CAPITOLUL99

 

Capitolul 99

 Micul Bodhisattva

-Plănuiesc să cumpăr un camion pentru marfă.

În clubul de lux, jumătate din corpul lui Fan Xiao era ascuns în umbră. Era îmbrăcat în haine de lucru și cizme militare. Nu avea niciun accesoriu pe el care să-i consolideze statutul. Părea complet nelalocul lui în acel palat magnific și strălucitor, însă ușurința nestăpânită și ținuta impunătoare care emanau chiar din oasele sale îl făceau perfect potrivit acelui loc.

Frecându-și vânătaia de pe obraz, cu o urmă de zâmbet la colțurile ochilor, Fan Xiao a reiterat încă o dată:

-Plănuiesc să cumpăr un camion pentru marfă.

-Te-am auzit, a răspuns Shi Lihua languros.

-Shulang ți-a spus să nu mergi cu motocicleta iarna nu pentru că se teme că vei lovi pe cineva, ci pentru că se teme că vei cădea și te vei răni. Shi Lihua și-a agățat paharul de vin cu degetul și a dat ochii peste cap.

-Ai spus-o deja de opt ori.

Fan Xiao s-a aplecat în față și a întins mâna după o țigară de pe masă. Fața i-a alunecat din umbră și a fost luminată de lumina de deasupra capului, trăsăturile sale superioare fiind  accentuate și profund conturate. Pe obrazul drept avea o julitură ușoară, căpătată din greșeală, când îl bătuse pe Bai Pengyu într-o alee întunecată. Cu țigara strânsă între buze și un chibrit învârtindu-se printre degete, Fan Xiao l-a lovit ușor pe Shi Lihua cu piciorul, afișând un rânjet răutăcios și ștrengăresc.

-Și cum te-a bătut Directorul nostru You? Spune din nou.

Shi Lihua, cu bandajul lipit de tâmplă, a explodat de furie:

-La naiba, Fan Xiao, e de ajuns!

-Nu-i așa că e super chipeș? Super tare?

-Și ce dacă e chipeș și neînfricat? Shulang, are un iubit acum, nu mai e al tău. Fan Xiao, trezește-te naibii.

Aerul s-a întețit brusc pentru o clipă. Shi Lihua și-a dat seama că pășise pe un teren  minat.A deschis gura și a spus sec:

-Ce vreau să spun este că  Shulang, a trecut deja mai departe. Dacă te agăți în continuare de trecut, nu vei face decât să adaugi consistență la propriile necazuri.

După mult timp, Fan Xiao și-a retras în sfârșit încruntarea rece de pe sprâncene și ochi. A întins mâna și l-a bătut ușor pe Shi Lihua pe umăr.

-Nu-ți face griji pentru treburile mele. Încă nu mi-am încheiat socotelile cu tine că te-ai dus la You Shulang să-i explici totul.

-Ce, vrei să-mi faci și tu o gaură în cap?

Fan Xiao a zâmbit slab, a scos un set de chei din buzunar și i le-a aruncat în fața lui Shi Lihua.

-Vila mea din Thailanda... acum e a ta. Shi Lihua și-a atârnat cheile  pe vârful degetului, le-a legănat.

-Nu ai de gând să te întorci? Nici măcar nu ai de gând să lupți pentru afacerile aflate în mâinile fratelui tău cel mare? Fan Xiao părea oarecum amețit, a rămas o clipă fără vlagă înainte de a chicoti ușor.

-Chestiile alea parcă sunt deja foarte departe de mine, atât de departe încât abia mi le mai amintesc.

S-a ridicat, fluturând o mână în timp ce ținea o țigară neaprinsă.

-Plec. Trebuie să mă culc devreme azi, mâine mă trezesc devreme ca să caut un magazin.

Shi Lihua s-a uitat la ceas și a gemut slab.

-Ieși în oraș de Anul Nou? Avem plănuit o petrecere grozavă care va dura toată noaptea. Mâna aceea a făcut din nou semn:

-Mă duc la un orfelinat de Anul Nou să fac voluntariat , așa că nu voi avea timp.

Shi Lihua a țipat:

-Unde?!

...

  În prima zi a Anului Nou, a nins.

Tiantian purta căști cu urechi de iepure și o eșarfă roșie, pantofii lui mici de piele călcând pe zăpadă, lăsau în urmă o dâră de pași mărunți și săltăreți.

Era ziua portilor deschise la orfelinat. Au fost spectacole pregătite meticulos pentru copii, iar donații au fost primite de la toate categoriile sociale.

 You Shulang cumpărase o mulțime de articole de papetărie și haine, livrându-le  împreună cu Tiantian. Lu Bowen a preluat rolul muncitorului manual, ținând o cutie cu articole de papetărie în timp ce îi urma. Deodată, s-a auzit un hohot de râs clar și molipsitor, plutind de-a lungul curentului de aer rece, era atât de cristalin și pur, încât îți încălzea inima.

Ochii lui Tiantian străluceau de nerăbdare în timp ce a ridicat privirea pentru a cere părerea lui You Shulang. Bărbatul i-a mângâiat ușor capul mic, și a spus zâmbind:

-Hai să aruncăm o privire.

……

  După ce l-a anunțat pe Lu Bowen că vor merge primii, You Shulang l-a luat pe Tiantian de mână și a înainta ascultând sunetul râsetelor. Zăpada de pe treptele din curte fusese deja curățată, deasupra treptelor era o zonă de activități pentru copii.

Urcând pas cu pas, cu cât se apropiau mai mult, cu atât râsul devenea mai puternic. În el se auzea slab amestecată o voce masculină familiară, care încetinea ușor pașii lui You Shulang.

Când a ajuns la ultima treaptă, vederea nu i-a mai fost obstrucționată. În timp ce privirea i se îndrepta înainte, inima lui You Shulang a tresărit violent, ​​era într-adevăr Fan Xiao.

Nu departe, bărbatul se sprijinea leneș de peretele curții, cu brațele atârnându-i larg pe lângă corp. O eșarfă îi era legată lejer peste ochi. A numărat cu voce tare: -Unu, doi, trei, târând ultima silabă într-o amenințare tachinatoare.

-Grăbește-te și ascunde-te. Oricine e prins trebuie să recite poezii Tang . Copiii au bătut din palme, izbucnind în râs, și s-au împrăștiat în toate direcțiile, alergând să găsească locuri unde să se ascundă.

Orfelinatul fusese odată plin de verdeață înfloritoare. Acum, deși toate plantele se ofiliseră, locul nu părea deloc sumbru, ci mai degrabă încălzit de zâmbetele luminoase și animate ale copiilor. You Shulang stătea sub un ulm robust, frunzele ofilite și necăzute îi acopereau fața, formând umbre pestrițe atunci când erau lovite de lumina soarelui. Prin umbrele legănate ale copacului, You Shulang l-a privit pe Fan Xiao, văzându-i colțurile buzelor ridicate, zâmbetul pur, șuvițele de păr strălucind sub soare și inocența care era pecetluită adânc în oasele sale, dar care acum, fără să vrea, i se dezvăluia.

...Opt, nouă, zece. Zâmbetul lui Fan Xiao s-a adâncit.

-Sunteți ascunși cum trebuie? Vin să vă găsesc. Și-a tras eșarfa, mijind ușor ochii în timp ce se obișnuia cu strălucirea bruscă. Spatele i s-a desprins de perete. Fără grabă, a început să amenințe pe un ton tachinator:

-Ascundeți-vă bine fundurile și piciorușele, nu mă lăsați să…

Vocea i s-a întrerupt brusc. Fan Xiao s-a uitat fix în direcția ulmului secular. Lumina soarelui de după ninsoare era excepțional de limpede și strălucitoare. You Shulang putea chiar să vadă clar genele tremurânde constant ale lui Fan Xiao. Deja ținea cuvintele „de mult timp nu ne-am mai văzut” între dinți, dar apoi a văzut privirea lui Fan Xiao coborându-se asupra lui Tiantian. Zâmbind, el a întrebat:

-Vrea Tiantian să se alăture? Băiețelul s-a uitat la You Shulang, apoi a dat din cap ferm și convins. Fan Xiao a anunțat cu voce clară:

-S-a alăturat încă un mic prieten. O să număr din nou până la zece, așa că ascundeți-vă cu toții bine! A făcut un gest scurt de așteptare către You Shulang, apoi și-a legat din nou eșarfa peste ochi...

Abia după ce i-a găsit pe toți copiii, Fan Xiao l-a luat pe Tiantian în brațe și s-a îndreptat spre You Shulang.

Pe neașteptate, la jumătatea drumului, o fetiță s-a repezit spre el și l-a îmbrățișat pe picior, dându-și capul pe spate cu mare efort pentru a se uita la Fan Xiao și a spus:

-Unchiule Fan, ești atât de frumos. Când voi fi mare, vreau să mă căsătoresc cu tine.

Ținându-l încă în brațe pe Tiantian, Fan Xiao s-a ghemuit și a refuzat-o cu blândețe.

-Mă tem că nu e posibil. A aruncat o privire spre silueta de sub bătrânul copac.

-Unchiul are deja pe cineva de care îi place. Lumina soarelui de iarnă era neașteptat de arzătoare. You Shulang simțea că inima i-a fost arsă. Și-a întors privirea, a smuls o frunză ofilită din fața lui, apoi a răsucit-o între degete. Frunza uscată și îngălbenită s-a sfărâmat în bucăți și s-a împrăștiat pe pământ. După ce a convins-o pe fetița cu „inima frântă”, Fan Xiao s-a apropiat de You Shulang și a vorbit primul, preventiv:

-Shulang, nu te-am urmărit până aici. Am ajuns primul.

În tonul său se simțea o urmă de cochetărie, blândă și lipicioasă. Chiar și-a împins puțin vârful piciorului înainte, reducând distanța dintre ei.

-La mulți ani, domnule director You. Unghiile lui You Shulang i-au zgâriat vârfurile degetelor în timp ce întindea mâna să-l ia pe Tiantian din brațele lui Fan Xiao, mormăind un „La mulți ani” ascuns de mișcarea sa.

 Fan Xiao părea foarte fericit, s-a retras într-o parte, continuând să-l monopolizeze pe Tiantian.

-Lasă-mă să-l țin puțin. L-a ridicat pe Tiantian în sus.

-Tiantian, La mulți ani! Trebuie să fii sănătos și puternic în noul an!

-De ce ești aici? a întrebat You Shulang.

-Am venit să aduc niște medicamente uzuale pentru copii. Fan Xiao și-a acordat în secret un plus de credit.

-Livrez medicamente către cămine de asistență socială și puncte de salvare la nivel de oraș și județ. Ca și cum s-ar fi simțit puțin jenat, Fan Xiao s-a întors imediat la joacă cu Tiantian după ce a terminat de vorbit, aruncându-l în aer și prinzându-l în brațe de nenumărate ori. Bărbatul și copilul au râs împreună de bucurie.

  You Shulang s-a uitat la Fan Xiao din fața lui și abia atunci și-a dat seama cât de bine i se potrivea zâmbetul, nu era un zâmbet blând, prefăcut în mod deliberat, nici rânjetul forțat și nesincer din trecut. În schimb, era un zâmbet relaxat și deschis, cu sprâncene și ochi netulburați, emanând o căldură sănătoasă și vibrantă.

Dacă acea catastrofă maritimă nu s-ar fi întâmplat niciodată, oare Fan Xiao ar fi fost așa, persoana care stătea acum în fața lui?

O frunză ofilită a căzut încet pe jos, trezindu-l pe You Shulang din gândurile sale rătăcite. Și-a ordonat să nu se încurce prea mult cu Fan Xiao și, chiar când era pe punctul de a pleca, a auzit vocea lui Tiantian. Brațul său mic și scurt era îndreptat spre bărbatul care se apropia de ei:

-Unchiule Lu.

Zâmbetul lui Fan Xiao a dispărut imediat.

-I-am predat deja totul directorului. Lu Bowen s-a apropiat de You Shulang și l-a întrebat zâmbind:

-Ce faceți aici, toți?

-M-am jucat de-a v-ați ascunselea, a răspuns Tiantian nerăbdător, cu unchiul ăsta.

Micuțul l-a îmbrățișat strâns pe Fan Xiao de gât, făcându-l să-și îndrepte și mai mult coloana vertebrală.

-Bună ziua, sunt Lu Bowen, prietenul lui Shulang. Bărbatul din fața lui Fan Xiao i-a întins mâna.

-Aceasta este prima noastră întâlnire, o plăcere să te cunosc.

Fan Xiao putea auzi accentul pus în mod deliberat pe cuvântul „prieten”. A cântărit mâna întinsă preț de o clipă înainte de a o accepta.

-Nu este prima noastră întâlnire. Ultima dată când m-am accidentat cu motocicleta, domnul Lu a venit să mă ajute.

-Am făcut-o? Nu-mi amintesc.

-Domnul Lu face o mulțime de fapte bune, așa că, firește, nu și le amintește pe toate.

-Nici domnul Fan nu este mai puțin admirabil. Ați venit astăzi la orfelinat ca să faceți o acțiune de caritate?

-Nu se poate compara cu mărinimia domnului Lu. Sunt aici să aduc niște medicamente și, întâmplător, să obțin puțină expunere mediatică pentru promovare. La urma urmei, un om de afaceri vorbește limba afacerilor.

Lu Bowen a ridicat din sprâncene, fără să-l contrazică și fără să-l aprobe. Temându-se parcă de o pauză în conversație,a  schimbat subiectul.

-Domnul Fan și Shulang sunt...?

Fan Xiao a făcut o pauză. Nu s-a uitat la You Shulang, a răspuns părând indiferent.

-Colegi. Pe vremea când directorul You lucra la fabrica farmaceutică, lucram împreună.

…….

 Spectacolul cultural era pe cale să înceapă. Prezentatorul i-a chemat pe invitați să-și ocupe locurile. Fan Xiao încă îl ținea pe Tiantian în brațe, mergea în spatele celorlalți, aplecându-se să-i șoptească băiatului:

-Mai înainte unchiul Lu voia să te țină în brațe. De ce nu te-ai dus? Tiantian și-a fluturat genele.

-Sunt puțin mai sus în brațele tale.

Colțurile buzelor lui Fan Xiao s-au arcuit ușor. L-a ridicat pe Tiantian puțin mai sus. S-a strecurat în liniște într-o parte și a cules câțiva scaieți țepoși dintr-un pâlc de buruieni, ținându-i lejer în mână.

Tiantian a făcut ochii mari, nedumerit.

-Ce-ar fi să punem astea în hainele unchiului Lu mai târziu?

-Nu. Aruncă-i, o să te înțepe.

Fan Xiao s-a uitat blând la micuțul dolofan și a zâmbit brusc, apoi s-a aplecat să-l sărute pe obrazul fraged.

-Cu adevărat un mic acolit crescut de un Bodhisattva.

A aruncat nonșalant scaieții.

-Bine, voi face cum spune Tiantian al  nostru.

……….