Capitolul 14

 

Capitolul - 14 ☆🔞

   Nu te las niciodată.     

   Înainte ca băiatul mai mic să poată începe să protesteze, Sun îl târâse deja în toaleta mall-ului. Văzând că nu mai era nimeni înăuntru, a închis și încuiat rapid ușa principală. Apoi l-a împins pe băiat spre cea mai îndepărtată cabină, a trântit și ușa aceea și a încuiat-o. Fără avertisment, s-a apropiat, reducând distanța dintre ei într-o clipă. Nu, tremura cu ochii mari de șoc și panică. Sun nu-și putea lua ochii de la fața băiatului. Părul proaspăt tuns, nuanța care îi accentua culoarea pielii, toate acestea făceau ca trăsăturile lui Nu să iasă și mai mult în evidență. Fără ochelari, liniile proeminente ale feței sale erau complet vizibile, arătând fără efort cât de izbitor de frumos, era cu adevărat. Și acei ochi subtil nuanțați în gri de lentilele de contact, făceau privirea lui și mai captivantă, misterioasă. Era imposibil pentru Sun să-și desprindă privirea de la el. Acele buze delicate, roz, care  tremurau de frică, Sun nu s-a putut abține să nu-și atingă propriile buze de ale lui Nu într-un sărut aprig și intens. Mânat de gelozie, nici măcar nu și-a dat seama că o avea o pasiune atât de profundă încât nu știa cât de mult îi păsa cu adevărat, nu suporta să-l vadă pe Chain, vechiul său rival, îmbrățișându-l pe micuț. În momentul în care Sun a văzut asta, a cedat complet. Cu cât se gândea mai mult, cu atât devenea mai dur și mai intens că niciodată cu  trupul firav a .

-S-Sun... ahhh... din nou...! Corpul mic a scos un țipăt din adâncul gâtului, simțind că i se termină aerul. Asta l-a făcut pe Sun să-și retragă în cele din urmă buzele înainte de a-l împinge pe cel mic înapoi pe peretele băii, apoi l-a întors pe Nu cu fața spre el. Și-a desfăcut cureaua și i-a tras pantalonii băiatului până la genunchi.

-Ah!! Sun! Ai Sun, ce naiba faci, la naiba! Lasă-mă să plec!

-Îți place de el, nu-i așa? De aceea l-ai lăsat să te îmbrățișeze, să te țină așa! Ce naiba ți-am spus? Vocea lui Sun a răsunat, tare și ascuțită, încărcată de furie. O furie atât de intensă încât se învecina cu furia oarbă. Să-l vadă pe băiatul lui mic, Nu, cel pe care îl ținuse odată în brațe, acum înfășurat în îmbrățișarea altcuiva, îi încețoșase complet mintea. Furia lui se adâncea cu fiecare secundă care trecea. Frustrarea de a fi ignorat toată ziua, de a apela fără răspuns, de a-i închide telefonul și a dispărea, doar pentru a apărea în brațele lui Chain, l-a împins pe Sun peste limită. Fără să se oprească să ceară o explicație, fără să-și dea timp să gândească, a izbucnit... și a sfârșit prin a rănii, chiar persoana pe care nu suporta să o piardă, mânat de o gelozie copleșitoare.

-Te înșeli, Sun! A...eu... Auuu!! Micuțul a țipat tare de durere.

Sun însă l-a împins, nici măcar nu s-a obosit să asculte un singur cuvânt de la el. Și-a desfăcut cureaua, și-a descheiat pantalonii și a scos virilitatea sa mare, complet întărită. Fără nicio pregătire, fără ajutor, fără nimic care să-i deschidă calea, a apăsat-o puternic pe pasajul din spate al lui Nu. Dar, deși  vârful penisului său a intrat, Sun nu a  putut pătrunde mai adânc.  Orificiul intrării lui Nu, fără lubrifiere care să-i faciliteze calea, a făcut imposibilă continuarea, dar Sun a împins cu forță, chiar dacă doar capul penisului său a reușit să intre.

-Hic, uh... Un sughiț ușor și un plâns hohotit, a scăpat din gâtul siluetei mici, însoțit de tremurul care i-a zguduit întregul corp, făcându-l pe Sun să-și revină la realitate. Bărbatul și-a oprit acțiunile, dar nu și-a retras virilitatea din corpul mic. În schimb, i-a vorbit, spunându-i să se întoarcă și să-l privească.

-Întoarce-te și privește-mă!! Am spus întoarce-te! A repetat tăios.

Însă nu a primit niciun răspuns. Nu, a refuzat să se uite la Sun, a refuzat chiar să mai spună vreun cuvânt. Tot ce a făcut a fost să încerce să-și înăbușe suspinele, reținând fiecare sunet pentru ca niciunul să nu-i scape. Sun s-a retras și ,,s-a ascuns” la loc în pantaloni, simțindu-se și mai iritat de lipsa de reacție a micuțului. Nici măcar o singură insultă, ceva ce obișnuia să audă atât de des, nu a ieșit de pe buzele lui Nu. Micuțul doar tremura constant.

   Sun a apucat corpul mai mic și l-a întors cu fața spre el. În momentul în care a văzut fața lui Nu, Sun a rămas fără cuvinte. Realitatea l-a lovit ca un val, ce naiba făcuse din nou? Obrajii moi ai lui Nu erau îmbibați în șiruri de lacrimi. Ochii îi erau roșii și tremurau, iar buzele îi erau strânse una de alta, ca și cum ar fi vrut să împiedice orice strigăt să-i scape.

-La naiba!! De ce naiba plângi?

-...Hic!! Un suspin a scăpat de pe buzele trandafirii.

Nervos peste măsură, Sun și-a trântit pumnii în peretele băii, loviturile aterizând la doar câțiva centimetri de fața lui Nu. Băiatul a tresărit puternic, închizând ochii strâns. Văzându-l pe micuț dându-se înapoi de frică, Sun a lovit din nou în perete și mai tare. Era furios pe sine însuși că și-a pierdut controlul... că l-a făcut pe Nu să plângă așa. Doar văzând acele lacrimi, acea privire tremurândă plină de frică, i-a sfâșiat pieptul lui Sun ca o lamă. Și când suspinele blânde au început să-i alunece din gât lui Nu, nemaiputând fi stăpânite, sunetul i-a măcinat sufletul lui Sun.

-La naiba!! Nu mai plânge, îmi pare rău! a spus Sun, vocea lui înmuindu-se în timp ce îl strângea pe băiatul mai mic într-o îmbrățișare tandră, mângâindu-i ușor capul ca să-l consoleze. În momentul în care a fost ținut în brațe, Nu a cedat complet, nemaiputând să-și stăpânească suspinele.

-Off... hic!! E-ești atât de crud... n-ai ascultat niciun cuvânt din ce am spus... hic...

-Da, am dat-o în bară. E doar vina mea. Nu mai am niciun drept. Doar... nu mai plânge, bine? Te duc acasă. Te rog! Imediat ce Sun a terminat de vorbit, și-a eliberat brațele din jurul lui Nu, s-a întors și a descuiat ușa băii înainte de a ieșii în fața lui. Expresia de pe fața lui Sun, afișată cu doar câteva clipe în urmă, i-a făcut inima  lui Nu să se strângă. Ochii îi erau injectați, ca și cum și-ar fi stăpânit lacrimile, refuzând să le lase să curgă. Însă Nu și-a revenit imediat, certându-se în sinea lui.

Tâmpit ce ești! Tot ce face e să folosească forța. Eu sunt cel care suferă aici! Nu a ascultat niciun cuvânt din ce am spus! M-a întrebat vreodată dacă vreau să mă atingă sau să mă țină în brațe? Nenorocitul! A țipat înlăuntrul său, simțind că nu mai putea suporta.

Nu mă întreabă niciodată. Niciodată. Spune că trebuie să vorbim, dar până la urmă, nu mă ascultă niciodată. Nu-mi dă niciodată șansa să spun nimic. Ultima dată a fost la fel,  m-a apucat și m-a târât fără să mă întrebe.

Și-a șters lacrimile aspru cu dosul palmei și și-a tras pantalonii la loc. Dar când s-a aplecat să-și prindă cureaua, a înlemnit. Ochii i s-au mărit. Sânge roșu aprins se zărea pe podea în stropi. S-a întors spre baie, sângele proaspăt era mânjit și acolo. A urmat dâra de picături purpurii... până la ieșirea din baie.

-S-Sun! I-a strigat numele, șocat, și a ieșit în fugă din baie cât de repede a putut, împiedicându-se din cauza durerii din partea inferioară a spatelui. Din fericire, nu îl forțase  acolo, dacă ar fi făcut-o, probabil l-ar fi durut și mai tare. Deja îl durea îngrozitor. S-a uitat în jur după Sun și l-a văzut stând la chiuvetă în fața oglinzii, spălându-se pe mâini. S-a grăbit spre el. În momentul în care a văzut apa curgându-i pe mâini, amestecată cu sânge roșu aprins, inima i-a tresărit. L-a apucat repede de încheietură și i-a ridicat-o ca să se uite.

-Sânge!!

-Heh... nu-i nimic. Nu o să mor. Nu-ți face griji pentru mine.

-D-Dar... Înainte să poată spune altceva, Sun și-a retras mâna și a continuat să  clătească rana sub jetul de apă.

-La naiba, Sun! Ce naiba e cu tine? De ce ești așa supărat pe mine acum? N-ar trebui să fiu eu cel supărat aici? Ce fel de doctor ești tu, de nici  de el însuși nu-i pasă? Să lovești un nenorocit de perete... oamenii normali nu fac rahaturi de genul ăsta.

-E din cauza ta. A răspuns Sun fără să-l privească.

-Din cauza mea?! Nu, a  stat acolo, încercând să înțeleagă tot ce spusese Sun, din momentul în care era la frizerie. Apoi, dintr-o dată, o singură frază i-a răsunat în cap.

,,Ți-am spus ce să faci, nu-i așa? Nu răspunzi când te sun, îmi citești mesajele și nu răspunzi, ce naiba înseamnă asta? Și unde sunt ochelarii pe care ți-am dat? Ai ascultat vreodată ce am spus sau ai făcut ceva ce te-am rugat? Ai măcar idee cât de îngrijorat am fost?”

-Eu... ăă... eu...adică, eu... Nu, a vrut să spună ceva dar Sun l-a întrerupt brusc.

-Mergi la curs sau nu? Dacă da, atunci urmează-mă. Cu asta, a plecat în grabă, descuind ușa băii pe care o încuiase mai devreme și ieșind fără să-l aștepte. Nu, a stat acolo, în fața oglinzii, cu capul plecat, simțindu-se mic. Constientiza că a greșit că nu i-a răspuns la apeluri sau la mesaje.

-Dar voiam să răspund... și apoi mi-a murit bateria... Oriicum... Dacă nu vrea să meargă, atunci să nu meargă. Pot să merg singur. Nu trebuie să-mi pese de el, a mormăit Nu în fața oglinzii.

Dar a tresărit când a zărit reflexia lui Sun, care încă stătea la intrarea în baie. Cu brațele încrucișate și ochii arzând, se uita urât la el. Apoi a venit furios, l-a apucat de încheietură fără un cuvânt și l-a tras după el.

-Ah... la naiba, Sun  încetinește, te rog! Mă doare. Sun s-a întors să se uite la el cu aceeași privire de neînțeles, apoi și-a îndreptat din nou atenția înainte, continuând să îl tragă după el, în tăcere. Nu a scos un cuvânt, dar cel puțin nu mergea la fel de repede ca înainte. În timp ce mergeau, Nu s-a uitat în jur și a observat că oamenii din mall se holbau la ei, la fiecare în parte.

 La ce naiba se uită? Nu, s-au uitat în jos, dar nu a văzut nimic ciudat. Apoi și-a dat seama... Sun nu îl mai prindea de încheietură. Îl ținea de mână cu degetele împreunate.

Când naiba s-a schimbat asta? Uimit, tânărul a încercat să-și retragă mâna, dar strânsoarea lui Sun s-a întărit cu încăpățânare.

-Stai nemișcat! A rostit el autoritar.

-Atunci dă-mi drumul la nenorocita aia de mână!

-Nu. Nu te las. Niciodată. Ține minte asta. Inima lui Nu a început brusc să bată cu putere în momentul în care l-a auzit spunând acele lucruri. Lui Sun nu părea să-i pese deloc de toți oamenii care se holbau la ei. Nu, s-a uitat în jos la mâinile lor, a lui Sun încă strânsă în jurul mâinii lui. Cu cât se uita mai mult, cu atât inima îi bătea cu putere, până când a simțit că abia mai putea respira. Fața îi ardea și simțea că leșină. Și-a smuls mâna exact când Sun și-a slăbit strânsoarea pentru o clipă distras, în timp ce întindea mâna să apese butonul liftului ca să-i  ducă în parcare.

-Uf, nu mai bate așa, a mormăit Nu, după ce și-a retras mâna, s-a întors și a pus-o pe cealaltă la piept, încercând să expire adânc. Dar a tresărit de șoc o secundă mai târziu când niște mâini puternice l-au apucat de umeri din spate și l-au întors cu forța.

-Ce... dacă te țin de mână... o să mori, nu?! a izbucnit Sun, cu o voce rece și tăioasă. Ochii îi ardeau, iar presiunea mâinilor lui Sun, pe umerii lui Nu, devenea din ce în ce mai puternică. Durerea se răspândea acum în mai multe părți.

Tocmai a fost calm pentru o clipă, ce naiba? Tot ce a făcut a fost să-și retragă mâna. De ce era atât de furios din cauza asta! Iritarea lui Nu începea să crească.

-Aoleu! În momentul în care ușile liftului s-au deschis, Sun l-a împins înăuntru cu atâta forță încât spatele lui s-a izbit de peretele interior. A pășit imediat după, a apăsat butonul de închidere și apoi a mers din nou spre el, apucându-l tare de umeri și trăgându-l mai aproape de el.

-Te-am întrebat dacă te-ar fi omorât dacă te-aș fi ținut de mână?! Nici măcar atât,nu am voie? Chiar ești atât de dezgustat de mine?! Când nenorocitul ăla de Chain te-a îmbrățișat și te-a ținut în brațe, ai încercat măcar să-l oprești?! L-ai respins?! Sau chiar îți place de el, nu-i așa?! Strângerea lui Sun pe  umerii micuțului s-a intensificat și mai tare. Sun l-a scuturat puternic, urlându-i acele cuvinte direct în față.

-Au!! Mă doare, la naiba, Sun! Nenorocitule ce ești, ai încercat vreodată să mă rogi frumos? Vorbește-mi ca unei ființe umane! Ți-a trecut măcar prin minte de ce mi-am retras mâna? Eram nervos, bine? Nu puteam respira, am intrat în panică! Ce naiba trebuia să fac? Tot ce faci tu este să te năpustești și să folosești forța! Și în legătură cu P’Chain, care naiba e problema ta? E mentorul meu. M-a antrenat înainte de concursurile de selecție a cadrelor didactice. Bineînțeles că vom fi apropiați. Face parte din proces! Nu e ca și cum am fi fost singuri împreună sau ceva de genul. Întotdeauna erau prieteni, profesori și alți seniori prin preajmă. Și când m-a luat în brațe, chiar crezi că am vrut asta? Am încercat să mă retrag. Și...la frizerie, te-ai obosit măcar să te uiți înapoi? Și nu, nu-mi place de el așa cum crezi tu. Îl văd doar ca pe un Phi, nimic mai mult! Și acum țipi la mine, mă apuci așa... ce naiba e în neregulă cu tine? E ca și cum ai fi... gelos... uf... Sun!! Înainte să poată termina, Sun și-a apăsat buzele pe ale lui. Dar de data aceea, nu a mai fost dur ca înainte. Sărutul lui a fost moale... aproape tandru, atât de tandru încât micuțul nu s-a putut abține să nu se topească în el și să-l sărute la rândul său. Respirația lui a devenit mai grea, și a lui Nu la fel. Apoi limba lui Sun, a alunecat în gura lui, încolăcindu-se în jurul limbii sale, trăgând-o ușor în gura lui în timp ce sugea încet, refuzând să-l lase. Micuțul nu mai putea respira. Și-a ridicat repede mâinile ca să-l împingă departe, dar asta nu a făcut decât să adâncească sărutul, Sun sugându-i limba și mai agresiv. Apoi, a prins mâna lui Nu, cea care încerca să-l împingă, și a ghidat-o în jos, plasând-o chiar în față peste pantaloni. În momentul în care mâna  a atins ,,piesa” tare care se încorda sub blugi, Nu, a tras-o înapoi ca și cum l-ar fi ars și l-a împins cu toată puterea. În cele din urmă, Sun și-a desprins buzele de pe ale lui Nu, holbându-se la el cu ochii mari. Expresia lui se schimbase complet, era ca o persoană complet diferită față de cum fusese cu câteva secunde înainte.

-Da. Sunt gelos. Sunt al naibii de gelos pe tine. Cu asta, s-a apropiat din nou, împingându-l cu ambele brațe în peretele liftului, blocându-i orice mișcare.

-Nu te apropia mai mult. Sun s-a aplecat ușor și l-a sărutat apăsat.

-Ah!!

-Nu-mi pasă dacă ești apropiat de el, dar data viitoare, nu-l lăsa să te mai atingă. Nu, era uluit, șocat. Nu se aștepta deloc la un astfel de răspuns din partea lui. Și înainte să poată măcar să proceseze ce se întâmpla, Sun s-a aplecat din nou și l-a sărutat ușor, apoi i-a mângâiat tandru buza de jos. Chiar în acel moment, ușile liftului s-au deschis.

-Ah!! S-Sun!!

-Prinde! Un alt sărut sonor a fost plasat pe obrazul ușor îmbujorat al lui Nu.

-E aproape cinci, hai, te duc eu. În timp ce liftul se deschidea spre parcare, din fericire goală, Sun l-a cuprins cu brațul, l-a sărutat din nou rapid pe obraz și l-a împins afară din lift. Fluierând vesel, l-a cuprins ca și cum ar fi fost din nou cei mai buni prieteni, îndreptându-se spre mașină ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Pentru numele lui Dumnezeu, tipul ăsta își schimbă starea de spirit mai repede decât ar apăsa un întrerupător. Acum doar un minut, era gata să-mi muște capul. S-a gândit Nu confuz.

-Micuțule! Silueta mică a tresărit din nou când l-a strigat ,,Micuț” ca de obicei. Când s-a uitat, Sun era deja în cealaltă parte a mașinii, lângă portiera șoferului. Și el? Cumva stătea deja lângă mașina lui.

Când am ajuns eu aici? A clipit de câteva ori, încercând să revină la realitate.

- Intră, de ce stai acolo? Vii la facultate sau mergi în camera mea?

-La facultate, la naiba! De ce naiba aș merge în camera ta? Ca să mă poți ataca din nou?

-Heh. Acum începi să înțelegi?

-O singură privire la fața ta și știu exact la ce te gândești. Ești un pervers al naibii Sun, complet amețit la minte. Ah, nu te apropia de mine! Imediat ce Nu a spus asta, Sun a venit  în spate, l-a împins cu fața spre mașină, cu brațele prinzându-l de talie,  și-a apăsat șoldurile înainte, frecându-și duritatea de fundul lui. Tânărul putea simții totul prin materialul subțire. Ce putea fi mai rău? S-a aplecat și l-a sărutat pe ceafă, făcându-i toate firele de păr de pe corp să se zbârlească.

-Ah... Sun, perversule! Suntem în parcare, fir-ar să fie. D..dă-mi drumul. Dă-mi drumul! Asta...ahh! La naiba!! Chiar atunci, s-a întâmplat ca cineva să vină spre ei. Sun s-a dat în sfârșit înapoi. Nu, nu a pierdut nicio secundă. A apucat mânerul ușii, l-a deschis smucit, a sărit în mașină și a trântit portiera în urma lui.

-La naiba, ce repede îți distruge câte unul starea de spirit, a mormăit Sun, în timp ce se așeza pe scaunul șoferului, evident enervat.

-Ești un pervers.

-Heh... și dacă sunt? Tot trebuie să te am, nu-i așa? A zâmbit Sun arogant și i-a sărutat sonor obrazul.

-Ah, ce satisfacție!

-Ce?! La naiba, Sun! Ești imposibil! M-am săturat să vorbesc cu tine.

-Bine, bine. Mă opresc din a mă prostii. Pune-ți centura de siguranță, a spus el, brusc cu o expresie serioasă. Fața rânjită și tachinatoare de mai devreme dispăruse. Când micuțul, nu a răspuns, Sun s-a aplecat spre el.

-Ce...ce faci? a izbucnit Nu tresărind, când Sun s-a întors spre el. Și-a atins nasul de obrazul lui intenționat, apoi s-a întins și a tras de centura de siguranță.  

-Nimic, doar îți așez centura.

-Și de ce naiba a trebuit să-ți freci nasul de obrazul meu?

-Serios? Nici nu am observat, până nu mi-ai atras atenția.

-Mincinosule.

-Încă o insultă și s-ar putea să decid că nu mai mergem la facultate.

-Bine!! Ugh, în regulă, nu voi mai spune nimic. Pornește nenorocita asta de mașină și nu te mai oprii!

-Doar voiam să stau cu tine puțin mai mult. Era cât pe ce ca Nu să riposteze, dar  propoziția aceea  liniștită, aproape ca o rugăminte, l-a făcut să tacă complet. Sun nu a mai spus nimic după aceea, pur și simplu a început să conducă. Mașina s-a cufundat într-o tăcere apăsătoare. Niciunul dintre ei nu a scos un cuvânt. Nu stătea acolo înțepenit, simțindu-se ciudat de încordat din cauza a cât de liniștit devenise Sun. S-a uitat la el, era concentrat în întregime asupra drumului, cu ochii drept înainte, fără să se uite măcar spre el.

Ce naiba e cu el acum? E încă supărat pe mine? Dar de ce? I-am explicat deja totul despre P’Chain... decât dacă... În timp ce întrebări fără răspuns îi năvăleau în cap, privirea i-a căzut pe telefonul lui Sun care stătea în consola de lângă scaunul șoferului și, dintr-o dată, ceva i s-a declanșat în minte.

-Ăă... hei... eu... îmi pare rău, a mormăit el, cu ochii în jos și cu mâinile strânse în poală. Nu a îndrăznit să se uite la Sun să vadă dacă a observat măcar.

-Pentru ce? În momentul în care i-a auzit vocea, s-a întors imediat să se uite la el, dar el încă se uita drept înainte, cu ochii ațintiți asupra drumului. Nici măcar nu s-a uitat la Nu. Însă totuși, era ceva...cel puțin  răspunsese. Nu a  respirat adânc, încercând să-și adune curajul să spună ce îl apăsa. Nu știa de ce trebuia atât de mult să o spună,  dar știa că trebuia. Ura acea tăcere grea din partea lui Sun.

-Pentru că nu ți-am răspuns la apeluri. Eu... adică... la început, da, recunosc, te-am ignorat. Nici nu ți-am răspuns la mesajele de pe Line, dar asta pentru că... eram la ore. Și sincer... mi-era frică să vorbesc cu tine.

Vocea i s-a înmuiat pe măsură ce vorbea, dar era sigur că Sun, încă îl putea auzii.

-De ce?

-De ce nu încerci să fii eu o secundă, hm? Din senin, s-a întâmplat asta, adică, ce s-a întâmplat în camera ta. Cine naiba ar fi pregătit pentru așa ceva? Și dacă ți-aș fi răspuns la apel și ți-aș fi auzit vocea... mi-ar fi amintit de aseară. Și de dimineața asta. Așa că nu am putut să o fac, pur și simplu nu am putut.

-Te referi la partea în care ne-am culcat împreună?

-Ei bine, evident, ești genial! De ce naiba ai spus-o cu voce tare?

-Și apoi? Felul în care Sun a întrebat, calm, plat, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, i-a stârnit iritarea lui Nu. S-a uitat la el. Încă conducea calm, ca și cum nimic nu ar fi fost în neregulă, fără să-i arunce măcar o privire.

- Ce apoi? Apoi nimic! Am fost copleșit, bine? Nu știam cum să gestionez toate astea. Credeam că nu vreau să te văd. Dar apoi ai continuat să suni... și eram pe punctul de a răspunde. Serios... Dar telefonul meu a murit chiar înainte să pot. Ce naiba trebuia să fac?

-Dă-mi să-ți văd telefonul.

-A...? Nu a făcut ochii mari de uimire și gândurile și-au făcut din nou apariția.

Serios? Acum decide să tacă din nou. Nici măcar nu se uită la mine. Bine, fie! Dacă vrea să-l verifice, poate.

Și-a scos ascultător telefonul din buzunar și i l-a dat lui Sun. Acesta l-a luat fără un cuvânt, cu ochii încă la drum, și nu a mai spus nimic după aceea. Nici Nu, nu s-a mai uitat la el. Ceva în toată treaba aceea îl făcea să se simtă ciudat de iritat. A continuat să se uite pe fereastră până când Sun a tras mașina în parcarea din clădirea facultății.

-Uite. Ia asta. Codul de deblocare este...

După ce a parcat, i-a dat telefonul și i-a spus parola.

-De ce îmi dai telefonul tău?

-Ei bine, bateria ta e descărcată, nu? Îl voi încărca pe al tău. Folosește-l pe al meu deocamdată. Și când termini antrenamentul, sună pe numărul tău, voi fi prin preajmă. Vin să te iau.

-Să mă iei? De ce? Nu mă întorc în camera ta, Sun.

-N-am spus niciodată că te voi duce în camera mea. Te voi duce înapoi la tine acasă.

-La mine acasă? De ce te-ai deranja să faci asta?

-Trebuie să pui atâtea întrebări, Micuțule? Am spus că te voi duce înapoi, așa că o voi face. Și în legătură cu Chain... dacă aflu că te atinge din nou, jur că-l voi omorî. Și dacă nu este necesar, stai departe de el. Ai înțeles?

-Da, da! Am înțeles, bine! Nu-mi mai da ordine. Dacă vrei să aștepți, atunci așteaptă. Nu e nevoie să ridici vocea asta. Acum dă-mi telefonul.

-Sunt posesiv. De aceea am spus toate lucrurile astea. Și după ce te-ai dus și te-ai vopsit? La naiba, sunt și mai posesiv acum. Nu a înlemnit... Creierul său a încercat să pună cap la cap ultima propoziție, iar când a aterizat în sfârșit fraza în mintea lui, fața i s-a luminat de căldură. Chiar atunci, Sun a întins mâna, i-a luat-o pe a lui, a mângâiat-o ușor... și apoi a strecurat telefonul în ea. În timp ce lua telefonul, ochii lui Nu au zărit altceva, mâna lui rănită...

 La naiba. Nu doare deloc? A lovit peretele mai devreme... și înainte de asta, lovise și  podeaua la frizeria lui Je Nam. Abia atunci  Nu și-a dat seama că se rănise la  aceeași mână de două ori.

-Nu te grăbești? De ce nu ieși?

-Ăă... eu...eu doar... mâna ta. Lasă-mă să mă uit la ea, a spus Nu repede. Fără să aștepte un răspuns, i-a apucat mâna stângă și a pus-o ușor în propria poală. Apoi a întins mâna spre torpedo-ul din fața scaunului pasagerului, unde își amintea, că Sun ținea chestiile de prim ajutor. Le folosise să îl bandajeze înainte. Și, într-adevăr, erau încă acolo.

-Știi ce faci?

-Ăă... nu, nu prea, ah... dar îmi amintesc ce ai făcut tu. Ai folosit mai întâi un tampon cu alcool, apoi ai aplicat unguent și ai acoperit-o cu un bandaj. Dar tăietura ta e mai mare decât a mea... așa că ar fi mai bine un tifon. Nicio problemă. Stai nemișcat, bine? Și cu asta, Nu s-a apucat de treabă, începând prin a șterge cu grijă rana cu un tampon cu alcool. A tresărit doar uitându-se la ea. Mâna lui Sun a rămas în poala lui, complet nemișcată.

-Doare? a întrebat încet Nu, ridicând privirea. Dar mâinile i-au înțepenit în timp ce i-a văzut fața. Sun îi zâmbea. Un zâmbet blând îi încununa buzele în timp ce se uita direct în ochii lui.

-D-de ce zâmbești așa? Am întrebat dacă doare!

-Bineînțeles că doare.

-Oh...serios? Îmi pare rău... Voi fi mai blând, promit. Am crezut că sunt blând totuși...

-Nu tăietura, a spus Sun, clătinând ușor din cap.

-Doare aici. Nu, a privit din nou la el și a înțepenit când l-a văzut apăsându-și mâna dreaptă liberă peste partea stângă a pieptului, cu acel zâmbet larg și caraghios pe față.

-Asta e cea mai siropoasă tâmpenie pe care am auzit-o vreodată, Sun. Să nu folosești niciodată replica asta în public. Serios.

-Heh. Bine, atunci o păstrez, doar pentru tine. A spus-o atât de nonșalant si de natural... dar, ochii i-au coborât în poală, iar instinctiv Nu i-a urmat privirea, doar ca să-și întoarcă instantaneu capul, agitat. Partea din față a pantalonilor uniformei sale de student, era vizibil umflată.

-Perversule! Nici vorbă! Și nu îndrăzni să te uiți la mine cu fața asta! Ești... serios... fără speranță, mereu atât de excitat!

-Cum să nu fiu, când ești așa drăguț, Micuțule? Serios... ce naiba ar trebui să fac cu tine?

-Ce?! Ce naiba spui acum, Sun? Fă-o singur! Nu te mai ajut!

-Auuu! Nu a tresărit când Sun a țipat brusc. Tocmai îi aruncase instinctiv mâna din poală și s-a lovit de marginea scaunului.

-La naiba! Îmi pare rău! Nu am vrut, bine? E vina ta că ai spus niște prostii ciudate. Dă-mi mâna, hai. Și nu te mișca. Nu vorbii și nu fi o pacoste! Nu, a arătat direct spre fața lui ca și cum ar fi certat un copil, apoi s-a concentrat să-l bandajeze din nou. Din fericire, Sun nu l-a mai necăjit după aceea. După ce a terminat de tratat rana, Nu, a izbucnit într-un zâmbet mândru.

-Ta-da! Gata!! Puf!! Vei fi bine în doar câteva zile, garantat!

A spus-o cu mândrie după ce i-a înfășurat mâna în tifon. Nu era bandă adezivă în trusă, așa că a folosit acel plasture ridicol de drăguț cu tematică Doraemon pentru a-l bandaja. Habar n-avea de unde l-a luat, dar a funcționat. Ca să pecetluiască înțelegerea, s-a aplecat și a suflat ușor pe mâna bandajată, așa cum îl  văzuse înainte pe Sun făcând pentru el. Aceea era prima dată când Nu,  trata rana altcuiva... Și sincer? Chiar o nimerise.

-Mulțumesc! Acum apleacă-ți fața, puțin mai aproape. A rostit Sun.

-Ăă...? De ce? Pentru ce? Am ceva pe față sau ceva de genul? a întrebat Nu, confuz. Când l-a văzut dând din cap, s-a aplecat fără să se gândească. Sun l-a sărutat tandru pe ambii obraji.

-Ce...?!

-Asta a fost recompensa ta.

Maya 🧡