Capitolul 39

 

Capitolul 39 ⁠☆ NU și SUN

Parte narativă Sun:

-Sun...

-Da, ce este, hm? M-am întors să-i zâmbesc faen-ului meu când am auzit vocea blândă a acelui ticălos chiar lângă mine. Eram incredibil de fericit. Doar văzând scena din fata mea, îmi era imposibil să mă opresc din zâmbit. Ticălosul ăla stătea acolo, ținând în brațe o pungă mare cu gustări, ronțăind non-stop. De fiecare dată când mașina oprea la semafor, profitam mereu de ocazie să-l îmbrățișez sau să-l sărut pe faen-ul meu. Nu mă oprisem din a face asta tot drumul.

Ce altceva puteam face? Îl iubeam. Îl iubeam al naibii de mult. Și  puteam spune cu absolută certitudine că n-aș fi putut iubi niciodată pe nimeni așa cum îl iubeam pe nenorocitul ăla. Doar câțiva kilometri mai aveam și ajungeam la Bang Saen. Dar probabil că acela era primul drum din viața mea în care nu voiam deloc să ajung la destinație. Voiam doar să continui să conduc la nesfârșit, cu nenorocitul ăla chiar lângă mine așa, mereu.

-Sun, vrei niște gustări?

Vedeți? Cum  puteam să nu fiu înnebunit când era așa de drăguț? Cu cât petreceam mai mult timp împreună, cu cât ne apropiem mai mult, cu atât mă îndrăgosteam mai mult. În momentul acela nu mai puteam trăi fără nemernicul ăla. Doar să-l văd zâmbind, să-l văd fericit, mă făcea fericit și pe mine.

-Eu conduc, Nu. Tu mănâncă. Am întins mâna și i-am ciufulit ușor părul acelui ticălos cu dragoste înainte de a-mi întoarce privirea din nou spre drum. După o vreme, o mână subțire mi-a dus la buze o  gustare de pește Taro, făcându-mă să mă uit la acel ticălos.

-Poftim...

-Mă hrănești? Am ridicat o sprânceană, tachinându-l.

-Tu conduci, nu-i așa? a mormăit încet nemernicul ăla, neîndrăznind să mă privească în ochi. Dar urechile alea roșii mi-au spus totul, era jenat.

-Deci vrei să mă hrănești, nu-i așa?

-Da. Adică...!! Dacă nu vrei, atunci las-o baltă... Ah!!

Aș fi putut rata o ocazie ca aceea? La naiba, nu! Am mușcat repede gustarea cu pește pe care mi-o dădea faenul meu și apoi am mușcat, în joacă, degetele alea destul de subțiri.

-Mmm, delicios...

-Îți place să mă tachinezi!!

-Ei bine, faenul meu e drăguț. Și îl iubesc atât de mult.

Chiar când ne-am oprit la un alt semafor roșu, nu am putut rezista să nu mă aplec să-i sărut obrazul,  cu toată afecțiunea pe care o aveam.

-Ah!! Sun, lumina e verde!

-Aww... încă nu am sărutat și celălalt obraz.

-Gata cu săruturile! Ce e așa special la obrajii mei? Îi săruți mereu.

-Dacă nu mă lași să te sărut, atunci mă duc să sărut o altă fată. L-am tachinat pe neastâmpăratul ăla și mi-am întors privirea spre drum, prefăcându-mă că nu-mi pasă. Dar ceea ce am primit în schimb mi-a făcut inima să se strângă. Fața neastâmpăratului s-a întunecat, iar el a tăcut. Nici măcar nu s-a mai atins de gustările pe care le avea în poală.

-Ce s-a întâmplat? Îmi pare rău.

M-am întors și am întins mâna să-l ating pe faenul meu, dar ticălosul s-a retras, refuzând să mă lase să-l ating. S-a întors în schimb spre fereastră, agățându-se de marginea geamului, privind afară cu acea expresie tristă. Să-l văd  așa, m-a înțepat dureros  inima.

-Nu... îmi pare rău, bine? Haide, uită-te la mine, hai să vorbim. L-am împins ușor pe ticălos, dar n-a funcționat. El a continuat să se țină de ușă și să se uite afară.

-Glumeam doar. Sunt deja îndrăgostit nebunește de tine. Cum aș putea face vreodată așa ceva?

-S... Sun.

În sfârșit, am început să mă simt ușurat când am auzit din nou vocea acelui ticălos. Oricum, eram pe punctul de a opri mașina doar ca să vorbesc cu el.

-Da? Îmi pare rău, eu...

-Știu că glumeai. Nu eram supărat. Nenorocitul ăla s-a întors să-mi vorbească, dar fața îi era încă abătută.

-Nu erai supărat pe mine?

-Nu. Dar dacă ai face asta, cu adevărat...

Cu cât vorbea mai mult, cu atât părea mai jalnic faenul meu. Părea și mai trist decât înainte. Și chiar atunci, am prins un alt semafor roșu. M-am aplecat repede și i-am desfăcut centura de siguranță.

-Vino aici. Fără să mai aștept, mi-am luat faenul în brațe și l-am ținut strâns, sărutându-i părul moale și mângâindu-i ușor spatele cu dragoste.

-Cum aș putea face vreodată una ca asta? Îl am deja pe Nu. Și îl voi avea doar pe Nu pentru totdeauna. Îți promit. Voi rămâne cu tine așa până în ziua în care mă vei părăsi, până când nu mă vei mai vrea lângă tine. Dar chiar dacă ziua aceea va veni cu adevărat, indiferent ce se va întâmpla, nu voi pleca nicăieri. Nu va mai exista nimeni altcineva. Pentru că viața mea, inima mea, pur și simplu nu mai poate iubi pe nimeni altcineva. Am vorbit direct din adâncul inimii mele. Îl iubeam atât de mult pe nemernicul ăla. Îl iubeam atât de mult încât nu aș fi putut pleca niciodată. Întreaga mea viață, fiecare clipă, voiam să o petrec cu el. Chiar dacă aș fi murit, nu aș fi avut niciun regret.

  Claxoanele mașinilor m-au readus la realitate, se făcuse deja verde de ceva vreme. Așa că mi-am ridicat imediat faenul în poală. L-am înfășurat strâns cu un braț, trăgându-l aproape de pieptul meu, în timp ce cu cealaltă mână strângeam volanul în timp ce am început încet să conduc din nou.

-Su... Sun, ce faci? Lasă-mă.

-Vreau să îl țin pe Nu în brațe. Lasă-mă puțin, bine?

-Dar... tu conduci, Sun.

-Deci, ai terminat deja cu supărarea pe mine?

-Ți-am spus că nu  eram supărat.

-Atunci ce s-a întâmplat? De ce ai fața asta, hm?

-S...sunt flămând.

-Ți-e foame? M-am încruntat, aruncând o privire spre geanta mare de la Seven, plină cu gustări, de pe scaunul de lângă noi.

-Ai cumpărat atât de multe. De ce nu mănânci nimic?

-Pentru că... nu am chef să le mănânc.

M-am încruntat și mai tare, confuz. Le-a cumpărat, dar nu voia să le mănânce? Chiar înainte să-l tachinez, ticălosul ăla era perfect în regulă, ronțăind fericit din punga aia mare cu gustări. Acum începea să se bosumfle, frecându-și obrazul de umărul meu.

-Îți dai seama că ești agățat de mine acum?

-Nu vreau! Pur și simplu nu vreau să le mănânc.

-Heh... atunci ce vrei să mănânci? Spune-mi.

-Serios? Vorbești serios?

Mașina aproape a virat brusc când ticălosul ăla și-a ridicat capul zâmbindu-mi, înainte de a aluneca cu grijă din poala mea înapoi pe scaunul lui. S-a întors și s-a uitat la mine cu acei ochi sclipitori, zâmbind atât de dulce. În fața acelei priviri, ce altceva puteam face? Orice ar fi vrut, trebuia să-i cumpăr imediat.

-Atunci spune-mi... Ce  vrei să mănânci?

-Ehe he... acolo, acolo, Sun!! Micul ticălos, s-a luminat brusc de entuziasm, cu ochii strălucind în timp ce se agăța de geamul mașinii și arăta afară. I-am urmărit privirea și am văzut mai multe tarabe de pe marginea drumului fluturând cârpe pentru a atrage clienții.

-Vată de zahăr?

-Da, da!! Asta vrea Nu!

Dumnezeule! Așadar, fața aceea mică și tristă, care se bosumfla lipită de geamul mașinii mai devreme... totul era pentru că voia vată de zahăr?! Iar eu nu am înțeles, crezând că e supărat pe mine. Ha...?!

.....

-Mmm, așa, așa delicios!!

Nemetnicul își îndesa vesel vată de zahăr în gură, cu obrajii umflați. Cu o clipă în urmă, coborâsem să cumpăr eu, dar înainte să apuc măcar, faenul meu sărise brusc din mașină. Îi spusesem să aștepte înăuntru din cauza căldurii, dar Nu,  a ajuns să vorbească cu vânzătorul ca și cum ar fi fost cei mai buni prieteni, punând tot felul de întrebări despre vată de zahăr și gustând bucată după bucată. Vânzătorul a fost și el amabil, dându-i în plus. Acum, faenul meu avea trei pungi uriașe în poală, câte una de fiecare culoare, mâncând și zâmbind fericit.

-E chiar atât de bun?

-Mmm... delicios!!

Am zâmbit și am clătinat ușor din cap văzând cât de drăguț era. Dacă nu eram la volan, l-aș fi tras în mașină și l-aș fi sărutat deja de câteva ori.

-Încetinește sau te vei îneca.

-Dar e atât de bun! Uite, Sun, încearcă... Ah! Nenorocitul ăla a luat o bucată subțire de lipie, a pus niște vată de zahăr deasupra și a rulat-o frumos cu degetele lui subțiri înainte de a o duce la gura mea. Am deschis-o larg și am mușcat. Gustul era ca al oricărei vate de zahăr, dar, sincer, trecuse mult timp de când nu mai mâncasem.

-Ei bine? Cum e? Ticălosul se holba la mine, așteptând cu nerăbdare răspunsul meu.

-Nu sunt sigur încă. Pot să mai iau o gură?

-Desigur. Stai o secundă... Nu, o va face pentru tine.

Am profitat de lumina roșie. În timp ce faenul meu era ocupat să ruleze o altă folie de vată de zahăr, m-am aplecat, i-am cuprins fața și i-am cucerit buzele. Limba mea i-a alunecat în gura dulce, furând fiecare bucățică din vata de zahăr pe care o avea, înainte de a se retrage.

-Aceasta este cea mai delicioasă vată de zahăr pe care am mâncat-o vreodată. He he...

-Dacă mă săruți din nou, atunci în seara asta nu o să o facem deloc!!

-Deci, dacă nu te sărut, înseamnă că pot să o fac în seara asta?

-Ah!! Nu!!

-Heh. N-ar trebui să-ți ții cuvântul dat?

-...Atunci nu mă mai tachina atât.

-Dacă nu vrei să te tachinez, atunci nu mă mai face să te iubesc atât de mult.

-Vorbitor priceput!

-Deci îți place?

-Da!! Stai!! Nu, nu!!

Chiar când eram pe punctul de a-i săruta  obrazul acelui ticălos, telefonul meu a vibrat tare în buzunar. Amândoi am înlemnit în același timp, iar semaforul s-a făcut verde. M-am îndreptat repede și am continuat să conduc.

Telefonul vibra încontinuu în buzunar. Eram pe punctul de a-l lua, dar dintr-o dată acele degete subțiri și albe ale faen-ului meu au alunecat  înăuntru.

-Nu ți-l va da. Tu conduci.

Vedeți cu ochii voștri cât de drăguț era faenul meu?! Iar când se oprea din a fi încăpățânat și obraznic, era  de o mie de ori mai drăguț. Dacă înainte eram deja înnebunit, acum... nu  mai încăpea îndoială cât de departe am ajuns. A fost deajuns acea mână moale care îmi atingea buzunarul ca să ia telefonul și „micuțul meu Sun” de acolo de jos s-a trezit deja.

-Ah!! Chiar când nemernicul ăla mic  a băgat mâna în buzunarul meu ca să ia telefonul, mâna lui l-a atins pe „micuțul meu Sun”, deja apăsat și încordat pe materialul în care băgase mâna.

-Su... Sun!! De când ești așa excitat?

-Grăbește-te și scoate-l înainte să...

-E treaz...Nemernicul a smuls repede telefonul și mi l-a dat. Ecranul nu afișa niciun nume, ci doar un număr necunoscut.

-Deci, tocmai ți-ai dat seama că e treaz, nu-i așa?

-Nu era nevoie să-mi  spui. Hai, răspunde.

-Iubitule, răspunde tu. Eu conduc, nu pot vorbi la telefon. Mi-am ridicat sprâncenele spre faen-ul meu și am întins mâna să-i ciufulesc părul cu afecțiune.

-Jos mâna! Îmi ciufulești părul.

-Ciufulit sau nu, tot te iubesc.

-Lipicios...

-Hm? Ai spus sexy?

-Ce tachinare afurisită!!

-Ahhh!  Nenorocitul ăla și-a ridicat pumnul mic spre mine, prefăcându-se că amenință. Nu era deloc înfricoșător, de fapt, era al naibii de drăguț.

-Continuă să mă tachinezi și te voi lovi până-ți vor sângera buzele!

-Chiar ai îndrăzni să mă lovești?

-N... nu, n-aș face-o. Pur și simplu nu mai spune lucruri care să mă jeneze tot timpul!!

-Heh. Cât de mult o să mă faci să te iubesc, hm?

Telefonul meu a vibrat pentru a treia oară. Nenorocitul ăla a tresărit puțin, dar a continuat să se holbeze la mine.

-A-atunci... Nu, va răspunde.

-Bine. Uf ...îmi vine să te mănânc...

-Ah!! Sun, concentrează-te pe condus!

-Da, khraap. Aveam nevoie doar de puțină tandrețe, he he.

Ticălosul s-a înroșit și a privit în altă parte înainte să apese butonul ca să răspundă la telefon.

-...Bună ziua...

-Sun? De ce a durat atât de mult să răspunzi la apelul lui Dream? Nu a înghețat, fața lui a pălit, o durere ascuțită i-a străpuns pieptul. Pentru că la celălalt capăt al firului era o femeie. Și când ea a spus că o cheama Dream, starea lui Nu s-a înrăutățit și mai tare, deoarece înainte, aceeași femeie îi trimisese un mesaj lui Sun, susținând chiar că îl sărutase deja.

-Dream?

-Da. Chiar a uitat Sun de Dream? Hm, sunt bosumflată, pe bune acum.

...

-Stai liniștit, am glumit doar. Mi-a lipsit Sun, atât. În ultima vreme n-ai mai venit deloc să mă vezi... Dream e atât de singură.

Vocea dulce și timidă a femeii se strecura prin telefon. Între timp, fața lui Nu se întunecase de gelozie. Strângea punga de vată de zahăr într-o mână atât de tare încât s-a mototolit, iar telefonul din cealaltă tremura odată cu mâna și corpul său tremurând.

-Sun, mă asculți? Dacă Sun nu are timp să vină la Dream, atunci Dream poate veni la Sun în schimb. Dream își dorește atât de mult să-l îmbrățișeze și să-l sărute pe Sun. Dream...

-Neruşinat-o!!

Nemaiputând suporta, Nu a strigat în telefon. Sun și-a întors repede capul să se uite la el.

-Su... Sun!! Tu... nu o numeai pe Dream nerușinată, nu-i așa?

-Ba da, vorbeam fix despre tine! Ce fel de femeie ești? Nu ai  rușine! Suni ca să flirtezi cu iubitul altcuiva. Ce, ești atât de disperată? Dacă ești atât de disperată, atunci du-te și stai în jurul lui Patpong atrage clienții și lasă-i să aleagă ce vor. Să nu îndrăznești să-l numești așa pe bărbatul altcuiva!!

-Tu... cine... ce naiba...

Înainte ca femeia să poată termina, Nu a închis, a blocat numărul și i-a băgat telefonul lui Sun înapoi în buzunar. Sun, pe de altă parte, nu se putea abține să nu rânjească văzând cât de gelos devenise faenul său. Nu mai văzuse niciodată această latură a lui Nu.

-La ce zâmbești!?

-Ahh!! Heh-heh... n-nimic. Sun a negat timid când Nu i-a aruncat o privire înflăcărată. Dar tot nu s-a putut abține să nu rânjească.

-Ți-am spus să nu zâmbești! Ce-i așa amuzant? Condu și fi pur și  simplu atent la drum!!

Nu, a pufnit furios, și-a încrucișat brațele și se îmbufnat în tăcere. Sun, s-a hotărît să nu-l mai tachineze, știind că faenul lui era foarte supărat. Adevărul era că Sun recunoscuse numărul de la bun început, era al lui Dream. Fusese una dintre partenerele lui frecvente de pat. Dar de când Nu venise în viața lui, Sun nu o mai contactase pe ea sau pe  altă femeie. Când văzuse numărul lui Dream, il lăsase intenționat pe Nu să răspundă, doar ca să vadă dacă acesta va deveni gelos dacă o femeie îl suna.

Iar rezultatul a fost întrecut de orice își imaginase Sun. L-a amețit atât de tare încât nu se putea opri din zâmbit, conducând cu inima ușoară și obrajii durduli de la rânjit.