Captolul 7

Când au ajuns la un acord, toată lumea s-a întors la circuit, iar Nano și prietenii lui i-au urmat, încă puțin amețiți, deoarece nu se așteptau ca lucrurile să se termine așa. Și cu atât mai puțin că lumea era atât de mică încât ar fi dat peste cineva care îl învățase deja pe Marcel.

În acel moment, Nano și prietenii lui s-au simțit ca și cum ar fi fost pălmuiți... și în public.

- De ce l-ai învățat pe Nano?, a întrebat Nan, în timp ce își pregătea motocicleta lângă Marcel.


- Tatăl lui Nano a fost întotdeauna principalul meu sponsor. Copilul ăsta a vrut să-l învăț... și am făcut-o. Dar nu m-am gândit că asta va cauza probleme cu voi, a răspuns Marcel cu un zâmbet calm.

- Nano poate fi uneori puțin arogant, dar nu este o persoană rea. Dacă îl avertizezi sau îl înveți bine, te ascultă, a adăugat Marcel în apărarea băiatului.

- Nu am spus nimic... doar m-am enervat puțin, a răspuns Nan cu un zâmbet.

Când au terminat de pregătit motocicletele, erau gata de cursă. Mulți oameni așteptau pe marginea pistei, curioși, pentru că mulți îl cunoșteau pe Marcel.

- Dar... nu ai niciun agent de securitate cu tine? Nu e periculos?, a întrebat Nan.

- Nicio problemă. Am venit aici singur. În plus, nu cred că mă cunosc mulți oameni aici... la urma urmei, sunt faimos doar printre fanii curselor, a răspuns Marcel. Dacă ar fi fost un eveniment oficial, ar fi avut agenți de securitate, dar nu și de data aceasta. Nan a dat din cap înainte de a se îndrepta spre linia de start.

- În primul tur, vom testa pista. Apoi, în al doilea tur, vom concura cu adevărat. Doar un tur și am terminat, spuse Nan.

Marcel fu de acord, iar Nan le spuse membrilor echipei sale că primul tur va fi doar pentru a se obișnui cu circuitul. Cei doi porniți apoi în turul de testare.

Când au terminat, s-au aliniat din nou, privindu-se unul pe celălalt prin vizierele căștilor, înainte de a-și ciocni pumnii.

Imediat ce a sunat semnalul, amândoi au pornit în același timp. Răgetul motoarelor i-a făcut pe toți să-și țină respirația, cu ochii ațintiți asupra cursei. Niciuna dintre părți nu avea avantaj; era imposibil de spus cine va depăși.

Până când, în cele din urmă, au trecut linia de sosire în același timp, în urale și strigăte de entuziasm din partea publicului.

Motocicletele lui Nan și Marcel erau parcate lângă locul unde stătea Mac, cu inima bătând cu putere de emoție. În timp ce își scoteau căștile, s-au lovit din nou cu pumnii, râzând împreună.


- Dacă motocicleta ta ar fi fost mai completă, n-aș fi avut nicio șansă împotriva ta, spuse Nan, zâmbind.

La urma urmei, motocicleta aparținea lui Nano. Chiar dacă Marcel îl ajutase să o regleze, nu era mașina lui de încredere. Nan și-a dat seama că, dacă Marcel ar fi concurat cu propria motocicletă, nu ar fi putut să-l învingă.

- Depinde și de îndemânare. Ești la fel de incredibil ca întotdeauna, a răspuns Marcel zâmbind.

De partea lui Nano, domnea tăcerea. Nan a sfârșit prin a-și invita grupul să meargă să bea și să mănânce la restaurant — inclusiv grupul lui Nano —, deoarece nu purta pică nimănui.

- Nu mi-ai spus niciodată că ai un prieten care este pilot profesionist!, a comentat Mac când erau deja așezați în sala VIP de la etajul al doilea al restaurantului.

- Dacă ți-aș fi spus, ai fi crezut că inventez, a răspuns Nan, zâmbind.

Mac s-a gândit o clipă și a sfârșit prin a da din cap în semn de aprobare.

- Adevărat. Dacă mi-ai fi spus, aș fi crezut că e o prostie, a răspuns Mac.

Între timp, Marcel discuta animat cu Day și Neil, punându-se la curent cu noutățile. Nano vorbea cu Brick și Nick, părând mult mai calm și mai cuminte decât înainte.

- Marcel, ce faci în Thailanda?, întrebă Nan, amintindu-și brusc.

- Am venit să filmez o reclamă și să văd circuitul. Luna viitoare va avea loc o cursă aici, în Thailanda. Dacă sunteți liberi, veniți să mă încurajați. Vă voi trimite biletele, doar să-mi spuneți dinainte câte persoane vor veni, a răspuns Marcel.

- Oh, și dați-mi numărul vostru de telefon. Toți ne-am schimbat numerele și am pierdut legătura, a adăugat Marcel.

Acesta era, de fapt, unul dintre motivele pentru care nu se mai văzuseră de atâta timp. Marcel se concentrase pe antrenamente și competiții. Nici măcar nu-și amintea adresa lui Nan. Era imposibil să-l contacteze pe Neil, deoarece acesta nu locuia în Thailanda. Iar Day... era și mai greu de găsit.

Așa că Marcel a schimbat numerele și datele de contact cu Nan, Neil și Day. După ce au băut și au discutat o vreme, Marcel a trebuit să-și ia rămas bun, deoarece avea de lucru a doua zi.

Nano și prietenii lui i-au cerut scuze lui Nan pentru că l-au tratat rău înainte. Nan nu s-a supărat și chiar le-a spus să vină la circuit oricând vor.

După plecarea lui Marcel, Day, Brick, Neil și Nick și-au luat și ei rămas bun și s-au întors acasă.





++++++++++++





Au trecut două zile...





Nan a primit un telefon de la secția de poliție pentru a merge să identifice suspecții care i-au spart mașina, deoarece își amintea vag cum arătau, chiar dacă purtau șepci în acel moment.

- Aș vrea să merg cu tine, dar trebuie să vorbesc cu avocatul despre fabrica lui Khun Noppadon, a spus Mac, deoarece avocatul stabilise o întâlnire pentru astăzi înainte de a continua procesul împotriva fabricii.

- Mă duc singur, tu du-te să vorbești cu avocatul. Când termini, te sun, a răspuns Nan.

Mac a dat din cap, deoarece mergea cu tatăl său. După ce au căzut de acord, au plecat fiecare pe drumul său. Nan a condus până la secția de poliție, însoțit de Tee.

Când au ajuns, s-au dus la ghișeu pentru a vorbi cu un ofițer.

- Oh, Nan, ai venit la timp. Te conduc înăuntru, a spus sergentul Pan, care l-a întâmpinat în coridor.

Nan l-a salutat cu un gest respectuos, deoarece celălalt bărbat era mai în vârstă, și l-a urmat într-o cameră unde l-a găsit pe locotenentul Thap

- Bună dimineața, l-a salutat Nan pe un ton normal.

- Bună dimineața, a răspuns locotenentul, cu o expresie serioasă și o privire care trăda o oarecare nemulțumire.

Nan, însă, nu s-a lăsat afectat.

La scurt timp după aceea, inspectorul — pe care Nan îl cunoștea deja bine — intră în cameră. Îl salută cordial și deschise un dosar cu fotografii ale suspecților aflați în custodie, pentru ca Nan să îi poată identifica.

Nan se uită la ele câteva secunde, apoi arătă spre două dintre ele.

- Aceștia doi, spuse el.

- Ești sigur? Am văzut că te-ai uitat doar o clipă, a comentat locotenentul Thap, cu o ușoară provocare.

Nan l-a privit scurt.

- Tocmai pentru că îmi amintesc, am avut nevoie de atât de puțin timp. Nu-ți face griji, nu sunt neglijent, a răspuns el calm.

Locotenentul îl privi iritat.


- În regulă. Deci sunt aceștia doi. Ei sunt cei pe care i-am prins, confirmă inspectorul.

Nan dădu din cap și mai vorbi puțin despre caz înainte de a-și lua rămas bun, deoarece nu mai era nimic de discutat.

- Domnule inspector, de ce nu l-am arestat pe tipul ăla pentru circuitul ilegal de curse?, întrebă locotenentul Thap, intrigat, deoarece știa că Nan era în spatele acestei afaceri.


- Sincer să fiu, susținătorii lui Nan nu sunt oameni obișnuiți. Au venit să ne ceară să renunțăm la anchetă. Și nu e ca și cum el ar fi deasupra legii în toate privințele... El lucrează pentru a legaliza circuitul. Dar cel mai important lucru este că există o înțelegere. Deoarece abia ai sosit, încă nu știi... dar circuitul lui Nan este important pentru noi, a explicat inspectorul.

- Acord? Importanță? Ce vrei să spui cu asta?, a întrebat locotenentul Thap, intrigat.

- Nan și oamenii lui sunt informatori ai poliției. El cunoaște o mulțime de oameni, iar mulți dintre ei sunt dispuși să ne ajute în această misiune. Circuitul său de curse este practic una dintre principalele noastre surse de informații. Nan ne-a dat discret indicii și informații de ceva timp... în schimb, noi am trecut cu vederea problema circuitului ilegal, a explicat inspectorul pe scurt, știind că mai devreme sau mai târziu locotenentul va afla.

Auzind asta, locotenentul Thap a tăcut câteva secunde.

- Înțeleg..., a răspuns el în cele din urmă, deși tot nu-l plăcea pe Nan. O parte din antipatia lui provenea din faptul că...

- Ocupă-te de asta așa cum am convenit. Le-am dat destul timp și continuă să se prefacă că nu înțeleg, spuse Mac, după ce discutaseră cu avocatul companiei despre proces și rezilierea contractului cu fabrica Noppadon.

Avocatul îl privi pe tatăl lui Mac, deoarece de obicei el și secretara lui se ocupau de toate problemele legale.
- Fă cum spune fiul meu, a confirmat tatăl lui Mac, realizând că avocatul avea nevoie de aprobarea lui finală.

- Bine, a răspuns avocatul, înainte de a mai discuta puțin și de a pleca să se ocupe de toate.

Mac a suspinat ușor când a rămas singur cu tatăl său în birou.


- Păresc atât de nedemn de încredere, tată?, întrebă el, simțind că avocatul nu îi luase cuvintele foarte în serios. Ori de câte ori propunea ceva, bărbatul se uita mai întâi la tatăl său pentru aprobare.

- Nu-ți face griji. E normal. El se ocupa întotdeauna de toate cu mine, nu a mai lucrat direct cu tine în acest fel până acum, răspunse tatăl său, încercând să-l liniștească.

Mac dădu din cap, mai calm, iar tatăl său se întoarse în biroul său. Mac luă apoi telefonul mobil. Deoarece era în modul silențios, văzu că Nan îl sunase, dar el nu răspunse. Se hotărî să o sune imediat înapoi.

- Ai terminat discuția cu avocatul?, întrebă Nan imediat ce el răspunse.

- Da. Cum a mers? întrebă Mac.

- Am identificat suspecții. Nu te-am sunat înapoi pentru că am crezut că ești cu avocatul, explică Nan.

- Mă bucur că nu au fost probleme. Unde ești acum?, întrebă Mac.

- Sunt la dealerul auto. Voiam să trec pe la companie, dar m-am răzgândit.) spuse Nan.

- Nu vii să iei prânzul cu mine? întrebă Mac, cu un ton ușor șiret. Nan scoase un râs înăbușit.

- Chiar vrei să vin? îl tachină Nan.

- Da... Mă simt puțin deprimat. recunoscu Mac.

- Atunci folosește vocea aia dulce și imploră, glumi Nan.

Mac tăcu pentru o clipă, apoi cedă:

- Iubito... vino să mă iei, ca să putem lua prânzul împreună, te rog..., spuse el pe un ton atât de dulce, încât Nan rămase fără cuvinte pentru o secundă.


(- Și după prânz, ce zici să mergem la un hotel și să dormim două-trei ore? Îți promit că te las să stai în pat... spuse Nan, deja cu tonul acela răutăcios, încântat să-și audă iubitul vorbind așa, ceva rar.


Mac izbucni în râs.


- Idiotule! Hai să luăm prânzul. Asta poate aștepta până diseară, răspunse el, cu fața înroșită.

Nan râse și el.


(- Bine, bine. Ne vedem curând... dar probabil voi ajunge puțin după prânz.) spuse Nan, uitându-se la ceas.

- S-a făcut. răspunse Mac, înainte de a închide și de a se întoarce la muncă.


Puțin după aceea, Nan a ajuns la companie, chiar când muncitorii fabricii se întorceau de la prânz. Printre ei se afla și Na, o tânără care era interesată de Nan, crezând că el era doar un mecanic al fabricii. Cu toate acestea, ea a primit un avertisment pentru că îl hărțuia. Fata îl privi pe Nan cu o oarecare ezitare. Credea că el nu părea genul de persoană căreia îi plac bărbații... sau poate că îi plăceau atât femeile, cât și bărbații.

- Khun Nan!, strigă fata, alergând spre el în timp ce acesta era pe punctul de a intra în zona administrativă.

Nan se opri și se întoarse, încruntându-se când o recunoscu.

- Ce vrei?, o întrebă el pe un ton rece.

- Eu... voiam să-mi cer scuze pentru ziua aceea. Nu știam cine ești, credeam că ești un muncitor ca noi, spuse ea pe un ton blând și cu o expresie de victimă, încercând să pară plină de remușcări. Privirea lui Nan, însă, rămase complet goală.

- Chiar dacă nu știai cine sunt, ar fi trebuit să lucrezi în timpul programului. Îți accept scuzele, răspunse el, înainte de a intra în birou fără să-i asculte chemarea. Fata se încruntă ușor, enervată, dar în cele din urmă se întoarse în zona fabricii pentru a-și relua munca.



Cioc, cioc





Nan a bătut la ușa biroului lui Mac și a intrat.

- Ți-e foame?, a întrebat ea imediat ce l-a văzut pe iubitul ei ridicând privirea din teancul de documente.

- Încep să-mi fie, a răspuns Mac.

Nan se apropie de scaunul lui și deschise brațele. Mac, care știa exact ce înseamnă asta, se aplecă în față și o îmbrățișă de talie, îngropându-și fața în abdomenul ferm al iubitului său, rămânând așezat. Nan îi răspunse la îmbrățișare și îi trecu ușor mâna prin păr.

- Ce s-a întâmplat?, întrebă Nan.

- Nimic special... Sunt doar puțin stresat din cauza procesului. Devin mai sensibil, răspunse Mac, cu vocea înăbușită de abdomenul lui.

- Sensibil la ce?, întrebă Nan din nou, pentru că voia un răspuns. Mac i-a povestit apoi cum avocatul obișnuia să se adreseze tatălui său pentru confirmare ori de câte ori propunea ceva.

- Mă gândesc doar că... dacă tatăl meu nu ar fi fost de acord cu ceea ce am spus, ar fi obiectat până acum. Dar el nu s-a opus la nimic, așa că avocatul trebuie să accepte, nu? Nu înțeleg de ce trebuie să se uite din nou la fața tatălui meu pentru confirmare..., spuse Mac cu o voce moale și prelungită.

- Nu te gândi prea mult. Lucrurile astea necesită timp. Când vei arăta că ceea ce crezi și decizi este corect și bun, el va începe să se deschidă față de tine. Și nu uita că trecutul tău... nu a fost ușor de acceptat, nu-i așa? spuse Nan, râzând ușor, pentru ca Mac să se relaxeze puțin și să nu mai gândească atât de mult.

- Ce spui tu e adevărat. Acest avocat... tatăl meu îl trimitea să mă ajute să rezolv problemele în care mă băgam... de multe ori, de fapt. De aceea nu are prea multă încredere în mine, spuse Mac când își aminti asta.


- Da... lasă timpul să dovedească asta. Fă-ți treaba cât poți de bine și, în cele din urmă, el îți va vedea efortul. Nu numai el, ci și ceilalți oameni din companie. Nan a spus din nou, iar Mac a dat din cap.


Grrrr...



Sunetul stomacului lui Mac a răsunat, făcându-l pe Nan să râdă. Mac s-a îndepărtat din îmbrățișarea iubitului său și și-a ridicat fața pentru a-l privi din lateral.

- Mi-e foame, hai să mergem să mâncăm ceva, a spus Mac.

- Dar tatăl tău, a mâncat deja?, întrebă Nan despre socrul său.

- Da. M-a rugat chiar să merg cu el, dar i-am spus că vii să mă iei, așa că a rugat pe cineva să-i cumpere ceva. Răspunse Mac.

- Hmm... atunci să mergem. Nan fu de acord, înainte de a o lua pe Mac să ia prânzul împreună.


Nan l-a dus pe Mac la un restaurant care servea mâncare proaspăt preparată, nu departe de companie, deoarece el trebuia să se întoarcă la muncă. În trecut, nu l-ai fi văzut pe Mac intrând într-un loc ca acesta.


- Mătușă, un kuay tiao kua kai și un krapao cu carne tocată picantă, a comandat Nan pentru amândoi, deoarece deja discutaseră ce vor mânca. Era un loc în care mai fuseseră, așa că nu aveau nicio îngrijorare în privința gustului sau a usturoiului.


- După ce mâncăm, pleci imediat sau rămâi cu mine? Mă gândeam să trec mai târziu pe la centrul comercial să cumpăr câteva lucruri, a spus Mac.

- Rămân cu tine. Tata poate pleca cu unchiul Chat, a răspuns Nan. Mac a dat din cap, iar imediat ce a sosit mâncarea, au început să mănânce împreună.

Între timp, un grup de studenți, băieți și fete, aparent clienți obișnuiți, au intrat în restaurant. Vorbeau tare, dar Nan și Mac nu le-au acordat nicio atenție. Cu toate acestea, una dintre fete părea interesată de Nan — se uita mereu la el și șoptea prietenelor ei. Până când unul dintre prietenii ei, un băiat, s-a ridicat și s-a dus la Nan.

- Phi, prietena mea vrea numărul tău, a spus băiatul, arătând spre fată, care i-a zâmbit timid lui Nan. El a privit-o cu o expresie neutră.

- Nu, a răspuns el simplu, lăsând fata complet fără cuvinte.

- Prietena mea e singură și e drăguță, a continuat băiatul, lăudându-și prietena pentru a-l convinge pe Nan. Mac, între timp, mânca zâmbind, știind deja că Nan nu era interesat.


- Și?, a răspuns Nan, ridicând provocator sprânceana, lăsându-l pe băiat fără cuvinte.

- Am soție, puștiule. Du-te și întreabă pe altcineva, spuse Nan, respingând ideea.

- Soția ta nu va afla. Putem fi doar amante, pentru distracție, spuse fata care își trimisese prietenul să ceară numărul, făcând restul grupului să râdă. Mac o privi surprins. Nu era cu mult mai în vârstă decât acei studenți, dar nu se aștepta ca cineva să fie atât de îndrăzneț încât să încerce să seducă un bărbat în fața iubitului său.

- Ești curajos, nu? Mă inviți să fiu iubitul tău în fața soției mele, a răspuns Nan. Râsetele grupului s-au oprit imediat și toată lumea s-a uitat la Mac, deoarece doar el și Nan erau la masă.


Mac le-a făcut apoi cu mâna, zâmbind:

- Bună, acest bărbat este soțul meu, a spus el.

Băiatul care venise să-i ceară numărul de telefon s-a retras imediat și s-a așezat la loc. Fata era ușor jenată, în timp ce Nan chicotea încet și se întorcea la masă. După aceea, grupul nu i-a mai deranjat.

Când au terminat de mâncat, Nan a plătit și au părăsit restaurantul împreună.

- Serios, copiii aceia erau destul de amuzanți, a comentat Mac, deja în mașină.

- Se joacă prea mult. Dacă se întâmplă să întâlnească pe cineva mai temperamental, ar putea cauza probleme, a spus Nan.

- Încă ești plin de farmec, nu? Mac și-a tachinat iubitul.

- Desigur, a răspuns Nan fără ezitare. Mac a ridicat ochii invidios până când au ajuns la companie. Apoi Mac s-a dus la biroul său să lucreze, iar Nan s-a dus să verifice producția la fabrică, ca de obicei.

Angajații și tehnicienii îl cunoșteau deja bine pe Nan și l-au salutat ca de obicei. El s-a îndreptat spre departamentul de expediere, lângă locul unde lucra Na. Când l-a văzut trecând, ochii fetei s-au luminat, dar nu a avut curajul să-l urmeze, deoarece erau încă la serviciu. S-a gândit la modalități de a se apropia de el, dar nu a găsit niciuna... cu excepția unei întâmplări.

Nan a rămas la fabrică câteva ore înainte de a se întoarce la birou pentru a-l aștepta pe Mac să plece. Între timp, a stat chiar și puțin de vorbă cu tatăl lui. Când a sosit momentul, tatăl lui Mac a plecat cu șoferul, în timp ce Nan i-a așteptat să meargă împreună la centrul comercial.

- Să mergem, a spus Mac, după ce a împachetat totul. Cei doi au plecat împreună și s-au urcat în mașină.

- Vrei să mergi acasă să faci un duș și să te schimbi mai întâi?, a întrebat Mac.

- Ți-e rușine să fii văzut cu mine, nu-i așa?, l-a tachinat Nan. De fapt, arăta bine în ziua aceea, dar, deoarece se plimbase prin fabrică, Mac se temea că ar putea fi transpirat sau incomod.

- De ce mi-ar fi rușine? Înainte te îmbrăcai mult mai prost decât acum, și totuși ieșeam cu tine. Acum te întreb: nu ți-e teamă că oamenii vor crede că ești șoferul meu?, îl tachină Mac.

- În ultima vreme, eu sunt cel care te duce cu mașina peste tot, nu-i așa?, răspunse Nan provocator.

- Adevărat, a spus Mac, zâmbind. Au înfruntat traficul aglomerat de după-amiază până au ajuns la centrul comercial.

- Hai să luăm cina aici, ca să nu mai trebuiască să mergem acasă să mâncăm, a sugerat Mac. Nan a fost de acord și a propus să meargă la food court, unde era mai multă varietate. Mac nu s-a opus, pentru că deja avea în minte un fel de mâncare.

După ce și-au încărcat cardurile de masă, s-au despărțit pentru a cumpăra ce doreau. Mac s-a dus să ia orez cu porc crocant (khao moo krob). În timp ce aștepta la coadă, a simțit că cineva s-a oprit lângă el și s-a întors să se uite.

- Oh, îți amintești de mine?, a auzit o voce spunând. Mac s-a încruntat ușor înainte să-și amintească cine era: polițistul care venise să-i percheziționeze casa cu câteva zile în urmă. Bărbatul era acum îmbrăcat în jumătate de uniformă.


- Bună ziua, domnule ofițer, a răspuns Mac pe un ton neutru. Încă mai nutrea o oarecare resentiment față de modul în care îi vorbise lui Nan, dar încerca să înțeleagă că asta făcea parte din meseria lui... deși nu putea să uite complet.

- Bună ziua. Deci, îți amintești de mine? Sunt sergentul Thap, poți să-mi spui Thap, a spus bărbatul.


- Ah, da, răspunse Mac sec. Se părea că celălalt bărbat stătuse la coadă în spatele lui.


- Și cu cine ai venit?, întrebă Thap.

- Am venit cu Nan, răspunse Mac, întorcându-se să-și dea comanda când veni rândul lui. Auzi numele, Thap rămase tăcut pentru o clipă.

- Ah, mormăi el.

- Am fost cu el la secția de poliție azi dimineață. Cazul este rezolvat, a fost scos de pe lista suspecților, spuse Thap, pe un ton conversațional.

- Știam deja, răspunse Mac, înainte de a primi farfuria de la vânzătoare.

- Atunci plec, spuse Mac. Nu-i plăcea în mod deosebit acel polițist, dar nu voia să o arate.

Curând după aceea, se îndreptă spre Nan, care găsise deja o masă și îl privea.

- Ah, e sergentul Thap, a comentat Nan când Mac a sosit.

- Da, lumea e mică, a răspuns Mac cu nonșalanță, așezându-se să mănânce cu Nan. Sergentul, care părea să fi venit cu alți doi prieteni, s-a așezat nu departe și arunca din când în când priviri în direcția lor.

- Ce ți-a spus?, întrebă Nan. Mac spuse că celălalt bărbat doar îl salutase.

- Nu știu de ce, dar simt o mâncărime ciudată în piciorul stâng*, spuse Nan, zâmbind.


*Nt: Expresia - ทำไมกูรู้สึกเหมือนตีนซ้ายเขม่นแปลกๆ (tradusă ca - De ce simt o mâncărime ciudată în piciorul stâng?) nu este un proverb tradițional thailandez, ci mai degrabă o expresie colocvială și superstițioasă folosită în Thailanda (și în unele culturi asiatice). Această expresie face parte dintr-o credință superstițioasă comună în Thailanda, unde mâncărimea în anumite părți ale corpului este considerată un semn, în acest caz unul negativ. Se crede că: mâncărimea piciorului stâng înseamnă că cineva vorbește urât despre tine sau că ceva neplăcut este pe cale să se întâmple.

- El este cel care te urmărește, cum poate să te - mănânce piciorul?, a răspuns Mac, râzând, realizând că Nan glumea. Nan a râs și ea.

- Chiar sunt împreună?, a întrebat unul dintre prietenii sergentului Thap, după ce acesta le-a povestit despre Nan și Mac.

- Da, locuiesc în aceeași casă, a răspuns Thap, aruncând din când în când priviri discrete către Mac.

- Oricât m-aș uita, nu văd cum s-ar potrivi împreună. Unul se îmbracă bine, este îngrijit și ordonat, iar celălalt... pare mai dur, mai sălbatic. Cred că tu i-ai fi mai potrivit decât tipul ăla, a spus același prieten, deoarece Thap le mărturisise că era interesat de Mac, chiar dacă avea deja un iubit.


- Crezi că am vreo șansă să-l fac să se intereseze de mine?, a întrebat Thap.

- Cred că da. Ești polițist, funcționar public, sergent... vei avansa în carieră în viitor. El va realiza cine are un viitor mai bun, a spus același prieten, umflând ego-ul lui Thap.

- Dar dacă reușești să-l - furi și el vine la tine, asta nu înseamnă că e instabil? Te-ai gândit vreodată că, dacă apare cineva mai bun decât tine, s-ar putea să te părăsească și pe tine?, l-a avertizat celălalt prieten, făcându-l pe Thap să ezite.

- Mai bine susține-l. Poate că nu va fi așa cum spui tu... poate că se va îndrăgosti chiar de Thap, a insistat primul prieten, în timp ce celălalt a dat din cap în semn de dezacord total.

- Uite, nu te băga între un cuplu. Dacă se despart singuri, atunci poți să încerci. Și nu uita, Thap: ești funcționar public. Dacă faci ceva rușinos, cum ar fi să furi iubitul cuiva, imaginează-ți ce s-ar întâmpla dacă asta ar deveni de domeniul public, a continuat prietenul sensibil.

- Doar întrebam, nu am făcut nimic, a răspuns Thap, încercând să nu-și piardă prestigiul, dar schimbând priviri cu prietenul său care îl susținea.

- Mă bucur că nu ai făcut nimic. Mi-e teamă că te vei pune cu cineva puternic. Ai spus că Nan are relații bune, nu? Așa că gândește-te bine înainte să faci ceva, a insistat prietenul său, înainte să schimbe subiectul.

++++++++++++


- Nan, să-l vizităm pe Khun Noppadon în seara asta? Cel puțin a fost odată un bun partener de afaceri al tatălui meu, a spus Mac, într-o dimineață, în timp ce cei doi luau micul dejun împreună.

- I-ai dat în judecată compania și acum vrei să-l vizitezi? Nu ți-e teamă că va spune ceva neplăcut? Sau că starea lui de sănătate se va înrăutăți?, a întrebat Nan.

- Dacă spune ceva neplăcut, nu mi-e teamă. Cred că e o persoană rezonabilă, iar ceea ce am făcut noi a fost în conformitate cu contractul și cu ceea ce era datorat. În ceea ce privește sănătatea lui... nu știu, dar chiar vreau să-l vizitez, a spus Mac.

- Ia-l și pe tatăl tău cu tine. El trebuie să fie mai apropiat de el, a sugerat Nan. Mac a dat din cap în semn de aprobare.

- Și vorbește mai întâi cu cineva apropiat lui, pentru a afla dacă este în regulă să primească vizitatori. Dacă nu este, nu vom merge, a adăugat Nan.

- Și întreabă-l și pe avocat dacă vizita ar putea influența cazul, i-a reamintit Nan. Mac era gânditor.

- Atunci e mai bine să nu mergem, a răspuns Mac, chiar în momentul în care i-a sunat telefonul mobil. Văzând că era tatăl său, a răspuns, intrigat de faptul că îl suna atât de devreme, având în vedere că urmau să lucreze împreună. Tatăl lui Mac încă îl ajuta la companie din cauza diverselor probleme recente.

- Da, tată... mediere?... la ce oră?... um... bine... iau micul dejun, te sun eu înapoi... bine, a spus Mac la telefon înainte de a închide și de a se uita la Nan.

- Avocatul l-a sunat pe tatăl meu. Compania lui Khun Noppadon vrea să negocieze încălcarea contractului și vor veni la companie la mijlocul dimineții, a explicat Mac.

- Este o mediere privată sau prin intermediul instanței?, a întrebat Nan.

- Privată, a răspuns Mac. Nan a devenit puțin gânditor.

- Atunci voi merge cu tine, spuse Nan. Voia să fie acolo pentru a ajuta la evaluarea situației.

- E bine că vii. Așa mă voi simți mai liniștit, răspunse Mac, simțind că întâlnirea ar putea cauza unele probleme.

- Hmm, încuviință Nan. Mac îi spuse tatălui său să meargă cu șoferul, deoarece el urma să meargă cu Nan, care insistase să conducă.

După ce terminară micul dejun, se îndreptară spre companie.

Când ajunseră, avocatul era deja acolo pentru a le explica detaliile contractului lui Mac și tatălui său, deoarece acesta fusese încheiat prin intermediul lui. După conversație, Mac se duse în biroul său să aștepte, în timp ce avocatul rămase cu tatăl său, așteptând sosirea celeilalte părți.

- Ești nervos?, l-a întrebat Nan, trecându-i ușor mâna prin părul iubitului ei.

- Puțin, a recunoscut Mac.

- Nu te gândi prea mult la asta. Tatăl tău, avocatul și cu mine suntem alături de tine, a spus Nan.

- În ultima vreme, simt că sunt stresat tot timpul din cauza muncii. M-am gândit la asta... când tatăl meu era la conducerea companiei, nu erau niciodată probleme serioase. Dar de când am preluat eu conducerea, nu am avut decât probleme, spuse Mac cu voce joasă.

- Este o încercare a vieții. Dacă treci prin asta, vei fi mai puternică. De acum înainte, orice s-ar întâmpla, vei putea să faci față. Ai încredere în mine, îl încurajă Nan pe iubitul ei.

- În fiecare profesie, în fiecare meserie, există probleme și obstacole. Uneori mai multe, alteori mai puține, în funcție de situația fiecăruia. Nu ești singurul care are bătăi de cap, crede-mă, a continuat Nan, în timp ce Mac dădea din cap încet.

- Am nevoie să fii alături de mine, să mă susții, a cerut Mac.

- Sunt deja cea mai mare susținătoare a ta, în toate, a răspuns Nan, făcându-l pe Mac să zâmbească.

- Nu credeam că ai atâta energie pozitivă pentru mine, a lăudat Mac, zâmbind.

- Sigur că am. Și sunt gata să te pocnesc, vrei să o fac?, a glumit Nan, tachinându-l pe Mac, care a râs cu voce tare.

- Acum sunt două pumni! a răspuns Mac, râzând, eliberându-se de stresul momentului.

În acel moment, telefonul din biroul lui Mac a sunat. Era secretara, care îl informa că echipa domnului Noppadon sosise și că erau conduși într-o mică sală de ședințe pentru a discuta medierea încălcării contractului.

- Bine, sunt gata să «lovesc», spuse Mac, zâmbind. Nan clătină din cap, amuzată de expresia iubitului lui referitoare la - lovit.