Capitolul 22

 

Cerul era încă de o nuanță intensă de indigo, primele raze ale zorilor abia atingând orizontul. Aerul de început de iarnă era proaspăt, purtând o ușoară răcoare care se lipea de piele. Era puțin înainte de ora cinci dimineața, iar orașul era liniștit, cu excepția zumzetului îndepărtat al mașinilor care treceau, ocazional. Arthit a ieșit din camera lui, îmbrăcat într-o jachetă sport mulată, pantaloni de trening și pantofii de alergare strâns prinși în șireturi.

A expirat încet, privind cum norul slab al respirației sale se risipește în aerul rece. Trecuse ceva vreme de când ieșise ultima dată la alergat dimineața, programul lui era prea încărcat, rămânându-i puțin timp pentru exerciții fizice. Dar, având o rară perioadă de timp liber, era hotărât să se întoarcă la rutina lui.La urma urmei, menținerea formei nu era ușoară. Fizicul său era rezultatul anilor de dedicare, încă din perioada petrecută în San Francisco. S-a oprit în fața camerei vecine, lovind ușa cu încheieturile de câteva ori. Un moment mai târziu, ușa a scârțâit deschizandu-se și dezvăluindu-l pe Daotok.

Era deja îmbrăcat în ținută de sport, deși postura lui sugera că nu era încă complet treaz. Arthit nu a fost surprins, North îl sunase cu o seară înainte, invitându-l să se alăture sesiunii lor de antrenament. Inițial, a presupus că North voia doar să investigheze situația lui cu Daotok, dar, în schimb, invitația s-a dovedit a fi sinceră.

Întrucât plănuia deja să facă mișcare, Arthit a acceptat, iar North promisese că îl va aduce și pe Daotok. Era aproape ireal. Chiar cu o seară înainte, dezvăluise totul,mărturisindu-și sentimentele fără să se abțină. Acum, iată-l, trezindu-se să facă mișcare alături de el. Nu avea nicio idee cum se simțea Daotok după ce părăsise camera lui cu o noapte înainte.

Poate că era indiferent, poate că se afundase în muncă, ca de obicei. În orice caz, Arthit se hotărâse deja, nu avea de gând să plece nicăieri. Respingerea nu-l mai speria. Dacă Daotok voia să-l îndepărteze, putea încerca, dar Arthit nu era genul care să renunțe ușor. Dimpotrivă, bărbatul însuși susținuse că nu va fi niciodată alături de nimeni tot restul vieții, așa că de ce ar fi fost o problemă dacă Arthit rămânea alături de el?

-Gata? A întrebat Arthit în timp ce Daotok ieșea afară, încuind ușa în urma lui. Micuțul a dat ușor din cap, cu ochii încă grei de somn.

-Hai să fugim.

-Ă?

-Din apartamente, a declarat Arthit nonșalant.

Daotok și-a încruntat sprâncenele, îndoindu-se în mod evident de sinceritatea lui.

-Vorbești serios?

-Desigur. E doar o scurtă călătorie.

Daotok a oftat, dar nu a mai protestat.

-Bine.

Împreună, au coborât scările și au început să se întindă. Liniștea dintre ei era confortabilă, întreruptă doar de foșnetul ocazional al copacilor, în timp ce o briză mângâia străzile.

-Obișnuiai să faci multă mișcare, nu-i așa? a întrebat Arthit în timp ce îl privea pe Daotok cum își întinde picioarele.

-Am făcut odată, a recunoscut Daotok.

-Și acum?

-Nu mai am timp. Prea multă muncă.

-North mi-a spus că muncești foarte mult, a comentat Arthit, aruncându-i o privire.

-Nu trebuie să te grăbești, știi.

-Cu cât termin mai repede un proiect, cu atât clientul este mai mulțumit, a răspuns Daotok pe un ton neutru.

-Mă vor angaja din nou pentru următorul lor proiect.

Arthit a expirat pe nas. Era tipic, Daotok era meticulos, dedicat muncii sale până la un nivel aproape autodistructiv. Arthit știa din proprie experiență că medicii erau excelenți în a-i sfătui pe alții să se odihnească, dar rareori își urmau propriile sfaturi. După ce au terminat de făcut stretching, au început să alerge.

Arthit și-a încetinit pasul pentru a se potrivi cu cel al lui Daotok, observând cât de lent era.

-În ritmul ăsta, ne va lua douăzeci de minute, l-a tachinat el.

-Mergi mai departe fără mine.

-Să te las în urmă? Nici vorbă. Daotok nu a mai insistat și au continuat să alerge în tăcere relativă până au ajuns la campusul universității. Până la ora aceea, campusul începea să se agite, invadat de cei mai matinali studenți și membri ai facultății care își vedeau de rutina de zi cu zi.

Pe măsură ce se apropiau de pistă, Arthit a zărit fețe familiare care se încălzeau.

-Îți scoți câinele la plimbare așa devreme? a salutat el cu un rânjet. North i-a aruncat o privire neimpresionată.

-Vrei să urineze câinele pe tine? Arthit a râs, clătinând din cap.

-Nu credeam că o să vii cu mine, Micuțule.

-North a vândut-o bine, a mormăit Daotok, încă ținându-și respirația.

Johan, care se întinsese prin apropiere, s-a întors spre ei.

-Ați alergat până aici?Arthit dat din cap.

Johan a ridicat o sprânceană.

-N-ai adus haine de schimb? Poți face duș aici și să rămâi la prezentare.

-La naiba, de ce nu m-am gândit la asta? a meditat Arthit, înainte de a arunca o privire spre Daotok.

-Dar nu pot. Trebuie să-l duc înapoi.

-L-ai întrebat măcar dacă vrea să o faci? a glumit North.

 -Taci, a mormăit Arthit, chicotind.

Johan a bătut din palme.

-Bine, am chef să joc baschet.

Ochii lui Arthit s-au luminat.

-Sunteți de acord? a întrebat el, uitându-se la North și Daotok.

-Baschet? a mormăit North, prefăcându-se că se gândește la asta.

-North nu joacă, l-a întrerupt Johan.

-Suntem doar tu și eu.

-Serios? A întrebat Arthit, întorcându-se către Daotok.

-Dar tu?

Daotok a ezitat.

-Nu știu să joc baschet.

North l-a cuprins cu un braț.

-Atunci vom sta pe aici. Eu voi alerga cu «Phii Pung Dai» (Fantoma Zburătoare) prin zonă.

Arthit a dat ochii peste cap, dar a zâmbit. În timp ce se întorcea să plece, a zărit rânjetul malițios al lui North. Era cu siguranță suspect. Și cunoscându-l, asta însemna că se pregăteau probleme.

✨✨✨✨

Aerul dimineții era proaspăt, prima rază de lumină a zorilor abia atingând orizontul în timp ce Daotok alerga alături de North. Sunetul ritmic al pașilor lor umplea strada liniștită, însoțit doar de ciripitul îndepărtat al păsărilor. Era în jurul orei 5:30 dimineața, mult prea devreme pentru gustul lui Daotok, și nu se sfia să spună asta.

-Amintește-mi de ce trebuie să facem asta atât de devreme? A mormăit Daotok, aranjându-și mânecile hanoracului.

-N-am putea merge pur și simplu seara?

North a rânjit, așteptându-se evident la plângere.

-Pentru că iubitul meu trebuie să fie la facultate până la șapte, iar alergările de dimineață sunt mult mai benefice. Crede-mă, te vei simți mai bine după aceea.

Daotok a oftat, știind că o ceartă cu North era inutilă. Avea un fel de a fi persuasiv fără să încerce măcar. Totuși, Daotok avea o vagă bănuială că insistența lui North de a-l invita avea mai puțin de-a face cu condiția fizică și mai mult cu o anumită persoană. North fusese întotdeauna unul dintre oamenii care îl împingeau să-și găsească un iubit, iar acum, că părea să aibă în minte un anumit candidat, era neobosit.

North garantase pentru el, susținând că făcuse deja o „investigație” amănunțită și își pusese ștampila de aprobare. Nu că i-ar fi păsat lui Daotok. Nu-l deranja cine pe cine susținea, ceea ce îl tulbura era lipsa de control asupra propriei vieți. Ura să se simtă prins în capcană, fie din cauza așteptărilor, a hainelor strâmte, fie din strânsoarea sufocantă a unui vecin curios care refuza să-i respecte limitele.

Mai simțise asta și înainte, când o fantomă i-a apăsat pieptul, noaptea trecută când Arthit l-a îmbrățișat prea strâns, ca și cum ar fi revendicat ceva. Dacă North știa, asta însemna că Easter și probabil Thayphoon știau și ei. Și dacă North știa, întreaga lume ar fi aflat curând, cu excepția cazului în care i se spunea în mod expres să tacă. Cel puțin asta era ceva pe care Daotok se putea baza.

Prietenul său putea păstra un secret dacă i se spunea explicit. Atâta timp cât nu se îmbăta, adică. Dar vecinul lui? Omul acela voia ca întreaga lume să știe. Era ca și cum ar fi transmis un avertisment: stai departe, Daotok este al meu.

Își dorea ca oamenii să nu se mai amestece. Munca era una, clienții îl puteau contacta cât doreau. Dar orice în afara acestui lucru îl irita. Nu voia mesaje, vizite neașteptate sau cadouri surpriză. Din păcate, lui Arthit nu părea să-i pese. Indiferent ce spunea Daotok, nu asculta. Se auzea doar pe sine. Și partea cea mai rea? Nu greșea. „Tipul ăla” îi spusese odată că probabil nu va mai lăsa pe nimeni altcineva să intre în viața lui și, în adâncul sufletului, Daotok se temea că ar putea avea dreptate.

Spera doar ca lucrurile să nu devină atât de haotice încât să-și piardă mințile de epuizare. Dar, din perspectiva situației, pacea nu se întrevedea. La început, presupusese că Arthit era doar curios, intrigat de cineva atât de ciudat ca el. Însă seriozitatea din ochii lui, din vocea lui, spunea o altă poveste. Era hotărât. Când Daotok i-a spus să găsească pe altcineva, vorbise serios. Nu era nimic special. Era plictisitor, banal și cu siguranță nu merita un asemenea nivel de insistență.

Cineva ca el ar putea găsi cu ușurință pe cineva mai bun. North îl lăudase odată, povestise cât de bogat era Arthit și, după cum arăta, asta era evident. Mașina pe care o conducea, lucrurile pe care le deținea, toate trădau bani. Ca să nu mai vorbim de faptul că era student la medicină, evident inteligent și priceput. Cât despre aspectul lui? Nu se putea nega că era atrăgător. Din punct de vedere al personalității, Daotok nu avea niciun comentariu. Nu era chiar un sfânt, dar...

-Hei, a intervenit brusc North, întrerupând șirul gândurilor lui Daotok.

-Hm?

-Știi ce vreau să te întreb, așa că spune-mi pur și simplu. Ce s-a întâmplat aseară?

-Nu l-ai întrebat deja?

-Nu. Te întreb pe tine înainte să-l întreb eu pe el. Deci, ce s-a întâmplat?

Daotok a expirat greu. -Nu prea multe. Mi-a spus că mă place și că vrea să fie cu mine. Nu accepta un refuz. Așa că acum, practic, a decis că va rămâne prin preajmă.

North a fluierat încet. -Uau, chiar așa? Zâmbetul lui s-a lărgit.

-Îți vine să crezi? Cel mai liber om din lume, P'Arthit, vrea să fie cu tine.

Daotok s-a  încruntat.

-Ce vrea să însemne asta?

-Știi că e super încăpățânat, nu? Lumea se învârte în jurul soarelui, dar acum, soarele acela orbitează în jurul unei stele ca tine.

-Chiar așa?

-Da. Poate că studiază medicina din motive pe care noi nu le știm, dar probabil că tu le știi. Nu-i pasă de nimic altceva, face pur și simplu ce vrea, merge unde vrea. Libertate totală. Nimic nu-l poate opri.

-A, înțeleg.

North a dat din cap, tonul lui devenind mai gânditor.

-Știi, P'Jo a menționat odată că Arthit este foarte atașat de familia lui. Asta înseamnă că ești la același nivel de importanță pentru el.

-Hm. Daotok a absorbit asta, neștiind ce să înțeleagă. Încetiniseră  mersul, North dorind în mod clar să se concentreze mai mult pe conversație decât pe exerciții fizice.

-Ești destul de evident, North.

-Evident în legătură cu ce?

-Îl susții.

-Hei, nici vorbă! Sunt neutru.

-Tonul tău spune altceva.

-Dacă nu-ți place de el, spune-mi pur și simplu. Te voi ajuta.

-Nu-mi place de el. A rostit Daotok sec.

-De ce nu? Nu e rău, știi. E chipeș, super popular și ar putea chiar să te ajute cu munca, să fie mai recunoscută. Daotok a râs disprețuitor.

-Și, altceva?

-Și e incredibil de bogat. Dacă vreodată nu vrei să muncești, ar putea avea grijă de tine pe viață. De asemenea, e incredibil de priceput. Uită-te doar ce studiază.

-Pentru cineva neutru, ești cu totul de partea lui.

North a râs, dar nu a negat.

-Bine. Hai să vorbim despre defectele lui, atunci. E nepoliticos, grosolan și vulgar. Nu ascultă niciodată pe nimeni, extrem de egocentric. Dacă e nefericit, te va înjura. Dacă e furios, s-ar putea să dea cu pumnii. Imprevizibil, nerăbdător, se enervează ușor, nerușinat...

-Sună puțin...cam seamănă cu tine.

-Ce?! Nici vorbă! Credeam că ești prietenul meu, Daotok! North l-a scutură dramatic.

-Unde ți-e loialitatea?

-Adică, în ceea ce privește irascibilitatea, iritabilitatea, înjurăturile când sunteți enervați și, uneori, recurgerea la luptă fizică.

-Sunt extrem de irascibil? North s-a încruntat neîncrezător.

-Ar trebui să-i întrebi pe toți ai căror fețe le-ai lovit. Sprâncenele lui North s-au încruntat în timp ce își încrucișa brațele, ochii mijindu-se a suspiciune.

-De unde știi tu despre asta?!

Daotok s-a rezemat de perete cu un rânjet arătos.

-Ter vorbește despre asta tot timpul. Spune că te bați des și că singura modalitate de a te opri este să te amenințeze cu iubitul tău.

North a plescăit din limbă, iritat.

-La naiba cu Ter! Ar fi trebuit să-l împing de pe balcon în ziua aceea, când usca rufe.

Daotok a chicotit.

-Dacă ai fi făcut asta, Ter te-ar fi bântuit cu siguranță.

North a chicotit reticent.

-Adevărat. Ugh, lasă. E destul de înfricoșător și viu.

Daotok și-a înclinat capul, zâmbetul lărgindu-i-se.

-Deci, dacă prietenul tău intervine, o să asculți? Ți-e frică de el sau ceva de genul?

-În niciun caz! Nu  spune așa, a pufnit North. E pentru că îl iubesc și nu vreau să se simtă supărat sau inconfortabil. E înfricoșător când e furios, așa că e mai bine să facem compromisuri când putem.

Daotok l-a studiat o clipă, fără să treacă cu vederea blândețea bruscă din tonul lui North.

-De la  nebunia lui North până la asta... Dragostea e atât de ciudată și greu de înțeles.

North a ridicat din umeri.

-Serios? Eu cred că e simplă.

-Hmm? Daotok l-a privit neîncrezător.

-Sunt o persoană care vede lucrurile simplu, cred, a explicat North. -Pentru mine, dragostea e dragoste, și orice altceva e orice altceva. Dacă ți-e frică, e normal. Te temi pentru că nu ai nicio garanție că nu se va întâmpla. Întreabă-te doar, dacă se întâmplă ceea ce ți-e frică, vei putea să gestionezi situația?

Tăcerea s-a așternut între ei. Nord a privit cum expresia feței lui Daotok s-a schimbat, ca și cum cuvintele lui ar fi atins ceva adânc.

-Trebuie să existe cineva care să te facă să simți așa, a continuat North, cu o voce mai calmă, dar fermă.

-Să vrei să-l iubești atât de mult încât să uiți de teamă. S-a lăsat și mai multă tăcere.

Daotok și-a întors privirea, trasând alene modele pe materialul blugilor cu degetele. Apoi, ca și cum ar fi încercat să rupă tensiunea, North a zâmbit.

-La naiba, par atât de cool acum. Daotok a pufnit într-un hohot de râs.

-Asta ai crezut și tu când ai început să te întâlnești cu iubitul tău?

-Cam așa ceva, a recunoscut North.

-Ți-am povestit cum l-am întâlnit prima dată pe P' Johan? Mă confruntam cu noul iubit al fostului meu, când P' Johan a intervenit să mă ajute. Încă sufeream din cauza fostului meu, dar nu am început să mă întâlnesc cu P' Johan ca să-l uit. Pe atunci, nici măcar nu mă gândeam la fostul meu, pentru că P' Johan deja  umpluse golul lăsat de el. Oamenii mă tot avertizau în legătură cu el din cauza  zvonurilor, dar nu am ascultat. Îmi plăcea de el. Voiam să fiu cu el. Voiam să-l iubesc și asta era tot. Chiar dacă m-ar fi părăsit a doua zi, nu aș fi regretat că am ales să fiu cu el, pentru că timpul petrecut împreună a fost minunat.

Daotok a absorbit cuvintele lui North, nemișcat.

-Înțeleg. Deci, ești genul care se năpustește cu capul înainte asupra oricărui lucru.

-Da, exact. Nenorocitul ăla de P’Arthit e probabil la fel ca mine. Acum, probabil își lovește capul de acest ,,perete, care ești tu.

Daotok a înțepenit, dar nu a răspuns. North a oftat, frecându-și ceafa.

-Și de ce naiba vorbesc despre mine atât de mult? Orice ar fi, i-a asta doar ca exemplu. Personal, nu cred că dragostea e atât de complicată pe cât o fac oamenii să pară. Înțeleg dacă eziți să-ți deschizi inima pentru că ți-e frică să nu fie ca tipul ăla oribil de dinainte. Dar de ce să-l lași nemernicul ăla să te rănească iar și iar?

Daotok a clipit, postura sa încordându-se.

-Mă rănește iar și iar? Ce vrei să spui?

-Faptul că te-a rănit o dată nu a fost de ajuns, a spus North, cu o voce calmă, dar fermă.

-Te-a făcut și să ratezi șansa de a întâlni pe cineva bun, pe cineva care e gata să te iubească și să aibă grijă de tine. De ce să lași o persoană, cineva de care pretinzi că nu-ți mai pasă, să te bântuie în continuare așa? A urmat o pauză lungă. Daotok s-a uitat în jos la mâinile sale, cu o expresie de neînțeles.

-Dacă spui că nu-ți pasă, atunci uită tot ce ți-a făcut. Încă ți-e frică pentru că povestea lui e încă îngropată în inima ta, nu-i așa? Cuvintele lui North l-au rănit adânc, mai adânc decât era dispus Daotok să recunoască. Mintea lui a început să o ia razna, încercând să înțeleagă brusc claritatea lucrurilor. Dacă chiar nu-i mai păsa de acea persoană, de ce încă lăsa trecutul să se agațe de el ca o rană veche care refuza să se vindece? După ceea ce a părut o veșnicie, a expirat ușor.

-Ai dreptate, North... Credeam că am renunțat la tot ce-l definea. Dar cum aș fi putut să renunț când cicatricile pe care le-a lăsat sunt încă gravate în inima mea? Mulțumesc.

North s-a încruntat.

-Pentru ce să-mi mulțumești?

-Dacă n-ai fi spus asta, probabil că nu mi-aș fi dat seama. Acum sunt puțin supărat pe mine însămi că l-am lăsat în continuare să mă rănească cu aceleași lucruri vechi.

-Nu ți-am mai spus asta până acum? Daotok a clătinat din cap.

-Nu. North și-a scărpinat obrazul.

-Uau, oare de ce nu ți-am spus niciodată? Asta e o chestie simplă. Daotok a chicotit slab.

-Poate am făcut-o dar ai uitat. Ești chiar uituc. A, chiar așa? Deci, cum te simți acum? Mai bine?  Daotok a ezitat, apoi a dat din cap.

-Ei bine... da. Dacă aș putea să nu mă mai tem că voi fi rănit la fel din nou, cred că m-aș simți mult mai bine. Un zâmbet lent s-a întins pe buzele lui North.

-Și apoi te vei deschide față de P'Arthit, nu-i așa?

Umerii lui Daotok s-au încordat imediat.

-Doar pentru că am trecut peste răni vechi nu înseamnă că sunt gata să mă deschid.

-De ce nu?

-Pentru că nu-mi place de el.

North a gemut.

-Uff, serios?! După ce tocmai l-am lăudat cât de grozav e! Toate trăsăturile lui oribile... dacă poți să le tolerezi pe ale mele, cu siguranță poți să le suporți și pe ale lui.

Daotok a oftat.

-Nu am nicio problemă cu grosolănia lui sau ceva de genul ăsta. Dar... cum să spun? Pur și simplu mă simt mai confortabil fiind singur.

North l-a studiat o clipă înainte să ridice o sprânceană.

-A, deci ți-ai clarificat sentimentele față de tipul ăla îngrozitor?

Daotok a dat din cap.

-Da.

-Așadar, faptul că nu te deschizi din cauza rănilor din trecut nu mai este o scuză. Singurul motiv care rămâne valabil este că pur și simplu preferi să fii singur.

Daotok a reflectat asupra acelui lucru.

-Da, cred că asta e tot.

North a rânjit.

-Dar dacă într-o zi ți-ai da seama că e mai bine să-l ai prin preajmă decât să fii singur, te-ai deschide atunci?

Daotok a clipit.

-Mai bine decât să fii singur? Hmm, nici nu-mi pot imagina cum ar arăta asta.

North l-a bătut pe spate.

-Ei bine, atunci asta e treaba lui, să te facă să înțelegi că e mai bine să-l ai decât să fii singur. Ah, P' Arthit îmi datorează o băutură pentru asta!

Daotok s-a încruntat.

-Deci chiar te-a plătit?

North a gâfâit, prefăcându-se ofensat.

-În niciun caz! Sunt neutru, nu înțelegi?

Daotok a dat ochii peste cap.

-Bine, bine. Ești neutru

✨✨✨✨

Sub strălucirea puternică a luminilor sălii de sport, Arthit dribla mingea de baschet cu o ușurință exersată, respirația îi ieșea repede. Nu era doar căpitanul echipei de fotbal, se descurca bine și la baschet. Și chiar acum, îl punea pe Johan să muncească pentru fiecare punct. Tabela de marcaj nu se clintise de mult timp, amândoi fiind prea încăpățânați să cedeze în ciuda epuizării.

-Deci, crezi că Nord va fi de partea mea? A întrebat Arthit, mutându-și greutatea în timp ce Johan se repezea la minge. El a   eschivat-o, rânjind. Johan a râs disprețuitor, mângâind aerul acolo unde tocmai fusese mingea.

-Încearcă să-i cumperi o băutură sau două. Te va susține complet.

Arthit a ridicat o sprânceană.

 -Serios?

Johan a ridicat din umeri.

-Da, dar cred că probabil e deja de partea ta, oricum.

-De ce?

-Ține la toată lumea, mormăit Johan, încă concentrat asupra mingii. A mai încercat să o fure, dar Arthit s-a răsucit, folosind momentul ca să-și șteargă transpirația de pe frunte cu tivul tricoului.

-Ești prea arogant, omule, l-a tachinat Arthit.

Buzele lui Johan s-au arcuit într-un rânjet înainte să fenteze spre stânga și să reușească să gliseze mingea.

-Te-am prins! Arthit a înjurat în șoaptă și a pornit după el. Au repetat același schimb de replici timp de încă câteva minute, niciunul nevrând să cedeze vreun punct.

-Dă-mi doar unul a gemut Arthit, fără suflare.

-Gâfâi ca un câine aici. Johan a pufnit.

-Și eu gâfâi, dar nu sunt câine.

-Idiotule, a ripostat Arthit.

-Deci, ce părere ai despre cineva care încă se agață de răni vechi? Adică, am spus deja că eu nu mai sunt acea persoană.

Johan picura încet, gândindu-se.

-Habar n-am. Dacă sunt atât de obsedați, poate ar trebui să-l omorâm pe tipul care i-a rănit. Asta le-ar putea da puțină liniște sufletească.

Arthit a chicotit sec.

-Nu-i o idee rea. L-am bătut deja atât de rău încât a ajuns la spital, dar cred că nu a fost de ajuns. Totuși, cum aș putea ucide pe cineva care zace deja într-un pat de spital?

Johan a rânjit amuzat.

-Mută-l la spitalul lui Fah și roagă-l pe el să te ajute. E ușor.

Arthit a clătinat din cap, râzând de absurditatea conversației.

-Omule, ești nebun. Dacă adevărul ar ieși vreodată la iveală, am fi terminați.

-Nu-ți face griji. Fah nu s-ar gândi prea mult la asta.

Arthit i-a aruncat o privire sceptică.

-Serios? Ar vrea măcar să rămână prieten cu noi?

Johan a pufnyi.

-Probabil..  Chiar dacă greșim de câteva ori, tot prieteni suntem. Sau ai putea să-l consulți pe Hill. Familia lui are un rol important în chestiuni ca asta.

-O țăpușă în spital?

-Nu, o miză la un cazinou. La ce te gândești?

Arthit a rânjit.

-Dar ești coproprietar al cazinoului ăla, nu? Parcă așa îmi amintesc.

-Tu îl numești cazinou, de fapt este doar o sală de jocuri de noroc.

-Încă este împotriva principiilor mele. Nu pot tolera asta.

Johan a dat ochii peste cap.

-Serios, ce poți face sub preceptele celor Cinci?

-Ce sunt ăia? Stai puțin, eu nu urmez budismul, așa că nu trebuie să-i urmez.

-La fel şi eu.

-Deci, a fi coproprietar al unui cazinou e în regulă, a glumit Arthit, ridicând o sprânceană.

Johan a rânjit.

-Exact. La fel cum nu e o problemă să te joci cu ,,soția” cuiva.

Expresia lui Arthit s-a întunecat.

-Nu chiar. A avut un soț dar nu mi-a spus.

Johan a izbucnit în râs, clătinând din cap.

-Idiotule! Ai ajuns  și la închisoare pentru asta!

Arthit a gemut.

-Nu a fost vina mea! Era măritată și nu mi-a spus. Johan i-a imitat vocea batjocoritor.

-,,Jo, sunt în celula de arest! Vino și scoate-mă pe cauțiune!” Omule, am crezut că te-au luat pentru un test antidrog sau ceva de genul. Se pare că i-ai lovit soțul și ai făcut praf totul. Ce mizerie!

Arthit a râs disprețuitor.

-Urina mea nu e violetă, omule. E de culoarea curcubeului, îți spun eu.

Johan a râs în hohote.

-Cine spune asta? Vorbești atâtea prostii.

Arthit a rânjit.

-Ei bine, doar oamenii ,,fără sens” pot purta conversații fără sens.

Johan s-a uitat brusc în spate, privirea lui mutându-se spre intrarea în sala de sport. Arthit i-a urmărit traiectoria vizuală și a zărit două siluete familiare intrând, complet netulburate de așa-zisa lor alergare.

-De ce arată atât de odihniți? a întrebat Arthit, încruntându-se. Johan a rânjit.

-Nu cred că au alergat. Probabil doar au mers pe jos.

-Ce naiba? North m-a invitat să alergăm. Johan a chicotit.

-Probabil că s-au plimbat  și doar au vorbit tot timpul. Singurul motiv pentru care North a fost de acord să facă mișcare afară a fost pentru că l-am pus să-și cumpere pantofi noi.

-A, deci North aleargă doar ca să merite pantofii noi, nu-i așa?

-Exact, a recunoscut Johan, lăsând mingea de baschet să se rostogolească în timp ce se îndreptau spre tribune. Nou-veniții se instalaseră în primul rând, părând confortabili și odihniți. Arthit s-a așezat pe bancă, lângă cel mai scund dintre cei doi, studiindu-i fața.

-Obosit? Daotok a dar din cap și i-a întins o sticlă cu apă.

Arthit a clipit, surprins.

-Uau, serios? Asta înseamnă că mă placi acum? L-a tachinat el, afișând un zâmbet larg și seducător.

-Calmează-te, frate. Îți dă doar apă, a intervenit North înainte ca prietenul său să poată răspunde.

-North mi-a spus să o cumpăr, a mormăit Daotok, privind în altă parte.

Arthit a ridicat din umeri nonșalant, a răsucit capacul și luat o înghițitură.

-Și ce dacă? Până la urmă, contează că mi -ai cumpărat. S-a aplecat ușor, surprinzând privirea lui Daotok. A urmat o scurtă pauză înainte ca celălalt să-și încline capul pentru a-i întâlni ochii. Rânjind, Arthit întinse mâna să-i ciufulească părul, provocând un mic pufnit enervat.

-Mulțumesc, a murmurat el, încă rânjind.