Capitolul 31

 

Capitolul 31 ☆ Îmi pun inima în palma ta.

Parte narativă Sun.

-Ah!! Nenorocitul a înlemnit, dar i-am ținut mâna jos, nu l-am lăsat să se retragă.

-Ce-i faci, Sun?!

-Nimic, mae! Îl laud doar, tot ce a făcut arată uimitor!

-E mai mult decât uimitor! Nu, e super talentat! N-ai văzut?   A făcut totul imediat și a ieșit superb. Uită-te la mâna mea,  nici măcar n-am făcut mare lucru și deja m-am rănit. Benya și-a ridicat degetul bandajat ca să-l văd, afișând cea mai jalnică expresie a ei.

-Heh... Nu, tu ai făcut toate astea? m-am întors să-l întreb pe faen-ul meu și în același timp, i-am băgat mâna ticălosului mai adânc în pantalonii mei, punând-o chiar peste micul meu Sun, complet treaz. A încercat să se retragă din nou, dar am rezistat, aruncând o privire rapidă spre Mae și Benya. Probabil de frică să nu fie prins, ticălosul s-a oprit din zbătut și a răspuns rapid la întrebarea mea cu o voce slabă, mâna îi tremura suficient de tare,  încât am putut să o simt.

Serios? Asta a făcut lucrurile și mai incitante. Am savurat fiecare secundă.

-D...Da...

-Și așa îmbrăcat... unde îl duci, dragul meu?  a întrebat brusc maică mea, care tăcuse o vreme, privind alternativ între mine și ticălos. Mi-am dat seama că probabil bănuia ceva.

-Plănuiesc să-l duc la Bang Saen, mamă. Nu ne vom întoarce să dormim aici în seara asta.

-Bine. E periculos să conduci noaptea târziu. Ai grijă de el. Și dacă văd măcar o vânătaie pe băiatul ăsta, o să dai de mare belea.

M-am uitat la faen-ul meu și am zâmbit, amintindu-mi de noaptea trecută. Fiecare semn ascuns sub acel tricou... Toate erau ale mele. Dacă Mae le-ar vedea, aș fi terminat.

-Pot să vin și eu, Nu? Te rog, P'Sun... a intervenit Benya.

-Nu. Dacă pleci, cine o să pregătească cina pentru Phor în seara asta? Eu am tură de noapte, așa că tu stai acasă.

-Uf, desigur. Eu nu pot fi copilul de aur, gen P'Sun sau ceva de genul ăsta. Hm. Dar în fine... oricum nu voiam cu adevărat să merg. Doar întrebam... Hai să mâncăm! Poftă bună! Mmm, e așa bun...

-Încetinește Benya, sau te vei îneca.

-E pur și simplu prea bun, mae! Încearcă-l, e delicios. Mmm!! A continuat să mănânce și să mormăie cu obrajii umflați, evident distrându-se, soră mea.

-Bine, atunci hai să începem cu toții să mâncăm. Sun, servește-i niște orez lui Nu.

-Da, mae. I-am dat drumul mânii Micuțului  și m-am aplecat să-i șoptesc la ureche:

-Dacă te mai îndepărtezi, o să rezist toată noaptea... he, he...

-Opreşte-te!!

-Mănâncă, iubitule... o să ai nevoie de energie.

-Uh, destul ...

Am pus două linguri de orez în farfuria faen-ului meu înainte să mă servesc și eu. Farfuria lui Mae fusese deja umplută de Benya înainte.

-Mănâncă pe săturate, Nu, a spus Mae în timp ce punea un crevete în farfuria lui. Așa că am luat  și eu unul și i-am urmat  gestul.

-Hhm...!! Mi-am mușcat buza tare când nemernicul ăla mi-a frecat vârful micuțului  Sun cu degetul. Mi-a zâmbit larg ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, în timp ce cealaltă mână liberă lua nonșalant niște orez. Între timp, simțeam furnicături până la degetele de la picioare.

-P'Sun, ți-e cald? Sau e picant? Transpiri... m-a întrebat nemernicul  cu un zâmbet inocent, un rânjet năzdrăvan jucându-i pe buze.

 La naiba, asta îl făcea și mai irezistibil. Și când m-am uitat la fața lui, m-a frecat și mai tare, până când am început să amețesc și să-mi țiuie urechile de  plăcere.

-Eu...eu... uh...!! De îndată ce am vorbit, m-a frecat și mai tare decât înainte. Puteam simți cum curgea lichid din vârful micuțului meu. Și cu cât încercam mai mult să-l servesc cu mâncare pe nemernicul ăla, cu atât își strângea mâna și se mișca cu mai multă intensitate.

-Sun, ești bine? Arăți foarte palid. Poate ar trebui să te odihnești și să-l scoți pe Nu, altă dată la plimbare... Mae părea sincer îngrijorată.

-Da, P'Sun, ți se face rău? Pari cam ciudat, a adăugat Benya printre îmbucături. 

-P'Sun nu se simte bine? a intervenit ticălosul, zâmbindu-mi până când ochii i s-au transformat în mici semilune. Zâmbetul ăla... la naiba, mi-a făcut inima să bată mai repede. Era mult prea drăguț.

-Poftim. Mănâncă totul, bine?

M-am uitat în farfurie și am înghițit în sec. Un crevete mare, perfect curățat, stătea frumos pe orezul meu. Chiar lângă el,  un ardei iute uriaș. Nenorocitul pusese intenționat ardeiul iute în lingură, urmat de creveți, apoi mi-a făcut un mic semn din cap să-l mănânc.

-Încearcă-l P'Sun, e delicios. A spus ticălosul cu blândețe.

-Și asta e pentru tine, mătușă Orn. ​​Te servesc eu.

-Mulțumesc, dragul meu. Ești chiar un drăguț, l-a lăudat cu căldură mama, întinzând mâna să-l ciupească ușor pe ticălos de obraz. În farfuria mamei, era doar un singur crevete așezat frumos deasupra.

-Haide, P'Sun, mănâncă.

-M-am uitat la ticălosul, care încerca din răsputeri să nu râdă, aruncându-mi un mic zâmbet de mântuială. În acel moment, eram cu adevărat  în palma lui. Tot corpul îmi  zvâcnea, picioarele îmi erau slăbite, partea inferioară ardea, dar pentru el, m-am forțat să duc lingura la gură.

Nu sunt genul de persoană care se descurcă bine cu mâncarea picantă. În momentul în care am mușcat creveții și ardeiul iute împreună, m-a lovit iuțeala ca un val. Mi s-a îmbujorat fața instantaneu. Am terminat de mestecat și am înghițit, apoi am luat repede un pahar cu apă.

-Hei, mănâncă încet, ești bine?

-Ha ha ha! P'Sun se înroșește, mătușă Orn!

-Mă tachinezi? Atunci meriți o pedeapsă... m-am aplecat și am șoptit, apoi am băut repede un alt pahar cu apă. După aceea, am scos mâna ticălosului din pantaloni, mi-am aranjat micuțul să se odihnească de-a lungul taliei și mi-am tras cămașa în jos ca să îl acopăr. Dacă nu făceam asta, când mă ridicam, atât Mae, cât și Benya ar fi fost cu siguranță șocate.

-Fug la baie o secundă. Nu, vino cu mine.

Nu am așteptat ca ticălosul să reacționeze, l-am apucat de încheietură și l-am tras în sus să vină cu mine.

-S-Sun, a-stai...eu... uh!!

-Hei!! Sun! Ai grijă la brațul lui! S-a auzit vocea mamei mele după noi, certându-mă, dar nu m-am oprit. Am continuat să-mi trag faenul după mine. De îndată ce am ajuns la scări, l-am luat în brațe și m-am îndreptat direct spre camera mea.

-S-Sun, ce faci?! Lasă-mă să plec!! Aaaah!! Mă gâdilă, la naiba!!

Nu m-am mai putut abține. M-am aplecat și l-am sărutat direct pe obraz, apoi mi-am frecat bărbia de pielea lui moale, tachinându-l cu barba aspră pe care nu o bărbierisem încă.

Părul i-a mângâiat gâtul în timp ce mă cuibăream lângă el, și tot ce puteam să mă gândesc era... la naiba, sunt îndrăgostit de tipul ăsta. De Aoi, fosta mea iubită, n-am fost niciodată îndrăgostit așa. Dar acum? Indiferent ce face nemernicul ăsta, fiecare mișcare pe care o face, totul la el mi se pare teribil de adorabil.

În momentul în care l-am văzut pe ticălos în bucătărie, am simțit o fericire profundă, copleșitoare, ceva la care nu mă așteptam deloc. În secunda aceea în care a stat acolo, cu mâinile frământând cu grijă aluatul, jur  că nu-mi puteam lua ochii de la el. Zâmbetul acela al lui... încă mi-e întipărit în minte.

Și felul în care se mișca, atât de natural, atât de priceput, ca și cum ar fi făcut asta de o mie de ori. Fiecare pas, fiecare gest din bucătărie îl făcea fără efort. Și gustul? La naiba. Mâncarea era demențială. M-am simțit incredibil de norocos, că l-am întâlnit pe ticălos.

Și acum... e al meu.

Chiar dacă nu am prea multe, nici statut social, nici trecut exemplar, nimic apropiat de ceea ce merită, tot îi voi da tot ce am. Voi avea grijă de el cât de bine pot, cu toată puterea mea.

   Ticălosul se zvârcolea în brațele mele, dar cu cât îi vedeam mai mult fața  și simțeam acel miros dulce, familiar, atât de unic al lui, cu atât îmi trezea mai mult instinctele. Serios, declanșa ceva în mine.

Trezirea de dimineață, fără să-i văd fața, mă împinsese deja la limită. Era cât pe ce să fac țăndări camera căutându-l. Și după chili-ul ăla pe care l-am mâncat mai devreme? Da, n-a făcut decât să adauge gaz la focul care ardea deja în mine.

-Îți tachinezi soțul, nu-i așa? L-am sărutat apăsat.

-I-idiotule!! Ce te-a apucat, Sun?! Lasă-mă!!

-Nu te las. I-am sărutat obrajii iar și iar, înainte și înapoi, dintr-o parte în alta.

Când am ajuns în camera mea, nu am ezitat, am împins ușa cu putere, am intrat și am închis-o cu piciorul în urma mea, fără să o încui. Pentru că, sincer... nu m-am mai putut abține.

L-am dus pe ticălos în dormitor. În momentul în care am ajuns la pat, m-am trântit  pe salteaua moale, trăgându-l după mine, apoi, fără să pierd timpul, m-am așezat deasupra lui.

-De ce ești așa drăguț, ăă? Am sărutat ușor fruntea faen-ului meu, apoi m-am uitat direct în ochii aceia pătrunzători și frumoși. Nenorocitul s-a uitat direct la mine, ochi în ochi.

...!?

-Știi că era să înnebunesc trezindu-mă,  fără să-ți văd fața? Am respirat greu, vocea mea fiind joasă și răgușită de dorință.

-Te rog... nu mai  pleca niciodată fără să-mi spui. Pot măcar să cer asta?

...

-Nu mă părăsi. Rămâi cu mine. Lasă-mă să am grijă de tine, Nu. Am spus-o direct din inimă, fiecare cuvânt fiind încărcat de sentimente. În același timp, mi-am strecurat mâna sub pernă și am scos o cutiuță. Intenționasem să i-o dau cu o seară înainte... dar momentul nu sosise.

-V-vorbești serios? Vocea ticălosului tremura, iar ochii îi erau plini de emoție.

-Ce-i asta? S-a mișcat puțin, încercând să se uite la ce țineam în mână, dar înainte să poată vedea, m-am aplecat și mi-am apăsat buzele pe ale lui. Moale, prelung, delicat. Voiam să-l sărut așa pentru totdeauna.

Sărutul acela... Am pus tot ce simțeam în el, fiecare picătură de emoție care mi se revărsa din piept. Chiar dacă nu-l cunoșteam pe nemernic de prea mult timp, sentimentele pe care le dezvoltasem pentru el erau atât de profunde, încât nici măcar nu-mi puteam explica de ce îl iubeam atât de mult.

L-am sărutat cu toată dragostea pe care i-o purtam. Și el... m-a sărutat la rândul lui. În timp ce limbile noastre se atingeau, jucăușe și calde, mâna mea s-a mișcat ușor pentru a-i strecura micul obiect din cutie în jurul gâtului. Odată ce a fost la locul lui, m-am desprins încet de buzele lui.

-De fapt... am făcut două. Pe celălalt i l-am dat lui Ploy să ți-l dea ție ieri, înainte de a doua rundă a concursului.

-Și acesta? Nenorocitul și-a întors privirea, cu vocea tremurândă în timp ce ținea pandantivul pe care tocmai i-l pusesem la gât.

Doamne, arăta atât de drăguț. Obrajii i s-au înroșit de jenă, iar asta m-a făcut să zâmbesc fără să-mi dau seama. Pur și simplu m-a făcut să vreau și mai tare să-l devorez.

-Ăsta e al meu. Dar ți-l dau ție. În ziua în care vei fi pregătit, în ziua în care vei simți același lucru pentru mine, adu-mi înapoi colierul acela. Voi aștepta. Indiferent cât timp va dura, voi aștepta...

    Sun vorbea cu fiecare fărâmă de sentiment din inima lui. Era o persoană care iubea rar, dar când o făcea, o făcea profund, complet, aproape irațional. Când iubea pe cineva,  dădea totul, chiar și viața lui, dacă de asta era nevoie. Nu se abținuse niciodată de la nimic, pentru cineva pe care îl iubea cu adevărat.

Pe vremea când fosta lui iubită, Aoi, l-a părăsit, a fost aproape distrus. Era  cât pe ce să-și irosească viața pentru acea fată. Dar, din fericire, îi avea pe  prieteni săi adevărați, Zak, Man și Jon care i-au fost alături și l-au scos din întuneric. Acea durere de inimă îl transformase dintr-un tip loial  într-un jucător. Dintr-un student model, care nu bea și nu fuma... În cineva care nu se putea opri.

Acum, că Sun își dăruise din nou inima unei noi iubiri, știa în adâncul sufletului că, dacă trecutul s-ar repeta vreodată, nu ar mai putea continua. Această iubire se simțea diferită față de prima. Simplul fapt că nu i-a văzut chipul lui Nu dimineața, a fost suficient ca Sun să-și piardă somnul. În  dimineața aceea, trezindu-se și negăsind trupul pe care îl ținuse în brațe noaptea, disperarea aproape  l-a ucis. Dacă Nu l-ar respinge,  s-ar despărți de el, sau ar găsi pe cineva nou, nu ar mai fi  nevoie să ghicim cum s-ar simți Sun. Era sigur și gata să înceapă o viață nouă, să se bucure de o nouă dragoste, alături de persoana pe care o iubea cu adevărat.

Sun s-a uitat adânc în ochii lui Nu, privindu-i fața cu dragoste și protecție, înainte de a lua ușor medalionul din mâna lui Nu și de a-l deschide pentru a i-l arăta.

În momentul în care Nu l-a văzut, inima i-a explodat, bătând puternic. Înăuntru, pe o parte, era o fotografie cu ei doi, Nu dormind liniștit în brațele lui Sun, un moment pe care Sun îl surprinsese în secret în timp ce Micuțul dormea. Pe cealaltă parte, erau gravate numele lor.

Sun & NU ♥

-Su...Sun... A spus Nu cu o voce tremurândă, complet luat prin surprindere de gestul neașteptat de romantic al lui Sun.

-Ține minte ce-ți spun  acum: ziua în care mă vei părăsi... ziua în care nu te voi mai vedea purtând acest colier... aceea va fi ultima zi în care voi mai respira...

Nu, și-a ridicat imediat mâna să-i acopere gura lui Sun, nelăsându-l să termine.

-Oprește-te... Nu spune asta. Hic! Lacrimile care i se adunaseră în colțurile ochilor lui Nu se vărsau pe dinafară fără control.

-Dacă te pierd... nu voi mai putea trăi.

-Hic! Ți-am spus să nu mai vorbești!

...

Sun a tăcut, Nu a suspinat din nou.

S-au privit în ochi, fără să scoată un cuvânt. Doar sunetul liniștit al suspinelor înăbușite ale lui Nu umplea încăperea. În tăcere, bătăile inimilor lor răsunau ca un cor de emoții.

Lacrimile lui Nu l-au făcut pe Sun să se aplece ușor și să le sărute, moale și tandru. Nu a închis ochii, acceptând căldura buzelor lui Sun care îi atingea ușor pielea. Apoi și-a deschis din nou ochii când a simțit respirația lui Sun exhalându-se în nasul lui. Sun s-a aplecat și și-a atins vârful nasului de cel al lui Nu, vorbind cu o voce serioasă și plină de  afecțiune, un sentiment pe care Nu îl putea simți clar.

"Fii faen-ul meu."

Întrebarea a fost pusă din nou. Dar de data aceea, Nu a simțit ceva diferit. Nu era beat. Era pe deplin conștient de tot. Băiatul mic și-a strâns buzele, apoi l-a îmbrățișat strâns pe Sun cu ambele brațe, dând din cap printre lacrimi înainte de a vorbi.

-Sun... hic ... da... voi fi... O serie de suspine s-au revărsat din pieptul lui.

Emoțiile care se acumulaseră în el s-au eliberat în sfârșit în momentul în care a spus  că va deveni iubitul lui Sun. Nici măcar Sun nu și-a putut opri lacrimile când a auzit răspunsul pe care  spera să-l primească, de la persoana pe care o iubea. A atins ecranul telefonului și  liniștea camerei a fost invadată de acordurile melodioase ale unui cântec de dragoste.

Sunt atâtea povești
pe care nimeni nu le-a auzit vreodată,
nenumărate cuvinte
pe care tânjesc să le spun.

Indiferent cât timp trece,
tot îți voi spune aceleași cuvinte,
Nu s-au schimbat niciodată.

Tu ești cel care mi-a arătat
semnificația cuvântului „noi”.
Fie că e cald, fie că e frig,
nu mi-e frică.
Cu dragostea ta adânc în inima mea,
Tu îmi dai puterea
să merg mai departe.

Tu și eu
Mână în mână de acum înainte,
Lăsând în urmă singurătatea
Pe care amândoi am cunoscut-o cândva.
Acum că te am,
Atât de bun și real, aici lângă mine.

Și mai mult decât atât,
 cu cât ne avem mai mult unul pe celălalt,
există doar un singur cuvânt: iubire,
pe care amândoi îl înțelegem.
Te voi iubi doar pe tine, mereu
Doar tu și eu.

  La finalul melodiei, Sun a ridicat telefonul și l-a așezat în fața lui Nu. Pe ecran a apărut un mesaj.

Doar tu și eu...

SUN & NU ♥

 

𝑾𝒐𝒘! 𝑨𝒕â𝒕 𝒅𝒆 𝒅𝒓ă𝒈𝒖ț𝒊! 𝑵𝒆 𝒓𝒆𝒗𝒆𝒅𝒆𝒎 î𝒏 𝒄𝒖𝒓â𝒏𝒅 𝒄𝒖 𝒏𝒐𝒊 𝒄𝒂𝒑𝒊𝒕𝒐𝒍𝒆. 𝑺ă 𝒇𝒊ț𝒊 𝒃𝒊𝒏𝒆. 𝑴𝒂𝒚𝒂.🪄📚 ♡