Capitolul 12

 

Capitolul 12: Soția

Parte narativă: Nu

-Ăă... mă duc la curs acum. Mi-am ținut capul plecat, ochii lipiți de portiera mașinii din lateral, neîndrăznind să îl privesc pe Sun în ochi. Ca să fiu sincer, înainte să accepte să mă ducă la campus, m-a târât mai întâi în câteva runde în baie. Perversul  naibii. Ce psihopat !!

  Azi e joi și am un curs la 8:30 dimineața, cu nimeni alta decât cu Ajarn Ratsami. De aceea trebuia să vin, neapărat. Dacă aș fi chiulit din nou, aș fi pierdut cu siguranță toată prezența. Ea era deja cu ochii pe mine de data trecută. Sun nu voia să merg la curs. Mi-a spus să-mi iau încă o zi liberă. Dar nu mă mai simțeam la fel de rău ca în ziua precedentă. Febra îmi scăzuse mult și deși eram încă puțin amețit, durerea de cap nu era nici pe departe la fel de puternică. Doar că... ei bine... partea inferioară a corpului meu încă mă durea îngrozitor... Ăă... da. Să nu mai vorbim despre asta.  Faptul că am reușit să mă așez bine în scaunul de la mașină și să ajung la facultate era deja un miracol în sine. În momentul în care mașina s-a oprit în fața clădirii facultății, i-am spus repede lui Sunt, că cobor ca să merg la curs. Nu voiam să vorbesc, nu voiam să mă uit la el, nu voiam să mai petrec nicio secundă în mașina aia. M-am simțit prea jenat să dau ochii în ochi cu el, de  dimineață. Probabil toată lumea știa deja motivul din spatele tuturor acestor lucruri. La naiba. Și cel mai rău era că nici măcar nu eram beat în dimineața asta, eram complet conștient de tot. Dar chiar și așa, l-am lăsat să facă ce vrea atât de ușor. Cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât îmi vine mai mult să apuc volanul și să-mi izbesc capul de el. Dar exact când mă uitam la volan, nenorocitul ăla de Sun s-a întors spre mine, a ridicat o sprânceană, a fluierat și mi-a aruncat un zâmbet larg și stupid.

-P’ de ce naiba zâmbești așa?! Am spus să nu zâmbești!!

-Când un bărbat e fericit, sigur că o să zâmbească, Micuțule.

-Ș-știu la ce te gândești, idiotule! Ai spus că o să fie doar o rundă în dimineața asta! Și apoi m-ai târât înapoi în baie pentru încă trei!! Oops!! Mi s-au mărit ochii și mi-am acoperit gura cu mâna imediat. Rahat, nu voiam să spun asta cu voce tare.

-Heh. Se pare că cineva are o memorie proastă. Sunt destul de sigur că am avut cinci runde la baie. Trei înăuntru, două afară.

-P-pervers afurisit!! Nebunul naibii!! Ce naiba spui?! Am terminat! Nu mai vorbesc cu tine! Plec de aici! După ce am spus asta, mi-am luat ghiozdanul și m-am întins repede spre ușă ca să plec. Dar înainte să apuc să ies, Sun m-a apucat brusc de braț și m-a tras înapoi spre el.

-Uf! Vrei să te calce o mașină și să mori sau ce? Vocea lui ascuțită a răsunat aproape de mine, trimițându-mi fiori reci pe șira spinării. Spunea asta deoarece chiar când eram pe punctul de a deschide portiera și de a ieși, o limuzină a venit în viteză pe partea mea, aproape izbindu-mă. Din fericire, am  crăpat portiera doar puțin, dacă aș fi împins-o mai tare, portiera mașinii lui Sun ar fi zburat cu nenorocita aia de limuzină. Și mai rău, probabil aș fi zburat și eu cu ea. Cine naiba conduce așa?! Tipul ăla voia clar să ne lovească lateral. A ratat mașina lui Sun la doar câțiva centimetri.

-Mă d-doare! M-am uitat la Sun și în momentul în care i-am văzut fața încruntată și ochii întunecați de furie, am înlemnit. Mi-am coborât imediat privirea, uitându-mă în jos. Mâna lui încă mă strângea de braț atât de tare încât îmi pulsa de durere.

-S-Sun... mă... doare...

-Îmi pare rău, a mormăit el.

-Data viitoare, fie că ieși, fie că pleci, fie că vii, uită-te la drumul ăla blestemat. Atenție la mașini. Dacă ți s-ar întâmpla ceva... ce naiba aș face? Cum naiba aș continua?

M-am uitat la el în secunda în care am auzit ultima propoziție, apoi m-am uitat repede din nou în jos. Privirea din ochii lui... era aceeași pe care mi-o aruncase cu o seară în urmă. Și dintr-o dată, fără avertisment, inima a început să-mi bată nebunește. Și-a slăbit încet strânsoarea de pe brațul meu. Vocea lui de acum un moment, tremura, ca și cum ar fi suferit cu adevărat. Dar de ce îl durea? Nu am îndrăznit să mă uit din nou la el. Am stat acolo, holbându-mă la podea în tăcere. O clipă mai târziu, am simțit cum mi se punea ceva pe față.

-S-Sun...?

-Dacă nu există niciun motiv real, nu-ți mai scoate ochelarii. Dacă nu-ți spun eu, nu-i scoate. Ai înțeles?

Ce naiba? Despre ce vorbea? Dar în momentul în care mi-a pus ochelarii la loc, am simțit că am renăscut. În ultimele zile, abia am  putut vedea ceva. De îndată ce mi-am pus ochelarii, am închis ochii încet, am clipit de câteva ori ca să mă obișnuiesc... și, la naiba, totul a devenit perfect focalizat.

Bum-bum... bum... Zgomote ciudate au izbucnit în pieptul meu. He, he...Iată-ne din nou aici! Acum că vederea mea era clară, m-am uitat la Sun. Maioul lui alb și strâmt se lipea de constituția lui solidă, scoțând în evidență mușchii tonifiați. Abdomenul îi era bine definit și asta cu cămașa pe el, pentru numele lui Dumnezeu. Și apoi, când el... ăă... La ce naiba mă gândesc?! Am clătinat din cap de câteva ori, încercând să-mi revin. Apoi m-am uitat din nou la fața lui și...da. Asta era! Acesta era motivul pentru care inima mea bătea acum suficient de tare ca să o auzim amândoi. Acum că purtam ochelarii și îi puteam vedea fața atât de aproape și clar ca cristalul, mi-am dat seama și mai tare cât de al naibii de arătos era de fapt. Nu-i de mirare că fusese încoronat idolul universității. Fetele făceau coadă pentru tipul ăsta, și sincer, uitându-mă la el acum, nici nu le puteam învinovății. Deci de ce naiba mă simțeam trist din cauza asta?

-Ce s-a întâmplat, Micuțule? De ce fața asta lungă?

-N-nimic! C-cum ai știut exact dioptriile mele? A...și ochelarii...?

-Când îți spun să porți ceva, pur și simplu poartă. Nu pune atâtea întrebări. La prânz, vin să te iau. Am curs după-amiaza asta. Dacă te sun, să-mi răspunzi, bine? Dacă îți trimit mesaj, răspunde. Nu mă face să te alerg eu. Ai înțeles?

-Și de ce naiba ar trebui să-mmph!! Bine, bine! Am înțeles, fir-ar....pfff! Înainte să apuc să ripostez, Sun mi-a ridicat bărbia și și-a lipit buzele de ale mele. Limba lui a alunecat repede, învârtindu-se și încurcându-se cu a mea, trăgând de ea înainte de a suge, ca și cum m-ar fi pedepsit pentru că am răspuns. Și chiar înainte să se retragă, mi-a mușcat buza de jos tare. Atât de tare încât am simțit usturimea și gustul sângelui pe limbă. Înainte să pot reacționa, și-a trecut limba peste colțul gurii mele, usturimea făcându-mă să tresar.

-Dacă mă lași pe seen sau ignori apelurile mele, când ne întoarcem în cameră, jur că voi face ce am făcut în dimineața asta să pară o încălzire nenorocită. Haide... incearcă-mă, scumpule.

-N-nenorocitule...!! Chiar când am deschis gura să-i răspund, s-a aplecat ca și cum era pe punctul de a mă săruta din nou. Și ce naiba puteam face în acel moment?

-Bine!! Am înțeles deja! Autoritar ca naiba... tu-ăă... știi ce, eu-eu ar trebui să ajung la curs acum! Heh...

-Stai!! Am tresărit în momentul în care a spus „Stai”. Mâna mea, care se întindea spre portiera mașinii, a încremenit. M-am întors încet spre el cu un zâmbet nervos și stângaci. Serios, n-am simțit niciodată în viața mea un fior atât de puternic pe șira spinării.

-Sărut!! Prinde!! A zâmbit și mi-a făcut un semn cu mâna.

-Uau!! Pervers afurisit, Sun!! Nebunule!! La naiba cu tine! M-am grăbit să ies din mașina lui și am trântit portiera cu zgomot. Apoi mi-am frecat obrazul furios. Perversul naibii. Sărutul ăla nu a fost deloc normal! Ce normal? Tipul ăla m-a lins de fapt! Și ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, chiar când ieșeam din mașină, a întins mâna și m-a apucat ușor de fund! Am stat acolo, furios, lângă portiera mașinii. Un moment mai târziu, a coborât geamul de pe partea mea și și-a scos capul afară.

-Fii atent la ore, soția mea drăguță.

-Sun, nenorocitule!! Ce soție?! Maniac sexual ce ești! Ciudatul naibii! Ești... perversule!! Aahhh!!! i-am strigat înapoi, încă înjurând. Dar înainte să apuc să termin, a plecat cu viteză ca un nebun.

.....

-Ai Nu!! Rin, prinde-l!

-Wah-P-Ploy! Am tresărit surprins când Ploy și Rin au apărut brusc, repezindu-se din spate. Și acum Ploy ocolise și se oprise chiar în fața mea. M-a înconjurat de câteva ori, cu brațele încrucișate, holbându-se la mine cu ochii mijiți și suspicioși. Am început să tremur, îngrijorat că ar fi putut să-l fi văzut pe Sun lăsându-mă acolo. A văzut? Nu a văzut? O, Doamne, cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă stresam mai tare.

-Ahem!! Deci... cine te-a adus acum, hmm? Asta era. Nici măcar nu îmi revenisem din panică și ea deja s-a îndreptat  direct spre miezul problemei.

-Ăă... ăăă... ei bine, e... Cum naiba ar fi trebuit să răspund la asta?

-Și încă ceva... Am auzit  chiar acum. Ceva despre cineva care e soția cuiva. Hmm? Sau poate mi-au jucat feste urechile. Rin, ai auzit ce am auzit eu? Ai văzut ce am văzut eu?

-A...da! Am  auzit... și am văzut...

-N-nu e ce credeți voi!! E chiar... ym... adică... de fapt... ăăă...

-Ohooo? Atunci de ce ești așa roșu la față? Și pe căldura asta nebună... de ce naiba porți un pulover cu guler înalt? Doar dacă... Nu cumva încerci să ascunzi ceva? Am tresărit și n-am putut să o opresc la timp. S-a năpustit asupra mea cu viteza luminii, mi-a tras de puloverul cu guler înalt și s-a uitat fix la clavicula mea. Ochii i s-au mărit, cu gura căscată, s-a întins să o atingă pe Rin cu o mână tremurândă, ca și cum ar fi fost posedată.  Mi-am dus mâna la frunte, complet lipsit de scuze.

-Sfinte Dumnezeule!! O, Doamne!! Omg!!

-N-Nu... semnul ăla...

-Lasă...E clar!! Total clar!! Atât de intens!!  Sun e de-al meu, ți-am spus, Rin!! Cum a fost, hm?! Kyaaa!! Ahhh!! O, Doamne, e perfecțiune!! Absolut uimitor!! Mor, e prea mult!!

   După ce mi-a verificat gulerul, Ploy a rămas înțepenită o secundă, cu gura căscată. Apoi și-a pus mâna peste gură, a făcut trei pași dramatici înapoi și a scos un țipăt ascuțit, sărind în jur ca și cum ar fi fost sub influența drogurilor. Nu am putut decât să stau acolo în tăcere, uluit.

-Uau!! Ce naiba e cu tine, Ploy? A întrebat Rin mirată.

-He he he. Bine, nu voi mai întreba nimic altceva. Dovezile sunt clare ca cristalul. Sunt atât de fericită acum, așa e cel mai bine. Nimic nu ar putea întrece asta. Știam! Încă de când P’ Sun a apărut ieri la facultatea noastră, am știut că se întâmplă ceva, de când ai dispărut cu el la barul lui Hia. Bravo, prietene. Pot murii fericită acum.

-S-stai... a venit Sun la facultatea noastră? De ce...?

-Ei bine, evident, a venit să te învoiască și să anunțe că ești bolnav, ce altceva?! Și încă ceva, ieri, P’Sun chiar m-a întrebat de tine.

-A întrebat? A întrebat despre ce? Eram pur și simplu înțepenit, amorțit, tremurând. Habar n-aveam ce trebuia să fac în continuare. Prietenii mei... știau. Știau despre mine și Sun.

-Despre ochelarii tăi, evident! Și hei, nu ți-am spus să nu-i mai porți? Dă-i jos, acum.

-Nu! Cuvântul mi-a izbucnit din gură, tare și ascuțit. M-am întors exact când Ploy întindea mâna după ochelarii mei. Vocea lui Sun de mai devreme mi-a răsunat în cap... „Nu-i scoate decât dacă spun eu. „Și de ce naiba îi urmam ordinele?! Ploy a rămas, cu mâna atârnând în aer, cu o expresie șovăitoare pe față.

-Î-îmi pare rău. Nu am vrut să țip la tine. M-am bâlbâit eu.

-Doar... Dă-mi o zi, bine? Am apucat-o de braț și am implorat-o, încercând să par dulce, de teamă că se va enerva de-a dreptul.

-Uf, bine. Dar după cursul lui Ajarn, la prânz, trebuie să vii cu mine.

-Unde mergem? am întrebat instantaneu, amintindu-mi brusc că Sun a spus că va veni să mă ia la prânz la prânz.

-Nu-mi spune că ai uitat deja! În doar două zile, e selecția facultății Moon & Star! Ai nevoie de o transformare serioasă. Crede-mă, nu are cum să ia titlul ăsta altcineva în afară de voi doi. Ah-hei, Rin! Ce s-a întâmplat? Ploy s-a întors brusc și s-a uitat în spatele meu, șocată, iar eu i-am urmărit privirea. Dacă stau să mă gândesc, Rin fusese ciudat de tăcută o vreme, așa că aproape uitasem că stătea chiar în spatele meu. Când m-am întors, am înlemnit. Ea stătea acolo, cu buzele strânse... și plângea.

-R-Rin! M-am repezit imediat să o sprijin, iar Ploy a apucat-o de celălalt braț exact la timp, când genunchii lui Rin au cedat și s-a prăbușit la pământ, plângând zgomotos.

-Hei!! Rin! Ce s-a întâmplat cu tine?

-Hîc... Eu... Sunt doar... atât de fericită... hic... waahh!

-Fericită? Fericită de ce? Atunci de ce naiba plângi? Ploy a înfășurat-o în brațe și a încercat să o ridice, întrebând cu îngrijorare și confuzie totală, cum poate cineva să fie „fericit” și să plângă în hohote așa?

-Hic... Sunt doar atât de fericită că Nu se întâlnește cu P’Sun... idolul meu... hic... aaaa...

O, Doamne. Jur că înnebunesc. Am crezut că e ceva serios. E tipic pentru prietenele mele!

-Eu... nu e ceea ce credeți voi!! Eu și nenorocitul ăla de doctor psihopat... Înainte să apuc măcar să termin de vorbit, o voce rece și ascuțită a străpuns aerul din spatele nostru. Atât de înfiorătoare încât mi s-a zbârlit părul de la ceafă.

-Ce faceți voi trei zăbovind pe aici?

-Ajarn Je!! am izbucnit toți trei la unison, vocile noastre răsunând panicate.

-Hm. Așa e, eu sunt. Naruttam, Narin, Ploypailin, dacă voi trei nu ajungeți la curs chiar acum, vă scad câte două puncte de comportament fiecăruia.

-Uau! B-bine! Mergem, sigur, mergem la curs! Am mormăit eu.

-Ha ha... sigur mergem acolo chiar acum! Apropo, Ajarn, arăți deosebit de radiantă astăzi!

-Hm. Scutește-te de vorbele dulci, Ploypailin.

Uau... doar un compliment și tonul ei s-a schimbat imediat.

-Vorbesc serios, Ajarn! Toată lumea știe că nu există nimeni în facultatea noastră de limbi străine la fel de superb ca tine! Uite, lasă-mă să-ți duc geanta.

În timp ce eu și Rin schimbam priviri confuze, Ploy s-a apropiat nonșalant, a luat-o de braț pe Ajarn Ratsami și i-a luat geanta, zâmbind ca și cum ar fi fost cele mai bune prietene de zeci de ani. A continuat să vorbească veselă cu Ajarn în timp ce se îndepărtau împreună.

-Nu... ai văzut ce am văzut  și eu, nu-i așa?

-Da...când naiba s-a apropiat atât de mult de Ajarn?

-Exact!

-Hei. Voi doi plănuiți să stați acolo toată ziua? Rin, Ai Nu! Ce faceți? Haideți, să mergem!

......

-Uf, traficul e groaznic azi! Și mi-e foame. Deci, ce vreți să mâncați? Ce ziceți de mâncare japoneză? Chiar mi-e poftă de sushi. S-a plâns Rin.

-Sună bine. Sunt bine cu orice. A încuviințat Ploy dând din cap.

-Dar tu, Nu? Nici nu am apucat să răspund, că sunetul de notificare al telefonului meu și-a făcut simțită prezența.

LINE

💌Sunshine: Scumpule!

💌Sunshine: De ce nu-mi răspunzi?

💌Sunshine: Unde ești? Cu cine ești? Răspunde acum.

💌Sunshine: Am spus RĂSPUNDE, la naiba.

💌Sunshine: Sunt la facultatea ta. Unde ești, scumpule?

💌Sunshine: Așa o să te comporți?

📵Apeluri pierdute: Sun (76 de apeluri)

💌Mesaje necitite: 34

🔈Notificări LINE: 65

M-am uitat fix la ecranul telefonului și am oftat adânc... Bâzâitul se auzea constant de când a început ora. Am văzut că era de la Sun și l-am ignorat. Probabil a presupus că sunt încă la ore, motiv pentru care a încetat să mai trimită mesaje pentru o vreme. Dar odată ce orele s-au terminat, a început să sune non-stop. Tot nu am răspuns. Am pus telefonul pe silențios. Apoi am dezactivat și vibrațiile. Nu știam de ce... dar pur și simplu nu voiam să-i răspund la apeluri. Mi-am băgat telefonul înapoi în buzunar chiar înainte ca Ploy să mă ia și să mă târască în mașina ei pentru a merge la prânz.    

   Stăteam pe bancheta din spate, Rin pe scaunul din față, iar Ploy la volan, mergând în zig-zag prin trafic ca și cum ar fi fost într-o nenorocită de cursă. Rin o tot mustra pentru viteză, iar cele două se certau non-stop. Între timp, eu stăteam acolo, holbându-mă în tăcere la ecranul telefonului, unde Sun încă îmi striga numele iar și iar. Nu m-am alăturat deloc conversației. Nu aveam  cursuri după-amiaza, dar tot trebuia să mă întorc la facultate până la ora 17:00 pentru un antrenament de defilare și o sesiune de dezvoltare a personalității cu Ajarn Ratsami. Mai erau doar două zile până la selecția Moon & Star, iar eu și Rin reprezentam amândoi facultatea noastră. Numărul lui Sun clipea non-stop pe ecranul telefonului meu. Tot ce puteam face era să oftez. În cele din urmă, m-am hotărât să răspund. Dar chiar când eram pe punctul de a apăsa pe „Răspunde”, ecranul s-a înnegrit. Ah, hai... da, bateria era descărcată.

-Ai Nu, idiotule!

-Ploy, de ce țipi? Suntem chiar aici.

-Ei bine, uită-te la el! Îl strig de mult timp și pur și simplu m-a ignorat!

-Ăăă... ce s-a întâmplat? Dându-mi seama că telefonul meu murise, l-am băgat în buzunar și am ridicat privirea. Ploy se uita fix la mine prin oglinda retrovizoare cu ochii laser.

-Ei bine, mulțumesc că ai răspuns în sfârșit. Ți-a luat destul de mult. Și de ce naiba arăți așa? Ce te frământă?

-Nu-i nimic. Doar... o mică durere de cap, atât.

-A, sigur! Am uitat că tot nu te simți bine. Ok... o schimbare de planuri. Hai să mergem la MK să mâncăm ceva cald. Ar trebui să fie mai bine. Ce zici, este în regulă?

-Da, eu sunt bine cu orice.

-Tu ce zici, Rin?

-Orice spui, mă bag!

-Perfect! Deci întrebarea este, ce să mâncăm?

-Hai să mergem la MK! Umple-ți burta, simte bucuria că ești împreună cu prietenii, vai, vai! Ce să mâncăm, ce să mâncăm, ce să mâncăm? Hai să mergem la MK și vom găsii! A ironizat-o Rin pe Ploy care i-a răspuns zâmbind.

-Dumneavoastră, doamnă, sunteți falsă.

-Ha ha ha!  Am izbucnit în râs când Ploy a intrat în jingle-ul MK.  Jur, nu mi-am putut da seama dacă cânta sau recita o vrajă.

-Hei! Încetați, voi doi! Cum îndrăzniți să râdeți de cineva atât de frumos ca mine?! Ascultați o voce de înger, bine? Plănuisem neapărat să dau o probă pentru Vocea Thailandei!

-Heh. Sincer, cred că ți se potrivește mai bine „I Can See Your Voice”. A râs veselă Rin.

-Să fii prezentată ca o cântăreață bună, nu? Pentru că totul la tine e în afara tonului și a creierului tău. Ha ha ha!

-Ahhh!! M-am săturat de voi doi. S-a strâmbat Ploy.

-Gata, gata! Oricum suntem cu toții da-ți peste cap! Și, dintr-o dată, mașina s-a umplut de râsete. Timpul petrecut cu ele m-a făcut să mă simt mai confortabil și am uitat complet de Sun pentru o perioadă. Nu a trecut mult, până am ajuns la marele mall de lângă campus.  În momentul în care am ajuns acolo, Ploy și-a legat un braț de al meu și celălalt de al lui Rin și ne-a târât direct pe scara rulantă până la zona de restaurante de la etajul trei, îndreptându-ne direct spre MK.

.....

În momentul în care râgâitul a explodat din gura lui Ploy, eu și Rin, care eram pe punctul de a ne băga creveți în gură cu bețișoarele, ne-am întors instantaneu să ne privim reciproc. Bețișoarele ne-au alunecat din mâini și s-a auzit o plesnitură.

-Au! Rin, de ce m-ai lovit?

-Ploy, ești fată! Trebuie să ai niște maniere, te rog! Cum poți să râgâi atât de tare în public?

-Eram sătulă, bine? Te aștepți să mă abțin? Nu zic bine, Nu?

-U-ăă... stau departe de asta. Am răspuns cu mâinile ridicate în semn de pace.

-În niciun caz, Ploy. Dacă mai faci asta, jur că data viitoare te voi lovi și mai tare.

-Doamne, cineva a devenit violent în ultima vreme.

-Poftim!

-Woa! Au!! Rin! Renunț!! Nu, ajută-mă! Salvează-mă!! Auu! Am stat acolo, dând din cap și zâmbind, în timp ce cele două începeau să se alerge în jurul mesei, atrăgând atenția tuturor celorlalte mese din restaurant.

-Bine, e de ajuns, voi două. Nu mai sunteți copii! Ne-am săturat, am mâncat, acum hai să plătim și să plecăm. M-am ridicat și m-am interpus între ele pentru a opri haosul. În cele din urmă, s-au calmat, s-au uitat una la alta și au izbucnit în râs.

-Nu putem pleca încă. Mai am o misiune de îndeplinit, eh...

-Ce misiune? am spus eu și Rin la unison, întorcându-ne spre ea în timp ce ieșeam din restaurant după ce plătisem.

-Urmează-mă, nu pune atâtea întrebări. Cu aceasta, Ploy s-a ținut  de brațul meu pe o parte și de Rin pe cealaltă, trăgându-mă după ele în timp ce mergeam. Nu s-au oprit până nu am ajuns în fața unui magazin optic Top Charoen. Acolo, Ploy s-a întors spre mine cu un zâmbet strălucitor.

-Bun venit la Top Charoen Optical! O vânzătoare frumoasă ne-a primit cu un salut călduros și ne-a deschis ușa pentru a intra.

-Ploy... de ce suntem aici?

-Evident. Să-ți luăm lentile de contact! Acum dă-mi ochelarii. Scoate-i. Acum.

-Ăăă... B-bine. Dar... dă-mi-i înapoi mai târziu, bine? În momentul în care Ploy mi-a dat jos ochelarii de pe față, am simțit că mi se scufundă inima. Amintirea lui Sun punându-mi-i mi-a fulgerat în minte  și la fel și vocea lui, a răsunar iar și iar în mintea mea: „Nu-i scoate decât dacă spun eu.,,

Și acum... ochelarii erau în mâna lui Ploy. Ca să fiu sincer, uitasem complet de el o vreme. Dar în fine... De ce naiba ar trebui să-i urmez ordinele ? În plus, mi-am jurat: nu voi mai dormi niciodată în camera lui. Niciodată. Aspect fizic plăcut? Da! Student la medicină? Da!  Și totuși e un psihopat. Încă mă doare îngrozitor partea inferioară a spatelui, trebuie să mă forțez să merg cât mai normal posibil, altfel prietenele mele ar observa cu siguranță. Radarul lor pentru lucruri dubioase e mult prea ascuțit. Ploy încă mă tachinează de fiecare dată când are ocazia în legătură cu semnele de pe gâtul meu. Cu cât mă gândesc mai mult la Sun, cu atât mai puțin vreau să-i văd fața. Să-l uit complet ar putea fi cel mai bine. Dar apoi... Privind ochelarii din mâna lui Ploy mi-l-am adus din nou în minte. Așa că eu...

-Ployyy!  Frumoasa mea, dulcea mea Ploy,  te duc oriunde vrei tu, fac ce spui azi, fără plângeri , te rog, te rog, dă-mi ochelarii înapoi!  Mi-am aruncat brațele în jurul siluetei ei minione și am legănat-o dintr-o parte în alta, implorând ca un cățeluș care încearca să câștige o recompensă.

-Uaa!! Foarte bine! Dar numai dacă îmi promiți asta: De acum înainte, de fiecare dată când vii la curs, va trebui să porți lentile de contact în loc de ochelari! Pentru că în doar două zile, e selecția Moon & Star pentru facultatea noastră! Și sunt mai mult decât sigură, la un nivel maxim de încredere de nouă sute nouăzeci și nouă de procente, că tu și Rin  veți ocupa locurile alea, garantat! Deci ochelarii? Păstrează-i pentru acasă, ai înțeles? Cât despre haine, păr, machiaj, fața ta Ploy, am totul sub control. Voi doi relaxați-vă, bine?Sincer... având în vedere felul în care a spus toate astea, ce aș fi putut să spun? Cel puțin a fost de acord să-mi dea înapoi ochelarii pe care Sun mi-i făcuse. Apoi m-a târât să-mi verifice ochii la unul dintre angajați. Înainte să apuc măcar să deschid gura să întreb ce fel de lentile, ce culoare, ce marcă, Ploy deja bombardase biata angajată cu întrebări și luase toate deciziile pentru mine. Chiar s-a oferit să plătească. Dar în niciun caz nu puteam lăsa să se întâmple asta, am insistat să plătesc eu.  Ea a refuzat, ne-am certat. În cele din urmă, m-a lăsat să acopăr jumătate din valoare. Tipic. Mi-a cumpărat două perechi, culoare neagră naturală. Abia dacă-mi dădeam seama că port ceva. După ce am plătit, m-a tras în cabina de probă, m-a așezat și mi-a făcut un curs complet intensiv despre cum să port lentile de contact și chiar m-a ajutat să le pun. La început, am simțit mâncărimi și iritații la ochi. Dar după un minut, disconfortul a dispărut și când am deschis ochii să mă uit în jur... am zâmbit. Totul era chiar mai clar decât când purtam ochelarii. Omule... dacă aș fi știut, aș fi fost de acord cu asta când Sun mi-a dat prima dată perechea.

-Și? Cum e? Ești bine? Încă te ustură?

-Nu, e super  clar. Chiar mai clar decât cu ochelarii.

-Da!! Știam! Oricum, de fiecare dată când îți dai jos ochelarii, inima mi se topește. Din unghiul stâng, bam, Nadach. Din dreapta, Mario Maurer, fără îndoială! Punând totul cap la cap... ești superb. Enervant  de superb. Destul de superb încât să omori pisici și să dobori câini!

-S-stai, Ploy stai puțin. Am auzit doar „atât de fierbinte încât omori bivoli”, ce naiba ar trebui să însemne „omori pisici și dobori câini?!”

-Haide, Rin! Nu poți să mă lași să am un moment dramatic?

-Orice...  pisici, câini, vaci, bivoli, nu-mi pasă! Ideea e că ești fierbinte. Super fierbinte. Adorabil. De îmbrățișat. Ugh, vino aici!

-Ua...Ploy! Ce faci? Am tresărit puțin când Ploy s-a strecurat brusc lângă mine pe canapea și m-a îmbrățișat strâns. Apoi m-a lăsat repede și mi-a zâmbit stângaci.

-Heh heh... oops. M-am lăsat cam dusă de val. Dar haide! Am un prieten, cel mai bun și atrăgător, e firesc să fiu puțin fană, nu? În fine, asta e soluția, picături de ochi. Ține-o la tine în caz că ți se usucă ochii, bine? Și asta e soluția de curățat lentile. Înainte să scoți lentilele de contact, toarnă-o în carcasă și curăță-le bine. Cel mai important lucru, să nu dormi niciodată cu lentilele puse. Ai înțeles?

-D-da. Am dat din cap. Îmi amintesc că personalul explicase și partea asta mai devreme.

-Bine! Atunci hai să mergem la coafor.

-De ce? Și, încă o dată, eu și Rin am spus-o exact în același timp.

-Uf!! Serios, acum nu mai puteți gândi singuri?De ce mergem la coafor? Să ne coafăm părul, evident! Și voi doi vă vopsiți părul!

-C-ce?! Vopsea?!

-He he he, așa este. Am sunat deja și am făcut programări pentru amândoi. Haideți!!