Capitolul 38

 

Capitolul 38 ⁠☆ Debutul Președintei

Las Vegas, Nevada, orizont

    Un zgârie-nori înalt de aproape o sută de etaje se înălța mândru în inima statului Nevada, Statele Unite. Printre  luminile, sunetele și priveliștile panoramice ale orașului, clădirea era dedicată aproape șaptezeci la sută a ceea ce devenise cel mai mare spital privat din țară. Echipată cu instrumente medicale de ultimă generație și tehnologie inovatoare, putea vindeca boli despre care se credea cândva că luau vieți în întreaga lume, cancer, boli de inimă, sida și alte afecțiuni infecțioase mortale. La fel de renumit era faptul că era primul spital privat capabil să trateze depresia, tulburările de stres și bolile psihiatrice până la punctul în care pacienții se puteau întoarce la o viață normală.

Când a apărut această veste, a creat senzație în lumea medicală. Dar ceea ce a devenit subiect de discuție la nivel mondial a fost numirea unui nou președinte care să administreze toate acțiunile spitalului și întreaga sa rețea de sucursale private, precum și proprietatea asupra clădirii în sine: profesorul asociat Dr. Nareekarn Hemwiphat, singura fiică a fostului președinte care demisionase recent.

O femeie cu o prezență impunătoare, privirea ei ageră tăia ca muchia de lamă în timp ce privea direct spre ușile duble impunătoare din față. Pașii îi erau rapizi și regali, radiind aura unei regine. Asistentele de pe coridor își plecau capetele, evitând privirea ei pătrunzătoare. În spatele său mergeau patru gărzi de corp personale, în timp ce lângă ea, păstrând o distanță respectuoasă de un braț, mergea secretarul ei.

 Chris Christopher, un bărbat de patruzeci și șase de ani, dar cu un fizic și o față care nu trădau niciun semn al vârstei sale, nimeni nu ar fi ghicit că se apropie de cincizeci. Trăsăturile sale sculptate, constituția înaltă și musculoasă, părul blond auriu și ochii albaștri izbitori aveau un fel de a captiva pe oricine îi întâmpina privirea, ca și cum ar fi fost vrăjiți de acel albastru intens.

O femeie de serviciu tocmai ieșise pe ușile duble mari, după ce făcuse curățenie înăuntru împreună cu alte două persoane, făcând zgomot. La vederea lui Than Prachaan* Nareekarn, intrând, frica ei s-a amplificat. Mâinile tremurânde i-au alunecat, trântind setul de ceai din porțelan pe care îl căra,  pe podea. Cioburile s-au împrăștiat, o bucată alunecând chiar la picioarele lui Nareekarn. Femeia îngrozită a căzut imediat în genunchi, plecându-și capul și implorând iertare.

 (Than Prachaan) -  doamna președintă.

-Îmi pare atât de rău, Than Prachaan. A fost vina mea... te rog...

 -Dă-o afară! Vocea lui Nareekarn a răsunat rece și poruncitoare, ordonând plecarea femei, înainte ca aceasta să poată termina măcar de vorbit.

-Am înțeles, doamnă. Chris, secretarul ei, a răspuns repede înainte de a face semn celor patru gărzi din spate. În câteva secunde, biata femeie a fost prinsă și târâtă de acolo.

-Stai!!

-Da, Than Prachaan. Gărzile au înlemnit instantaneu, punând-o pe femeia care plângea, înapoi pe podea. Aceasta a plâns nestăpânit, implorând cu disperare încă o șansă. Chiar și un singur cuvânt rostit de Nareekarn a fost suficient pentru a-i face pe toți cei din jurul ei să  înțepenească de frică.

-Scoateți-le și pe ăștia două afară și găsiți-i înlocuitori mai buni și mai competenți decât ele!!

-Dar Prachaan... hic... hic... Celelalte două persoane, dându-și seama de soarta lor după ce însoțitoarea scăpase  setul de ceai scump, au căzut în genunchi, plângând împreună fără control.

-Am înțeles!! Cele patru gărzi de corp și secretarul Chris au răspuns la unison înainte de a se apropia să le ia pe toate cele trei persoane și să le ducă afară.

-Câte ore mai sunt?

-O oră, Than Prachaan. Ai un prânz cu președintele la Skyline. La ora șapte, o ședință a consiliului de administrație. La ora opt, semnarea noilor contracte pentru echipamente medicale. La ora nouă și jumătate, ai o ședință cu... Înainte ca Chris să poată termina, mâna elegantă a lui Than Prachaan a fost ridicată, făcându-i semn să se oprească. Și-a plecat imediat capul în semn de recunoaștere.

Apoi, președinta și-a apăsat amprenta pe scaner. În câteva secunde, ușile masive din fața ei au început să se deschidă.

"Identitate confirmată. Cod acceptat. Nu s-au detectat nereguli. Vă rugăm să continuați."

Imediat ce mâna ei subțire a apăsat pe scanerul de amprente, vocea sistemului de securitate a anunțat accesul, iar a doua pereche de uși s-a deschis.

-Domnule secretar Chris, intrați. Restul rămâneți aici. Fără ordinul meu, nimeni nu are voie să intre în această cameră sub nicio formă!!

-Am înțeles, Than Prachaan!!

După ce le-a ordonat gărzilor de corp să rămână afară, a intrat în camera vastă împreună cu secretarul Chris. Făcuseră doar câțiva pași când, dintr-o dată, un bărbat în costum negru a sărit din colț, îndreptând o armă direct spre Than Prachaan.

-N-Nai Ying*! Inima bărbatului aproape că i-a căzut în stomac când și-a dat seama cine era. Mâinile i-au tremurat, pistolul i-a alunecat din mână și a căzut zgomotos pe podea. A căzut în genunchi panicat, înclinându-se adânc când a recunoscut persoana care intrase.

 *Nai Ying -  un termen bogat din punct de vedere cultural, cu uz special, care nu este folosit în limba thailandeză obișnuită.  Nai - este folosit pentru a se adresa formal bărbaților adulți. Similar cu : Mr., Boss sau Stăpân. Ying - un titlu formal pentru femei (noblețe sau respect). În acest context, această expresie sugerează: Acea femeie care deține autoritatea în familie. Sau, pe scurt: Ea este Șefa, nu soțul ei.

-Secretar Chris, ia-l pe Ruj de aici și găsește o nouă gardă care să-l înlocuiască imediat!! Privirea impunătoare a lui Than Prachaan s-a îndreptat spre Ruj, garda personală a marelui Șef, cunoscut în Thailanda sub numele de Hia Phaedet. Un fior i-a străbătut șira spinării lui Ruj când și-a dat seama că soarta lui era pecetluită. Totuși, nu a îndrăznit să vorbească în apărarea sa, știind foarte bine că greșeala sa era de neiertat. Corpul său musculos a fost smuls de Chris fără un cuvânt.

Odată ce camera s-a golit, silueta elegantă a pășit cu pași mari în camera privată a Șefului, soțul ei. Sala de recepție radia lux, fiecare obiect care decora spațiul purta o etichetă de preț în șapte cifre ale monedei thailandeze. Materiale și mobilier bogat în tonuri calde, exact așa cum îi plăceau ei. Acea cameră fusese chiar suita nupțială în noaptea căsătoriei lor.

Nenumărate amintiri fuseseră create în acel loc. Pentru o clipă, ochii ei pătrunzători și autoritari s-au înmuiat când au căzut pe peretele căptușit cu portretele de nuntă ale ei și ale Șefului. Fiecare fotografie, fiecare obiect legat de viața lor împreună a rămas exact acolo unde fuseseră dintotdeauna, neatinse.

Salonul era tăcut, lipsit de prezența familiară pe care tânjea din tot sufletul să o vadă. Întorcându-și repede privirea de la fotografii și amintiri, și-a îndreptat expresia feței și a continuat să treacă pe lângă salon, teatrul privat, bucătărie, sală de sport, chiar și camera roșie, până când s-a oprit în fața unei uși lăsate ușor întredeschisă. Dormitorul. Încet, a împins-o și a pășit înăuntru.

Camera era nemișcată, goală, nicio urmă a celui pe care își dorea cu disperare să-l vadă. A rătăcit, examinând lucrurile împrăștiate înăuntru, dându-și seama de cât timp trecuse de când intrase ultima dată, chiar dacă aceea era și camera ei. În timp ce privirea i-a rătăcit peste mobilier, s-a oprit asupra unui ceas de mână așezat cu grijă lângă un smartphone scump.

-Heh... deci l-ai păstrat...

Sunetul apei curgătoare din duș a răsunat în timp ce ea, stătea așezată pe marginea patului, cu ochii ațintiți asupra ceasului de lângă smartphone. S-a ridicat repede și s-a îndreptat spre baia din dormitor. Cineva făcea duș înăuntru și nu era nevoie să întrebe. Știa deja exact cine era.

...Te rog, nu-mi da niciodată drumul la mână,

Nu mă lăsa niciodată în urmă.

Vreau doar să știi,

Încă te iubesc ca întotdeauna.

Vocea inimii mele

Plânge doar pentru tine,

Vreau să te vreau lângă mine,

Exact ca înainte.

Deși timpul a trecut, inima mea nu s-a schimbat niciodată.

Tot ce-ți cer este să te am alături, nimic mai mult.

Mă gândesc la acele zile

Când erai lângă mine.

Nu voi iubi niciodată pe altcineva,

Te voi aștepta doar pe tine.

Vreau să îndrept

Povestea noastră,

Pentru greșelile pe care le-am făcut,

Pentru lacrimile pe care le-am provocat...

Mă lași să încerc...?

Chiar când mâna ei subțire era pe punctul de a bate la ușa băii, un ton de apel a izbucnit din smartphone-ul de pe pat, înghețând-o în loc. A rămas nemișcată în timp ce melodia se auzea, ​​acea melodie, o melodie pe care nu o mai auzise de ani de zile. Ultima dată când o auzise, ​​fusese cântată chiar de bărbatul care făcea duș în baie. Hia Phadet îi cântase odată această melodie... în noaptea în care o ceruse în căsătorie.

Ochii ei ageri au sclipit de emoție, dar doar pentru o clipă. Strângând din dinți, s-a întors pe călcâie, îndreptându-se înapoi spre pat. A ignorat apelul și în timp ce se pregătea să părăsească camera, s-a auzit un semnal sonor de notificare.

„Urgent!! Raport privind tânărul maestru.”

În momentul în care ochii ei pătrunzători au prins mesajul de pe Line, menționându-l pe Nu, fiul ei cel mic, nu a existat nicio ezitare, niciun motiv să se abțină. Cu sau fără bune maniere, avea să se uite la telefonul soțului ei.

O parolă...?

Era prima dată când încerca să acceseze telefonul soțului ei fără permisiune. Să-l numească soțul ei în acel moment i se părea deja o situație lipsită de sens, în câteva luni, Hia Phaedet nu va fi nimic mai mult decât fostul ei soț, odată ce divorțul va fi finalizat. De fapt, motivul pentru care venise în acea cameră era exact pentru a discuta acel subiect.

A încercat mai multe coduri, fiecare încercare eșuând, până când a mai rămas o singură șansă. Fiecare parolă posibilă care îi venise în minte fusese introdusă și respinsă. Dar când privirea i s-a îndreptat spre ceasul de mână de lângă telefon, și-a amintit de ziua aceea. Dintr-un impuls brusc, a introdus codul și dispozitivul s-a deblocat instantaneu.

O licărire de surpriză a trecut prin ochii ei, dar a dat-o la o parte repede și a deschis mesajul de pe Line.

B07: Urgent!! Raport despre tânărul maestru, Șefu'.

Jane: Mi-e atât de dor de tine, Than. Când vei...

 Naruk: Tată, când vii să mă vezi? Mi-e dor de tine...

Noey: Vreau să te îmbrățișez, șefu'. Vino la mine în seara asta...

N'Cream: Sunt liberă azi...

Mai: Șefu', geanta asta e așa drăguță, cumpără-mi-o...

Silueta subțire a simțit o durere ascuțită în piept, ca și cum o mie de ace i-ar fi străpuns inima. Totuși, fața și ochii ei au rămas calmi, fără să arate nimic. Nu a pierdut timpul deschizând acele conversații, ci a apăsat pe cea în care se menționa fiul ei.

B07: Urgent!! Raport despre tânărul maestru, Șefu'.

B07: Așa cum era de așteptat, tânărul maestru este cu Khun Sun. Se află în Chonburi chiar acum, plănuind să se întoarcă în această dimineață.

B07: Iată toate fotografiile și videoclipurile pe care le-am înregistrat personal, la comanda șefului.

În momentul în care au apărut imaginile și videoclipurile, chiar și femeia puternică, care își putea gestiona emoțiile mai bine decât oricine, a simțit cum îi  îngheață tot corpul. Mâinile îi tremurau, corpul i se cutremura. Fața ei impecabilă s-a încordat, dinții scrâșnind tare. A redirecționat imediat toate fișierele către propriul cont Line, apoi a șters rapid istoricul conversațiilor de pe dispozitiv. După aceea, a tastat rapid un răspuns pentru garda lui Phaedet.

Phadet: Ștergeți toate videoclipurile și imaginile chiar acum!!!

B07: Am înțeles, șefu'.

Phadet: Asigurați-vă că nu există scurgeri de informații. Protejați siguranța fiului meu cu cea mai mare vigilență.

B07 : Am înțeles, șefu'!!

Odată ce conversația s-a terminat, mâna ei subțire a strâns puternic telefonul. L-a luat cu ea și a ieșit repede din cameră, activând casca Bluetooth pe care o purta de când intrase și sunându-și imediat secretarul.

-Secretar Chris, vino imediat la mine!!

-Am înțeles, Than Prachaan!

-Toată lumea afară. Nimeni nu are voie să intre. Domnule secretar Chris, urmați-mă în birou.

Vocea ei autoritară și poruncitoare nu lăsa loc de obiecții. Peste zece gardieni și-au plecat capetele în semn de recunoaștere înainte de a ieși din biroul privat. Dr. Nareekarn, asumându-și acum pe deplin rolul de Than Prachaan, preluase întreaga afacere a familiei de la mama ei. După ce părăsise locuința soțului ei, venise direct la birou.

-Stai!!

-Da, khrap.

Silueta elegantă, deja trecută de patruzeci de ani, dar având încă pielea impecabilă, trăsăturile ferme și proporțiile unei femei de douăzeci de ani, talia îngustă și prezența de model, și-a întors scaunul spre secretarul ei. Cu brațele încrucișate, l-a fixat pe Chris cu ochi pătrunzători, forțându-l să-și ferească privirea.

-Unde este Ruj?

-La etajul G, în laborator.

-Aduceți-l aici imediat!!

-Am înțeles. Fără întârziere, secretarul Chris s-a ridicat și și-a chemat subordonații de la etajul G al clădirii cu multe etaje, invocându-l pe Ruj, paznicul și șoferul desemnat răspunzător pentru Nu, care fusese întotdeauna sub comanda lui Hia Phadet.

-El este aici, Than Prachaan.

-Trimite-l înăuntru.

-Nai Ying!

-Aşezaţi-vă!

-D-Da...

Silueta musculoasă a lui Ruj s-a așezat încet pe scaunul din fața mamei lui Nu. Bărbatul era palid, cu capul plecat de frică. Se chinuia să se așeze cum trebuie, cu mâinile încătușate strâns la spate.

-Secretar Chris, desfă-i cătușele.

-Da, Than Prachaan.

Urmând ordinul, Chris a pășit înainte și l-a descătușat pe Ruj.

Liniștea a cuprins biroul. La un semn din cap al mamei lui Nu, secretarul Chris a plecat, închizând ușa în urma lui. Au rămas doar cei doi. Ruj a îndrăznit să ridice privirea, doar pentru a-și întoarce repede capul când i-a întâlnit ochii neclintiți, care îl fixau fără un cuvânt.

-Îmi pare rău, Nai Ying, eu...

-Ce mai face Nu? l-a întrerupt brusc femeia, fără să aștepte scuze, cerând în schimb un răspuns despre fiul ei cel mic.

-N-Nai Ying, vrei să spui…

-Nu mă face să mă repet!

-D-da, tânărul maestru este bine, a răspuns Ruj, înclinându-și capul, cu vocea tremurândă.

-Când vorbești cu mine, ridică-ți capul!

Ruj a tresărit la comanda ei zgomotoasă.

-D-da, Nai Ying. Mâinile îi erau reci ca gheața de frică, dar și-a ridicat încet fața, întâlnindu-i privirea pătrunzătoare.

-Cum se descurcă la școală? a întrebat mama lui Nu de data aceasta pe un ton mai calm, observându-i fața palidă și transpirația care curgea șiroaie, în ciuda faptului că, camera cu aer condiționat era rece ca gheața.

-A-a început noul semestru abia acum câteva săptămâni, a răspuns Ruj sincer, luptându-se încă să-și calmeze nervii.

-Și ce se întâmplă în rest?

-E-în rest? Ah... tânărul maestru s-a schimbat mult de când nu mai poartă ochelari. Tocmai a fost selectat drept Lună a facultății sale și a participat recent la un concurs, acum câteva zile. Dacă l-ați vedea acum, doamnă, nu v-ați crede ochilor! În timp ce vorbea despre Nu, frica lui Ruj a făcut loc entuziasmului. Un zâmbet i-a alunecat pe față, amintindu-și de băiatul de care avusese grijă încă din copilărie, atât de mult încât a uitat pentru o clipă că vorbea chiar cu mama lui Nu.

-Chiar așa?

-Da, doamnă. Ah... vă rog să-mi permiteți. Uitați, doamnă, acesta este un videoclip în direct de pe pagina principală a universității de ieri. Amintindu-și de transmisiunea în direct pe care o urmărise cu Șeful, Ruj și-a scos în grabă telefonul, a derulat până la videoclip și i l-a înmânat.

Mama lui Nu a înșfăcat repede telefonul și a apăsat butonul de redare. În timp ce îl privea pe Nu urcând pe scenă fără cămașă în timpul celei de-a doua runde, ochii i-au încremenit brusc la un tânăr înalt care stătea ca unul dintre jurați. A întrerupt imediat înregistrarea video, și-a scos telefonul și a mărit imaginea, buzele i s-au arcuit într-un zâmbet slab, cu subînțeles, în timp ce i-a returnat telefonul.

-Îl cunoști pe băiatul ăsta? a întrebat ea rece, arătându-i imaginea oprită în care era Sun.

-Desigur, Nai Ying. Ruj a aruncat o privire spre ecran, apoi a ridicat privirea cu un mic zâmbet.

-Cine este el? Ce studiază? Cu ce ​​se ocupă părinții lui?

-Oops! Ruj a chicotit în șoaptă, surprins că Madam nu-l recunoscuse. A răspuns repede:

-Doamnă, acesta este Sun, fiul lui Khun Orn și Khun Danai, vechii dumneavoastră prieteni. Nu vă amintiți?

Mama lui Nu a înlemnit. Și-a luat din nou telefonul, făcând zoom pe fața lui Sun. Ambii pumni i s-au strâns tare. Imediat, l-a chemat pe secretarul Chris, care aștepta afară. A ordonat ca Ruj să fie eliberat de pedeapsă și să se întoarcă la îndatoririle sale. Fără să știe motivul, Ruj s-a înclinat recunoscător și a ieșit în grabă.

-În patruzeci de minute, veți lua prânzul cu președintele, i-a amintit Chris.

În loc să răspundă, l-a privit insistent înainte de a pune o altă întrebare.

-Ce este în program pentru săptămâna viitoare?

-Luni, o întâlnire importantă cu membrii Consiliului Medical...

-Anulează-l.

-Marți după-amiază, adunarea acționarilor la Boston.

-Anulat.

-Miercuri...

-Anulat.

-Joi...

-Anulat!!

-Vineri...

-Anulat!!

-Sâmbătă...

-Anulat!

-Duminică...Than Prachaan, dar...

Privirea ei l-a redus la tăcere imediat. Chris și-a coborât capul.

-Am înțeles.

-Trimiteți-mi toate documentele pe care trebuie să le semnez astăzi. Informați fiecare consiliu executiv că vom convoca o ședință de urgență în zece minute.

-Dar Than Prachaan, ai programări...

-Anulează totul. Fă cum spun!!

-Da, Than Prachaan. Chris s-a înclinat repede și a plecat.

-Stai!!

-Da, Than Prachaan.

-Rezolvă toate angajamentele pentru săptămâna viitoare. Mergem în Thailanda!!