CAPITOLUL 47

 

Capitolul 47

 Nu ca o iubire romantică.

    După ce gustase preparatele lui You Shulang, Fan Xiao a început să privească de sus mâncarea servită la restaurant. Nu reușea deloc să înțeleagă cum Lu Zhen, așezat vizavi de el, putea obține atâta satisfacție mâncând o bucată de fole gras. Și-a tamponat gura cu șervețelul, terminând masa. Când l-a observat pe Lu Zhen privindu-l, i-a zâmbit superficial.

-Nu mi-e chiar foame. Sunt sătul. Mănâncă în voie, nu te grăbii. Lu Zhen și-a pus jos cuțitul și furculița. Manierele sale la masă erau impecabile, însă Fan Xiao prefera mult mai mult, comportamentul lui You Shulang. Perfect calm în public, dar sălbatic și dezinhibat în spatele ușilor închise.

-Domnule președinte Fan, cadourile pe care mi le-ați oferit recent sunt mult prea valoroase. Nu pot accepta o asemenea generozitate fără să fi făcut ceva pentru a o merita. Fan Xiao știa exact ce voia să audă Lu Zhen, dar a refuzat să-i facă pe plac.

-Nu sunt deloc valoroase. Doar niște mici fleacuri. Lu Zhen, bine pregătit, a mai venit cu o replică.

-Un prieten de-al meu mă tot întreabă care este relația noastră și de ce îmi trimiți cadouri. A livrat doza potrivită de confuzie și timiditate și a continuat.

-Ca să fiu sincer, nici eu... nu știu cum să-i răspund.

-Te-a întrebat un prieten? E iubitul tău? Ți-am cauzat probleme? Fan Xiao s-a aplecat ușor în față, expresia lui devenind serioasă.

-Suntem doar prieteni. Subiectul ajunsese în sfârșit la drumul cel bun. Lu Zhen a vorbit încet.

-M-am despărțit deja. Sunt singur acum. Fan Xiao a ridicat o sprânceană, lăsându-se pe spate până când coloana vertebrală i s-a scufundat în scaun. Vocea lui avea o urmă de interes.

-De ce? Am auzit că iubitul tău e destul de bun. Respirația lui Lu Zhen s-a oprit, o amărăciune groasă și dureroasă acaparându-i fața. You Shulang, chiar nu avea nimic în neregulă, acele rare momente de distanțare, de tip „Aleeping” (rătăcire de moment)  nu erau deloc o crimă în comparație cu vasta tandrețe pe care o arăta.

-Doar personalități incompatibile. Lu Zhen a schimbat repede subiectul.

-Și domnul Fan este singur în prezent, nu-i așa? De data aceasta, Fan Xiao a fost cel care a ezitat. Cineva de obicei cu limbajul fin și ager la minte s-a trezit brusc fără cuvinte. Îl abordase pe You Shulang cu gândul de a se juca, de a-l convinge să muște momeala, așa că să spună că era „singur” nu ar fi fost inexact. Totuși, dintr-un anumit motiv, a ezitat să o facă. Dinții i s-au au încleștat tare pentru o clipă înainte de a deturna ușor greutatea întrebării.

-Zhenzhen, poți să ghicești?

-Domnul Fan trebuie să fie singur. Dacă ai avea un partener, cu siguranță nu ți-ar permite să trimiți cadouri atât de valoroase altcuiva. Tânărul s-a aplecat în față, cu pieptul apăsat pe masă, emanând un amestec de seducție și tachinare.

-Deci, domnule președinte Fan, de ce îmi dai mereu cadouri? Tânărul era frumos, cu ochi ca niște bălți adânci de apă de izvor sub gene dese și luxuriante. Fan Xiao l-a observat și a trebuit să recunoască faptul că se ridica la înălțimea descrierii, piele albă, față frumoasă, corp moale. Sunetul chibriturilor a răsunat în restaurantul de lux, oarecum nepoliticos într-un astfel de cadru. Fan Xiao era nemulțumit și firește, cineva trebuia să sufere pentru asta. Și-a ridicat genele și a aruncat o privire.

-De ce? Desigur pentru că... te iubesc. Mâinile lui Lu Zhen s-au împreunat brusc. Acest răspuns ar fi trebuit să fie așteptat, dar atitudinea constant ambiguă a lui Fan Xiao a făcut să pară prea brusc. Pentru o clipă, Lu Zhen nici măcar nu știa ce expresie ar trebui să aibă: șoc, panică, sau timiditate? A încercat să-și ajusteze expresia iar și iar, dar în cele din urmă, ceea ce a ieșit la suprafață a fost o bucurie pură, ca și cum ar fi obținut în sfârșit ceea ce își dorea.

-Domnule Fan, este prea brusc. Obrajii lui Lu Zhen s-au înroșit cu o nuanță trandafirie, sporindu-i frumusețea tenului, deja destul de plăcut. Fan Xiao se simțea și mai iritat în sinea lui, dar la suprafață blândețea lui nu făcea decât să se adâncească.

-Cum să pară brusc? În ziua în care te-am rugat să-mi fii model, nu ți-am spus deja că mă îndrăgostesc de fiecare chestie care prinde contur sub pensula mea.

Cuvintele erau suficient de ciudate încât Lu Zhen a trebuit să caute o  confirmare din nou.

-Fiecare..... chestie?

   Fan Xiao a pus deoparte cutia de chibrituri și a luat o înghițitură de vin roșu, cu eleganță.

 -Da, fiecare chestie. O persoană, un buchet de flori, o pasăre în colivie, o cicadă pe moarte, sau tu, Zhenzhen.

   Culoarea i-a dispărut încet de pe față lui Lu Zhen. S-a îndreptat, neîncrederea încordându-i trăsăturile.

-Sunt eu, la fel ca un portret, un buchet, o pasăre, chiar și o cicadă pe moarte..... în inima ta? Fan Xiao a ridicat ușor din umeri, ca și cum ar fi fost dezinteresat.

-Îi iubesc, pe ei și te iubesc și pe tine. După o scurtă perioadă de nesiguranță și confuzie, Lu Zhen a început să analizeze cuvintele lui Fan Xiao rațional. Tot ce menționa bărbatul, în afară de el, era fie un obiect, fie un animal. Numai el era diferit. Plonjând printre spini și mărăcini, reușise din nou să găsească o licărire de speranță pentru sine.

Fără alte ocolișuri, Lu Zhen a întrebat direct.

-Domnule Fan, din moment ce spuneți că mă iubiți, sunteți dispus să fiți cu mine ca și...?

-Ce?

-Vreți să fiți iubitul meu?Fan Xiao și-a înclinat ușor capul, o vagă expresie de surpriză traversându-i fața.

-Când te-am rugat să-mi fi model, am crezut că am spus foarte clar, aceasta este doar o scurtă interacțiune spirituală pe care o stabilesc cu subiectul meu, pentru a găsii inspirație. Este iubire, dar nu genul romantic de iubire. Fan Xiao a întrebat ferm.

 -M-am exprimat clar de data asta?

-Nu este genul romantic de iubire? Lu Zhen a început să tremure, vocea lui devenind stridentă.

-Nu-mi spuneți că nu știți cum să curtați pe cineva? Tot ce ați făcut, nu a fost  să mă curtați?Bărbatul a plescăit din limbă, părând aproape nedreptățit.

-Se pare că ai înțeles totul greșit. A-ți oferi cadouri, în opinia mea, nu este diferit de a întreține o sculptură, a uda o floare, a hrăni o pasăre sau a găsi o bucată curată de pământ pentru o cicadă pe moarte. Nu e nicio diferență. Nicio distincție, absolut nimic... Cuvintele lui Fan Xiao l-au străpuns pe Lu Zhen ca o sută de  ace de gheață. Simțea ca și cum mâna mare a bărbatului l-ar fi împins direct într-un lac înghețat, apa rece înghițindu-i corpul, trăgându-l să se scufunde tot mai adânc. Vederea i se încețoșa, pieptul i se încorda din cauza lipsei de aer, presiunea zdrobitoare ca o piatră uriașă îl apăsa, fiindu-i imposibil să respire.

-Și în plus, plănuiesc să schimb modelul în curând. Respirația lui Fan Xiao purta un miros amețitor de vin, iar fiecare cuvânt nu făcea decât să rănească.

-Nu te mai potrivești. Cred că  nu ne vom mai vedea des în viitor. Lu Zhen a chicotit brusc. Tremurul din pieptul său a făcut ca vinul din pahar să tremure ușor.

-Președinte Fan , ești atât de amuzant...Mă iei drept prost? Crezi măcar prostiile pe care le spui? Cu mâinile încrucișate pe masă, Fan Xiao a afișat, pentru prima dată în fața lui Lu Zhen, o atitudine tăioasă și copleșitoare.

-Nu am niciun motiv să cheltuiesc bani ca să mă joc cu cineva care nu are nicio valoare. Lu Zhen, din ziua în care ne-am cunoscut și până acum, nu m-am comportat niciodată necorespunzător față de tine și nici nu am rostit vreodată un singur cuvânt frivol. Nu am avut nicio intenție să te curtez, cu atât mai puțin să mă culc cu tine. Toate presupunerile tale despre mine sunt rodul propriei tale imaginații. Ar trebui să fiu tras la răspundere pentru fanteziile tale?

....

Lu Zhen și-a îngropat fața în palme și a râs amar.

-Fan Xiao, poate că nu am nicio valoare pentru tine, dar faptul că nici măcar nu ai cruțat pe cineva fără valoare ca mine, asta nu poate decât să însemne că ești un psihopat! Sărind în picioare, Lu Zhen a stropit violent vinul roșu din pahar pe fața bărbatului.

-Du-te și mori, psihopatul naiba ce ești!

   Depărtându-se cu pași mari prin aroma pătrunzătoare a vinului, Lu Zhen s-a îndepărtat furios de la masă. Restaurantul a amuțit pentru o clipă. Sub greutatea nenumăratelor priviri iscoditoare, Fan Xiao a rămas nemișcat o clipă înainte de a ridica în sfârșit șervetul și a-și șterge lichidul roșu de pe față. După ce a pus plata și bacșișul pe masă, s-a ridicat și a ieșit din restaurant. În timp ce mergea, și-a scos telefonul și a format un număr.

-Președinte Sha, sunt eu. De mult nu ne-am văzut. Când ne întâlnim? Nu, nimic serios, doar prieteni care stau și se distrează. Apropo, modelul ăla de la compania dumneavoastră, da, Lu Zhen, cel de care v-am rugat să aveți grijă mai devreme. A fost prost dispus în ultima vreme. Dacă firma dumneavoastră are recent vreun job în afara orașului, încercați să-i aranjați ceva, ca să poată pleca și să-și relaxeze mintea. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, diseară ar fi ideal. Mm...atunci pot sta liniștit. Reclama noului proiect al companiei noastre? Desigur, ne vom baza în continuare pe dumneavoastră, președinte Sha. Bine, haideți să ne întâlnim altă dată și să discutăm în detaliu chestiunile legate de publicitate.

   Închizând telefonul, zâmbetul fals din ochii lui a dispărut imediat. Deschizând WeChat, a scris rapid un mesaj.

„Domnule director, mă mănâncă mâinile, vreau să vă pictez.”

....

Maya