CAPITOLUL 23

 

Capitolul  23

  Apar gânduri rele.

     Aceeași mașină, aceeași perspectivă, aceeași scenă. Doar că persoana se schimbase. Lu Zhen, așezat pe scaunul din dreapta, avea nasturii descheiați pe jumătate, o porțiune de piele palidă  se putea observa. Pieptul său era pe jumătate acoperit, pe jumătate expus. Gemetele și suspinele blânde care  se revărsau de pe buzele sale, erau însăși întruchiparea seducției. O ceață i-a învăluit ochii, umezindu-i genele. Contrastul odinioară clar dintre alb și negru din privirea lui era acum nuanțat de ambiguitate, strălucind cu o atracție captivantă. Părul îi era în dezordine, obrajii îi erau roșii. În mijlocul mirosului slab, dar omniprezent, de alcool care persista în mașină, Lu Zhen și-a strâns încet picioarele.

-Domnule Fan.  Vocea lui era joasă, aproape o șoaptă. Mâna începuse deja să se miște, frecându-și propriul trup prin stratul subțire de material. Ochii, strălucind cu o strălucire lichidă, se agățau de Fan Xiao, plini de dorință. Fan Xiao a tras mașina pe marginea drumului și a aprins luminile de avarie. Degetele sale lungi și elegante se odihneau ușor pe volan. În adâncul ochilor săi, umbrele se mișcau, întunecate și ilizibile. Sub podul ascuțit al nasului, colțurile buzelor i se curbau într-un zâmbet slab, încuviințial, care nu dezvăluia nimic și ascundea totul.

-Ce este? Te simți  inconfortabil? Vrei să vomiți? Lu Zhen a clătinat din cap. Căldura care ardea în interiorul lui se ridica în  valuri lente, insuportabile. O peliculă fină de transpirație îi curgea pe spate. Tânjea să fie îmbrățișat, să fie violat, să fie udat într-o furtună de ploaie rece și nestăpânită, sălbatică cu o intensitate exaltantă! Știa ce i se întâmplă. A fi drogat nu era deloc rar în lumea modelingului. El însuși fusese odată prins într-o astfel de capcană, doborât de un șef mărunt cu băuturi alcoolice. Dacă nu ar fi fost acel scurt moment de claritate în care reușise să-l numească pe You Shulang, s-ar fi putut confrunta cu un final mult mai tragic. În noaptea aceea cu You Shulang, ceruse tot ce își dorea. Bărbatul îl îmbrățișase, îl răsfățase, lăsându-l să facă totul în ritmul lui. De teamă să nu-l rănească, se abținuse ca o mașină care putea fi pornită și oprită după bunul plac. După acel incident, You Shulang nu a arătat nicio urmă de furie sau dezamăgire. Lu Zhen, însă, a rămas neliniștit o vreme. Câteva luni mai târziu, a aflat că același șef mărunt fusese reclamat pentru nereguli în afaceri și forțat să se retragă timp de șase luni și să remedieze situația, o lovitură zdrobitoare. Însă el, nu ar fi trebui să se gândească la You Shulang în astfel de momente. Lu Zhen și-a strâns buzele, alungându-și gândurile despre omul care îl tratase atât de bine. Și-a ridicat capul puțin stângaci, privirea îi era agățată de Fan Xiao cu o patimă imploratoare, neajutorată și disperată.

-Eu... mă simt foarte cald, corpul meu arde. Atinge-mă și vezi cu ochii tăi. A întins mâna, încercând să o prindă pe cea a lui Fan Xiao, dar a întâlnit doar aerul gol. Bărbatul, părând profund îngrijorat, în schimb, a luat o sticlă de apă minerală din răcitorul mașinii și i-a întins-o.

-Ți-e cald? Ia, bea niște apă rece. Te va ajuta să te răcorești. Condensul care se formase pe sticlă i-a udat vârful degetelor lui Fan Xiao și, în acea clipă, și-a amintit brusc de încordarea și autocontrolul reprimat din mâinile lui You Shulang când acesta a deschis un dop. Respirația i s-a oprit. O reacție ciudată, involuntară, i-a străbătut corpul...

   Fan Xiao s-a încruntat, incapabil să spună a cui influență declanșase această reacție în el. În mod deliberat, a lăsat dopul nedeschis, așteptând ca Lu Zhen să repete gestul lui You Shulang. Aștepta ca  propria dorință crescândă, să se adune și să urce mai departe. Lu Zhen a întins mâna să deschidă capacul, cu fața lui frumoasă înroșită, cu ochii strălucind ca și cum ar fi fost pe punctul de a lăcrima. Expresia lui Fan Xiao s-a încordat ușor. Nimic nu era corect. Ar fi trebuit să fie mai calm, mai reținut. Chiar dacă respirația îi ardea în gât, privirea lui ar fi trebuit să rămână limpede și rece, neatinsă de unduiri. Impulsul malefic din corpul său s-a risipit precum refluxul care se retrage de la țărm, lăsând în urmă o mare calmă care se așternea încet.

-Micuțule prostuț, ai nevoie de ajutorul meu? Tonul jos al lui Fan Xiao a răsunat în spațiul restrâns al mașinii, captivant și melodios, ca o nocturnă  în întuneric, împletită cu un farmec care-i putea atinge coarda sensibilă, oricui. Și totuși, purta nota unei plângeri, nuanțată de o indulgență ambiguă. A luat sticla de apă, i-a răsucit capacul și i-a înmânat-o lui Lu Zhen. În timp ce acesta o prindea, mâna i-a tremurat, iar jumătate din conținutul sticlei s-a vărsat într-o clipă.

-Ăăă...Un geamăt ușor i s-a strecurat de pe buzele cu o nuanță mieroasă, sunetul fiind îmbibat într-o sugestie vădită. Pe jumătate ud, Lu Zhen părea cu atât mai delicat și jalnic. Cămașa de mătase, odată îmbibată, a devenit translucidă, lipindu-se strâns de pielea lui Lu Zhen. Din această cauză, fiecare contur al corpului său era dezvăluit, chiar și nuanța slabă a sfârcurilor putea fi văzută clar prin material. Era genul de priveliște care ar fi trebuit să-i facă sângele să țâșnească, ar fi trebuit să-i stârnească instinctul și dorința, dar Fan Xiao și-a încruntat sprâncenele, incapabil să simtă vreo schimbare în sine. O licărire de neliniște l-a străbătut. Degetele i s-au încleștat în jurul volanului, încheieturile albindu-i-se pe măsură ce se mișca, încordându-și partea inferioară a corpului,încercând aproape disperat, să provoace o reacție care refuza să apară. Dar, din păcate, lucrurile nu au mers conform planului. Nu ar fi trebuit să fie așa. Amândoi erau bărbați, fie că era You Shulang sau Lu Zhen, nu exista niciun motiv să înnebunească din cauza unuia ci ar fi trebuit să se comporte ca un călugăr, care intonează sutre atunci când se confruntă cu un otkert.

otkert - termen cultural asiatic care se referă la o entitate, un monstru sau o situație de criză.

   Fan Xiao a devenit neliniștit. Deodată, s-a aplecat spre Lu Zhen, cu un braț lung sprijinit pe spătarul scaunului pasagerului, postura sa cuprinzându-l pe bărbat ca și cum l-ar fi prins în îmbrățișare. Sprâncenele i s-au încruntat ușor pe măsură ce corpul său se cobora, centimetru cu centimetru. Spațiul deja îngust dintre ei se micșora tot mai mult. Suficient de aproape încât să te simți agitat și neliniștit. Urechile lui Lu Zhen bubuiau sub bătăile inimii lui Fan Xiao. Aerul din jurul lui părea golit de oxigen, fiecare gură de aer fiind mai greu de respirat. Gândurile i se transformaseră în haos în timp ce un val de căldură îl străbătea. Undeva în adâncul inimii sale, simțea ca și cum o crăpătură s-ar fi produs  și prin ea, o rază de lumină s-a strecurat înăuntru.

-Domnule Fan... Degete palide au atins pieptul bărbatului. Lu Zhen și-a înclinat ușor capul, o rugăminte tăcută pentru un sărut pasional.

-Stai în spate. Fața lui Fan Xiao nu avea nici cea mai vagă urmă de zâmbet în timp ce dădea ordinul.

-Hm? Mintea confuză a lui Lu Zhen s-a chinuit să proceseze aceste cuvinte o clipă înainte de a oferi un zâmbet timid, aproape rușinos. Bancheta din spate avea mai mult decât suficient spațiu, destul pentru a se angaja în activități solicitante fizic. Lu Zhen și-a schimbat locul așa cum i s-a spus, iar Fan Xiao a intrat și el în compartimentul din spate prin cealaltă parte.

-Stai în colț. Puțin mai aproape de ușă. Da, chiar acolo. Căldura deja făcea ravagii în corpul lui Lu Zhen și acum, fiindcă i se ordonase să se miște așa, nu se putea abține să nu afișeze o expresie jalnică.

-Nu te uita așa la mine. Șterge expresia asta de pe față, fii puțin mai rece, puțin mai distant. Îndreaptă-ți buzele, păstrează-ți fața serioasă. Mai serioasă decât atât. Hm...

 Fan Xiao încă nu era mulțumit și nu avea de ales decât să ia problema în propriile mâini. Și-a pus mâna pe talia lui Lu Zhen.

-Îndreaptă-te, nu sta cocoșat. Căldura din palma aceea lată a pârjolit pielea lui Lu Zhen, topindu-i ultimele puteri. S-a aruncat în brațele lui Fan Xiao, luând inițiativa de a-și înfășura mâinile în jurul taliei bărbatului. Și-a ridicat bărbia, ochii îi sclipeau.

-Domnule Fan, mă simt atât de groaznic, mă puteți ajuta? În acel moment, lui Fan Xiao nu-i mai păsa dacă spatele lui Lu Zhen era drept sau nu, propria lui coloană vertebrală era dreaptă ca o tijă. Privirea lui a alunecat în jos, centimetru cu centimetru, de la genele tânărului la nasul său drept și bine conturat, de la buzele delicate la întinderea blondă a gâtului său, și mai în jos, la conturul slab al sfârcurilor sale...

Tot nicio reacție nenorocită?

Fan Xiao și-a privit propria parte inferioară a corpului și a început să se simtă rău. Nu numai că nu a reacționat, dar a simțit chiar și mișcările trădătoare ale spatelui său care se retrăgea încet.

La naiba!

Pieptul lui Fan Xiao ardea de furie, dar mișcările sale au rămas impecabil de politicoase. L-a bătut ușor pe Lu Zhen pe braț înainte de a se distanța. Cu un zâmbet blând, a spus.

-Te duc acasă. Un somn bun te va face să te simți mai bine. De fapt...

Tonul lui Fan Xiao a rămas blând în timp ce  vorbea.

-Închide ochii puțin. Vei fi acasă în curând. A coborât din mașină, apoi s-a așezat înapoi pe scaunul șoferului. Pe măsură ce lumina de plafon s-a diminuat, strălucirea din ochii lui s-a stins odată cu ea, ascunzând atât licărirea de confuzie, cât și răceala dinăuntru.

   Mașina a oprit în fața apartamentului lui Lu Zhen. Fan Xiao mai fusese acolo de câteva ori înainte când îl lăsase. Spre deosebire de You Shulang, care locuia într-un bloc rezidențial vechi, acest complex de apartamente nou construit se afla lângă inima agitată a orașului, locuitorii săi fiind toți tineri și tinere la modă. Dar era deja trecut de miezul nopții. Chiar și cele mai animate zone ale orașului se liniștiseră. Mașina neagră a parcat sub arborele învățaților chinezi, aproape dizolvându-se în noapte. Nu fusese mult narcotic în vin, așa că reacția lui Lu Zhen nu a fost prea severă. Tânărul a tras aer în piept, neregulat, și a profitat de ocazie pentru a încerca din nou.

-Vrei să urci și să stai puțin? Tocmai am schimbat canapeaua de acasă, e foarte confortabilă. Era o invitație foarte explicită, însă Fan Xiao „nu părea să înțeleagă”.

-E deja prea târziu, nu te voi deranja. Odată ce ești înăuntru, trimite-mi un mesaj să mă anunți că ești în siguranță, bine? Nu mă face să-mi fac griji. Vocea bărbatului era blândă. Lu Zhen nu a putut decât să dea din cap dezamăgit, să împingă portiera și să coboare din mașină. Fan Xiao nici măcar nu s-a obosit să se prefacă a fi un gentleman. Nu a zăbovit nicio secundă, a pornit mașina și a alunecat lin înapoi în stradă. În oglinda retrovizoare, chipul lui Lu Zhen zăbovea încă acolo, încețoșat și amețit, reticent în a se despărții. Buzele lui Fan Xiao s-au curbat, scăpând un rânjet ușor, batjocoritor. În timp ce își întorcea privirea, aceasta a desenat un arc imprejur și a zărit întâmplător un bărbat mergând pe marginea drumului. Deodată, Fan Xiao a frânat brusc, lăsând o urmă lungă și neagră de derapaj pe drumul gol...

   Felinarele stradale, își aruncau strălucirea, legănându-se ușor, ca și cum ar fi fost mângâiate de briza dimineții. Alegând în mod deliberat o cale care să-l țină departe de acele felinare, Fan Xiao l-a urmat pe bărbat la o distanță măsurată, nici prea aproape, nici prea departe. După doar câțiva pași, l-a auzit pe bărbatul din față vorbind, ezitant la început.

-Zhenzhen? Apoi, ca și cum ar fi fost sigur pe sine.

 -Zhenzhen!

 Pașii i s-au grăbit și în câteva  clipe, a ajuns lângă tânărul ghemuit în colț. L-a apucat și l-a ajutat să se ridice.

-Ce s-a întâmplat? Nu te simți bine?

-Tu ești? Shulang? Răspunsul lui Lu Zhen a fost puțin lent. Dar odată ce a văzut clar cine era, toată nemulțumirea și tristețea pe care le reținea și-au găsit brusc o modalitate de a se exprima. Cu o tânguială în voce, aproape plângând, a întrebat.

-De ce ești aici?

-Nu am putut să te contactez la telefon, așa că m-am îngrijorat și am venit să te văd. Ce s-a întâmplat cu tine? De ce este corpul tău așa, hm? Înainte să-și poată termina cuvintele, Lu Zhen l-a tras brusc în jos și i-a sigilat buzele cu ale lui. Sărutul disperat era plin de dor și nemulțumire reprimată. Cu buzele lipite de buzele lui Shulang, tânărul gâfâia, vocea îi era joasă și tremurândă. -Sărută-mă! You Shulang, sărută-mă repede! Bărbatul a fost uluit pentru o clipă. A atins ușor gâtul lui Lu Zhen cu palma. Căldura arzătoare a pielii sale se simțea ca și cum ar fi fost înfășurată într-un strat de foc. De ce era acel sărut atât de urgent? Răspunsul era evident. Ochii bărbatului s-au întunecat, o licărire aspră de severitate fulgerându-i. Tânărul din brațele lui era prea frenetic, prea nerăbdător, făcând legătura lor dezordonată și stângace.

-Hai să urcăm sus, Zhenzhen.

-Nu. Sărută-mă, sărută-mă chiar acum. Atingerea buzelor și a limbii a aprins complet dorința lui Lu Zhen, transformându-l într-un sclav fără minte și fără rușine, al dorinței. You Shulang nu avea de ales. Privirea lui a măturat piața pustie, apoi și-a ridicat mâna, i-a cuprins fața lui Lu Zhen și l-a sărutat profund. Vântul nopții părea să devină și mai rece, iar Fan Xiao nu purta haină. L-a privit pe Lu Zhen strâns în îmbrățișarea puternică a bărbatului și dintr-o dată... i s-a făcut frig. Înaltul copac al savanților chinezi încă se agăța de frunzele sale care se apropiau de sfârșitul vieții lor, iar lumina felinarului se filtra prin spațiile dintre acele frunze, aruncând umbre peste chipul extrem de frumos, al bărbatului. La un moment dat, o cutie de chibrituri a apărut între degetele lui Fan Xiao. Nu a lovit-o și nici nu a întors-o, chiar în clipa în care You Shulang s-a aplecat să-l sărute pe Lu Zhen, mâna lui Fan Xiao s-a închis, zdrobind-o, transformând-o într-o bucată contorsionată! Expresia de pe chipul lui era un amestec sălbatic, însetat de sânge, de furie și sălbăticie, ca o fiară rănită încolțită și care își dezgolea colții. Această simplă semnătură a lui era suficientă pentru a-ți trimite un fior rece în inimă. Sărutul a fost mult prea intens. You Shulang i-a strivit buzele lui Lu Zhen cu ale sale, într-o dominație copleșitoare, unilaterală. Degetele sale lungi s-au încleștat în jurul maxilarului tânărului, forțându-l să pătrundă adânc în sărut, întinzându-l până la limită. Spre deosebire de bărbatul reținut și stăpân pe sine din videoclip, You Shulang radia în acel moment o intensitate dominatoare și nemiloasă. L-a sărutat iar și iar, necruțător, până când tânărul din brațele lui a fost complet golit de puteri, corpul său înmuindu-se, atârnând inert de el. Privirea lui era adâncă și întunecată, plutind puțin câte puțin, de la ochii lui You Shulang, încețoșați de dorința persistentă, la vârfurile ușor înroșite ale urechilor sale, apoi în jos la linia întinsă a maxilarului. Ascuns în întuneric, Fan Xiao privea scena încet și latent, încercând să găsească ceva, orice, în el pe care să-l poată urî. Cu cât privea mai intens, cu atât cutia de chibrituri din palma lui devenea plată, zdrobită între degete. Simțea ca și cum o mulțime de ace îl înțepau în spate. Devenea din ce în ce mai anxios și mai neliniștit... Și apoi, când You Shulang l-a țintuit pe Lu Zhen de perete, apăsându-l cu o forță nemiloasă ca un bătăuș, inima lui Fan Xiao, a bătut violent, întețindu-și ritmul. Un fior de forță fără precedent s-a izbit de el ca un val mareic, înghițindu-l cu totul. În clipa următoare, și-a dat seama neîncrezător că își dorea acel sărut. Îl dorea pe You Shulang. Gândurile interzise au început să crească nebunește, multiplicându-se într-o clipă într-o pădure de dorințe lacome și rușinoase. Voia să-l atingă. Voia să-l sărute. Voia să lase nenumărate urme de săruturi pe tot corpul lui! Gândurile malefice s-au înmulțit incontrolabil, revărsându-se până când o urmă de nebunie a pâlpâit în ochii lui Fan Xiao. După acel sărut feroce, care-i furase respirația, Fan Xiao l-a privit pe You Shulang cum îl susținea pe moalele și maleabilul Lu Zhen, conducându-l  în clădirea de apartamente. Canapeaua recent înlocuită era foarte moale? Acest singur gând i-a zgâriat mintea lui Fan Xiao, trăgându-i starea de spirit direct în adâncuri. Și-a scos telefonul, a format numărul lui Shi Lihua și când apelul s-a conectat, vocea lui Fan Xiao a devenit joasă și răgușită, străpungând noaptea cu o intensitate nemiloasă.

-Vreau să mă culc cu perversul ăla nenorocit. În clubul de noapte, Shi Lihua și-a întins gâtul și a strigat peste basul puternic.

-Care dracu’? Perversul nenorocit? Cine naiba e ăla?

-Shulang ! Cine crezi?

-La naiba! Fan Xiao, ți-ai schimbat orientarea sexuală sau ceva de genul? Vorbești serios?

-Vreau doar să mă distrez. Ochii lui Fan Xiao au urmărit linia clădirii în sus. În spatele fiecărei ferestre luminate, putea avea loc o scenă murdară și grețoasă. Gândul i-a întors stomacul pe dos.

Cel puțin deocamdată, pare că va fi destul de distractiv.

Maya♡