Capitolul 3: Darian Keller🔞

În sala mare de mese a palatului colorat, masa lungă de banchet era aranjată impecabil, ca în vremurile de altădată. Dion stătea și își privea „soții” bucurându-se de preparatele rafinate gătite de un chef renumit. Iar când a venit momentul desertului, menajera a adus o tavă de argint pe mai multe niveluri, plină cu o varietate de prăjituri.

Da, erau deserturile delicioase pe care Dion le cumpărase de la noua cofetărie din oraș.

„Stăpâne, le-ai cumpărat împreună cu Fox, nu?” întrebă Darian, privind plăcinta caldă cu mere din fața lui, în timp ce aroma îi umplea simțurile.

„Da, e de la un magazin nou, așa că am adus câte ceva pentru toți,” răspunse Dion. Tânărul mafiot se ridică și începu să împartă deserturile, unul câte unul.

Începu cu Shane, care stătea liniștit, citind o carte mică. Pentru că nu-i plăcea tortul, Dion îi oferise un coc cu pastă de fasole roșie. Apoi se aplecă și îl sărută ușor pe obraji, stânga și dreapta, într-un gest tandru.

„Tch…” mormăi Shane iritat, dar nu spuse nimic. Își ridică ochelarii și, fără alte comentarii, mușcă din coc.

Pentru Fox, Dion tăie o felie de tort de ciocolată—favoritul lui. Cu degetele lui groase, îi atinse ușor obrazul înainte de a-l săruta. Fox zâmbi și luă furculița, gustând încet din desert.

Iar pentru Darian… plăcintă cu mere.

„Mulțumesc, domnule,” spuse acesta.

Se apropie apoi de Dion și îl îmbrățișă strâns. Dion își aplecă ușor capul și îl sărută pe creștet. Shane ridică privirea pentru o clipă, în timp ce Fox își tăia liniștit prăjitura în bucăți mici.

„Te lipești așa de el… vrei să-ți devorezi stăpânul?” spuse Fox în glumă, sorbind din ceai, cu un zâmbet ștrengăresc.

„Dacă iau o mușcătură, tu poți să te ocupi de rest?” replică Darian, făcându-i cu ochiul.

Dion îi privi pe amândoi și zâmbi, simțindu-se complet mulțumit că îi avea pe toți trei alături de el. Chiar dacă, în viitor, ar mai apărea și alții, Darian știa că nu vor exista conflicte—avea încredere deplină în capacitatea lui Dion de a iubi și de a oferi atenție fiecăruia.

„Domnule, Fox încearcă să mă provoace,” spuse Darian.

„Doar îl tachinam,” răspunse Fox.

„Doar glumea,” interveni Dion, mângâindu-l pe cap pe Darian. Acesta zâmbi mulțumit—în realitate, nu luase în serios vorbele lui Fox.

Văzând asta, Fox scoase limba jucăuș, făcându-l pe Darian să râdă.

Oricum, în seara aceea, Dion urma să doarmă în camera lui.

„Așază-te și termină de mâncat, domnule Dion. După aceea ai o evaluare de antrenament,” spuse Shane pe un ton ferm.

Darian își umflă buzele nemulțumit, dar se întoarse la plăcinta lui. Fox, în schimb, își plecă capul și continuă să mănânce în liniște—sub acei ochelari se ascundea privirea unui prădător.

Shane era genul de persoană pe care nimeni nu se grăbea să o provoace. Nu din frică, nici din respect… ci pentru că el fusese acolo primul.

Și, indiferent de situație, prima persoană la care Dion apela era întotdeauna Shane.

Era inteligent, calm, rațional… și, când era nevoie, nemilos. De aceea, ceilalți îl priveau ca pe un frate mai mare.

După cină, Dion s-a retras în birou pentru a analiza rezultatele antrenamentului bodyguarzilor, așa cum îi spusese Shane. Trecuse mai bine de o oră când, pe ecranul computerului, apăru un mesaj de la cineva la care se gândea deja.

„Domnule, astăzi nu au existat evoluții semnificative.”

„Milo, pornește camera,” spuse tânărul mafiot, așezându-se relaxat în fotoliul mare, cu o postură sigură. Ochii lui albaștri priveau imaginea unui bărbat înalt, îmbrăcat într-o geacă de piele neagră, afișată pe ecran. Pielea lui închisă la culoare contrasta cu ochii galbeni-aurii. Indiferent de câte ori îl vedea, Dion nu putea să nu fie atras de el.

„Poți să te întorci.”

„Dar mai este o bandă…”

„Nu-ți face griji. Mi-e dor de tine,” spuse Dion.

Cel de pe ecran auzi clar, iar pentru o clipă nu mai găsi nimic de spus. Fața i se închise ușor la culoare. Dion îi trimise un zâmbet jucăuș, iar celălalt închise apelul primul.

„Domnule…”

Tocmai când Dion urma să-și reia treburile, ușa biroului se deschise. Darian intră purtând doar un halat, lăsându-și pieptul alb și neted descoperit. Se apropie, iar Dion îl trase imediat în brațe și îl așeză în poala lui, sărutându-i gâtul.

„Hai să facem un duș împreună.”

Privirea seducătoare a lui Darian fu suficientă. Dion se ridică și îl conduse spre dormitor. Darian își scoase costumul scump, iar Dion îl privi pentru o clipă, nevenindu-i să creadă cât de mult se schimbase viața lui.

Cu doar câteva luni în urmă, Darian fusese cel mai tânăr fiu al familiei Keller—o familie bogată, dar împovărată de datorii uriașe. Fusese crescut în răsfăț, dar și în violență, văzând cum tatăl și frații lui își tratau servitorii fără milă.

Când familia nu a mai putut suporta povara datoriilor, tatăl lui l-a trădat. L-a dus la un hotel de lux, intenționând să-l vândă unui magnat bogat.

Darian a realizat trădarea și a încercat să fugă. Înainte de asta, însă, și-a mușcat agresorul, rănindu-l grav. Drept urmare, oamenii acelui magnat au fost trimiși să-l omoare.

Disperat, Darian s-a aruncat de la etajul cinci în piscină. Credea că va muri.

Dar nu a murit.

Dion era acolo.

L-a salvat.

Pentru Darian, a fost ca o renaștere. A găsit nu doar salvarea, ci și un bărbat puternic, bogat și periculos—exact genul care îl atrăgea.

Dion a rezolvat problema datoriilor familiei Keller… în schimbul lui Darian.

Iar Darian nu a avut nicio obiecție.

Chiar dacă trebuia să împartă iubirea lui Dion cu alții, nu îl deranja. Atâta timp cât Dion îl iubea… era suficient.

🔞🔞🔞🔞🔞

„Ah… mai tare… domnule…”

Corpul lui Darian tremura sub mișcările intense. Se sprijini de marginea căzii, scoțând un geamăt amețitor. Dion se aplecă și îi sărută umărul, mâinile alunecând pe pielea lui umedă.

„Mai tare de atât?” șopti el, jucându-se cu lobul urechii lui.

„Da… e… atât de intens…”

Darian își mișcă șoldurile instinctiv, reacționând la fiecare atingere. Dion zâmbi ușor, strângându-l mai aproape și continuând fără milă.

Corpul lui Darian reacționa complet, fără reținere. Fața i se înroșise, respirația îi devenise sacadată, iar ochii îi erau pierduți.

Dion îl întoarse spre el și îl sărută fără ezitare, profund, ignorând complet gemetele și respirațiile grele.

„Ah… domnule… te iubesc…”

După mai multe runde intense, s-au spălat și s-au pregătit de somn. Era aproape miezul nopții când s-au așezat în pat.

Darian se lipi de Dion, fără să-i dea drumul.

„Data viitoare… ia-mă și pe mine cu tine,” murmură el.

„Bine,” răspunse Dion simplu.

Darian era ca un copil—dacă vedea ceva la altcineva, voia și el.

Dacă cineva ar fi întrebat pe cine răsfață Dion cel mai mult…

numele lui Darian ar fi fost primul pe listă.

„Domnule…”

„Hm…”

😏😏😏😏

„Inelul cu diamant pe care l-am primit săptămâna trecută… m-am tot uitat la el, dar încă nu știu cum să-l port cu încredere. Nu am prea mult curaj să-l pun.”

„Vrei un inel nou?” întrebă tânărul mafiot. Darian, întins pe burtă, dădu din cap fără ezitare. Știa că soțul lui îi putea oferi orice își dorea.

„Dacă aș fi sărac, de unde aș avea bani să-ți dau? Folosește-l.”

„Sunteți sărac, domnule?”

Darian ridică brusc capul, ochii lui strălucind de panică. Dion zâmbi ușurat—era doar o glumă.

„Ce-ar trebui să fac dacă aș fi atât de sărac?”

Darian își mușcă buza, gânditor. Își imagină o viață grea, fără prea multe opțiuni.

„Domnule, ați putea încerca să vindeți castelul din Suedia… doar o sugestie.”

Răspunsul îl făcu pe Dion să râdă. Dădu din cap, zâmbind.
„Dacă nici asta nu ar ajuta…”

Darian era genul de om care ținea mult la lucrurile lui. Nu ar fi vorbit ușor despre astfel de lucruri cu oricine, dar privind în ochii persoanei iubite, răspunse fără ezitare:

„Atunci… mi-aș vinde mai întâi colierul.”

„Hehe…” Dion râse încet, apoi se aplecă și îi sărută obrazul.

„Nu voi fi niciodată sărac. Dacă tu m-ai părăsi… ce m-aș face?”

Darian zâmbi dulce.

„Nu te iubesc pentru bogăția ta.”

Dion îl trase într-o îmbrățișare caldă, îl întinse sub el și îi presără sărutări ușoare pe obraji, apoi îi întinse un card nou, pentru a-l folosi după bunul plac.

📑📑📑📑📑

„Ești doar fiul unei curve!”
„Te rog… nu te uita… întoarce-te.”
„Fii puternic, fiule… fii puternic.”
„Nenorocitule… câine de stradă!”

Dion se trezi brusc, transpirația curgându-i pe corpul încordat, printre cicatricile care îi aminteau de tot ce îndurase.

Își luă halatul și își acoperi corpul, apoi mângâie ușor capul lui Darian, care dormea adânc, epuizat.

Dion își luă telefonul și bricheta și ieși pe balcon, la trei dimineața. Aprinse o țigară și inspiră aerul rece, privind pădurea deasă din jurul castelului, cu privirea goală.

Apoi formă un număr cunoscut.

„Da, domnule.”

„Cum este?”

„Nu aveți de ce să vă faceți griji, domnule.”

„Bine. O să trec duminica viitoare.”

„În regulă, domnule.”

După ce închise, Dion nu se mai întoarse la somn. Se duse în birou și începu să lucreze, încercând să-și țină mintea ocupată.

La șase dimineața, Shane fu primul care bătu la ușă, ținând o tavă cu cafea fierbinte.

„Paznicul a spus că ești aici de la patru,” spuse Shane.

„Da, doar termin niște treburi rămase,” răspunse Dion calm.

„Ai visat ceva?”

„Hmm… doar o greșeală din trecut. Nimic special. Oamenii ca mine sunt păcătoși din fire. E normal.”

Zâmbi slab, dar în ochii lui albaștri se vedea un conflict profund.

Shane lăsă tava jos, se apropie și îl îmbrățișă, sărutându-l ușor pe cap.