Capitolul 9

Danny

Uneori, viața poate fi al naibii de ciudată.

Acesta era gândul care îi trecea prin minte lui Danny în timp ce stătea la masa din bucătărie, bând cafeaua și mirosul de clătite făcându-i stomacul să urle. Clătite care erau gătite de vechiul său iubit vampir, pentru că, deși părea abia suficient de mare pentru a bea, Soren era mult mai în vârstă decât Roman, iar vampirul stătea pe blatul de lângă aragaz, dând ordine imperioase.

- Nu le lăsa să se odihnească prea mult. Știi că îmi plac puțin crude, ceru el.

- Și știi că eu consider asta absolut dezgustător.

Nu spune - ew la ceva la care eu spun - yummy8, Rome.

8

- Nici măcar nu știu la ce te referi, murmură Roman.

- Ce surpriză. Bine că l-ai cunoscut pe Danny la timp. Erai foarte aproape să-ți pierzi contactul cu rasa umană. Soren îi făcu cu ochiul lui Danny, cu un zâmbet cochet pe față.

Danny descoperea că îi plăcea micul și ciudatul vampir. Poate că i se păruse puțin... nebun... în bar, dar părea cu adevărat îngrijorat pentru Roman și rămânea în oraș pentru a-l ajuta pe Danny să fie în siguranță. Afecțiunea lui pentru Roman nu părea să fie romantică, iar Danny era mai mult decât recunoscător pentru asta.

Nici nu voia să se gândească la a concura pentru afecțiunea lui Roman cu un supermodel feroce și demonic.

Nu voia să se gândească deloc la a concura pentru afecțiunea lui Roman.

Încă nu era sigur ce văzuse Roman la el, în afară de faptul că Danny îi trezea demonul posesiv. Danny era pur și simplu... Danny. Iar Roman era... atâtea lucruri. Trăise atâtea vieți. Iar el abia supraviețuise pe cont propriu.

Până acum.

Se trezise în brațele lui Roman, așa cum îi promisese vampirul, iar dimineața nu făcuse decât să se îmbunătățească de atunci. Danny se luptă să nu roșească amintindu-și cum Roman îi adusese la orgasm cu o oră în urmă, cu mâinile lui mari și pricepute.

Și acum îi gătea din nou.

- Spune-mi din nou, de unde știi să gătești?  întrebă Danny.

 

- Nu cred că faptul că ești francez este un motiv suficient, când ai avut două sute de ani în care nu ai avut nevoie să mănânci deloc mâncare umană.

Roman îl privi peste umăr cu un zâmbet mic care nu-l ajută deloc să-și ascundă roșeața.

 

- Poate că mă pregăteam pentru ziua în care voi avea un partener uman dulce pe care să-l hrănesc, micule rege.

Soren făcu un sunet fals de vomă, însoțit de o grimasă dramatică.

 

- Ew, Roman. Sunt lucruri dulci și apoi este sacarina. Scutește-ne, te rog.

Apoi, Soren îl privi pe Danny în ochi.

 

- Ce se întâmplă cu viața mai mult sau mai puțin eternă, drăguțule, este că poate fi incredibil de plictisitoare. Mai ales când nu ai nevoie să dormi mult. Sunt incredibile lucrurile pe care ajungi să le înveți singur. Roman, cel de aici, făcu un gest cu degetul mare.

 

- Vorbește opt limbi diferite, gătește o varietate incalculabilă de feluri de mâncare și, ca un măgar de povară ce este, este un maestru al șahului,  își roti ochii albaștri palizi. Ce clișeu.

Danny era puțin pierdut.

 

- Opt limbi? El însuși, poate, vorbea puțin spaniolă. Foarte prost.

Roman rămase în fața aragazului, concentrat pe clătite, și totuși ridică din umeri.

 

- Soren vorbește șase.

Soren pufni.

 

- Nu mă subestima. De asemenea, cânt la cinci instrumente la perfecție, desenez portrete frumoase și i-aș putea coase lui Danny un costum din trei piese, dacă ar vrea.

- Tu... coși? Danny se strădui să-și stăpânească zâmbetul, dar nu reuși să-l ascundă în vocea sa.

Soren îl privi ridicând o sprânceană aurie. - Ce? Nu e suficient de - Creatură a nopții pentru tine?

- Nu e asta. Doar că ești atât de...

 

- Danny se opri.

- Atât de ce?  În ochii lui Soren era o sclipire care îi aminti lui Danny că vorbea cu un prădător mortal, chiar dacă acesta venea într-un ambalaj frumos și delicat.

- Elegant, încheie Danny fără convingere. Soren, la urma urmei, în acel moment, purta un palton de blană peste ceea ce părea a fi un pijama de mătase.

Sclipirea mortală din ochii lui Soren dispăru și el zâmbi larg. Zâmbetul acela putea fi puțin neliniștitor: era un zâmbet enorm și maniacal care, combinat cu ochii lui bătrâni, părea să știe mai multe decât ar fi trebuit. 

Era interesant

 

- Demonul tău?  întrebă Danny.

Soren aruncă o privire amuzată către Roman.

 

- Acum îl faci și pe băiat să-i spună așa? Ce dramatic ești, Rome 

 

Se întoarse să-l privească pe Danny.

 

- Vreau să spun metaforic. Nu văd distincția dintre cei doi atât de

clar cum o vede Roman. Presupun că, în mintea mea, acea voce mică însetată de sânge care îmi vorbește, o numesc vampirul meu interior.

- Tu... vorbești cu al tău? Cum face Roman?

 

Roman îi spusese lui Danny că uneori avea scurte conversații cu demonul său.

Soren fredonă în timp ce se gândea.

 

- Cam așa? Dar nu vorbim cu toții cu noi înșine uneori? E ca orice altă voce din capul tău, ca orice alt set de impulsuri. Poate puțin mai puternică, puțin mai clară. Cu siguranță puțin mai vicioasă. Dar nu sunt atât de sigur că e atât de separată de restul meu.

Ei bine, asta suna puțin mai puțin îngrozitor decât cuvintele alese de Roman. Dar asta a adus o altă întrebare pentru Danny.

 

- De ce pari mult mai, nu știu, modern decât Roman?

Danny observă cum Roman se înroși ușor în timp ce servea clătitele. Clătitele lui Soren păreau să aibă o culoare mai palidă decât cele pe care Roman le servea pentru el și pentru Danny. - Soren a fost întotdeauna mai bun decât mine în a se integra în societatea umană, merge cu vremurile, ca să zic așa, a explicat Roman. Dacă mă concentrez, pot să o fac mai bine, dar, mai ales, mă simt confortabil lăsând oamenii să creadă că sunt... excentric - a ridicat din umeri. Sau european.

- Dar munca?  a întrebat Danny.

 

- Cum de umbli tot timpul cu costumele tale elegante fără să ai niciun venit?

 

Soren a vorbit înainte ca Roman să apuce să o facă, aparent fericit să răspundă la toate întrebările indiscrete ale lui Danny.

 

- Lucrăm uneori. Când avem chef.

Vampirul blond a râs puțin în timp ce turna o cantitate necuvenită de sirop peste clătitele sale.

 

- Odată am fost acrobat.

A fost doar pentru distracție. Roman a fost odată antreprenor de pompe funebre, morbidosul naibii. Dar, mai presus de toate, am avut timp să achiziționăm și să extindem câteva investiții destul de importante, luă o înghițitură și continuă să mănânce clătita.

 

- În plus, avem toată acea constrângere care ajută la atenuarea multor situații. Ai fi surprins să afli cât de puțin trebuie să folosim banii dacă nu vrem.

Dar, oricum, nu va trebui să-ți faci griji pentru muncă dacă nu vrei. Practic ai un vampir sugar daddy9, scumpule.


Danny se trezi bâlbâindu-se puțin.

 

- Eu nu... asta nu... ce?

Roman încă nu gustase din mâncare, doar se uita alternativ la Danny și la Soren, de parcă nu-i venea să creadă situația care se desfășura. - Soren - spuse el acum, cu o oarecare severitate

 

- . Treci peste limita.

Soren oftă și ridică ochii la cer.

 

- Spun doar adevărul. Nu trebuie să te ferești mereu de toate subiectele, domnule Misterios.

Danny simți nevoia să-și apere vampirul.

 

- De fapt, Roman a fost destul de deschis în răspunsurile la întrebările mele.

- Păi, asta ar fi prima dată, Soren îl privi pe Danny cu o expresie ciudată în ochi.

 

- Sinceritatea nu a fost niciodată punctul forte al lui Rome.

Danny simți că i se încălzește pieptul la gândul acesta. Se pare că Roman era cu adevărat diferit cu Danny. De ce îl făcea acest gând să se simtă atât de bine?

Roman își curăță gâtul și apoi murmură:

 

- Totuși, are dreptate. Nu trebuie să lucrezi dacă nu vrei. Ca partenerul tău, pot să te întrețin.

Danny nici măcar nu știa cum să se simtă în legătură cu această afirmație.

 

- Dar... îmi place munca mea.

- De ce? - întrebă Soren. Nu părea batjocoritor, ci doar sincer curios.

Danny ridică din umeri, puțin incomodat de privirea scrutătoare. Una era să-i răspundă la toate întrebările, și alta era să-l chestioneze pe el. Și nu putea să le spună adevărul. Cel care îl făcea să se gândească: - Pentru că ai putea pleca în orice moment, și atunci, eu unde aș rămâne?.

 

- Nu știu. Pur și simplu îmi place. Îmi place să ajut oamenii. Îmi place să fiu acolo pentru oameni în momentele lor cele mai grele, oferindu-le alinare acolo unde pot.

Soren se încruntă.

 

- Dar nu poți să-i repari întotdeauna. Voi, oamenii, sunteți atât de... fragili

 

Apoi i-a aruncat o privire lui Roman, una pe care Danny nu a putut s-o descifreze pe deplin.

- Nu, a fost de acord Danny. - Nu putem întotdeauna să le rezolvăm. Dar putem întotdeauna să încercăm. Și asta este suficient uneori.

Soren a suspinat ușor în fața clătitelor sale. - Toată munca asta pentru vieți care se termină atât de repede, oricum. Sunt mici sclipiri de existență.

Danny a făcut tot posibilul să nu se simtă jignit. Nu credea că Soren încerca să-l provoace intenționat.

Vampirul blond părea chiar puțin trist la gândul acesta. Danny încercă să exprime în cuvinte ceva ce abia știa cum să-și exprime.

 

- Dar asta e chestia, totuși. Asta face parte din ceea ce îl face frumos. Știi că nu durează. Așa că faci tot ce poți cu timpul pe care îl ai. Ajuti pe cine poți, găsești alinare unde poți, iubești cât poți. Cu siguranță poate fi dureros. Și uneori poate fi nasol cât de repede dispar lucrurile 

 

Danny se rușină când își dădu seama că își reținea lacrimile în acel moment, discuția trezind emoții pe care încercase să le țină ascunse în fața altor oameni.

- Dar e frumos să încerci oricum, insistă el, cu vocea răgușită.

Ochii limpezi ai lui Soren se înmuiară la auzul cuvintelor lui Danny. 

 

Danny nu știa cum se simțea să fie numit - mic de cineva care era chiar mai scund decât el, dar oricum aprecia sentimentul.

Se uită de cealaltă parte a mesei, spre Roman. Acesta îl privea pe Danny cu căldură în ochi, arătând mândru, posesiv și... ceva mai mult. Ceva și mai profund, pe care Danny nu îndrăznea încă să-l numească.

Înainte ca tăcerea să se așeze complet la masă, cineva a bătut la ușa principală. Danny a încruntat sprâncenele. Nu cunoștea pe nimeni care să vină fără să anunțe. Cea mai probabilă opțiune era Chloe, dar ea ar fi sunat cu siguranță mai întâi. Nu era atât de nerespectuoasă.

Roman i-a observat încruntarea, mușchii lui încordându-se.

 

- Nu așteptai pe nimeni?

Danny dădu din cap și Roman împinse scaunul înapoi.

 

- Rămâi aici cu Soren. Mă duc să deschid. Fugi dacă îți spun eu, porunci el.

Danny deschise gura să protesteze, dar Roman îi aruncă o privire feroce.

 

- Vei fugi dacă îți spun eu.Tonul lui era dur.

 

Danny dădu din cap. Oricum, la ce ar fi putut fi de folos în cazul în care un vampir sălbatic ar fi atacat casa?

Era... cum spusese Soren? Fragil.

Danny ascultă cu atenție sunetele lui Roman care se apropia de ușa principală, dar își menținu privirea asupra lui Soren, care își ținea corpul într-o liniște care părea nenaturală. Inumană.

Au auzit ușa deschizându-se.

Și amândoi s-au relaxat imediat când au auzit vocea profundă a lui Gabe. 

- Oh, Doamne. Gabe nu venea niciodată. Evident, nu suporta să fie în casa familiei sale singur cu Danny. Dar, bineînțeles, se hotărâse să dea buzna tocmai acum, când Danny avea doi oaspeți supranaturali.

Danny forță o expresie neutră pe fața sa când cei doi bărbați intrară în bucătărie, Gabe continuând să se plângă în șoaptă de Roman.

- Gabe, ce faci aici? - ceru Danny.

Gabe păru să se sperie pentru o clipă când îl văzu pe Soren așezat la masa din bucătărie, dar își recăpătă repede calmul.

 

- Vreau să știu ce naiba se întâmplă, Danny. De ce voi trei vă comportați atât de sumbru în legătură cu tipul mort din alee? Vreau să știu în ce...  se întoarse apoi spre Roman

 

- l-ai implicat pe fratele meu mai mic.

Danny se luptă cu impulsul de a da ochii peste cap; chiar ar fi rămas blocați acolo sus, având în vedere cât de des îl făcea Gabe să-i dea ochii peste cap în ultima vreme.

- Nu e vorba de vreo conspirație malefică, îl asigură fratele său.

 

- Am recunoscut cadavrul. Era cineva care a încercat să mă jefuiască noaptea trecută. Roman s-a luptat cu el. Pur și simplu ne-a speriat să aflăm că îl cunoșteam.

Ochii lui Gabe se măriră. - De ce nu ai spus poliției?

Danny ridică din umeri, prefăcându-se indiferent.

 

- Polițiștii sunt niște idioți. Nu aveam chef să fiu interogat ore în șir despre cineva pe care abia îl cunoșteam, cineva care era clar că nu era un tip de treabă.

- Și asta e tot? - Gabe se uită la fiecare dintre ei, încercând să găsească răspunsuri pe fețele lor.

- Asta e tot - concluzionă Danny.

Gabe se întoarse repede spre Soren, pe un ton acuzator.

 

- De ce l-ai recunoaște pe hoțul mort când nici măcar nu ai fost prezent la jaf?

Soren îl privi din nou pe Gabe, cu o sclipire de inocență în ochii mari, fața lui arătând surprinzător de convingătoare.

 

- Nu l-am recunoscut. Eram speriat de cadavru. Am crezut că Roman va ști ce să facă.

Între timp, Roman ocolise tejgheaua și se apropie de Danny, mângâindu-l ușor pe coastă pentru a-l liniști. Respiră adânc, lăsându-se învăluit de aroma reconfortantă a vampirului său.

Era atât de ciudat, atât de plăcut, să aibă sprijin din exterior când era vorba de familia sa.

Gabe își luă privirea de la Soren și se uită la ei doi, clar deranjat de apropierea lor.

- Nu trebuia să te duci să o vezi pe mama în dimineața asta? îl întrebă pe Danny, pe un ton ascuțit.

La naiba, calmează-te, Gabe. Danny îl simțea pe Roman încordându-se în spatele lui, pregătindu-se să intre în modul - iubit protector.

Stai... iubit?

Asta era Roman acum pentru Danny? Danny nu era sigur cum trecuseră într-o clipită de la doi străini la această situație de cuplu predestinat, dar probabil - iubiți era undeva la mijloc, nu?

- De ce?, replică el, cu un ton la fel de ascuțit ca al fratelui său.

 

- Plănuiai să vii cu mine de data asta?

Gabe nu mușcă momeala.

 

- O vezi mereu duminica dimineața,insistă el.

Nu știa că Gabe îi urmărea vizitele la mama lor. Interesant.

- O să mă duc să o văd. Suntem doar puțin în întârziere. O să-l duc pe Roman să o cunoască.

- Să o cunoască? Gabe pufăie. Danny, ea nici măcar nu va ști...

Asta era tot. Ajunge. Danny era atât de obosit de această ceartă, obosit de faptul că Gabe se comporta ca un frate îngrijorat doar în momentele scurte în care avea chef.

- Nu contează ,îi spuse fratelui său

 

- . Nu asta e ideea. Aleg să cred că o parte din ea încă mă cunoaște. Poate că nu știe exact cine sunt, dar știe că o iubesc. Ea va ști întotdeauna, îi spuse lui Gabe.

Să te fac să te simți mai bine spunându-ți că ea nu știe că nu ești acolo, că nu-ți duce dorul, vreau doar să știi că cred că te înșeli.

Mâna lui Roman se mutase de pe coasta lui Danny și acum îi strângea umărul, susținându-l. Deci asta era senzația de a fi susținut de cineva. Să ai pe cineva de partea ta într-un mod real. Și, brusc, Danny simți că nu se mai poate opri, că ani de resentimente erau pe punctul de a izbucni într-o avalanșă verbală. - Și de ce faci pe fratele mai mare protector, Gabe? Ai plecat! M-ai lăsat cu mama. Ea... Ea nu era bine. Și nici măcar nu te învinovățesc pentru asta. Erai la facultate, apoi la rezidență, muncind pentru viitorul tău. Dar nici măcar nu ai observat. Aproape niciodată nu veneai acasă, iar când o făceai, pur și simplu îți puneai o bandă pe ochi. Știu că tata era persoana ta preferată, știu că ceva în tine s-a rupt când a murit, dar, Doamne, Gabe, ia o decizie. Mai faci parte din familia asta sau nu? Nu le poți avea pe amândouă. Să fii fratele meu la serviciu și un străin în restul timpului, de ce te-ai mutat aici?

Gabe părea îndurerat, iar Danny și-a pierdut puțin din forță în acel moment, simțindu-se puțin rușinat că și-a certat fratele în fața a doi martori. Soren îi privea pe amândoi absorbit, cu o expresie contemplativă pe față.

Danny ar fi trebuit să păstreze totul pentru un moment în care ar fi fost singuri, când ar fi putut realmente conversa. Dar când naiba ar fi fost acel moment? gândi el cu amărăciune. Gabe nu-i lăsa niciodată în astfel de situații, folosind mereu munca sau mulțimile din barurile locale ca tampoane.

Danny își înmui vocea, uitându-se la fratele său.

 

- Ar trebui... ar trebui să vii cu mine săptămâna asta. Să o vizitezi. Gândește-te la asta. Te rog.

Gabe dădu încet din cap, evitând să-l privească pe Danny în ochi.

 

- Da, bine. O să... mă gândesc. Ar trebui să plec. I-am întrerupt.

 

 

- Ieși din bucătărie fără să-l privească măcar o dată pe Danny, iar Danny rezistă impulsului de a-l chema înapoi. Gabe avea nevoie de timp să proceseze totul și, sincer, Danny avea nevoie de timp să-și calmeze resentimentele.

Sunetul ușii de la intrare închizându-se răsună câteva clipe mai târziu.

- Ei bine - spuse Soren vesel, zâmbind din nou. Oamenii sunt chiar amuzanți, nu-i așa, Rome?