CAPITOLUL 67

 

Capitolul 67

Intri in joc?

Degetele lungi și subțiri au răsucit becul. Firele spiralate s-au învârtit încet, emițând un sunet slab, scârțâitor.  După trei sau patru rotații, becul s-a desprins de  tavan. Fan Xiao l-a aruncat nepăsător, iar acesta a aterizat într-un coș de gunoi nu departe. Prin urmare, acea mică cameră de depozitare a fost complet lipsită de lumină artificială. A aruncat câteva perne înăuntru. Stând în prag, Fan Xiao a inspectat spațiul mic. A scos o cutie de chibrituri din buzunarul pijamalei, a strâns-o în palmă, apoi a pășit în interior. Cu o împingere ușoară, ușa s-a închis încet, izolând orice lumină și întreaga lume exterioară.

  <<Apa mării se revărsa  deja, mai sus de gleznele lui. Temperatura ei glacială, ca și cum ar fi fost proaspăt topită dintr-un ghețar, pătrundea în piele și carne, înghețându-i fiecare os și chiar sufletul. Fan Xiao s-a încolăcit strâns, cu brațele în jurul genunchilor, tremurând violent. Clănțănitul dinților îi vibra prin craniu. Ecoul imens îl făcea să se simtă ca și cum ar fi fost surd, incapabil să audă niciun sunet din lumea exterioară. La început, încă auzea țipetele oamenilor care fugeau și strigau după ajutor. Dar acum nu se auzea nimic, nici măcar vuietul valurilor care se înăbușeau. Întreaga lume era cufundată într-o liniște mormântală.

-Mamă, a strigat Fan Xiao încet. Mama lui îi pregătise un suport foarte înalt, dar nu foarte sigur. Fan Xiao stătea ghemuit pe suprafața crăpată a unei mese distruse, abia găsind un punct de sprijin care să-i permită să-și mențină echilibrul. Mama lui nu vorbise de mult timp. Când apa mării i-a acoperit femeii gura și nasul, Fan Xiao mai avea două chibrituri. A folosit unul. În flacăra slabă și pâlpâitoare, mama lui a zâmbit și i-a spus:

,,Rămâi în viață.’’

Apa mării îi trecuse deja de gambe. >>

Pentru prima dată în viața lui, Fan Xiao s-a gândit la moarte. Oricum, nu părea o mare problemă. Viața nu era ceva de care să te agăți. Dezgustul și reproșurile fratelui cel mare, provocările și planurile celui de-al doilea, un tată care inspira frică și rude care bârfeau acțiunile  altora,  nu era ceva  care să merite să zăbovești.

 Deci, este necesar să continuăm să trăim? Nimeni nu i-a răspuns. Îi mai rămăsese un singur chibrit. Atâta timp cât îl aprindea, își putea vedea din nou mama. Mâna îi tremura violent. Vârful chibritului se sprijinea pe marginea cutiei, dar ezita, incapabil să-l împingă afară. Palma i s-a încleștat brusc, zdrobind ultimul obiect care i-ar fi putut aduce lumină. Întunericul era cel mai sigur. În întuneric, nu putea vedea apa mării care înghițea încontinuu oamenii și nici nu o putea vedea... pe mama sa tăcută, din interiorul ei. Nivelul apei continua să crească, chiar dacă băiatul stătea drept, aceasta îi ajunsese deja dincolo de piept. Pentru prima dată, Fan Xiao nu a vrut să asculte de cuvintele mamei sale. Cine a spus că moartea nu este o formă de eliberare? Cine a spus că trebuie să te agăți de speranță pentru a continua să trăiești?

De ce să trăim? Pentru cine să trăim?

Dacă ar fi trebuit să găsească un motiv. .. Fan Xiao și-a deschis încet ochii strâns închiși. Pupilele sale nu se puteau concentra  în întuneric, dar și-a văzut tatăl, care îl abandonase fără milă când acesta căzuse în timpul evadării lor frenetice, pe Fan Yu, care fusese primul care s-a urcat în mașină, strigând să meargă repede și pe Fan Bo, care se aplecase pe jumătate afară din vehicul cu o expresie ezitantă, doar pentru a fi tras înapoi în cele din urmă. Prea mulți oameni care se luptau să-și salveze viața au încercat să se urce în „ Arca lui Noe ”. Nenumărate mâini au zgâriat ușile mașinii. În cele din urmă, vehiculul s-a încuiat fără nicio ezitare, a pornit cu un vuiet și a gonit peste valul apei. A lăsat în urmă doar o mamă care tocmai își ridicase copilul în picioare, înghițit de valul asemănător cu un zombi al umanității care fugea. În acel moment, Fan Xiao își găsise   rațiunea de a trăi.

Trebuie să rămân în viață! Și să-i târăsc pe toți din mașina aia în iad cu mine!!”

-Mă va salva cineva? Bărbatul se lovea puternic cu capul de perete! Răgete răgușite și aspre  ca cele ale unei fantome feroce, ricoșau în spațiul închis, fără a găsi scăpare. Brațele îi slăbiseră de la lovituri și nici măcar nu se mai putea sprijini de perete. Fan Xiao își folosea forța întregului corp doar pentru a-și legăna capul, izbindu-l de perete iar și iar.

-Salvați-mă! Vreau să trăiesc, trebuie să rămân în viață! Motivul pentru care trăiesc este ca să vă fac pe toți să muriți! Fiecare dintre voi trebuie să moară!

Un fluid gros și vâscos i se prelingea încet din colțul frunții. Mirosul de sânge inunda treptat  spațiul închis. Peretele aspru era pătat de o dâră groasă de sânge. Fan Xiao părea insensibil la durere, lovind în mod repetat aceeași zonă de perete, iar și iar. Sângele curgea din ce în ce mai abundent, alunecându-i continuu de pe maxilar, picătură după picătură. I se lipea de ochi, îi acoperea buzele. Fluidul, cândva cald, se răcea puțin câte puțin pe măsură ce picura pe podea.

-You Shulang! Maniacul a încetat brusc să se comporte autovătămător. Numele care i-a scăpat de pe buze cu un gâfâit adânc a acționat ca o injecție calmantă, redându-i pentru scurt timp raționalitatea.

-Shulang, salvează-mă!! În întunericul vast și gol, se auzea doar vocea răgușită a bărbatului.

-Sunt atât de speriat, mă doare atât de tare. You Shulang, salvează-mă!

  Nimeni nu a răspuns, atmosfera rămânând la fel de tăcută ca mama lui,  cufundată în apă. În afară de respirația sacadată a lui Fan Xiao, totul era învăluit într-o liniște deznădăjduită. La scurt timp , sunetul impactului cu peretele a erupt din nou! După o  clipă de luciditate, Fan Xiao se prăbușise din nou în abisul coșmarului său. Dar de data aceasta, în visul său, nu erau doar personaje din trecut, ci și o nouă prezență, directorul You .

-Shulang, te rog întoarce-te! Chiar mă părăsești? Ai spus că mă iubești! Mi-ai spus să nu mă tem de toate astea! Ai spus că mă vei proteja! Vocea lui s-a transformat dintr-o implorare într-un mârâit distorsionat și veninos.

-De ce nu-ți ții cuvântul?! Chiar e iubirea ta atât de trecătoare și nesubstanțială?! Spui că mă iubești dar, asta se califică drept iubire, spui că nu mă iubești și dintr-o dată dispari?! Nu ești oare un Bodhisattva? Nu ești plin de compasiune? Atunci de ce m-ai abandonat?! În mijlocul camerei care duhnea a sânge, bărbatul a răcnit nebunește. -Shulang, cine ți-a acordat permisiunea să mă părăsești?!După furia explozivă și descărcată, respirația bărbatului a devenit slabă. În spațiul înghesuit, părea că se auzea doar sunetul sângelui care picura pe podea, picătură după picătură. Până când totul s-a cufundat în tăcere. Din vidul întunericului, Fan Xiao a văzut mașina în care se aflau Fan Bo și Fan Yu plecând, a văzut-o pe femeie scufundându-se încet în apa adâncă și întunecată și l-a văzut pe You Shulang cum a scăpat bâta de baseball, s-a întors fără nicio expresie și s-a îndepărtat... Totul devenea încețoșat. Apa mării creștea tot mai sus. Fan Xiao a închis încet ochii, gândindu-se: În sfârșit pot muri așa cum mi-am dorit. Deodată, un șir de tonuri de apel stridente, au sfâșiat aerul stagnant. Ochii lui Fan Xiao s-au deschis brusc! Pleoapele lui, aproape închise din cauza sângelui, erau fixate asupra telefonului aruncat nu departe. Lumina slabă de pe ecranul telefonului l-a transformat pe Fan Xiao, cu jumătate din corp acoperit de sânge, în aparența stranie a unei fantome răzbunătoare în căutare de viață.

A întins o mână tremurândă și a luat telefonul. Când s-a uitat la textul care dansa pe ecran, o licărire de lumină i-a străpuns ochii încețoșați și goi.

Și-a ridicat ușor sprâncenele, și-a dres glasul de câteva ori pentru a-și recăpăta vocea, apoi a glisat ușor ecranul ca să răspundă.

-Domnule președinte Huang, a rostit el politicos și cordial.

……

Apartamentul pentru care aplicase You Shulang avea o cameră dublă. Colegul său de cameră era un angajat obișnuit la fabrica farmaceutică. Tânărul de puțin peste douăzeci de ani, părea mereu ușor reticent în preajma lui You Shulang, fie vorbea foarte puțin, fie se îndrepta frecvent spre camera vecină. You Shulang era director de birou de nivel mediu-înalt în cadrul companiei, în timp ce majoritatea rezidenților din căminul studențesc erau angajați obișnuiți. Venind și plecând, atingându-se unii pe alții pe coridoare, deși You Shulang încercase deja tot posibilul să pară foarte abordabil, în momentul în care oamenii îl vedeau, reacționau ca și cum tocmai ar fi intrat decanul strict al disciplinei. Într-un moment erau  veseli și plini de viață, în următorul cufundându-se într-o tăcere mormântală. You Shulang, nu putea decât să se simtă neajutorat. Plănuia să se mute și să împartă locuința închiriată cu cineva, ideal un străin, cineva fără legătură de rudenie sau colegitate pentru a evita o astfel de situație stânjenitoare. Dar asta însemna cheltuieli suplimentare, iar în ultima vreme, finanțele lui nu erau deosebit de flexibile. Sprijinindu-se de balustrada veche a balconului, You Shulang fuma o țigară, scuturând scrumul într-o săpunieră ponosită. Vremea se încălzea treptat. Câteva fire de iarbă răsăriseră din crăpăturile de ciment ale balconului, doar pentru a fi ciugulite de niște vrăbii sâcâitoare, lăsându-le zdrențuite și inestetice Telefonul din buzunarul lui a sunat. You Shulang a tras un ultim fum din țigară, a stins mucul în săpunieră, apoi și-a luat telefonul. Văzând numele pe ecran, un zâmbet slab și inconștient i-a împodobit buzele. A răspuns la apel, adresându-se persoanei respective:

-Șefu’ Huang.

Lui Huang Qimin îi plăcea ceaiul. El și You Shulang au aranjat să se întâlnească la o ceainărie veche și bine stabilită.

Cei doi bărbați păreau destul de apropiați. You Shulang l-a ajutat pe dolofanul Huang Qimin să se așeze și i-a turnat personal ceai.

-Acesta este ceaiul Tieguanyin de cea mai bună calitate pe care l-am luat din biroul directorului fabricii. Te rog, gustă. Chiar și în frigul persistent al primăverii timpurii, Huang Qimin a trebuit să scoată o batistă ca să-și șteargă sudoarea de pe frunte. A zâmbit ca un Maitreya Buddha.

-Bun, bun. Lasă-mă să gust, să văd dacă acest ceai are mirosul unui mic hoț. Zâmbind, You Shulang s-a așezat vizavi de el și a comandat câteva farfurii cu nuci și produse de patiserie pentru ceai. În timp ce bea, ochii lui Huang Qimin, strânși de straturile de piele din jurul lor, nu l-au părăsit deloc pe You Shulang.

-De ce pari atât de obosit? Și-a pus jos ceașca de ceai.

-Nu erai chiar atât de slab când te-am văzut înainte de Anul Nou. You Shulang a decojit câteva alune și le-a împins spre Huang Qimin, schimbând cu abilitate subiectul.

-Laoshi, ai spus la telefon că trebuie să mă vezi în legătură cu ceva. Ce este?Așa cum era de așteptat, Huang Qimin a fost într-adevăr distras de întrebare. Ochii săi mici s-au îngustat imediat, s-a aplecat ușor în față și a spus:

-Aș dori să te invit să te alături echipei mele de cercetare. You Shulang a fost luat prin surprindere.

-Mă inviți să mă alătur echipei de cercetare? Huang Qimin a dat din cap convins.

-Ai analizat cu atenție materialele pe care ți le-am trimis înainte de Anul Nou?

-Vă referiți la cele despre băutura cu caprifoi?

-Da, acesta este proiectul. După ce a băut niște ceai fierbinte, Huang Qimin și-a șters din nou transpirația cu batista.

-Acum plănuim să optimizăm procesul și să-l pregătim pentru producție și lansarea pe piață.

-Nu colaborați cu alte companii farmaceutice? Nu folosiți canalele de vânzare fără prescripție medicală?

-Nu vom colabora. Intenționăm să folosim propria noastră marcă «Changling». You Shulang a văzut o strălucire luminându-i ochii lui Huang Qimin. -Dacă putem lansa cu succes acest proiect și consolida marca Changling pe piață, celelalte proiecte pe care le avem în desfășurare pot urma succesiunea, consolidând și mai mult marca noastră. În acel moment, chiar și bărbia dublă a lui Huang Qimin părea să radieze o satisfacție arogantă.

-Investitorul a spus că, valorificând reputația echipei de cercetare a Universității Changling, cu un marketing adecvat, ar trebui să fie destul de ușor să construiască brandul.

-Investitor? a întrebat You Shulang.

-Există acum implicare de capital?

-Da, altfel de unde am face rost de fonduri? În plus, noi înțelegem doar cercetarea și dezvoltarea, nu și vânzările. Privirea lui Huang Qimin exprima anticiparea.

-Shulang, ești cel mai talentat elev al meu. Întoarce-te și ajută-l pe  laoshi.

   O licărire de lumină a trecut prin privirea lui You Shulang, dar după un moment de gândire, aceasta s-a estompat încet.

-Laoshi, actualul meu loc de muncă...

-Shulang, a lucra ca director de birou este cu adevărat o risipă de talent. Deși te descurci excepțional de bine, știu că aspirațiile tale sunt în altă parte. Pe atunci, dacă nu ai fi avut nevoie urgentă de bani pentru a-ți întreține familia, iar situația mea era cu adevărat precară, incapabil să-ți ofer un salariu decent, cum ai fi putut să renunți la studiile postuniversitare și să te grăbești să alegi un loc de muncă complet lipsit de legătură cu domeniul tău?Huang Qimin a arătat spre pieptul lui You Shulang.

-Întreabă-te sincer, îți place măcar slujba asta? You Shulang a luat o înghițitură de ceai fierbinte înainte de a răspunde cu un zâmbet resemnat.

-Nu neapărat. Spunea adevărul. Nu era nimic în neregulă cu munca unui director de birou, You Shulang era priceput în relațiile cu oamenii, precum și experimentat în gestionarea tot felul de afaceri și situații și își îndeplinea această sarcină cu ușurință și competență. Totuși nu-i plăcea prea mult, era oarecum sătul de asta. Era obosit de amabilitățile sociale, de găzduirea și despărțirea constantă a oamenilor, era obosit să dezlege conflicte și probleme nesfârșite în fiecare zi, era obosit de formalitățile politicoase și ipocrizia din cauza ciocnirii paharelor și era obosit de șicanele și glumele indecente care urmau după băutură. Totuși, această poziție era ceva la care ajunsese treptat, de la statutul de angajat obișnuit. Gradul său actual nu era scăzut, iar salariul era decent. Își atinsese deja obiectivul inițial de la acceptarea postului: să câștige bani și să-și întrețină familia. De fapt, rezultatele lui You Shulang la gaokao  de atunci au fost destul de impresionante, suficient de bune pentru ca el să părăsească acest oraș și să urmeze o universitate mai bună în altă parte. Dar se temea că mama sa adoptivă și fratele mai mic ar putea fi hărțuiți, așa că, după îndelungi deliberări, a ales Universitatea Medicală Changling din oraș. Până la absolvire, mama lui adoptivă murise deja. În ciuda încercărilor repetate ale mentorului său de a-l convinge să rămână, el a ales o slujbă care nu avea legătură strânsă cu specializarea sa, dar oferea un salariu bun, și a continuat să lucreze timp de cinci, șase ani. Totuși, tânjea mai mult după simplitatea și puritatea unei echipe de cercetare. Se bucura de ușurința și plăcerea de a se cufunda în lumea micromoleculelor și se bucura și mai mult explorând combinațiile și descompunerea minunata a elementelor chimice. Acest lucru îl făcea să se simtă cu picioarele pe pământ și îi aducea bucurie. Dar acum, rămânea din nou fără nimic, având chiar și niște datorii pe cardul de credit. Trebuia să-și asigure o viață stabilă și să-și întrețină fratele mai mic, așa că  nu putea renunța ușor la slujba sa bine plătită.

-Îți faci griji pentru salariu? Huang Qimin a nimerit-o. Și-a ridicat din nou colțurile gurii, dezvăluind un zâmbet de nou-  îmbogățit.

-Nu trebuie să-ți faci griji. Nu ți-am zis că avem investitor? Vei fi liderul adjunct al echipei mele, ocupându-te și de toate afacerile externe. Îți ofer atât. Huang Qimin a ridicat câteva degete, ridicând din sprâncene. You Shulang a zâmbit.

-Un învățat care a lipsit trei zile trebuie privit cu alți ochi . Șeful Huang este într-adevăr bogat și influent acum.

-Vii sau nu? a continuat Huang Qimin să-l ademenească.

-Am auzit că ți-ai vândut casa și nu ai unde să stai. Întâmplător, unul dintre studenții mei a plecat la studii în străinătate. Mai are contract de închiriere pentru apartamentul lui peste o jumătate de an, ai putea sta acolo temporar. Degetele lui Shulang s-au strâns de câteva ori în jurul ceștii de ceai. Propunerea lui Huang Qimin l-a atras foarte mult. Această atracție nu se datora în întregime doar jobului și salariului ideal. Mai era și faptul că, dacă ar continua să lucreze la Bohai Pharmaceutical, inevitabil l-ar întâlni din nou pe Fan Xiao. Având în vedere cât de deteriorate erau  lucrurile între ei, You Shulang nu știa ce atitudine să adopte când îl va înfrunta pe Fan Xiao într-un cadru profesional și nici nu putea prezice ce atitudine avea acesta față de el. Ceea ce îl făcea pe Fan Xiao terifiant era imprevizibilitatea sa, în timp ce You Shulang însuși își pierduse controlul în această relație de nenumărate ori, comportându-se adesea irațional. Nu voia să aducă această încurcătură emoțională haotică în munca sa. Prin urmare, părăsirea companiei Bohai era cea mai înțeleaptă alegere. Trăgând adânc aer în piept, You Shulang a spus:

-Eu voi plăti chiria pentru apartament. Cât despre restul... voi urma pur și simplu exemplul lui Laoshi. Huang Qimin a bătut din palme, încântat.

-Atunci e rezolvat! Proiectul meu a început deja și am nevoie urgentă să mi te alături cât mai curând posibil. Așa că, depune-ți demisia mâine și vino imediat.

  You Shulang i-a turnat ceai lui Huang Qimin, părând oarecum resemnat.

-Încă mai am nevoie de ceva timp să-mi predau munca. Apropo, cine este investitorul echipei noastre de cercetare?

-Este... Huang Qimin a ezitat la mijlocul propoziției, bâlbâindu-se ușor.

-Xinruida, o companie de investiții veche și bine stabilită.

You Shulang a dat din cap.

-Îmi voi prelua îndatoririle cât mai curând posibil.

 

…….

 

Nota autoarei Su Erliang:

 

Dacă nu vă amintiți cine este Huang Qimin, puteți consulta capitolul 11 .