Capitolul 6

Roman

 

Roman era obsedat.



Demonul lui Roman se înfuriaseră din cauza distanței, insistând să fie aproape de partenerul său. O mostră din Danny, și obsesia lui crescuse și mai mult.

Se angajaseră să-l urmărească pe băiat.

Supraveghease casa lui Danny în noaptea precedentă și văzuse o altă asistentă medicală de la spital sosind cu ceea ce păreau a fi pungi cu mâncare nesănătoasă. O femeie, din fericire, Roman nu era sigur că demonul său ar fi stat deoparte în timp ce un alt bărbat rămânea singur cu partenerul său. Mai ales având în vedere că cealaltă asistentă medicală nu plecase până a doua zi dimineață.

Dar îi reamintise demonului, și lui însuși, că era bine ca Danny să aibă prieteni și sprijin. Nu aveau de gând să fie niște brutele geloase cărora le deranja faptul că partenerul lor avea legături strânse în afara cercului lor.

Și Danny era partenerul său.

Acum era sigur de asta, după ce se întâmplase în dimineața precedentă. După ce îl atinsese pe băiat, îi auzise gemetele, îi savurase eliberarea, Roman nu mai experimentase niciodată așa ceva în cei două secole de viață.

Penisul i se întări la amintirea privirii de pe fața lui Danny în momentul în care acesta ejaculase, cu obrajii înroșiți de plăcere.

Și mai era și momentul chiar înainte ca Danny să adoarmă din nou, când văzuse demonul din ochii lui Roman și nu numai că îl tolerase, ci îl și atinsese. Îl salutase cu ochi calzi și sătui și cu un zâmbet dulce.

În acel moment, Roman simțise ceva în eliberarea sa demonică, o tensiune care fusese prezentă din momentul în care se transformase și care dispăruse brusc.

Plănuise să se arate din nou în seara aceea (se părea că limita lui era de o singură noapte departe de el). Dar apoi a fost surprins să-l vadă pe Danny ieșind din casă, arătând mai mult decât delicios în blugi negri strâmți și un hanorac albastru deschis cu glugă sub un palton lung și întunecat. Roman fusese tentat să-l intercepteze la intrare, să-l împingă împotriva peretelui și să profite răutăcios de el.

Dar probabil că asta nu se încadra în ideea de - a-i da spațiu, așa că, în schimb, îl urmărise discret pe Danny în timp ce se îndrepta spre un bar din oraș. Roman nu credea că partenerul său era genul care ieșea des, avea acea privire obosită care provenea din excesul de muncă, nu din petreceri excesive, dar, din nou, nu știa prea multe lucruri despre băiatul de care el și demonul său erau atât de obsedați.

Gândul acesta i-a ridicat imediat părul demonului său. Știm destul. Știm că e dulce, blând, al nostru, al nostru, al nostru.

Își scutură demonul. Da, înțeleg, ești dependent. Acum taci.

Demonul s-a mai plâns puțin, dar în cele din urmă a cedat. Părea să aibă încredere acum că Roman nu va fugi și nu-l va părăsi pe Danny. Avea încredere că era la fel de dependent de băiat ca și demonul.

Roman a devenit nerăbdător, pândind în parcarea barului. Ce făcea? Nu pentru prima dată, se mustră pentru că nu-i dăduse lui Danny numărul său de telefon. Un pas atât de simplu și de evident, pe care îl uitase. Dar problema era că, de fapt, niciodată, în toate deceniile sale, nu încercase să iasă cu cineva, să rămână cu

cineva. Niciodată nu avusese nevoie să-și lase datele de contact unui iubit, pentru că niciodată nu intenționase să se întoarcă la unul.

Văzu o cafenea vizavi de bar, una care părea să fie deschisă până târziu. Perfect.

Comandă o cafea barmanului care părea plictisit la tejghea și se așeză la o masă lângă fereastră, una de unde putea să-l vadă ușor pe Danny când ieșea din bar.

Roman stătea acolo de mai bine de o oră, uitându-se pe fereastră ca și cum puterea privirii sale ar fi făcut ca iubitul său să apară, când cineva se strecură pe scaunul din fața lui. Era pe punctul de a-i spune, fără să-l privească măcar, să-și caute o masă în altă parte, când recunoscu un miros familiar: aerul rece al oceanului și pinul înghețat.

Soren.

Roman își luă imediat privirea de la fereastră și îl privi pe vechiul său prieten, care era brusc aici, în Colorado. Zvelt și grațios ca o pisică, cu o podoabă de păr auriu pe care o ținea mereu ingenios dezordonată, părea nepotrivit în mijlocul cafenelei casual, pentru că, desigur, arăta așa, purtând un blănit maro peste puloverul crem.

De asemenea, părea ridicol de mulțumit de sine.

- Bună, Roman, dragule, spuse el, cu ochii lui limpezi strălucind.

 

- Ești surprins să mă vezi?

-

Presupun că nu ar trebui să fiu, spuse Soren, căruia îi plăcea să apară fără avertisment. Și nu avea rost să întrebe cum îl găsise pe Roman, celălalt vampir având întotdeauna o abilitate specială de a găsi oameni. De fapt, acesta era motivul pentru care Roman îi ceruse lui Soren să-l supravegheze pe Luc.

Prietenul său blond îi zâmbi cu o expresie răutăcioasă.

 

- Ce te reține în acest oraș plictisitor, Roma?

Roman suspină.

 

- Are rost să te mint în privința asta?

Zâmbetul lui Soren se lărgi și mai mult.

 

- Nu - răspunse el, pronunțând dramatic litera - p. Mă tem că te-am urmărit în timp ce tu îl urmăreai pe el. Ai găsit un adevărat deliciu acolo. Totuși, ar trebui să ai grijă. Am fost foarte neglijent urmărindu-te acolo, și nici măcar nu m-ai observat.

Roman a devenit defensiv în fața adevărului din aceste cuvinte. Nu fusese pe fază cum ar fi trebuit, prea concentrat pe fascinația pentru noul său partener.

 

- Nu pe mine trebuia să mă supraveghezi ,s-a plâns el.

Zâmbetul lui Soren dispăru într-o clipă și expresia lui deveni serioasă.

 

- Știu. Dar am pierdut urma lui Luc acum câteva zile, la nord de aici. Cred că și-a dat seama că îl urmăream sau te-a găsit și și-a dat seama că trebuie să treacă neobservat. Ar putea fi pe drum. Sau ar putea fi deja aici.

La naiba.

Demonul lui Roman luă notă, încordându-se. Era la fel de suspicios față de Lu ca și Roman, iar cu partenerul său în apropiere...

Demonul său sări în față înainte ca Roman să-l poată opri. Scoase un mârâit scăzut, suficient de încet încât mesele din jur să nu-l poată auzi. Soren îi observă ochii negri și se lăsă ușor pe spate, cu ochii larg deschiși. 

Roman nu răspunse, prea concentrat să-și retragă demonul înainte ca acesta să răstoarne masa, să intre în bar și să-l arunce pe Danny peste umăr ca un fel de ogru.

- Nu credeam că voi apuca să văd ziua asta, reflectă Soren.

 

- Credeam că ești genul care va rămâne singur pentru totdeauna, după ce s-a întâmplat cu Luke.

- Danny e diferit, spuse Roman, urând cât de patetic sună.

- Și, evident, și demonul tău crede la fel, spuse Soren, aplecându-se și strângând ochii.

 

- De ce, Roman? Ai dat peste partenerul tău?

Roman ridică din umeri, precaut în a verbaliza altui vampir ceea ce tocmai confirmase el însuși.

- Credeam că nu crezi în ei, spuse Soren, lovindu-și buzele cu degetul, încercând să ascundă un zâmbet obraznic.

Roman ridică din nou din umeri, încă defensiv.

 

- Poate că mi-am schimbat părerea.

Pentru o clipă, Roman crezu că zări o umbră de tristețe în ochii lui Soren, dar înainte să apuce să o înregistreze complet, aceasta dispăru și zâmbetul iritant îi reveni pe buze.

 

- Ei bine, atunci felicitări, Soren își apăsă o mână pe piept, oftând dramatic

 

- . Micuțul meu a crescut.

Nimic nu-i plăcea mai mult prietenului său decât să sublinieze relativă tinerețe a lui Roman. În ciuda aspectului tineresc al lui Soren (nu putea avea mai mult de douăzeci de ani când s-a transformat), el fusese transformat în vampir în țara sa natală, Danemarca, undeva în secolul al XVII-lea, ceea ce îl făcea cu aproape un secol mai în vârstă decât Roman.

Roman nu era complet sigur cum reușise Soren să nu devină sălbatic în tot acest timp. Credea că ar putea avea ceva de-a face cu dragostea prietenului său pentru excese – fie că era vorba de modă, cluburi sau petreceri , care îl țineau atât de imersat în lumea umană. El nu ocolea limitele umanității așa cum făcea Roman: mai degrabă îmbrățișa tot ce avea aceasta de oferit.

Și, dintre ceilalți câțiva vampiri pe care Roman îi cunoscuse, Soren părea să fie cel care se lupta cel mai puțin cu demonul său. Roman se întreba uneori dacă această acceptare a naturii sale era propria sa apărare împotriva pierderii controlului.

Soren se aplecă din nou în față, întrerupându-i gândurile.

 

- Chiar

Roman ezită o clipă. Știa că uniunea face puterea, dar atât el, cât și demonul său s-au împotrivit pentru o clipă la ideea de

a lăsa un alt vampir să se apropie de Danny, chiar dacă era vorba de un prieten.

Ochii lui Soren s-au înmuiat puțin. Și-a așezat mâna subțire pe brațul lui Roman.

 

- Ascultă. Îți promit că nu voi atinge ce este al tău. Poți avea încredere în mine, Rome. Lasă-mă să te ajut cât timp sunt aici.

Și iată-l. În ciuda tendinței sale spre libertinism, Soren era incredibil de loial celor pe care îi considera demni de asta. Era o loialitate pe care o demonstrase de mai multe ori în deceniile de când Roman îl cunoștea.

- În plus, continuă Soren, împingând scaunul înapoi, departe de masă. Având în vedere că nu se știe unde se află Luc, chiar nu ar trebui să-l lași pe băiat să-ți scape din vedere.

Roman știa că avea dreptate. Și când s-au ridicat să plece, l-a neliniștit cât de mult îi plăcea ideea de a-l ține mereu sub ochi pe Danny, de a nu-l lăsa niciodată să se îndepărteze de el.

Demonul său a mârâit în semn de aprobare la această imagine.

Suntem terminați, gândi Roman.

 

Barul în care intrară era situat chiar deasupra unui club de noapte, cu un bar lung în formă de L, câteva mese înalte împrăștiate și o mică pistă de dans unde un grup surprinzător de animat dansa pe melodia unei prințese pop. Roman credea că văzuse câțiva membri ai personalului spitalului lui Danny. Deci asta era o întâlnire de lucru?

Privirea lui Roman părăsi ringul de dans și se îndreptă imediat spre Danny, de parcă Roman ar fi avut un fel de detector intern specializat în băiatul acela. El stătea la bar și discuta cu prietena lui

din seara precedentă – bruneta scundă –, cu cocktailuri așezate în fața fiecăruia. El râdea la ceva ce spunea ea, dar zâmbetul nu-i ajungea până la ochi.

La naiba.

Colegul său era supărat din cauza a ceva. Ideea îl deranja pe Roman, care se chinuia să-și dea seama ce putea fi; nimic nu părea să-i vină în minte în timpul în care îl observase. Se întâmplase ceva în seara aceea, în timp ce Roman era distras în cafenea?

Se apropie de bar cu pași mari, Soren era la doi pași în spatele lui. Se așeză la stânga lui Danny, unde era un loc liber. Privirea lui Danny părăsi femeia de lângă el și se opri asupra lui Roman, cu ochii mari la apariția lui neașteptată în bar.

Femeia micuță îl privi pe Roman, interesată de ceea ce părea să fi atras atenția lui Danny. Murmură încet, dar nu suficient de încet încât urechea vampirică a lui Roman să nu o audă:

 

- Nu exagerai în ceea ce privește aspectul fizic.

Roman înăbuși un zâmbet satisfăcut când Danny roși. Deci, fermecătorul său partener vorbise despre el.

- Danny, mârâi Roman, aplecându-se mai aproape pentru a simți aroma delicioasă a partenerului său.

Danny se lăsă pe spate, rigid.

 

- De unde ai știut că sunt aici?, întrebă el pe un ton p

Înainte ca Roman să apuce să răspundă, Danny se uită în spate și ochii lui se opriră asupra lui Soren, cu eleganța și părul său auriu, care, fără îndoială, zâmbea ca un nebun. Expresia partenerului său se schimbă imediat.

 

- Oh. Tu... tu nu știai că sunt aici. N-ar fi trebuit să presupun asta. Mușchiul obrazului lui Danny se contractă când strânse maxilarul.

 

- Ei bine, nu mă lăsa să te întrerup, încheie el, întorcându-se spre prietena sa.

Prietena care acum arunca cu priviri ucigătoare spre Roman.

Danny era gelos? Roman era aproape încântat de idee, dar sentimentul era atenuat de dezgustul că Danny îl ignora.

Oh, nu. Asta nu ar funcționa.

Roman îl atinse pe Danny pe umăr, iar băiatul se întoarse spre el, cu o privire atât de disprețuitoare pe chip, încât Roman ar fi fost încântat de această dovadă de curaj, dacă disprețul acela nu ar fi fost îndreptat spre el.

- Danny, acesta este un vechi prieten al meu, Soren Iversen, explică el, pe un ton măsurat.

Expresia lui Danny nu s-a schimbat.

- Un vechi, vechi prieten, a sugerat Roman.

 

- Obișnuiam să... vânăm împreună. În vremurile de demult.

Ochii lui Danny s-au deschis puțin când mesajul părea să fie asimilat. O ușoară roșeață i-a cuprins obrajii și expresia lui arogantă s-a estompat. I-a adresat un mic zâmbet de scuze lui Soren.

 

- Oh. Bună.

Drăguț băiat.

- Adorabil, șopti Soren, suficient de încet încât doar Roman să-l poată auzi. Lui Danny îi spuse:

 

- Încântat de cunoștință. Roman mi-a povestit multe despre tine. Nu putea decât să-și imagineze zâmbetul maniacal pe care Soren probabil i-l adresa lui Danny, dar Roman își ținu privirea fixă asupra partenerului său.

Danny își plecă capul rușinat, iar prietena lui, asistenta medicală, îi dădu o mică palmă pe spate. Privirea ucigătoare pe care i-o aruncase lui Roman dispăru în cele din urmă.

- Și eu sunt Chloe, interveni ea.

 

- Încântată să vă cunosc pe amândoi. Îi dădu un sărut pe obraz lui Danny și se ridică de la bar.

Mă voi alătura sărbătoritului pe ringul de dans.

- Și eu mă duc să beau ceva. Vă las să discutați, adăugă Soren. Văzând sprânceana ridicată a lui Roman, îi făcu cu ochiul și murmură:

 

- Ce? Nu

trebuie să plecăm imediat. Amândoi suntem aici. Nu i se va întâmpla nimic. Ocupă-te de treaba ta, eu însumi am văzut câteva exemplare promițătoare 

 

Cu asta, se întoarse și se îndreptă spre celălalt capăt al barului, unde un barman înalt, cu părul albastru și un cercel în nas, începu să-i ia comanda.

Roman se apropie de Danny, care se încrunta la băutura lui. Încă se simțea nesigur în prezența lui Soren?

- E adevărat ce am spus, îl liniști Roman.

 

- E doar un prieten. El e... ca mine.

Danny ridică din ochi, dar încă nu se uită la Roman.

 

- Știu. Înțeleg. Ai fost foarte subtil cu referirea la - vânătoare.

Bine, deci nu mai era gelos. Cu toate acestea, era clar că ceva nu era în regulă. Doar că Roman nu era sigur ce anume.

 

- Atunci de ce pari atât de supărat? - întrebă el.

- Nu mi-ai lăsat numărul tău ,murmură Danny, suficient de încet încât, chiar și cu auzul său superdezvoltat, Roman abia îl înțelese.

Oh. Oh.

- Îmi cer scuze. A fost o prostie din partea mea. Nu sunt obișnuit să... începu Roman, dar Danny îl întrerupse.

- Știai cum să mă contactezi. Unde lucrez, unde locuiesc. Și nici măcar nu aveam numărul tău de telefon

 

Vocea lui devenea din ce în ce mai puternică, iar Roman începu să bănuiască că poate acesta nu era primul său cocktail

 

- . Îmi spui ce mi-ai spus și apoi pur și simplu dispari? Asta e... E un fel de dinamică a puterii! Și nu sunt aici pentru asta.

Roman era împărțit între durerea de a-l fi rănit atât de clar pe Danny cu acțiunile sale nechibzuite și bucuria copleșitoare că băiatul îi simțise clar lipsa.

Danny îl dorea.

Rezolvă problema. Calmează-l, protejează-l, al nostru, al nostru, al nostru, îi șuieră demonul.

Sigur. Mai întâi, mai întâi. Să-și liniștească și să-și consoleze partenerul. Dar înainte să apuce să înceapă să se explice, o figură familiară cu părul închis la culoare îi întrerupse și se năpusti asupra lui Danny în locul lăsat liber de Chloe.

 

- E totul în regulă pe aici? întrebă el, uitându-se la Roman, pe un ton acuzator.

Gabe. Fratele.

Roman își ținu privirea fixă asupra lui Danny, care acum se uita la fratele său. Se pare că partenerul său se comporta puțin rebel când era beat.

Barmanița apăru brusc.

 

- King4 - spuse ea, cu voce răgușită.

 

- Mă întrebam când o să apari, făcu un gest cu bărbia spre Danny.

 

- De câteva ore, doar Little King5 stătea aici.

4 Rege.

5 Mic Rege.

- Little King?, îl întrebă Roman pe Danny, ridicând o sprânceană întrebător.

Încă încruntat, Danny murmură astfel încât numai Roman să-l poată auzi: - Din cauza numelui nostru de familie. Este Kingman. Băiatul auriu de acolo a primit porecla King în liceu, iar apoi, când am apărut eu patru ani mai târziu...

 

- A ridicat din umeri. Doar câteva persoane o mai folosesc. De obicei ....I-a aruncat o privire sarcastică barmaniței, care acum era aplecată peste bar în fața lui Gabe, cu un decolteu impresionant când încearcă să se bage în pantalonii cuiva.

Roman se aplecă astfel încât umărul lui să-l atingă pe al lui Danny, gata să-și termine conversația acum că fratele mai mare al lui Kingman părea ocupat.

- Îmi pare foarte rău, micul meu rege, murmură el, văzând că, după ce îi spusese porecla, cea mai delicioasă roșeață se întindea de la obrajii lui Danny până la gât.

Ce încântător.

- Nu sunt... obișnuit cu întâlnirile moderne, continuă el.

 

- Sau cu orice fel de întâlnire, de fapt. Sunt obișnuit să rămân în umbră. Nu m-am gândit să-ți las numărul meu. Și voiam măcar să-ți dau senzația că ai spațiu, în caz că ai nevoie.

Danny, prea rapid și pe jumătate, își dădu seama de cuvintele lui.

 

- Senzația de spațiu?

 

Roman făcu o grimasă la această scăpare.

 

- Te-ar deranja asta?

- Nu chiar - Danny scutură încet din cap

 

- . Știu că ar trebui, dar...

- Cu siguranță ar trebui, îl întrerupse Gabe cu asprime. Se pare că fratele mai mare nu mai era atât de ocupat, barmanița se retrăsese pentru a servi o băutură altcuiva- . Cine naiba e tipul ăsta, Danny? Te-a... cum... urmărit?

Danny aruncă o privire surprinzător de crudă fratelui său.

 

- Nu te amesteca, Gabriel.

- Sigur că mă amestec când un tip înfiorător...

- Aș avea grijă pe cine numesc înfiorător, Alteță,  fredonă Soren, apărând la câțiva pași în spatele fratelui lui Danny.

Gabe se uită peste umăr la vampirul blond, care, în ciuda tonului provocator al cuvintelor sale, îi zâmbea ca un nebun fratelui lui Danny. Iisuse. Situația devenea un haos total.

- Și acum, cine naiba e tipul ăsta?, întrebă Gabe pe un ton ostil, desigur.

Zâmbetul lui Soren nu se clinti.

 

- Sunt nou în oraș. Fii amabil, făcu un pas mai aproape de Gabe, respirând subtil în timp ce părea

să inhaleze mirosul fratelui lui Danny. Roman spera cu adevărat că era doar o tactică de intimidare, pentru că a-l avea pe Soren obsedat de fratele mai mare al lui Danny ar fi însemnat să-și atragă probleme.

 

- De fapt, am nevoie de un bărbat mare și puternic care să mă însoțească afară pentru o țigară, a continuat Soren.

 

- Regele Gabriel, nu-i așa? Cred că te potrivești perfect.

În mod surprinzător, asta părea să-i taie elanul lui Gabe. Roman a observat în timp ce se uita, uimit, la bărbatul blond din fața lui.

 

- E doar Gabe. Și sunt medic. Eu nu fumez.

 

- A sunat mai mult ca o întrebare. Se uita în ochii lui Soren ca și cum ar fi fost hipnotizat.

 

- Nici tu n-ar trebui. E, um, rău pentru tine.

- Știu - Ochii limpezi ai lui Soren străluceau periculos.

 

- De asta îmi place.

Și cu asta, l-a apucat pe fratele lui Danny de mână și l-a târât spre ușa din spate a barului.

Mulțumit că distragerea atenției fusese rezolvată, Roman se întoarse spre Danny. Băiatul părea puțin uimit să vadă că fratele său mai mare pleca atât de ușor. - Um, prietenul tău nu o să... îl mănânce, nu-i așa?

- Cel mult o gustare delicată, glumi Roman. Probabil că ar fi putut fi mai îngrijorat de faptul că Soren se agățase de fratele partenerului său, dar Roman știa că prietenul său nu-i va face rău bărbatului și, sincer, era obosit ca toate celelalte persoane să acapareze atât de mult timp și atenție din partea fermecătorului său partener.

Danny era al lui.

- Asta nu e chiar liniștitor...  începu Danny.

- Mă ierți? - îl întrerupse Roman.

 

- Pentru lipsa de considerație și, cum ar spune fratele tău, - urmărirea înfiorătoare?

- Presupun că da, Danny înclină capul pentru a-l studia.

 

- Partea cu numărul de telefon este ceea ce este. Iar în ceea ce privește restul... știu că ar trebui să mă deranjeze, dar... niciodată până acum nu am avut pe cineva care să aibă grijă de mine. Cel puțin, nu de când eram copil. Este... oarecum plăcut.

- Aș avea grijă de tine întotdeauna, dacă mi-ai permite, Roman spuse sincer fiecare cuvânt.

Danny îl arătă cu degetul în mod acuzator, mâna lui puțin instabilă.

 

- Uite, asta este partea care mi se pare puțin ireală. Abia mă cunoști. Ai trăit peste două sute de ani, ai văzut atâtea locuri.

Danny îl arătă cu degetul în mod acuzator, mâna lui puțin tremurândă.

 

- Uite, asta e partea care mi se pare puțin ireală. Abia mă cunoști. Ai trăit peste două sute de ani, ai văzut atâtea locuri și lucruri, iar eu sunt doar... eu. Abia am făcut ceva în viața mea, nici nu am văzut nimic. Sunt doar Danny.

Înainte ca Roman să poată răspunde și să-i explice lui Danny cât de specială era pentru el bunătatea și afecțiunea lui, dulceața lui amestecată cu forța, au fost întrerupți din nou.

Roman abia a reușit să-și împiedice demonul să urle de frustrare, ca să-l audă toți.

Soren, care nu mai zâmbea, îl conducea pe Gabe, foarte palid, înapoi la bar.

 

- Rome, prietene, avem o problemă.

Oh, merde. - Tu ai... - Ochii lui Roman se îndreptară spre Gabe. Poate că prietenul său era mai neglijent decât crezuse?

Soren își îndreptă privirea spre fața palidă a bărbatului.

 

- Oh, nu. Iisuse. Ora și locul, Rome. Am găsit ceva afară. Alteța Sa Medicală este puțin șocat.

- Ce ai găsit? întrebă Danny, sărind de pe scaun pentru a-și privi fratele.

- Un cadavru, răspunse Soren.

 

- Un cadavru... foarte... sfâșiat.

Roman știa ce însemna asta, măcar din expresia de pe fața lui Soren.

Luc fusese aici.

La naiba.