Capitolul 1

Gabe

1 an mai târziu…

„Dragul meu,  frate.”

Gabe ridică privirea din farfurie, mijindu-și ochii spre fratele său mai mic, aflat de cealaltă parte a mesei. Danny avea o mulțime de porecle pentru el. „Băiatul de aur.” „Imbecil.” „Prost.” Dar „dragul meu, preadrag frate” cu siguranță nu era una dintre ele.

„Trebuie să-ți cer o favoare”, spuse Danny, cu ochii lui mari și căprui larg deschiși, plini de speranță.

Gabe înghiți cu grijă bucata de pui, în timp ce neliniștea îi creștea în stomac. „Bine…”

„Uite, Roman și cu mine am decis să avem o lună de miere adevărată.”

Privirea lui Gabe se mută instinctiv spre celălalt partener de cină, soțul lui Danny, ale cărui ochi de un albastru strălucitor erau fixați asupra lui Gabe într-un mod care spunea foarte clar: „să nu îndrăznești să-mi strici asta”.

Gabe îl ignoră fără prea mult efort. Era obișnuit ca Roman să-l privească cu ostilitate.

Se întoarse spre fratele său cu un zâmbet. „Asta e grozav, Danny.”

Danny dădu din cap, zâmbind larg, obrajii lui pistruiați fiind îmbujorați. „Chiar este. E super grozav. Vom petrece, ăă, trei săptămâni în Bali.”

„Trei săptămâni?” Sprâncenele lui Gabe se ridicară. Cu puțin peste un an în urmă, fratele lui abia își lua un weekend liber și lucra prea multe nopți la rând ca asistent medical la urgențe, în spitalul local. Gabe lucra ca medic în același loc și aproape că nu avusese nicio tură în care să nu-i vadă fața la un moment dat. Danny își redusese programul la două ture pe săptămână de când se stabilise cu Roman, dar chiar și așa nu-și luase niciodată o vacanță adevărată.

„Trei săptămâni”, confirmă Roman, pe un ton care aproape îl implora pe Gabe să nu facă o scenă din asta.

Gabe nu ar fi făcut-o. Nu acum. Terminase cu a se băga în viața lui Danny. Voia ca fratele său să aibă… ei bine, orice își dorea. „Bine. Asta rămâne… grozav? Mă bucur pentru tine, puștiule.”

Gabe nici măcar nu putea fi gelos pe vacanța lor. Chiar nu. Danny o merita. Abia când îl văzuse în sfârșit pe fratele său fericit, Gabe își dăduse seama cât de nefericit fusese înainte.

Și cât din asta a fost vina ta? Gabe alungă gândul. Vinovăția îi era atât de familiară, încât aproape că nu o mai recunoștea.

Danny încă îl privea de parcă totul avea legătură cu el. „Da. Dar problema e că speram…”

„Avem nevoie să ai grijă de puricos”, interveni Roman. Tipic Roman, să facă o rugăminte să sune mai degrabă ca un ordin.

„De puricos”, repetă Gabe.

Puricosul în cauză — un pui de șase luni, metis de blue heeler — zăcea sub masa din bucătărie, adulmecând picioarele lui Gabe, așteptând clar să cadă vreo firimitură de la cină.

Gabe s-ar fi simțit ofensat în numele cățelului dacă nu ar fi știut sigur că Roman alesese personal câinele, îl dăruise soțului său însetat de afecțiune și era adesea surprins privindu-l cu o tandrețe pe care, de obicei, o rezerva doar lui Danny.

„Ferdy e încă foarte mic”, îl imploră fratele său. „Nu vreau să-l las cu o bonă. Are nevoie de cineva cunoscut.”

Gabe își drese vocea. „Și ce zici de, ăă… colegul tău de apartament?”

„Soren?” Danny râse la idee.

Gabe abia reuși să-și stăpânească un fior. Se trezi aruncând priviri furișe în jur, de parcă rostirea numelui cu voce tare ar fi fost suficientă să invoce micul monstru.

Nici măcar nu l-ar fi surprins dacă așa ar fi fost.

„Ar putea ajuta”, oferă Danny precaut. „Dar nu sunt chiar sigur că ne putem baza pe el să-și amintească faptul că puii muritori trebuie hrăniți de două ori pe zi. Sau că au nevoie de apă. Sau de pauze ca să iasă afară.”

Gabe se uită la Roman să vadă dacă acesta se simțea jignit de evaluarea prietenului său, dar Roman dădea din cap înțelept, de acord cu vorbele lui Danny.

De fapt, nu era o problemă. Gabe nu avea nimic împotrivă să aibă grijă de adorabilul cățel al fratelui său câteva săptămâni. „Bine. Da. Pot să-l iau la mine. Sunt sigur că nu-mi va distruge prea mult apartamentul.”

Danny clătină din cap, foindu-se pe scaun. „Ăă, dar nu la tine. De fapt, speram să stai aici.”

Gabe ridică o sprânceană spre fratele său.

Danny se înroși, dar rămase ferm. „Are nevoie de un mediu familiar, Gabe. E doar un… bebeluș.”

Gabe nu se putu abține să nu râdă de grija excesivă a fratelui său, dar cererea nu era nerezonabilă. Casa lui Danny era casa copilăriei lor. Gabe crescuse acolo, încă avea o cameră care putea fi considerată „a lui”; nu ar fi fost chiar o dificultate.

Dar…

„Soren va fi și el aici?” se forță să întrebe.

„Da.” Danny avu decența să pară puțin stânjenit de idee. „Cum am spus, te poate ajuta. Și cu mama. Așa că ai putea să mergi s-o vezi cât timp eu nu sunt?”

Gâtul lui Gabe se usucă la gândul acesta. Încercă să-și reprime orice sentiment amar, dar situația părea îngrozitor de mult ca și cum i s-ar fi repartizat lui o bonă, nu cățelului. Cineva urma să se asigure că Gabe nu-și va evita… îndatoririle familiale… cât timp Danny era plecat.

„Roman promite că Soren se va purta frumos.”

Gabe se uită din nou la soțul lui Danny. Înalt, impunător, cu părul negru ca smoala perfect aranjat. Expresia lui Roman era suficient de neutră, dar tensiunea din maxilarul său, de fiecare dată când îl privea pe Gabe, nu-i plăcea deloc. Știa că nu era persoana preferată a lui Roman. Vampirul era feroce în grija față de Danny, iar Gabe îl dezamăgise pe fratele său de prea mult timp.

Pe de altă parte, nici Roman nu era persoana lui preferată.

Bărbatul era un monstru. Un monstru în sens literal.

Pentru că Roman era un vampir. Un fapt pe care Gabe îl descoperise iarna trecută, când fostul prieten al lui Roman, Lucien, îl atacase brutal într-o dimineață însorită de iarnă.

Desigur, și Danny era vampir acum.

Dar nu era același lucru, raționa Gabe. Danny era… Danny. Era în continuare fratele lui mai mic, doar că acum urma o… dietă specială.

Iar Danny ar fi rămas om dacă Roman nu i-ar fi apărut în viață, dansând valsul. Roman și celălalt prieten vampir al lui.

Soren.

Gabe nu-și dorea nimic mai mult decât să stea departe de acel monstru anume, dar Danny nu-i ceruse niciodată nimic mai mult și nici dincolo de minimul datoriei frățești.

Nu avea să-l dezamăgească acum.

„Sigur, Danny”, acceptă Gabe, ignorând nodul nou apărut în stomac.

 „Bineînțeles că o voi face.”

Chiar și asta îi smulse lui Roman un zâmbet mic, înainte ca vampirul să-și întoarcă chipul spre Danny, iar zâmbetul lui să devină atât de larg și de siropos, încât lui Gabe i se făcu rușine că trebuia să fie martor la așa ceva.

Sunetul ușii de la intrare deschizându-se tăie momentul.

Mușchii lui Gabe se încordară. Mai era o singură persoană care ar fi intrat în casă fără să bată.

O clipă mai târziu, chiar el era acolo. Micul monstru. Zvelt, blond și insuportabil de frumos.

Cel puțin asta fusese părerea lui Gabe odinioară. Dar acum știa ce se ascundea sub acea frumusețe. Așa că nu-i păsa de reacția corpului său la prezența lui Soren.

Nu avea de gând să se lase păcălit din nou.

„Ce primitor”, torcăi Soren, sprijinindu-se cu un umăr de tocul ușii bucătăriei; privirea lui palidă se opri imediat asupra lui Gabe. „O cină în familie.”

Degetele lui Gabe se strânseră în jurul furculiței. Soren făcea mereu asta. Îl privea mereu.

„Vrei puțin?” se oferi Danny, zâmbindu-i sincer celuilalt vampir 😊. Fratele lui simțea o afecțiune pentru Soren pe care Gabe nici măcar nu o putea înțelege. Desigur, Soren se purta cu Danny cu o tandrețe ciudată, în timp ce părea să adore să-l tachineze pe Gabe mai presus de orice; poate că asta explica totul.

Gabe nu înțelegea de ce Danny se obosea să-i ofere mâncare. El era singura persoană de la masă care chiar avea nevoie să mănânce. Ceilalți o făceau doar pentru… ei bine, pentru distracție, așa cum îi spusese fratele său.

„Nu, mulțumesc, prăjiturică. Mănâncă liniștit”, spuse Soren, trecându-și limba sugestiv peste incisivi 😈.

Asta nu-l împiedică însă să se plimbe și să se așeze oricum pe unul dintre scaunele de la masă. „Deci, Alteța Sa a acceptat?” întrebă Soren.

Maxilarul lui Gabe se încleștă la auzul poreclei, dar Danny răspunse înainte ca el să poată protesta. 

„A acceptat. Și” — fratele lui îi aruncă lui Soren o privire tăioasă  „i-am promis că te vei purta exemplar.”

Buzele lui Soren se deschiseră în zâmbetul acela familiar, zâmbetul maniacal care reușea de fiecare dată să-i trimită fiori pe șira spinării lui Gabe.

 „Când nu o fac?” întrebă vampirul cu o inocență prefăcută.

Scânteia din ochii blondului îi spuse lui Gabe că era băgat într-o mare încurcătură.

La naiba.

Gabe se grăbi să-și termine restul cinei, deși pofta de mâncare îi dispăruse de mult. Trebuia să iasă din casa aceea.

Drumul înapoi spre apartamentul lui fu o ceață. Mult timp rămase așezat în mașină, pe locul de parcare, încercând să-și liniștească stomacul. Apoi se forță să respire adânc și egal.

Deci… să locuiască cu un vampir care se distra torturându-l, unul care îi putea juca feste cu mintea doar privindu-l în ochi. Fără Danny sau măcar Roman ca să-l protejeze.

Avea să fie trei săptămâni interesante.

Gabe nu putea decât să spere că va supraviețui.