Capitolul 11

 

Capitolul 11 ☆

📖 Rădăcina Răului.

   Când You Shulang a primit apelul lui Lu Zhen, se afla în mijlocul unei dispute cu cineva. În acea noapte, vocea lui Lu Zhen la telefon avea o dulceață lipicioasă. În mai puțin de două  minute de conversație, își mărturisise deja sentimentele din inima sa de trei ori.

-Te iubesc atât de mult, unchiule You.

You Shulang a chicotit. Acea declarație bruscă de dragoste a atenuat ușorul sentiment de iritare care îi mocnea în piept. Întorcându-se cu spatele pentru a bloca vântul, tonul său s-a îmblânzit.

-Mm, știu. După ce au schimbat încă câteva cuvinte, You Shulang a pus jos telefonul. Când s-a uitat după colț, l-a văzut pe Fan Xiao rezemat de perete, ținând încă în mână paharul de ceai cu lapte.

-Ți-am spus deja, nu beau. A încercat să-și înăbușe grimasa de pe chip, dar nu a reușit în totalitate.

-Nu-mi plac dulciurile. Bărbatul din fața sa, a plescăit din limbă și a mormăit plângându-se.

-M-am chinuit să-l cumpăr din stele și din lună, doar ca să fie atât de antipatizat? You Shulang s-a apropiat, degetele sale subțiri strângându-se într-un mic gest.

-Dă-mi una dintre acele țigări cu miros de ruj.

Fan Xiao a rânjit brusc, puțin lingușitor.

-Ei bine, deja dependent?

-Dependent? Nu până în acel punct. Pur și simplu nu mi-am adus propriile țigări. Cu țigara între buze, s-a aplecat spre flacăra pe care Fan Xiao a aprins-o. You Shulang a strâns ochii când aroma asemănătoare cu cea a rujului i-a atins limba la primul fum. La început avea un gust ciudat, dar odată ce s-a obișnuit cu ea, a simțit-o ca pe o pană moale și ușoară, dar care totuși  tachina neîncetat acel punct sensibil din vârful inimii. O atracție ciudat de seducătoare.

-Președinte Fan, ați venit să mă căutați atât de târziu, s-a întâmplat ceva? You Shulang a ridicat mâna care ținea țigara, apăsându-și ușor degetul mare pe tâmplă. După ce a lucrat ore suplimentare toată noaptea, o durere de cap începuse să-l chinuie și chiar nu avea nicio intenție să se certe cu Fan Xiao.

Cu un pocnet, un pai gros a pătruns în capacul sigilat al ceaiului cu lapte. Fan Xiao și-a plecat capul și a luat o înghițitură zgomotoasă, sorbind o gură de bucățele de fructe dulci și lipicioase, de origine necunoscută.

-Am auzit că la firma dumneavoastră s-au făcut ore suplimentare pentru a-mi face o propunere în grabă. M-am simțit prost din cauza asta, așa că m-am gândit să aduc niște gustări de seară, ca o mică consolare. A deschis portiera din spate a mașinii. Pe scaun se aflau două pungi mari pline cu băuturi și gustări. Scuturând ceaiul cu lapte în mână, bărbatul a spus.

-Ăsta e grand slam. Cine ar fi crezut că, încercând să vă flatez, am ajuns să vă supăr? Expirând fumul cu capul plecat, You Shulang a râs încet.

-Ce virtute sau abilitate am eu, încât președintele Fan ar merge atât de departe încât să mă flateze?

-Fac asta, în n cinstea faptului că sunteți singurul meu prieten în acest oraș. Fan Xiao s-a sprijinit alene de peretele clădirii de birouri, luând încă o înghițitură lungă de ceai cu lapte, apoi și-a înclinat capul ca să se uite la You Shulang care stătea lângă el.

- Și, de asemenea, singura mea sursă de amuzament aici. Formularea i-a zgâriat urechea, sprâncenele lui You Shulang s-au încruntat ușor.

-Pot interpreta această propoziție ca fiind doar o greșeală de exprimare a ta?În acel moment, ceaiul cu lapte al lui Fan Xiao se terminase deja. A tras zgomotos din pai până când au mai rămas doar resturile, apoi a mestecat toppingurile uscate între dinți, dând din cap.

-De acum înainte, poți oricând să  interpretezi așa. Ești singurul meu, dar eu nu sunt singurul tău. Bărbatul a aruncat paharul gol în coșul de gunoi cu o ușoară neglijentă, apoi și-a întors capul și a spus.

-Nu pare chiar atât de corect. You Shulang a izbucnit  în râs, pe jumătate exasperat. Ținând țigara între buze, i-a aruncat o privire tăioasă lui Fan Xiao cu coada ochiului.

-Dacă nu poți vorbi corect, atunci nu vorbi deloc. Nu mai rosti cuvinte care nu se potrivesc și pe al căror sens nu-l cunoști. Auzind  rostindu-i-se acea remarcă, ochii lui Fan Xiao au sclipit deopotrivă de surpriză și amuzament. S-a aplecat ușor, întâlnindu-l pe You Shulang cu  privirea și cu un ton tachinator a vorbit.

-Directore You, n-am avut tocmai halucinații, nu-i așa? Unde e codul tău de conduită în relațiile cu ceilalți? Ce s-a întâmplat cu blândețea, curtoazia, moralitatea și modestia ta?

-Încă mai știi cuvintele blândețe, curtoazie, moralitate și modestie, dar nici măcar nu te poți exprima clar? Chiar și în timp ce glumea, You Shulang nu a dat niciun semn de amuzament.

-Am auzit bine de data asta, nu-i așa? Nu a fost o halucinație auditivă. Glumele lor aveau un ritm de atac și paradă. You Shulang aștepta replica lui Fan Xiao, dar aceasta nu a venit. Când în sfârșit și-a ridicat ochii să se uite, a văzut în adâncul privirii bărbatului o convergență de căldură arzătoare și frig glacial, care se apropiau, dar totuși nu se ciocneau una de cealaltă. Curba de la colțul buzelor sale s-a estompat treptat. You Shulang a reflectat în sinea lui la motivul pentru care „pierduse controlul”. De fapt, legăturile sale cu Fan Xiao nu erau profunde, așa că bărbatul nu era cineva cu care ar trebui să glumească așa. A făcut un pas înapoi și a aruncat țigara.

-În numele echipei de proiect, îi voi mulțumii președintelui Fan. Voi duce aceste lucruri sus. Fan Xiao s-a îndreptat, ca și cum abia și-ar fi revenit.  Dar în loc să deschidă portiera mașinii ca să ia bagajele, a spus.

-Am spus-o foarte clar, ești singurul meu, totuși eu nu sunt singurul tău... A făcut un gest prin material spre telefonul pe care You Shulang îl pusese deja la loc.

-Chiar și atât de târziu, încă mai sunt oameni care vor să vorbească cu tine. You Shulang și-a strâns buzele, gândindu-se serios dacă copiilor care au crescut în țări tropicale, le-au fost creierele structurate diferit față de cele ale chinezilor, sau dacă aparent, maturului și constantului Fan Xiao, pur și simplu îi lipsea un șurub într-un fel sau altul, ca să poată spune așa ceva.

-Nu e același lucru. Cum poți compara? Fan Xiao a insistat, nepăsător.

-Și de ce nu?

-Pentru că e un partener. Privirea lui You Shulang era rece în timp ce îl privea.

-Deci cum se poate compara asta? Cei doi stăteau foarte aproape, unul privind în sus, în timp ce celălalt privea în jos. O ușoară distanțare persista între ei. Totuși, după o scurtă clipă, unul dintre ei și-a retras privirea și a făcut un pas înapoi, era Fan Xiao. A revenit la fațada aceea politicoasă și manierată, zâmbind în timp ce a spus.

-Prietenia, ei bine, asta într-adevăr nu se poate compara. Și-a aruncat o țigară între buze, cuprinzându-și mâna ca să o aprindă, cuvintele sale fiind pe jumătate înăbușite de fum și întrețesute cu glumă.

-Domnule director, lucrând ore suplimentare noaptea, nu vă este teamă că prietena dumneavoastră se va simții singură, abandonată și va fi păcălită de altcineva? A tras din țigară și a expirat un văl de fum alb.

-Sau este oare Directorul You plin de încredere? Ești sigur că nimeni nu-ți poate sparge colțul peretelui?

Deși cuvintele erau învăluite în râs, You Shulang a sesizat curentul ascuns de neplăcere, chiar și urma slabă de... gelozie ascunsă în spatele lor. Privirea i s-a oprit pe fața lui Fan Xiao, cântărind din nou posibilitatea ca bărbatul să fie de fapt gay.

Improbabil, ăăă...... nu, cred că nu!!

You Shulang se născuse calm și prin urmare, avea un talent natural pentru a citi oamenii, totuși, în acel moment, nici măcar el nu putea fi sigur. În afară de Lu Zhen, niciun alt bărbat nu nutrise vreodată astfel de gânduri față de el. Aspectul său exterior era imaginea unui bărbat heterosexual, nimic asemănător cu a unui bărbat gay. Pe atunci, chiar și Lu Zhen dăduse peste el cu ideea nechibzuită de a încovoia un bărbat heterosexual.

-Dacă un colț al peretelui poate fi desfăcut, asta dovedește doar că a existat o problemă cu construcția casei în sine. Am de lucru, ar trebui să mă întorc. Cu aceasta, You Shulang s-a întors spre clădirea de birouri.

-Ce zici de chestiile astea? Fan Xiao a deschis portiera mașinii. You Shulang s-a întors, cu o expresie neclintită.

-Din moment ce președintele Fan s-a obosit să recompenseze munca tuturor, ar demonstra, în mod firesc, o mai mare sinceritate dacă le-ai duce tu însuți. Fan Xiao a privit silueta care se retrăgea, colțurile buzelor i s-au strâmbat în timp ce a mormăit un singur cuvânt.

-La naiba!

⁠*⁠・⁠～⁠・⁠*

Cea mai recentă versiune a propunerii de proiect de la Bohal Pharmaceutical Co. Ltd., zăcea întinsă pe biroul directorului general al Pin Feng Venture Capital. Răsfoind-o nepăsător, Fan Xiao a găsit, așa cum era de așteptat, numele lui You Shulang printre membrii echipei de proiect. Universitatea Medicală Changling, Departamentul de Medicină Clinică - Licență. Fan Xiao a căutat-o pe computerul său și a descoperit că universitatea era situată chiar acolo, în oraș. O instituție de mâna a doua, cu greu demnă de a fi numită o universitate bună. Închizând pagina, Fan Xiao a aruncat propunerea deoparte. Intenționa să lase această companie farmaceutică să  mocnească o vreme, suficient de mult încât You Shulang să nu aibă de ales decât să vină să-l caute de bunăvoie. Și când va veni momentul, dacă vor alege să respingă investiția, nu va face asta, ca valoarea exorbitantă a lui You Shulang să se prăbușească definitiv?

 Cu cât ești mai sus, cu atât cazi mai tare.

Cadența blândă a lui Thal umplea camera. Fan Xiao mângâia pandantivul lui Buddha cu patru fețe care se sprijinea pe piept, iar zâmbetul său orbitor de frumos, îi persista pe buze..... Totuși, era ceva ciudat. Dacă trecea mult timp fără ca Fan Xiao să-l vadă pe acel bărbat numit You Shulang, era ca și cum nu l-ar fi cunoscut deloc. Nu se gândea la el, nici măcar o dată. Dar dacă cea mai vagă informație despre acea persoană ajungea la el, devenea de neuitat. Fie că mânca, fie că încerca să doarmă, mintea lui se întorcea mereu la You Shulang. De exemplu, ceea ce se repeta în mintea lui Fan Xiao, era chipul tânărului surprins într-o singură fotografie.

*⁠・⁠～⁠・⁠*

-Președinte Fan, aceasta încheie pledoaria noastră, la proiectul Siropului cu Caprifoi. Doriți să știți ceva mai mult? Prezentarea PowerPoint a ajuns la ultima pagină. Tânărul prezentator al proiectului a simțit o ușoară nervozitate. Reprezentantul părții de Investiții ascultase mult prea atent, stând în aceeași postură de la început până la sfârșit și abia mișcându-se. Cine știa ce fel de întrebare dificilă ar putea pune brusc?

Așezat în lumina soarelui, expresia bărbatului transmitea o aură de eleganță cultivată. O curbă fermecătoare se contura la colțul buzelor sale.

-Nu sunt expert în acest domeniu. Dar știu că, pentru a înțelege cu adevărat un produs, trebuie să sapi până la rădăcinile sale. Trebuie să fii clar în ceea ce privește dezvoltarea companiei sale producătoare și trebuie să cunoști povestea antreprenorială a fondatorului companiei. La fel ca acea fotografie care pare să conțină destul de multe informații. De ce nu-mi spui despre ea, domnule președinte Huang?

   Bărbatul numit președintele Huang era  în vârstă și obez. Chiar și în camera cu aer condiționat, și-a tamponat transpirația de pe frunte cu o batistă, apoi s-a întors să se uite la fotografia atârnată pe peretele din spatele lui.

-Aia? Ah, asta a fost acum șase sau șapte ani. Îmi conduceam echipa de cercetare în abordarea unui proiect. Domnule președinte Fan, ați auzit de tabletele Changling pentru protecție hepatică? Acestea au fost dezvoltate de echipa aflată sub conducerea mea. Bărbatul cu părul alb a oftat. 

-Dar transformarea acelei cercetări într-un produs disponibil nu a mers bine. În zilele noastre, este rar să găsești tablete pentru protecția ficatului marca Changling încă pe stoc, în farmacii.

-În echipa de cercetare pe care ați condus-o, au fost și studenții dumneavoastră, nu-i așa? Unii dintre ei par foarte tineri. Bătrânul dolofan s-a ridicat de pe scaun, s-a îndreptat spre fotografie și a zâmbit în timp ce vorbea.

-Pe atunci, Universitatea Changling nu înființase încă o companie de cercetare și dezvoltare farmaceutică. Exista doar un centru de cercetare, iar fiecare proiect era condus de profesori împreună cu studenții lor. Persoanele din această fotografie erau practic toți studenții mei. Erau cele mai remarcabile și excepționale talente ale anului lor. Fan Xiao s-a ridicat și a înconjurat masa de conferințe ovală, venind să stea în fața fotografiei.

   Fotografia în sine nu era deloc remarcabilă.      Președintele Huang, puțin mai slab și ceva mai tânăr, stătea alături de un grup de tineri și tinere vibrante în fața unei mese de laborator. Poate că tocmai terminaseră o sarcină de școală, căci expresia tuturor era liniștită și nepăsătoare. Erau îndreptați spre cameră, unii zâmbind, alții făcând grimase. Cineva ridicase chiar și răutăcios două degete în semn de V în spatele capului președintelui dolofan Huang. Privirea lui Fan Xiao s-a oprit în colțul din dreapta sus al fotografiei, unde un tânăr stătea rezemat de masa de operație. Fereastra era în stânga, lumina soarelui se revărsa prin sticlă și îi atingea profilul feței, estompându-i jumătate din trăsături cu strălucire. Deși stătea în colț, silueta sa înaltă era inconfundabilă, picioarele lungi încrucișate elegant. O mână se odihnea pe masă, cealaltă se odihnea lejer pe lângă corp, postura sa fiind relaxată și nepăsătoare. Pielea lui era palidă, atât de palidă încât îi aducea lui Fan Xiao aminte de ceaiul cu lapte cu aromă de cocos pe care îl băuse zilele trecute. Era subțire, dar cu acel gen de talie zveltă. Spatele îi era încă oarecum delicat, dar deja purta primele contururi de forță și statură impunătoare. Ca și ceilalți, zâmbea, cu capul ușor înclinat, în ochii limpezi și strălucitori se putea remarca o bucurie adevărată. Era un zâmbet pe care Fan Xiao nu-l mai văzuse niciodată pe fața bărbatului pe care îl cunoștea.

  Deodată, Fan Xiao a simțit o greutate în piept. Numărând zilele, și-a dat seama că lăsase Bohal Pharmaceutical în așteptare aproape o lună, iar You Shutang îl lăsase pe el în așteptare, la fel de mult timp.

-Președinte Fan..... Președinte Fan, mai este ceva ce ați dori să știți? a întrebat bătrânul dolofan, ștergându-și sudoarea de pe frunte. Fan Xiao și-a revenit și a zâmbit.

-Președinte Huang, v-ar deranja dacă aș face o fotografie a acestei imagini? Faptul că o privesc îmi dă cumva mai multă încredere în proiectul pe care îl ducem mai departe.

Expresia bătrânului s-a luminat de surpriză și încântare. S-a grăbit să spună.

-Bineînțeles că nu, bineînțeles că nu. Domnule președinte Fan, de ce să nu vă fac o imprimare suplimentară? Blițul telefonului lui Fan Xiao a pâlpâit de două ori. În maniera sa obișnuită, președintele Fan a spus.

-Atunci, nu pot decât să vă mulțumesc pentru asta. A continuat detașat.

-Hai să vorbim despre avantajele pe care le are siropul cu caprifoi față de produse similare. Dacă folosim canalele de distribuție pentru a amplifica aceste avantaje, urmărind mai întâi o acoperire cu spectru larg, atunci putem aduce beneficii economice reale. Două zile mai târziu, în coșul de gunoi de lângă biroul lui Fan Xiao, zăceau resturile de hârtie fotografică tăiată. Bătrânul dolofan, studenții radiind, lumina soarelui care inunda camera, chiar și mâna aceea în semn de V, toți își găsiseră sfârșitul în acel coș. Doar tânărul din colțul din dreapta sus, cu acel zâmbet slab și nepăsător, fusese cruțat. Era apăsat cu grijă între paginile unei scripturi budiste groase.

พลาดไปนิด ฉลาดขึ้นหน่อย.”  Multe rele se nasc dintr-un singur zâmbet.

Maya♡