EPILOG VOLUMUL 1

 MEW

Conform „Celor cinci etape ale pierderii” sau „Celor cinci etape ale doliului”, atunci când pierdem pe cineva, în prima etapă se spune că vom fi într-o stare de șoc. Când am auzit povestea lui Ray, nu puteam să cred, dar acel clip, vocea lui Top și reacțiile… m-au dus imediat în a doua etapă, cea a furiei. Apoi furia a rămas acolo, până când m-am surprins pe mine însumi din cauza a ceea ce se întâmplase… până în punctul de a negocia și de a fi trist, incapabil să accept, astfel că nu am ajuns niciodată la etapa de acceptare.

Am făcut un duș, mi-am pus pijamaua și m-am întins pe pat, încă la fel de furios cum cred că ar fi oricine în situația mea. Am intrat pe IG-ul lui Top, dar nu am găsit nicio activitate sau ceva, așa că am decis să intru pe IG-ul lui Ton. Am văzut că postase o poveste cu câteva minute în urmă, am apăsat să o văd. Era o fotografie neclară, din momentul în care mi-a dat cadoul… ce amuzant. M-a și etichetat: „La mulți ani… îmi pare rău, Mew.”

Am văzut mesajul și furia a izbucnit din nou în mintea mea, ca o sirenă dintr-un film de Tarantino. Am apăsat pe „partajează” la story-ul lui Boston ca să scriu propriul meu mesaj peste el: „Mulțumesc mult… mă răzgândesc…”

Am rămas privind acel mesaj mult timp, apoi am decis să șterg ultima parte… schimbând-o în… „Prieten nenorocit.”

Curând, Boston a răspuns cu emoji-uri de râs cu lacrimi… asta. Nu înțeleg.

Știați că mulți criminali în serie au un coeficient de inteligență foarte ridicat? Oamenii inteligenți nu se ceartă cu alții. Nu înseamnă că nu se pot enerva. Nu înseamnă că nu se pot răzbuna, și cu siguranță nu înseamnă că EU nu mă voi răzbuna.

De aceea, dragă Ton, nu știi niciodată ce îți poate face cineva ca mine.

Lumina telefonului mi-a luminat fața până a devenit palidă. Un gând a apărut încet în mintea mea.

O să ajungi să mă cunoști.