Capitolul 26

 

Capitolul 26 ☆ Aducându-mi soția acasă

   Sunetul unui claxon de mașină a răsunat în fața unei case cu două etaje dintr-o suburbie, înconjurată de plante cu flori și copaci ornamentali. Farurile au strălucit prin poartă chiar înainte ca o tânără, studentă în primul an la medicină, să iasă în fugă să o deschidă, părând complet enervată.

-Hm!! Ești o povară, pacoste afurisită. De ce n-ai venit mâine, frate mai mare? Ce idiot. Oamenii încearcă să doarmă la ora asta.

    Benya, o fată frumoasă cu o siluetă grozavă, sora mai mică a lui Sun, a mormăit în timp ce ieșea, evident iritată că fratele ei o sunase și o trezise în toiul nopții doar ca să deschidă nenorocita aia de poartă. Claxonul mașinii a spulberat liniștea nopții.

-Uh!! Înțeleg, înțeleg, o deschid! Ce-i cu toate claxoanele astea, P’Sun? N-ai spus că te întorci devreme? E aproape unu dimineața! Concursul pentru alegerea vedetelor facultății s-a terminat la opt! Știi măcar cât a așteptat Mae să ia cina cu tine? Până la urmă, a așteptat degeaba. Cu privirea asta a ta, probabil ai fost să te culci cu o fată, nu-i așa?

-Doamne, ce bătrână cicălitoare ești, am spus, coborând geamul și întorcându-mă spre sora mea, complet epuizat.

-Aii!! Tocmai ai făcut-o pe Benya bătrână!? Uh, dacă aș fi știut, n-aș fi venit să deschid poarta. Hm!

-Ai terminat cu vorbitul? Mișcă-te, sau te calc.

-O, serios, gura ta! Ar trebui neapărat să înregistrez asta și să o postez pe Facebook. Nu înțeleg cum toate fetele alea obsedate de tine nu văd ce idiot ești. A refuzat să se miște, stând chiar în fața mașinii cu buzele țuguiate înainte de a scoate telefonul acela scump pe care i l-am cumpărat de ziua ei luna trecută, gata să mă înregistreze. Am clătinat din cap exasperat spre propria mea soră înainte de a mă uita la soția mea care îmi dormea profund în poală. Pata de vomă pe care o lăsase era încă vizibilă pe cămașa mea.

-Ah!! C-cine e aia? P’Sun, tocmai ai adus o fată acasă?E frumoasă?

-Sigur, e frumoasă, dar, Doamne ferește, e o plângăcioasă. Pentru că fusesem prea ocupat să mă uit la soția mea mică, surioara mea cea nerușinată s-a mișcat ca o maimuță și acum se agăța de geamul mașinii mele, pe partea șoferului, cu gura căscată și ochii mari când a văzut micul diavol dormind liniștit în poala mea.

-Și nu, nu e o fată. E faen-ul meu.

-F-faen-ul tău?! La naiba!! Ăla e... ăla e Nu, Luna de la Facultatea de Arte, pe care tocmai au anunțat-o azi? Mi-am întors capul ca să o privesc fix pe Benya în secunda în care a spus asta. A atins repede telefonul, derulând ceva, apoi s-a uitat înainte și înapoi între fața Micuțului și ecranul ei.

-C-chiar e el! Iuhuuu!!

  Abia am reușit să-mi acopăr urechile la timp. Țipătul ei era mai puternic decât un nenorocit de fluierat.

-Ce naiba tot țipi? Și ce-i cu anunțul ăla? Ce vrei să spui? am izbucnit la sora mea, confuz de-a dreptul în legătură cu așa-zisul anunț.

-Frate inutil, nu începe să mă cerți! Cum ai putut să nu fii acolo când au anunțat rezultatele? Ce fel de judecător ești?! Așa nepoliticos! Evenimentul nici măcar nu se terminase și pur și simplu ai dispărut. Și ce naiba vrei să spui cu faen?!

-Deci o să-mi răspunzi la întrebare sau o să mă insulți și o să-mi răspunzi cu o altă întrebare?

-Bine, bine, Doamne! Așa rău! Toată lumea știa deja, chiar și fără un anunț oficial, toți știau că Nu va fi încoronat Luna  Facultății de Arte. E ridicol de chipeș, periculos de chipeș. Mai ales în timpul rundei fără cămașă! Aiii! Știi că numărul lui de „aprecieri” de pe pagina universității deja l-a întrecut pe al tău? Asta vor să spună când spun că există întotdeauna un cer deasupra cerului! Uh, păcat că nu au avut o a treia rundă din cauza întreruperii curentului. Așa că au combinat scorurile din primele două runde. Știi cât de mult îl ador pe Nu?! Serios, enorm! Uite! Uite, P'Sun, chiar și pe fundalul telefonului meu este el! Aiii!! E sexy. Vreau să-l mănânc. Pot să fac o poză cu el?!

Sora mea cea mică a rostit cuvântul „ador” ca și cum ar fi fost într-o dramă, clipind rapid spre mine în timp ce își împingea telefonul în fața mea. Și da, pe ecran, era o poză cu Micuțul, fără cămașă, de mai devreme din timpul concursului. Pur și simplu grozav. Am simțit că iritarea mea crește rapid. Probabil că acele poze au inundat internetul până acum. Și de nicăieri, starea mea de spirit s-a înrăutățit. Dintr-o dată nu mai eram de acord cu nimic din toate astea. Când m-am uitat la sora mea cea mică, ea stătea acolo și rânjea prostește către micul nemernic care încă dormea dus, complet dezorientat.

-Sun, te rog, lasă-mă să fac o poză cu Nu! Îți dau o sută de baht!... Oh! Te uiți la mine așa, bine, bine! Două sute, e în regulă?

-Îmi pare rău să-ți spun, dar banii tăi sunt banii mei.

-Heh heh heh... te rog!

-Nu.

-Ce? De ce nu?

-Pentru că sunt posesiv. Punct. Acum mișcă-te.

-P-posesiv?! Pfft! Haide, nu te mai juca cu mine. Te rog! Doar o poză cu Nu!

-Par că glumesc? Încetează!

-S-stai... Vrei să spui că atunci când ai spus faenul tău,mai devreme, chiar ai vrut să spui...

-Exact.

-Mm... Sun... ce sunet e ăla?

-Shh!! Nimic, nu e nimic, am șoptit repede, ridicând mâna pentru a-l mângâia ușor pe Micuț în timp ce se mișca și începea să-și ridice capul. A bâjbâit somnoros și mi-a apucat mâna, aceeași cu care îi mângâiam părul  și a tras-o pe obrazul lui înainte de a adormi la loc.

-Doamne, Dumnezeule !! Vocea Benyei a răsunat atât de tare încât instinctiv m-am întors să o privesc. Avea gura larg căscată, iar mâna în care ținea telefonul s-a ridicat și i-a acoperit buzele. Prețiosul ei telefon, cel pe care tocmai i-l cumpărasem acum mai puțin de o lună, i-a alunecat din mână și a căzut pe pământ. Și nici măcar nu a tresărit. A stat acolo încremenită, cu ochii ațintiți asupra scenei din mașină, fără să clipească, fără să respire. Nu-i păsa deloc de telefonul care tocmai atinsese asfaltul. Sincer, judecând după expresia de pe fața ei, mă îndoiesc că și-a dat seama că a căzut.

-Hm. Am zâmbit, mi-am mișcat sprâncenele și i-am trimis un sărut surorii mele înainte de a apăsa butonul pentru a ridica geamul și a intra în curte. Țipătul ei încă răsuna în spatele meu în timp ce îl scoteam pe micul ticălos din mașină. Încă dormea dus, cu brațele strânse în jurul gâtului meu. Era cam greu, dar puteam să mă descurc. Un miros slab, dulce, de la ceafa lui frumoasă s-a ridicat și m-a lovit, aproape făcându-mă să-mi pierd mințile. M-am grăbit în casă cu el în brațe. Chiar când eram pe punctul de a-l duce sus, în dormitorul meu de la etajul doi, niște pași au venit bubuind spre mine ca o nenorocită de urmărire din Fast & Furious, împreună cu un strigăt care devenea tot mai puternic cu fiecare secundă.

-P’Sun!! P’Sun, oprește-te chiar aici! Trebuie să vorbim, ah, ah asta e exagerat! Sora mea rapidă ca o maimuță a alergat să blocheze scările, cu brațele larg desfăcute ca și cum ar fi format o baricadă umană.

-P’Sun, asta e...

-Shhh... Îl vei trezi. Orice ar fi, vorbim mâine.

-Mmm... Sunnn... îmbrățișeare... În momentul în care am luat o mână de pe Micuț, vocea aceea somnoroasă a mormăit, ca și cum ar fi fost pe punctul de a plânge la despărțire.

-Sunt aici, te îmbrățișez. Nu plânge, bine, dragul meu! L-am sărutat afectuos pe frunte.

-Oooh!! Chiar când Benya și-a deschis gura pentru un alt țipăt, am pus o mână peste ea la timp și i-am aruncat o privire de avertizare.

-Am spus că vorbim mâine. Sunt obosit. Acum, dacă mă scuzi, îmi duc faen-ul la culcare. Am spus încet, apoi m-am aplecat să-l sărut direct pe gâtul alb  pe Micuț, doar ca să mă asigur că Benya a văzut. Am urcat scările cu el în brațe, lăsând-o pe sora mea să se zbată și să sară prin sufragerie ca o nebună.

.....

   După ce l-am dus pe micul ticălos în dormitor, s-a auzit o bătaie rapidă la ușă. Nicio surpriză, nu putea fi decât o singură persoană: frumoasa și nesuferita mea soră.

-P’Sun! O, P’Sun, deschide ușa chiar acum! Am spus să o deschizi! Aii! Înnebunesc!!! Enervat din cauza zgomotului, l-am dus pe Micuț, care era încă liniștit, ghemuit la pieptul meu cu ochii închiși, spre pat. Bine că deja îmi scosesem cămașa pătată de vomă  în mașină, altfel lucrurile ar fi devenit și mai ciudate. Odată ce am ajuns la pat, l-am lăsat ușor jos. Dar când am încercat să desfac acele brațe subțiri care se agățau de mine, el m-a strâns mai tare.

-Mmm...

Un geamăt ușor, nemulțumit, s-a strecurat în timp ce încercam să-i desprind brațele. I-am zâmbit Micuțului, complet leșinat. Sprâncenele îi erau încruntate, iar la colțurile ochilor i se aduna o urmă de umiditate. Obrajii îi erau roșii de un roz pal din cauza alcoolului. Și, având în vedere felul în care tricoul meu de fotbal cobora și îi dezvăluia pieptul alb, nu m-am putut abține să nu înghit în sec. Bătaia s-a oprit în sfârșit. Apoi  am auzit că Mae o certa pe Benya în fața camerei mele. M-am ridicat repede și am deschis ușa.

-Nu mai ești copil, Benya. Țipi așa din toți rărunchii? Probabil te-au auzit oamenii de la trei străzi distanță. Ai trezit-o și pe Mae, știi?

-Trei străzi? Haide, Mae, ești dramatică.

-Încă vorbești prost, nu-i așa? Și ce-i cu toate țipetele în fața ușii fratelui tău?

-Mae, trebuie să vezi cu ochii tăi. Fiul tău iubit și-a adus faen-ul acasă în seara asta!

-Hmm... ce vrei să spui cu ,, și-a adus faen-ul acasă”?

-Daa! Și faen-ul lui e un tip...

-Ahm... Înainte ca Benya să poată termina propoziția, am deschis ușa și am ieșit, aruncând-o o privire tăioasă și fermă.

-Ah... he he... Phi...Ei bine, cred că mă duc la culcare acum. Mă duc la culcare, Mae.

-Benya!! Puștoaică mică ce ești, te porți iar ca un copil.

-Asta doar pentru că te iubesc, Mae. Nu pot să te sărut? Înainte să plece, sora mea cea zglobie s-a ridicat ușor pe vârful picioarelor și a sărutat-o jucăuș pe Mae, pe obraz.

-Nu fi așa răsfățată! Benya!!

-Aw, uită-te cum te agiți. P’Sun, mă duc la culcare acum, bine? Îmi pare rău pentru mai devreme, m-am entuziasmat prea tare și mi-am pierdut controlul pentru un timp. Dar nu-ți face griji, nu-i voi spune lui Mae, promit! Azi e ziua în care, declar oficial că te iubesc frățioare. Bravo! Am plecat! M-am uitat în tăcere la sora mea, comportamentul ei fiind complet diferit de al unei domnișoare, ca de obicei. Aproape că sărea, apoi s-a aplecat să șoptească ca Mae să nu audă și chiar mi-a dat o palmă jucăușă pe umăr după aceea. Sincer, arăta mai încântată decât în ziua în care i-am cumpărat noul telefon. Am dat din cap ușor ca răspuns.

-Despre ce șoptiți voi doi?

-Ni-nimic! Absolut nimic, doamnă inspector, sunteți mereu atât de suspicioasă cu copiii dumneavoastră. Foarte bună observatoare!

-Aaaa!! M-Mae! Nu intra! M-am bâlbâit eu, încurcat.

-Stai puțin! Pentru numele lui Dumnezeu, cine te-a învățat să vorbești așa? Întoarce-te aici, Benya!!

-Nu, mă duc la culcare! Trăiesc cea mai bună viață a mea Aiii!! a răsunat țipătul Benyei în timp ce cobora scările în fugă, iar eu nu m-am putut abține să nu râd la vederea scenei.

-Benya, o să aluneci și o să-ți rupi gâtul! Mergi, nu fugii! a strigat Mae după ea, dar sora mea era mai rapidă decât o maimuță, a coborât scările și a dispărut din vedere în mai puțin de zece secunde.

-Heh... Mă îndoiesc că fiica ta va găsi vreodată un faen în viața asta, nu-i așa, Mae?

-Sunt atât de epuizată doar gândindu-mă la asta. Nici măcar nu știu ce să spun sau cum să o mai învăț. În fine, te-ai întors de mult? Ți-e foame? Am făcut niște gaeng som, e în bucătărie. Mă duc să-l încălzesc și să pregătesc masa.

-Ești mereu cea mai dulce, Khun Ying* Orn. M-am apropiat și am îmbrățișat-o pe Mae, dându-i un sărut mare pe obraz, exact cum facea Benya întotdeauna.

 

Notă* Khun Ying (Khun Ying) un titlu nobiliar formal pentru o femeie, aproximativ echivalent cu „Doamnă”, folosit pentru femei cu statut social înalt, aristocrate sau în ficțiune, uneori pentru eleganță. Adesea folosit în drame de epocă în discurs formal sau în joacă cu sarcasm.

-Sun!! Și tu faci asta acum?! Băiatul meu, ești deja atât de...

-,, Atât de mare! Nu mai ești un copil”, am întrerupt-o înainte să poată termina, știind exact ce avea de gând să spună.

-Prea deștept, prea inteligent.

-Uau, spui că sunt ca Oscar? (Oscar este câinele familiei noastre, apropo.)

-Ei bine... îmi cam amintești de el. Ha ha ha!

-Ce! Acum mă bosumflu, Khun Yòng Orn. Am făcut o grimasă intenționat și m-am întors în camera mea.

-Nu începe să te bosumfi! Sunt jos, vii în zece minute, bine? Și... de aceea o iubesc atât de mult pe mama.

-Nu e nevoie, am mâncat deja afară, am spus, gândindu-mă la Micuțul care stătea întins în camera mea.

-De ce zâmbești?Sun... Hei, Sun!!

-Au! De ce m-ai lovit?

-Te-am întrebat de ce zâmbești. Te uitai la ușa dormitorului și rânjeai în sinea ta, atât de suspicios! Hm! Benya mi-a spus că ai adus o fată  acasă.

-Khun Ying Orn!! am rânjit în timp ce Mae încerca jucăuș să se uite în camera mea, doar că eu am blocat ușa cu corpul meu.

-Aaa? Acum ești timid? Chiar încep să vreau să o văd pe viitoarea mea noră. Trebuie să fie al naibii de specială dacă îl are pe fiul meu acolo, în palmă, visând cu ochii deschiși și zâmbind ca un idiot.

-Mae! Întoarce-te în camera ta cu Phor, te așteaptă.

-Ooh, mă dai afară acum? Probabil ascunzi ceva. Nu sunt sigură că pot aștepta până dimineață să o cunosc pe viitoarea mea noră! Ha ha ha, bine, bine, mă opresc din tachinat, mă bucur doar să te văd din nou zâmbind. Arăți foarte fericit. Adu-o jos să ne cunoască mâine, bine? O să pregătesc ceva delicios pentru amândoi.

-Mulțumesc... du-te la culcare acum. Phor Dhanai probabil încă te așteaptă treaz.

-Heh, acum ești drăguț. Bine, plec pe bune de data asta. Înainte să plece, Mae nu s-a putut abține să nu-mi facă încă o grimasă tachinatoare. Am zâmbit și am privit-o cum pleacă, apoi m-am întors și am intrat în dormitorul meu.

    Micuțul stătea întins în aceeași poziție, complet leșinat. Probabil din cauza energiei consumate în timpul concursului  și poate și din cauza alcoolului. Era încă complet tolănit în pat. Nici nu mi-am dat seama cât timp stătusem acolo, holbându-mă la fața lui adormită... până când a apărut o notificare pe LINE. Mi-am scos telefonul din buzunarul pantalonilor. Era un mesaj de la prietena lui apropiată Ploy, care întreba dacă e cu mine. I-am răspuns ca să o anunț că l-am adus acasă, să nu-și facă griji, apoi am închis chat-ul și am pus telefonul lângă lampa de pe noptieră.

Recunosc, când Micuțul se îmbrăca elegant, coafat, machiat și fără ochelari... la naiba, arata  bine. Ba chiar foarte bine. N-am fost niciodată genul care se uită la băieți sau judecă pe cineva ca fiind frumos, dar chiar și eu a trebuit să recunosc: era extrem de sexy. Mai arătos decât mine, sincer. Născut într-o familie cu o avere exorbitantă. Tatăl lui, Khun Phadet, a făcut mai mult pentru familia mea decât am putea noi să-l răsplătim vreodată.

   Acum zeci de ani, când eram încă un copil, tatăl meu a dat faliment din cauza unei afaceri imobiliare eșuate. Datora băncii sute de milioane. Am trecut de la o viață confortabilă la chin, peste noapte. Casa, mașinile, totul a fost confiscat. Încă îmi amintesc cât de grele ne-au devenit zilele... nu mai aveam unde să mergem.

Dacă tatăl lui nu ne-ar fi întins mâna în ziua aceea să ne ajute, nici măcar nu aș fi aici acum, stând lângă fiul său. Khun Phadet s-a ocupat personal de toate acele datorii, sute de milioane de împrumuturi bancare. Pe lângă toate acestea, i-a oferit tatălui meu un loc de muncă, aducându-l să-l  ajute să-i administreze afacerea. Și până în ziua de azi, nu a adus niciodată în discuție ce a făcut. De fiecare dată când iubitul meu tată încerca să-i ramburseze puțin câte puțin, spunea mereu același lucru: „Dacă încă suntem prieteni, să nu mai aduceți niciodată în discuție asta. Am un singur ,,cel mai bun prieten” dacă nici pe el nu-l ajut când are nevoie, pe cine altcineva ar trebui să ajut? Iar asta, nici măcar nu se termină aici. Când și-a lansat noile proiecte de apartamente și hoteluri în centrul orașului, i-a dat fratelui meu o cotă de douăzeci la sută. Tot ce are familia noastră astăzi, fiecare fărâmă de confort și stabilitate, i-o datorăm lui Khun Phadet.

Gândindu-mă la toate acele lucruri, vinovăția a început să-mi urce în piept până când a început să mă doară, strâns și greu, apăsându-mă direct în adâncul inimii. Cu cât mă uitam mai mult la fața Micuțului, cu atât mă simțeam mai rău. Eu am fost cel care l-a îmbătat, l-a târât departe de eveniment, am făcut lucruri pe care nu ar fi trebuit să le fac niciodată... dar le-am făcut oricum, chiar dacă știam foarte bine ce era bine și ce era rău. Micuțul nu a făcut nimic greșit. Nimic. Eu am fost cel căruia îi lipsea autocontrolul. Nu m-am putut abține. Mi-am lăsat emoțiile să preia controlul. Dar ce era să fac? Pentru că acum... sunt deja îndrăgostit de el. M-am îndrăgostit de acest mic ticălos, m-am îndrăgostit mai tare decât aș fi crezut vreodată că este posibil. Nu am simțit niciodată așa ceva pentru nimeni, nici măcar pentru Oyn. Nu așa.

Sincer, nici nu știu ce ne rezervă viitorul. Dacă Khun Phadet află vreodată ce se întâmplă între mine și Nu... habar n-am ce s-ar putea întâmpla. Și dacă e să fim sinceri, nu există nicio comparație între mine și el. Eu nu am nimic care să se poată compara vreodată cu ceea ce are el. Dar să-l las să plece? Nu pot. Și nu o voi face. Chiar și faptul că am fost despărțiți doar câteva zile aproape că m-a distrus, nu puteam mânca, nu puteam dormi... și acum că  este al meu... acum că îmi aparține... nu am cum să  dau înapoi.

Mi-am apăsat nasul pe obrazul lui moale și l-am sărutat, inhalând acel parfum dulce adânc în plămâni, ca și cum aș fi încercat să-l țin înăuntru pentru totdeauna. Apoi m-am aplecat și i-am șoptit încet în ureche:

-Phi te iubește Nu,...te iubește mult.