Capitolul 16

Roman era… alarmat.

Stătea la masa din bucătăria lui Danny, cu Soren lângă el, amândoi urmărindu-l pe partenerul lor scotocind prin dulapuri, murmurând ceva despre nevoia de a bea alcool.
Abia trecuse de prânz.

Băiatul vibra de energie nervoasă încă de când se întâlniseră pe holul spitalului; ochii lui căprui erau duri, iar expresia neobișnuit de ilizibilă. Singurul lucru pe care îl spusese despre vizita la Gabe fusese: „I-am spus tot.” — și de atunci tăcuse, în afară de câteva murmure pentru sine.

Roman se oferise să-i gătească ceva când se întorseseră acasă, dar Danny refuzase ferm: 

„Nu. Stați jos. Amândoi.”
În ciuda furiei demonului său că i se refuzase ocazia de a-și îngriji partenerul, Roman se supusese, iar Soren, spre surprinderea lui, ridicase doar o sprânceană înainte de a-i urma exemplul. Un alt semn că prietenul lui Roman nu era el însuși: obediența nu fusese niciodată punctul lui forte.

Roman ridică o sprânceană la ceea ce scoase Danny în cele din urmă când găsi dulapul potrivit.

 „Whisky?”

„E ora cinci după-amiaza undeva pe planetă, nu?” Vocea lui Danny era plată.

Clar ceva nu era în regulă cu partenerul lui Roman. Ceva mai mult decât faptul evident că fratele lui fusese rănit.

„Lasă-mă să-ți fac…” Roman fu întrerupt imediat; Danny clătină din cap apropiindu-se de masă.

„Nu. Fără gătit. Fără nimic. Fără să ai grijă de mine acum. Nu am nevoie de alint. Am nevoie de răspunsuri.” Așeză trei pahare pe masă și se așeză în fața celor doi vampiri.

„Whisky-ul e obligatoriu pentru mine, dar opțional pentru voi doi.” Danny își bău paharul, întorcând capul spre Soren.

 „Tu. L-ai hărțuit pe fratele meu?”

Soren suspină și își bău propriul whisky, strâmbându-se. 

„Definește «hărțuire».”

„Isuse.” Danny își trecu o mână peste față. 

„E ceva genetic, atunci? Un fel de trăsătură a familiei Kingman care ne transformă în iarba-mâței pentru vampiri?”

Roman interveni, nevrând să lase ce se întâmpla cu Soren să-l facă pe Danny să se îndoiască de propria lor legătură.

 „Nu cred că poți compara ce e cu Soren…”

„Luc mi-a spus că i-ai promis un pentru totdeauna.” Danny îl întrerupse, privindu-l fix.

Roman se ridică de pe scaun într-o clipă. 

„Ce? Când l-ai mai văzut pe Luc? Cum?”

„Era la spital. Am avut o… discuție.”

Soren înjură. „Ți-am spus că încercam să-l atrag pe tip.”

Roman nu avea nevoie să i se reamintească. Avu impulsul scurt de a-i rupe gâtul prietenului său. 

„Cum de nu ți-ai dat seama că era deja acolo?” mormăi, cu dinții încleștați.

„Eram distras.”

„Nu contează.” Danny făcu un gest disprețuitor spre amândoi, luând o nouă gură de whisky. „Nu m-a rănit. Dar mi-a spus să-ți transmit, partenerule.” Lui Roman nu i-a plăcut tonul cu care Danny folosise acel cuvânt

 „Că speră să-ți ții promisiunile. Și asta a fost promisiunea ta, nu? Tu și el, unul lângă altul? Pentru totdeauna?”

La naiba cu Luc și gura lui mare.

 „Ți-am spus: între el și mine nu a fost niciodată ceva romantic. Eram frați.”

Danny râse amar. Sună îngrozitor venind de la partenerul lui blând. 

„Crezi că asta mă deranjează? Romantic, platonic, nu-mi pasă. I-ai promis că vei fi lângă el. Exact cum… cum mi-ai promis că vei fi lângă al meu.”

Roman se încordă la acuzația nerostită: nu-ți ții promisiunile. Își reprimă impulsul de a striga de frustrare, păstrându-și vocea cât de calm putea.

 „Au existat… cum să spun… circumstanțe atenuante. După cum bine știi.”

Danny își mai turnă whisky, evitând cu grijă privirea lui Roman, lucru care îl exaspera. Cum să-și liniștească partenerul dacă acesta nici măcar nu-l privea în ochi? 

„Dacă mă transformi și devin un monstru… devin sălbatic… m-ai abandona așa cum l-ai abandonat pe el?”

Niciodată.

„A încercat să mă omoare, Danny. De două ori. Omoară oameni cu regularitate.”

Danny continuă ca și cum nu l-ar fi auzit. 

„Sau nu ai nicio intenție să mă transformi deloc? Pentru că nu ai menționat asta niciodată. Un fapt pe care lui Luc îi plăcea tare mult să mi-l frece pe sub nas.”

Privirea lui Danny rămase ațintită în altă parte, dar Roman îi vedea ochii umezi.

Merde. Partenerul lui era rănit. Și era vina lui.

Roman îl înregistră vag pe Soren mormăind ceva ce semăna suspect de mult cu un „ți-am spus eu”, dar își menținu atenția asupra lui Danny. Știa că ar fi trebuit să fi menționat deja transformarea. Nu ar fi trebuit să lase frica să-i ghideze acțiunile când era vorba de partenerul lui. Acum nu-i mai rămânea decât să lupte ca să repare paguba.

„Danny, uită-te la mine.”

Danny își ținu ochii în pahar. „Și nici nu l-ai omorât. Dacă ai fi crezut cu adevărat că e sălbatic, fără control de sine, nu i-ai fi făcut acel act de milă? Doar ai… fugit.”

Roman era obligat să o spună cu voce tare, nu-i așa? Să-și recunoască defectele și slăbiciunile în fața celor două persoane ale căror opinii contau cel mai mult pentru el. 

„Eram… speriat. Speriat de cât de mult s-a schimbat. Rușinat de rolul meu în asta. Să înfrunt asta… ce i-am făcut. Cum l-am frânt.”

Danny făcu o grimasă de compasiune înainte de a lua o nouă înghițitură. Roman se încruntă; băiatul urma să se prăbușească înainte de finalul conversației dacă continua să bea în ritmul ăsta. Dar avea un sentiment puternic că partenerul lui nu ar aprecia o asemenea observație chiar acum.

Așa că își ținu gura.

Fu răsplătit când vocea lui Danny se înmuie la următoarele cuvinte. 

„Nu spun că ce i s-a întâmplat e vina ta. Nu cred asta. Dar pare mai furios pe plecarea ta decât pe ce s-a întâmplat cu Victoria. Dacă ai încerca să vorbești cu el. Dacă te-ai întâlni cu el. Ar putea să te omoare?”

Răspunsul scurt era, desigur, da. Roman nu era invincibil. Dar nu de asta avea nevoie partenerul lui acum.

 „E posibil, desigur,” ocoli Roman, 

„dar foarte puțin probabil. E puternic, dar sunt și eu. Și suntem greu de ucis. Să termini unul dintre noi cere, de obicei, mult efort. Sau o ambuscadă.”

Danny nu se mai uita la whisky, ci desena tipare invizibile pe masă cu vârful degetelor. 

„Nu vreau să te văd rănit. Și nu aș putea suporta să te omoare. Dar nu pot lua în considerare o eternitate cu tine cu această… persoană… pândind în fundal. Planează asupra noastră. Trebuie să rezolvi lucrurile într-un fel.”

Roman încercă să ignore căldura care îi umplu pieptul când îl auzi pe Danny gândindu-se la o eternitate cu el. O spunea serios? Ar fi fost dispus să-și lase în urmă umanitatea ca să fie cu Roman, să rămână lângă el? Se forță să fie atent în timp ce Danny continua, inconștient de efectul cuvintelor sale: 

„Și nu sunt atât de sigur că merită să fie executat.”

Soren interveni. 

„Nu îl aperi cam mult pe cineva care tocmai i-a rupt brațul fratelui tău ca pe o nenorocită de creangă? Și, în caz că ai uitat, psihopatul ucide oameni.”

Danny se întoarse spre Soren și ridică un deget.

 „Unu, nu ai dreptul să vorbești despre fratele meu. Ești în pauză pe termen nedeterminat în tot ce ține de Gabe.” Ridică un al doilea deget. „Doi, ce știi tu despre oamenii pe care i-a omorât? Pentru că eu cunosc doi din Hyde Park. Unul a încercat să mă jefuiască și, după spusele poliției, nu era la prima abatere, iar nu toate victimele lui au avut norocul să scape cu viață. Celălalt, din câte știu… poliția ne-a vorbit și despre el. La spital. Despre unele dintre lucrurile pe care le făcuse. Nu era un tip bun, ca să spunem așa. Iar Luc a spus ceva care mi-a rămas în minte de atunci, ceva despre «scos gunoiul» de aici.”

Soren pufni.

 „Ne spui că crezi că e un fel de vampir justițiar?”

„Cred că într-o singură noapte a pierdut cele două lucruri care îi dădeau speranță pentru viața lui eternă: femeia pe care o iubea și fratele lui. A fost plin de furie și durere, lăsându-și demonul să ia deciziile. Dar dacă, sub toate astea, el încă mai e acolo, temperând haosul și alegându-și victimele în mod deliberat?” Danny suspină, pierzându-și o parte din foc.

 „Nu spun că am dreptate și cu siguranță nu spun că nu e periculos. E clar hotărât asupra unei forme de răzbunare când vine vorba de Roman. Dar poate că face tot ce poate ca să nu fie un adevărat monstru.”

Danny se întoarse în cele din urmă spre Roman, cu ochii lui mari, imploratori.

 „Iar tu ești, poate, singura persoană care are o șansă să comunice cu el. E obsedat de tine, pentru bine sau pentru rău.”

„Clar pentru rău”, mormăi Soren.

 „Cum te aștepți ca Roman să facă asta fără să se transforme într-o baie de sânge uriașă?”

„Nu știu”, spuse Danny, frustrat.

 „Voi doi îl cunoașteți pe Luc mai bine decât mine.”

„Toți au rămas în tăcere, contemplând drumurile diferite din fața lor. Roman era în conflict: chiar ar putea să comunice cu Luc? Niciuna dintre interacțiunile lor recente nu dăduse motive de speranță, până în acest moment. Dar avuseseră foarte puține conversații reale de-a lungul deceniilor, iar Roman cu siguranță nu obținuse nimic fugind, în afară de a-i amplifica furia lui Luc.

Dar mai era ceva care îi stătea pe gânduri și nu mai putea aștepta. Își drese glasul, cu privirea ațintită asupra lui Danny.

 „Vorbeai serios? Despre o eternitate cu mine?”

Soren scoase un sunet nerăbdător și se ridică de la masă. 

„Eu plec dacă începeți cu o discuție romantică. Putem relua conversația asta dimineață.”

Danny întinse o mână spre vampirul blond, iar Roman făcu tot posibilul să nu intre în panică și să nu ceară toată atenția partenerului său. 

„Stai, te rog. Ce… ce vrei de la Gabe?”

Soren își încrucișă brațele, întruchiparea perfectă a impertinenței. 

„Nu știu.”

„Vrei să-i faci rău?”

Soren clătină din cap.

„Vrei să ieși cu el?”

Soren râse, iar Danny își îngustă ochii.

„Bine atunci, domnule Încăpățânat. Spune-mi asta. L-ai proteja dacă Luc l-ar urmări din nou?”

Soren se opri suficient de mult încât Roman, dacă ar fi fost în locul lui Danny, l-ar fi strangulat. Dar, în cele din urmă, vampirul încuviință lent. Danny oftă ușor, frustrat, dar expresia i se îmblânzi când se uită la prietenul lui Roman.

 „Poți, te rog, să-mi faci un favor și să păstrezi distanța? Cel puțin până se rezolvă situația cu Luc. Nu vreau ca fratele meu să devină o țintă.”

Un nou semn de încuviințare din partea lui Soren. Roman nu-și mai văzuse niciodată prietenul atât de tăcut. Ce naiba se întâmpla cu el?

Danny puse o mână pe unul dintre brațele încrucișate ale vampirului și strânse ușor. 

„Mulțumesc.”

Soren tuși. Roman se întreba dacă și-a imaginat sau dacă chiar se înroșise puțin.

 „Oricum”, mormăi el, „doar să nu puneți la cale vreun plan nebunesc împotriva lui Luc fără să mă anunțați, bine? Nu vreau ca inima ta prea sensibilă să ducă la moartea unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei.”

Asta semăna mai mult cu Soren pe care îl cunoștea Roman. „Sunt mișcat”, spuse Roman, prelungind cuvintele.

„Taci. Păstrează siropul pentru iubitul tău.” Soren ieși, iar pașii lui se auziră urcând scările, probabil spre camera de oaspeți.

Roman se aplecă peste masă și îi prinse mâna lui Danny. Avea nevoie să-și atingă partenerul. Demonul său era neliniștit, frustrat de distragerile care îi împiedicau să obțină răspunsuri. 

„Deci… pentru totdeauna.”

Acea roșeață delicioasă îi urcă pe obrajii lui Danny și îi coborî pe gât, în timp ce se foi neliniștit pe scaun. „Sunt multe de discutat înainte să ajungem acolo. Și… și nici măcar nu m-ai cerut, așa că…”

Roman îi întoarse mâna și îi depuse un sărut în palmă.

 „Daniel Kingman. Prețiosul meu partener, micul meu rege. Mi-ai face onoarea de a ne consolida legătura ca parteneri, rămânând mereu alături de mine? Te-ai transforma pentru mine?”

Roșeața lui Danny se adânci în timp ce înghițea cu dificultate. Arăta atât de adorabil, rușinat. „Mă voi gândi. Avem alte lucruri pe care trebuie să ne concentrăm acum. În plus, s-ar putea să fiu puțin beat.”

Roman se luptă cu dezamăgirea lui. Poate că nu fusese un „da” categoric, dar știa că partenerul său nu era o altă Victoria. Nu s-ar fi jucat cu Roman, nu ar fi pomenit de eternitate dacă nu s-ar fi gândit serios la asta.

„E în regulă, micul meu rege. Deși… există niște detalii logistice pe care va trebui să le luăm în considerare când vei fi pregătit pentru discuție.”

„Cum ar fi?”

„De obicei este… dificil pentru un vampir proaspăt transformat, Danny. Poate fi greu să-ți controlezi demonul. Tind să se trezească flămânzi, să preia controlul mai ușor la început, cerând să fie hrăniți. Iar familia și prietenii observă de obicei schimbări noi, precum ochii negri și colții. Cel mai probabil va trebui să pleci pentru o vreme, până te adaptezi. Și știu că ai… responsabilități aici.”

Îl privi pe Danny încruntându-se gânditor, legănându-se ușor pe scaun. Cu siguranță era deja amețit.

„Putem discuta toate astea altădată. Ar trebui să mănânci ceva și să te duc la culcare.”

„Nici măcar nu e noapte”, buza inferioară a lui Danny se arcui într-un moft adorabil.

„Azi aproape că nu ai dormit deloc. Trebuie să fii epuizat.”

Danny încuviință, încruntat, dar îi apucă mâna lui Roman când acesta încercă să se desprindă și să se ridice de pe scaun.

 „Stai. Vreau… vreau să-mi promiți ceva. Cât încă mai am curajul să întreb…” Respiră adânc înainte de a continua. 

„Dacă ajung să fiu… un monstru. Dacă devin sălbatic. Trebuie să mă omori. Nu mă lăsa să fiu un ucigaș.”

Simplul gând era ca un cuțit ascuțit apăsând pe pieptul lui Roman. Demonul său urlă în interior la acea idee, dar el nu lăsă sunetul să iasă. Se forță să rămână calm. Danny nu avea nevoie de furia lui. Avea nevoie de liniște. Și totuși…

 „Nu știu dacă pot să-ți promit asta, mon amour.”

Danny îi strânse mâna, înțelegător. 

„Te rog, doar gândește-te.”

Roman se trezi încuviințând, deși știa deja răspunsul.

Nu știa ce spunea asta despre caracterul lui, care clar nu era unul prea bun, dar dacă ar fi trebuit să aleagă între Danny ca monstru și o lume în care Danny nu exista, ar fi ales monstrul.

Din punctul de vedere al lui Roman, restul lumii era dispensabil. Partenerul său nu.”