să se plângă de prietenul meu morocănos. — E prea zgârcit când își distribuie fotografiile online.

Nu vreau să-i spun că sunt de fapt pe lista de prieteni a lui Tinn și că pot vedea pozele lui.

— Păcat, dar știi ce? Ți-am salvat toate fotografiile pe laptop, inclusiv toate acele fotografii spontane pe care le-au făcut fetele în timp ce te urmăreau prin campus. Dar Nong'Pete, trebuie să fii foarte atent cu ele. Fetele alea s-ar putea să te răpească pentru că arăți atât de chipeș de fiecare dată când zâmbești.

Mă uitam la telefon în timp ce îl ascultam vorbind, iar acum îmi amintesc că vreau și eu o poză cu cineva.

„Aș vrea să am și eu poze cu Ae.”

Mă uit la mâna mea și văd cum semnele dispar de pe pielea mea. Înainte să ne despărțim, Ae mi-a scris numărul lui de telefon în palmă ca să-l pot contacta, lucru pe care l-am și făcut imediat ce mi-am luat un telefon nou.

Au trecut zilele, dar acele semne sunt încă acolo. Ridic mâna și o duc la buze ca să o sărut.

Poate suna prostesc, dar cred că aceste numere scrise pe palma mea provin de la aceeași persoană care mă face să mă gândesc la el tot timpul. Și sărutul rămășițelor lor pe mână, pentru mine, e ca și cum l-aș săruta pe el.

Destul de prostesc, nu? Oamenii ar putea crede că îmi acopăr gura cu mâna, dar nu este așa. Nimeni altcineva nu știe, în afară de mine… L-am sărutat pe băiatul visurilor mele folosind acele semne pe care mi le-a lăsat pe mână acum câteva zile.

Biblioteca Asiatică

CAPITOLELE 6 / 10

CAPITOLUL 6

ÎNDRĂGOSTEȘTE-TE... MAI MULT CA NICIODATĂ

<Pete>

<Ae>

<Pete>

CAPITOLUL 7

DOR ȘI AMENINȚĂRI

CAPITOLUL 8

OAMENII NU ÎNȚELEG CUM ESTE GELOZIA

<Pete>

<Ae>

<Pete>

<Ae>

CAPITOLUL 9

NEVOILE ADOLESCENȚEI

Comentarii

Trimiteți un comentariu