CAPITOLELE 12 / 24

CAPITOLUL  12

Colin

Colin se întinse leneș și clipi buimac spre tavan, observând liniștea care îl înconjura. Era singur în pat.

Eh. Îi acordau oare gemenii intimitate după felul în care dispăruse? Ultima dată când fuseseră... intimi?

Respinse ideea imediat. Acei doi nu ar fi știut semnificația spațiului personal nici dacă i-ar fi lovit peste față. Cel mai probabil nu doriseră să-l țină treaz cu prezența lor. Ei nu aveau nevoie de somn. Și ce dracului de minunat ar fi să rămâi treaz toată noaptea și să nu suferi de toate efectele secundare sâcâitoare ale insomniei?

Apropo de asta. Colin își luă telefonul de pe noptieră. Două dimineața. La naiba. Trebuie să fi dormit aproape șase ore. Adică, la rând.

Era oare sexul cu vampiri un leac pentru insomnie? Era ăsta unul dintre superputerile lor? Dacă ar fi putut pune asta într-o sticluță, ar fi câștigat milioane. Doar că nu exista nicio cale de a pune în cuvinte lucrurile pe care Fox și Dane i le făcusseră, felul în care îl făcusseră pe Colin să se simtă. Era aproape prea mult ca să-și amintească direct; Colin nu-l putea gestiona decât în mici sclipiri mintale, pe furiș.

Zvârcolindu-se în poala lui Fox în timp ce-l săruta până-și pierdea simțurile. Priveliștea uluitor de frumoasă a celor doi dezbrăcându-se pentru el. Gâtul lui întins la maxim în timp ce Dane își presa corpul contra buzelor sale.

Să ofere plăcere orală nu fusese niciodată lucrul preferat al lui Colin. Nu era vorba că ura actul în sine (în teorie, întotdeauna îl găsise atractiv), dar întotdeauna îi provoca prea multe gânduri rătăcite. O făcea bine? Era el destul de entuziasmat? Se plictiseau? Avea oare tipul să încerce să-și impună controlul fără permisiunea lui?

Găsise asta la fel ca orice altceva când venea vorba de sex: dezamăgitor. Imposibil să se piardă în totalitate în el.

Dar de data asta nici nu avusese ocazia să analizeze prea mult, pentru că fusese Fox acolo, sâcâindu-l pe Colin cu degetele lui, făcându-l să tânjească dincolo de orice era imaginabil după o posesie completă. Să fie dominat.

Ce opțiune avea Colin decât să se piardă în asta? Să cedeze în fața senzației oferite de prezența lui Dane, de gustul fin și sărat al pielii sale.

Era tentant să dea vina pe numere. Să pretindă că ar fi fost satisfăcut de orice trio. Dar știa că nu era așa. Fuseseră ei. Era această atracție magnetică pe care o avea față de fiecare dintre acești vampiri. Îi făceau ceva, ceva ce nimeni altcineva nu mai reușise vreodată. Era o atracție pe care începuse să creadă că nu o va simți niciodată.

Telefonul îi vibră, scoțându-l din gândurile pătimașe. Privi în jos și văzu fotografia lui Jay apărând pe ecran, solicitând un apel video.

Nu era prima dată când Jay îl suna în miez de noapte. Datorită obiceiurilor groaznice de somn ale lui Colin, ora chiar nu conta. Aveau un acord: Colin își punea telefonul pe silențios dacă chiar încerca să doarmă, iar Jay putea suna oricând. Existau mereu șanse mari ca Colin să fie treaz oricum.

Se codi dacă să respingă apelul de data asta (nu era tocmai decent în starea lui actuală, așa cum putea atesta durerea destul de clară din posterior), dar trecuse ceva timp de la ultimul apel și îi era dor de prietenul lui.

La naiba. Avea păturile trase peste zonele intime, așa că nu era tocmai indecent.

Acceptă apelul, iar chipul lui Jay apăru pe ecran, zâmbindu-i. „Colin! Mă bucur atât de mult că ești treaz! Adică, mi-aș dori să poți dormi mai bine”, se corectă el. „Și mă simt mai bine, dar mă bucur că ești treaz acum pentru că...” Se opri și deschise ochii mari. „Colin, nu ai tricou pe tine.”

Colin își privi torsul gol. „Dormeam mai devreme.”

„Dar tu dormi cu tricou.”

„E cald aici.”

„Corect.” Jay îl studie prin ecran, cu capul înclinat. „Colin, părul tău.”

Colin își atinse câteva șuproape sfiit. „Știu, s-a ciufulit de tot.”

„E păr de sex.”

Colin înlemni, neștiind ce să mai spună. Nu era ca și cum îi păsa dacă Jay știa că făcuse sex, dar nu se așteptase să fie dat de gol atât de repede. Deși asta fusese greșeala lui. Jay era o rază de soare atât de ciudată, încât oamenii tindeau să uite că era un observator blestemat. De obicei, Colin era mai atent cu aceste lucruri, dar gemenii trebuie să-i fi transformat creierul în terci cu totul.

Se auziră mormăieli din afara ecranului, urmate de Jay șoptind destul de tare încât ar fi putut vorbi normal: „Păi chiar este. Arată de parcă tocmai a făcut sex.”

„Bună, Alexei”, spuse Colin cu voce tare, fiind mai mult decât obișnuit cu prezența tipului în afara ecranului în timpul discuțiilor cu Jay. Nu stătea la pândă tot timpul, dar destul de des. Partenerii predestinați păreau să fie lipiți unul de altul.

Sau poate erau doar acești doi.

„Bună, Colin.” Jay întoarse amabil ecranul pentru ca el și Alexei să poată face un semn din cap, deși ochii lui Jay erau în continuare mari de uimire, de parcă Colin ar fi apărut pe ecran într-un costum de Moș Crăciun în iulie.

Colin nu avuse o părere prea bună despre Alexei la început (fusese rezervat din cauza modului în care tipul îl urmărise pe Jay cu privirea în cafenea, cu tot acel atașament intens), dar se dovedise că totul fusese reciproc, iar Alexei îl trata pe Jay ca pe bijuteria prețioasă care era, așa că cine era Colin ca să poarte pică?

Jay readuse ecranul spre el. „Colin”, spuse el, neobișnuit de ezitant. „Credeam că nu-ți place...”

„Uneori îmi place”, îi spuse Colin blând.

„Oh.” Ochii gri ai lui Jay se măriră și mai mult, dacă era posibil. „Oh. Și ai găsit pe... cineva care să-ți placă?” În fața privirii neutre a lui Colin, gâfâi. „Colin, ieși cu cineva?”

„Ce? Nu.” Nimic din ceea ce făcea el cu gemenii nu se încadra exact în definiția lui Colin pentru întâlniri. „Doar mi-am găsit un loc unde să locuiesc.”

„Și plătești cu sex?”, strigă Jay într-o șoaptă, îngrozit. „Colin.”

„Isuse, Jay.” Colin râse. Nu se putu abține. „Nu. Doamne. Eu doar...” Râsul i se stinse și se încruntă la telefon. „Nu trebuie să-ți spun nimic din toate astea, știi?”

„Nu, nu trebuie”, încuviință placid Jay. „Dar poți. Pentru că suntem cei mai buni prieteni, iar cei mai buni prieteni își împart detaliile.”

„Este cumva un motto de-al lui Soren, de-o vorbă?”

„Chiar este!”, îi zâmbi Jay. „Aveam câteva întrebări despre Alexei...”

„Iubitule”, mustră Alexei din afara ecranului.

„Bine, bine”, spuse Jay îmbufnat. „Nu chiar toate detaliile trebuie împărtășite, așa spune Alexei.” Îi aruncă lui Colin o privire extrem de sinceră. „Dar tu poți.”

„În regulă.” Colin se jucă cu cuvertura de la brâu, nesigur cum să o spună. „Am colegi de cameră. Îmi plac destul de mult.” Gata. Asta însemna să împartă detalii, nu? Dar se pare că Jay îl cunoștea destul de bine ca să știe că era ceva mai mult, pentru că făcea niște grimase incredibil de evidente din ochi spre Alexei, în afara ecranului. „Colegi de cameră? Plural?”

„Da. Frați. Frați vampiri. Gemeni.”

Grimasele se opriră, iar deodată Jay privi incredibil de serios spre cameră. „Gemeni roșcați?”, întreba el.

„Da...”

Jay respiră adânc și lăsă aerul să iasă încet. „Atunci, Colin”, începu el, ca și cum n-ar fi fost nimic, „eu sunt un vampir bun.”

Colin rezistă impulsului de a-și roti ochii. „Da.”

„Iar Alexei de aici este cel mai amabil vampir.”

Asta era discutabil, dar Colin o lăsă să treacă.

„Și cum ei sunt singurii vampiri pe care îi cunoști, ai putea crede că toți vampirii sunt amabili. Dar unii...”

„Sunt niște ticăloși”, completă Colin. „Jay, știu destule despre trecutul tău ca să-mi dau seama de asta. Și acum știu totul despre Jamie și Luc. Și despre copilul ăla ciudat, Turner, pe care îl căutăm.”

„Ah, okay.” Tensiunea lui Jay se relaxă deodată, ca și cum problema s-ar fi rezolvat complet. „Atunci gemenii sunt amabili?”, întreba el plin de speranță.

Colin aproape că râse din nou. „Nu tocmai.”

„Sunt amabili... cu tine?”

Colin analiză situația. Amabili? Nu era sigur de asta. Să-l domine complet probabil nu se punea pe scara de amabilitate a lui Jay. Dar, pe de altă parte, Jay era o creatură condusă de instincte, așa că poate asta însemna...

„Sunt foarte... posesivi”, concluzionă el în cele din urmă.

„Oh! Posesiv e bine!” Desigur că Jay ar crede asta, creatură atașată ce era. „Și...”

„Piticule”, întrerupse Colin. „De ce nu-mi povestești ce am mai pierdut pe la Death by Coffee? Alice se mai apără de idiotul ăla care vine să flirteze cu ea?”

Jay își îngustă ochii, ca și cum știa exact ce făcea Colin, dar apoi păru incapabil să reziste tentației de a barfi despre locul lui preferat de pe pământ. „Da! Păi...”

După o sesiune de bârfe lungă, încheiară apelul. Jay nu mai întrebase nimic despre gemeni, dar cu siguranță avea să aibă mai multe întrebări curând, iar Colin va trebui să găsească răspunsurile. Și ca să facă asta, va trebui să descopere ce însemnau gemenii pentru el.

În afară de posesivi, adică. Dar erau posesivi: îl urmăreau prin toată casa, insistau să meargă la tatăl lui... De fapt, unde naiba erau acei ticăloși posesivi? Era enervant din partea lor să fie atât de inconsecvenți, dispărând când el era obișnuit să-i aibă pe cap la orice oră.

Colin ieși din pat cu un pufăit și își puse o pereche de pantaloni scurți. Coborî scările buimac și îi găsi pe amândoi pe canapea, jucând un joc video cu volumul la minim, care părea să implice multe explozii.

„Iată-l pe băiatul nostru somnoros”, torcă Fox, cu o sclipire ironică în ochi.

„Sunt treaz de o oră”, răspunse Colin. Din un oarecare motiv, tonul îi ieși morocănos. Nu știa de ce. Nu era ca și cum îi păsa că se trezise singur sau că ei nu apăruseră în tot timpul de când era treaz.

„Te-am auzit la telefon”, spuse Dane. „Am crezut că o să arunci cu ceva în noi dacă întrerupem.” Își mișcă bărbia. „Vino încoace.”

Colin încercă să se așeze pe covor, la picioarele lor, dar îl ridicară de jos și îl așezară pe canapea înainte să-și dea seama, cu capul în poala lui Fox și picioarele peste coapsele lui Dane.

„Abuz”, acuză el cu un căscat.

„Taci”, îl mustră Fox. „Îl bat pe Dane la joc.”

Mă rog, poate posesiv nu era cuvântul potrivit, se corectă Colin, acceptând o bere de la Jamie. Erau din nou în același bar ca data trecută, deși de data asta prietenei lui Jamie i se alăturase în spatele barului o altă barmaniță, Alice, o femeie micuță cu bucle șaten-deschis de care Monique era clar topită dincolo de orice descriere.

Colin venise singur.

Era adevărat că el fusese cel care le spusese gemenilor că voia să petreacă un timp cu prietenul lui înainte ca ei să intervină cu prezențele lor masive, dar ei acceptaseră atât de ușor, iar asta îl făcea să se simtă... nemulțumit. Spuseseră că voiau să încerce să prindă din nou mirosul vampirului străin (și da, Fox îi spusese lui Colin înainte că el și Dane patrulau mereu împreună), dar cu siguranță nu era nevoie ca amândoi să facă asta, nu?

Se plictiseau deja de el? Îl testaseră în pat și, după toate acestea, fuseseră dezamăgiți? Fusese oare neatractiv faptul că pur și simplu stătuse întins și îi lăsase să facă ce voiau? Poate că ceea ce voiau cu adevărat era cineva care să participe activ. Cineva cu experiență. Cineva care să-i dea pe spate.

Ești un pește rece, Colin. Și nimeni nu vrea un pește rece în patul lui, nu-i așa?

Colin își scoase vechea voce din cap. Trecuse mult timp de când nu mai credea acele cuvinte, dar uneori încă îl mai dureau. Nu era vorba atât de minciuna din spatele lor, cât de faptul că lăsase pe cineva de acel gen să se apropie, avusese încredere, iubise, iar la final se dovedise a fi un ticălos.

„Hei, omule.”

Colin reveni la prezent, unde Jamie îi flutura o mână prin fața ochilor. „Scuze. Eram plecat.”

„Pe bune.” Jamie își înclină capul și un zâmbet șmecher i se formă pe buze. „Pariez că ai multe pe creier.” Când Colin îi întâmpină curiozitatea evidentă cu o privire neutră, Jamie râse și îl bătută pe umăr. „Nu te juca cu mine! Nu-mi vine să cred că locuiești cu acei doi idioți.”

Bun. Gemenii trebuie să-i fi spus lui Jamie sau lui Luc despre Colin. Guri sparte. Colin trase un sorț din bere. „Mm”, îi răspunse lui Jamie, fără să se angajeze.

„Nu-mi spune mie 'mm'. Ai un semn pe gât.” Ce naiba?

Colin își duse mâna la gât, iar Jamie râse cu capul lăsat pe spate. „Pe cealaltă parte, prietene.”

„La naiba. Idiotul ăla.” Colin ar fi trebuit să-și dea seama că Dane îi lăsase urme pe piele, dar în acel moment fusese un pic distras de degetele lui Fox. Nu era ca și cum era obișnuit să verifice dacă are semne înainte de a ieși din casă.

„Deci ai găsit pe cineva care să-ți tureze motorul, nu?”, glumise Jamie. La ce văzu pe chipul lui Colin, râse din nou. „O, naiba. De fapt, pe cineva... La naiba, chiar credeam că ești ace.”

„Nu știu dacă nu sunt. Cred că poate sunt demi. Sau... vampirosexual. Există așa ceva, nu?”

Jamie trase o înghițitură din bere, zâmbind tot timpul. „Da, acea atracție de cuplu poate fi foarte puternică.”

„Ce atracție de cuplu?” Colin își roti ochii ca să ascundă faptul că aproape se strâmbase. „Sunt legați unul de celălalt, îți amintești?”

Era un alt motiv pentru care gemenii s-ar plictisi în cele din urmă de Colin: nu era ca și cum își căutau un partener de viață. Nu căutau un om pe care să-l transforme pentru a-și ține sub control monștrii interiori. Se aveau unul pe celălalt. Fuseseră destul de clari în privința asta. Poate, dacă Colin avea noroc, l-ar fi vrut pentru câțiva ani (și nu era asta o aroganță din partea lui?), dar la final, ar fi o picătură într-un ocean comparativ cu viața lor nesfârșită. Îl vor uita până la sfârșitul secolului.

„Haidem.” Jamie se răsuci pe călcâie și îi făcu semn lui Colin să-l urmeze. „Arată-mi detaliile la un joc de biliard.”

Se îndreptară spre o cameră mică și întunecată din spate, cu o singură masă de biliard care, printr-o minune, nu era folosită. Dar înainte de a apuca să ia codurile, o siluetă întunecată intră și îl împinse pe Jamie de perete. Colin se trezi în fața unor umeri lați, a unei jachete de piele total nepotrivite cu vremea și a unui păr des, închis la culoare, cu fire argintii.

Luc. Partenerul vampir al lui Jamie.

Înainte ca Colin să poată decide dacă ar trebui să intervină (se certaseră sau ce?), gura lui Luc se lipise de a lui Jamie, iar Colin a fost martorul unui sărut extrem de pasional în public. Isuse. Cine ar fi crezut că Jamie poate scoate asemenea sunete? Ar fi trebuit Colin să plece? Erau pe cale să o facă chiar acolo, la perete, în văzul tuturor?

Exact când Colin decisese să se întoarcă la bar și să-și salveze ochii, Jamie îl împinse pe Luc în spate, uitându-se în jur ca să-i zâmbească aproape timid lui Colin. Apoi îi aruncă lui Luc o privire șmecheră. „Monstrule, îți amintești de Colin, nu?”

„Ah, da”, spuse Luc, privindu-l pe Colin de parcă ar fi fost mai mult decât fericit să-i smulgă capul de pe umeri. „Prietenul care sărută.”

La naiba, era intimidant. În parte pentru că tipul își menținea fața de vampir în orice moment, iar în parte pentru că pur și simplu avea acel aer în jur, ca și cum nu era mai presus de a strivi orice insectă sâcâitoare din calea lui. Și se părea că, pentru el, majoritatea oamenilor erau insecte sâcâitoare. Cu excepția lui Jamie, desigur, pe care îl privea de parcă ar fi fost cel mai prețios tezaur din univers, chiar dacă acel tezaur era și ceva ce ar fi vrut să îngroape în pământ în orice moment.

Colin presupuse că asta ar putea fi sexy, dacă ai fi de un gen complet psihotic.

Jamie îi zâmbi lui Colin ca și cum iubitul lui nu plănuia mutilarea publică a lui Colin. „Mă poți condamna, Lucien? Are o gură foarte frumoasă.”

Privirea rece și neagră a lui Luc scană chipul lui Colin și se opri pe buzele lui. „Pasabil.”

„Pasabil?”, Jamie pufni. „Pur și simplu nu l-ai gustat, asta e tot. E dulce ca o prăjitură, Colin al nostru.” Îi făcu cu ochiul lui Colin, idiotul.

Luc lăsă să scape un mormăit jos și îl presă pe Jamie și mai tare de perete. „Ai grijă de tine, floare. Voi fi la bar. Dacă mă întorc și îți găsesc gura peste a lui, își va pierde viața.” Luc îl apucă pe Jamie de ceafă și îi aplică un alt sărut arzător, apoi ieși (după o ultimă privire aruncată lui Colin, desigur).

Colin se încruntă la Jamie. „Omule. De ce mai exact mă vrei mort?”

Jamie dădu din umeri și se apropie de masa de biliard. „Dacă îl enervez destul, o să mă posede cu pasiune mai târziu.”

„Și o să treci peste asta direct peste cadavrul meu în descompunere rapidă?”

Jamie râse, de parcă Colin ar fi spus o glumă bună. Când Colin nici măcar nu schiță un zâmbet, ridică mâinile în semn de pace. „În regulă, bine. O să o las mai moale. Dar nu bat câmpii.” Începu să așeze bilele pe masă, privindu-l pe Colin printre genele dese. „Chiar mi-au plăcut săruturile, să știi.”

Colin rătăci una dintre bilele de biliard în direcția lui. „Ai fost mult prea cool pentru mine, de departe.”

„Eu? Cool?” Jamie își puse o mână pe piept, într-o falsă modestie. Își mișcă bărbia spre Colin. „De parcă asta ar mai conta, oricum. Ești cel mai cool tip pe care îl cunosc. Ești bun la artă, ai un stil decent, nu-ți pasă de nimic. Ce-i mai trebuie cuiva?”

„Nu sunt...” Colin își răsuci brățările, încercând să găsească cuvântul potrivit. „Nu sunt fermecător sau ceva de genul. Carismatic. Tu ești.”

Jamie clătină din cap și așeză bila opt la locul ei. „Farmecul e relativ. Jumătate dintre oamenii pe care îi cunosc ar putea spune asta, dar cealaltă jumătate ar spune că sunt foarte enervant. Nu contează. Nu e treaba mea ce cred ceilalți despre mine.” Se îndreptă și îi aruncă lui Colin o privire complice. „Nu te subestima. Pariez că îi ai pe acei doi roșcați învârtiți pe degetul mic.”

„Sunt destul de ușor de gestionat.”

Jamie tuși ceva ce semăna izbitor a „pe naiba”.

Colin dădu din umeri și luă două tacuri de pe perete pentru ei. „E adevărat. Chiar nu trebuie să fac mare lucru. Trebuie doar să exist în apropierea lor. Îi amuză să mă urmărească.”

„O, pe bune?”, spuse Jamie tărăgănat, cu un zâmbet cunoscător. „Pariez că spun că și tu miroși foarte bine.”

„Păi, spre deosebire de unii, eu fac duș cu regularitate.”

Jamie îl bătută pe umăr pe Colin în timp ce acesta își lua tacul. „Hei! Am o igienă impecabilă.”

Asta era destul de adevărat, dar Colin schimba subiectul. Indiferent de ce credea Jamie, Colin nu-i avea pe gemeni învârtiți pe degete. El era pur și simplu... acolo. O distracție. Un confort. Își propusese să fie asta, nu? Intrase în viețile lor doar ca să-și dea seama cum ar fi. Nu ăsta fusese scopul?

Atunci de ce se simți atât de dracului de gol dintr-odată?

Se aplecă peste masa de biliard, aliniindu-se pentru prima lovitură, dar se îndreptă rapid când Jamie lăsă să scape un moale: „O, la naiba”, ochii lui fixându-se pe ceva din spatele umărului lui Colin.

Se întorsese oare iubitul lui psihopat ca să-l ucidă pe Colin cu adevărat?

Dar o altă voce, cunoscută, veni din spatele lui, una pe care Colin sperase să nu o mai audă niciodată în viața lui. Aceeași care îi lăsase toate acele cuvinte urâte în cap, când Colin fusese în cel mai vulnerabil punct al său.

„Ce se aude, Jamie? Pot să văd următorul joc?”

Colin se răsuci și îl găsi stând acolo, aproape neschimbat din liceu. Același păr blond-murdar. Aceiași ochi gri-furtunoși. Persoana pe care Colin crezuse că o iubește înainte de a ști cum ar trebui să se simtă iubirea. Cel care îi arătase cine era cu adevărat, doar ca să fie respins complet și definitiv.

Derek. Blestematul ăla de ticălos.

CAPITOLUL 13

Fox

Fox a intrat în bar cu Dane chiar în spatele lui, simțindu-se mai mult decât iritat și neliniștit. Nu ar fi vrut să-l lase pe Colin să plece singur în această seară, dar încercase să respecte dorințele lui Dane și să evite să sufoce omul.

(Nu era ca și cum Dane se descurca mai bine; își verificase telefonul la fiecare trei minute, chiar și în timp ce luau urma mirosului vampirului străin).

Singurul motiv pentru care se simțiseră confortabil lăsându-l pe Colin să plece singur în oraș cu un vampir rebel în libertate fusese faptul că avea să fie cu un altul din propria lor specie. Jamie l-ar fi putut proteja dacă s-ar fi întâmplat ceva.

Pe de altă parte, Fox era pe cale să răstoarne o masă când a scanat barul aglomerat și a descoperit că nici Colin, nici Jamie nu erau de găsit.

Ce. Naiba?

S-a relaxat doar un pic când l-a văzut pe Lucien bându-și whisky-ul într-un colț ca un dubios, cu ochii complet negri, de parcă nu i-ar fi păsat deloc că se află printre oameni. Înseamnă că Jamie trebuia să fie pe undeva prin apropiere. Ticălosul ăsta nu-și lăsa niciodată partenerul să-i iasă din priviri.

Fox s-a apropiat de masă, cu Dane pe urmele lui.

„Sunt aici?”, a întrebat el, vocea sunându-i aspră și un pic furioasă.

Nu se putu abține. Luc avea acest efect asupra lui.

„În camera din spate, joacă biliard.” Luc și-a mișcat bărbia spre partea din spate a barului, unde Fox a realizat că se afla o ușă mică ce ducea spre ceea ce probabil era o altă încăpere.

Fox s-a întors ca să se apropie, nerăbdător să-l vadă pe Colin în persoană, dar Luc l-a oprit cu un pocnet din degete. „Ah, ah. Mai întâi avem probleme de discutat. Ați găsit ceva?”

A fost tentant să-l ignore complet pe nemernic, dar în cele din urmă Fox a cedat. Cu cât puteau afla mai repede dacă vampirul pe care îl mirosiseră era ticălosul pe care îl căutau, cu atât mai repede îi puteau veni de hac sau îl puteau alunga, ca să se concentreze pe problemele mai apropiate de casă.

Cum ar fi Colin, și cum naiba să-l păstreze alături de ei.

Fox a schimbat o privire cu Dane, care s-a îndreptat spre bar ca să ia niște băuturi, înainte ca el însuși să tragă un scaun. Chiar și cu doi barmani lucrând, mulțimea din jurul barului era considerabilă; lui Dane avea să-i ia ceva timp să răzbată.

„Nu era nimic în centru și nici în cartierele din jur”, a raportat el după ce s-a așezat. „Am prins un miros slab în partea de est, la marginea deșertului. Tipul ăla s-ar putea să o ducă greu.”

Luc a tras un sorț de whisky și și-a mări buzele gânditor. „Să o ducă greu nu e singura opțiune. Sunt câteva complexuri turistice unde s-ar putea caza. Dacă conduce o mașină, nu prea ai cum să-i prinzi mirosul.” A dat din umeri în jacheta lui de piele. „Asta e ceea ce ar putea face.”

Fox nu se gândise la asta. Pe de altă parte, el nu era atât de încrezut ca alți idioți pe care i-ar putea menționa, așa că de ce ar fi fost? Nu ținuse evidența structurilor turistice ridicole din deșert, cu piscinele lor uriașe, spa-urile și blestematele lor terenuri de golf.

A bătut cu un suport de pahar de masă. „Atunci Dane și cu mine le putem verifica mâine.” Ar fi fost destul de rezonabil să le ceară lui Luc și Jamie să o facă, dar Fox a preferat ca el și Dane să se ocupe de problemă. Voia să știe cu certitudine ce se întâmplă, nu să se bazeze pe rapoarte la mâna a doua de la lunatici instabili.

Luc a mormăit în semn de acord, ca și cum nu avea o opinie în nicio privință. Poate că nici nu avea. Jamie era cel care avea toată umanitatea în acel duo specific. Cine știa dacă lui Luc îi păsa câtuși de puțin că un ticălos rebel ar putea transforma copii?

Gândul a alimentat iritarea lui Fox. „Tu ce cauți aici, oricum?”, a mormăit el. „Nu-ți poți lăsa partenerul singur pentru câteva ore?”

Luc și-a arătat dinții într-o imitație palidă a unui zâmbet. „Bănuiesc că e din același motiv pentru care tu ești lipit de șoldul celui de acolo.” A dat din cap spre Dane, care încă nu reușise să ajungă în fața unui barman. „Demonilor noștri nu le place să fie separați, nu-i așa?”

Fox s-a încruntat. „La noi e diferit. Îmi cunosc fratele de o viață. Loialitatea mea are mai mult sens decât să riști totul pentru cineva pe care l-ai cunoscut ieri și al cărui miros îți place.”

„Oare așa să fie?” O sclipire stranie a apărut în ochii negri ai lui Lucien. „Și apropo, cum se mai descurcă noul tău animal de companie uman?” Buzele i s-au mișcat într-o strâmbătură când Fox s-a tensionat. „Știi, probabil a obținut deja tot ce putea de la voi doi. Poate e gata să se joace cu un grup diferit de vampiri.” S-a aplecat în față, trecându-și limba peste buza inferioară, mirosul lui metalic sâcâind nările lui Fox. „Știai că el și Jamie obișnuiau să se joace împreună destul de mult timp? Nu m-ar surprinde ca adorabilul meu partener să caute un alt gust. Vorbește cu multă afecțiune despre Colin al tău.”

Acest. Ticălos.

Chestia era că Fox știa că Luc doar încerca să-l enerveze. Dubiosul era mult prea posesiv ca să permită un al treilea în relația lor, nici măcar pentru o noapte. Dar asta nu a împiedicat demonul interior al lui Fox să se agite, gata să-i smulgă capul lui Luc de pe umeri.

„De fapt”, a spus Luc cu un rânjet, colții ivindu-i-se printre buze, „am fost atent la ce se întâmplă acolo, în caz că floarea mea are vreo idee fără mine, dar se dovedește că nu de Jamie trebuie să vă faceți griji. Colin al tău are un fost iubit prezent în această seară.” A scos un oftat exagerat, golindu-și paharul complet. „Primele iubiri sunt foarte profunde, nu-i așa?”

Fox s-a ridicat de pe scaun, fără să-i scape sclipirea de satisfacție din ochii lui Luc la auzul reacției sale. Juca direct în mâinile ticălosului, dar nu-i mai păsa. Luc putea fi un idiot, dar nu era un mincinos.

Fox a mers rapid spre camera din spate, oprindu-se în pragul ușii, abia capabil să audă sfârșitul unei voci necunoscute care spunea: „...aproape că nu te-am recunoscut. Cu tot părul ăsta albastru.”

Și apoi vocea lui Colin, rece ca gheața: „Da, mă rog, a trecut mult timp.” Nu era tonul furios pe care îl folosea când voia să pară dur. Era cu adevărat rănit, iar gândul ăsta l-a făcut pe Fox să turbeze de furie.

Străinul lăsă să scape un râs condescendent. „Hei, nu am vrut să sune rău. Arăți bine.”

Lui Fox nu i-a plăcut felul în care a spus-o, cu un ton mult prea familiar și afectuos, de parcă ar fi avut vreun drept, de parcă vreo veche și inventată iubire umană ar putea avea vreun drept asupra mielului său, așa că s-a furișat în încăpere și s-a alăturat lor, trecându-și un braț peste pieptul lui Colin și trăgându-l spre el.

„Bună, iubitule”, a torcat el. „Ți-a fost dor de mine?”

Cu coada ochiului, a văzut că expresia lui Jamie s-a schimbat din furioasă în complet încântată.

Dar atenția principală a lui Fox era pe idiotul din fața lui. Era mai elegant decât s-ar fi așteptat Fox de la un fost iubit de-al lui Colin, cu un păr blond impecabil și blugi scumpi. Deși era destul de arătos, ceea ce l-a enervat la culme pe Fox. Chiar și cu acea expresie acră de pe chip. Se pare că nu era deloc mulțumit de apariția lui Fox.

Ce păcat.

Colin, însă, s-a tensionat în brațele lui, ceea ce însemna că probabil exista o șansă de cincizeci la sută ca Fox să primească o palmă peste față pentru această demonstrație de posesivitate. Dar își asumase asta când intrase.

Atunci mâna lui Colin s-a așezat pe brațul lui Fox, iar acesta s-a relaxat contra lui.

„Hei”, a spus Colin pe un ton scăzut, furia care îi fusese în voce dispărând complet. „Derek, el este Fox. Fox, el este Derek.”

„O plăcere”, a tăiat-o scurt Fox, lăsând să se înțeleagă că nu era deloc așa.

L-a simțit pe Dane în spatele lui înainte de a-l vedea. Fox a avut doar o secundă de îngrijorare că fratele lui s-ar putea supăra (voise ca Fox să nu-l道德 sufoce pe Colin, nu?), înainte de a trebui să-și înăbușe un rânjet când Dane a sărutat scurt tâmpla lui Colin în semn de salut, poziționându-se destul de aproape ca să lase foarte clar cum stăteau lucrurile între ei.

Derek (și oare exista un nume mai idiot pe lume decât Derek?) rămase mască acum, ochii plimbându-i-se de la unul la altul. „Glumiți”, a spus el, cu o voce gâtuită. „Simt că tocmai am intrat pe platoul unui film porno prost.”

„Cine dracului râde?”, a spus Colin cu răceală, înainte ca Fox sau Dane să poată izbucni la adresa tipului.

Derek i-a dedicat cel mai fals zâmbet pe care Fox îl văzuse vreodată. „Sunt surprins, asta e tot. Obișnuiai să ai probleme cu un singur iubit, darămite cu doi.”

„Cred că tu ai fost cel care a avut probleme.”

„Nu așa îmi amintesc eu.” Derek a făcut un pas înainte, clar pe cale să spună ceva neplăcut. „Din câte îmi amintesc eu...”

Fox adunase deja destul. Să se ducă dracului tipul ăsta. La naiba cu numele lui stupid. La naiba cu aspectul lui perfect. Să se ducă dracului felul în care se uita la Colin de parcă ar fi avut vreun drept asupra lui. Fox mormăi, lung și jos, luptând să-și țină demonul sub control.

„Îți sugerez să faci un pas în spate dacă nu vrei să plătești o chirurgie reconstructivă pentru chipul ăsta arătos al tău.”

Mâinile lui Derek se ridicară în semn de pace. „Ușor, ușor. Nu e nevoie să devenim agresivi. Colin și cu mine suntem în relații bune. Nu-i așa, Colin?”

Mâna de pe brațul lui Fox strânse cu forță. „Nu mai suntem în relații bune de mult timp, Derek. Poți să te duci dracului și cred că o știi și tu. Mai bine zis, o să plecăm noi.” Colin s-a desfăcut din brațele lui Fox și s-a întors spre Jamie. „Rămâne pe altă dată?”

„Sigur, omule. Am avut deja băuturile și spectacolul incluse. Ce aș mai putea cere?”

Derek lăsă să scape un râs forțat, clar încercând să salveze aparențele. „Doamne, Colin. Nu-mi amintesc să fi fost atât de idiot.” I-a prins privirea lui Fox, iar lui Fox i-a fost extrem de greu să nu-l lovească pentru îndrăzneala lui. „Tot ce spun este să nu fii surprins dacă termini dezamăgit și de data asta. Tinde să facă promisiuni pe care nu le poate respecta.”

S-a furișat printre ei și a intrat în barul principal, iar Fox s-a abținut să-i rupă brațul ca pe o creangă uscată doar pentru că știa că lui Colin i-ar fi displăcut complet o scenă publică.

Totuși, era mai bine să verifice. Poate avea să fie surprins. „Vrei să-i facem de petrecanie pentru tine?”

Colin și-a frecat fața cu o mână. „Nu, mersi.” Tristețea din vocea lui a fost ca un cuțit în stomac. „Doar duceți-mă acasă, da?”

Drumul de întoarcere a fost mult mai tăcut, cu Colin tensionat și mut alături de ei. Fox nu a presat încă. Voia să-l ducă pe Colin acasă, în propriul lor spațiu, înainte de a pune orice întrebare care l-ar fi putut irita.

Asta nu a făcut deloc mai ușoară misiunea de a sta liniștit în timp ce omul lor era atât de tulburat. Demonul lui Fox practic zgâria pereții, îndemnându-l să acționeze. Doar să-l sărute, să-l muște, să-l facă să se simtă mai bine prin pasiune.

Dar Colin al lor era mai complex de atât. Fox trebuia să lase mintea omului să-l ghideze, nu instinctele lui vampirice de bază.

A fost răsplătit pentru răbdarea lui. Înainte ca ușa principală să se închidă în spatele lor, Colin a izbucnit: „Asta e partea proastă când te întorci în orașul natal. Să dai peste idioți pe care nu ar fi trebuit să-i mai vezi niciodată în viață.”

Părea să vorbească mai mult pentru sine decât pentru ei, dar Fox a luat totuși asta ca pe o oportunitate.

„Fost iubit?”, a întrebat Dane. Întrebarea lui a fost destul de calmă, dar Fox putea simți prin legătură că Dane simțea exact contrariul. Era la fel de ucigaș ca și Fox, furia și instinctul lor de protecție formând o combinație intensă între ei.

Faptul că un om blestemat de normal și cu o față drăguță tulburase ceea ce era al lor? Era intolerabil pentru amândoi.

„Iubit din liceu”, a răspuns Colin, mergând agitat prin sufragerie. „Și un pic după aceea. Am renunțat la școala de artă din cauza acelui idiot.”

Fox și Dane au schimbat o privire (cum facem să-l calmăm?), iar Dane a arătat spre canapea. „Vrei să te așezi?”

Colin i-a aruncat o privire rebelă. „Nu vreau să mă așez. Sunt complet transpirat și murdar din cauză că am mers prea repede spre casă. Căldura asta blestemată și stupidă. Orașul ăsta stupid și dracului de enervant.”

Nu era murdar. Mirosea la fel de incredibil ca întotdeauna, doar că... amplificat. Ca și cum deșertul însuși ar fi înflorit în sufrageria lor. Dar Fox își amintea destul de bine din zilele lui umane cât de mizerabil te puteai simți când erai supraîncălzit și lipicios. „Atunci hai să facem un duș”, a sugerat el.

Pe cât de învechită era casa lor în general, un lucru în care proprietarii anteriori investiseră înainte de a o vinde fusese o renovare frumoasă a băii, care includea o cabină de duș uriașă cu gresie, în care încăpeau cu ușurință trei persoane.

Colin s-a oprit din mers și și-a înclinat capul cu precauție. „Împreună?”

„Desigur că împreună”, a insistat Fox, ca și cum ar fi avut tot dreptul. Avea? Spera că da. „Nu te lăsăm singur când ești supărat.”

„Nu sunt supărat”, a izbucnit Colin, fiind clar dracului de supărat. „Și nu vreau sex în momentul ăsta.”

„Cine a spus ceva despre sex?”, a întrebat Dane, încrucișându-și brațele pe piept.

Urmă un moment tensionat de tăcere și, deodată, Colin s-a desflat. Părea atât de... obosit. Și trist. A fost dracului de dureros de privit.

„În regulă”, a murmurat el, întorcându-se ca să urce scările. L-au urmat îndeaproape.

Odată ajunși în baie, Dane a pornit dușul și toți s-au dezbrăcat în tăcere, umplând încăperea de aburi. Cine știa de ce un duș fierbinte mai putea fi plăcut după o noapte toridă, dar așa stăteau lucrurile. Iar Colin menținea aerul condiționat la maxim în orice moment, așa că nu era ca și cum în casă ar fi fost cald.

Colin s-a oprit înainte de a păși pe gresie, aruncându-le amândurora o privire puțin impresionată în timp ce ochii lui îi scanau. „Sunteți excitați”, a acuzat el.

La fel era și el, dar Fox știa că e mai bine să nu specifice asta. A dat din umeri și l-a împins blând pe Colin în duș cu o mână în partea de jos a spatelui. „Da, și ce? Ești sexy și dezbrăcat. Iar noi suntem ai tăi. Pur și simplu ignoră asta. Nu e necesar să abordăm fiecare reacție fizică.”

Asta a făcut ca un zâmbet mic să apară pe buzele lui Colin, care s-a lăsat condus sub apă, lăsând să scape un suspin moale când apa caldă l-a izbit.

L-au urmat. Fox a schimbat o privire cu Dane (te ocupi de corp sau de minte?), iar Dane a luat un burete și l-a săpunii. Fox și-a dregat gâtul. „Deci. Fostul de rahat.”

Pieptul lui Colin s-a ridicat într-un oftat exagerat, ca și cum Fox ar fi cerut ceva extrem de dificil, dar l-a lăsat pe Dane să-i săpunească pieptul de bunăvoie. „Da, fostul de rahat.”

„Care e problema lui? În afară de faptul că e un ticălos.”

Pentru un moment lung, crezu că Colin nu va răspunde. Dar apoi a lăsat să scape un alt oftat profund și a început să vorbească. „El a fost primul meu iubit. Prima iubire. Prima dată.” Colin și-a mușcat buza inferioară, jucându-se cu ea. „La început am crezut că e pur și simplu pentru că eram noi în domeniu. Am crezut că mă voi obișnui cu totul. Am crezut că... o să-mi doresc mai mult? Bănuiesc. Dar nu s-a întâmplat niciodată. Nu m-am distrat niciodată ca el. Iar când am încercat să vorbesc cu el despre asta, să-i spun că am impresia că sexul nu e pentru mine, devenea răutăcios. Mă numea frigid. Îmi spunea că am o problemă.”

Fox și-a strâns dinții ca să împiedice un mârâit să iasă. Colin a ignorat sunetul gâtuit și și-a lăsat capul pe umărul lui Dane în timp ce acesta începea să-i spele spatele. „Chestia e că totul e în regulă, bănuiesc. Eram incompatibili sexual, înțeleg asta. El era ignorant, iar eu nu-mi cunoșteam mintea destul de bine ca să mă apăr. Dar la final, când am văzut că nu putem face sexul să meargă, nu a pierdut timpul și mi-a înșirat toate celelalte moduri în care aveam deficiențe. Că eram foarte plictisitor. Foarte rece.” I s-a tăiat suflul. „A spus că dacă tot am de gând să fiu un pudic, măcar trebuia să am personalitatea necesară ca să compensez. M-a distrus o vreme. Am pierdut mult timp simțindu-mă prost în pielea mea pentru că am avut încredere în persoana greșită.”

Dane a vorbit. „Ar trebui să ne întoarcem”, a spus el calm, trecând buretele pe brațul lui Colin. „Ar trebui să-l secăm de tot.”

„Nu.” Colin s-a întors ca să-l privească. „Nu vreau să vă hrăniți din acel idiot. Voi vă hrăniți din mine.”

„În regulă”, a spus Fox binevoitor. „Atunci pur și simplu îi rupem gâtul.”

Colin l-a privit lung. Nu a fost un refuz.

„Nu-mi vine să cred că ai fost atras de un asemenea idiot în primul rând.” Fox a pălit când Dane s-a încruntat în direcția lui; fusese un lucru greșit de spus... Fox o știa.

Dar un moment mai târziu, Colin chiar a râs, sunetul fiind doar un pic amărui. „Știu, nu-i așa? Era pur și simplu... diferit de oamenii cu care ieșeam în mod normal. Foarte încrezător și stăpân pe sine. Eu eram tăcut, ciudat, și m-am simțit măgulit că vede ceva în mine, bănuiesc. L-am lăsat să mă izoleze, ceea ce a fost o prostie. Era gelos pe prietenia mea cu Jamie, m-a făcut să pun distanță între noi. Am încetat să mai ies și treptat nu i-am mai răspuns la apeluri și mesaje.”

Fox s-a apropiat și i-a dat la o parte o șuviță de păr albastru ud din ochi. „Am auzit că vă sărutați ca prieteni, tu și Jamie.”

„Oh. Da.” Buzele lui Colin se mișcară într-un zâmbet mic și cald. „A fost plăcut. Fără așteptări.” A ridicat o sprânceană. „Ești gelos?”

„Un pic”, a admis Fox, de parcă stomacul nu i s-ar fi strâns la auzul acelor cuvinte. „Dar îmi place ideea ca micul Colin să aibă pe cineva cu care să se joace, fără nicio presiune.”

A luat șamponul și a început să-i spele părul lui Colin, mulțumit când acesta a închis ochii și s-a lăsat purtat de atingere. A existat o satisfacție primară în a vedea cum tensiunea îi părăsea corpul. Era ca și cum, prin rostirea cuvintelor, se eliberase și o parte din veninul acelei vechi relații. Iar atingerile lui Fox și ale lui Dane făcură restul. Se simțea ca un fel de minune.

Totuși, Fox avea nevoie de o anumită siguranță că acel ticălos nu-i lăsase urme de îndoială. După ce i-a clătit părul, Fox l-a apucat de bărbie pe Colin și i-a ridicat capul ca să-l privească în ochi. „Știi că tot ce a spus e o prostie, nu? Ești perfect așa cum ești.”

Colin l-a privit fix pentru un moment lung, iar apoi ochii i s-au închis încă o dată, corpul rămânându-i atât de liniștit încât Fox se temea că încetase să mai respire. „Și dacă într-o zi nu aș mai vrea sex deloc? Tot aș fi de ajuns?”

Oare asta îl îngrijora? Că afecțiunea pe care Fox și Dane o simțeau pentru el era pur fizică?

Fox a schimbat o privire cu Dane pe deasupra umărului lui Colin. A știut imediat că erau pe aceeași pagină. „Atunci redevenim buni prieteni cu propria noastră mână dreaptă”, i-a spus el lui Colin. A luat balsamul, aplicându-l pe părul lui Colin. „Și poate filme pentru adulți. Sau jucării. Sau un milion de alte lucruri. Am rezolva noi problema.”

„Am rezolva-o?” Ochii lui Colin se deschiseră din nou, verdele din ei ieșind în evidență contra faianței din baie, și exista o vulnerabilitate pură acolo care i-a străpuns pieptul lui Fox.

Dane s-a apropiat mai mult din spatele lui Colin și a lăsat buretele să cadă pe podeaua dușului. „Desigur că am rezolva-o.”

În opoziție cu cuvintele lui, corpul lui Colin era acum complet tensionat, presând contra șoldului lui Fox. Fox era destul de mulțumit să ignore asta, dar Colin l-a privit pe sub gene. „Nu vreau sex acum...”, a început el, dinții atingându-i buza inferioară.

Fox mormăi. „Da, ai spus.”

„Dar nu m-ar deranja...” Colin se opri din nou.

„Ce nu te-ar deranja, mielușelule?”

„O mușcătură?”, întrebă Colin plin de speranță. Își apropie șoldurile de ale lui Fox, corpul lui alunecând pe pielea udă a lui Fox. „Și poate aș putea, ca înainte...”

Fox rânji, încântat. „Vrei să te freci de mine în timp ce te mușcăm?”

Colin păru neobișnuit de ezitant. „Asta e egoist, nu-i așa?”

„E extraordinar de sexy”, i-a spus Fox, trecându-și o mână în jurul spatelui lui ca să-l țină acolo unde era. „Ne place să-ți oferim ceea ce ai nevoie.” O adorau.

Oare exista o parte din Fox care se temea că o mușcătură va fi tot ce avea Colin nevoie de la ei? Că exista un sâmbure de adevăr în cuvintele ironice ale lui Luc, că Colin ar putea obține ce voia de la ei și ar putea trece la un alt vampir? Sigur că da. Situația era mult prea nouă, cu prea multe necunoscute, ca să nu-și facă griji. Dar nu avea de gând să lase îndoielile să strice lucrurile înainte de a începe. Avea de gând să-și urmeze instinctele. Era ceva real aici; o știa în adâncul sufletului.

În plus, nu credea că era vorba de o mușcătură oarecare cu Colin. Nu era vorba doar despre plăcerea abstractă de a fi hrană pentru vampiri. Era vorba despre nevoia lui Colin de a fi reasigurat, în acel moment, că aveau nevoie de el. Că mizau pe însăși esența lui.

Și, la naiba, chiar o făceau.

L-a împins pe Colin sub para dușului, clătindu-i părul, înainte de a-l apropia încă o dată, cu Dane presând din spate. Corpul tensionat al lui Fox se freca de abdomenul lui Colin, dar acum nu era vorba despre el. Era vorba despre a-l face pe omul lor să se simtă bine. Să-l facă să se simtă dorit.

Au mușcat la unison, colții tăind pielea fină. Fox a menținut-o ușoară, știind că Dane va face la fel, supt ușor și lăsând doar o cantitate mică de sânge să se prelingă printre buze. Se hrăniseră din el recent și nu voiau să-i ia prea mult într-un timp atât de scurt. Trebuiau să aibă grijă de ceea ce era al lor.

Respirația lui Colin deveni sacadată, iar apoi lăsă să scape un suspin lung. S-a tensionat imediat contra lui Fox într-o alunecare fină a pielii, urmându-și propriul ritm.

Avea gustul păcatului.

Demonul lui Fox mormăi fericit, mulțumit cu sângele omului său acoperindu-i gura, cu senzația corpului lui contra lor, căutându-și eliberarea. Făceau exact ceea ce trebuia, având grijă de stăpâ... Fox se corectă. De omul lor. Aveau grijă de... omul lor.

Abia trecu timp înainte ca Colin să scoată un sunet jos, iar el și Dane își retraseră colții, lingându-și mușcăturile ca să le închidă.

Fox lăsă apa să-l clătească, iar apoi l-a împins blând pe Colin afară din duș. A luat un prosop, ignorându-și propriul corp ud și uscând membrele lungi ale lui Colin, în timp ce Dane se ștergea lângă ei. Colin practic se clătina pe picioare, epuizat fie de drama zilei, fie de eliberarea pe care tocmai o avuse. Probabil o combinație între cele două.

„E timpul de somn”, a spus Dane, conducându-l pe Colin afară din baie. Fox i-a urmat, ștergându-se cu prosopul în timp ce mergeau pe hol.

Colin căscă lung. „Și ce se întâmplă cu voi doi?”

„Ce am spus?” Fox s-a bătut ușor peste șold. „Nu e necesar să abordăm fiecare reacție fizică.”

A fost răsplătit cu un zâmbet mic și somnoros. „Ești ridicol.”

Chiar era. Nu fusese niciodată atât de blând cu nimeni în viața lui, exceptând poate pe Dane. A prins privirea fratelui său. Amândoi erau ridicoli și o știau.

Ridicol de obsedați.

CAPITOLUL 14

Colin

Colin clipi din ochi pentru a se trezi și găsi chipul adormit al lui Fox direct în fața lui. Era pentru prima dată când vedea vampirul inconștient. Trăsăturile îi erau mai blânde în acest fel, toată acea aroganță fiind ascunsă de liniile relaxate și încărcate de somn.

Era un bărbat frumos.

Amândoi erau, evident. Nasuri puternice și drepte. Maxilare ferme. Buze surprinzător de pline.

Colin putea simți căldura corpului lui Dane în spatele lui... și Dumnezeu să binecuvânteze aerul condiționat, datorită căruia putea sta cuibărit între ei doi fără să se simtă complet asfixiat.

De fapt, nu se simțea niciodată asfixiat de ei, oricât de mult îi invadau spațiul personal. Nu-l costa nimic să-și petreacă timpul cu ei. Era surprinzător, considerând că fusese singur de o bună bucată de vreme. Chiar și cu Derek, singura lui relație adevărată, își amintea că se simțea sufocat tot blestematul de timp, având impresia că timpul și corpul lui nu erau niciodată ale sale, ca și cum existau mereu așteptări pe care nu le îndeplinea niciodată.

Blestematul de Derek.

Colin știa că exista posibilitatea să dea peste el. Scena din centrul Tucsonului nu era atât de mare încât să-l poată evita pentru totdeauna; probabil era o parte din motivul pentru care evitase să iasă în oraș în prima lui lună. Se îngrijora că faptul de a-l vedea în persoană l-ar face să dea înapoi, că ar scoate la suprafață mizeria nesigură și cu inima frântă care fusese cândva.

Dar, până la urmă, nu fusese atât de teribil pe cât se temuse, nu cu Fox și Dane alături de el, comportându-se de parcă era destulă o singură vorbă și l-ar fi mutat de pe planetă pentru Colin. Nu știuse că avea nevoie de acel tip de sprijin până când nu-l primise acolo, complet necerut, sub forma a doi vampiri musculoși care pretindeau că el le aparține.

Isuse. Era în serios bucluc, nu-i așa?

Asta era mai mult decât simplă atracție pentru supranatural. Îi plăceau acești doi idioți. Îi plăcea felul în care îi urmăreau pașii. Îi plăcea liniștea de a fi în preajma lor, fără să facă nimic împreună. Îi plăcea duritatea lui Fox și afecțiunea tăcută a lui Dane. Îi plăcea că erau acolo nu doar pentru el, ci și unul pentru celălalt.

Și îi plăcea felul în care făceau totul să pară atât de ușor, acceptându-l exact așa cum era. Nu trebuia să-și gestioneze energia sau să-și măsoare cuvintele în preajma lor. Era așa cum îi spusese lui Jamie: pur și simplu putea să existe.

Ești de ajuns, așa cum ești.

Colin știa de mult timp că Derek bătea câmpii, dar asta nu schimba faptul că i se ușurase ceva înăuntru auzind acele cuvinte de la Fox. Gemenii nu păreau să creadă că îi lipsea personalitatea, că era prea plictisitor sau morocănos pentru ca efortul de a avea grijă de el să merite.

Acum putea vedea ce-i lipsise cu Derek și cu cei câțiva care veniseră după el. Era ceva instinctiv, ceva foarte profund în măruntaiele lui: o senzație de siguranță. O simțise cu gemenii încă din prima clipă. Îi liniștea ceva adânc în interior, permițându-i creierului să tacă, permițându-i să se lase purtat de val. Oare asta îl punea undeva de partea demi a lucrurilor? Dacă ar mai trece încă douăzeci de ani, ar putea oare găsi aceeași senzație cu altcineva în afară de Fox și Dane?

În realitate, cine ar putea spune? Răspunsul era un mare probabil. Dar adevărata problemă era faptul că pe Colin nici măcar nu-l tenta să afle. Îi voia pe ei. Voia demonii lor.

Dane se mișcă în spatele lui, corpul lui lat presând solid contra spatelui lui Colin în timp ce își trecea un braț greu peste talia lui. Colin își dădu seama că vampirul era parțial excitat, corpul lui fiind acum cuibărit aproape de al său.

Nu este necesar să abordăm fiecare reacție fizică.

Colin zâmbi în sine amintindu-și acele cuvinte. Pentru că asta era ideea, nu? Să știi că nu existau așteptări — că Colin putea spune nu în orice moment și putea cere exact ceea ce voia, când voia — făcea totul mai ușor de dorit în primul rând. Nu trebuia să analizeze prea mult totul. Putea alege ceea ce i se părea corect.

Iar ceea ce se simțea bine în acel moment era să lase prezența lui Dane să-l învăluie, exact așa: caldă, fină și leneșă din cauza somnului.

Își mișcă șoldurile înapoi, presând contra întregii acelei piei calde și a mușchilor fermi. Un moment mai târziu, buze moi și pline se presară pe umărul lui. „Ești treaz?” întrebă Dane pe un ton scăzut, cu vocea încă îngroșată de somn.

„Sunt treaz.”

Acele buze se mișcară pentru a se presa pe gâtul lui, exact în locul pe care Dane îl mușcase în timpul dușului lor comun. Colin se înfioră. „Hei, Dane?”

„Da?”

„Vrei să mă posezi?”

Într-o clipă, corpul lui Dane reacționa complet, presând contra lui. Doamne, erau atât de ușor de citit. „Da.”

Lui Colin îi plăcu asta, atât de simplu, da. Nu-l întrebă dacă era sigur sau de ce își schimbase opinia mai devreme. Dane avea încredere că el își cunoaște propriile dorințe, propria minte.

Aerul proaspăt îi izbi spatele în timp ce Dane se îndepărtă un pic, iar apoi se auzi sunetul lui căutând pe noptieră. O mână mare și fermă se așeză pe partea posterioară a coapsei lui Colin, mișcându-i piciorul în sus și peste șoldul lui Fox, în fața lui. Fox nici măcar nu se mișcă.

Un deget plin de lubrifiant trecu peste zona sensibilă a lui Colin, pregătindu-l. Colin închise ochii în timp ce Dane petrecu minute în șir masându-i intrarea, presând ușor înainte de a se ridica din nou și de a se juca cu marginea ei.

„Ce faci acolo în spate?”, întrebă în cele din urmă Colin.

Dane mormăi, aplicându-i un sărut pe umărul lui Colin. „Pur și simplu mă bucur de priveliște. Ești atât de dracului de frumos, știai?”

Și tu ești. „Te uiți la posteriorul meu, nu la fața mea”, punctă Colin, incapabil să-și țină gândul pentru sine.

„Iar posteriorul tău este dracului de frumos.” Dane apucă ferm o parte din corpul lui Colin cu mâna liberă, strângând cu putere. „Ai cea mai frumoasă piele.”

Dane trebuia să fie încă buimac de somn. Colin cu siguranță nu avea un posterior perfect sau o piele superbă. Era deșirat și palid; era destul de sigur că formele lui erau aproape inexistente. Dar cine era el să contrazică iluziile altcuiva?

Când Dane introduse în cele din urmă un deget, a fost foarte ușor. Colin era relaxat datorită stării lui de semi-trezie, datorită presiunii reconfortante a corpurilor lor, datorită familiarității îmbătătoare a mirosurilor lor; mușchii i se eliberară de tensiunea lor mereu prezentă.

Ceea ce urmă fusese o mângâiere minuțioasă și leneșă, una care îl făcu pe Colin să reacționeze intens, în timp ce mintea i se topise într-o excitare încețoșată și plutitoare. Lumea lui se reduse la degetele calde ale lui Dane, la atingerea lui persistentă. Își lăsă capul pe spate pentru un sărut, iar Dane îi captură gura cu aceeași ușurință cu care se juca cu corpul lui Colin.

Colin nu avea nicio idee cât timp trecuse când Dane întrerupse sărutul, respirația lui agitată fiind singurul semn că s-ar putea să fie la fel de afectat ca și Colin.

„Ești gata, iubitule?”

„Mmm.”

Partea frontală a corpului său presă contra lui Colin, înaintând constant. Era încă strâns, indiferent de cât de relaxat era Colin, dar fiorul intens nu făcu decât să-i sporească excitarea, ascuțindu-i simțurile. Închise ochii când Dane pătrunse în totalitate, suflul lui sacadat și cald simțindu-se pe gâtul lui Colin.

Îi deschise din nou și îl găsi pe Fox treaz, privindu-l cu o foame leneșă, fiecare centimetru din prădător fiind relaxat.

„Bună, iubitule”, torcă el, reflectând afecțiunea lui Dane. „Te face Dane să te simți bine?”

Gemetul sacadat al lui Colin la următoarea mișcare a șoldurilor lui Dane trebuie să fi fost un răspuns destul de clar, deoarece Fox râse încet. „Desigur că da. Dane al nostru știe să fie blând cu jucăriile lui.”

Dane era blând, într-un fel, legănându-și șoldurile fără grabă, cu aceeași leneșă minuțiozitate cu care îl atinsese pe Colin. Asta nu schimba faptul că mergea atât de profund, corpul lui umplând fiecare centimetru din Colin, pieptul lui fiind presat strâns de spatele lui Colin.

Cu piciorul lui peste șoldul lui Fox, corpul lui Colin continua să caute contactul. Reacția lui Fox se amplifică rapid, dar vampirul nu făcu nicio mișcare să-l atingă.

„Și tu ai fi blând”, se trezi Colin spunând. „Dacă ți-aș cere-o.”

Buzele lui Fox se mișcară într-un rânjet. „Acum începi să înțelegi.”

„Să înțeleg ce... ce?”, gâfâi Colin, pronunțând cuvintele cu dificultate când Dane îl atinse în zona cea mai sensibilă din nou.

„Că îți vom oferi tot ceea ce vrei.” Gura lui Fox s-ar fi putut mișca într-un zâmbet, dar ochii îi străluceau de o feroce sinceritate. „Suntem câinii tăi loiali. Slujitorii tăi umili, îngenuncheați la picioarele tale.”

„Credeam că sunt partenerul tău răsfățat?” Se presupunea a fi o provocare, dar tot corpul lui Colin se înfierbântă amintindu-și când Fox îi spusese asta. Era cel mai păcătos lucru pe care îl auzise vreodată despre el.

Buzele lui Dane se aflau la urechea lui. „Poți fi ambele lucruri”, murmură el, cu mâna grea pe șoldul lui Colin. „Poți fi partenerul nostru răsfățat când ai chef. Asta nu schimbă faptul că ești stăpânul nostru.”

Colin voia să întrebe de ce, ce ar fi putut face ca să câștige acest drept, dar ritmul constant al lui Dane îi atingea zona sensibilă de fiecare dată și, în loc de asta, lăsă să scape un suspin adânc, supraestimulat și excitat dincolo de orice limită.

„Shh, iubitule”, torcă Fox, de parcă nu el fusese cel care scosese toate acele cuvinte cu doar câteva secunde în urmă. „Lasă-l pe Dane să te facă să te simți bine.”

Dane păru să ia asta ca pe un ordin: cuprinse corpul lui Colin în mâna sa, oferindu-i mângâieri intense în timp ce șoldurile i se mișcau implacabil. La naiba. Colin își umezi buzele, încercând și eșuând să-și rețină gemetele sacadate.

„Sărută-mă?”, întrebă el, fără să mai fie sigur cui se adresează.

„Uită-te la tine, cerând atât de dulce.” Ochii lui Fox erau două Infernuri albastre, calzi și cu pleoapele grele. „Ce am spus despre a-ți oferi tot ceea ce vrei?”

Se aplecă și mângâie buzele lui Colin, absorbindu-i fiecare dintre sunetele disperate. Avea un gust fin de cupru. Asta îl făcu pe Colin aproape să amețească de dorință; aceea era esența care acoperise gura lui Fox, energia care îl hrănise. Dar a fost mâna fermă a lui Dane și mângâierile lui executate în același timp cu mișcările șoldurilor, ceea ce îl aduse pe Colin la o eliberare completă cu o rapiditate surprinzătoare.

Colin strigă în gura lui Fox, orgasmul lui fiind aproape dureros în intensitate, iar Dane presă și mai mult, dacă era posibil, strângându-l pe Colin cu forță contra lui cu mâna sa presată pe abdomen, căutându-și propria eliberare, gemetele lui guturale fiind calde, dar urgente la urechea lui Colin.

Fox se bucură fără grabă de propriul orgasm, oferindu-i lui Colin săruturi lungi și leneșe în timp ce Dane își trecea blând degetele pe coasta lui Colin. Colin nu făcu nicio mișcare să preia controlul; Fox i-ar fi spus dacă asta era ceea ce voia. Îi spunea mereu lui Colin exact ce voia de la el.

Colin nu trebuia să pună la îndoială asta, nu trebuia să se întrebe dacă este de ajuns.

Acum, dacă ar putea fi de ajuns pentru totdeauna...

CAPITOLUL 15

Dane

Holul complexului hotelier era imens, totul înăuntru fiind luminos și spațios. Ferestrele gigantice care mărgineau încăperea reușeau cumva să lase să intre toată lumina deșertului fără a permite însă accesul adevăratei zăpușeli de afară. Un grup de bărbați la costum a trecut pe lângă ei, îndreptându-se spre o sală de conferințe aflată chiar lângă recepție. Pentru Dane, asta avea sens. Cine altcineva s-ar caza într-un hotel din Arizona în mijlocul verii, dacă nu dependenții de muncă obligați de angajatori?

În sens invers, un grup de copii înfășurați în prosoape a ieșit pe una dintre ușile din spate, cel mai probabil în căutarea piscinei. Familii care vânau prețuri mai avantajoase în extrasezon? Sau poate chiar localnici veniți într-o minivacanță, dornici de un refugiu răcoros la piscină și de room-service cu aer condiționat.

„Elegant”, a murmurat Colin. Nu părea neapărat impresionat.

Dane nu era complet sigur cum reușise omul lor să-i întoarcă din drum. Îi spuseseră clar ce aveau de gând să facă și că el trebuia să rămână în urmă pentru propria siguranță. Însă Colin menționase ceva despre câini loiali care ar trebui să-i asculte dorințele, adăugând că de data asta avea nevoie de companie, iar cei doi gemeni cedaseră într-o secundă.

Oare exista un fel de constrângere pe care oamenii o puteau exercita asupra vampirilor?

În orice caz, acum era prea târziu. Și era în regulă. Nu se așteptau cu adevărat să găsească vampirul rebel bând Bloody Mary la barul hotelului; pur și simplu își acopereau toate bazele, verificând fiecare colțișor.

La recepție era coadă, așa că l-au urmat pe Colin în timp ce acesta se îndrepta spre ferestrele din spate, care dădeau spre aleea ce ducea la una dintre piscine (bineînțeles, complexul avea mai multe).

„Voi doi vă cazați vreodată aici?”, i-a întrebat el.

„Nu”, a răspuns Fox. „E prea scump pentru buzunarul nostru. Suntem oameni familiști, mai de casă, știi?” A spus-o cu un ochi clipit, ca și cum ar fi glumit, dar Colin a părut să ia afirmația de bună.

S-a întors din nou spre ei. „Voi doi nu călătoriți niciodată?”

Dane a schimbat o privire rapidă cu Fox, un semnal tacit: nu deveni defensiv. „Nu tocmai.”

„De ce nu? Ați spus că aveți bani. Și puteți constrânge oamenii, nu? Ați putea merge oriunde. Să nu faceți nimic.”

Fox s-a apropiat discret de Colin. „Vrei să călătorești, vânătorule? Te putem duce noi. Oriunde vrei să mergi.” Exista o nuanță fină de disperare în vocea lui. Dumnezeule, era atât de evident cât de mult își dorea să-l păstreze pe acest băiat.

Dar, la naiba, la fel de mult își dorea și Dane.

Doamne, felul în care Colin se simțise în jurul lui în acea dimineață, intensitatea cu care corpul lui reacționase la atingerea lui Dane... nu se comparase cu nimic altceva. Fusese ca o întoarcere acasă, într-un loc despre care Dane nici nu știuse că-i lipsește. Dane înțelegea perfect despre ce vorbea Fox când venea vorba de Colin: ceva se simțea pur și simplu corect. Nu exista o explicație rațională. Amândoi îl priviseră și deciseseră în sine: E al nostru, fie că o conștientizau pe deplin sau nu.

Colin și-a înclinat capul, privindu-l pe Fox de parcă i-ar fi citit toate gogomăniile. „Nu te întreb dacă vrei să călătorești acum. Te întreb de ce nu ai făcut-o niciodată până acum.”

Fox și Dane au schimbat o nouă privire — cât de sinceri să fie? Cât de mult să dezvăluie? — iar Dane și-a dregat gâtul. „Bănuiesc că ceva ne-a obligat să rămânem. Un sentiment. Chiar și când eram plictisiți, agitați sau mai știu eu cum, nu am vrut niciodată să plecăm.” A încercat să dea din umeri, dar mișcarea a ieșit rigidă. „Bănuiesc că... așteptam ceva, s-ar putea spune.” A schițat un zâmbet, încercând să nu lase să se vadă profunzimea a ceea ce ascundeau cuvintele sale. „Dar Fox are dreptate: te ducem oriunde vrei să mergi.”

Chipul lui Colin a rămas impasibil. „Și acum nu mai așteptați?”

„Nu fi prost”, a mormăit Fox, presându-l ușor pe Colin spre fereastră.

Înainte ca Colin să poată răspunde la asta — și Doamne, ce se alesese de planul lor de a părea relaxați? Ce se aștepta Fox să spună băiatul? —, coada de la recepție s-a eliberat, iar recepționerul le-a făcut semn cu o mișcare elegantă a mâinii.

„Haideți”, a îndemnat Dane, trăgându-l pe Fox înapoi. „Să terminăm cu asta.”

Recepționerul era un bărbat trecut de patruzeci de ani, cu ochi obosiți, care mirosea discret a țigară (un miros prea slab pentru clienții umani, dar nasul lui Dane era mult mai sensibil). Privirea lui a scanat rapid trioul — hainele lor lejere, lipsa bagajelor —, dar a fost prea profesionist ca să lase să se vadă vreo judecată. „Bună ziua, domnilor. Cu ce vă pot ajuta?”

Dane a privit rapid în stânga și în dreapta, asigurându-se că nu are spectatori, iar apoi și-a lăsat demonul să iasă la suprafață. Și-a îndreptat umerii — exista mereu acel oftat de ușurare la transformare, ca atunci când dai jos o pereche de blugi mult prea strâmți — și a captat privirea fixă și hipnotizată a recepționerului, vorbind rapid: „Nu ți-e frică...” S-a uitat la ecuson. „...David.”

„Desigur”, a răspuns David pe acel ton monoton specific celor constrânși, trăsăturile feței relaxându-i-se complet într-o stare de docilitate. „Nu mi-e frică.”

Perfect. „Căutăm pe cineva”, i-a spus Dane.

Cum bărbatul nu a răspuns imediat, Fox a pocnit din degete. „Dane. Întrebări directe.”

Dane l-a ascultat. „Acuș ajung.” S-a întors din nou spre David. „Există cineva cazat aici care pare... nelalocul lui?”

David a clipit cu ochii goliți de expresie. „Nu înțeleg.”

„Un instinct, omule. Cineva care te sperie și nu știi de ce. Probabil stă mai mult singur. Poate s-a cazat, dar nu-ți poți aminti clar, sau amintirile legate de el sunt încețoșate și nu-ți dai seama din ce cauză.”

David a privit în gol, căutând prin memorie. „Există o persoană care mă face să mă simt... inconfortabil”, a spus el în cele din urmă.

Dane s-a apropiat mai mult. „În ce fel?”

„Nu pot explica.” Fruntea lui David s-a încrețit. „Un sentiment. Așa cum ați spus. Un instinct.”

„Este aici acum?”

„Tocmai l-am văzut la piscină. Îi place să urmărească familiile.”

Sfântă naiba. Dane s-a îndreptat, un fior de anticipare străbătându-i spatele. Chiar avea să fie atât de ușor? „Uită că s-a întâmplat asta”, a ordonat el, privindu-l pe David. Apoi, ca un gând ulterior: „Mulțumesc.”

Și-a împins demonul înapoi, redându-i chipului trăsăturile umane. Partea lui întunecată a mormăit nemulțumită de retragere, plângându-se că nu i s-a permis să se hrănească din informator.

Dane a ignorat-o și s-a îndepărtat de birou. „Mergem?”

Însă Colin nu a făcut nicio mișcare de plecare. Îl privea pe Dane cu o expresie indescifrabilă. „Asta a fost... um, destul de sexy. Nu te-am văzut niciodată așa, știi?” A agitat o mână spre chipul lui Dane. „...Decât atunci când mă mușcai.”

Dane și-a frecat ceafa, simțindu-se stânjenit fără să știe exact de ce. „Poate fi inconfortabil să-l lași să iasă la suprafață, dar să nu-l lași să obțină ce vrea”, a explicat el.

„Și ce vrea? Mai mult sânge?”

Dane s-a gândit la acea bestie din interiorul lui, la felul în care își pierduse instantaneu orice interes pentru recepționer în momentul în care Colin îi captase atenția; felul în care părea să se întindă și să se zvârcolească sub pielea lui Dane, dorind mereu să fie cât mai aproape de omul lor. Nu conta dacă deja îl mușcau, îl sărutau sau îl posedau; nimic nu era destul de aproape. Nimic nu era destul de profund.

„Te vrea pe tine”, a răspuns Dane cu toată sinceritatea. „Vrea fiecare părticică din tine.”

Ei, acum cine era cel incapabil să pară relaxat?

Pentru o dată, Fox a fost cel care l-a salvat de propria gură spartă. S-a înclinat spre Colin, nu înainte de a-i arunca lui Dane o privire plină de înțeles, și i-a șoptit la ureche: „Dane de aici e diplomatul nostru, cel sociabil.”

Asta era doar pentru că Dane era un pic mai puțin morocănos decât fratele său impulsiv. Nu se datora unui farmec natural sau vreunei abilități deosebite de a gestiona oamenii; amândoi puteau fi niște ticăloși când erau iritați. Pe de altă parte, nici nu aveai nevoie de tact când puteai constrânge pe oricine să facă ce voiai, nu?

„Trebuie să verificăm piscina”, le-a reamintit Dane, încercând să revină la normal. Încerca să ignore felul în care Colin îl privea, o privire care îi dădea de înțeles că lăsase să scape mai multe decât intenționase vreodată. „Poate ar trebui să...”

Expresia lui Colin s-a schimbat într-o secundă, privindu-l preventiv, gata de replică. „Să se ducă dracului ideea asta. Nu rămân aici. Sunteți doi. Nu o să mi se întâmple nimic.”

Fox l-a privit, iar Dane a știut exact ce gândea fratele său: Dacă l-am transforma, nu ar mai trebui să ne facem griji.

Dar asta trebuia să fie decizia lui Colin. Nu-i așa? Devenea din ce în ce mai greu să-și amintească asta. Era atât de tentant să ceară, atât de tentant să cadă în genunchi și să implore: Rămâi cu noi. Te rugăm. Vom face orice, doar rămâi.

Câini loiali, într-adevăr.

În schimb, Dane a avertizat: „Rămâi în spatele nostru.”

„Desigur.”

„Și nu-l provoci.” Fox a agitat un deget ca o învățătoare severă. „Nu toți sunt la fel de binevoitori ca noi.”

Colin doar i-a zâmbit, ca în fața unei glume private.

Au ieșit din vestibul și au mers pe aleea spre piscină. Erau câteva familii care înfruntau soarele arzător al amiezii, copii care strigau și părinți care supravegheau de sub umbrele. Exista și o siluetă solitară, cu spatele la ei. Urmărea familiile, exact cum spusese recepționerul.

Dane și-a dat seama de momentul în care străinul le-a simțit prezența. Silueta s-a tensionat și s-a întors spre ei, privind de sub o pălărie cu boruri largi. Încă înainte ca rotația să fie completă, Dane a știut că acesta nu era omul lor.

Silueta a lăsat să scape un râs cristalin, cu ecou metalic. „O, Doamne. Ăsta e comitetul de primire care s-a lăsat în sfârșit așteptat pentru mine?”

Nu, cu siguranță nu era tipul căutat. Pentru că acest vampir, în toată splendoarea sa de membre lungi și buze pictate în roșu aprins, era o femeie.

Se părea că aveau mai mult de un vizitator în oraș.

„Pot să ofer cuiva ceva de băut?”, a întrebat vampirița (Serena, le spusese ea), în timp ce degetele ei se mișcau leneș peste o stivă de pahare de pe minibar.

Colin a lăsat să scape un râs surprins. Era strâns sub brațul lui Fox, fratele lui Dane simțind evident nevoia de a-și marca teritoriul. „Omule. Nici măcar nu e zece dimineața.”

Serena s-a uitat la Colin într-un fel care lui Dane i-a ridicat părul pe ceafă. „Drăguț.”

Fox a mormăit, trăgându-l pe Colin și mai aproape. „Nu te uita la el.”

Trebuia recunoscut că Serena nu părea deloc intimidată. A lăsat din nou să scape acel râs cristalin. În ciuda tonalității sale, nu exista nicio urmă de căldură în sunet. „De ce să-ți aduci animalul de companie dacă ai de gând să fii atât de protector cu el?”

„Sunt încăpățânat în privința asta”, a spus Colin pe tonul său egal, privind-o cu răceală de sub strânsoarea lui Fox.

„Pun pariu că ești.” I-a făcut cu ochiul, iar de data asta Dane a fost cel care a mormăit amenințător.

Se aflau în camera ei de hotel, o suită de lux în care clar stătea de cel puțin câteva zile. Poate fusese o prostie să o urmeze înăuntru, dar ea menționase ideea de a scăpa de căldură, iar Colin profitase de sugestie ca de un colac de salvare. Cel puțin nu era sălbatică: nu avea acel miros acru de putregai, ci doar tenta fină, metalică, specifică speciei lor. Totuși, se afla pe teritoriul lor fără invitație, iar asta o transforma, dacă nu într-o inamică, cel puțin într-o persoană de interes.

„Am stat intenționat la marginea orașului, să știți”, le-a spus Serena, de parcă i-ar fi citit gândurile lui Dane. S-a așezat pe unul dintre scaunele mici și delicate din cameră și și-a încrucișat picioarele lungi. Purta doar costumul de baie și un halat transparent pe deasupra. Dane a presupus că, dacă i-ar fi plăcut femeile, priveliștea ar fi fost tentantă. Era frumoasă, cu părul ei drept, închis la culoare, și ochi căprui pătrunzători. „Nu încerc să calc pe bătături pe nimeni.”

„Atunci ce naiba cauți aici?”, a întrebat Fox, beligerant ca de obicei. De aceea Dane era cel responsabil cu diplomația.

Urmă o lungă pauză înainte ca Serena să răspundă, piciorul ei încrucișat mișcându-se ritmic în timp ce îi analiza. „Caut pe cineva”, a spus ea în cele din urmă.

„La fel și noi.”

Serena a ridicat o sprânceană bine îngrijită. „Ce coincidență.”

Dane nu credea în coincidențe. „Ticălosului pe care îl căutăm noi îi place să transforme copii.”

Reacția ei a fost atât de subtilă încât aproape că i-a scăpat. Dar a fost acolo, în tensionarea scurtă a trăsăturilor feței.

„Îl cunoști”, a spus Dane, fiind deja sigur de răspuns.

Serena a rămas tăcută.

„Îl protejezi?”, a acuzat el, o furie aprinsă acumulându-i-se în vene.

Dar se pare că nu era singurul furios. Deodată, fațada de gheață a Serenei s-a fisurat, ochii i s-au înnegrit complet, iar dinții i s-au lungit. Fața ei de vampir intrase în acțiune și părea furioasă la culme. „În niciun caz.”

Era tânără dacă își pierdea controlul atât de ușor. Mai tânără decât ei, cu siguranță. Probabil era vampir de doar un deceniu. Poate mai puțin.

„Atunci de ce nu ne spui?”, a întrebat Colin.

Dane s-a uitat la el; omul lor nu părea deloc descumpănit de prădătorul volatil care tocmai se transformase în fața lor.

„Mă îndoiesc că îl căutați doar ca să-i transmiteți un salut prietenesc.” Serena și-a arătat dinții într-o parodie de zâmbet. „Eu vreau să-l ucid cu mâna mea.”

Cuvinte mari, la naiba. Iar dacă erau adevărate, însemna că cei trei aveau un aliat. Dane s-a așezat pe unul dintre scaunele din fața ei, mulțumit că Fox și Colin au rămas în picioare, la distanță de ea. S-a aplecat în față, cu mâinile împreunate între genunchi. „Poate ar trebui să ne spui cum îl cunoști.” Reality vorbind, nu era o simplă sugestie.

Serena l-a privit fix un moment lung, iar apoi chipul ei a redevenit uman, ochii recăpătându-și nuanța caldă de căprui. A lăsat să scape un oftat. „A fost soțul meu. Pe vremea când eram... știți voi...” A agitat o mână spre Colin ca formă de demonstrație. „...oameni. Într-o seară a ieșit cu prietenii, iar când s-a întors acasă trei zile mai târziu, era transformat. Apoi m-a transformat și pe mine.” O venă îi zvâcnea pe frunte. „Fără permisiunea mea. A susținut că mă iubește prea mult ca să mă lase în urmă.”

„Și tu nu-l iubeai destul de mult încât să-ți dorești asta?”, a întrebat Colin pe un ton scăzut. Întotdeauna curios, omul lor.

Ochii ei întunecați au scăpărat. „Să renunț la viața mea?”, a sâsâit ea. „Cine era el să ceară asta? La început am ucis oameni, să știți, din impuls și fără control.” Și-a abătut privirea de la ei, degetele strângându-i-se cu forță de brațele scaunului. „Eu voiam o familie. În schimb, m-a transformat într-un monstru.”

O imagine sumbră începea să prindă contur. „Copiii...”, a murmurat Dane. „Face asta pentru tine?”

„Mi-a spus că încearcă să repare lucrurile.” L-a privit direct în ochi. „Nu am știut la început, jur. Nici măcar nu am locuit în același oraș de ani de zile. Știe că îl urăsc și, în adâncul sufletului, e un blestemat de laș. Dar a sunat acum câteva luni. Mi-a spus că a găsit copilul perfect. Nu se mai oprea din spus: 'Seamănă cu noi'.”

„Și tu nu vrei asta?”

S-a ridicat de pe scaun cu o mișcare fluidă și a început să se plimbe prin fața lor. Dane nu-și dădea seama dacă era cu adevărat agitată sau doar obosită de analiza lor. „Voiam să cresc un copil, nu să-l distrug. Încearcă să-și repare greșeala distrugând și mai multe vieți. E stupid și egoist.” S-a întors cu spatele la ei. „Nu am avut o mare iubire eternă. Probabil am fi divorțat în zece ani. E nebun.”

„Și este aici?”, a întrebat Fox. Îl împinsese pe Colin spre perete, dorind clar și mai multă distanță între ei și străina furioasă. „În Tucson?”

Serena le-a agitat o mână tensionată, fără să se întoarcă. „L-am urmărit până în zonă, dar nu sunt sigură. S-ar putea să fi plecat deja. Cred că mă evită până când va avea un copil sub controlul lui. Crede că asta mă va îndulci.”

Dane s-a gândit la acel râs rece, la rapiditatea cu care simpla menționare a soțului ei o transformase. Chiar nu și-o putea imagina îndulcită de ceva.

S-a întors spre ei, iar toată suferința dispăruse de pe chipul ei. „Nu-mi pasă cine îl găsește”, le-a spus ea cu răceală. „Dar vreau să fiu eu cea care îl ucide. Îmi sunteți datori cu asta.”

Dane a presupus că avea dreptate. Îi fusese furată umanitatea, îi fusese smulsă din mâini șansa la viața pe care și-o dorise. Vampirii nu puteau avea copii, iar orice copil uman transformat avea cele mai mari șanse să devină sălbatic. Și deși el însuși nu avusese niciodată dorința de a procrea, Dane putea înțelege o parte din durere. El și Fox mizeraseră cândva după niște părinți iubitori mai mult decât după orice altceva. Știau câte ceva despre a-ți dori ceva fără nicio speranță de îndeplinire. Știau cum e să ai iubire de oferit și niciun loc unde să o plasezi.

Cel puțin, înainte de Colin așa fusese.

S-a ridicat. „Nu suntem singurii interesați de această problemă, dar sunt destul de sigur că putem colabora.” S-a uitat la Fox, care a încuviințat. „Și nu cred că cineva va avea ceva împotrivă să te lase pe tine să dai lovitura de grație.”

Apoi au schimbat informații, iar cei trei și-au luat rămas-bun de la noua lor aliată. Ea începuse să cotrobăie prin minibar înainte ca ei să părăsească încăperea. Nu era destul alcool acolo ca să îmbete un vampir, dar poate era vorba mai mult despre actul în sine decât despre rezultat. Nu trebuie să fi fost ușor să-și expună suferința în felul ăsta în fața lor.

Chiar în ușă, Colin s-a întors spre Serena. „Primul copil pe care l-a transformat... Numele lui e Riley. Am auzit că se descurcă bine.”

Ea l-a privit fix un moment lung, cu o expresie indescifrabilă. „Mulțumesc că mi-ai spus.”

Au plecat.

CAPITOLUL 16

Dane

Nesiguri de ce să facă cu ei înșiși după acel interludiu neșteptat, Fox, Dane și Colin s-au oprit la o cafenea în drum spre casă pentru ca Colin să-și poată lua una dintre băuturile lui helate, ridicol de pline de cafeină. Fox a rămas afară, nefiind în starea de spirit necesară pentru un spațiu mic și aglomerat. Însă cafeneaua avea ferestre gigantice în față și el îl putea vedea pe Dane gravitând peste umărul lui Colin, asigurându-se că acesta cere și o prăjitură care să-i însoțească mania lichidă.

De ce introducerea hranei în stomacul acelui băiat trebuia să fie mereu o bătălie? Când avea să fie transformat, nu ar mai trebui să-și facă griji pentru asta: Colin nu ar mai avea nevoie de mâncare umană, iar demonul lui interior ar miza pe sânge indiferent de situație. Nu ar mai exista mese pe jumătate terminate sau cine sărite.

„La început am ucis oameni, din impuls și fără control.”

Fox își scoase din cap vocea de gheață a Serenei. Nu aveau să lase asta să i se întâmple lui Colin. Îl vor învăța să aibă control. Nu-i vor da motive de regret. Ei înșiși le-ar arăta oamenilor colții dacă ar fi necesar.

Apropo de asta... Fox își duse o mână la abdomen; nu scotea mormăieli, dar la fel de bine ar fi putut să o facă. El și Dane aveau nevoie să vâneze cum trebuie în curând. Îi luaseră mult prea puțin sânge lui Colin ca să se poată satura cu adevărat, de teamă să nu-i accentueze starea de slăbiciune; avea să devină o problemă dacă nu o rezolvau din altă parte.

Încercă să se concentreze pe asta, pe anticiparea delicioasă a vânătorii, pe satisfacția pe care ar obține-o umplându-și corpul cu o masă completă și bogată. Însă discuția din acea cameră de hotel îl lăsase agitat și neliniștit. Furia pe care acea femeie o avea față de soțul ei... Nu că nu ar fi fost pe deplin meritată. Tipul ăla părea un lunatic. Însă... oare Colin i-ar privi cu aceeași amărăciune dacă l-ar lăsa fără o legătură definitivă? Fără un parteneriat stabil?

„Partener”, torcă demonul lui, agățându-se de cuvânt. Tăcutul din sinea lui devenise de-a dreptul vorbăreț de când Colin intrase în viețile lor.

Noi suntem deja legați, îi reaminti Fox în minte.

Partener, insistă el, ca un câine cu un os blestemat.

Nu era prima dată când Fox lua asta în considerare, ca să fie sincer. Încercase să reziste în a-i pune o etichetă, încercase să evite să-și facă iluzii. Era mai ușor să se gândească la Colin pur și simplu ca fiind al lor. Însă... ar putea Colin să le aparțină în felul ăsta? Ar putea Fox să aibă încredere în instinctul animal din el? Și totuși, cât de greșit ar putea fi? Îl legase deja de Dane, persoana pe care o iubea cel mai mult în această lume blestemată. Cealaltă jumătate a sufletului lui Fox. Sau poate ar trebui să recalculeze. Poate era vorba de o treime...

Telefonul îi vibră în buzunar. Îl scoase și văzu numele lui Jamie pâlpâind pe ecran. Sau, mai exact, numele pe care Fox i-l pusese în contacte: „Idiotul cu păr verde”.

Își lipi telefonul de ureche, deja iritat. „Ce e?”

„Bună și ție, rază de soare.”

Fox nu catadicsi să răspundă și așteptă ca tipul să dea drumul la detalii.

Jamie cedă destul de repede. „Deci, um, sora mea mi-a spus ceva.”

„Lasă-mă să ghicesc”, spuse Fox tărăgănat. „E îndrăgostită de un băiat de la școală.”

Jamie lăsă să scape un râs lipsit de veselie. „De fapt, da. Dar nu, pe asta o știam deja. Face parte dintr-un program de voluntariat de vară. E un copil de școală primară cu care face activități, ceva menit să le dea încredere ambelor părți sau cam așa ceva.”

Fox aproape că își dori să fie față în față ca să-i poată arăta lui Jamie printr-o singură privire cât de incredibil de puțin impresionat era de acest preambul. „Povestea asta are vreun sens dracului?”

„Ajung și acolo, deșteptule. Micul ei prieten i-a spus ceva astăzi. Era un tip care urmărea piscina unde el înota cu familia lui în această dimineață. Bănuiesc că le dădea fiori serioși oamenilor. Personalul a chemat poliția și toate cele.”

Fox înlemni. „Și l-a găsit poliția?”

Jamie pufni în telefon. „Desigur că nu. Luc și cu mine am mers să verificăm. Mirosea a vampir la margini. Cel puțin, am putut distinge asta prin clor.”

Fox privi prin fereastra cafenelei. Dane și Colin rămăseseră la tejghea, discutând în timp ce își așteptau băuturile. „Și a fost un bărbat cel pe care l-au văzut? Nu o femeie?”

„Eh...”, Jamie făcu o pauză la celălalt capăt al liniei. „De ce ar fi o femeie?”

Fox îi povesti o versiune condensată a ceea ce găsiseră la complexul hotelier, iar Jamie mormăi gânditor. „Crezi că o putem folosi pe ea ca să-l ademenim? Mă tem că rămânem fără timp aici. Tipul ar putea alege un alt copil în orice moment și cine știe dacă vom fi destul de rapizi să-l prindem înainte să părăsească orașul.”

Fox se gândi la Serena, la acea furie pe care abia o putea stăpâni sub suprafață. „Cred că va face orice dacă asta înseamnă să aibă șansa de a-l ucide.”

„Excelent. Hei, cum se mai simte omul meu?”

Fox clipi la auzul schimbării de subiect. „Omul tău?”

„Colin.”

Fox simți cum îi urcă sângele la cap. Micul ticălos. „Omul tău?”

„Oho!”, Jamie râse, sunetul de bucurie sâcâind nervii lui Fox. „Sensibil, sensibil. Cum se simte? Îmi fac griji că Derek i-a dat peste cap gândurile. Tipul ăla a fost mereu un nenorocit.”

„Atunci de ce naiba nu ai făcut nimic în privința asta?”, se întrebase Fox de când dăduseră peste el. Jamie părea destul de protector cu prietenii lui; cu siguranță era extrem de protector cu partenerul lui psihotic. De ce nu-l protejase pe Colin atunci?

„Ce naiba se presupunea că trebuie să fac?”, întrebă Jamie, pentru prima dată fără să sune de parcă era pe cale să râdă. „El credea că e îndrăgostit. Și e o regulă fundamentală: nu-i spune nimănui că iubitul lui e un idiot.”

„Iubitul tău e un idiot.”

„O știu”, spuse Jamie cu un suspin fericit, sunând mândru de acest fapt. „Dar niciodată cu mine. Și asta e ceea ce contează, nu?”

Blestemată de moralitate discutabilă.

Fox privi spre Colin prin fereastră. Îi șoptea ceva la ureche lui Dane acum, iar expresia de pe chipul lui Dane... La naiba, nu ar fi putut părea mai îndrăgostit nici dacă ar fi încercat. „Ai vreun regret?”, îl întrebă el pe Jamie, urându-se un pic pentru asta. El și tipul nu erau tocmai prieteni. „Că l-ai lăsat să te transforme?”

Jamie pufni. „Desigur că nu.”

Da, regretul chiar nu părea să fie în stilul micului punkist. Și totuși... „Și dacă el nu ar fi fost partenerul tău până la urmă?”

„Întrebare stupidă”, răspunse Jamie imediat. „Amândoi am știut că suntem parteneri. Și chiar dacă nu am fi... chiar dacă aș fi știut doar ce am simțit când l-am privit... tot aș fi făcut-o.”

Fox își mușcă buza, cu ochii fixați în continuare pe omul cu părul albastru care se afla la o fereastră distanță. Voia să știe ce spune, de ce zâmbește. Voia să știe ce gândește. Întotdeauna voia să știe ce gândește. „Sensibil”, acuză el.

„Asta e ceea ce cauți și tu, nu? O confirmare a parteneriatului ca să-ți dai voie să cedezi în fața impulsurilor.”

„Și tu ce zici?”, întrebă Fox. „Să-mi dau voie?”

„Nu e treaba mea, prietene. Tot ce știu este că, dacă iei o decizie greșită și-l rănești pe băiatul nostru, sunt destui vampiri în regiunea de sud-vest care se vor asigura că o să regreți.”

Demonul lui Fox protestă fără cuvinte în interiorul lui. Nu era de datoria niciunui alt vampir să-l protejeze pe Colin. Era al lor, al lui și al lui Dane. Al nimănui altcuiva. Știa că e mai bine să nu spună asta cu voce tare. Jamie i-ar fi spus lui Colin, iar Colin probabil l-ar fi lovit pe Fox pentru că e încrezut. „Notat.”

„Oricum, lasă-mă să discut cu Luc și vorbim despre partea cu eliminarea. Spune-i lui Colin că am spus...” Se auzi un sunet umed de sărut prin telefon.

Fox închise. Uneori chiar îl urâia pe tipul ăla.

„Oprește-te.”

Fox rânji. „Ce? Nu fac nimic.”

Încruntarea lui Colin ar fi putut fi intimidantă, dacă nu ar fi avut efectul secundar nefericit (sau fericit, depinde cum priveai) de a-l excita la culme pe Fox. „Ba da. Mă... mă gâdili”, acuză Colin, reușind să facă asta să sune ca cea mai gravă dintre ofense. Își ridică capul ca să-l privească rugător pe Dane, care se juca cu părul lui. „Mă gâdilă.”

Stăteau întinși împreună pe canapea în ceea ce devenea una dintre configurațiile lor preferate: Colin cu capul în poala lui Dane și picioarele sprijinite pe ale lui Fox. El și Dane se uitau la un film ridicol cu supereroi în timp ce Fox își citea cartea.

Și poate era adevărat că Fox, din când în când, își trecea vârfurile degetelor pe bolta piciorului lui Colin. Dar cine-l putea condamna? Era foarte amuzant să-l vezi zvârcolindu-se și încruntându-se. Și poate lui Fox îi plăcea atenția. Ar fi putut Colin cu adevărat să spună că e surprins?

Apropo de atenție...

„Hei, de ce nu ne inversăm?”, întrebă Fox.

Colin, care se întorsese deja cu privirea spre ecranul televizorului, ridică o sprânceană, fără să-i ofere lui Fox satisfacția de a-l privi de data asta. „Poftim?”

„Dane te acaparează acolo”, se plânse Fox, trăgându-l de picior.

Colin îl lovi ușor. „Nu mă acaparează. Nu pot fi acaparat. Sunt o persoană, nu o pungă de chipsuri.”

Fox îl privi de sus până jos. „De zece ori mai delicios decât o pungă de chipsuri.”

A fost ignorat. „Și nu vreau să mă inversă”, îi spuse Colin. „Nu vreau asta...” își presă călcâiul contra corpului lui Fox, ignorându-i fiorul de plăcere, „...în niciun caz aproape de fața mea în momentul ăsta. Cine știe ce ai face cu el.”

„Oare ce?”, sugeră Fox plin de speranță.

A fost, împotriva tuturor așteptărilor, răsplătit cu râsul lui Colin, un sunet surprinzător de strălucitor și vesel. La naiba, Fox voia să audă mai mult din asta. În fiecare zi, pentru restul eternității, dacă ar putea.

„Dane, spune-i să înceteze să mai fie o pacoste”, ordonă Colin după ce râsul i se stinse, presându-și capul între degetele lui Dane în timp ce acesta îi zâmbea cu indulgență.

Și la naiba, asta îi trezi emoții lui Fox, ușurința pe care o aveau unul cu celălalt. Era ca și cum piesa lipsă a unui puzzle se așeza la locul ei. Fratele lui era fericit, împlinit într-un mod în care nu mai fusese... ei bine, probabil niciodată.

Fox știuse întotdeauna că Dane avea o cantitate infinită de afecțiune de oferit, fără a avea cui să o dăruiască. Însă văzând-o în fața lui, înțelese situația ca niciodată înainte. Dane avea nevoie de asta. Avea nevoie de Colin. Amândoi aveau.

Fox își trecu din nou degetele pe bolta piciorului lui Colin. „În regulă. Dane poate continua să te acapareze. Dar o să vină și timpul meu.”

„Ce vag amenințător”, murmură Colin, întorcându-se la film cu un zâmbet blând în timp ce Dane continua să-i mângâie părul.

Însă Fox se plictisise de citit și voia să abordeze un subiect potențial delicat în timp ce Colin era într-o stare de spirit (relativ) non-ostilă. Poate ar fi trebuit să se oprească din gâdilat când i-a cerut. Asta e. Fox își dregă gâtul. „Deci, avem nevoie să ne hrănim. Vreau să spun... trebuie să vânătorim.” Când Colin îl privi surprins, clarifică: „Nu ți-am luat destul sânge.” Încercă să schițeze un zâmbet jucăuș. „Suntem ca niște copii în creștere, știi?”

Călcâiul lui Colin îi presă din nou corpul. „Doar o parte din tine e în creștere și nu are nicio legătură cu mâncarea.” Își ridică capul din poala lui Dane. „Unde vânătoareați atunci?” Nu părea supărat, doar curios.

„Uneori ieșim în oraș”, spuse Dane, fiind în sfârșit atent la conversație pentru prima dată. „Uneori pur și simplu prindem pe cineva de pe veranda noastră.”

„Cinați acasă?”, glumise Colin. Își întinse gâtul cu un suspin. „Ei bine, merg și eu cu voi”, le spuse el, așezându-se din nou în poala lui Dane.

„Poftim?”

„Vreau să văd. E vreo problemă?”, întreba el, tonul lui dându-le de înțeles că, dacă ar fi o problemă, ar trebui să dea socoteală în fața unui om cu adevărat furios.

Fox schimbă o privire cu Dane. Oare era? În teorie, nu, dar nu l-ar fi făcut asta pe Colin... gelos? Fox se simți ciudat de nemulțumit pentru că el nu era.

Dane preluă inițiativa. „Nu te-ar deranja?”, întrebă el cu atenție. „Să ne vezi hrănindu-ne dintr-o altă persoană?”

„Trebuie să o faceți, nu? M-aș simți mai bine dacă aș fi acolo.”

A fost o admitere surprinzător de vulnerabilă din partea mielului lor țepos. Și aproape ca o declarație de apartenență, dacă decideau să o ia așa. Fox cu siguranță avea să o ia în felul ăsta.

Colin își dădu gâtul. „Oare lor o să le placă la fel ca mie?”

„O să aibă un orgasm în pantaloni?”, completă Fox pentru el, fiind răsplătit pentru contribuția sa cu un deget mijlociu ridicat în direcția lui. „Discutabil. Tu, mielușelul meu, ești în mod special sensibil la mușcătura unui vampir.”

Vârfurile urechilor lui Colin se înroșiră. „Nu întotdeauna. Cu Jay, niciodată... vreau să spun, s-a simțit bine, evident, dar nu ca... ” Se opri, clar stânjenit.

Ce dracului de adorabil. Stânjeneala, nu admiterea. Admiterea... ei bine, demonul lui Fox se mândrea în interiorul lui, iar pieptul îi furnica de satisfacție. Nu era ca și cum nu ar fi știut că Colin avea o reacție mai puternică la mușcăturile lor decât fusese el obișnuit înainte, dar îi plăcea să o audă oricum. Nimeni nu-l putea mulțumi ca ei, iar Colin o știa, nu-i așa?

Într-o clipă, Fox îl trase pe Colin în jos de gleznă, glisându-l din poala lui Dane și așezându-l pe spate între ei. Colin îl fulgeră cu privirea, dar efectul a fost îndulcit de obrajii lui, care aveau o culoare frumoasă de roz. „Hei”, mormăi el într-un protest lipsit de entuziasm.

Fox se târî peste el și îl înconjură cu coatele. Se apropie, inhalând acel miros îmbătător de deșert. „Scuze, vânătorule. Mi-e teamă că trebuie să te sărut acum.”

Colin ridică o mână, blocându-i chipul lui Fox. „Spune-mi mai întâi că pot merge cu voi.”

„În regulă”, gemu Fox, lăsându-și capul pe mâna lui Colin. Ca și cum nu decisese deja că Colin putea merge cu ei oriunde dorea. „Dar vom vânătoari de aici.”

Colin își mușcă buza inferioară și își abătu privirea de la Fox. „Și dacă o să fiu... știți voi... un pic gelos?”

Fox ridică capul ca să-l privească pe Dane în ochi, iar când se uită din nou la Colin, rânjetul îi era ascuțit. „Atunci ne vom înfige colții în tine și îți vom reaminti care este gustarea noastră preferată.”

Roșeața lui Colin se adânci. „Tot mă mai mușcați?”

„Oricând, oriunde.” Fox îi apucă mâna lui Colin și o trase în jos. „Și acum e timpul pentru acel sărut, mielușelule.”

„Nu sunt mic”, protestă Colin pentru a suta oară.

„Tehnic vorbind, între noi doi, ești la jumătatea dimensiunii noastre.”

Se auzi din nou acel râs. „Asta e cea mai stupidă chestie pe care am auzit-o vreodată.”

„N-am spus niciodată că suntem genii.” Fox îi zâmbi, foarte fericit că fusese dracului de stângaci. „Acum oferă-mi gura aceea.”

CAPITOLUL 17

Dane

Dane și Fox au așteptat până când Colin a adormit (l-au curățat și l-au băgat sub cearșafuri, în ciuda mormăielilor lui din cauza presupusei lor îngrijorări), înainte de a împărtăși o privire și de a se ridica din pat. S-au îmbrăcat în tăcere și s-au îndreptat spre veranda din față.

Dane avea nevoie de timp ca să revină cu picioarele pe pământ. Pentru că, la naiba, cum se presupunea că avea să mai funcționeze în mod normal după ceea ce tocmai se întâmplase? După ce simțise gura lipsită de experiență, dar dornică a lui Colin peste el, luând tot ce-i oferea Dane cu gemete entuziaste, în timp ce se zvârcolea pe corpul implacabil al lui Fox?

Se presupunea oare că Dane trebuia să-și continue viața ca de obicei, prefăcându-se că nu fusese cea mai fierbinte experiență din existența lui? Acel gât lung și subțire, expus doar pentru el, acel trup agil la vedere, acea voință de a-i lăsa pe amândoi să-l posede cum voiau...

Și apoi, desigur, fusese acel „hei” mic și dulce când stăteau întinși în pat înainte de nebunie, acea blândețe pe care Colin o lăsa să se vadă doar în momentele cele mai intime.

Mai văzuse cineva acea latură a lui? Acele rare sclipiri a ceea ce se afla dedesubt când cobora garda? Tatăl lui, poate? Vreun fost iubit norocos ascuns în trecutul lui?

Și de ce acest gând îl făcea pe Dane să vrea să mutileze pe cineva?

„Pământul către Dane.”

Dane făcu tot posibilul să-și focuseze privirea. El și Fox se așezaseră în leagănul de pe verandă la un moment dat, fără ca el să-și dea seama, fiecare stând în colțul lui opus. Era locul lor obișnuit pentru discuțiile nocturne. Desigur, soarele abia apusese, așa că Dane nu credea că asta se încadra în definiția de „miezul nopții” a cuiva. Ar fi trebuit oare să-l lase naiv pe Colin să doarmă atât de devreme? Programul lui de somn era deja atât de instabil încât devenea îngrijorător. Sau poate avea nevoie de tot odihna posibilă, indiferent de oră.

„Am spus: Pământul către Dane.”

Dane își privi în sfârșit fratele, care cumva reușea să pară iritat și ridicol de încrezut în același timp. Ce expresie enervantă pentru Dane, să o vadă oglindită pe propriul chip.

Încrezarea depăși iritarea când Fox realiză că în sfârșit îi captase atenția. „Ți-a supt creierul cu totul, nu-i așa?”

Dane își încreți nasul. „Groaznic.”

„Întotdeauna sunt grosolan.” Fox își mișcă sprâncenele ca o caricatură stupidă a unui lasciv. „Lui Colin îi place.”

„Îi place?” Dane nu știa de ce mai contrazicea acest punct. Colin clar o făcuse, fie și doar pentru că îi oferea o scuză să-i spună lui Fox că e un idiot. Autocomplăcerea care radia din fratele lui îl făcea morocănos.

Fox nu mușcă momeala, ci doar își mai mișcă sprâncenele o dată, pentru orice eventualitate, înainte de a adopta o expresie mai serioasă. „Deci nu l-ai găsit?”

Deci, trecem la lucruri serioase.

Dane puse un picior pe podea și împinse, punând leagănul în mișcare. „I-am pierdut mirosul la marginea orașului. Asta dacă o fi el, și nu vreun alt vampir oarecare care dă târcoale.”

Mai văzuseră asta destul de des de-a lungul anilor: vampiri rebeli care veneau în oraș ca să profite de zonele deșertice nepopulate și de proximitatea cu granița pentru a-și goli victimele cu impunitate. Uneori erau sălbatici; alteori erau pur și simplu niște nenorociți care vedeau vampirismul ca pe o scuză de a-și pierde orice moralitate. În ultimele două decenii, Fox și Dane se ocupaseră personal să le pună capăt când îi găseau.

Desigur, acum că Luc și Jamie se stabiliseră acolo (Jamie avusese tupeul să pretundă vechime pe teritoriu bazându-se pe cei douăzeci și trei de ani umane ai săi în Tucson), își făceau și ei partea lor, ajutați de strania capacitate a lui Jamie de a zări fragmente din prezent și viitor, o abilitate pe care și-o perfecționase de când devenise vampir.

„Probabil ar trebui să vorbim cu cei doi idioți”, reflectă Fox, oglindind uimitor direcția în care o luaseră și gândurile lui Dane.

Dane își privi fratele, surprins. Nu era în stilul lui Fox să sugereze cooperare.

„O să vrea să știe că am detectat mirosul unui vampir străin. Poate tu și Jamie puteți compara notițele sau ceva de genul. În plus...” Fox privi într-o parte, pretinzând că e fascinat de un grup de oameni care treceau pe stradă. „Colin e prieten cu punkistul cu păr verde, îți amintești?”

„Și vrei ca prietenul lui Colin să te aprobe?”

Fox dădu din umeri și încuviință spre unul dintre trecători.

Dane rămase mască. „O, sfântă mamă.”

„Ce?”

„Vrei să-l păstrezi.”

Fox primi acuzația cu o privire impasibilă. „Și tu nu vrei?”

Dane nu știu ce să mai spună. O știa deja, nu-i așa? O simțise prin legătură: Fox nu doar că-l dorea pe Colin; îl mizea cu disperare. Exista posesivitate, încântare, afecțiune, de fiecare dată când privea spre om. Erau reflexii ale sentimentelor crescânde ale lui Dane, dacă voia să fie sincer cu el însuși. Reflexii ale mormăielilor obsesive ale demonului său de fiecare dată când Colin era aproape (sau departe, în realitate).

Se mulțumi cu adevărul, chiar știind că Fox nu va dori să-l audă. „Nu putem, Fox.”

„De ce naiba nu?”

Dane își încleștă maxilarul, frustrat că fratele lui îl obliga să o spună cu voce tare. „Din același motiv ca întotdeauna. Noi suntem deja legați. Dacă l-am transforma...” Puse din nou piciorul pe podea, făcând leagănul să se miște mai violent decât intenționase. „Pur și simplu nu există nicio garanție.”

„Viața e plină de incertitudini.”

Dane își arăta dinții. „O, da? Vrei să-l vezi găsindu-și pe altcineva?”

Mârâitul pe care Fox îl lăsă să scape coincise cu mârâitul demonului din capul lui Dane. „Nu o va face. E al nostru.”

„But nu este”, argumentă Dane, urând fiecare cuvânt care-i ieșea din gură. „E un fiu de om oarecare care a apărut la ușa noastră, căutând să cocheteze cu pericolul.”

Fox scoase un sunet de dezgust. „În realitate, nu gândești așa.”

„Sentimentele nu contează. Eu vorbesc despre fapte.”

Fox se aplecă spre Dane, puse ambele picioare pe podea și opri leagănul la jumătatea mișcării. „E ceva aici”, insistă el. „Ceva real. Cine spune că nu se poate avea mai mult de un partener? Că nu te poți lega de mai mult de o persoană?”

Dane nu-l putea privi în ochi, intensitatea din ei fiind prea mult de suportat. „Nu am mai auzit niciodată de așa ceva”, murmură el.

„Mulți vampiri nu au auzit nici de tipul de legătură pe care îl avem noi.”

Dane lăsă să scape un râs amarnic. „Deci suntem niște monștri oricum, nu?”

Se trezi tresărind când Fox îl înfășcă de încheietură. „Când o să încetezi să-ți mai pese de toate astea, Dane? Fie, suntem niște monștri.” Strânse. Tare. „Cui dracului îi pasă. Vrei să fii un monstru cu Colin sau fără el? Pentru că el nu e așa; spune că există diferite tipuri de intimitate, diferite tipuri de iubire. El înțelege.”

Desigur că Colin înțelegea. Nu făcuse altceva decât să-i accepte din prima clipă. Era curios, dar niciodată critic, opusul în toate sensurile al idioților cu care trăiseră când abia fuseseră transformați.

Dar acceptarea nu însemna totul.

Dane îl înfășcă la rândul lui de încheietură pe Fox. „Și dacă ne înșelăm, eh? Ce dacă nu e al nostru? Ce dacă va trebui să-l privim plecând?”

„Ai un pic de credință”, mizea Fox, cu o privire disperată în ochi.

Dane înjură pe un ton scăzut. Simțea cum rezoluția lui slăbea. Totuși... „Poate nu vrea să fie transformat, te-ai gândit la asta?”

Trăsăturile încordate ale lui Fox se îndulciră când simți capitularea lui Dane. „Faci mișto de mine?” Lăsă să scape un râs sfert. „Ne-a căutat pe noi, fără să ne fi văzut vreodată, doar pentru că prietenul lui i-a spus fără să se gândească că sunt vampiri în oraș. El vrea mai mult. Căută să fie transformat, fie că o știe sau nu. Nu va fi nevoie de mult ca să-l convingem.”

„Nu vreau să-l convingem.” Dane ridică o mână, oprind protestul lui Fox. „Nu când nu știm cu siguranță ce-i oferim. Trebuie să ceară el însuși. Fără să fie presat, fără să fie constrâns. Trebuie să fie ideea lui.”

„Atunci rămâne stabilit.” Exista o sclipire maniacală în ochii lui Fox. „Dacă cere, îl transformăm.”

„Pe bune?”, Dane ridică din sprâncene. „Un târg cu diavolul, Fox?”

„De ce nu?” Zâmbetul lui Fox era pervers. „Primul ne-a ieșit destul de bine.”

Dane se cutremură incontrolabil, în ciuda straturilor groase de haine și a soarelui strălucitor care cădea pe bucata mică de iarbă din parcul în care se așezaseră.

Nu-și putea controla tremurul mai mult decât tusea seacă și chinuitoare, deși încercase toată dimineața să o rețină pe aceasta din urmă. Dar sunetele înăbușite și gâtuite pe care le scoase când încercă să le reprime nu făcură decât ca încruntarea lui Fox să devină și mai adâncă de îngrijorare, așa că Dane renunțase.

Apropo de asta...

Dane se ghemui, forța tusei traversându-i corpul și făcând ca fiecare durere din mușchi să se simtă de câteva ori mai tare.

„La naiba”, îngăimă el odată ce termină.

Mâna lui Fox se așeză pe umărul lui cu forță. „Dane...”

„Fără spitale”, spuse Dane cu toată fermitatea de care fu capabil, anticipând deja ce avea Fox de gând să zică.

Mai încercaseră asta. Îl trimiseseră înapoi cu antibiotice, un sandviș cu curcan și o factură pe care nu aveau nici intenția, nici mijloacele să o plătească. Și în final, nu ajutase cu nimic. În plus, ura blestemata de lumină fluorescentă.

„Și nici în adăposturi nu mergem”, mormăi el, știind deja unde voia Fox să ajungă cu cererile sale.

O fi fost el înghețat pe dinăuntru, dar afară era destul de cald ca să poată dormi, și acolo prefera să fie. Într-un loc unde nu trebuia să-și facă griji că tusea lui stupidă și ridicolă îi ținea pe toți treji noaptea. Mă nu pe oricine în afară de Fox, dar nu exista nicio șansă ca el să se dezlipească de lângă Dane, indiferent de cât somn l-ar fi costat, așa că nici nu merita menționat, nu-i așa?

Greutatea caldă a mâinii lui Fox se așeză pe obrazul lui, atrăgând privirea lui Dane spre a lui. Ochi identici, sau cel puțin așa ar fi trebuit să fie, doar că Dane știa că ai lui erau tulburi și înroșiți de febră. Aceea nu era singura diferență dintre ei. Pielea lui Dane devenise palidă și lipsită de strălucire și era destul de sigur că pierduse o bună cantitate de masă musculară, din moment ce nu putuse reține nimic în ultimele zile. Sau trecuseră săptămâni? Oricum ar fi, știa că nu era un semn bun. Nimic din toate astea nu era un semn bun. Totul indica un sfârșit tragic pentru el.

Și ce s-ar fi întâmplat atunci cu Fox?

Ironia era că se descurcaseră foarte bine. Ani de zile se descurcaseră mai bine decât s-ar fi așteptat oricine, având în vedere că fuseseră niște adolescenți fugari fără măcar o diplomă de liceu. Dar apoi locul în care stăteau fusese percheziționat și închis, puținele nopți petrecute la secție îi costaseră slujbele, iar de atunci se tot perindau prin adăposturi și dormeau pe străzi.

Ceea ce ar fi fost în regulă. Încă se aveau unul pe celălalt; ce naiba le mai trebuia? Dar apoi Dane se îmbolnăvise, ca un complet idiot, iar acum strica totul pentru amândoi.

Mâna lui Fox era încă pe obrazul lui. „Sunt îngrijorat pentru tine”, spuse el rar. Deliberat. Ca și cum Dane nu l-ar fi putut auzi altfel.

„Așa și trebuie.”

Cei doi tresăriră la auzul unei voci feminine necunoscute și se întoarseră la unison ca să vadă că li se alăturase o străină. Nici măcar nu o auziseră apropiindu-se. Dane clipi cu ochii tulburi; părea vag cunoscută. Păr blond murdar. Trăsături ascuțite, de vulpe. Era destul de sigur că o mai văzuse prin zonă; hainele ei erau în stilul potrivit ca să nu bată la ochi, dar prea curate pentru cineva care locuia pe stradă.

„Cine dracului ești?”, întrebă Fox, cu ostilitate în voce, defensiv ca de fiecare dată în fața cuiva necunoscut care se amesteca în treburilelor.

„E pe moarte, știi asta, nu?”, spuse străina în loc să răspundă, pe un ton conversațional. „Nu cred că un spital l-ar mai ajuta cu ceva în momentul ăsta.”

Fox pufni spre ea. „Și dumneata ești medic, nu?”

„Nu.” Ea le dedică amândurora un zâmbet complice. „Sunt ceva mult mai bun.”

„Ești cineva care nu știe despre ce dracului vorbește. Nu moare. Nu are cum.” Vocea lui Fox se frânse la ultimul cuvânt, o vulnerabilitate pentru care se pedepsi mai târziu. Nu-i plăcea să-și arate slăbiciunile în fața străinilor.

„Oricare dintre voi poate muri. Asta vă face atât de vulnerabili.” Cuvintele ei îi zăpăciră mintea încețoșată a lui Dane, pero probabil se referea la oamenii care trăiau pe stradă. Și nu greșea neapărat. Pierduseră mai mulți prieteni de-a lungul anilor. „But pot ajuta.”

„Pe naiba poți”, o ironiză Fox.

Ea își abătu deliberat privirea de la el și se întâlni cu ochii tulburi ai lui Dane.

„Dane, nu-i așa?”, întrebă ea, blândețea vocii ei contrastând cu strălucirea stranie din ochi. „Vrei să te vindec? Să te fac mai puternic ca niciodată? Ți-ar plăcea să nu mai mori niciodată?”

„Isuse, femeie.” Acum era furie pură în voceer lui Fox, iar Dane își dădu seama că era aproape de limita lui. „E vreo chestie de sectă? Nu ne interesează.”

Străina se concentră din nou pe Fox, iar Dane ar fi putut jura că chipul ei... se schimbă. Și nu doar expresia. Albul ochilor dispăruse, negrul pupilelor preluase controlul, iar când își arăta dinții, caninii ei erau... lungi. Păreau colți.

La naiba. Cât de gravă era febra lui Dane? Nu mai avuse halucinații până atunci.

„Aș dori un pic de respect din partea ta”, îi spuse străina lui Fox cu fermitate, și până și vocea ei era diferită acum. Mai profundă. Mai dură.

Dane se aștepta ca Fox să explodeze la auzul acestor cuvinte. Să-i spună să se ducă dracului pentru totdeauna. Dar el doar încuviință mecanic, cu un ton șters: „Da, doamnă.”

Dane îl privi fix, nevenindu-i să creadă. O stranie senzație de neliniște îi creștea în măruntaie. „Ce tocmai i-ai făcut?”

Zâmbetul străinei era înfiorător. „Nu-i așa că e amuzant? Privește. Dă-ți o palmă.”

Dane privi îngrozit cum Fox își dădu o palmă.

„Oprește-te”, mizea Dane, vocea lui sunând mai puternic decât în ultimele zile. „Orice ai face, oprește-te.”

Străina studie chipul lui Dane, încrețindu-și nasul la orice ar fi găsit acolo. „Văd. Protecția funcționează în ambele sensuri.” Scoase un oftat exagerat și îl privi pe Fox în ochi încă o dată. „Poți rămâne, atâta timp cât nu întrerupi. Și când vorbești, o să-ți controlezi agresivitatea, da?”

Ce naiba se întâmpla?

Dane gâfâi când ea îl înfăscă de mână, iar strânsoarea ei deveni și mai puternică când el încercă să se tragă înapoi. Era înfricoșător de puternică.

„Să începem de la capăt, în regulă? Bună, Dane. Eu sunt Amelia. Te-am observat și cred că te-ai potrivi destul de bine în comunitatea mea.” Avusese oare Fox dreptate? Era o chestie de sectă? „Am puterea de a te face la fel ca mine”, continuă ea, arătând spre chipul ei schimbat cu o mână. „Viață lungă, veșnic tânăr, puternic. Cum sună asta?”

„Sună ca un târg cu diavolul”, șopti Dane.

Râsul ei îi provocă fiori. „Nu greșești. Dar ai trăi, Dane. Nimeni altcineva nu-ți poate oferi asta.”

Dane era destul de sigur în acel moment că visează sau că leșinase, și că asta era un fel de halucinație indusă de febră. Totuși... „Ce se întâmplă cu Fox?”

Ea aruncă o privire lipsită de interes spre fratele lui. „Mielul de aici poate rămâne fiul de om vibrant și sănătos care este.”

„Dar ar putea veni cu noi?”, presă Dane.

Ea își mări buzele. „Asta ar putea fi dificil.”

„Atunci nu.” Dane își lăsă ochii să se închidă. Nu-l interesa această halucinație dacă încerca să-l separe de geamănul său.

„Fratele tău nu e pe moarte”, argumentă străina. „El nu are nevoie de un târg cu diavolul. De ce i-ai dori unul?”

„Eu l-aș accepta.”

Ochii lui Dane se deschiseră de mână la auzul vocii fratelui său.

Fox vorbi rar, ca și cum i-ar fi cerut un efort considerabil să scoată cuvintele. „Not o să-l las. El nu mă va lăsa.” Urmă o lungă pauză. „Te rog.”

Străina îi privi pe amândoi, cu buza curbată de dezgust. Încă mai avea colții la vedere. „În regulă”, oftă ea. „Voi doi, atunci.” Îi aruncă lui Fox una privire severă. „Nu mă o să mă oprești, indiferent de cât de tare va urla.”

Și atunci ea se aplecă deasupra lui Dane, acei canini ascuțiți strălucind în soare. Totul părea atât de real. Poate nu era o halucinație. N-ar fi fost culmea?

Nu, se gândi Dane în timp ce lăsă să scape un străt, durerea dinților ei tăindu-i prin corp și risipindu-i ceața mintală. Până la urmă, nu fusese o halucinație.

Dane nu fusese niciodată foarte sigur de ce Amelia își ținuse cuvântul și-l transformase și pe Fox. Îl urâse de la bun început, comportându-se de parcă era o pacoste de care nu putea scăpa.

Poate știuse, undeva foarte adânc, că nu va funcționa niciodată să-i separe. Că Dane ar fi găsit calea de a se întoarce la fratele său, într-un fel sau altul. Asta nu-l împiedică pe Dane să se întrebe cum ar fi fost viața lui Fox dacă ar fi fost dispus să-l lase să plece.

Dane puse din nou leagănul de pe verandă în mișcare. „Ai fi putut rămâne om, să știi Grenade”, se trezi spunând. „Ai fi fost bine, în cele din urmă. Te-ai fi ridicat din nou fără ca boala mea să te tragă în jos.”

„Nu aș fi făcut-o. Fără tine...” Fox clătină din cap. „Ea ne-a salvat viețile amândurora, transformându-ne. Și nu am niciun regret, așa că nu începe.”

Desigur că nu avea. Fox făcea totul pentru Dane. Îl protejase întotdeauna. Om, vampir... nu conta. Când abuzurile verbale ale părinților lor începuseră să devină fizice, Fox fusese cel care se pusese în fața lui Dane, de fiecare dată. Când părăsiseră acel Infern ca să trăiască pe străzi, luptându-se să găsească destulă mâncare, Fox fusese cel care încercase să fure mai mult pentru Dane, cu prețul propriului stomac. Iar când bârlogul care se presupunea că va fi noul lor cămin se dovedise a fi la fel de toxic ca orice alt loc, Fox fusese cel care ceruse ceva mai bun pentru amândoi. Pentru Dane.

Oamenii credeau că Fox este un ticălos, dar era complet altruist când venea vorba de cei la care ținea. Deși, până la Colin, persoanele la care ținea includeau doar o singură ființă.

Dane îl lovi ușor peste gambă pe Fox. „Știi că nici eu nu am regrete, da? Nimic din toate astea n-ar însemna nimic dacă nu ai fi aici cu mine.”

Un fior cald de pură satisfacție trecu prin legătură, iar apoi Fox îi zâmbi. „Timpul petrecut cu fiul de om te-a făcut sentimental.”

„Nu știu dacă cineva l-ar acuza pe Colin de sentimentalism”, reflectă Dane.

„Poate că nu.” Fox se lăsă pe spate cu un suspin de fericire. „E dracului de perfect, nu-i așa? Dar o să aștept, dacă insiști. O să o ceară el însuși. O știu.”

Dane invidia certitudinea fratelui său. Își dorea să poată fi atât de sigur. Dar nimeni nu-i alesese vreodată înainte. Nimeni care să-i cunoască cu adevărat. Întotdeauna se aleseseră doar unul pe celălalt.

Puteau oare cu adevărat să sperape că de data asta va fi diferit?

CAPITOLUL 18

Colin

Sunetul soneriei a continuat să răsune în mod repetat în timp ce se curățau de urmele de fluide. Sincer, Colin era un pic iritat de asta. Se simțea complet epuizat, cu membrele moi și mintea încețoșată, și fusese de-a dreptul un fastid să revină în lumea reală atât de repede. Mai ales după ce fusese martorul modului atât de adorabil și afectuos în care se comporta Dane când era sub influența alcoolului.

„Nu ar trebui să răspundem odată?”, a întrebat el, trăgându-și pantalonii scurți. „Nu pare că au de gând să plece.”

Fox a privit cu furie în direcția ușii principale. „E trei blestemata de dimineață. Trebuie să fie Jamie. Tipul poate să mai aștepte.”

Colin a dat din umeri și s-a lăsat pe spate pe canapea, gata să lenevească și să-i lase pe gemeni să se ocupe, dar exact atunci o voce înăbușită și mult prea familiară a strigat: „Știm că sunteți acolo! Ar fi foarte nepoliticos din partea noastră să dărâmăm ușa asta, dar o vom face!”

Sfântă naiba. Jay era aici.

Colin a sărit în picioare într-o secundă, evitând mâinile lui Fox și alergând spre ușă, cu gemenii pe urmele lui. „E în regulă”, le-a asigurat el gâfâind. „Îl cunosc.”

A deschis ușa de la intrare exact când soneria a sunat pentru a mia oară.

„Jay.”

„Surpriză!” Micul vampir i-a zâmbit dulce înapoi, de parcă nu el amenințase cu dărâmatul ușii cu doar câteva secunde în urmă.

Era îmbrăcat în stilul lui caracteristic și total demodat (erau cumva niște salopete de catifea raiată violet?), iar părul lui castaniu și ciufulit crescuse destul cât să-i cadă peste ochi. Iar acolo, alături de el, desigur, se afla Alexei, arătând exact invers: cu părul lui lung și blond strâns în cocul lui obișnuit, iar hainele care îi acopereau silueta masivă erau complet lipsite de orice pată de culoare.

„El este Jay?”, a mormăit Fox în spatele lui Colin, iar apoi niște brațe puternice l-au cuprins pe Colin de talie, trăgându-l spre un tors dur care mirosea a ciocolată amăruie. „L-am mai întâlnit înainte. Când a trebuit să ne ocupăm de acel vampir sălbatic. Am crezut că numele lui era Jay-și-mai-cumva.”

„Bună din nou!”, a ciripit Jay, iar apoi și-a înclinat capul, privindu-l pe Colin. „Um, Colin... miroși a sex.”

S-a auzit un „Jay” moale și plin de mustrare din partea lui Alexei, dar Jay doar a pufnit.

„Păi chiar miroase!” I-a aruncat lui Colin o privire pătrunzătoare. „Chiar miroși.”

Dane a venit pe cealaltă parte a lui Colin, presând mai aproape până când pieptul lui s-a frecat de el, privindu-l pe Jay de sus până jos. „Îmi amintesc de ăsta. Este atât de... mic.”

Colin s-a încruntat la el. „La ce te așteptai?”

Între timp, Jay îi studia acum pe gemeni, amândoi fiind lipiți de Colin ca niște blestemate de benzi de velcro. Și-a înclinat capul și i-a aruncat o privire complice lui Alexei, apoi din nou spre cei trei. Ochii i s-au mărit de uimire. „Doi Alexei”, a șoptit el, aparent mai mult pentru sine decât pentru altcineva.

„Sunt gemeni, piticule. Nu clone. Nu sunt aceeași persoană.”

„Desigur că nu”, a spus Jay, dar tot se uita la Alexei cu o stranie fascinație. După un moment lung, a clătinat din cap și a oftat. „Bănuiesc că un singur Alexei este de ajuns.”

Alexei s-a aplecat și l-a sărutat pe frunte. „Mulțumesc, iubitule.”

Jay s-a mândrit un pic, apoi și-a ridicat brațele spre Colin. „Colin! Mi-a fost atât de dor de tine!”

Colin a încercat să facă un pas înainte și să-și îmbrățișeze prietenul, dar s-a trezit blocat, brațele din jurul lui strângându-se și mai tare.

Jay se uita la Fox cu o încruntare, pe deasupra umărului lui Colin. „Vreau să-l îmbrățișez pe Colin”, a explicat el, ca și cum problema ar fi fost o lipsă de claritate.

„Să te duci dracului”, a spus Fox.

Deodată, Alexei nu mai părea deloc relaxat. „Ai grijă”, a mormăit el amenințător.

Colin și-a dregat gâtul cu forță. „În regulă, ajunge. Nu mă interesează nicio competiție de măsurat bicepșii între idioți musculoși.” S-a întors să-i privească pe cei doi idioți musculoși ai săi. „O să-mi îmbrățișez prietenul acum.” A ridicat din sprâncene plin de așteptare, privind spre brațele care îi strângeau talia.

Fox și-a slăbit strânsoarea cu un oftat, iar Colin s-a trezit curând cu brațele pline de micul vampir. L-a strâns în brațe cât de tare a putut. „Ce cauți aici, piticule?”

Jay s-a tras înapoi ca să-l privească. „Am auzit că acești doi făceau planuri să-l prindă pe vampirul care l-a transformat pe Riley.”

Colin nu a simțit neapărat că asta clarifica situația. „Și voiai... răzbunare?”, a întrebat el dubitativ. Pentru că asta chiar nu suna a fi în stilul lui Jay. El nu era genul răzbunător. Era mai degrabă genul care se împrietenea cu toată lumea și cu toate.

„Jamie a spus că ești implicat”, a explicat Jay. „Tu ești om.” S-a întors și s-a încruntat în direcția gemenilor. „El este om.”

Dane părea surprinzător de stânjenit, trecându-și o mână prin părul lui ciufulit, șaten-roșcat. „Știm asta. Nu ne-am gândit că vom da peste un vampir când l-am luat cu noi.”

Asta a fost o noutate pentru Colin. S-a întors spre Dane cu sprâncenele încrețite. „Poftim?”

Jay a ieșit din brațele lui Colin și apoi a arătat spre el cu degetul în mod deliberat, în timp ce îi privea în continuare pe gemeni. „El este cel mai bun prieten al meu.”

„Unul dintre mai mulți”, a mormăit Colin.

Jay l-a ignorat. „Trebuie să aveți grijă de el.”

Fox l-a tras pe Colin mai aproape. „Avem.”

Degetul critic al lui Jay nu a ezitat. „Nu puteți pur și simplu să vă folosiți de el pentru sex și să-l puneți în pericol. Este fragil.”

„Nu sunt fragil”, a protestat Colin. Simțea de-a dreptul că intrase într-un coșmar cu febră. Trecuse de la mintea transformată în terci de plăcere direct la prietenul lui cel mic care îi mustra pe gemeni de parcă ar fi fost autoproclamatul protector al virtuții lui Colin.

„Ești om”, a răspuns Jay. „Desigur că ești fragil. Și Alexei a fost la fel. A fost foarte îngrijorător.” A respirat adânc și, în cele din urmă, și-a coborât brațul.

Se terminase?

„Care sunt intențiile voastre față de prietenul meu?”

Aparent nu.

Colin și-a frecat fața cu o mână. „O, sfântă mamă.”

Alexei l-a strâns pe Jay în brațe. „Mielușelule. Poate ar trebui să o lăsăm mai moale un pic, eh? Fața lui Colin e atât de roșie de parcă o să ia foc.”

„Mulțumesc pentru observație.” Colin i-a întors spatele, deși era moderat recunoscător marelui ticălos pentru că intervenise.

Bărbia lui Jay a coborât, iar obrajii i s-au îmbujorat. „Îmi pare rău. Nu am vrut să te jenez. Trebuia să fie o surpriză distractivă.” Și-a aruncat brațele în aer și, în mișcare, l-a lovit pe Alexei peste față. „Am venit!”

Colin a zâmbit în ciuda propriei reticențe. „Da, cu siguranță ați venit.”

„Și noi...”, Jay s-a lăsat pe spate contra lui Alexei, ca și cum își căuta curajul. „...o să locuim cu tine”, a spus el cu decizie.

Colin și-a trecut din nou o mână peste față. Poate dacă se freca destul de tare, această interacțiune avea să capete un sens. „Piticul meu. Eu sunt un oaspete aici.”

„Pe naiba ești”, a protestat Fox. „Tu locuiești aici.”

Colin s-a întors și l-a privit fix. „Deci ești de acord ca ei să rămână?”

„Sigur. Pot sta în camera ta.” Privirea lui Fox a devenit aproape de prădător. „Tu o să stai în a mea.”

Colin și-a îngustat ochii. „Și bănuiesc că tu o să stai în camera lui Dane?”

„O să stăm toți în camera mea.” Fox i-a aruncat o privire preventivă lui Dane, care era sprijinit de tocul ușii cu brațele încrucișate, arătând extrem de amuzat. „Nu fi ciudat în privința asta.”

„Nici nu aveam de gând.”

„Perfect!”, a ciripit Jay. „Alexei, ai putea să ne aduci bagajele? Colin o să-mi arate camera lui, iar apoi o să avem propria noastră discuție secretă, doar noi doi.”

Fox și-a roti ochii. „Nu e prea secretă dacă tocmai ne-ai spus-o.”

Jay s-a uitat din nou la Fox, cu chipul senin. „Nu sunt sigur că îmi placi prea mult.”

Uf. Era greu să fii în pielea lui Fox. Lui Jay îi plăcea toată lumea.

Deodată, Colin a fost copleșit de un val de afecțiune pentru prietenul lui. Și-a trecut un braț peste umerii lui Jay, ignorând mormăielile de protest ale celor trei ticăloși. „Haide, piticule. Îți fac turul casei.”

După turul casei, și după ce Jay i-a împins pe ceilalți trei vampiri în curtea din spate, pretinzând că nu le poate permite să „asculte conversații private”, Jay și Colin s-au închis în dormitorul lui Colin.

Jay s-a oprit în dreptul ușii, uitându-se pe telefon, ca și cum ar fi trimis un mesaj rapid. Poate îi spunea lui Alexei să se comporte frumos cu noii lui prieteni. Apoi s-a uitat la Colin un moment lung, cu ochii gri strălucind.

Colin a rămas în picioare, simțindu-se stânjenit sub acea analiză. „Um...”

Jay l-a întrerupt înainte de a putea formula ce voia să spună. „Sunt atât de fericit să fiu aici”, a spus el cu un oftat, împreunându-și mâinile.

Buzele lui Colin s-au mișcat într-un zâmbet. „Chiar ți-a fost atât de dor de mine?”

„Desigur! Death by Coffee nu mai e la fel fără tine.”

„Omule. În ziua de azi lucrezi doar o singură tură pe săptămână.”

Jay își reduse orele ca să se concentreze pe utilizarea unei părți din fondurile sale considerabile pentru a revitaliza adăpostul de animale local. Se presupunea că vor începe construcția unei clădiri complet noi în toamnă.

Jay a oftat din nou, un pic dramatic. „Știu, e doar că... tu ai fost primul meu prieten uman adevărat, știi?”

„Am fost? Dar Soren? Sau Danny?” La vederea expresiei de pe chipul lui Jay, o mie de lucruri mici s-au așezat deodată la locul lor. Ce. Naiba. Colin a clătinat din cap nevenindu-i să creadă. „Faci mișto de mine? Pe Soren îl înțeleg. Dar pe Danny? Prietenul tău drag, asistentul medical? Și el e vampir?”

Jay a dat din umeri, iar o bretea a salopetei i-a alunecat de pe umăr la mișcare. „Aproape toți prietenii mei sunt vampiri. Cu excepția ta. Și a lui Izzy”, se corectă el.

„Și faptul că sunt om e ceea ce îți place la mine?”, a întrebat Colin, simțind cum i se strânge inima. Oare Jay nu ar mai fi la fel de interesat de prietenia lor dacă el s-ar transforma? Fusese doar noutatea umanității lui cea care le menținuse relația? La naiba, ăsta era un gând descurajator.

„Nu!”, a insistat Jay. „Nu doar asta. Îmi placi pentru cine ești, Colin.” S-a uitat la Colin pe sub gene. „Dar ai fost primul prieten pe care l-am făcut pe cont propriu, în afara bârlogului meu, fără ajutorul lui Soren sau al altcuiva. Asta înseamnă ceva pentru mine.”

Și atunci Colin s-a trezit din nou cu brațele pline de Jay, fiind strâns atât de tare încât s-a temut că bietele lui oase muritoare se vor rupe. Din moment ce era atât de fragil și toate cele. L-a bătut pe spate pe Jay cât de bine a putut.

„Înseamnă ceva și pentru mine.”

„Bun.” Și atunci Jay i-a dat drumul, începând să se plimbe prin cameră, exclamând și minunându-se de toate lucrurile lui Colin, de parcă nu el fusese cel care le împachetase și le trimisese inițial.

„O, benzile tale desenate!” Jay s-a lăsat pe podea în fața estacadei și a început să scoată cărți la întâmplare. „Apropo, lui Riley i-au plăcut la nebunie cele pe care m-ai lăsat să i le trimit. Și desenele tale tot.”

Colin s-a oprit. „Poftim?” Rareori își arăta desenele cuiva.

„I-am trimis câteva dintre desenele tale când îți împachetam lucrurile.” Jay s-a întors ca să-l privească. „Sper că a fost în regulă? I-au plăcut foarte mult. Vrea să-l desenezi ca pe un vampir. Spune că îi faci să pară foarte cool.”

Colin și-a trecut o mână prin păr. „O, da. Pot face asta. Dacă îmi trimite o fotografie.” Realmente, nu-l întâlnise niciodată pe micul vampir, care aparent nu era destul de stabil ca să poată sta în preajma oamenilor cu regularitate. Într-un fel, asta făcea mai ușoară ideea de a-i trimite o parte din munca lui.

Și poate avea să-l întâlnească într-o zi, dacă...

Se auzi sunetul inconfundabil al cuiva urcând scările. Isuse. Chiar erau gemenii atât de geloși pe Jay încât nu-i puteau lăsa singuri într-un dormitor timp de cinci minute?

Dar Jamie a fost cel care a dat buzna pe ușă, cu ochii negri strălucind de entuziasm. „Hei! Am auzit că vorbim despre fete!”

Deci ăsta fusese mesajul pe care îl trimisese Jay. Colin nu a trebuit să întrebe de ce o numeau „bârfe de fete”. Avea influența lui Soren scrisă peste tot.

Jay a bătut din palme la apariția lui Jamie. „Chiar vorbim!” S-a răsucit cu picioarele încrucișate pe covor până când a ajuns complet cu fața spre ei. „Deci. Colin. Faci sex cu amândoi.”

„Da, face”, s-a lăudat Jamie, ridicând o mână pentru a bate palma.

Colin l-a ignorat, iar Jamie a rămas cu buza umflată când și-a retras mâna. „Și?”

„Și... păi...” Jay s-a codit. „Nu știu. Cum... cum este?”

Colin a dat din umeri și s-a jucat cu brățările lui. „E în regulă.” Putea foarte bine să fie cea mai mare subestimare a anului, având în vedere că interiorul lui era încă sensibil după ce fusese complet dominat de gemeni cu mai puțin de o oră în urmă. Dar chiar se presupunea că trebuia să spună asta cu voce tare?

„În regulă înseamnă... Păi, în regulă e bine.” Jay i-a aruncat o privire disperată lui Jamie. „Bârfele de fete sunt mult mai ușoare cu Soren. El pur și simplu... spune lucruri. Colin nu spune nimic.”

Jamie a zâmbit, sprijinindu-se de ușa dormitorului, cu picioarele încrucișate. „Da, Colin e un pic rezervat, piticule.”

„Încetați să mai vorbiți despre mine de parcă n-aș fi aici.”

Jay și-a înclinat capul, mușcându-și buza inferioară, și deodată a părut nesigur. „Nu vrei să avem o discuție ca între fete?”

În fața sincerității dureroase a lui Jay, Colin a oftat și s-a lăsat pe covor lângă el, Jamie urmându-l rapid, cu membrele lui lungi desfăcute. „Nu e vorba de asta. În regulă, este...” Și-a dregat gâtul și s-a armat cu curaj. „E cool. E... fantastic, de fapt. E ceea ce am căutat întotdeauna, știi?”

Jay știa deja câte ceva despre lupta lui Colin cu propria sexualitate, dorința lui teoretică de a avea o relație combinată cu dezamăgirea față de realitate. Fusese, de altfel, o parte din modul în care Jay începuse să se hrănească din Colin, ca o cale pentru Colin de a simți dorința fizică dincolo de analiza lui excesivă.

Jamie a râs. „Omule. Fața ta e extraordinar de roșie în momentul ăsta.”

„Nu-l jena!”, i-a agitat Jay mâinile spre Jamie în mod frenetic. „Am făcut deja asta!”

„E în regulă. Eu doar...” Colin a simțit obrajii înfierbântându-i-se și mai tare, dacă era posibil. „Îmi plac”, a terminat el neputincios.

Doamne. Simțea de-a dreptul că admite un păcat profund și întunecat. Doar Jay ar fi putut să-i smulgă acea admitere și, chiar și atunci, fusese blestemat de dureros.

Jay, cu ochii strălucind, micul romantic ce era, a exclamat: „Îți plac!” A cântat el. „Și gemenilor... și lor le place de tine?”

„Bănuiesc?”

Jamie a făcut un gest cu mâna. „Omule. Sunt obsedați. Ar fi trebuit să vezi cât de protectori au devenit cu fostul lui. Nu la fel de descleștat cum ar fi fost monstrul meu, dar totuși e foarte intens.” Și-a ridicat degetele în formă de gheare ca formă de demonstrație. „Foarte incitant.”

„Dar sunt legați unul de celălalt, nu? Atunci nu pot... Nu încearcă să te transforme, nu-i așa?”

Colin a respirat adânc și a expirat încet. „Vreau să mă transforme oricum”, a spus el cu fermitate, rostind în sfârșit cu voce tare ceea ce abia își admisese lui însuși.

Jay a scos un mic sunet de consternare. „Dar Colin! Umanitatea ta. E o decizie uriașă.” S-a uitat rugător la Jamie. „Spune-i.”

Jamie a dat din umeri. „Eu cred că să fii vampir e destul de cool, în realitate. În plus, Colin a știut întotdeauna ce gândește.”

„Știu că ai fost fericit ca om, Jay. Acea transformare pentru tine a fost o adevărată pierdere. Dar eu... nu am fost niciodată. Niciodată nu am fost mulțumit, întotdeauna am vrut mai mult.” Colin i-a oferit lui Jay un zâmbet mic. „Tu mi-ai arătat că există mai mult.”

„Și o vreau. Nu mai vreau să fiu pe margini. Vreau să fiu în mijlocul acțiunii. Vreau să văd ce mai este pe acolo. Și îi vreau pe acei moși cu mine când o voi face. Dacă mă acceptă.”

Își putea imagina asta aproape mult prea ușor. Explorând lumea cu cele două umbre ale sale pe urmele lui. Având timpul, spațiul și acceptarea necesare ca să descopere ce voiau cu toții de la viață, chiar dacă tot ce însemna asta era să petreacă mai mult timp împreună pe canapea, cuibăriți unul în celălalt zile în șir.

A privit în sus și l-a găsit pe Jamie privindu-l, cu ochii mari de surpriză. „Omule. Asta e cea mai mare cantitate de cuvinte pe care te-am auzit vreodată punând-o cap la cap în același timp.”

Jay își mușca buza inferioară din nou, privindu-l pe Colin cu îngrijorare. „Dar ce se întâmplă dacă nu te acceptă? Ai lăsa în urmă toate conexiunile umane. S-ar putea să fie foarte singuratic.”

„Dar Colin a fost întotdeauna un pic singuratic”, a răspuns Jamie. „Fără supărare.”

„Păi, nu ai fi singur”, a corectat Jay, de parcă nu el fusese cel care o spusese. „Ne-ai avea pe noi!” S-a așezat în genunchi printr-o mișcare bruscă, cu chipul plin de entuziasm. „O! Te-ai alătura bârlogului nostru! Am avea mare grijă de tine. Iar dacă ești instabil la început, te-am putea duce unde se află Riley. Știu că mămicile lui te-ar ajuta. Sunt cu adevărat minunate.”

Aceea era... păi, fusese cea mai bună ofertă pe care Colin o primise de o bună bucată de vreme. A trebuit să reziste impulsului de a-și îmbrățișa prietenul pentru a treia oară. Avea să sufere o supraîncărcare de momente sensibile în acest ritm. Dacă tatăl lui ar fi putut vedea cât de extrem de social avea să fie viitorul lui Colin...

Stomacul lui Colin s-a strâns la auzul unei realizări subite. „Cu excepția... tatălui meu. Ar trebui să aștept. Dacă m-aș transforma acum, iar el ar avea nevoie de mine în viitor...”

Jay i-a luat mâna și i-a strâns-o cu forță. „Dacă ceea ce îți dorești cu adevărat este să fii transformat, ne-am ocupa și de el. Ar putea veni cu noi, dacă ar fi necesar. Avem o asistentă și doi medici în bârlog. Nu ar fi singur. Am rezolva noi problema.”

Colin i-a întors strânsoarea, impresionat peste măsură. „Vom vedea.”

În ciuda tuturor cuvintelor lui curajoase despre transformare, fie că Fox și Dane îl voiau sau nu... el chiar voia ca ei să-l vrea. Voia ca ei să ceară să-l păstreze. Voia ca ei să aibă nevoie ca el să rămână.

Jay s-a îndreptat cu entuziasm. „Bun. Acum că totul s-a rezolvat... Povestește-mi cum funcționează cu doi. S-ar putea să am nevoie de câteva diagrame.” A rânjit el. „Din fericire, ești artist.”

CAPITOLUL 19

Colin

„Dumnezeule, Jay, cum poți să mănânci așa ceva?” Colin împinse la o parte bolul uriaș de cereale pe care Jay îl adusese cu el, o parodie culinară mult prea dulce, clar concepută pentru a domestici copiii neascultători prin trimiterea lor directă într-o comă diabetică.

„Dar chiar a fost bun”, argumentă Jay cu gura plină de acea substanță. Înghiți și încercă din nou. „Ție nu-ți place? Soren spune că e cel mai bun lucru.”

„Soren are o slăbiciune pentru dulciuri care poate rivaliza cu a ta, piticule. El nu este tocmai un martor de încredere.”

Jay mormăi nepăsător și își mai băgă o lingură în gură.

Discuția lor ca între fete continuase încă câteva ore, timp în care Jay îl pusese la curent pe Colin cu toți vampirii din Hyde Park, cum apăruseră ei și cum își găsiseră partenerii, înainte ca Jamie să declare că Luc o ia razna de neliniște (nici măcar nu se uitase la telefon, așa că Colin trebui să presupună că informația venea prin legătura lor) și fugise înapoi acasă.

În acel moment, Colin simțise că nu are niciun rost să mai doarmă. Plătea prețul pentru asta acum, având capul teribil de greu și membrele mai obosite decât ar fi trebuit, dar poate îi putea convinge pe gemeni să tragă o siestă mai târziu. Nu că ar fi fost nevoie de prea multă convingere. Tot ce ar fi trebuit să facă era să intre în dormitor și ei ar fi fost chiar în spatele lui. Acoșatori.

Apropo de asta...

Colin privi cu coada ochiului spre cele trei siluete masive care stăteau în jurul mesei din bucătărie. Cu gemenii era deja obișnuit, dar celălalt...

„Alexei se uită mereu la tine cum mănânci în felul ăsta?”

„Nu.” Jay îi adresă un zâmbet plin de adorație partenerului său. „În mod normal mănâncă cu mine, mai ales dacă facem ceva împreună. Sau... O! Asta s-ar putea să-ți fie de folos acum! Deci, ce trebuie să faci este...” Jay se aplecă în față cu un aer complice, dar nu-și coborî vocea sub nicio formă. „Iei o tub de frișcă...”

Colin își ridică lingura în semn de autoapărare. „Ar fi bine ca asta să nu ducă la nicio mențiune despre vreo parte anatomică a lui Alexei”, avertiză el.

Jay se lăsă pe spate și ridică din sprâncene. „De ce nu? E una extraordinar de reușită. Soren e mereu foarte interesat când aduc vorba.”

Colin ridică o sprânceană spre Alexei, care părea complet imperturbabil de direcția conversației. „Nu te deranjează că Soren aude totul despre asta?”

Alexei dădu din umeri. „Jay poate vorbi cu prietenii lui cum vrea. Nu am de ce să mă rușinez.”

Colin nu se putu abține; privirea lui coborî involuntar spre...

„Nu te uita acolo”, mormăi Fox, împingând un baton de granola direct în mâna lui Colin. „Uită-te la ale noastre.”

Jay încetă să-i mai zâmbească cu adorație lui Alexei ca să se încrunte la Fox. „Nu văd niciun inel pe degetul lui!” strigă el, complet fără sens, înainte de a se întoarce spre Colin. „Nu-l asculta. Poți să te uiți la Alexei.” Își înclină capul gânditor. „Deși, poate nu dezbrăcat. Alexei dezbrăcat e doar pentru mine.”

Colin a fost salvat de la a procesa toate acestea de sunetul soneriei.

Dane lăsă să scape un oftat profund în timp ce Fox înjură cu voce tare și ieși din bucătărie ca să răspundă. „De când am devenit blestematul de club social al Tucsonului?”

„Nu cumva mai vin și alți prieteni de-ai tăi?”, îl întrebă Colin pe Jay, care începuse din nou să înfulece cereale de parcă corpul lui de vampir chiar avea nevoie de acele calorii.

„Nu. Mama lui Danny și Gabe trecea prin câteva săptămâni mai grele, așa că au vrut să rămână aproape. Iar Wolfe mi-a spus că mai degrabă și-ar înfige o lingură ruginită în ochi decât să mai participe la...” Jay lăsă lingura jos ca să facă ghilimele în aer cu degetele, „...'o aventură infantilă și prost gândită', dar cred că era doar un pic melodramatic.”

Wolfe fusese unul dintre localnicii a căror natură de vampir nu fusese tocmai o surpriză. Îi dăduse fiori lui Colin încă de la început. Dar iubitul lui, Eric, era destul de liniștit acum, când nu mai încerca să-l ademenească pe Colin sau pe oricine altcineva cu puls în pat cu el de fiecare dată când venea la cafenea.

Fox se întoarse în bucătărie, având-o pe Serena în spatele lui.

„Ce naiba cauți aici?”, întrebă Dane, pe un ton atât de beligerant încât Colin trebui să se uite de două ori ca să se asigure că nu fusese Fox cel care vorbise. Se pare că nu le plăcea deloc să aibă vampiri străini pe teritoriul lor, chiar și dintre cei pașnici.

„Idiotul cu păr verde mi-a spus că sunteți aici”, zise Serena veselă, aparent indiferentă la lipsa lor de ospitalitate. „Mi-am împrăștiat mirosul prin oraș pentru ca soțul meu să-l simtă.”

Dane se îndreptă de unde stătuse sprijinit de blat. „Și-l împrăștii tocmai aici?”

„Calmează-te.” Serena își încreți nasul. „Nu o să se apropie de o casă care miroase clar a vampiri.”

„Bună!”, salută Jay de la masă. „Noi nu ne-am cunoscut. Eu sunt Jay! Nu locuiesc aici.”

După prezentări, Serena trecu direct la subiect. „Piscina din cartier unde l-a văzut sora mai mică înainte, acolo îl voi aștepta. Voi toți ar trebui să ajungeți cu mult înaintea mea dacă plănuiți o ambuscadă; clorul ar trebui să vă mascheze mirosurile, cel puțin la început.”

Colin se încruntă. „Nu o să fie copii acolo?”

Privirea ascuțită a Serenei se îndreptă spre el. „Tocmai asta e ideea. El e suspicios în privința mea după... altercațiile noastre anterioare. Sper ca faptul că mă va găsi privind cu nostalgie la copii să-l facă să creadă că sentimentalismul m-a îndulcit.”

Asta părea, în cel mai bun caz, o logică destul de fragilă, dar poate Colin era prea lipsit de somn ca să o înțeleagă. Așteptă ca altcineva să protesteze, dar gemenii aprobau din cap. Colin va trebui pur și simplu să aibă încredere în vampirii lui pentru a se asigura că nimeni nu va fi rănit.

„Ar trebui să fie destul de ușor să-l atragem într-un loc mai retras”, continuă Serena. „Și apoi...” Își trecu un deget peste gât, semănând cu o caricatură a unei soții de mafiot. „Vom fi mai mulți decât el, mai ales cu acești doi nou-veniți.” Se uită la Fox. „Deși, presupun că-ți lași prețiosul om acasă?”

„Nu”, începu Colin să spună, exact în momentul în care ambii gemeni lăsară să scape un „Da” hotărât.

Fox îl privi feroce. „Nu riscăm să ți se întâmple nimic.”

Colin se îndreptă, gata să se certe, dar o mână mică se așeză pe brațul lui.

„Colin”, spuse Jay. „Încă ești om. Nu aș putea suporta dacă ți s-ar întâmpla ceva. Chiar nu aș putea.”

Colin înghiți în sec. Putea să se prefacă, în cazul gemenilor, că foloseau vreun pretext posesiv ca să-l țină departe de acțiune. Dar știa că, în cazul lui Jay, nu era vorba de posesivitate sau de vreo altă prostie toxică. Era vorba pur și simplu de a avea grijă de cineva și de a nu dori ca acea persoană să fie rănită. „Bine. Rămân.”

„Splendid”, spuse Serena veselă. „Voi fi la piscină la ora cinci fix. Voi toți ar trebui să fiți acolo cu cel puțin douăzeci de minute înainte, dacă vrem să fim precauți.”

„Astăzi?” Nu era prea devreme? Prea grăbit? Ceva nu se simțea bine, în adâncul măruntaielor lui Colin. Dar, pe de altă parte, Colin nu mai fusese niciodată într-o astfel de situație. Nu mai avuse oameni de care să-și facă griji în felul ăsta, exceptându-l poate pe tatăl lui, iar până de curând, tatăl lui se îngrijise foarte bine singur.

„Astăzi”, confirmă Serena. „Vreau ca asta să se termine odată. A durat mult prea mult.”

„Nu ești singura”, mormăi Fox. Își ridică vocea pentru următoarea parte, pentru că, desigur, așa trebuia. „Apoi poți să te cari din orașul nostru.”

Zâmbetul de răspuns al Serenei fu unul forțat. „Cu mare plăcere.”

Colin merse să ia prânzul singur la tatăl său.

Se gândi că gemenii ar putea folosi timpul suplimentar pentru a face planuri sau pentru a se pregăti, sau orice altceva ar face un vampir ca să se antreneze pentru o luptă cu un alt vampir. Iar Jay și Alexei se îndreptaseră spre casa mamei lui Jamie, unde se pare că Izzy așteptase cu nerăbdare o întâlnire. Ea și Jay se împrieteniseră rapid ultima dată când el fusese în oraș, unindu-se printr-o pasiune comună pentru dulciuri și benzi desenate.

Nu era ca și cum Colin era îngrijorat sau ceva de genul. Indiferent cum se pregăteau, aveau să fie bine. Complet și absolut bine. O mai făcuseră și înainte, nu? Speriaseră vampiri ticăloși sau chiar uciseseră câțiva rebeli sălbatici (presupunând că gemenii nu-l mințiseră în privința asta). Erau puternici și se susțineau reciproc. Iar faptul de a rămâne în preajmă ca să-și facă griji pentru ei nu le-ar aduce niciun beneficiu, chiar dacă Colin ar fi știut cum să-și exprime grija într-un mod care să nu implice doar o încruntare.

Oricum, voia un pic de timp singur cu tatăl său. Presupunând că avea să-și adune curajul de a le cere gemenilor să-l transforme, avea nevoie de o ultimă porție de umanitate doar pentru el, înainte de a păși definitiv în acea lume.

Îl găsi pe tatăl său în garaj, cu un baston sprijinit de un raft de depozitare, întinzând mâna ca să tragă o cutie mică de carton dintre două containere de plastic.

„Haidem, tată”, îl mustră Colin, alergând la costul lui. „Ar fi trebuit să mă aștepți. Ce se întâmpla dacă cădeai sau ceva de genul?”

„Crezi că o să cad stând pe loc?”, întrebă tatăl lui neîncrezător, continuând să se ocupe de cutie. „O, om al puținei credințe.”

Colin îi îndepărtă mâinile și scoase el cutia, ridicând din sprâncene până când tatăl lui își luă bastonul. Îl urmă înapoi în casă.

„Ce este în cutia asta?”, întrebă el, agitând-o ușor ca să vadă dacă scoate vreun sunet.

„Fotografii”, îi spuse tatăl său, îndreptându-se spre sufragerie. „De ani de zile voiam să le pun într-un album. Trebuie să organizez lucrurile pe aici. Nu vreau să-ți las o mizerie.”

Ceva în stomacul lui Colin se strânse. „O să treacă mult timp până când o să-mi lași mie ceva”, insistă el.

„Sigur, sigur.” Tatăl lui se așeză în fotoliul reclinabil cu un oftat exagerat. Apoi deschise brațele și îi făcu semn lui Colin să-i pună cutia în poală. Colin făcu ce-i ceru, iar apoi se așeză pe taburetul din fața lui.

„Cu cine sunt fotografiile?”

„Bunicii tăi”, spuse tatăl lui, ridicând capacul. „Cu mine.” Urmă o lungă pauză. „Mama ta.”

Nodul din stomacul lui Colin deveni și mai strâns. „Oh.”

Durea. Doamne, cum de mai putea durea după un deceniu de când trăia cu această pierdere? Uneori Colin se putea păcăli, pretinzând că fuseseră mereu doar el și tatăl lui. Dar nu era adevărat. Cândva fuseseră trei. Chiar fuseseră fericiți.

Și apoi, după o boală lungă și chinuitoare, ea dispăruse și totul se schimbase. Colin încetase să mai doarmă. Tatăl lui nu mai vorbise o bună perioadă. Lucrurile fuseseră liniștite și triste, iar acea atmosferă i se impregnase și lui. Fusese tăcut și retras pe parcursul întregului liceu, prea sumbru pentru oricare dintre vechii lui prieteni, iar noii prieteni pe care și-i făcuse păruseră mereu... superficiali. Chiar și în cazul lui Jamie, fusese dificil să-l lase să se apropie complet.

De aceea Colin fusese atât de surprins când Derek arătase interes față de el. Și poate de aceea îl lăsase pe Derek să-i influențeze gândurile, la final: pur și simplu nu avusese curajul să spere la ceva mai bun.

Iar apoi, când Derek îi zdrobise inima stupidă și plină de speranță, Colin nu putuse părăsi Tucsonul destul de repede. Voia să lase în urmă toate acele amintiri urâte. Să înceapă de la capăt.

Tatăl lui începu să răsfoiască fotografiile. „Arăți obosit astăzi, Bubba. Credeam că ai dormit un pic mai bine în ultima vreme.”

Colin își dregă gâtul, încercând să vorbească în ciuda nodului pe care îl avea. „Am dormit. Azi-noapte a venit în vizită un prieten. A zburat cu o cursă de noapte.”

„Un prieten?” Tatăl lui privi în sus, sunând mult mai entuziasmat de veste decât ar fi fost normal.

„Ți-am povestit despre el. Jay.”

„Jay e aici?” Era ca și cum Colin i-ar fi spus că se află o celebritate în oraș. „O să-l cunosc și eu?”

„I-ar plăcea foarte mult asta. Poate... poate mâine. Astăzi o să fie ocupat cu prinderea unui vampir ticălos.”

Tatăl lui sorta acum fotografiile în mici grămezi în poală. Colin tot nu avea curajul să privească. Nu aveau multe fotografii cu ea în casă, iar la cele pe care le aveau devenise imun. Ar fi fost o nouă durere de suportat.

„Sunt foarte mândru de tine, Bubba”, spuse tatăl lui, așezând o altă fotografie în grămadă. „Chiar ai început să te deschizi. Ți-ai găsit un loc unde să locuiești. Te-ai revăzut cu Jamie.” Făcu o pauză, iar Colin ar fi jurat că vârfurile urechilor lui erau roșii. „Acei doi tineri cu care îți petreci timpul... Știu că e... dificil pentru tine să lași oamenii să se apropie.” Oftă. „Poate ar trebui să fi insistat să mergi la terapie după ce a murit mama ta.”

„Crezi că e din cauza mamei? Că sunt... mofturos?”

Tatăl lui privi în sus din fotografii. Ochii îi erau calzi. Întotdeauna erau. „Cred că, dintr-un oarecare motiv, îți este greu să crezi că oamenii rămân.” Ridică o fotografie: mama lui Colin, incredibil de tânără, zâmbind la ceva din afara cadrului. „Doamne, ce dor îmi e de ea.”

Așezară într-o lungă tăcere, privind acea fotografie. Colin se uită la tatăl său, la iubirea din ochii lui, chiar și acum, chiar și după un deceniu fără ea. „Cum ți-ai dat seama, în cazul mamei?”, întrebă el. „Cum ai știut că o să dureze?”

Tatăl lui nu ezită deloc. „Iubire, loialitate și acceptare.” Rosti cuvintele ca și cum le păstrase acolo, așteptând ca Colin să le ceară. „Mai erau și alte lucruri, desigur.” Zâmbi la fotografie. „Ne făceam să râdem într-un mod feroce. Dar, în ultimă instanță, ceea ce a făcut să dureze... iubirea, loialitatea și acceptarea. Eram o echipă.”

Iar când mama lui murise, tatăl lui îi transferase toată acea iubire, loialitate și acceptare lui Colin. Iar Colin plecase fără să se gândească prea mult, prea dornic să iasă din Tucson și să lase în urmă orice amintire dureroasă.

Înghiți în sec. „Hei, tată”, spuse el, menținându-și tonul relaxat. „Ți-am spus că am găsit o cale de a trăi pentru totdeauna?”

Tatăl lui începuse să se uite din nou la fotografii. „O, da?”

„Da. Te interesează?”

„Pff.” Tatăl lui își mări buzele nemulțumit. „De ce aș vrea asta? O am pe iubirea mea așteptându-mă pe cealaltă parte.”

„Chiar crezi asta?” Colin privi fotografia ei din mâinile lui. Nici nu-și amintea când fusese făcută. „Crezi că mama te așteaptă?”

„Desigur că da. Există anumite legături care nu pot fi rupte. Trebuie doar să ai un pic de credință.”

Faptul de a avea credință nu era punctul forte al lui Colin. Dar poate ar putea lucra la asta. Poate era ca un mușchi nefolosit și trebuia doar să facă un pic de efort. Își vârî fotografia mamei sale în buzunar. Știa deja că tatălui său nu-i va păsa. „Ar trebui să ne pregătesc ceva de mâncare?”

„Dă-i drumul.”

În bucătărie, pregătind sandvișuri pentru amândoi, nu-și putea scoate cuvintele din cap.

Iubire, loialitate și acceptare.

Fox și Dane știau despre aceste lucruri. O demonstraseră prin legătura lor reciprocă, mult înainte de a-l cunoaște pe Colin. Știau că iubirea nu avea nicio legătură doar cu atracția fizică. Iubirea însemna să fii acolo pentru celălalt, zi după zi. Știau despre loialitate, despre a se susține reciproc împotriva tuturor idioților din lume, fie ei oameni sau nu. Și știau despre acceptare, despre rănile care puteau rămâne când aceasta era refuzată.

Îl acceptaseră pe Colin exact așa cum era încă din prima zi.

Doamne, Colin nu păcălea pe nimeni, nu-i așa? Nu avea să se transforme doar ca să devină un vampir oarecare. Avea să se îndrepte spre ei. Să rămână alături de ei tot timpul pe care îl putea avea. Voia mai mult din iubirea, loialitatea și acceptarea lor.

Voia mai mult de la Fox. Simțul lui de ștrengărie. Instinctul lui de protecție. Felul în care prelua controlul în dormitor. Voia mai mult de la Dane. Afecțiunea lui dulce. Dorința pe care nici nu mai încerca să o ascundă.

Colin trebuia să le ceară nu doar să-l transforme, ci și să-l păstreze.

La urma urmei, ce era mai rău ce se putea întâmpla? Să-i râdă în față, să-i spună să plece, să-i zdrobească inima în o mie de bucăți? Era tentant să cedeze în fața fricii ușoare de așa ceva. Dar chiar dacă credința lui era un mușchi extrem de nefolosit, Colin știa că ei nu aveau să fie atât de cruzi. Nu cu el.

Rămase ore bune după prânz, bucurându-se de timpul petrecut cu tatăl său, asigurându-se că răspunde prompt la toate mesajele de text de la gemeni care verificau ce face. Se simțea prea tensionat și prea fragil ca să înfrunte grupul care îl aștepta acasă încă. Îi lăsă să facă ceea ce aveau de făcut, iar când aveau să se întoarcă... avea să le ceară. Avea să ceară mai mult.

Dar când se întoarse la casă, exact după ora la care se presupunea că plecaseră, o siluetă îl aștepta în leagănul de pe verandă.

Serena.

„Hei”, strigă Colin, pașii încetinindu-i în confuzie. „Ce cauți aici? Nu trebuia să fii la piscină?”

Ea coborî din leagăn și se poziționă în fața lui înainte ca el să apuce să clipească. „Ah, Colin. Pentru un moment m-am îngrijorat că am calculat greșit. Dar iată-te.” Îi zâmbi, chipul transformându-i-se odată cu gestul până când colții îi ieșiră la vedere, strălucind în lumina după-amiezii. „Intrăm? Nu vreau ca vecinii să se îngrijoreze.”

Colin făcu un pas înapoi automat, iar mâna ei se repezi să-i prindă brațul cu atâta forță încât îl duru.

Stomacul i se strânse. Ceva nu era în regulă aici.

Avuseseră încredere în vampirul greșit.

CAPITOLUL 20

Dane

Chiar și de cealaltă parte a străzii față de piscină, cu asfaltul încins interpus între ea și ei, aerul era saturat de mirosul chimic și puternic de clor.

Lui Fox nu i-a păsat. I-a amintit de puținele momente fericite din copilăria lui și a lui Dane, dinainte de a fugi de acasă, când mama lor obișnuia să-i lase la piscină ore în șir, lăsându-i singuri. Exact așa cum le plăcea lor cel mai mult.

Așteptau în afara piscinei cu speranța de a pune mâna pe tipul lor înainte ca acesta să intre, minimizând riscul ca oamenii să fie răniți. Desigur, dacă planul Serenei funcționa, se presupunea că el pur și simplu o va urma oriunde l-ar duce ea, fără să știe că ea avea intenția de a-l ucide la final.

Multe depindeau de credința Serenei că soțul ei încă adora pământul pe care ea călca. Nu era preferința lui Fox, să facă planuri în jurul relației de rahat a altcuiva. Dar, desigur, nu aveau piste mai bune când venea vorba de localizarea lui. Iar tipul încă încerca să-și creeze o familie, așa că evident soția lui era încă în prim-planul minții sale.

Totuși, în acest moment, ascultând strigătele fericite ale copiilor în apă, totul se simțea ca o mare incertitudine.

Nu trecuse mult timp de la mutare când Fox și Dane își asumaseră rolul de protectori ai noului lor oraș natal. Ceva din Tucson părea să atragă vampirii, și nu doar pe cetățenii model. Prima dată când opriseră un vampir sălbatic la jumătatea drumului, fusese ca o trezire. În parte de aceea avea sens să rămână.

S-ar fi putut să fie niște singuratici respinși, s-ar fi putut să nu aibă un bârlog pe care să-l numească cămin, dar avuseseră un scop.

Deși Jamie și Luc erau deja aici. Dacă Colin voia să plece din Tucson, Fox și Dane îl puteau urma fără să simtă că abandonau ceva. Iar dacă voia să rămână, dacă voia să petreacă tot timpul pe care îl putea avea cu tatăl său, ei bine... ce mai însemna încă un deceniu?

„Unde naiba este ea?”, mormăi Dane. Era sprijinit de un indicator de oprire, piciorul tremurându-i, luptându-se evident să evite să meargă dintr-o parte în alta din cauza agitației.

Fox își verifică telefonul și observă mesajul de text de la Colin care îl informa că în sfârșit părăsea casa tatălui său. „Mai avem câteva minute. A vrut o zonă mare de amortizare, care să ne ofere destul timp să ne instalăm înainte să ajungă Robert.”

Robert. Ăsta era numele lui. Atât de banal, exact cum descrisese Jamie aspectul lui. Părea greșit ca un tip atât de comun și obișnuit să fie capabil de o asemenea cruzime: să smulgă un copil de lângă părinți și să oblige un monstru însetat de sânge să crească în interiorul lui.

Dar asta era problema, nu? Răul rareori era reprezentat de supervillanii spectaculoși și fermecători din benzile desenate ale lui Colin. Era vorba de oameni obișnuiți care acționau în mod egoist, luând ce voiau fără să le pese de nimic sau de altcineva.

Nu faptul de a fi vampir îl făcuse rău pe Robert, deși poate asta exacerbase lucrurile un pic. Pentru început, pur și simplu avea o personalitate de mizerie.

Fox se uită la Dane, care părea încă foarte nervos. „Nu-ți place deloc situația asta, nu-i așa?”

Privirea lui Dane sări în jur, fără să se oprească pe un singur lucru pentru mult timp. „Ce să-ți placă?”

Fox dădu din umeri, neavând cu adevărat un răspuns pentru asta. Privi la Luc și Jamie de cealaltă parte a străzii, zăbovind lângă gardul care separa piscina de trotuar. Fața de vampir a lui Luc era complet ascunsă de data asta (Fox nici nu știa că era capabil de așa ceva), iar ochii lui aveau o culoare de un verde strălucitor, surprinzător de frumoasă. Era de-a dreptul antinatural.

Jay și Alexei se presupunea că sunt după colț, acoperind cealaltă parte a piscinei. Fox nu avea prea multă încredere în micul și veselul Jay pentru a doborî răpitorul, dar Alexei părea destul de puternic. De asemenea, părea să aibă capul pe umeri.

Fox presupuse că Colin ar fi putut avea prieteni mai răi.

Se întoarse spre Dane. „Rămâne faptul că ea ne ajută să-l prindem pe ticălosul ăsta. Am putea considera asta ca pe un punct în favoarea ei.”

La urma urmei, armistițiul lor cu Luc și Jamie începuse pe un teren similar.

Dane pufni, lovind trotuarul cu piciorul. „Da. Sigur.”

„Nu ai încredere în ea?”

Dane rămase nemișcat pentru prima dată de când sosiseră, privindu-l pe Fox direct în ochi. „Nu am încredere în nimeni în lumea asta în afară de tine.”

O căldură inundă pieptul lui Fox. Nu era ca și cum avea nevoie de cuvintele fratelui său (știa cum stau lucrurile între ei), dar uneori era plăcut să primească o reasigurare. Ridică o sprânceană. „Nici în Colin?”

Dane îl privi neîncrezător. „Desigur că am încredere în blestematul de Colin.” Începu să bată din picior din nou, mormăind: „Asta se înțelege de la sine, nu?”

Dar venise un moment în care Fox voia cuvintele. Avea nevoie ca Dane să admită lucrurile, mai mult pentru el însuși decât pentru Fox.

„Îl iubești”, spuse el direct. Întâmpină tăcere. „Și eu.”

Dane îi aruncă o privire furioasă. „Evident.”

O, dar ce furios era astăzi. Separarea forțată de omul lor nu părea să le facă bine niciunuia dintre ei.

„El este partenerul nostru, Dane.”

Demonul lui Fox mormăi de acord. Partener.

Privirea lui Dane se abătu din nou. „Nu avem de unde să știm asta.”

„Nimeni nu știe până nu simte asta. Este un instinct.” Fox se apropie, punându-și chipul chiar în fața lui Dane, obligându-l să-l privească. „Simte-ți blestematele de sentimente, fratele meu.”

„Și dacă îi distrugem viața așa cum Robert a distrus-o pe a Serenei?” Exista o vulnerabilitate pură în ochii lui Dane în timp ce își exprima temerile cu voce tare.

„Atunci vom petrece o eternitate reparând asta. Și asta doar dacă se va întâmpla.” Fox nu-și lăsă privirea să ezite. „Eu nu am avut niciun regret. Nici el nu va avea.”

Deodată, Dane se desflă. „Te iubesc, știi asta, nu? Îmi pare rău că nu o spun mai des.”

Fox făcu un pas înapoi, oferindu-i spațiu să respire. „Nu avem nevoie de cuvinte. Suntem dincolo de asta.”

„Ei bine, atunci, îmi pare rău că am lăsat acel bârlog de mizerie să mă afecteze. Îmi pare rău că m-am retras.”

Fox zâmbi. „Astăzi ești foarte sensibil, știai asta?”

„Du-te dracului.” Dane îi întoarse spatele, dar cuvintele fost lipsite de asprime.

„Să terminăm cu mizeria asta și, în schimb, o să ne bucurăm de mielușelul nostru”, spuse Fox, mișcându-și sprâncenele într-un mod pe care știa că fratele său îl considera ridicol. „Totuși, unde naiba este ea?”

Anxietatea lui Dane trebuia să fi fost contagioasă, pentru că acum și Fox devenea agitat. Ceva nu se simțea bine. O atribuise stării lui de nervozitate din cauză că nu-l avea pe Colin aproape. Dar era mai mult decât atât, nu-i așa?

Planul ăsta era de mizerie.

Privi spre Jamie și Luc, gata să strige și să înceapă o discuție. În schimb, îl văzu pe Jamie prăbușindu-se pe trotuar.

„La naiba!”

El și Dane屋外ară în fugă. „Ce este în neregulă cu el?”, întrebă Fox, în timp ce Luc îngenunchease pe trotuar, ridicând corpul inert al lui Jamie în poală.

Nu putea fi ceva prea grav, orice ar fi fost. Luc nu părea panicat ca în fața unui pericol de moarte.

Luc confirmă asta prin următoarele sale cuvinte. „Are o viziune”, le spuse el, îndepărtând părul lui Jamie de pe frunte cu o tandrețe care era aproape dureroasă de privit.

În loc să-l liniștească pe Fox, sentimentul lui de presimțire rea doar se accentuă. Demonul lui, deja agitat la ideea unei violențe iminente, acum amenința să-i iasă de sub control. Greșit. Totul era greșit.

Ochii lui Jamie începură să tremure, albul ochilor ivindu-se când se dădură peste cap. Deschise gura, dar cumva Fox știa deja ce urma.

Tot ce trebui Jamie să facă a fost să gâfâie: „Colin”, iar Fox și Dane erau deja în alergare frenetică.

Fuseseră trași pe sfoară.

Era ziuă și se mișcau mult prea repede pentru a fi confundați cu niște oameni, băteau la ochi din cale afară, dar pentru o dată, lui Fox nu-i păsa. Trebuiau să se întoarcă la casă.

Dacă Serena chiar încerca să se atingă de omul lor, era pe cale să descopere ce se întâmpla când cineva se punea cu ceea ce era al lor.

Nu avea să mai trăiască ca să vadă o altă zi.

Colin

Colin păși în sufragerie, cu inima bătându-i în gât, simțind cum strânsoarea Serenei de pe brațul lui îi lăsa deja vânătăi. Aerul condiționat din casă funcționa la maxim, dar răcoarea nu făcea nimic pentru a-i domoli panica.

„Serena, dă-mi drumul”, spuse el, încercând să-și mențină vocea fermă, deși trupul îi tremura. „Gemenii se vor întoarce în orice moment.”

Ea lăsă să scape un râs scurt, lipsit de orice veselie, împingându-l spre canapea. „O, Colin. Ei nu se vor întoarce prea curând. Sunt mult prea ocupați să mă caute la piscină.”

Colin se prăbuși pe perne, simțindu-se îngrozitor de vulnerabil în tricoul și pantalonii lui scurți. Se uită la ea, la chipul ei care acum se schimba, pupilele ochilor preluând controlul până când rămaseră complet negre, iar colții i se lungiră. Era fața de monstru pe care o văzuse la gemeni și la Jay, dar la ea nu exista nicio urmă de reținere sau afecțiune. Era doar foame și o furie rece.

„De ce faci asta?”, întrebă el, strângându-și degetele în cuvertură. „Ai spus că vrei să-l prinzi pe Robert. Ai spus că ei te ajută.”

„Și mă ajută”, rânji ea, apropiindu-se de canapea. „Dar Robert nu ar veni niciodată la mine dacă aș fi singură. El știe că îl urăsc. Are nevoie de o momeală. Are nevoie de un copil... sau de cineva care să-l facă să creadă că m-am îndulcit. Iar tu... tu ești perfect.”

Ea întinse o mână lungă, cu unghiile ascuțite, prinzându-l de bărbie și forțându-l să o privească în ochi. „Mirosi a ei, Colin. Atât de puternic. Robert va simți asta și va crede că am găsit o nouă sursă, o nouă familie. Va veni să o distrugă, așa cum face mereu. Iar când va veni, îl voi ucide.”

Colin înghiți în sec, simțind fiorul rece al pericolului absolut. Își dădu seama că tot planul ei fusese o minciună de la bun început. Nu voia o ambuscadă organizată; voia doar să-și folosească propria strategie, indiferent de riscuri. Iar riscul, în acest moment, era viața lui Colin.

„Ei te vor distruge dacă pățesc ceva”, spuse el, încercând să pară mai sigur pe sine decât se simțea. „Fox și Dane... ei nu te vor ierta.”

„Să mă ierte?”, Serena pufni disprețuitor, strângându-i bărbia și mai tare. „Sunt doi părăsiți, Colin. Monștri legați care abia își mențin controlul. Nu-mi pasă de ei. Îmi pasă doar să-l văd pe Robert mort.”

Exact în acel moment, un zgomot puternic răsună dinspre hol. Ușa din față fusese efectiv smulsă din balamale, izbindu-se de perete cu o forță care zgudui întreaga casă.

Serena îngheță, întorcându-și capul spre ușă, iar Colin simți cum strânsoarea ei de pe brațul lui slăbi instantaneu.

Prin deschizătură pășiră Fox și Dane, mișcându-se cu o viteză supranaturală, fețele lor de vampir fiind complet vizibile, ochii negri ca noaptea și colții lungi strălucind în penumbra sufrageriei. Furia care radia din ei era atât de intensă, încât aerul din cameră păru să se oprească.

„Dă-te înapoi de lângă el”, mârâi Fox, vocea lui fiind un sunet gutural, de prădător pur.

Dane nu spuse nimic, dar se poziționă în stânga lui Fox, mușchii lui fiind tensionați și gata de atac. Legătura dintre ei trecea prin cameră ca o descărcare electrică, o forță unită care nu lăsa loc de negociere.

Serena se ridică în picioare, lăsându-l pe Colin pe canapea, și își arătă colții, dar poziția ei defensivă trăda o ezitare clară. Erau doi împotriva unuia, iar gemenii erau mult mai bătrâni și mai puternici decât ea.

„Ați venit mai repede decât credeam”, sâsâi ea.

„Ai atins ceea ce este al nostru”, spuse Dane, vocea lui fiind neobișnuit de rece, lipsită de blândețea pe care o arătase în dormitor. „Și asta a fost ultima ta greșeală.”

Colin se trase mai în spate pe canapea, respirând sacadat, dar simțind, în ciuda terorii momentului, o siguranță absolută. Gemenii erau acolo. Câinii lui loiali se întorseseră ca să-și protejeze stăpânul.

CAPITOLUL 21

Colin

Colin deschise gura, dar înainte de a putea... ce mai exact? Să strige? Să o înjure? Serena se afla direct în fața lui, ochii ei negri ca noaptea taladrându-i privirea.

„Nu vei striga. Nu te vei bate. Nu vei fugi.”

Colin închise gura. Sau, mai bine zis, buzele i se lipiră una de alta, ca și cum ar fi acționat dintr-o voință proprie, exterioară. Aceasta era blestemata de constrângere? Crezuse că o astfel de manipulare te transpune într-o stare confuză, ca de vis. Însă mintea lui se simțea suficient de ageră; doar corpul îi era complet imobilizat și încătușat. Pe de altă parte, ea nu-i spusese nimic care să-i afecteze psihicul; nu-i ordonase să nu-i fie frică sau ceva de genul. Doar să nu strige, să nu se bată, să nu fugă. Poate că asta schimba datele problemei.

Isuse, omule. Acum chiar nu e momentul să analizezi abilitățile vampirilor.

Dar, la naiba, nu mai fusese constrâns niciodată până atunci. Lui Jay nu-i plăcea să folosească tehnica asta, nici măcar ca formă de demonstrație, iar Colin nu apucase niciodată să le ceară gemenilor să o testeze pe el.

La naiba. Gemenii.

Panica îi inundă complet venele când Serena îl înfăscă de braț și îl trase după ea, nu în interiorul casei, cum crezuse inițial, ci spre leagănul de pe verandă. Le făcuse oare ceva lui Fox și Dane? Dacă îi rănise, Colin i-ar fi smuls ochii din cap cu mâinile lui. Cum avea să facă asta în timp ce se afla sub influența constrângerii, nu avea nicio idee dracului, dar avea să găsească o cale, cu prețul vieții.

Acum ea scana strada cu privirea, ca și cum căuta pe cineva. Colin simți o sclipire scurtă de speranță. Poate că gemenii erau chiar în spatele ei, la pândă. Deși... de ce naiba s-ar mai așeza ea pe leagăn dacă situația stătea așa, îl depășea complet.

Ea se uită la el și trebuie să-i fi surprins expresia speriată și naivă de pe chip, pentru că pufni disprețuitor. „Salvatorii tăi nu mai vin, iubitule.”

Râse de panica evidentă pe care cuvintele ei o provocaseră în sinea lui. „Nu sunt morți. Din păcate pentru mine. Doar... ocupați.” Începu să scaneze strada din nou. „Unde este acum?”, murmură ea.

Repulsia îl cuprinse pe Colin când înțelese adevărul. „Îți cauți soțul.” Stomacul i se strânse când văzu că ea nu a negat acuzația. „Ai fost implicată în mizeria asta de la bun început. Copiii... Cum ai putut?”

„Ți-am spus doar”, zise ea, oprindu-și scanarea ca să-l privească pe Colin. Calmul de pe chipul ei era de-a dreptul înfiorător. „Voiam o familie. Nu am mințit în privința modului în care am fost transformată; nu am cerut nimic din toate astea.” Ochii ei scăpărară. „Sunt datori să-mi ofere asta.”

„Nimeni nu e dator să-ți ofere viața altcuiva.”

Ea se întoarse din nou spre stradă, ca și cum cuvintele lui Colin ar fi fost complet lipsite de importanță. „Spune-mi unde este.”

Colin o privi fără nicio expresie. „Cine? Partenerul tău? De unde naiba să știu eu?”

Ea îi strânse brațul și mai tare, cu atâta forță încât ar fi strigat de durere dacă corpul i-ar fi permis. Nu vei striga. „Copilul. Riley. Unde este?”

„Ce?” Corpul lui Colin se simțea fierbinte, iar mintea continua să-i alerge într-un ritm alert, încercând să țină pasul cu direcția care se schimba mult prea repede. Nu putea înțelege ce naiba se întâmpla cu această femeie, dar știa că este extrem de periculoasă. Nu-și putea permite nicio greșeală.

„Eu am ales acel copil personal”, spuse Serena cu o răceală absolută. „Era al meu, trebuia să fie transformat pentru mine. Dar a fugit înainte ca Robert să mi-l poată preda. Iar tu, se pare, știi unde se ascunde.” Privirea ei se așeză din nou pe el. „Ai spus că se descurcă bine.”

Colin lăsă să scape un râs, poate un pic isteric, dar cine l-ar fi putut condamna în situația asta? „De aceea mă vrei pe mine? Nu am nicio idee nenorocită unde este. Nu sunt în contact cu el. Nici măcar nu l-am văzut pe copil.”

„Dar cineva din viața ta știe”, insistă Serena. „Iar spre deosebire de cei cu care îți petreci timpul, tu, dragul meu, ești incredibil de fragil.” Îi scutură brațul ca formă de demonstrație. „Unul dintre prietenii tăi va dezvălui locația, sau vom începe să le trimitem bucăți din tine până când o va face. Cât de departe crezi că vor merge cei doi vampiri ai tăi ca să-și salveze prețiosul animal de companie?”

Colin nici nu a trebuit să se gândească la un răspuns. „Cred că o să te rupă în două, psihopato.”

Ea își scoase telefonul, nepăsătoare la amenințarea lui. „Mai sunt zece minute până când trebuia să mă întâlnesc cu ei. Cât timp crezi că vor aștepta până când vor realiza că am încălcat târgul? Vom fi plecați de mult. Știi cât de ușor este să te pierzi când intervine tehnologia modernă? Mașini? Avioane? Te vom duce într-un loc unde ei nu pot ajunge. Iar acolo, îmi vei oferi ceea ce vreau.”

„Și dacă nu pot?” Colin nu mințise; chiar nu avea nicio idee unde se afla Riley. Și nu i-ar fi spus chiar dacă ar fi știut; nu i-ar face una ca asta unui copil, fie el vampir sau om. Ar fi preferat să aibă o viperă drept mamă decât pe această femeie.

„Atunci te vom ucide și vom transforma un alt copil.” Se aplecă mai aproape, cu un aer complice. „Chestia este că ceilalți copii pe care i-am testat nu s-au descurcat prea bine cu tranziția. Mă tem că Riley a fost singura excepție. Așa că nu doar că vei fi mort, dar vei fi responsabil de o nouă pierdere de vieți umane.” Își mări buzele într-o falsă simpatie în timp ce lui Colin îi îngheța sângele în vene. „Oau.”

Mai testaseră și alți copii în afară de Riley? Copii care nu supraviețuiseră? Oare cineva putea fi atât de lipsit de suflet? Colin voia cu disperare să urle, dar gâtul nu-i permitea emiterea niciunui sunet. Se mulțumi doar să o provoace, ca să-i testeze limitele. „Ai fost întotdeauna un asemenea monstru, sau crezi că e din cauza vampirului din tine?”

Ea îi strânse brațul și mai tare, dar de data asta i-l răsuci. Un fior de foc pur îi traversă membrul, iar fiecare celulă din corpul lui Colin îi ordonă să urle, dar din nou, corpul nu-i dădu voie.

Lacrimile începură să-i curgă pe ochi. Sfântă naiba. Tocmai îi rupsese brațul.

Chipul Serenei se lumină când o mașină compactă opri în fața casei. „Ah, iată-ne.”

Îl trase pe Colin de brațul rănit (și, la naiba, asta doliu îngrozitor) și îl aruncă pe bancheta din spate înainte de a se urca în față. Colin respiră adânc, încercând să se orienteze în spațiu. O, nu. Nu, nu, nu.

Pe bancheta din spate, alături de el, se afla un copil. Un băiețel de vreo opt ani.

Colin înghiți în sec. La naiba, acum chiar trebuia să fie curajos, nu-i așa? Nu mai era vorba doar de propria lui viață pusă în joc. „H-hei, amice”, salută el, cât de blând putu. „Ești bine acolo?”

Băiețelul doar îl privi cu ochii mari. Erau lucioși și umezi, plini de lacrimi nestânse. Îi ordonase oare și lui să nu plângă?

Colin privi spre scaunul din față, unde Serena discuta cu un tip cu un aspect comun și insipid. Soțul ei, Robert, cel mai probabil. Colin lovi scaunul cu piciorul. „Hei. Dacă îl căutați pe Riley, de ce mai aveți nevoie de copilul ăsta? Dați-i drumul.”

„Nu ți-am explicat deja? Avem nevoie de un plan B.” Îi aruncă o privire dezgustător de dulce copilului clar terorizat. „Nu-i așa, iubitule?” Se întoarse spre partenerul ei, iar privirea dulce se transformă instantaneu într-una plină de dispreț, iar această schimbare radicală la o sută optzeci de grade îi provocă fiori pe coloană lui Colin. Un adevărat caz de Jekyll și Hyde era această femeie. „Deși ți-a luat destul de mult timp.”

„Îmi pare rău, iubirea mea.” Robert o privea cu o combinație înfiorătoare de adorație pură și supunere totală. Colin era destul de sigur că, dacă Serena i-ar fi spus să se arunce în fața mașinii, ar fi făcut-o într-o secundă.

Acești doi erau incredibil de defecți, iar Colin nu-și putea ține gura închisă. „Așa nu se clădește o familie, să știți. Orice veți crea în felul ăsta va fi curat venin.”

„Și cu ce e diferit de orice altă familie disfuncțională din America?”, întrebă Serena, făcându-i semn lui Robert să pornească. Mașina se puse în mișcare.

Colin se întoarse spre copil și îl asigură în scaun. „E diferit. Voi vă aveți unul pe celălalt. Aveți nemurirea, la naiba. Ați putea face din viața voastră orice ați vrea. Și deși eu nu am mai avut mamă de o bună perioadă, îmi amintesc destul de mult ca să-mi dau seama că tu nu ai nicio calitate de mamă, scorpie egoistă, intrigantă și psihopată ce ești.”

O, aceea fusese o expresie de furie pură pe chipul ei. Dar lui Colin nu-i mai păsa de nimic în acest moment. Femeia clar nu avea un control prea bun asupra propriilor impulsuri, iar dacă era să moară, prefera să se întâmple acum. Nu fusese făcut pentru tortură. Pentru că știa că nimeni din Hyde Park nu avea de gând să-l predea pe Riley. Poate că gemenii ar fi făcut-o (poat adorația pe care o aveau pentru Colin era destul de egoistă pentru asta), dar ei nu aveau nicio idee unde se afla Riley.

Iar în timpul de care Serena avea nevoie ca să-i vină de hac, poate cineva avea să apară și să-l ajute pe acest biet copil. Pentru că în niciun caz nu aveau cum să supraviețuiască dacă acest cuplu îi ducea într-o a doua locație.

„Tu, micule...” Serena se răsuci pe scaun, repezindu-se spre Colin.

Mașina se zgudui brusc într-un scârțâit violent de frâne și un zgomot puternic de metal îndoit. Serena a fost aruncată spre bord, mâna ei prinzând doar aer.

Capul lui Colin se izbi de scaunul din fața lui cu o lovitură puternică. Viziunea i se încețoșă instantaneu. Era oare sânge în ochii lui? Dar reuși să distingă două siluete masive în fața mașinii.

O, la naiba, ticăloșii ăștia erau implicați acum. Fox și Dane sosiseră deja.

CAPITOLUL 22

Dane

Impactul mașinii l-a făcut pe Dane să se clatine înapoi, dar a reușit să-și mențină echilibrul. O privire rapidă la dreapta i-a confirmat că și Fox făcuse același lucru, fiind deja la ușa șoferului și smulgându-l pe tipul care trebuia să fie Robert afară din scaun.

Din fericire, mașina nu apucase să prindă viteză ca pe autostradă, altfel ar fi fost spulberați.

Săgeți ascuțite de durere din mai multe direcții l-au avertizat pe Dane că încheietura lui era praf și că avea, cel puțin, câteva coaste fracturate. Mă rog. Vindecarea vampirică avea să rezolve asta până la sfârșitul zilei. Orice cantitate de răni ar fi meritat efortul, orice pentru a împiedica răpirea lui Colin.

Colin.

Dane îl putea simți în acea mașină; ar fi jurat că o poate face. Omul lui. Frica și ușurarea lui.

Serena cobora de pe scaunul pasagerului, ciufulită, dar din păcate nevătămată, cu ochii mari și rugători. „O, mulțumesc lui Dumnezeu! El... el m-a prins. M-a urmărit tot timpul ăsta. Ar fi trebuit să știu.”

„Mente”, veni vocea lui Colin din interiorul mașinii, surprinzător de calmă. „Este un monstru blestemat.”

Dane ar fi putut ghici asta deja, dar i s-a luat o piatră de pe inimă auzind vocea lui Colin, ceea ce l-a făcut să se oprească o fracțiune de secundă.

Acea clipă de neatentare l-a costat.

Serena l-a pus la pământ pe spate într-o secundă, unghiile ei zgâriindu-i fața.

La naiba, chestiile alea erau ascuțite. Dane o înfășcă de încheieturi, opriindu-i mișcarea înainte ca ea să-i poată atinge ochii. Ridică un genunchi ca să se răsucească și să o pună dedesubt, dar înainte de a reuși, ea a fost smulsă din strânsoarea lui.

Clipi spre soare și îl văzu pe Luc ținând-o pe Serena de gât, scuturând-o ca pe un cățel rătăcit. Fața lui de vampir ieșise din nou la suprafață, iar Jamie era alături de el. Se pare că acele viziuni nu-l reținuseră pe punkistul cu păr verde pentru mult timp.

Dane nu a mai rămas să vadă cum se vor descurca cu ea. Sări de pe asfalt și alergă spre ușa din spate a mașinii, deschizând-o dintr-o smucitură. Acolo era Colin, cu ochii mari și gâfâind, cu urme de sânge și lacrimi pe chipul lui frumos.

Demonul lui Dane era deja furios, dar acum urla în interiorul lui. Partenerul nostru este RĂNIT.

Dar Dane nu putea lăsa furia să preia controlul. Trebuia să-l pună pe Colin la adăpost. „Haidem, iubitule”, îndemnă el, descheindu-i centura de siguranță. „Ieși din mașină.”

Colin clipi buimac. „Nu pot să fug.”

La naiba, avea picioarele rupte? Dane își înghiți un străt de panică. „Atunci te iau în brațe.”

„Nu.” Colin clătină din cap dezorientat. „Nu pot să scap. M-a constrâns. Tot încerc, dar e ca și cum corpul nu mi se mișcă.”

Dane își trecu un braț prin spatele lui Colin și pe celălalt sub genunchii lui. „Așa cum am spus, te iau în brațe.”

„Nu.” Colin îl împinse, opunându-se în continuare. „Copilul mai întâi.”

Își înclină capul într-o parte, iar Dane privi ca să vadă, pentru prima dată, că se afla un băiețel pe partea opusă a banchetei din spate. Fusese atât de concentrat pe Colin încât nici măcar nu-l observase. La naiba. Colin nu-l va lăsa niciodată să-l ajute până când copilul nu era în siguranță, nu-i așa?

Dane lăsă să scape un oftat puternic și se obligă să se îndepărteze de partenerul său rănit. Alergă spre cealaltă parte a mașinii, scoase copilul și îl luă în brațe. Băiețelul era complet tăcut, ochii îi străluceau de lacrimi nestânse, dar nu sângera nicăieri, din câte putu Dane să observe.

Mici îndurări.

Dane privi în jur. Acolo. Vecina lui, doamna Brown, se afla pe verandă, în pantalonii ei scurți și tricoul polo, cu gura căscată de uimire.

Destul de bine.

Dane își lăsă chipul uman să revină în timp ce alerga, așezând copilul blând la picioarele ei. „Duceți-l înăuntru”, ordonă el. „Sunați la poliție. Spuneți-le că a fost o răpire.”

Nu era ca și cum poliția ar fi putut face mare lucru împotriva a doi vampiri ostili, dar cu un pic de noroc, până când aveau să ajungă, acei doi aveau să fie imobilizați, și ar fi fost doar o chestiune de constrângere abilă pentru a face ca restul incidentului să dispară din amintiri.

Doamna Brown îl privea fix, cu gura încă deschisă. „Ce... ce se întâmplă, Dane? Iubitule?”

Dane privi spre stradă. Mașina era oprită în mijloc, cu bara din față îndoită unde el și Fox o blocaseră. Fox îl ținea pe Robert strâns la podea și, la un moment dat, sosiseră Jay și Alexei, iar Alexei se mișcă ca să-l ajute pe Fox în eforturile lui. Luc și Jamie se luptau încă cu Serena lângă mașină.

„Arestare cetățenească. Traficanți de persoane.”

Probabil ar fi trebuit să o constrângă de la bun început, dar poate că oboseala își spunea cuvântul, pentru că doamna Brown încuviință ca și cum asta ar fi avut un sens. „O. În regulă.”

Întinse o mână spre copil exact când Dane auzi sunetul inconfundabil al unui gât rupându-se. Înainte de a se putea întoarce să vadă cine fusese, băiețelul izbucni într-un plâns disperat, de parcă acumulase opt ani de lacrimi în interior.

Deci Serena fusese doborâtă. Constrângerea ei trebuie să fi încetat când și-a pierdut cunoștința. Un gât rupt nu o va ucide (pentru asta ar fi avut nevoie de o decapitare completă), dar o va menține la pământ destul timp cât să o ducă în altă parte și să termine treaba cum trebuie.

Nu aveau de gând să-i lase în viață pe acești doi; asta era sigur.

Dar dacă constrângerea ei se rupsese...

Dane se întoarse și îl văzu pe Colin coborând de pe bancheta din spate, reușind cu greu să se țină pe picioare. Dane fu lângă el într-o secundă. „Hei. Hei, ești în regulă.” Nu era sigur pe care dintre ei îl liniștea cu aceste cuvinte inutile. „Unde te mai doare, iubitule?”

Începu să-l palpeze pe Colin și, când îi atingea brațul drept, acesta sâsâi de durere. Dane observă pentru prima dată unghiul ciudat în care îi atârna. Furia amenință să-l cuprindă din nou, demonul lui mormăind cuvinte grele despre partenerul său rănit. „Ți-au rupt brațul?”

Colin încuviință brusc. „Femeia aia are probleme grave cu controlul furiei.” Începu să privească în jur frenetic. „Unde e Fox? E în regulă?”

„E în regulă”, spuse Dane exact în momentul în care auziră un alt sunet puternic de gât rupt. Știa deja că era Robert. Fox nu ar lăsa niciodată un laș ca ăla să-i vină de hac.

Într-adevăr, Fox fu lângă ei în secunda următoare. Dane îl blocă înainte de a putea repeta examinarea lui Colin. „Braț rupt”, îi spuse el. „O tăietură la cap. Posibil o concusie. Ar trebui să-l ducem la spital.”

Colin îl fulgeră cu privirea. „Urăsc blestematele de spitale. Nu merg. Nu până când mizeria asta nu e rezolvată.”

În secunda următoare, fură înconjurați de ceilalți vampiri. Dane mormăi, lung și jos. Nu conta că toți acești tipi erau de partea lor; demonului său nu-i plăcea ca toți acești relativi străini să fie atât de aproape. Nu când partenerul lui era rănit.

Din fericire, Alexei avu bunul simț de a-l opri pe Jay înainte ca micul vampir să poată întinde mâna și să-și atingă prietenul. Inteligent tip. „Care e planul?”, întrebă el.

Jamie vorbi. Avea o tăietură neregulată pe față, una care se închidea deja sub ochii lor. „Mașina încă funcționează. Luc și cu mine putem duce corpurile la proprietatea noastră. Avem, um...” Privi spre Colin, care îi întoarse privirea cu calm. „...Avem uneltele necesare ca să gestionăm ce trebuie făcut.”

„Și eliminarea?”, întrebă Fox aspru.

Jamie îi dedică un zâmbet strâmb. „Suntem asigurați și acolo.”

„În regulă.” Dane lăsă să scape un oftat. „Alexei, te poți ocupa de vecină? Va avea nevoie de câteva ajustări de memorie. Și copilul la fel. Și poliția, de altfel.”

Alexei încuviință, cu brațele încă în jurul lui Jay, care părea destul de mulțumit să fie ținut, deși ochii lui îngrijorați rămaseră fixați pe Colin. „Mă ocup.”

„Alexei are multă experiență în evitarea autorităților”, le spuse Jay, mângâind brațul partenerului său.

Dane nu avea nicio idee dracului ce însemna asta, dar nu-i păsa. Toți se dispersară, nu înainte ca Jay să primească reasigurarea din partea lui Colin că nu are de gând să moară în următoarele cinci minute.

Dane își studie partenerul traumatizat, corpul lui maltratat și sângele de pe chip. Ar fi putut să-l ia de lângă ei. Ar fi putut să-l ucidă. Cinci minute în plus și ar fi fost plecați.

Dane nu mai putu suporta niciun o secundă blestemată. Căzu în genunchi și își presă chipul de abdomenul plat al lui Colin. Inhală adânc, stabilizându-se cu mirosul lui, înainte de a-și ridica capul și a-l privi pe Colin în ochi.

„Te rog”, imploră Dane. „Te rog, lasă-ne să te transformăm. Lasă-ne să te păstrăm. Promit că vom avea mare grijă de tine, indiferent de situație. Nu o să regreți niciodată. Ne vom asigura de asta. Te rog.”

„La naiba.” Fu o dovadă a îngrijorării lor combinate faptul că, pentru o dată, Fox nu râdea. „În sfârșit l-ai doborât, vânătorule.”

Colin îl privi pe Dane în ochi. Dane încercă să pună toată iubirea în privirea lui. Pentru că era inutil să mai nege: Dane îl iubea. Îi iubea curajul, curiozitatea. Îi plăcea faptul că, deși fusese judecat și rănit în trecut, tot nu-i păsa deloc de ce credeau ceilalți. Că își făcea propriile evaluări, își asuma propriile decizii. Era feroce, amabil și era tot ce aveau Dane și Fox nevoie în viața lor.

Avea nevoie ca Colin să spună da. Avea nevoie de asta mai mult decât avusese nevoie de orice altceva vreodată.

Colin îl privi pe Fox cu o expresie indescifrabilă. „Vrei și tu asta?”

Fox se apropie și îi cuprinse obrazul lui Colin în palmă. „O să rămâi cu noi. Pentru totdeauna. El s-ar putea să te roage, dar eu nu o fac. Ești blestematul nostru partener și o să te păstrăm.”

Zâmbetul de răspuns al lui Colin fu un lucru deosebit de frumos. „În regulă atunci. Bănuiesc că o să mă păstrați.”

Dane și Fox l-au dus în camera lui Fox și i-au curățat sângele de pe față, Fox lingându-i rana de la cap ca să o închidă, arătând ca o mamă pisică cu puiul ei. Nu puteau face nimic pentru brațul rupt, dar avea să se vindece de la sine când se va transforma, așa cum se întâmplase și cu boala lui Dane, cu mulți ani în urmă.

În timp ce-l privea pe Colin, surprinzător de docil sub îngrijirea lui Fox, demonul lui Dane mormăia în interiorul lui: Partener. Partener. Partener. Știa că și Fox simțea același lucru.

Îl transformau. În sfârșit. Îl făceau unul de-al lor. Îl revendicau complet, chiar mai mult decât era deja.

Oare la fel cum acei doi aveau de gând să-și asigure un copil?

Dane nu voia să se gândească la asta, nici măcar nu voia să compare, dar nu putu evita ultimele sclipiri de îndoială: greșeau oare luând ceva doar pentru că și-o doreau atât de mult? Chiar le era datorat un sfârșit fericit? Îi era cuiva?

„Dane.”

Vocea lui Colin îl readuse pe Dane în prezent. Fox își terminase mângâierile, iar Colin stătea întins contra unei grămezi de perne în pat, mai palid decât de obicei și cu ochii un pic tulburi, fără îndoială din cauza durerii de la braț.

Îi zâmbi blând lui Dane odată ce-i captă atenția. „Te îngrijorezi extraordinar de mult acolo.”

Adevărul țâșni din Dane ca și cum ar fi fost constrâns să o facă. „Aveam de gând să așteptăm”, admise el. „Noi... voiam ca tu însuți să iei decizia.”

„Vrei să spui că nu plănuiți să cădeți în genunchi și să mă implorați?” Colin îi înfășcă mâna lui Dane și i-o strânse cu forță. „Aveam de gând să vă cer eu asta după ce mizeria asta se termina. Aveam de gând să vă implor, să vă cer mai mult. Vreau să rămân. Vreau... vreau să mă păstrați.”

O parte din strânsoarea din pieptul lui Dane se ușură. Nu-l presau pe Colin și nu-l grăbeau să renunțe la umanitatea lui. Așa cum ei voiau să-l păstreze, și el voia să fie păstrat. Avea de gând să ceară. Dane doar o luase un pic înainte.

Fox își trecu o șuviță din părul lui Colin printre degete. „Ce curajos e mielul nostru. Îți vom oferi mai mult. Îți vom oferi totul.”

Sprâncenele lui Colin se încrețiră în timp ce se uita la Fox. „Și dacă nu suntem parteneri până la urmă?”

„Suntem.” Convingerea din voceer lui Fox a fost inconfundabilă. Dane a fost recunoscător pentru asta, pentru faptul că Fox putea vorbi în numele amândurora fără nicio urmă de îndoială. Era ceea ce Colin merita, acea certitudine.

„Dar ați mai auzit de trei parteneri până acum?”

„N-am auzit de vampiri până n-am devenit unul”, răspunse Fox, mângâindu-i acea șuviță de păr blând. „Lipsa de precedent nu înseamnă mare lucru pentru mine.”

„Și dacă partenerul meu se dovedește a fi altcineva?”

Zâmbetul lui Fox a fost unul posesiv. „Atunci îl vom imobiliza și-l vom închide în subsol pentru eternitate. Nu-mi pasă cine ar fi, nu se va atinge de tine.”

Colin pufni. „În primul rând: casa asta nu are subsol. Și în al doilea rând: nu aveți de gând să faceți așa ceva.” Dar se lăsă din nou pe perne, clar liniștit de cuvintele lui Fox.

Iar Dane în sfârșit, în sfârșit, lăsă deoparte ultima lui îndoială. La urma urmei, nu-i păsa deloc de ce avea destinul de spus. Asta avea să funcționeze. Pur și simplu... se potriveau. Colin, în ciuda a tot ce afirmase despre starea lui de nesiguranță și rătăcire din propria viață, avea o siguranță de sine, o acceptare firească a lor care îi calma nesiguranțele lui Dane. Iar unde Colin ar fi putut da greș, Fox era acolo, destul de puternic ca să-i stabilizeze pe amândoi. Întotdeauna fusese așa, dar ani de zile (pentru mult prea mulți ani) Dane fusese mult prea încăpățânat ca să-i permită ocolul.

Doamne, îl iubea extraordinar de mult. Un val de emoție îl traversă pe Dane, iar Fox o simți clar prin legătură, întorcându-se spre el, pentru o dată fără niciun rânjet sau încruntare pe chip. Era deschis, vulnerabil, lăsându-l pe Dane să vadă că fiecare părticică din iubirea lui se întorcea cu toată forța.

Fratele lui Dane. Sufletul lui.

Colin le făcu semn cu mâna, aparent nerăbdător în fața momentului lor sensibil. „În regulă, treceți la treabă. Mă doare brațul îngrozitor și aș vrea să fiu inconștient acum.”

„Știi cum funcționează?”, îl întrebă Dane, apropiindu-se.

„Mi-a spus Jay odată.”

Bun. Cea mai bună prietenă vampir a lui Colin. Era aproape amuzant să se gândească la gelozia lui față de el acum, micul ciudat fiind atât de clar îndrăgostit de propriul partener. Și atunci Dane își aminti că Jay gustase primul sângele lui Colin, iar gelozia căpăta un sens perfect. Dar acum nu era tocmai momentul pentru asta.

„Știi că... doare?”, întrebă el.

Colin îl privi direct în ochi. „Știu.”

Dane îi captă privirea lui Fox și știu că Fox înțelesese mesajul. Nu vreau să fiu eu cel care-l rănește. Colin suportase deja destulă durere în acea zi; Dane nu putea suporta să fie cel care-i provoacă și mai multă.

Fox îl trase din nou de păr pe Colin. „Dane te va epuiza. Îți voi da eu sângele meu.”

Colin încuviință, doar o dată. „Cool.”

Cool. Ca și cum ar fi fost atât de ușor. Renunțând la umanitatea lui, acceptând să fie al lor pentru totdeauna. Cool.

Dane se urcă în pat, îl ridică pe Colin și se poziționă sub el, ținându-l strâns la piept. „Ești gata?”

În răspuns, Colin se lăsă moale contra lui, încrederea lui în Dane nefiind nicio clipă pusă la îndoială.

Atunci Dane mușcă, gura umplându-i-se de sânge proaspăt și cald, cu un gust pământiu, intens și divin. Pentru o dată, nu trebui să-și rețină demonul. Bău. Și bău. Înghiți cu nesaț până când putu auzi bătăile inimii lui Colin oscilând, devenind slabe și abia simțite. Până când își dădu seama că omul lui abia se mai agăța de conștiență.

Își ridică capul cu o voce aspră. „Fox.”

Fox își mușcă încheietura și îi duse brațul însângerat la gura lui Colin, îndemnându-l pe Colin buimac să bea și să înghită. Nu trebuia să fie mult, doar câteva picături ca să declanșeze tranziția.

Și atunci fiecare mușchi din corpul lui Colin se tensionă în brațele lui Dane. Strigă, lung, ascuțit și dracului de dureros. Sună ca și cum era sfâșiat pe dinăuntru.

Dane voia să-și acopere urechile ca să evite să-și audă partenerul trecând prin atâta suferință, dar și mai puternic decât acel impuls era dorința de a-l strânge pe Colin în brațe pe parcursul acestui proces, de a-i reaminti că-l au în siguranță, chiar și prin durere. Dane nu avea de gând să-l dezamăgească.

Nu trecu mai mult de un minut până când Colin își pierdu cunoștința complet, dar a fost cel mai groaznic minut din viața lui Dane. Să-și vadă, să-și audă și să-și simtă partenerul trecând prin atâta durere. Să fie el cauza ei, indiferent de faptul că sângele lui Fox fusese cel care inițiase schimbarea.

Când corpul lui Colin deveni complet inert, Dane se așeză lângă el, picioarele tremurându-i aproape prea tare ca să-l mai poată susține.

Colin părea lipsit de viață. Procesul tranziției îi oprise pentru moment funcțiile vitale. La naiba, și dacă îl uciseseră? Trecuse atât de mult timp de când fusese transformați ei înșiși... și dacă se înșelaseră?

„Hei. E în regulă”, îi spuse Fox, vocea lui fiind fermă și sigură, tăind panica lui Dane. „O să fie bine.” Își trecu un braț peste umărul lui Dane, trăgându-l mai aproape. Oferindu-i aceeași consolare pe care încercase să o ofere în toți acești ani, o consolare pe care Dane fusese mult prea mândru ca să o accepte. O consolare pe care demonul lui o miza cu disperare să o primească.

Știa că perturbase ceva în legătura lor, luptând contra afecțiunii fizice. Simțise fiorii de suferință ai lui Fox de fiecare dată când se îndepărta, fiorii care reflectau nefericirea propriului său demon. Atât de mult timp pierdut, lăsând ca părerile idioate ale celorlalți să-l împiedice de la fericire.

Dane își lăsă capul pe umărul fratelui său și se lăsă purtat de încredere. „Știu”, spuse el pe un ton scăzut. „Te cred.”

Ceva profund în el se relaxă la atingerea lui, iar demonul lui lăsă să scape un suspin moale de satisfacție. Inhală mirosul fratelui său, mirosul de acasă.

Așteptară ca partenerul lor să se trezească.

CAPITOLUL 23

Colin

Colin deschise gura, dar înainte de a putea... ce mai exact? Să strige? Să o blesteme? Serena se afla în fața lui, ochii ei negri ca noaptea taladrându-i privirea.

„Nu vei striga. Nu te vei bate. Nu vei fugi.”

Colin închise gura. Sau, mai bine zis, buzele i se lipiră una de alta, ca și cum ar fi acționat dintr-o voință proprie, exterioară. Aceasta era blestemata de constrângere? Crezuse că o astfel de manipulare te transpune într-o stare confuză, ca de vis. Însă mintea lui se simțea suficient de ageră; doar corpul îi era complet imobilizat și încătușat. Pe de altă parte, ea nu-i spusese nimic care să-i afecteze psihicul; nu-i ordonase să nu-i fie frică sau ceva de genul. Doar să nu strige, să nu se bată, să nu fugă. Poate că asta schimba datele problemei.

Isuse, omule. Acum chiar nu e momentul să analizezi abilitățile vampirilor.

Dar, la naiba, nu mai fusese constrâns niciodată până atunci. Lui Jay nu-i plăcea să folosească tehnica asta, nici măcar ca formă de demonstrație, iar Colin nu apucase niciodată să le ceară gemenilor să o testeze pe el.

La naiba. Gemenii.

Panica îi inundă complet venele când Serena îl înfăscă de braț și îl trase după ea, nu în interiorul casei, cum crezuse inițial, ci spre leagănul de pe verandă. Le făcuse oare ceva lui Fox și Dane? Dacă îi rănise, Colin i-ar fi smuls ochii din cap cu mâinile lui. Cum avea să face asta în timp ce se afla sub influența constrângerii, nu avea nicio idee dracului, dar avea să găsească o cale, cu prețul vieții.

Acum ea scana strada cu privirea, ca și cum căuta pe cineva. Colin simți o sclipire scurtă de speranță. Poate că gemenii erau chiar în spatele ei, la pândă. Deși... de ce naiba s-ar mai așeza ea pe leagăn dacă situația stătea așa, îl depășea complet.

Ea se uită la el și trebuie să-i fi surprins expresia speriată și naivă de pe chip, pentru că pufni disprețuitor. „Salvatorii tăi nu mai vin, iubitule.”

Râse de panica evidentă pe care cuvintele ei o provocaseră în sinea lui. „Nu sunt morți. Din păcate pentru mine. Doar... ocupați.” Începu să scaneze strada din nou. „Unde este acum?”, murmură ela.

Repulsia îl cuprinse pe Colin când înțelese adevărul. „Îți cauți soțul.” Stomacul i se strânse când văzu că ea nu a negat acuzația. „Ai fost implicată în mizeria asta de la bun început. Copiii... Cum ai putut?”

„Ți-am spus doar”, zise ea, oprindu-și scanarea ca să-l privească pe Colin. Calmul de pe chipul ei era de-a dreptul înfiorător. „Voiam o familie. Nu am mințit în privința modului în care am fost transformată; nu am cerut nimic din toate astea.” Ochii ei scăpărară. „Sunt datori să-mi ofere asta.”

„Nimeni nu e dator să-ți ofere viața altcuiva.”

Ea se întoarse din nou spre stradă, ca și cum cuvintele lui Colin ar fi fost complet lipsite de importanță. „Spune-mi unde este.”

Colin o privi fără nicio expresie. „Cine? Partenerul tău? De unde naiba să știu eu?”

Ea îi strânse brațul și mai tare, cu atâta forță încât ar fi strigat de durere dacă corpul i-ar fi permis. Nu vei striga. „Copilul. Riley. Unde este?”

„Ce?” Corpul lui Colin se simțea fierbinte, iar mintea continua să-i alerge într-un ritm alert, încercând să țină pasul cu direcția care se schimba mult prea repede. Nu putea înțelege ce naiba se întâmpla cu această femeie, pero știa că este extrem de periculoasă. Nu-și putea permite nicio greșeală.

„Eu am ales acel copil personal”, spuse Serena cu o răceală absolută. „Era al meu, trebuia să fie transformat pentru mine. Dar a fugit înainte ca Robert să mi-l poată preda. Iar tu, se pare, știi unde se ascunde.” Privirea ei se așeză din nou pe el. „Ai spus că se descurcă bine.”

Colin lăsă să scape un râs, poate un pic isteric, dar cine l-ar fi putut condamna în situația asta? „De aceea mă vrei pe mine? Nu am nicio idee nenorocită unde este. Nu sunt în contact cu el. Nici măcar nu l-am văzut pe copil.”

„Dar cineva din viața ta știe”, insistă Serena. „Iar spre deosebire de cei cu care îți petreci timpul, tu, dragul meu, ești incredibil de fragil.” Îi scutură brațul ca formă de demonstrație. „Unul dintre prietenii tăi va dezvălui locația, sau vom începe să le trimitem bucăți din tine până când o va face. Cât de departe crezi că vor merge cei doi vampiri ai tăi ca să-și salveze prețiosul animal de companie?”

Colin nici nu a trebuit să se gândească la un răspuns. „Creo că o să te rupă în două, psihopato.”

Ea își scoase telefonul, nepăsătoare la amenințarea lui. „Mai sunt zece minute până când trebuia să mă întâlnesc cu ei. Cât timp crezi că vor aștepta până când vor realiza că am încălcat târgul? Vom fi plecați de mult. Știi cât de ușor este să te pierzi când intervine tehnologia modernă? Mașini? Avioane? Te vom duce într-un loc unde ei nu pot ajunge. Iar acolo, îmi vei oferi ceea ce vreau.”

„Și dacă nu pot?” Colin nu mințise; chiar nu avea nicio idee unde se afla Riley. Și nu i-ar fi spus chiar dacă ar fi știut; nu i-ar face una ca asta unui copil, fie el vampir sau om. Ar fi preferat să aibă o viperă drept mamă decât pe această femeie.

„Atunci te vom ucide și vom transforma un alt copil.” Se aplecă mai aproape, cu un aer complice. „Chestia este că ceilalți copii pe care i-am testat nu s-au descurcat prea bine cu tranziția. Mă tem că Riley a fost singura excepție. Așa că nu doar că vei fi mort, dar vei fi responsabil de o nouă pierdere de vieți umane.” Își mări buzele într-o falsă simpatie în timp ce lui Colin îi îngheța sângele în vene. „Oau.”

Mai testaseră și alți copii în afară de Riley? Copii care nu supraviețuiseră? Oare cineva putea fi atât de lipsit de suflet? Colin voia cu disperare să urle, dar gâtul nu-i permitea emiterea niciunui sunet. Se mulțumi doar să o provoace, ca să-i testeze limitele. „Ai fost întotdeauna un asemenea monstru, sau crezi că e din cauza vampirului din tine?”

Ea îi strânse brațul și mai tare, de data asta i-l răsuci. Un fior de foc pur îi traversă membrul, iar fiecare celulă din corpul lui Colin îi ordonă să urle, dar din nou, corpul nu-i dădu voie.

Lacrimile începură să-i curgă pe ochi. Sfântă naiba. Tocmai îi rupsese brațul.

Chipul Serenei se lumină când o mașină compactă opri în fața casei. „Ah, iată-ne.”

Îl trase pe Colin de brațul rănit (și, la naiba, asta doliu îngrozitor) și îl aruncă pe bancheta din spate înainte de a se urca în față. Colin respiră adânc, încercând să se orienteze în spațiu. O, nu. Nu, nu, nu.

Pe bancheta din spate, alături de el, se afla un copil. Un băiețel de vreo opt ani.

Colin înghiți în sec. La naiba, acum chiar trebuia să fie curajos, nu-i așa? Nu mai era vorba doar de propria lui viață pusă în joc. „H-hei, amice”, salută el, cât de blând putu. „Ești bine acolo?”

Băiețelul doar îl privi cu ochii mari. Erau lucioși și umezi, plini de lacrimi nestânse. Îi ordonase oare și lui să nu plângă?

Colin privi spre scaunul din față, unde Serena discuta cu un tip cu un aspect comun și insipid. Soțul ei, Robert, cel mai probabil. Colin lovi scaunul cu piciorul. „Hei. Dacă îl căutați pe Riley, de ce mai aveți nevoie de copilul ăsta? Dați-i drumul.”

„Nu ți-am explicat deja? Avem nevoie de un plan B.” Îi aruncă o privire dezgustător de dulce copilului clar terorizat. „Nu-i așa, iubitule?” Se întoarse spre partenerul ei, iar privirea dulce se transformă instantaneu într-una plină de dispreț, iar această schimbare radicală la o sută optzeci de grade îi provocă fiori pe coloană lui Colin. Un adevărat caz de Jekyll și Hyde era această femeie. „Deși ți-a luat destul de mult timp.”

„Îmi pare rău, iubirea mea.” Robert o privea cu o combinație înfiorătoare de adorație pură și supunere totală. Colin era destul de sigur că, dacă Serena i-ar fi spus să se arunce în fața mașinii, ar fi făcut-o într-o secundă.

Acești doi erau incredibil de defecți, iar Colin nu-și putea ține gura închisă. „Așa nu se clădește o familie, să știți. Orice veți crea în felul ăsta va fi curat venin.”

„Și cu ce e diferit de orice altă familie disfuncțională din America?”, întrebă Serena, făcându-i semn lui Robert să pornească. Mașina se puse în mișcare.

Colin se întoarse spre copil și îl asigură în scaun. „E diferit. Voi vă aveți unul pe celălalt. Aveți nemurirea, la naiba. Ați putea face din viața voastră orice ați vrea. Și deși eu nu am mai avut mamă de o bună perioadă, îmi amintesc destul de mult ca să-mi dau seama că tu nu ai nicio calitate de mamă, scorpie egoistă, intrigantă și psihopată ce ești.”

O, aceea fusese o expresie de furie pură pe chipul ei. De acum lui Colin nu-i mai păsa de nimic în acest moment. Femeia clar nu avea un control prea bun asupra propriilor impulsuri, iar dacă era să moară, prefera să se întâmple acum. Nu fusese făcut pentru tortură. Pentru că știa că nimeni din Hyde Park nu avea de gând să-l predea pe Riley. Poate că gemenii ar fi făcut-o (poate adorația pe care o aveau pentru Colin era destul de egoistă pentru asta), dar ei nu aveau nicio idee unde se afla Riley.

Iar în timpul de care Serena avea nevoie ca să-i vină de hac, poate cineva avea să apară și să-l ajute pe acest biet copil. Pentru că în niciun caz nu aveau cum să supraviețuiască dacă acest cuplu îi ducea într-o a doua locație.

„Tu, micule...” Serena se răsuci pe scaun, repezindu-se spre Colin.

Mașina se zgudui brusc într-un scârțâit violent de frâne și un zgomot puternic de metal îndoit. Serena a fost aruncată spre bord, mâna ei prinzând doar aer.

Capul lui Colin se izbi de scaunul din fața lui cu o lovitură puternică. Viziunea i se încețoșă instantaneu. Era oare sânge în ochii lui? Dar reuși să distingă două siluete masive în fața mașinii.

O, la naiba, ticăloșii ăștia erau implicați acum. Fox și Dane sosiseră deja.

Colin

Colin deschise ochii și dădu cu privirea de chipul adormit al lui Fox, aflat exact în fața lui. Era pentru prima dată când îl vedea pe vampir cufundat în inconștiență. Liniile lui păreau mult mai blânde acum, toată acea aroganță fiind ștearsă de trăsăturile relaxate de somn.

Era un bărbat cu adevărat frumos.

Amândoi erau, evident. Profile puternice, maxilare ferme și buze surprinzător de pline.

Colin simțea căldura solidă a lui Dane în spatele său. Mulțumită aerului condiționat care mergea la maximum, putea sta cuibărit la mijloc între ei doi fără să se simtă deloc sufocat.

De altfel, nu se simțise niciodată asfixiat de prezența lor, indiferent de cât de mult îi invadaseră spațiul personal de când se mutase. Să-și împartă timpul cu ei devenise ceva natural, o surpriză uriașă pentru cineva care fusese singuratic atât de mulți ani. În timpul singurei sale relații reale, cea cu Derek, își amintea că se simțise sufocat în fiecare blestemată de zi, de parcă timpul și propriul trup nu-i aparțineau niciodată, fiind mereu presat de așteptări pe care nu reușea să le împlinească.

Blestematul de Derek.

Colin știa bine că existau șanse să dea peste el în Tucson; comunitatea din centru nu era atât de mare încât să-l poată evita la nesfârșit. Probabil acesta fusese parțial motivul pentru care nu prea ieșise deloc din casă în prima lună de când se întorsese. Se temuse că o întâlnire față în față l-ar fi făcut să dea înapoi, readucând la viață acea versiune nesigură și distrusă emoțional din trecut.

Dar, până la urmă, momentul nu fusese deloc atât de îngrozitor pe cât se temuse, nu cu Fox și Dane de partea lui, acționând de parcă era destulă o singură vorbă din partea lui Colin pentru ca ei să șteargă acea problemă de pe fața pământului. Nu realizase că avea nevoie de un asemenea sprijin până nu-l primise — oferit necondiționat de doi vampiri masivi care acționau de parcă el le aparținea cu totul.

Isuse. Chiar era într-un mare bucluc, nu?

Asta depășea cu mult o simplă fascinație pentru supranatural. Îi plăceau acești doi idioți. Îi plăcea cum îi urmăreau fiecare pas. Îi plăcea liniștea de a fi în preajma lor, chiar și când nu făceau nimic. Îi plăcea duritatea aspră a lui Fox și afecțiunea tăcută a lui Dane. Îi plăcea că erau acolo nu doar pentru el, ci și unul pentru celălalt.

Și, mai ales, îi plăcea cum făceau totul să pară atât de simplu, acceptându-l exact așa cum era. În prezența lor nu trebuia să-și măsoare cuvintele sau să-și rețină reacțiile. Era exact cum îi spusese lui Jamie: pur și simplu putea să existe.

Ești de ajuns, exact așa cum ești.

Colin își dăduse seama de mult timp că Derek bătuse câmpii, dar asta nu schimba faptul că acele cuvinte rostite de Fox îi vindecaseră o rană adâncă în sinea lui. Gemenii nu păreau să creadă că îi lipsește personalitatea sau că era prea plictisitor și posac pentru ca efortul de a avea grijă de el să merite.

Acum putea vedea clar ce-i lipsise cu Derek și cu puținii care urmaseră. Era ceva instinctiv, o nevoie profundă: siguranța. O simțise în prezența gemenilor încă din prima clipă. Îi calma mintea, permițându-i creierului să tacă și dându-i voie să se lase purtat de val. Oare asta îl punea undeva în zona demi-sexualității? Dacă ar mai trăi încă douăzeci de ani, ar putea oare găsi aceeași siguranță cu altcineva în afară de Fox și Dane?

Sincer, cine ar fi putut spune? Răspunsul era un mare probabil, dar adevărata chestiune era că pe Colin nici măcar nu-l mai tenta să afle. Îi voia pe ei. Voia demonii lor.

Dane se mișcă în spatele lui, corpul lui lat presând solid contra spatelui lui Colin în timp ce își trecea un braț greu peste talia lui. Colin își dădu seama că vampirul era parțial excitat, corpul lui fiind acum cuibărit strâns de al său.

Nu este necesar să abordăm fiecare reacție fizică.

Colin zâmbi în sine amintindu-indu-și acele cuvinte. Pentru că asta era ideea, nu? Să știe că nu existau așteptări — că Colin putea spune nu în orice moment și putea cere exact ceea ce voia, când voia — făcea totul mai ușor de dorit în primul rând. Nu trebuia să analizeze prea mult totul. Putea alege ceea ce i se părea corect.

Iar ceea ce se simțea bine în acel moment era să lase prezența lui Dane să-l învăluie, exact așa: caldă, fină și leneșă din cauza somnului.

Își mișcă șoldurile înapoi, presând contra întregii acelei piei calde și a mușchilor fermi. Un moment mai târziu, buze moi și pline se presară pe umărul lui. „Ești treaz?”, întrebă Dane pe un ton scăzut, cu vocea încă îngroșată de somn.

„Sunt treaz.”

Acele buze se mișcară pentru a se presa pe gâtul lui, exact în locul pe care Dane îl mușcase în timpul dușului lor comun. Colin se înfioră. „Hei, Dane?”

„Da?”

„Vrei să mă posezi?”

Într-o clipă, corpul lui Dane reacționă complet, presând contra lui. Doamne, erau atât de ușor de citit. „Da.”

Lui Colin îi plăcu asta, atât de simplu, da. Nu-l întrebă dacă era sigur sau de ce își schimbase opinia mai devreme. Dane avea încredere că el își cunoaște propriile dorințe, propria minte.

Aerul proaspăt îi izbi spatele în timp ce Dane se îndepărtă un pic, iar cookies se auzi sunetul lui căutând pe noptieră. O mână mare și fermă se așeză pe partea posterioară a coapsei lui Colin, mișcându-i piciorul în sus și peste șoldul lui Fox, în fața lui. Fox nici măcar nu se mișcă.

Un deget plin de lubrifiant trecu peste zona sensibilă a lui Colin, pregătindu-l. Colin închise ochii în timp ce Dane petrecu minute în șir masându-i intrarea, presând ușor înainte de a se ridica din nou și de a se juca cu marginea ei.

„Ce faci acolo în spate?”, întrebă în cele din urmă Colin.

Dane mormăi, aplicându-i un sărut pe umărul lui Colin. „Pur și simplu mă bucur de priveliște. Ești atât de dracului de frumos, știai?”

Și tu ești. „Te uiți la posteriorul meu, nu la fața mea”, punctă Colin, incapabil să-și țină gândul pentru sine.

„Iar posteriorul tău este dracului de frumos.” Dane apucă ferm o parte din corpul lui Colin cu mâna liberă, strângându-il cu putere. „Ai cea mai frumoasă piele.”

Dane trebuia să fie încă buimac de somn. Colin cu siguranță nu avea un posterior perfect sau o piele superbă. Era deșirat și palid; era destul de sigur că formele lui erau aproape inexistente. Dar cine era el să contrazică iluziile altcuiva?

Când Dane introduse în cele din urmă un deget, a fost foarte ușor. Colin era relaxat datorită stării lui de semi-trezie, datorită presiunii reconfortante a corpurilor lor, datorită familiarității îmbătătoare a mirosurilor lor; mușchii i se eliberară de tensiunea lor mereu prezentă.

Ceea ce urmă fusese o mângâiere minuțioasă și leneșă, una care îl făcu pe Colin să reacționeze intens, în timp ce mintea i se topise într-o excitare încețoșată și plutitoare. Lumea lui se reduse la degetele calde ale lui Dane, la atingerea lui persistentă. Își lăsă capul pe spate pentru un sărut, iar Dane îi captură gura cu aceeași ușurință cu care se juca cu corpul lui Colin.

Colin nu avea nicio idee cât timp trecuse când Dane întrerupse sărutul, respirația lui agitată fiind singurul semn că s-ar putea să fie la fel de afectat ca și Colin.

„Ești gata, iubitule?”

„Mmm.”

Partea frontală a corpului său presă contra lui Colin, înaintând constant. Era încă strâns, indiferent de cât de relaxat era Colin, dar fiorul intens nu făcu decât să-i sporească excitarea, ascuțindu-i simțurile. Închise ochii când Dane pătrunse în totalitate, suflul lui sacadat și cald simțindu-se pe gâtul lui Colin.

Îi deschise din nou și îl găsi pe Fox treaz, privindu-l cu o foame leneșă, fiecare centimetru din prădător fiind relaxat.

„Bună, iubitule”, torcă el, reflectând afecțiunea lui Dane. „Te face Dane să te simți bine?”

Gemetul sacadat al lui Colin la următoarea mișcare a șoldurilor lui Dane trebuie să fi fost un răspuns destul de clar, deoarece Fox râse încet. „Desigur că da. Dane al nostru știe să fie blând cu jucăriile lui.”

Dane era blând, într-un fel, legănându-și șoldurile fără grabă, cu aceeași leneșă minuțiozitate cu care îl atinsese pe Colin. Asta nu schimba faptul că mergea atât de profund, corpul lui umplând fiecare centimetru din Colin, pieptul lui fiind presat strâns de spatele lui Colin.

Cu piciorul lui peste șoldul lui Fox, corpul lui Colin continua să caute contactul. Reacția lui Fox se amplifică rapid, maar vampirul nu făcu nicio mișcare să-l atingă.

„Și tu ai fi blând”, se trezi Colin spunând. „Dacă ți-aș cere-o.”

Buzele lui Fox se mișcară într-un rânjet. „Acum începi să înțelegi.”

„Să înțeleg ce... ce?”, gâfâi Colin, pronunțând cuvintele cu dificultate când Dane îl atinse în zona cea mai sensibilă din nou.

„Că îți vom oferi tot ceea ce vrei.” Gura lui Fox s-ar fi putut mișca într-un zâmbet, dar ochii îi străluceau de o feroce sinceritate. „Suntem câinii tăi loiali. Slujitorii tăi umili, îngenuncheați la picioarele tale.”

„Credeam că sunt partenerul tău răsfățat?” Se presupunea a fi o provocare, dar tot corpul lui Colin se înfierbântă amintindu-și când Fox îi spusese asta. Era cel mai păcătos lucru pe care îl auzise vreodată despre el.

Buzele lui Dane se aflau la urechea lui. „Poți fi ambele lucruri”, murmură el, cu mâna grea pe șoldul lui Colin. „Poți fi partenerul nostru răsfățat când ai chef. Asta nu schimbă faptul că ești stăpânul nostru.”

Colin voia să întrebe de ce, ce ar fi putut face ca să câștige acest drept, dar ritmul constant al lui Dane îi atingea zona sensibilă de fiecare dată și, în loc de asta, lăsă să scape un suspin adânc, supraestimulat și excitat dincolo de orice limită.

„Shh, iubitule”, torcă Fox, de parcă nu el fusese cel care scosese toate acele cuvinte cu doar câteva secunde în urmă. „Lasă-l pe Dane să te facă să te simți bine.”

Dane păru să ia asta ca pe un ordin: cuprinse corpul lui Colin în mâna sa, oferindu-i mângâieri intense în timp ce șoldurile i se mișcau implacabil. La naiba. Colin își umezi buzele, încercând și eșuând să-și rețină gemetele sacadate.

„Sărută-mă?”, întrebă el, fără să mai fie sigur cui se adresează.

„Uită-te la tine, cerând atât de dulce.” Ochii lui Fox erau două Infernuri albastre, calzi și cu pleoapele grele. „Ce am spus despre a-ți oferi tot ceea ce vrei?”

Se aplecă și mângâie buzele lui Colin, absorbindu-i fiecare dintre sunetele disperate. Avea un gust fin de cupru. Asta îl făcu pe Colin aproape să amețească de dorință; aceea era esența care acoperise gura lui Fox, energia care îl hrănise. Dar a fost mâna fermă a lui Dane și mângâierile lui executate în același timp cu mișcările șoldurilor, ceea ce îl aduse pe Colin la o eliberare completă cu o rapiditate surprinzătoare.

Colin strigă în gura lui Fox, orgasmul lui fiind aproape dureros în intensitate, iar Dane presă și mai mult, dacă era posibil, strângându-l pe Colin cu forță contra lui cu mâna sa presată pe abdomen, căutându-și propria eliberare, gemetele lui guturale fiind calde, dar urgente la urechea lui Colin.

Fox se bucură fără grabă de propriul orgasm, oferindu-i lui Colin săruturi lungi și leneșe în timp ce Dane își trecea blând degetele pe coasta lui Colin. Colin nu făcu nicio mișcare să preia controlul; Fox i-ar fi spus dacă asta era ceea ce voia. Îi spunea mereu lui Colin exact ce voia de la el.

Colin nu trebuia să pună la îndoială asta, nu trebuia să se undească dacă este de ajuns.

Acum, dacă ar putea fi de ajuns pentru totdeauna..

Epilog

Fox

„Naiba. Rahat. Naiba.”

Fox rânji, împingându-și șoldurile și mai adânc, fără să-și lase ritmul să slăbească nici măcar o secundă.

Nu era întotdeauna atât de vocal, mielul lui, dar Fox îl avea presat de perete în unghiul perfect, atingându-i zona sensibilă cu fiecare mișcare puternică, iar Colin începuse să mizeze fără noimă cuvinte. Desigur, versiunea lui Colin de mizerat cuvinte fără noimă era doar cuvântul „naiba” rostit întruna.

Fox îl mușcă de ureche și îi trase de lob cu dinții. „Îți place asta, iubitule? Îți umplu bine acest gol de dorință?”

„Rahat.”

„Grăbește-te.” Fox privi într-o parte și văzu că Dane intrase în cameră la un moment dat, încruntându-se la el. „O să fie aici în orice clipă.”

Dar asta nu-l împiedică să se apropie și să captureze gura lui Colin într-un sărut păcătos, consumându-i suspinele gâtuite ca și cum ar fi fost propria lui licoare specială de ambrozie.

Fox se opri pentru un moment, mângâind pielea fină de pe șoldul lui Colin când acesta mormăi în semn de protest. „Spui asta doar pentru că tu ai avut deja parte de el în dimineața asta”, acuză el înainte de a-și mișca șoldurile din nou.

„Mmm.” Dane continuă să-l sărute pe Colin, cu chipurile lor presate spre perete, și judecând după geamătul în care se transformaseră cuvintele lui Colin și după sunetele umede, îi oferea lui Colin o plăcere intensă cu mâna lui.

Bun. Fox acceleră ritmul, cedând în fața fiorilor de excitare care îi străbăteau corpul, terminând exact după ce Colin gemu adânc, ajungând la eliberare în mâna pregătită a lui Dane.

De îndată ce se retrase, Colin se întoarse și îl privi fix. „Idiotule. Mi-ai spus că vrei doar un sărut pe furiș înainte să ajungă oaspeții.”

Jay fusese cel care sugerase o petrecere de casă nouă pentru a celebra noua lor locuință în Hyde Park. Fox fusese pe cale să-i spună să se ducă dracului, dar Colin păruse atât de încântat de idee încât a trebuit să-și muște limba.

Fox rânji, netezind liniile încruntate de pe fruntea lui Colin cu degetul mare. „Oare așa am spus?”

Nu se mai obosi să menționeze că Colin fusese cel care începuse să-l caute cu degetele, mormăind să-și dea pantalonii jos înainte să-i sfâșie. Demonul din el era o creatură insaciabilă odată ce era provocat, chiar dacă lui Colin îi plăcea să pretindă că Fox și Dane erau cei mai mari vinovați.

„Nu uita, e rândul tău să vânezi la noapte”, îi spuse Fox, trăgându-și pantalonii scurți înapoi.

„Da, da.” Colin agită o mână nepăsător și intră în baie ca să se curețe.

Fox se simți de-a dreptul folosit. Fusese delicios.

Nu crezuse că va fi nevoie să-i amintească să se hrănească ca un vampir, dar Colin era îndrăgostit de toate aspectele vampirismului, mai puțin de băutul sângelui, pe care părea doar să-l tolereze. Se delecta prelungindu-și insomnia cât de mult putea, uneori pierzându-se în desene o noapte întreagă fără odihnă, pur și simplu pentru că putea. (Făcea o nouă bandă desenată pentru Riley, una pe care Fox și Dane sperau că o va împărtăși într-o zi cu lumea). Le cerea să-l ducă în deșertul deschis ca să poată alerga contra lui, râzând vesel de fiecare dată când câștiga. Ei or fi fost mai puternici, dar el era mai rapid.

Totuși, vânătoarea o considera o sarcină grea.

Desigur, îi plăcea să se hrănească din ei. Părea să-i ciugulească de fiecare dată când putea, ca și cum erau bufetul lui personal. Dar asta nu era o adevărată hrană. Era ca și cum s-ar fi întors la cafelele lui frappé.

Cineva bătu la ușă și da, poate că Dane avusese dreptate în privința faptului că Fox riscase cu momentul ales.

Fox deschise și îi găsi pe doi dintre vampirii din Hyde Park, Danny și Roman, de cealaltă parte.

„Felicitări.” Danny ridică o sticlă de vin cu un zâmbet amical. „Roman a ales-o, așa că poți fi sigur că e bună.” Trecu pe lângă Fox și îl bătută pe braț în semn de salut. „Suntem primii sosiți?”

„Da.” Colin apăru, fiind încă îmbujorat și mirosind a sex, dar aparent Danny a fost prea politicos ca să spună ceva și s-a apropiat oricum să-l strângă în brațe. „Jay întârzie un pic. Iar Soren...”

„...întotdeauna întârzie în stilul lui caracteristic”, completă Danny pentru el, zâmbind cald și oferindu-i cadoul de casă nouă.

„Exact.” Colin prinse sticla oferită. „Iar Luc și Jamie sunt încă pe drum, conduc.”

„Cu un pic de noroc, se pierd pe drum”, mormăi Fox în șoaptă.

Roman îi zâmbi. Era îmbrăcat impecabil, ca întotdeauna, într-un costum închis la culoare, antiteza blugilor lejeri și a hanoracului lui Danny. „Lucien e cel mai groaznic, nu? Să ne torn puțin vin?”

Fox îl conduse pe Roman în bucătărie, unde Dane aștepta deja.

Partenerul tăcut și distant al lui Danny era, în esență, în regulă. Ceea ce însemna că era destul de tăcut și își menținea mâinile liniștite (sau pe Danny). El și Fox se uniseră printr-un dispreț comun pentru partenerul lui Jamie. Desigur, acel dispreț nu-l împiedica pe Roman să bea cu Luc și să-și amintească de vremurile trecute de fiecare dată când se adunau, dar mă rog.

Tot bârlogul era mai mult sau mai puțin în regulă, trebuia să admită Fox. Wolfe era un pic ciudat, poate, dar era concentrat unicul și complet pe partenerul său în orice moment, așa că nu conta prea mult.

Colin și Danny se așezară la masa din bucătărie, unde Danny întinse o foaie uriașă de hârtie rulată. „Am adus schițe.”

Aparent, Roman cumpărase o proprietate uriașă și izolată, unde fiecare dintre cupluri (sau trio, în cazul lor) trebuia să-și construiască propria casă. Era un loc în care să se retragă când aveau să depășească situațiile lor actuale de viață (din cauză că nu îmbătrâneau, din moment ce asta era problema, nu?).

Colin se aplecă peste schițe, discutând în șoaptă opțiunile cu Danny, doar pentru a fi întrerupt de sosirea lui Jay și Alexei, care nici nu se mai obosiseră să bată la ușă.

„Scuze că am întârziat!”, strigă Jay,屋外ând în cameră ca să se alăture lui Colin și Danny la masă. „Fratele mai mic al lui Alexei e foarte nervos. Spune că a invocat accidental un demon.”

Ochii lui Colin se măriră, iar lui Fox nu-i scăpă sclipirea plină de interes care le traversă privirea. „Există așa ceva? Demoni reali?”

Alexei dădu din umeri și lăsă pe masă ceea ce părea a fi o farfurie cu biscuiți de casă. Orice s-ar fi întâmplat cu fratele lui, nu părea prea îngrijorat. „Sincer, nu sunt sigur. Cunoscându-l pe Sascha, s-ar putea doar să caute atenție. Nu am mai verificat ce face destul de des.”

Asta a dus la o discuție lungă și întortocheată despre ce alte creaturi supranaturale ar mai putea exista și dacă cineva ar vrea să fie cel care le găsește. Fox practic se deconectă de la conversație. Când avea să vină momentul, putea să accepte sau nu situația, alăturându-se unui alt bârlog.

Dar în timp ce-l privea pe Colin, care se apropia de Jay și Danny, și apoi pe Dane, discutând liniștit cu Alexei și Roman, nu putea să regrete nimic din toate astea.

Oamenii lui erau fericiți. Celelalte părți ale sufletului său erau liniștite și mulțumite. Fox ar fi făcut orice, absolut orice, ca să-i păstreze așa. Iar dacă asta însemna să se alăture unei alte familii, mult dincolo de momentul în care renunțase la ideea de a mai avea o altă familie în afară de Dane, atunci așa să fie.

Existau lucruri mai rele pe lume.

Colin ridică capul și îi făcu semn lui Fox plin de nerăbdare. „De ce stai acolo? Vino să vezi schițele astea.”

Fox se apropie, îl ridică pe Colin de pe scaun și îi ocupă locul, așezându-l pe Colin în poala lui. „În regulă, vânătorule. La ce ne uităm aici?”

În realitate, nu-i păsa cum avea să arate casa. Căminul nu era o clădire. Nu era un loc anume. Era format din cele două persoane din această cameră pe care le iubea cel mai mult pe lume. Tot restul era doar cireașa de pe tort.

Fox își strânse mai tare partenerul, apropiindu-se mai mult și inhalându-i mirosul de deșert. Și ce tort dracului de delicios era.

Sfârșit

Nota autorului

Vă mulțumesc foarte mult pentru că ați citit Colin! Sper că v-a plăcut cea de-a șasea și ultima carte din seria Vampire's Mate.

O, dragul meu Colin. Încă de la prima lui apariție am știut exact cu cine o să-l pun în cuplu; pur și simplu nu am putut rezista viziunii pe care am avut-o cu un om morocănos și distant și cu gemenii vampiri impulsivi care aveau să se topească complet după el. Am fost un pic nervos să scriu o relație de tip MMM pentru prima dată, dar am știut în inima mea că acesta este un trio care își are locul împreună, și sper că sunteți de acord :)

Și vreau să vă mulțumesc tuturor pentru că ați așteptat atât de răbdători această ultimă parte! Din motive personale, această poveste mi-a luat mult mai mult timp decât mi-am propus, dar sunt foarte mulțumit de rezultat și de faptul că familia noastră de vampiri din Hyde Park/Tucson este completă.

Ce urmează?

După cum ați dedus din epilog, în continuare ne vom concentra pe familia lui Alexei: frații săi Sascha și Ivan (și poate alți membri ai familiei pe care nu-i cunoștem încă) vor avea propriile lor întâlniri cu supranaturalul. Un trop cu o invocare accidentală, dorește cineva?

Pe cât de trist sunt că las în urmă seria Vampire's Mate, pe atât de entuziasmat sunt să mă aventurez în ceva nou, păstrând în același timp acele vibrații paranormale posesive și obsesive pe care le iubim. Și mă îndoiesc că o să-mi spun la revedere de la vampiri pentru totdeauna; sunt sigur că mai am o altă serie cu colți în mine. Niciodată nu le-am putut rezista ;)

Mulțumiri

Nu pot mulțumi îndeajuns pentru tot sprijinul pe care l-am primit în ultimii doi ani pentru această serie, dar voi face tot ce pot.

Mulțumesc lui Charity și Mads pentru că m-au acceptat și m-au ajutat să deschid calea pentru mai multe cărți (și scuze lui Charity pentru că a trebuit să-mi organizeze creierul împrăștiat). Mulțumiri infinite lui Lyss Em pentru editare și pentru ochiul ei format pentru detalii, și pentru că a oferit încredere unui autor la început de drum, oferindu-mi o ghidare excelentă în ceea ce privește narațiunea. Mulțumesc comunității de autori de literatură MM pentru că este un loc atât de cald și primitor, plin de oameni talentați și creativi. Colegii mei autori mă inspiră în fiecare zi.

Mulțumesc familiei mele pentru iubire și sprijin, și în special mamei mele, care citește fiecare lucru pe care îl scriu (chiar și scenele mai îndrăznețe) și se entuziasmează dincolo de orice limită. Mulțumesc soțului meu, care probabil nu va avea ocazia să citească asta, dar care a prioritizat întotdeauna să-mi ofere timp pentru scris, chiar și cu un nou-născut care ne cere tot timpul.

Și mulțumesc, mulțumesc, MULȚUMESC tuturor cititorilor care au citit, au recenzat, au vorbit despre serie cu prietenii lor, mi-au trimis desene, meme-uri și editări superbe, sau pur și simplu mi-au trimis cuvinte calde. Sprijinul vostru a însemnat enorm și mi-a schimbat viața în bine.

Lectură plăcută tuturor!