Capitolul 17🔞

 „Bea tot ,spuse Roman, înclinând paharul cu apă în sus, astfel încât Danny să fie nevoit să-i termine conținutul.

Adică, pe bune, gândi Danny. Nu sunt un bebeluș.

Dar adevărul era că nu a protestat. A rămas doar acolo, clipind stupid, în timp ce Roman îi lua paharul. Poate că să bea whisky pe stomacul gol după doar două ore de somn fusese, până la urmă, o idee proastă, dar Danny fusese zdruncinat de întâlnirile lui separate, atât cu Gabe, cât și cu Luc. Avusese nevoie de ceva care să-i calmeze nervii, să-i dea curajul de a aborda problema cu cei doi vampiri din casa lui.

Acum avea nevoie doar de ceva care să-i stabilizeze picioarele.

Roman îl făcuse deja să mănânce niște pâine prăjită, iar Danny își revenise pe măsură, dar epuizarea îl ajungea din urmă fizic. Acum vampirul îi aranja patul ca un fel de servitor.

Un fel de servitor sexy. Mm.

„Hai”, îl îndemnă Roman.

 „E ora de culcare. Dezbracă-te.”

Danny îi zâmbi tâmp, toată iritarea lui anterioară față de vampirii autoritari dispăruse. Cât de drăguț era că avea grijă de el așa.

Roman îl privi fix un minut, iar Danny era mai mult decât fericit să-i întoarcă privirea; era atât de frumos. Vampirul oftă și se apropie, trăgându-i tricoul peste cap.

Corect, trebuia să se dezbrace.

Când tricoul dispăru, vânătaia lăsată de mâna lui Luc pe antebrațul lui Danny sări imediat în ochi.

Roman se încordă la vedere, iar ochii i se întunecară.

„Ticălosule”, mârâi.

„Îmi plac mult mai mult vânătăile pe care mi le lași tu”, spuse Danny absent, aplecând capul și urmărind cu degetele o urmă pe care Roman i-o lăsase pe claviculă.

Mușchii lui Roman rămaseră tensionați, dar ochii îi străluceau, fierbinți.

 „Și mie”, spuse, ocolindu-l pe Danny ca să admire urmele lăsate data trecută când îl revendicase. Pentru că așa simțea Danny mereu sexul cu Roman: ca pe o revendicare.

Danny tresări amintindu-și ultima dată când fuseseră împreună. Întotdeauna se considerase destul de normal în privința sexului, dar ceva la a fi marcat și folosit de Roman îi aprindea un foc în stomac. Vânătăile se simțeau chiar ca o formă de grijă, în felul lor. Faptul că Roman era dur și sălbatic, dar nu-l rănea niciodată cu adevărat pe Danny, deși era mai puternic; asta era pasiune și control în părți egale.

La fel ca atunci când îl mușca pe Danny, bând fără să ia prea mult sau prea repede.

Era al naibii de fierbinte.

„Mă vei mai dori la fel de mult când nu vei mai putea să bei din mine?” Danny nu știa că va pune o asemenea întrebare până când cuvintele nu i-au ieșit din gură. Se pare că în ziua aceea avea gura slobodă. Iar acum, după ce fusese menționată transformarea, mintea lui nu mai putea opri gândurile legate de asta.

Poate că ar fi trebuit să-i fie mai frică de ideea de a-și oferi umanitatea, dar alegea să aibă încredere în Roman, în realitatea legăturii lor teoretice de pereche. Danny știa că vampirul lui nu acționase întotdeauna exemplar (Luc era dovada), dar Roman își recunoscuse greșelile. Era dispus să-și recunoască frica.

Asta, de una singură, însemna enorm pentru Danny. Era atât de obișnuit să evite oamenii pe care îi iubea. Mama lui se luptase cu el la fiecare pas pe drumul către diagnostic. Fratele lui făcuse tot ce putuse să aibă grijă de Danny fără să fie cu adevărat acolo pentru el. Iar aici era Roman, răspunzându-i la întrebări deschis și onest. Recunoscând răul alături de bine.

Și Danny știa, din experiență, atât personală, cât și ca asistent medical, că viața nu era mereu de încredere. Puteai alege o viață umană, puteai decide să mori liniștit la bătrânețe și totuși să fii lovit de un autobuz a doua zi.

Voia să fie curajos măcar o dată în viață: să aleagă iubirea și aventura și șansa de a trăi tot ce lumea avea să-i ofere.

Dar nu voia ca altcineva să sufere din cauza deciziei lui. Ideea de a fi omorât nu-l speria la fel de mult ca ideea de a omorî pe altcineva. Danny avea nevoie să aibă încredere că Roman va fi plasa lui de siguranță.

Mai rămânea în el o asemenea încredere?

Danny reveni în prezent când simți respirația caldă a lui Roman pe umăr. Vampirul îl înconjurase în timp ce îi examina pielea și îi descheia îndemânatic pantalonii din spate.

„Va trebui să compensăm, nu-i așa? Să mă satur de tine în alte feluri”, Roman apăsă un sărut blând pe ceafa lui Danny în timp ce îi trăgea pantalonii și lenjeria jos. 

„Și nu ți-am spus?” Se îndreptă ca să-i șoptească la ureche, trimițând un fior pe șira spinării lui Danny.

 „Fiecare parte din tine e delicioasă. Nu doar sângele tău.”

„Ca… ce părți?”, întrebă Danny obraznic.

Roman izbucni în râs. „Știi foarte bine ce părți.”

„Arată-mi”, porunci Danny, lăsându-și capul pe spate pe umărul lui Roman.

 „Șterge atingerea lui Luc. Ajută-mă să-mi amintesc că sunt al tău.”

Roman se supuse imediat, căzând în genunchi cu un mârâit chiar în spatele lui Danny, deschizându-i obrajii cu mâinile lui largi și începând să-i lingă intrarea cu mișcări moi și umede.

La naiba. Danny se topea. Se transformase într-o mică acadea topită. O baltă pe podea. De ce se simțea gura lui Roman atât de incredibil de bine? Crezuse că e prea obosit ca să se dezbrace, cu atât mai puțin să se întărească, dar două secunde de limbă magică și pula înroșită a lui Danny se legăna în fața stomacului lui, picurând generos din vârf.

Danny simți cum se estompa ușoara durere rămasă de la ultima rundă. Ah, desigur, pentru că limba lui Roman era, de fapt, magică. Îl vindeca pe Danny în timp ce îl mânca. Ei bine… nu era Danny cel mai norocos tip?

Limba aceea magică îl pătrunse, iar Danny nu se putu abține de la un geamăt lung și prelung. În replică, primi o mușcătură puternică de fesă. 

„Tăcere”, îl certă Roman. 

„Soren încă e aici și nu e într-o dispoziție bună.”

„Nu-mi pasă de Soren”, mormăi Danny, pierzându-și cuvintele când excitația îi încețoșă mintea.

 „Nu te opri. Mai mult din gura ta, te rog.”

Simți buzele lui Roman curbându-se într-un zâmbet pe fundul lui, apoi limba reveni, lingând și sugând și, în general, făcându-l pe Danny să-și piardă complet mințile de plăcere.

Ridică mâna ca să-și prindă pula dureroasă, gemând când Roman i-o îndepărtă și își înfășură propria palmă în jurul axului lui Danny, mângâindu-l rapid și suficient de ferm încât să-l facă să se descarce în mai puțin de un minut, gemând în timp ce se golea în mâna lui Roman.

Danny se uită în jos și gemu la vederea spermei lui curgând peste pumnul strâns al vampirului.

„Atât de fierbinte”, șopti, cu mintea într-o ceață plăcută și difuză. 💦

„Genunchii lui, deja slăbiți, au cedat și a început să se clatine, dar un braț puternic i s-a înfășurat în jurul abdomenului, împingându-i trupul lipit de un piept dur.

„Ești atât de bun cu mine, dragule”, torcăi Roman, ciugulindu-i ușor urechea lui Danny.

Undeva, în adâncul minții lui Danny, era conștient de vârful umed al unei pule tari frecându-i partea de jos a spatelui și de sunetele ritmice ale lui Roman mângâindu-se pe sine, umplând aerul.

„Nu o să mă fuți?”, întrebă Danny.

„Nu mă ispiti. Nu ești în stare acum”, mârâi Roman și îi dădu o palmă ușoară peste fund. 

„Acum stai nemișcat pentru mine. Sunt aproape.”

Lui Danny îi plăcea ideea ca Roman să-i folosească trupul ca să se descarce. A murmurat de plăcere o clipă mai târziu, când a simțit stropii calzi ai spermei vampirului pe spate.

Roman îi mângâie ceafa.

 „Vreau să o las acolo. Să-mi păstrez mirosul pe tine.”

Danny râse

. „M-ai lăsa lipicios, om al peșterilor.”

„Știu”, suspină Roman. 

„Lasă-mă să-ți aduc un prosop.”

L-a dus pe Danny la pat, unde acesta s-a prăbușit fără grație, pe burtă, pe cearșafuri. Oh, dulce, dulce saltea. Binecuvântată pernă.

Danny era pe punctul de a adormi când a simțit un prosop cald și umed pe partea de jos a spatelui. A scos un mic oftat de plăcere. 

„Asta e plăcut.”

„De ce ai simțit nevoia să bei whisky pentru conversația noastră? Ți-a fost teamă să mă confrunți în legătură cu Luc?” Chiar și în starea lui amețită, Danny putea simți durerea din vocea lui Roman.

„Poate că puțin din cauza asta, da. Și ca să-l confrunt pe Soren. Mă temeam că, la propriu, mi-ar smulge capul dacă îl întreb despre Gabe.”

Un râs adânc răsună deasupra lui. 

„N-ar face asta. Te place.”

„Mm.”

„Ai spus «puțin din cauza asta»”, îl îndemnă Roman.

Ah, corect. Să-și termine gândurile era bine.

 „Cealaltă parte a fost pentru că eram șocat și… trist. Asta mă face trist. Să-mi imaginez cum e să fii singur, să-ți pierzi controlul asupra propriei umanități. Dar sunt trist și pentru că… pentru că nu pot fi pe deplin trist pentru el, nu-i așa? După tot ce a făcut, după ce face.”

Roman îi apăsă un sărut pe umăr. 

„Ai o inimă blândă, dulce partener.”

„Mi-aș dori să putem repara asta.”

Roman îi trecu degetele ușor prin păr. „Știi că nu e responsabilitatea ta să repari asta, nu? Știu că natura ta e să ai grijă de cei din jur. Dar sunt aici ca să am grijă de tine.”

Danny se încruntă în pernă. Asta nu era corect. 

„Dar vreau și eu să am grijă de tine. Suntem parteneri, nu?”

„Simpla ta prezență m-a ajutat deja mai mult decât îți poți imagina, micul meu rege”, Danny putea auzi zâmbetul din vocea lui Roman. 

„Eram pierdut înainte să ne cunoaștem. Eu sunt cel care trebuie să rezolve situația asta cu Luc.”

Danny avea… sentimente în legătură cu asta. Nu voia ca Roman să fie singur în toată povestea asta. Îi păsa de vampirul lui, de acest bărbat cu un demon înăuntru, care petrecuse atât de mult timp singur cu vina și frica lui.

Ideea că însăși existența lui Danny îl ajutase pe Roman era o senzație amețitoare. Și el știa la ce se referea Roman. Mirosul lui, căldura, forța — Danny le simțea vindecând bucățile mici și neregulate ale inimii lui, acele bucăți care rămăseseră ascuțite și frânte de-a lungul vieții.

Iar faptul că Roman avea nevoie de Danny la fel de mult cum Danny avea nevoie de Roman? Asta era ceva ce nu mai avusese niciodată.

„Întotdeauna păruse atât de ușor pentru oameni să-l părăsească.
Acum Danny avea un partener. Pentru totdeauna, se pare, dacă asta își dorea.
Pe cineva pe care îl iubea. Pentru că îl iubea pe Roman. Ceea ce, într-un fel, atât Gabe, cât și blestematul de Lucien știau deja, dar Roman încă nu.

Danny ar fi trebuit să-i spună, nu-i așa? Oamenii meritau să știe când sunt iubiți.
Dar era atât de obosit încât nici măcar nu-și putea face gura să rostească acele cuvinte.

I le va spune lui Roman dimineață.

Era deja târziu când Danny se trezi în cele din urmă; oboseala îl ajunsese din urmă, iar el se simți puțin nemulțumit să nu găsească niciun iubit vampir sexy ghemuit lângă el în pat.

În schimb, pe noptieră se afla un pahar plin cu apă și o notiță lipită pe telefonul lui Danny: „Bea-l. Am ieșit să fac niște drumuri. Mai este și un quiche în frigider, te rog mănâncă.
Roman.”

Lui Danny i se păru ridicol și, poate, puțin adorabil faptul că, în loc să-i trimită un mesaj, Roman se obosise să lipească o hârtie pe telefonul lui. Ce prostioară.

Se spălă repede pe dinți și coborî în fugă scările, simțindu-se revigorat după ce dormise aproape toată ziua. Îl găsi pe Soren rezemat de blatul din bucătărie, uitându-se la propriul telefon cu o expresie sumbră.

„E totul în regulă?” întrebă el.

Soren ridică privirea, iar Danny rămase hipnotizat de schimbarea care avu loc când zâmbetul lui nebun familiar apăru într-o fracțiune de secundă. Atunci vampirul blond trebuia să se simtă ceva mai mult ca el însuși.

„Totul e roz, omule.”

„Roman nu s-a întors încă de la cumpărături?” Danny se duse direct la frigider să caute quiche-ul promis.

„Nu chiar. Dar am primit ordin să te duc la muncă și să mă asigur că te hrănești și te hidratezi înainte.”

Danny pufni. 

„Hrănit și hidratat? Nu sunt un cal.”

Soren mormăi amuzat. 

„Destul de aproape, ești un mamifer cu întreținere ridicată. Dar, dacă te ajută, m-am gândit că am putea merge la spital cu câteva ore mai devreme să-l vezi pe fratele tău.” La expresia lui Danny, se grăbi să adauge:

„Nu am de gând să intru. Doar te las acolo.”

„Mulțumesc, asta e foarte… atent din partea ta.”

Danny nu știa ce să facă cu ideea că Soren părea să-l pândească pe fratele lui. Nu mai era chiar furios, acum că avusese timp să proceseze totul. Știa că, indiferent ce ar fi spus Luc despre faptul că Soren fusese parte din motivul atacului, psihopatul probabil nu l-ar fi atacat pe Gabe dacă acesta nu ar fi fost fratele lui Danny.

Chiar și așa, era puțin… neliniștitor. Soren îi ajutase pe el și pe Roman, iar lui Danny îi plăcea celălalt vampir, chiar dacă era cam ciudat. Avea un aer de sălbăticie, de parcă ar fi jucat după propriile lui reguli haotice ale binelui și răului. Și, deși Danny știa că Gabe era atrăgător (fratele lui avusese mereu bărbați și femei după el), Soren era o lovitură directă în plin, frumusețe masculină eterică din cap până-n picioare. Danny nu era sigur de ce ar fi fost atât de obsedat de fratele lui heterosexual și complet american.

Dar Danny hotărî că se va concentra pe câte un lucru pe rând, ca să nu-i explodeze creierul. Iar acum acel lucru era să ajungă la muncă la timp, ca să-l poată vizita pe Gabe. Iar mai târziu, când Danny avea să-și termine tura și Roman se va întoarce acasă, lucrul la care se va gândi va fi cum să se ocupe de Luc. Așadar… priorități.

Danny îndesă câteva îmbucături de quiche în gură (încă nu i se părea corect că un vampir care nu avea nevoie să mănânce mâncare umană putea găti atât de bine) și se grăbi să facă un duș rapid.

La urma urmei, se așteptase pe jumătate ca Soren să încerce să se strecoare în spital, dar acesta se opri la intrare, îl dădu pe Danny jos din mașină aproape cu un șut, îi făcu cu mâna obraznic și acceleră fără să mai spună un cuvânt.

Danny își lăsă lucrurile în vestiarul personalului de urgență, apoi alergă spre salonul unde îl găsise pe fratele lui cu o zi înainte.

Gabe dormea în patul de spital, cu un bandaj nou pe braț și cu antibiotice administrate intravenos. Deci fusese deja operat. Nimeni nu-l sunase pe Danny să-l anunțe. Oare figura măcar ca persoană de contact în caz de urgență?

Se așeză pe scaunul de lângă pat și își studia fratele. Gabe arăta mult mai blând decât de obicei, dormind liniștit.

„Hei, Gabe”, spuse când ochii fratelui său se deschiseră în cele din urmă. Se surprinse folosind acea voce blândă pe care oamenii nu se puteau abține să nu o folosească într-un salon de spital.

„Hei”, vocea lui Gabe era somnoroasă.

 „Ești bine?”

Danny râse.

 „Eu ar trebui să te întreb pe tine asta.”

Gabe se ridică ușor, cu o mică grimasă.

 „Oh, sunt absolut minunat. Au spus că pot pleca acasă mâine, după ce termin rundele de antibiotice.”

Danny zâmbi la veste. „Te pot duce eu acasă atunci. Mâine am seara liberă, pot avea grijă de tine.”

Gabe se încruntă, privind spre brațul lui.

 „Nu trebuie să faci asta.”

„Ba da. Ai nevoie de ajutor cât timp înveți să te descurci cu un singur braț. Pariez că nu ai voie să cari sau să ridici greutăți cu el, nu?”

Gabe încuviință cu reticență.

„Ai putea chiar să vii să stai la mine, dacă crezi că poți tolera prezența iubitului meu monstruos.”

Gabe își trecu mâna prin păr. 

„Am crezut că poate am halucinat conversația noastră.”

Ideea era tentantă, să arunce toată situația la gunoi ca pe un vis febril indus de traumă. Nu așa ar fi vrut Danny să-și introducă fratele în noua lui lume: plină de durere, furie și sânge vărsat. Dar era deja prea târziu pentru orice altceva.

 „Nu am avut atât de mult noroc, mă tem”, încercă să-și păstreze vocea lejeră.

Gabe îi studia chipul. Danny nu era sigur ce căuta fratele lui de data asta, dar după un minut întreg de tăcere, oftă și spuse: „Poate că îi pot da o șansă. Pentru tine. O singură șansă.”

Danny nu și-ar fi putut stăpâni zâmbetul nici dacă ar fi încercat. 

„Ce drăguț din partea ta.”

„Mmph. Nu te… nu te dezgustă?”

„Ce anume?” Danny se întrebă dacă fratele lui urma să spună ceva urât despre sexul gay. Nu, Danny știa sigur că Gabe se culcase cu mai mult de un tip în trecut.

„Toată treaba asta cu băutul de sânge.”

Ah, da. Asta.

„Nu. Adică, nu doare. Au un mod prin care pot face să se simtă foarte bine, dar…” Danny se opri când văzu privirea îngrozită de pe fața lui Gabe. 

„Oh. La naiba. Voiam să spui, gen, în general, nu-i așa?”

Fața lui Gabe căpăta o nuanță interesantă de roșu. Genul ăla de stres nu putea fi bun pentru recuperarea lui. „L-ai lăsat să bea din tine? Din sângele tău?”

Danny știa că nu ar fi trebuit să râdă, clar nu era momentul potrivit, dar nu se putu abține.

 „Chiar nu ar trebui să te agiți, având în vedere starea ta. Corpul tău are nevoie să se vindece.”

„Nemernicul ăla!” strigă Gabe. Se părea că se întorseseră la țipete.

„Gabe”, îl liniști Danny, înăbușindu-și râsul.

 „L-am rugat eu să facă asta. Am vrut să știu cum se simte. Dă vina pe mintea mea prea curioasă. Și nu, nu mă dezgustă. Vedem sânge tot timpul. Dacă nu aș avea stomac tare, n-aș fi asistent medical de urgență.”

„E o diferență între a vedea sânge și a-l bea, Danny”, Gabe încă părea îngrozit, dar volumul vocii îi scăzuse, cel puțin. 

„Ești teribil de nepăsător în privința asta.”

„Cine bea sânge acum?” O voce feminină familiară se auzi din ușă, iar ambii frați își întoarseră capul spre noua venită.

„Chloe!” Danny era atât de fericit să-și vadă prietena. Știa că, de fapt, nu trecuse atât de mult timp, dar cu tot ce se întâmplase, se simțea ca o eternitate.

„Scuze că întrerup. Am venit să-mi văd medicul preferat de la ATI. Am auzit că ai fost într-o bătaie. Nu mă așteptam să dau peste un subiect de conversație atât de… interesant”, ridică o sprânceană spre Danny.

El îi zâmbi înapoi. Presupuse că nu auzise mare lucru, altfel nu ar fi fost atât de relaxată. 

„Oh, doar discutam despre comunități fetish. Gabe se gândește să-și extindă orizonturile.”

Gabe îl fulgeră cu privirea, în timp ce Chloe izbucni într-un râs încântător. 

„Dr. Kingman, nu credeam că aveți asta în voi.”

„—Vă urăsc pe amândoi —mormăi Gabe, cu o încruntare impresionantă pe față.

Chloe intră în cameră, ridică un pachet învelit în folie de aluminiu și îl scutură.

 „Chiar și dacă ți-am adus pâine cu banane făcută în casă?”

Încruntarea lui Gabe dispăru imediat și își întinse brațul nevătămat, făcând un gest de „dă-mi”. Danny nu-l putea învinovăți. Soțul lui Chloe era un brutar incredibil. Tot personalul trăia pentru zilele în care ea aducea bunătăți făcute de el. Chloe scutură din nou pachetul, ținându-l în afara razei lui Gabe. „Așa, așa. Ce spuneai?”

„Te urăsc… puțin mai puțin.” Părea că până și lui Gabe îi era greu să recunoască asta.

„Astea sunt cuvintele magice.” Îi întinse produsele de patiserie lui Gabe, care îi permise cu amabilitate lui Danny să ia o bucată în schimbul desfacerii pachetului.

„Mm”, fredonă Danny cu gura plină.

 „E raiul.”

Chloe părea încântată. 

„Am să-i spun lui Marcus că ai spus asta.”

Cei trei petrecură următoarea jumătate de oră bârfind diverse lucruri din spital, dar când Gabe începu să caște zdravăn, Chloe și Danny îl lăsară în pace și merseră să-și ia o cafea de la cantină înainte să înceapă tura.

Danny își luă rămas-bun de la fratele lui cu o îmbrățișare, având mare grijă să nu-i lovească brațul rănit. „Trimite-mi un mesaj când ești oficial externat. Vin să te iau. Fără discuții!” O trase pe Chloe spre ușă înainte ca Gabe să mai poată protesta.

Își luară cafelele (Chloe, ca de obicei, își puse mult mai mult lapte decât ar fi fost legal permis) și se așezară la masa lor preferată din cantină.

„Danny, Danny, Danny”, începu Chloe să-l dojenească imediat ce se așezară.

Danny încremeni cu cafeaua la buze, scotocindu-și mintea după vreo posibilă greșeală.

 „Ce?”

„Am început să primesc plângeri, știi?”

Lui Danny i se strânse stomacul. Oare munca lui fusese nesatisfăcătoare? Știa că fusese puțin… distras, dar nu credea că suficient cât să fie observat.

Chloe încuviință spre el, cu o expresie impenetrabilă. 

„Da. Mă tem că da. Oamenii spun că vechiul și de încredere Domn «Îți-iau-eu-tura», dintr-odată refuză toate solicitările de a acoperi ture.”

Ah. Ah. Asta era adevărat. Danny, pentru o dată, nu mai lua fiecare tură suplimentară, concentrându-se în schimb pe timpul petrecut cu Roman, pe mâncare adevărată, nopți de somn adânc și sex amețitor. Dar Chloe îi spusese mereu că muncea până la epuizare. Nu era genul ei să-l certe pentru că muncea prea puțin.

„Um…”

Chloe îl arătă cu degetul.

 „Acum, asta ar putea fi iertabil, dacă aceeași persoană nu ar fi vinovată de a-mi fi oferit absolut zero noutăți despre un anume Domn Chipeș peste care a dat recent.”

„Oh, Doamne”, Danny își acoperi fața cu mâinile. 

„Îmi pare rău, am fost un prieten groaznic.” Privi printre degete și o găsi pe Chloe zâmbindu-i.

„Deci merge bine, hm? Înțeleg. Am trecut cu toții pe-acolo. Aspirat de vortexul unei pule bune.”

„Chloe!”, gemu Danny, rușinat.

„Of”, suspină ea teatral. „Mi-e dor de zilele alea.”

Danny râse. „Da, sigur. Tu și Marcus sunteți teribil de îndrăgostiți.” Îl făcuseră să se simtă mai mult decât o dată… privindu-i împreună. Dar acum nu mai era așa. Își lăsă mâinile jos.

 „Lucrurile merg bine cu el. Mai mult decât bine, de fapt.”

„Dar…?” îl îmboldi Chloe, simțind că mai are ceva de spus.

„Doar că vine… cu ceva bagaj… care s-a cam interpus.”

Chloe râse, blând. „Și cine nu? Tu sigur îl ai pe-al tău. E deschis și onest în privința asta?”

„Da. Este. Deși… s-ar putea să fi băut aseară și să-l fi bătut la cap despre cum să gestionăm asta înainte să ne gândim serios la un viitor împreună.”

„Bravo, Danny!” Chloe ridică mâna pentru un high-five, gest pe care Danny nu se putu abține să-l onoreze.

 „Meriți ce e mai bun și, uneori, trebuie să pui limite ca să-l obții.”

„În plus… e posibil ca, la un moment dat (nu imediat, poate după ce mama mea)… um… ei bine… să plec cu el? Pentru o vreme. Poate mult timp. A călătorit mult și vrea să-mi arate câteva dintre locurile pe unde a fost.”

Așa suna mai bine decât „Iubitul meu s-ar putea să mă transforme cândva într-un vampir novice care o ia razna de sete și trebuie să părăsească orașul pentru a se izola de prieteni și familie”, nu?

Chloe îl privea cu o expresie pe care Danny nu o putea descifra.

 „Oh, deci e serios, hm?”

Danny luă o gură de cafea, evitându-i privirea. 

„Se îndreaptă într-acolo, poate.”

Chloe zâmbi larg. „Ei bine, cred că ar fi extraordinar.”

„Chiar crezi? Nu ți se pare nebunie că abia l-am cunoscut? N-ai fi supărată dacă aș pleca?”

„Nebunie? Poate. Dar cine nu e nebun când vine vorba de iubire? Iar supărată? Daniel Kingman, în tot timpul de când te cunosc, aproape niciodată nu te-am văzut luând o decizie pentru tine. Dacă prima va fi să fugi cu bărbatul visurilor tale pentru o vreme, sunt total de acord. Nu pot spune că nu-mi vei lipsi, dar ai voie să-ți trăiești viața.”

Așa era, nu? Danny putea rămâne în oraș ca s-o ajute pe mama lui până la capăt, cu Roman alături, liniștind-o cât putea. Și apoi putea să-și trăiască viața cu adevărat. Viața lui alături de Roman.

Aventură, călătorii și mister — toate pentru Danny. Nu se putu abține să nu zâmbească la gândul ăsta.

Vise frumoase i-au ținut companie lui Danny pe tot parcursul turei și abia când a terminat munca și l-a văzut pe Soren pe scaunul șoferului, venind să-l ia, și-a dat seama că ceva nu era în regulă.

Unde era Roman?”